PSIHOLOGIA EDUCATIEI

VIOLENTA SCOLARA

CUPRINS
◼ Disciplina și indisciplina
◼ Factorii individuali, familiali și școlari care influențează disciplina și
indisciplina ◼ Strategii de reducere a actelor de indisciplină

◼ Violența școlară
◼ Statistici
◼ Forme de violență
◼ Factorii individuali, familiali, școlari și sociali care influențează violența
școlară ◼ Modalități de prevenire și diminuare a violenței școlare

◼ Fenomenul bullying
◼ Cyberbullying
◼ Strategii anti-bullying

◼ Bibliografie
DISCIPLINA ȘI INDISCIPLINA

◼ Pentru a desfășura activități instructiv-educative eficiente pentru toți elevii și pentru construirea unui climat favorabil
învățării, cadrele didactice antrenează și solicită din partea acestora comportamente de cooperare și de respectare a regulilor.
◼ Disciplina este înțeleasă ca un comportament dezirabil în contextul școlar (Niculescu, 2016), necesar pentru a se putea atinge
obiectivele educative.
 ◼ Disciplina în clasă este un comportament format, învățat, elevii obișnuindu-se progresiv cu normele școlare și necesitând
multiple reamintiri ale așteptărilor de la ei și ale limitelor impuse.
◼ Regulile de disciplină trebuie stabilite în mod clar și eficient atât la începutul școlarității, până când le intră elevilor în
deprindere, cât și la fiecare început de an școlar.
◼ Procesul de restabilire și reîntărire a normelor este necesar atunci când este format un nou colectiv al clasei, dar și ori de câte
ori ele sunt încălcate.
◼ Disciplina, respectarea solicitărilor și indicațiilor cadrelor didactice, dar și conformarea la normele școlii presupun atât un
antrenament de lungă durată, cât și motivarea elevilor.
◼ Acest lucru se realizează atât prin explicarea rolului fiecărei reguli care trebuie să fie respectată cât și prin utilizarea constantă
a unui sistem de recompense și consecințe ale încălcării limitelor, util în special la clasele mici.
◼ În plus, explicarea și motivarea elevilor pentru a păstra disciplina trebuie să vină și din partea părinților, aceștia având un rol
important în ceea ce privește modul și rapiditatea cu care elevii se adaptează la particularitățile activităților școlare.
DISCIPLINA ȘI INDISCIPLINA
◼ Indisciplina școlară vizează acele comportamente ale elevilor care se abat de la regulile, normele și valorile care reglementează
rolul și statusul lor școlar.
◼ Forme de indisciplină uzuale - vorbitul neîntrebat, ieșitul din bancă fără permisiune sau vorbitul cu colegul de bancă etc. ◼
Manifestări ale devianței școlare: absenteism, violență școlară, vandalism, abandon școlar.
◼ Indisciplina școlară are la bază o multitudine de cauze, care pot proveni fie din personalitatea și particularitățile elevului, din
influențele mediului familial și social sau din specificul managementului clasei și al activităților desfășurate.
Factori individuali:
• Capacitatea de control a impulsurilor și de auto-reglare emoțională se dezvoltă odată cu înaintarea în vârstă, cu maturizarea
neuronală și cu antrenamentul abilităților. Cu cât sunt mai tineri, cu atât elevii au dificultăți mai mari de gestionare a frustrării,
de amânare a satisfacerii nevoilor sau de identificare a modalităților social acceptate de rezolvare a problemelor.
• În unele cazuri, dificultatea de gestionare a impulsurilor poate fi determinată de anumite tulburări de neurodezvoltare
ne/diagnosticate.
• Temperamentul - elevii extravertiți, impulsivi sau colerici vor atrage atenția prin comportamentele de indisciplină mai frecvent
decât elevii introvertiți, calmi sau liniștiți.
• O reacție a diverselor dificultăți pe care le pot avea - o boală cronică, lipsa de somn, lipsa de nutriție adecvată etc.
• Valori nonconformiste, de respingere a regulilor clasei sau ale unui anumit profesor.
E. Păun (1999) vorbea despre fenomenul de rezistență școlară, un fel de strategie adoptată de către unii elevi pentru a arăta
profesorilor că regulile și valorile specifice școlii sunt incompatibile cu modelele lor de comportament și convingerile pe care le au.
DISCIPLINA ȘI INDISCIPLINA

Factori familiali:
 ▪ Stilul de parentaj al părinților și gradul în care aceștia obișnuiesc copiii cu respectarea regulilor.

• Acei copii cărora părinții nu le impun limite consecvente în comportament și pe care aceștia nu îi ghidează structurat, în
funcție de reguli și consecințe, către formarea unor atitudini și conduite socializate, se vor adapta cu mare dificultate la
regulile clasei și ale modalităților de desfășurare a activităților didactice.
• Deoarece acești elevi nu au bine dezvoltată toleranța la frustrare și sunt obișnuiți cu satisfacerea imediată a nevoilor și
dorințelor, vor avea dificultăți să învețe să își aștepte rândul sau să participe la activitățile pe care le fac toți ceilalți elevi.
• În plus, elevii care au fost obișnuiți să li se îndeplinească dorințele mai ales atunci când se comportă în mod disruptiv și
negativ, vor fi tentați să adopte aceleași strategii de manipulare a reacțiilor persoanei cu autoritate.
◼ Valorile și atitudinile transmise și încurajate de către părinți.

• Dacă aceștia subminează autoritatea cadrului didactic, îi critică acțiunile și profesionalismul, sunt multe șanse ca elevii să
manifeste mai multe atitudini și comportamente indisciplinate.
• În această situație, comportamentele disruptive nu sunt simple abateri de la norme școlii, ci sunt expresia unor moduri
învățate de comportament social și o manifestare a modului particular în care elevii se exprimă.
DISCIPLINA ȘI INDISCIPLINA

Managementul clasei:
▪ Proiectarea unor lecții interesante, utilizarea eficientă a timpului, structurarea atentă a activităților instructiv-educative pot preveni
 problemele comportamentale minore, generate de plictiseala elevilor, de dificultatea lor de concentrare un timp îndelungat sau de
frustrarea că nu reușesc să realizeze cu succes anumite sarcini.
▪ Supradimensionarea conținuturilor predate și lipsa lor de flexibilitate pot conduce la scăderea motivației de învățare a elevilor și la
manifestarea unor reacții de respingere.
▪ Utilizarea metodelor de predare centrate pe profesor, care nu implică activ și creativ elevul, pot provoca indiferență sau chiar opoziție față
de conținuturile transmise.
◼ Persoana și personalitatea profesorului, modul în care acesta comunică și relaționează cu elevii.
◼ Cooperarea elevilor și participarea lor activă și implicată nu pot fi obținute dacă ei nu își respectă și apreciază profesorul și dacă ei la
rândul lor nu se simt respectați și apreciați de către acesta.
◼ Stilul didactic autoritar, bazat pe constrângere și sancțiuni agravează indisciplina elevilor, creând frustrare și modelând o atitudine
intransigentă și chiar violentă.
◼ Profesorii care comunică non-violent, care nu etichetează sau ironizează comportamentele sau rezultatele elevilor reușesc de asemenea să
colaboreze mai bine cu aceștia și să îi determine să realizeze activitățile școlare fără încălcarea regulilor.
◼ Obiectivitatea și corectitudinea profesorului în relația cu elevii și în evaluarea rezultatelor școlare este de asemenea semnificativă pentru
tipul de relație care se construiește. Dacă elevii se simt discriminați sau tratați incorect vor manifesta opoziționism și își vor pierde motivația
de a obține performanțe școlare.
DISCIPLINA ȘI INDISCIPLINA

◼ În unele cazuri, comportamentele de indisciplină pot avea consecințe pe care elevii le doresc, și de aceea sunt întreținute
 pentru mai mult timp.
Consecințe frecvent întâlnite:
◼ Atenția profesorului, chiar dacă este negativă
◼ Atenția și aprecierea colegilor reprezintă un factor motivator pentru o mare parte a actelor de sfidare și opoziționism din
clasă
◼ Întreruperea unei activități neplăcute, frustrante sau obositoare. Prin actele de indisciplină, elevii reușesc să evite
sentimentele de anxietate, frustrare și neputință provocate de activitățile dificile sau plictisitoare, acest lucru fiind valabil
mai ales pentru cei cu dificultăți de învățare și cu abilități școlare slab dezvoltate.

◼ Cauzalitatea actelor de indisciplină este multifactorială, de cele mai multe ori existând o combinație de situații care le
determină.
◼ Comportamentele indisciplinate pot avea efecte semnificative asupra randamentului învățării, și de aceea cadrele
didactice trebuie să aibă o imagine cât mai corectă și completă asupra mecanismelor care stau a baza lor, pentru a putea
adopta strategii cât mai adaptate și eficiente.
STRATEGII DE REDUCERE A ACTELOR DE INDISCIPLINĂ

◼ Au la bază o bună cunoaștere a elevilor din clasă, a particularităților lor individuale și familiale, dar și o implementare
eficientă și corectă din punct de vedere pedagogic a metodelor instructiv-educative.
◼ În timp ce unii factori menționați anterior ies din sfera de influență a cadrului didactic, acesta trebuie să se asigure că
adoptă toate măsurile necesare pentru crearea și menținerea disciplinei.
◼ Cadrul didactic este responsabil pentru modul în care regulile sunt respectate de către elevi, el reprezentând autoritatea
în ceea ce privește construirea contextului care să favorizeze învățarea.
◼ Dacă profesorul nu are autoritate în fața elevilor și nu poate să asigure disciplina, atunci o mare parte din timpul destinat
învățării va fi petrecut rezolvând problemele comportamentale.
◼ Primul pas în reducerea comportamentelor de indisciplină îl constituie proiectarea unor activități educaționale
antrenante, adaptate intereselor și nivelului de dezvoltare ale elevilor și desfășurarea lor prin implicarea activă a acestora.
◼ Activitățile trebuie să aibă o structură constantă, iar regulile care sunt stabilite la începutul anului școlar să fie urmărite
întotdeauna.
◼ Profesorii trebuie să fie atenți la încercările de negociere, scuzare sau manipulare care pot submina respectarea regulilor
pe viitor.
◼ Consecințele cele mai potrivite pentru a fi aplicate în cazul încălcării regulilor trebuie alese în funcție de contextul în
care a avut loc actul de indisciplină, precum și de motivele principale care i-au stat la bază.
STRATEGII DE REDUCERE A ACTELOR DE INDISCIPLINĂ

Pentru reducerea comportamentelor minore de indisciplină, a celor precum vorbitul cu colegul în timpul lucrării, lipsa
atenției la explicațiile profesorului sau chiar implicarea în activități de distragere, R. Moreno (2010) susține eficiența
 următoarelor strategii comportamentaliste care sunt bazate pe principiul intervenției minime, pentru a nu întrerupe lecția:
• Recompensarea diferențiată – recompensarea comportamentelor disciplinate și chiar a celor incompatibile cu indisciplina.

• Ignorarea – este cel mai eficientă atunci când comportamentele vizate sunt rare, nu afectează învățarea în mod semnificativ,
nu întrerup desfășurarea lecției, sunt specifice unei anumite vârste, nu molipsesc ceilalți elevi sau sunt suficient de jenante
pentru a împiedica elevul să le repete.
• Transmiterea de indicii – comunicarea către elevi a unor semnale verbale sau nonverbale care să le dea de înțeles că
profesorul le-a observat indisciplina. Indiciile verbale sunt mai eficiente atunci când sunt pozitive și când comunică explicit
așteptările profesorului.
• Contractul comportamental – formularea împreună cu elevul a unui contract scris care să specifice așteptările de la acesta,
recompensele primite în cazul îndeplinirii lor dar și consecințele nerespectării pe o anumită perioadă de timp.
• Consecințele negative – trebuie administrate constant, în mod imparțial, cu calm și fără supărare. Consecințele negative nu
trebuie să fie dure, umilitoare, enervante sau sâcâitoare, sau fără legătură cu actul de indisciplină. Consecințele negative nu
trebuie să implice reducerea notelor, exerciții sau muncă fizică și bineînțeles că nu trebuie să implice vreo formă de
pedeapsă corporală. Dacă acestea provoacă emoții negative de furie sau ură, atunci vor crește rezistența elevului la
schimbare și nu vor avea un efect educativ.
VIOLENȚA ȘCOLARĂ

Violența este o realitate a naturii umane, o constantă în istoria umanității, o problemă care vizează societatea în ansamblul ei. Este
un fenomen complex, determinat psihologic, social, cultural și economic.
 Școala este un mediu de socializare și oglindește realitățile comunității în care se află. Însă școala trebuie să fie un mediu pozitiv, în
care copiii să învețe în siguranță.
◼ Violența este definită în raportul Organizației Mondiale a Sănătății (2002) drept „amenințarea sau folosirea intenționată a forței
fizice sau a puterii contra propriei persoane, contra altuia sau contra unui grup sau unei comunități care antrenează sau riscă
puternic să antreneze un traumatism, un deces sau daune psihologice, o dezvoltare improprie sau privațiuni” (apud ISE, 2006, p.
19).
◼ Violența reprezintă orice cuvânt, gest, atitudine sau comportament care provoacă sau amenință să provoace prejudicii
fizice sau psihice unei persoane sau bunurilor ei.
◼ În școală, violența este definită ca „orice formă de manifestare a unor comportamente precum:
- exprimare inadecvată sau jignitoare, cum ar fi: poreclire, tachinare, ironizare, imitare, amenințare, hărțuire; -
bruscare, împingere, lovire, rănire;
- comportament care intră sub incidența legii (viol, consum/comercializare de droguri, vandalism – provocarea de stricăciuni cu bună
știință – furt);
- ofensă adusă statutului/autorității cadrului didactic (limbaj sau conduită ireverențioasă față de cadrul didactic);

- comportament școlar neadecvat: întârzierea la ore, părăsirea clasei în timpul orei, fumatul în școală și orice alt comportament care
contravine flagrant regulamentului școlar în vigoare” (Jigău et al., 2006, p. 5).
STATISTICI
 Foarte puține cercetări și studii realizate la nivel național.
Foarte puține statistici riguroase și comparabile.

Studiul realizat de Institutul de Științe ale Educației, Unicef și MEC în 2004/2005 (eșantion de 627 de
elevi din 23 de unități de învățământ gimnazial și post-gimnazial) a evidențiat:
- 79% dintre elevi apreciază că violența este un fenomen prezent în școala în care învață (2006, p. 56); -
70% dintre elevi raportează experimentarea violenței verbale sub formă de injurii; - 30% dintre elevi
raportează experimentarea violenței fizice sub formă de bătaie (2006, p. 67); - 60% dintre elevi
menționează că cele mai frecvente situații de violență se întâlnesc între elevii din aceeași clasă;
- 55% dintre elevi menționează că situațiile de violență între elevi din clase diferite au o frecvență ridicată
(2006, p. 71).
FORME DE VIOLENTĂ

- fizică/verbală/emoțională/atitudinală/relațională/materială
- antisocială/prosocială, legală (de ex. unele sporturi, forțele de ordine, chirurgie)
- instrumentală/emoțională
- directă/mascată (de ex. sabotajul, discriminarea, discreditarea, ironia)
- ofensivă/defensivă
- îndreptată către ceilalți/către sine
- individuală/de grup/impersonală, instituțională

Violența reprezintă manifestarea în comportament a agresivității.

Agresivitatea este un impuls sofisticat, socializat, care apare în cazurile de frustrare a unei nevoi, pentru a
îndepărta obstacolele care se află în calea satisfacerii acelei trebuințe.
Agresivitatea este potențialitatea, în timp ce violența reprezintă acțiunea
propriu-zisă. Gestionarea agresivității se învață în cadrul procesului de socializare,
de educare.

Incidența cazurilor de violență școlară variază în funcție de formele de violență investigate și metodologia
utilizată. Studiile internaționale raportează că între 15% și 25% dintre elevi sunt agresați în școală (Geffner,
Loring & Young, 2001; Finley, 2014).
VIOLENȚA ȘCOLARĂ
◼ Violența școlară este o formă particulară a violenței, parte a delincvenței juvenile, însă include și acele acte care nu sunt
neapărat penalizabile din punct de vedere juridic.
◼ Formele de violență școlară se manifestă cu o frecvență în creștere în sistemul românesc de învățământ (ISE, 2006), mai
 ales între elevi, în timpul recreațiilor sau după programul școlar, în imediata vecinătate a școlii.
◼ Violența școlară, parte a violenței umane, este un fenomen complex, cu determinări profund psihologice și sociale,
culturale și economice.
Factori individuali:
◼ dificultatea de controlare a impulsurilor agresive

◼ slaba toleranță la frustrare

◼ egocentrism

◼ tulburări psihiatrice și psihopatologice

◼ opoziția față de normele sociale sau chiar aderarea la valori delincvente, antisociale

◼ lipsa abilității elevilor de a gestiona în mod eficient conflictele

◼ nevoia lor de a-și impune superioritatea și forța în grupul de elevi

VIOLENȚA ȘCOLARĂ

Factori familiali:
• O parte dintre copiii care sunt agresați de către părinți ajung la rândul lor să fie agresori, aceasta fiind principala modalitate de
 reacție pe care au învățat-o.
• În unele familii valorile antisociale sunt promovate, existând o anumită indiferență sau chiar dispreț față de normele sociale.
Factori școlari:
• Un mediu școlar încărcat de experiențe violente poate transforma comportamentele unor elevi, aceștia adaptându-se și
apărându-se totodată prin preluarea modelelor deviante.
• Unii elevi victimizați în contextul școlar ies din acest rol prin transformarea în agresori, redobândind în acest mod stima de sine
și statutul în fața colegilor.
• Relația cu profesorii poate constitui în unele cazuri o sursă a violenței elevilor, prin evaluarea neobiectivă sau abuzul de măsuri
disciplinare și sancțiuni.
Factori sociali:
• Influența grupurilor informale, care contribuie la conturarea identității (în cazul adolescenților). Grupul informal oferă protecție,
posibilitatea afirmării de sine, însă de multe ori are norme proprii, legi nescrise care promovează nonconformismul, rebeliunea,
normele antisociale și violența.
• Modele de violență - filmele și jocurile video, știrile despre evenimente locale sau internaționale. Violența are parte de o atenție
ridicată în mass-media, ceea ce îi crește prezența în conștiința oamenilor, transformând-o în cotidian și obișnuit.
MODALITĂȚI DE PREVENIRE ȘI DIMINUARE A VIOLENȚEI ȘCOLARE

◼ Instituțiile școlare au un rol central în prevenirea fenomenelor de violență, având atribuții și responsabilități specifice.
◼ Școala are drept obiectiv educarea și socializarea unor viitori cetățeni responsabili, care să se integreze eficient, activ și util în
viața socială, economică și culturală.
◼ Însă școala oglindește realitățile societății în care se află, conduitele care se abat de la exigențele școlare fiind o prelungire a
comportamentelor deviante care se manifestă în societate.
◼ C. Neamțu (2003) subliniază faptul că între delincvența din societate și devianța școlară există o relație de cauzalitate circulară:
modelele de conduită din afara școlii sunt reproduse în școală, unde generează pedepse și marginalizări, care la rândul lor
motivează și alimentează nonconformismul și respingerea normelor.
◼ Pentru prevenirea și diminuarea fenomenului de violență școlară este foarte important să se intervină și la nivel societal,
familial și comunitar.
◼ Nivelul de reziliență educațională a elevilor aflați în situații de risc crește prin dezvoltarea parteneriatelor școală-familie
comunitate.
◼ Școala are cadrul pentru implementarea unor măsuri țintite pentru diminuarea violenței școlare (supraveghere strictă,
administrarea de sancțiuni, consiliere psihopedagogică etc.), însă acestea trebuie coordonate cu strategii implementate la nivelul
comunității (centre de resurse și activități pentru copiii aflați în situații de risc, organizații care să sprijine familiile aflate în
dificultate etc.).
◼ Colaborarea școală-familie și adoptarea unor măsuri convergente în ambele medii este extrem de importantă pentru reușita
intervențiilor educative asupra copiilor violenți.
MODALITĂȚI DE PREVENIRE ȘI DIMINUARE A VIOLENȚEI ȘCOLARE
 Prevenirea violenței în mediul școlar necesită acționarea coordonată în toate planurile:
• Asigurarea pazei și protecției elevilor prin personal de specialitate;

• Asigurarea supravegherii audio-video;

• Micșorarea numărului de elevi în clase;

• Adaptarea activităților instructiv-educative la nevoile și interesele elevilor;

• Educarea elevilor vulnerabili în sensul formării unor atitudini non-violente și asertive, dezvoltarea abilităților de gestionare
eficientă a conflictelor și comunicare non-violentă;
• Crearea unor medii școlare sigure și prosociale în care elevii să discute în mod deschis riscurile la care sunt supuși și cele
mai bune modalități de a le evita;
• Oferirea de oportunități de implicare în activități prosociale: voluntariat, acțiuni de binefacere etc. •

Identificarea precoce a elevilor vulnerabili și a celor aflați în situații de risc;

• Cunoașterea și analiza relațiilor socioafective dintre elevi, anticiparea frustrărilor și conflictelor și intervenția timpurie
pentru dezamorsarea acestora.
MODALITĂȚI DE PREVENIRE ȘI DIMINUARE A VIOLENȚEI ȘCOLARE
 ◼ Pe lângă acțiunile de prevenire, un rol major în diminuarea fenomenului de violență școlară îl au acțiunile de intervenție
implementate după ce au avut loc astfel de fapte.
◼ Consecințele actelor violente reprezintă la rândul lor factori care pot favoriza sau împiedica repetiția lor.

◼ Actele de agresiune nu trebuie ignorate sau mușamalizate, deoarece în acest fel se facilitează amplificarea violențelor
următoare.
◼ Pe de altă parte, măsurile puternic punitive și sancțiunile foarte stricte nu asigură reducerea violențelor viitoare.

◼ Intervențiile realizate în cazul actelor de violență școlară trebuie adaptate și personalizate fiecărei situații în parte, după
ce au fost cunoscute toate cauzele care au condus la acele manifestări.
◼ În majoritatea cazurilor este nevoie de implicarea familiei, colaborarea acesteia crescând posibilitatea ca elevul
respectiv să nu mai repete actele de violență.
◼ Elevii violenți pot fi implicați în programe individuale sau de grup centrate pe dezvoltarea abilităților de gestionare a
emoțiilor, de rezolvare eficientă a conflictelor, de comunicare non-violentă etc.
FENOMENUL BULLYING
◼ Fenomenul bullying reprezintă o formă specifică de violență școlară, în care un elev este abuzat fizic și psihologic pe parcursul
 unei perioade lungi de timp de către unul sau mai mulți elevi care consideră că îi sunt superiori dintr-un anumit punct de vedere.
◼ Caracteristici specifice care diferențiază bullying-ul de alte forme de violență:
1. comportamentul are intenția conștientă de răni sau de a deranja
2. comportamentul are loc în mod repetat de-a lungul timpului
3. există un dezechilibru de putere între victimă și agresor/agresori
▪ Inegalitatea de putere poate fi întâlnită în multe domenii, de la forța fizică la statutul social, abilitățile sociale sau elocvența
verbală. Aceasta este în mare parte subiectivă, percepută cu precădere de către victimă și agresor/agresori, însă face o
eventuală confruntare între aceștia să fie inegală și cu un rezultat previzibil.
▪ Bullying-ul este multidimensional, incluzând atât forme de violență directă, fizică, verbală și emoțională, dar și manifestări
indirecte.
▪ Bullying-ul direct include situațiile de bătaie, împingeri, înghesuiri, pusul piedicii, deposedare sau distrugere de obiecte
personale, lovire cu obiecte, injurii, etichetări, porecliri, șicanări, amenințări, intimidări etc.
▪ Însă nu toate formele sale sunt evidente și ușor de identificat și sancționat de către adulții din școală. Multe dintre agresiuni pot
fi mascate, ascunse sub forma unor aluzii, ironii, glume sau jocuri, sabotări sau marginalizări și excluderi. Uneori acestea pot
fi acțiuni explicabile, justificabile sau trecute cu vederea pentru că din exterior ele par minore, inofensive sau banale.
▪ Bullying-ul nu presupune mereu acte extrem de violente, ci poate fi constituit și prin violențe ușoare, a căror nocivitate crescută
provine din repetitivitate.
BULLYING
Procentajele adolescenților cu vârsta între 13 și 18 ani care au recunoscut că au realizat acte de bullying.
Rezultate publicate de UNICEF pentru perioada 2013-2014 (2018, p. 42).

BULLYING
Rezultate PISA 2018.
Eșantion din România: 5075 de elevi din 170 de școli.

FENOMENUL BULLYING
◼ Cyberbullying-ul - agresarea realizată prin intermediul tehnologiei moderne și a mijloacelor de comunicare în masă.
◼ Elevii pot agresa în mediul on-line prin trimiterea de mesaje insultătoare, depreciative și defăimătoare pe rețelele de socializare,
prin mesaje pe telefon sau e-mail, prin distribuirea unor materiale foto-video reale sau falsificate cu numele/imaginea victimei etc.
◼ Cyberbullying-ul are efecte extrem de nocive asupra victimei, deoarece aceasta poate fi vulnerabilizată continuu prin
posibilitatea foarte mare de proliferare a atacului și dificultatea retragerii informațiilor vătămătoare.
◼ În plus, tehnologia modernă oferă posibilitatea accesului facil la victimă în mediul online, dar și a ascunderii identității
atacatorului.
◼ J.W. Santrock (2017) afirmă că experimentarea cyberbullying-ului este asociată cu ideația suicidară mai mult decât bullying ul
tradițional.
În școala românească, fenomenul bullying a fost interzis prin Legea nr. 221/2019 pentru modificarea și completarea Legii
educației naționale nr. 1/2011, cu normele metodologice de aplicare – OMEC nr. 4343/2020.
Definiția dată în cadrul acesteia este una comprehensivă: "violența psihologică - bullying este acțiunea sau seria de acțiuni fizice,
verbale, relaționale și/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârșite cu intenție, care implică un dezechilibru de
putere, au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau
ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane și vizează aspecte de discriminare și excludere socială, care
pot fi legate de apartenența la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de
convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acțiune sau serie de acțiuni, comportamente ce se desfășoară
în unitățile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale."
 FENOMENUL BULLYING

◼ Prevalența fenomenului bullying pare a fi foarte ridicată în școlile românești. Un studiu inițiat de Salvați copiii (2016) a evidențiat faptul că 73%
dintre copii afirmă că au fost martorii unei situații de bullying în școala lor, 58% au asistat la situații de bullying în propria clasă, 46% în grupul de
prieteni, iar 69% în mediul online.
Agresorii:
◼ Realizează comportamentele de bullying din nevoia de a părea și de a se simți superiori, de a avea putere și control asupra celorlalți. ◼
De cele mai multe ori actele agresive sunt realizate cu amuzament, fără empatie sau regret pentru suferința victimei.
◼ Cercetările din literatura de specialitate (Swearer et al., 2009) arată că mulți agresori au fost la rândul lor agresați în trecut, continuând un pattern
comportamental violent pentru a compensa starea de victimizare, pentru a prelua controlul și pentru a-și restabili astfel echilibrul emoțional.
◼ Nu în ultimul rând, agresorii au beneficii sociale de pe urma comportamentului violent, consolidându-și un anumit statut în grupul de elevi,
obținând atenție și o popularitate crescută.
Victima:
▪ Are stimă de sine scăzută, submisivitate, pasivitate, anxietate, nesiguranță, dificultăți de relaționare, izolare socială, dificultăți de adaptare, de
integrare și de apărare.
▪ Nu face parte dintr-un grup stabil de prieteni, care să o poată sprijini sau apăra.
▪ Este diferită de majoritatea elevilor din anumite puncte de vedere sau provine din grupuri vulnerabile: elevi cu cerințe educaționale speciale, elevi
din centre de plasament, elevi cu anumite condiții fizice sau medicale, elevi din anumite etnii etc.
▪ Din cauza umilinței și dezechilibrului de putere, victima bullying-ului rareori spune adulților ceea ce i se întâmplă, ceea ce o menține în situația de
abuz.
▪ Dacă ar protesta sau s-ar împotrivi abuzului, acest lucru ar augmenta violența agresorului.
FENOMENUL BULLYING

Martorii:
▪ Elevi care observă violențele, care fie sunt susținători ai agresorului/agresorilor și încurajează de pe margine
manifestările violente, fie sunt observatori pasivi, care nu doresc să se implice.
▪ Prezența martorilor este foarte importantă pentru proliferarea situațiilor de bullying, cercetările evidențiind faptul că cea
mai mare parte a actelor de bullying au loc în prezența observatorilor iar durata actelor violente este corelată cu numărul
martorilor.
Efectele asupra victimelor:
▪ pe termen scurt - când sunt agresați, elevii victimizați sunt umiliți, frustrați, anxioși și deprimați, ceea ce conduce la
scăderea stimei de sine. Unii dintre ei pot avea insomnii, coșmaruri sau modificări radicale de comportament, iar alții
pot evita mediul violent, absentând, izolându-se de școală sau abandonând-o în totalitate. O parte dintre elevii supuși
bullying-ului resimt o neputință și o furie intense care pot provoca explozii comportamentale disperate, necontrolate.
Aproape toți elevii agresați prin bullying sunt afectați într-un grad mai mare sau mai mic în funcționarea lor fizică,
socială și școlară.
▪ pe termen lung - consecințe victimizării trenează de multe ori și în viața de adult, influențând imaginea de sine,
 încrederea în sine și relațiile cu ceilalți.
STRATEGII ANTI-BULLYING

• Creșterea gradului de cunoaștere și conștientizare a profesorilor și elevilor cu privire la modalitățile diverse prin care
bullying-ul se poate manifesta. De cele mai multe ori profesorii nu cunosc sau nu acordă importanță diferitelor forme de
violență mascată sau indirectă. În plus, creșterea conștientizării despre bullying îi ajută pe elevii victimizați să înțeleagă
ce li se întâmplă și să știe ce au de făcut pentru a limita aceste experiențe negative.
• Elaborarea unor reguli și proceduri specifice climatului fiecărei școli în parte și implementarea unor măsuri centrate și
adaptate de supraveghere, evaluare, sancționare și descurajare.
• Supravegherea elevilor în locurile în care de obicei nu sunt prezenți adulți. Fenomenul de bullying are loc de obicei în
pauze și în locurile în care elevii sunt nesupravegheați și de aceea trebuie investit în asigurarea unui cadru sigur de-a
lungul întregii prezențe a lor în incinta școlii.
• Dezvoltarea abilităților de comunicare asertivă, de gestionare eficientă a conflictelor și de integrare în grupul de egali
pentru elevii care fac parte din categoriile vulnerabile fenomenului bullying. De asemenea, ei trebuie susținuți și
încurajați să raporteze experiențele de victimizare și să poată avea încredere că nu vor exista repercusiuni din partea
agresorului/agresorilor.
• Susținerea formării unor atitudini prosociale, non-violente și non-discriminatorii pentru toți elevii, dezvoltarea empatiei și
sprijinirea respectării drepturile omului.
BIBLIOGRAFIE

▪ Institutul de Științe ale Educației, Unicef (2006). Violența în școală, Editura Alpha MDN, București.
▪ Jigău, M., Balica, M., Fartușnic, C., Liiceanu, A., Măruțescu, A., Săucan, D., Voinea, L. (2006). Prevenirea și combaterea violenței în școală. Ghid practic pentru
directori și cadre didactice, Editura Alpha MDN, Buzău.
▪ Legea nr. 221/2019 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011.
▪ Moreno, R. (2010). Educational Psychology, John Wiley & Sons, Hoboken.
▪ Neamţu, C. (2003). Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Polirom. Iaşi. ▪
Niculescu, M. (2016). Managementul clasei de elevi, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
▪ OECD (2018). PISA 2018 Results. What school life means for students„ lives. Volume III.
▪ Olweus, D. (1993). „Bullying at school: What we know and what we can do, Blackwell Publishing, Malden”, în Fraser, M. W., Aggressive Behavior in Childhood and
Early Adolescence: An Ecological-Developmental Perspective on Youth Violence, Social Work, 41, 4, 1996, pp. 347-361.
▪ OMEC nr. 4343/2020.
▪ Păun, E. (1999). Școala: abordare sociopedagogică, Polirom, Iași.
▪ Salvați copii (2016). Bullying-ul în rândul copiilor. Studiu sociologic la nivel național, accesat la: https://www.salvaticopiii.ro/sci-ro/files/10/10551dfa-f0b2-4cb0-
a103-08d811dc31a9.pdf, în iulie 2020.
▪ Santrock, J.W. (2017). Educational Psychology, Sixth Edition, McGraw-Hill Education, New York.

▪ Swearer, S.M., Espelange, D.L., Napolitano, S.A. (2009). Bullying – Prevention & Intervention, Realistic Strategies for Schools, The Guilford Press, New York. ▪
United Nations Children”s Fund (2018). 2018 annual report. A familiar face. Violence in the lives of children and adolescents, UNICEF, New York.
▪ https://www.edupedu.ro/grupul-anti-bullying-lista-celor-63-de-psihologi-profesori-si-specialisti-voluntari-care-vor-face-normele-de-aplicare-ale-legii-anti-violenta
in-scoli/, accesat 2 iulie 2021