1 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

IDENTIFICAREA PĂSĂRILOR DE FERMĂ

Scopul lucrării este însușirea tehnicilor de marcare și a particularităților morfologice destinate

identificării păsărilor de fermă.

MARCAREA PĂSĂRILOR DE FERMĂ

Cele mai utilizate metode de marcare a păsărilor sunt: benzile pentru aripi, inelele, ochelarii și
perforarea membranei interdigitale.

Benzile pentru aripi – reprezintă o formă permanentă de marcare, având remanență pe toată perioada
de viață a păsării. Benzile pentru aripi nu sunt incomode, dar pot fi acoperite cu pene atunci când păsările
înaintează în vârstă, fiind mai dificil de citit. Benzile sunt de obicei aplicate puilor cu vârste cuprinse între o zi
și câteva săptămâni, putând fi destinate și adultelor.

Fig 2.1 – Benzi pentru aripă

Inelele – sunt realizate din aluminiu sau plastic, înconjoară tarsul păsării și trebuie să fie adecvat
mărimii acestuia. Inelele sunt mai des utilizate la păsările adulte, dar atunci când se aplică la tineret, trebuie
schimbate constant. Această metodă de marcare este temporară sau permanentă.
Inelele din plastic pot să cadă mai ușor decât cele metalice din cauza ciugulirii sau expunerii constante
la diverși factori de mediu. Această metodă de marcare este preferată de către proprietarii ce nu doresc să
perforeze pielea păsării cu benzile pentru aripă sau a membranei interdigitale.
2 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

Fig 2.2 – Inele

Ochelarii – sunt utilizați pentru stoparea canibalismului. Unii proprietari utilizează ochelarii doar
pentru anumite păsări (doar cele care prezintă probleme cu canibalismul), în timp ce alții îi utilizează la nivelul
întregului efectiv în scop preventiv și pentru marcare (au culori diferite în funcție de vârstă).

Fig 2.3 – Ochelari

Perforarea membranei interdigitale –Aceasă opțiune este preferată de către cei care nu doresc
alăturarea de culori sau cifre pentru identificarea păsării. Se realizează prin execuția unei găuri de 2 mm la
nivelul membranei interdigitale, fiind disponibile 16 variante de marcări posibile (o singură gaură, două găuri,
piciorul drept, stâng etc.). Perforatoarele pot fi utilizate și pentru montarea benzilor de aripă.

Fig 2.4 – Perforatoare pentru membrana interdigitală

Alte metode disponibile – coliere cervicale din plastic, ecusoane de aripă etc.
3 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

IDENTIFICAREA PĂSĂRILOR DE FERMĂ

IDENTIFICAREA GĂINILOR

Pentru identificarea găinilor, este necesară cunoașterea anumitor informații legate de clasificarea
acestora:

1. Clasa – indică un grup de rase dezvoltat într-o anumită zonă geografică. Rasele de pui sunt împărțite
în 4 clase – Clasa Americană, Clasa Englezească, Clasa Mediteraneană și Clasa Asiatică.
2. Rasa – reprezintă un grup de păsări ce sunt asemănătoare din punct de vedere al formei, dimensiunii
și conformației, fiind descendenți ai unui stramoș comun. Toate păsările ce aparțin unei rase au mai
mult sau mai puțin aceeași structură genetică, cu însușiri comune din punct de vedere morfologic și
fiziologic. Exemple de rase, sunt: White Leghorn, Rhode Island Red, New Hampshire, Australorp,
Sussex etc.
3. Varietatea – reprezintă o sub-diviziunea a unei rase, ce se distinge in principal prin culoarea penajului,
tipul de creastă etc. De exemplu, rasa Leghorn are 12 varietăți (alb, maro etc.)
4. Hibridul - un efectiv specific de împerechere, ce poartă un nume dat de către crescător după cel puțin
5 generații finalizate de efective și selecționate pentru anumite caracteristici, ex. Babcock.

PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE ALE GĂINILOR

Păsările domestice prezintă mai mare variabilitate a însușirilor de exterior comparativ cu animalele de
fermă, iar pentru facilitarea
ilustrării lor, corpul este împărțit în
patru segmente (cap, gât, trunchi,
membre) și, cu excepția gâtului,
fiecare segment include mai multe
regiuni corporale (Fig. 2.5).

1. CAPUL este situat în

partea anterioară a corpului și are
drept bază anatomică osoasă,
oasele craniului și ale feței.
Mărimea și aspectul
capului diferă în funcție de rasă,
astfel: capul este mic, mai alungit,
mai îngust și fin (uscățiv) la rasele
de găini ouătoare (ușoare); mare,
mai scurt, mai larg și robust la
rasele de carne (grele); mic, scurt
şi larg la rasele combatante;
mijlociu și proporțional dezvoltat
față de trunchi la rasele mixte (intermediare). Fig. 2.5 – Elementele de exterior al
găinilor

Ciocul are ca bază anatomică mandibula și maxila, acoperite de un strat cornos rezistent, exceptând
baza, unde consistenţa este mai redusă. Este apreciat din punct de vedere al formei, culorii și dezvoltării.
Culoarea ciocului variază în funcție de rasă și varietatea de culoare și, de regulă, este aceeași cu cea a
solzilor de pe fluiere și degete. Poate să apară culoarea galbenă, neagră, alb, cenușie, albastră.
4 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

Studiu individual
Pentru mai multe informații legate de adaptarea ciocului la condițiile de mediu și modul de hrănire pentru mai multe specii de
păsări, vizitați http://www.vtaide.com/png/bird-adaptations3.htm sau http://www.projectbeak.org/adaptations/beaks.htm.

Creasta reprezintă formațiunea tegumentară intens vascularizată, prezentă de la baza ciocului, pe

frunte și pe creștetul capului. Se apreciază culoarea și intensitatea culorii, mărimea și forma crestei.
Se diferențiază mai multe tipuri (forme) de creastă (Fig. 2.6):
- creasta simplă dințată – are aspectul unei lame cu marginea superioară dințată (4-8 zimți), terminată posterior
cu un ˮfanionˮ, reprezentat de un lob rotunjit detașat de ceafă. La majoritatea raselor, direcția crestei este
verticală la ambele sexe, dar la unele rase , creasta găinilor este aplecată pe o parte a capului. Poate fi mare,
mijlocie sau mică în funcție de rasă.
- creasta dublă dințată – este alcătuită din două lame dințate simple, joase, concrescute la bază, relativ paralele
între ele.
- creasta triplă dințată – este constituită din trei lame dințate simple, joase, unite la bază, aproximativ paralele
între.
- creasta bătută – prezintă partea anterioară joasă, largă, rotunjită, acoperită cu formațiuni granulare (mugurași),
iar partea posterioară este liberă, îngustă, netedă și ascuțită, în formă de pinten.
- creasta lobată (nuciformă) – este joasă și lățită, cu suprafața bombată și granuloasă, asemănătoare cu un miez
de nucă.
- creasta în formă de cornițe – alcătuită din două formațiuni conice concrescute la bază, orientate în sus și ușor
lateral.
- creasta în formă de coroană – formată din două lame simple unite la bază, cu extremitățile libere și intens
zimțate.
- creasta în formă de fluture (frunză de stejar) – este compusă din două lame simple dințate, răsfrânte spre
înafară, asemănătoare cu aripile unui fluture.

SIMPLĂ DINȚATĂ BĂTUTĂ TRIPLĂ DINȚATĂ LOBATĂ

COROANĂ LOBATĂ ÎN FORMĂ DE V

Fig. 2.6 – Tipuri de creastă

Studiu individual
Pentru mai multe informații legate de aspectul crestei în general, vizitați: https://www.backyardchickens.com/a/caruncles-
combs-and-wattles-the-features-functions-and-healthcare sau https://www.backyardchickens.com/a/all-about-chicken-combs-single-pea-
rose-v-shaped-etc.

Bărbițele sunt reprezentate de două pliuri ale pielii intens vascularizate, inserate simetric pe ramurile
mandibulei. Culoarea este roșie la toate rasele, exceptând Găina de Mătase şi Ayam Cemany, care prezintă
bărbițe negre-albăstrui.
2. TRUNCHIUL reprezintă cea mai voluminoasă parte a corpului păsărilor, care prin formă, dezvoltare
și direcție, arată tipul de conformaţie şi aptitudinea productivă a găinilor.
5 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

La nivelul trunchiului se diferenţiază toracele, spinarea, coada, abdomenul şi cloaca.

Coada - mărimea, forma și direcția cozii diferă în funcție de rasă, sex și vârstă. În cadrul aceleiași rase,
cocoșii prezintă coada mai mare decât cea a găinilor. Indiferent de rasă, coada este mai voluminoasă la păsările
adulte decât la tineret. La rasele ușoare, găinile au penele cozii (rectricele) în formă de evantai, iar cocoșii
prezintă rectrice cu aspect de ”seceri” mari și mici. La rasele mixte, forma cozii este semiglobuloasă, iar la
rasele de carne, coada are aspect globulos.
3. MEMBRELE sunt reprezentate de membrele anterioare (aripile) și de membrele posterioare (propriu-
zise).
Aripile sunt acoperite de pene cu lama întreagă denumite remige, care se împart în principale, dispuse
în vârful aripii și secundare, prezente pe antebraț. Remigele primare sunt mai lungi decât cele secundare (Fig.
2.7). Între cele două tipuri de remige există o pană mai scurtă, denumită pană axială. Indiferent de rasă, remigele
sunt mai dezvoltate la cocoș decât la găină. La baza remigelor se găsesc pene mai înguste și mai scurte denumite
tectrice.

Pana axială

Fig. 2.7 – Alcătuirea penelor de pe aripi

Examinarea penelor (morfologie, tipuri, culori) și penajului, prezintă importanță pentru aprecierea
conformației generale a păsărilor și regiunilor corporale, recunoașterea speciilor, raselor, varietăților,
categoriilor de vârstă și de sex, analiza procesului de năpârlire.
În funcţie de regiunea corporală pe care o acoperă, de rolul îndeplinit şi de structură, se diferenţiază
următoarele categorii de pene: pene de acoperire, pene de încălzire şi pene păroase.

Culorile penajului găinilor

Culorile găinilor sunt mai diverse decât cele ale altor păsări de fermă și se împart în două categorii: culori
simple şi culori compuse.

A. Culorile simple (unicolore) sunt rezultatul asocierii penelor care prezintă aceeaşi culoare, fără desen.
Sunt reprezentate de:
- culoarea albă, cu nuanţele alb-imaculat, alb-gălbui, alb-murdar, alb-lucios, alb-mat etc.
- culoarea roşie, cu nuanţele cărămizie, vişinie etc.
- culoarea neagră, cu nuanţele negru-lucios, negru-mat, negru-degradat (diluat) etc.
- culoarea galbenă, cu nuanţele galben-crem, galben-pai, galben-cafeniu etc.
- culoarea albastră, cu nuanţele deschisă şi închisă.

B. Culorile compuse (policrome; multicolore) sunt clasificate în: culori compuse rezultate prin asocierea
penelor de diferite culori cu sau fără desen şi culori compuse date de asocierea culorilor pe aceeaşi pană (desenul
penei).
Culori compuse rezultate prin amestecul penelor de diferite culori:
- culoarea potârnichie („sălbatică”) este dată de amestecul penelor roşii, galbene, negre, verzui, albăstrui,
brune etc.
- culoarea argintie este rezultatul asocierii penelor albe cu cele negre fără desen, cu predominarea albului sau
este dată de asocierea penelor albe care prezintă desenul simplu marginat cu negru
6 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

- culoarea pestriţă reprezintă combinarea penelor albe cu pene negre sau a penelor de alte culori cu pene
stropite sau lacate.
- culoarea cenuşie este dată de asocierea penelor roşii-aurii cu cele negre sau asocierea penelor roşii-aurii care
prezintă desenul marginat cu negru.
- culoarea barată (porumbacă) este determinată de amestecul penelor care prezintă desenul barat (porumbac).
- culoarea herminată prezintă două varietăţi şi anume:
- herminat-deschis caracterizată prin culoarea albă a penelor de pe trunchi, lanţetele sunt negre sau brune
cu luciu verzui-metalic şi cu desen marginat deschis, rectricele sunt negre cu luciu verzui-metalic, iar
remigele sunt negre, cu jumătatea inferioară albă.
- herminat-închis prezintă pene negre pe trunchi, lanţete negre cu desen marginat deschis, iar pe spinare şi
pe aripi apare o zonă albă.
- culoarea porţelanie este rezultatul asocierii penelor stropite în trei culori (vârful penei este alb, urmează o
pată albastră în formă de ”V”, iar restul lamei este bej).
- culoarea ”mii de flori” presupune combinarea penelor care, pe lama de culoare galbenă-deschisă sau brună-
aurie, prezintă o pată albă la vârf, urmată de o bandă neagră în forma literei ”V”.
- culoarea somon este caracteristică rasei Faverolles. Cocoşii prezintă „favoriţiiˮ şi „barbaˮ de culoarea neagră,
lanţetele de pe gât și crupion sunt galbene, penele care acoperă treimea antero-superioară a gâtului, pieptul,
abdomenul, coapsele, gambele şi coada sunt negre, cu luciu verzui-metalic, penele de pe spinare sunt maronii-
roşietice, remigele sunt galbene stropite cu maro-roşcat, treimea inferioară a remigelor secundare este albă, iar
tectricele sunt negre cu luciu verzui-metalic. Găinile prezintă „favoriţiiˮ şi „barbaˮ de culoare alb-gălbuie,
penele care acoperă treimea antero-superioară a gâtului, pieptul, coapsele, gambele şi abdomenul sunt alb-
gălbui-rozalii, iar lanţetele, penele de pe spinare, remigele şi rectricele au culoarea maro-roşcat.

C. Culori compuse rezultate prin asocierea culorilor pe aceeaşi pană (desenul penei):
- desenul barat (porumbac) apare atunci când pe lama penei alternează dungi transversale închise la culoarea,
cu dungi de culoarea deschisă. Desenul este de două feluri: barat propriu-zis, atunci când dungile sunt dispuse
perpendicular pe rahis şi barat ondulat, când dungile cad oblic pe rahis (Fig. 2.8 -1).
- desenul simplu marginat deschis este caracterizat prin culoarea închisă a lamei penei, iar pe marginea sa
apare un chenar de culoare deschisă
- desenul simplu marginat închis presupune că fondul lamei penei are culoare deschisă, iar pe margine apare
un chenar de culoare închisă (Fig. 2.8 -5).
- desenul dublu sau triplu marginat deschis sau închis constă în prezenţa către marginea penei, a două sau
trei benzi de culoare deschisă sau închisă, care contrastează cu fondul lamei (Fig. 2.8 -2, 4).
- desenul lacat (paietat) apare atunci când la vârful lamei, este prezentă o pată de culoarea închisă sau deschisă,
de regulă cu luciu metalic, care contrastează cu fondul penei (Fig. 2.8 -6).
- desenul pătat (stropit) este dat de prezența pe lama penei, a unor pete neregulate ca ca formă și dispunere.
- desen pestriț - au vârful nepigmentat, urmat de benzi alternative de culoare neagră și culoarea standard a
păsării (Fig. 2.8 -3).

Fig. 2.8 - Modele de penaj

7 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE ALE CURCILOR

CAPUL masiv, nu prezintă Coadă

creastă, nici urechiușe, este acoperit cu
piele carunculată şi erectilă, roşietică,
cu reflexe albăstrui-violaceu, golaşă,
presărată cu rare pene păroase. Ochii Cioc

sunt rotunzi, amplasați simetric pe

Moț
părțile laterale ale capului și au
culoarea neagră- brunie. La nivelul
frunţii, apare ˮmoţul”, reprezentat de
un peduncul cornos, erectil, roșu-
Bărbiță
albăstrui, mai dezvoltat şi mai intens
colorat la curcan, mai ales când se
înfoaie. Ciocul mai lung şi mai gros
decât cel al găinilor, prezintă culoare
diferită în funcție de rasă: albă-gălbuie
sau albă-roz, de exemplu, la rasele cu
penajul alb şi neagră-cenuşie la rasele Smoc de pene păroase

bronzate. Pe partea supero-posterioară

a ciocului, sunt prezente două nări, iar
sub cioc, este prezent un pliu Fig. 2.9 – Particularitățile de exterior ale curcii
cutanat (”bărbiţa”), care porneşte dintre
ramurile mandibulei şi se întinde şi pe partea ventrală anterioară a gâtului (Fig. 2.9). ”Bărbiţa” este mai
voluminoasă la curcan.
GÂTUL este lung şi gros, oblic sau vertical, golaş la nivelul părţii anterioare, care este acoperită cu
ţesut erectil (”mărgele”) şi cu rare pene păroase. La locul de trecere dintre suprafaţa golaşă şi cea acoperită cu
pene propriu-zise, ”mărgelele” sunt mai voluminoase şi formează aşa-zisa ”salbă de mărgele”, mai bine
evidenţiată la curcan decât la curcă.
TRUNCHIUL este masiv, lung, larg, adânc, cu format lateral ovoidal şi direcţie uşor oblică antero-
posterior, de sus către în jos. Spinarea este lungă, largă, cu profil puţin convex şi direcţie uşor oblică spre înapoi.
Coada este situată în continuarea liniei spinării, este mai dezvoltată la curcan decât la curcă, iar când masculul
se înfoaie, rectricele se desfac în formă de evantai. Pieptul este lung, larg, musculos şi proeminent. La capul
pieptului, curcanii prezintă un ”smoc de pene păroase” de culoare neagră, cu luciu intens şi cu reflexe albăstrui-
verzui, a cărui lungime poate să ajungă la 7-8 cm. De regulă, curcile nu prezintă ”smoc”, iar atunci când apare,
este mai mic şi mai slab colorat decât la masculi. Toracele este profund, larg şi adânc, iar abdomenul bine
conturat.
În funcţie de gradul de dezvoltare a trunchiului, se diferenţiază rase de curci grele, uşoare şi mijlocii.
În ansamblu, dezvoltarea corporală a curcanilor este mai pronunţată decât a curcilor.
ARIPILE sunt lungi, largi şi musculoase, ţinute strâns pe lângă corp, cu vârfurile ”lipite” de trunchi.
Curcanii au aripile mai mari decât curcile, iar în momentul înfoierii, vârful remigelor atinge solul.
MEMBRELE POSTERIOARE sunt bine dezvoltate, robuste, prezintă coapsele şi gambele lungi,
largi, musculoase (mai ales la rasele şi hibrizii de carne), îmbrăcate cu pene de contur, iar fluierele sunt înalte
şi groase, golaşe, terminate cu 4 degete (trei orientate anterior şi unul posterior). Pe treimea inferioară a
fluierului, numai la curcani, este prezent ”pintenul”.
CULORILE PENAJULUI CURCILOR - Penele sunt purtate strâns pe corp, iar în funcţie de
culoarea penajului se diferenţiază rase de curci bronzate, negre, roşii, albe, galbene, albastre, gri-bej (porțelanii),
cafenii-gălbui.
8 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE ALE RAȚELOR

CAPUL are formă ovoidală, Coif

Inel ocular
este mijlociu dezvoltat și uşor lăţit
Manta
lateral, cu direcţie orizontală sau uşor Gât Mandibula
superioară
oblică. Nu prezintă creastă, urechiușe,
nici bărbițe şi este acoperit cu pene de
contur. Rasa Leşească (Barbarie; rața Spinare Cioc

”mută”) prezintă la nivelul feţei o Rectrice

Nară
formaţiune cutanată roşietică şi golaşă,
acoperită cu rare pene păroase, Piept

denumită ˮmascăˮ, iar la baza ciocului,

spre frunte, apare o formațiune Coapsă

tegumentară semisferică, colorată

Oglindă
roșu-intens, mai voluminoasă la rățoi Coadă

decât la femelă. Pe creștet și pe ceafă, Abdomen

Leșeasca prezintă așa-zisa ”coamă”, Fluier

reprezentată de pene păroase orientate
posterior. Fig. 2.10 – Particularitățile de exterior ale
Ochii sunt rotunzi și, de regulă, au culoare rațelor
închisă. Pe creştetul capului, la unele rase
ornamentale apare un smoc de pene denumit ”moţ” sau ”coif”.
Ciocul este lung şi larg, comprimat dorso-ventral, mai gros la bază şi mai subţire către vârf (vârful este
rotunjit).
Pe partea dorsală a ciocului către bază, sunt prezente două fose nazale. Pe marginea internă a maxilei
şi mandibulei se inseră transversal lame cornoase dinţate și paralele, care au rolul de a filtra apa. Culoarea
ciocului poate să fie galbenă- portocalie (culoare frecventă), verzuie, brun-negricioasă sau roz-roşietică în
funcţie de rasă. Pe toată suprafaţa sa, ciocul este acoperit de un strat cornos mai puţin consistent, cu aspect de
ceară (”ceroma”), cu excepţia vârfului, care prezintă o formaţiune cornoasă dură denumită ”ţintă”. Culoarea
ţintei contrastează cu cea a restului ciocului, putând să fie mai închisă sau mai deschisă.
GÂTUL are dezvoltare mijlocie (potrivit de lung şi gros), poate fi drept sau puţin curbat, iar direcţia
este oblică sau verticală. La majoritatea raselor este acoperit în totalitate cu pene propriu-zise. La rasele de
carne/grele și la hibrizii de carne gâtul este mai masiv, mai scurt și mai musculos, decât la rasele ouătoare/ușoare
și decât la rațele comune.
TRUNCHIUL are aspect lateral ovoidal, este lung, larg, uşor comprimat dorso-ventral, iar direcţia
constituie caracter de rasă: oblică antero-posterior la majoritatea raselor, putând fi și orizontală sau aproape
verticală (Fig. 2.10).
Spinarea este alungită, largă, cu profilul drept sau uşor convex. Coada este scurtă, situată în prelungirea
crupionului sau uşor oblic spre în sus. La nivelul cozii, răţoii prezintă 2- 4 rectrice în formă de seceră, semiinel
sau inel, denumite popular ”cârlionţi”, care constituie criteriu morfologic important de recunoaştere a sexelor.
Singura excepţie o constituie răţoii rasei Leşească (Barbarie), care au rectricele necurbate și mai lungi
comparativ cu alte rase.
Pieptul este lung şi larg, iar la rasele de carne pieptul este şi bombat, proeminent, datorită muşchilor
pectorali masivi. Toracele este lung şi larg, iar abdomenul este voluminos, situat aproape de sol.
Trunchiul este masiv la rasele şi hibrizii de carne, iar la rasele uşoare conformaţia este mai zveltă
(trunchiul este lung, mai puţin larg, adânc şi musculos).
ARIPILE sunt lungi, largi, purtate strâns pe trunchi. La rasele policrome, pe aripi apare ”oglinda”,
reprezentată de o dungă transversală lată, de culoare închisă, cu luciu intens, flancată de câte două dungi înguste
(cea dinspre exterior este albă, iar cea dinspre interior este neagră). ”Oglinda” este mai largă şi mai intens
colorată la răţoi decât la raţă.
MEMBRELE POSTERIOARE sunt scurte, au coapsele şi gambele musculoase, acoperite cu pene
de contur, iar fluierele sunt groase, mult distanţate între ele, golaşe, acoperite cu solzi mici, care prezintă aceeaşi
culoare cu cea a ciocului (solzii sunt mai mici, mai moi și mai slab evidențiați decât la găini și curci).
9 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

Raţele sunt tetradactile, prezintă trei degete orientate anterior unite printr-o membrană interdigitală
care ajută pasărea să înoate şi un deget îndreptat către înapoi. Degetele sunt terminate cu gheare puternice (una
per deget). Fluierele nu prezintă pinten.
În cadrul aceleiaşi rase, răţoii au dezvoltare corporală mai mare decât raţele.
CULORILE PENAJULUI - Penele sunt fixate strâns pe corp, iar în funcţie de culoarea penajului se
diferenţiază rase de raţe albe, negre, galbene, albăstrui, bălţate, kaki, cenuşii.

PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE ALE GÂȘTELOR

CAPUL este mare,

Mandibula Coroană
uşor comprimat lateral, fără superioară
creastă, prezintă direcţie
orizontală sau uşor oblică, Cioc

acoperit cu pene mici de contur

Serații
pe toată suprafaţa sa
Penajul de la nivelul gâtului
(exceptând ciocul). Ochii Traistă
Spinare
rotunzi, în general, au culoare
închisă.
Rectrice
Ciocul este lung, larg
la bază, îngustat şi rotunjit
Piept Coadă
către vârf, acoperit de ceromă,
iar la vârf este prezentă ”ţinta”.
Culoarea ciocului este Remige

galbenă-portocalie la
Carena Aripă
majoritatea raselor, putând
exista și portocalie-roşietică şi
negricioasă-cenuşie-brunie. Abdomen

”Ţinta” are o culoare mai Fanon abdominal

închisă sau mai deschisă decât Membrană interdigitală

restul ciocului. La majoritatea

raselor culoarea ciocului (exceptând Fig. 2.11 – Particularitățile de exterior ale gâștelor
”ținta”) este uniformă, însă la rasa
Steinbacher, marginea maxilei și mandibulei și "ținta" sunt negre.
Pe partea dorsală a ciocului, către mijlocul maxilei, sunt localizate două fose nazale (nări). La baza
ciocului, către frunte, unele rase prezintă o formaţiune cornoasă denumită ”caruncul”, mai voluminoasă la
gâscan decât la gâscă (Fig. 2.11). De regulă, culoarea carunculului este aceeaşi cu a solzilor de pe fluiere şi de
pe degete. La unele rase pe partea ventrală a ciocului şi parţial pe marginea infero-anterioară a gâtului, se inseră
un pliu cutanat denumit ”traistă”. Pe marginea internă a maxilei şi mandibulei există lame cornoase zimţate, cu
rol în filtrarea apei.
La rasa Tula, ciocul este puternic, masiv, foarte scurt, larg și gros la bază, linia superioară a ciocului
este convexă sau dreaptă, situată în continuarea osului frontal. În trecut, păsările Tula împreună cu gâștele rasei
Arzamas erau folosite la lupte. La rasa Roman tipul moțat, pe creștetul capului este prezent un smoc de pene
(”moţul”) asemănător cu o cască.
GÂTUL este lung, drept sau curbat, cu direcţie oblică sau verticală în funcţie de rasă, acoperit cu pene
propriu-zise pe toată lungimea sa. La rasele grele și semigrele, gâtul este mai scurt și mai gros decât la rasele
ușoare.
TRUNCHIUL este bine dezvoltat (lung, larg, adânc), cu direcţie aproape orizontală sau oblică antero-
posterior către sol. Formatul corporal lateral este aproximativ dreptunghic la rasele care au masivitate corporală
pronunţată şi trapezoidal, la rasele mai puţin masive. Spinarea este lungă, largă, dreaptă sau uşor convexă,
orizontală sau înclinată antero-posterior, în funcţie de rasă. Coada este scurtă, aflată în continuarea liniei spinării
sau orientată oblic către în sus. Pieptul este proeminent, lung, larg şi musculos, iar toracele este masiv, profund,
larg şi adânc. Abdomenul este voluminos, purtat aproape de sol, iar sub abdomen apare un depozit adipos uni-
sau bilobat denumit ”fanon abdominal” (mai mare la gâscă decât la gâscan, la rasele grele decât la cele semigrele
10 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

şi uşoare, la păsările adulte faţă de cele tinere). Fanonul abdominal este un indicator al stării de îngrăşare şi de
întreţinere a gâştelor: cu cât fanonul abdominal este mai mare, cu atât starea de îngrăşare şi condiţia corporală
a gâştelor este mai bună.
ARIPILE sunt lungi, largi, ţinute strâns pe lângă trunchi.
MEMBRELE POSTERIOARE mai lungi, mai groase şi mai depărtate decât la raţă, prezintă
coapsele şi gambele lungi, largi, musculoase, îmbrăcate cu pene de contur, iar fluierele şi degetele sunt golaşe,
acoperite cu solzi mici, care au aceeaşi culoare cu cea a ciocului. Degetele în număr de patru, au orientare
diferită: degetul I este îndreptat posterior, iar degetele II, III şi IV sunt orientate anterior şi sunt unite printr-o
membrană care facilitează înotul. Fiecare deget prezintă la vârf o gheară.
CULORILE PENAJULUI - Penajul este purtat strâns pe corp, iar în funcţie de culoare se diferenţiază
rase de gâşte albe, cenuşii şi brune (castanii).

PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE ALE BIBILICILOR

CAPUL este mic, Cască

uscăţiv, golaş, acoperit cu rare Nară
Ochi
pene păroase, fără creastă, iar pe Spinare
Aripă
creştet prezintă o formaţiune Urechiușă
Cioc
cornoasă relativ triunghiulară,
Bărbițe
denumită ”cască”, roşietică la
varietatea albă şi de culoarea Gât

cornului la varietatea cenuşie.

”Casca” este mai dezvoltată la
mascul (bibiloi) decât la femelă. Piept

Faţa are culoare alb-albăstruie, Coadă

acoperită cu pene păroase.

Ciocul este relativ Fluier

scurt, gros la bază, îngustat şi Abdomen

Gheare
încovoiat la vârful maxilei.
Culoarea ciocului este roz-
gălbuie cu vârful roşietic. Pe Degete

partea supero-posterioară a
maxilei sunt prezente două fose Fig. 2.12 – Particularitățile de exterior ale bibilicilor
nazale, iar pe marginea lor, către
baza ciocului, se inseră o formaţiune cutanată roşietică denumită ”nară” (mai mare la mascul). Sub cioc atârnă
două pliuri cutanate, roşii-gălbui sau roz, denumite ”bărbiţe”, care, la mascul, sunt mai mari şi mai depărtate
de gât (Fig. 2.12).
GÂTUL este scurt şi subţire, purtat aproape vertical. Extremitatea superioară este golaşă, acoperită cu
tegument roz-albăstrui, iar din loc în loc apar pene păroase. Restul gâtului este acoperit cu pene lungi, înguste
şi fine. Înapoia bărbiţelor, pe marginea ventrală a gâtului, la nivelul gâtlejului, apare o formaţiune tegumentară
violacee, golaşă, denumită ”membrană de rezonanţă”, care are rol în emiterea sunetelor specifice bibilicilor.
TRUNCHIUL este lung, potrivit de larg şi adânc, cu aspect ovoidal şi direcţie oblică antero-posterior.
Spinarea este lungă, uşor convexă în partea posterioară. Coada este scurtă, orientată către în jos. Toracele este
lung, mai puţin larg şi adânc, cu pieptul profund şi convex. Abdomenul este scurt, potrivit de larg, purtat aproape
de sol. Aparent trunchiul este destul de masiv, datorită penajului bine dezvoltat și ușor înfoiat.
ARIPILE sunt scurte, rotunjite la vârf, apropiate de trunchi.
MEMBRELE POSTERIOARE sunt potrivit de lungi, au coapsele şi gambele acoperite cu pene de
contur, iar fluierele sunt uscăţive (dar cu osatura rezistentă), fără pinten, golaşe, acoperite cu solzi mici care, la
fel ca solzii de pe cele patru degete, prezintă culoare cenuşie (la varietatea cenuşie) sau gălbuie (la varietatea
albă). Trei degete sunt orientate anterior şi unul posterior, iar la locul de ramificare a degetelor, culoarea este
asemănătoare cu cea a cărnii. La extremitatea distală a degetelor este prezentă câte o gheară.
Pielea de pe corp este albă, iar penele sunt pliate strâns pe corp.
11 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

CULORILE PENAJULUI - Din punct de vedere al coloritului penajului se diferenţiază mai multe
varietăţi: cenuşie (cea mai răspândită), albă, ardezie, lavandă, violacee, ciocolatie, maro, scorțișoară, piersicie,
bronz, blondă, porțelanie etc. La majoritatea varietăților apare desenul penei perlat (pe lama penei, de exemplu
cenuşie, apar pete mici alb-strălucitoare, rotunde sau ovale dispuse ordonat, asemănătoare cu perlele).

PARTICULARITĂȚILE PREPELIȚELOR

CAPUL este mic, fără creastă, uşor alungit, acoperit cu pene propriu-zise. Ciocul are culoarea cenuşie-
cafenie, este alungit, gros la bază, subţiat şi bine încovoiat la vârf.
GÂTUL este scurt, tronconic, oblic, acoperit integral cu pene propriu-zise.
TRUNCHIUL este alungit, potrivit de larg şi adânc, cu aspect lateral ovoidal şi direcţie oblică antero-
posterior. Spinarea este lungă, cu profil uşor convex, înclinată către înapoi. Coada este scurtă, orientată către
sol. Toracele este profund, cu pieptul lung şi proeminent, iar abdomenul este bine evidenţiat (Fig. 2.13).
ARIPILE sunt lungi, largi, purtate strâns pe lângă trunchi.
MEMBRELE POSTERIOARE prezintă coapsele şi gambele musculoase, acoperite cu pene de
contur, iar fluierele sunt lungi, subţiri, uscăţive, golaşe, terminate cu patru degete (trei orientate anterior şi unul
posterior), prevăzute cu câte o gheară. Solzii de pe fluiere şi degete sunt mici şi galbeni.
CULORILE PENAJULUI - În ansamblu, culoarea penajului prepeliţei este cafenie, cu următoarele
particularități: capul este cafeniu și prezintă pe ambele laturi câte o dungă mediană, care pornește de la baza
ciocului, trece pe deasupra ochilor și se prelungește înspre gât; penele de gât sunt tot cafenii, cu mici pete de
culoare închisă; penele care acoperă spinarea au lama cafenie, cu dungi gălbui dispuse longitudinal; rectricele
au lama cafenie, cu dungi negre; aripile prezintă remigele de asemenea cafenii, iar tectricele au fondul cafeniu,
cu dungi galbene transversale; abdomenul și pieptul femelelor sunt acoperite cu pene gălbui, iar la masculi,
penele sunt brunii, nuanță deschisă.

Fig. 2.13 – Particularitățile de exterior ale prepelițelor

12 LP 2 – Creșterea animalelor – 2020-2021

Nume, Prenume:
Grupa:
FIȘĂ DE LUCRU – LP. 2

1. Asociați termenii cu răspunsul corect. Notați litera corespunzătoare termenului:

a. Încălțătură d. Remige
b. Față e. Trunchiul
c. Creastă f. Perforarea membranei interdigitale

1.__ Formațiune tegumentară intens vascularizată, prezentă de la baza ciocului, pe frunte și pe creștetul
capului.
2.__ Pene cu lama întreagă
3.__ Pene pe fața externă a fluierelor
4.__ Regiunea situată în jurul ochilor, delimitată de baza ciocului, bărbițe, urechiușe şi de conductul
auditiv extern.
5.__ Cea mai voluminoasă parte a corpului păsărilor, care prin formă, dezvoltare și direcție, arată tipul
de conformaţie şi aptitudinea productivă a găinilor.
6.__ Se realizează prin execuția unei găuri de 2 mm la nivelul membranei interdigitale, fiind
disponibile 16 variante de marcări posibile (o singură gaură, două găuri, piciorul drept, stâng etc.)

2. Notați termenul sau termenii potriviți pentru zonele indicate.