CUPRINS

I. TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII

1. INTRODUCERE ÎN TEORIA INSTRUIRII ŞI METODOLOGIA
INSTRUIRII
1.1. Locul teoriei şi metodologiei instruirii în sistemul ştiinţelor educaţiei 1.2.
Problematica teoriei şi metodologiei instruirii
1.3. Concepte fundamentale în teoria şi metodologia instruirii
1.4. Teoria instruirii
1.4.1. Teoriile învăţării – fundamente ştiinţifice şi aplicative ale modelelor
instruirii
1.4.2.Modelele instruirii
1.4.2.1. Modelul logocentric
1.4.2.2. Modelul empiriocentric
1.4.2.3. Modelul tehnocentric
1.4.2.4. Modelul sociocentric
1.4.2.5. Modelul psihocentric
1.4.3. Sistemele instruirii
1.5. Metodologia instruirii
Bibliografie

Note de curs nr.1 Page 3

I. TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII
 1. INTRODUCERE ÎN TEORIA INSTRUIRII ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII

1.1. LOCUL TEORIEI ŞI METODOLOGIEI INSTRUIRII ÎN SISTEMUL ŞTIINŢELOR

EDUCAŢIEI
Teoria şi metodologia instruirii are calitatea unei ştiinţe pedagogice fundamentale care este
inclusă, de regulă sub numele de didactica generală, în structura pedagogiei generale. Teoria şi
metodologia instruirii (T.M.I.), împreună cu Teoria şi metodologia curriculumului (T.M.C.) şi
Teoria şi Metodologia evaluării (T.M.E.), alcătuiesc nucleul sistemului ştiinţelor educaţiei.
Teoria şi metodologia instruirii reprezintă o disciplină fundamentală, indispensabilă pentru
formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice. Pregătirea şi perfecţionarea acestora nu se poate
concepe fără cunoaşterea teoriei şi, mai ales, a metodologiei instruirii.

1.2. PROBLEMATICA TEORIEI ŞI METODOLOGIEI INSTRUIRII Teoria şi

metodologia instruirii abordează procesul de învăţământ pe două mari coordonate, aflate în relaţie
de complementaritate: teoria instruirii şi metodologia instruirii. Pe coordonata teoretică, sunt
investigate teoriile învăţării ca fundament al modelelor instruirii. Investigaţia pe coordonata
metodologică va aborda strategiile de instruire cu toate componentele lor, între care un loc aparte îl
ocupă metodologia, alături de mijloacele de învăţământ şi de formele de organizare a instruirii.
Structura de acţiune a procesului de învăţământ vizează activitatea de instruire proiectată de
profesor şi cea de învăţare, realizată de elev, ca efect direct şi indirect al instruirii. Relaţia complexă
existentă între profesor şi elev, realizabilă pe diferite planuri la nivelul procesului de învăţământ,
implică prezenţa următoarelor acţiuni principale: predarea, învăţarea, evaluarea.
Predarea este acţiunea de comunicare pedagogică (didactică) propusă de profesor în diferite
variante şi forme de organizare. În sens larg, predarea este interpretată ca acţiune de instruire realizată
de către profesor şi adresată elevului, pentru stimularea acţiunilor specifice oricărei activităţi de
învăţare (receptarea cunoştinţelor, prelucrarea, asimilarea, interiorizarea şi aplicarea lor în diferite
situaţii, în calitate de: informaţii logice, deprinderi, strategii de rezolvare a problemelor şi a
situaţiilor-problemă etc. În sens restrâns, predarea priveşte în mod special acţiunea de comunicare
pedagogică a mesajului pedagogic, care trebuie receptat de elev în vederea stimulării activităţii de
învăţare (iniţial ca învăţare dirijată, ulterior ca autoînvăţare sau ca învăţare autodirijată).
Învăţarea este acţiunea elevului, realizată iniţial în mod dirijat, ca efect direct al instruirii
proiectate de profesor la diferite niveluri de competenţă pedagogică. Învăţarea şcolară presupune
dobândirea unor cunoştinţe, deprinderi şi strategii conform obiectivelor incluse în cadrul programelor
şcolare, transpuse de profesor la nivelul fiecărei activităţi didactice (lecţie, activitate de laborator etc.).
Ca activitate psihică fundamentală, proprie omului, învăţarea are o finalitate adaptativă
realizabilă în mediul şcolar prin acţiunile dirijate de profesor, pentru asimilarea,

Note de curs nr.1 Page 4

interiorizarea şi valorificarea materiei şcolare, proiectată pe discipline şcolare, module de studiu,
capitole, subcapitole, grupuri de lecţii, teme, subiecte de lecţie etc. Evaluarea este acţiunea iniţiată de
profesor special pentru verificarea gradului de îndeplinire a sarcinilor de predare-învăţare, proiectate
şi realizate conform obiectivelor programelor şcolare transpuse de profesor la nivelul fiecărei
activităţi didactice (lecţie). Această acţiune, realizabilă sub diferite forme, la diferite intervale de timp
(evaluare iniţială, evaluare continuă, evaluare finală), prin tehnici specifice (orale, scrise, lucrări
practice, teste de cunoştinţe, examene etc.) vizează reglarea-autoreglarea permanentă a activităţilor
didactice.
 1.3. CONCEPTE FUNDAMENTALE ÎN TEORIA ŞI METODOLOGIA
INSTRUIRII
Teoria şi metodologia instruirii reprezintă o ştiinţă pedagogică fundamentală care are ca obiect
de studiu procesul de învăţământ. Conceptele pedagogice fundamentale cu care operează această
ştiinţă sunt incluse în însuşi numele ei: instruire, teorie, metodologie.
Etimologia termenului de instruire (lat. instructio = aranjare, amenajare, construire) sugerează
semnificaţia prioritară a termenului, instruirea apărând „drept o construcţie planificată a dezvoltării
intelectuale, prin intermediul căreia elevii ajung la asimilarea şi operaţionalizarea sistemului de
cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi atitudini, în conformitate cu finalităţile unui sistem de învăţământ”
(Cerghit, 2002, p.149). Instruirea presupune un educator şi un educat, primul asumându-şi
responsabilitatea pregătirii şi formării celuilalt, în sensul însuşirii „unui corp de informaţii într-o
manieră care să declanşeze elaborarea unor structuri şi procese intelectuale, operaţionale şi să
contribuie la dezvoltarea potenţialului intrelectual al individului” (Iucu, 2001, p.31).
Teoria semnifică o construcţie conceptuală, ce uzează de deducţii şi de validare logică, o
sinteză şi generalizare a datelor cunoaşterii. Teoria deţine o valoare explicativă, prin formularea unor
principii explicative ale dezvoltării unei doctrine.
Teoria instruirii exprimă ridicarea acesteia la rang de ştiinţă, pentru a putea înţelege şi
explica mai bine fenomenul educaţional.
Metodologia este un ansamblu de principii normative, de reguli şi procedee utilizate în practică
pentru obţinerea unor rezultate mai bune. Simplificând, putem defini metodologia drept totalitatea
metodelor utilizate de o ştiinţă. Cum spunea S. Cristea, „metodologia ştiinţei evidenţiază importanţa
construcţiei teoretice care orientează modalităţile, procedeele şi mijloacele de cercetare a realităţii,
aplicabile la nivelul activităţii umane aflate în studiu, în cazul nostru, la nivelul acţiunii de instruire”
(2000, p. 247).
Metodologia instruirii reprezintă astfel teoria care urmăreşte să optimizeze în permanenţă
activitatea didactică.

1.4. TEORIA INSTRUIRII

Pentru o mai bună înţelegere şi clarificare, este necesar să specificăm că în cadrul
fenomenului educaţional se vehiculează conceptele de model, teorie şi paradigmă. Modelul
(construcţie simplificată a unei realităţi) mediază între realitate şi teorie, îndepărtându-se de
paradigmă (parametru de interpretare globală a realităţii) şi de teorie (explicaţie ideală şi abstractă a
unui fenomen ştiinţific), după cum afirmă L. Cădariu (2005, p. 134).

Note de curs nr.1 Page 5

1.4.1. Teoriile învăţării – fundamente ştiinţifice şi aplicative ale modelelor instruirii
Varietatea perspectivelor teoretice asupra procesului de învăţare demonstrează, pe de o parte,
complexitatea acestui fenomen, multitudinea de unghiuri de vedere din care poate fi analizat, iar pe
de altă parte, este o dovadă a dinamicii, o dovadă a permanentei dezvoltări a concepţiilor cu privire la
modul în care se desfăşoară procesul învăţării.
Învăţarea şcolară este un proces care se conduce după un model, adică după un plan sau
program concret de instruire şi verificare, folosit de profesor. Acest model asigură, de asemenea,
dirijarea şi controlul acţiunilor elevului.
În raport cu principalele şcoli psihologice din lume, teoriile învăţării (alăturări riguroase de legi
şi principii ale învăţării – Ferreol, 1998, p. 213) au fost grupate în trei modele (reprezentări teoretice
ale realităţii complexe reprezentate de procesul învăţării – idem, p. 125): modelul behaviorist,
cognitivist şi constructivist. Vom reda gruparea teoriilor învăţării realizată de către S. Panţuru şi D.
Necşoi (2007, on line), clasificare adaptată după R. Iucu (2001) şi S. E. Bernat (2003):
progre
MODELUL MODELUL învăţa
BEHAVIORIST COGNITIVIS

Criteriul de analiză: Co

Apreciere, Accesibilizare,
asociere,autodisci algoritm,
plină, autoritate, analiză,anticipare
caracter,comporta
ment, competenţă,
condiţionare, concepte,cogniţie
conexiune, configuraţie,dezv
consecinţă, are
control,disciplină, intelectuală,
feedback,imitare,
întărire,modelare memorare, operaţ
comportamentală, organizare,
măsurabil, percepţie,
răspuns,recompensă procesarea
, informaţiei,
pedeapsă, stimul procesecognitive,

reprezentare,
schemăcognitivă,
sinteză,structură

Note de curs nr.1 Page 6

Criteriul de analiză: Conduită şi
manifestare
Pune accentul Pune accent Profesorul trebuie Rolul Profeso
peprocesele pemanifestări săstructureze profesoruluieste îndeplin
psihiceobservabile, mintale, materialul acela de a multipl
măsurabile, mai mult sau supusînvăţării orientaatenţia celui planific
considerând elevul maipuţin înconformitate care o
opersoană observabile,con cuprincipiul învaţă asupra activită
pasivă,modelabilă rând elevul o paşilormici, să aspectelor cheie ale educati
şi persoană activă, aranjezemediul materiei de învăţat,
supusăinfluenţelor implicată în pro ambiantpentru a de coordo
mediuluide instruire. obţinerăspunsul a structura în
învăţare. dorit. conţinutul elevii, m
activităţii de înv ţare. consilia
activit

Criteriul de analiză: Variabilit

Ia în considerare Diferenţele
treivariabile interindividua
aleconduitei derivă
umane:comportam din experienţa d
entul tipical cunoaştere cu c
subiectului fiecare elev s
careînvaţă, tipul angajează în
deîntărire folosit procesul
şiviteza învăţării. de instruire.

Criteriul de analiză: Sc

Producerea Dezvoltarea
deschimbări capacităţii ş
comportamentale aabilităţilor de
îndirecţia dorită. învăţa
mai bine.

Criteriul de analiză: Ro
 Note de curs nr.1 Page 7
intelectualeimplicate. re
Criteriul de analiză: Mo prob
Motivaţia este Ia în Criteriul de analiză: Aplicaţii în plan educaţ
unfenomen exterior considerareasp
celuicare învaţă, un intrinsec al o Modelarea o Utilizarea o
rezultatal condiţiilor motivaţiei, inte comportamentului metodelorintuitive care prin
demediu; conexată în pro prin acţionează
comportamentul învăţării, a sistemulîntăririlor. asupra mecanismelor o
semodelează făcând altorvariabile a o Elaborarea de al in
apella sistemul care deregulamente percepţie şi
derecompense învaţă. şcolareîn baza reprezentare.o o
şipedepse. sistemului Utilizarea cen
derecompense materialelor didactice u
şipedepse. ca stra
o Instruirea suport concret pentru inter
programată. învăţare. o P
o Feedbackul
Criteriul de analiză
didactic şi o Principiul mul
Comportamentul Independe utilizarealui în respectăriiparticularită
esteevaluat din răspunsului f lecţie. ţilor de instr
perspectivarelaţiei stimulii ext vârstă şi psiho o
stimul –răspuns. Comportament individuale în Con
instruire.
esteanalizat în înv ţ
o Feed-forwardul
demodul în o E
seproduce în didactic şi utilizarea c
decapacităţile luiîn lecţie.
pe
 o Predare
peorganizatori
cognitivi
cainstrumente
deorganizare
acunoştinţelor.
o
Organizareasec
lă a instruirii.

Note de curs nr.1 Page 8

o Achiziţiile
anterioare ca suport
pentru noile cunoştinţe.
Criteriul de analiză: Princ
 I. P. W. Kohler – în
Pavlov–condiţionar prin intuiţie.
ea clasică.E.
Thorndike E. Tolman – î
–teoriaconexionism latentă.
ului. B. F. J. Piaget – teo
Skinner–condiţiona-
psihogenezei
rea operantă.
cunoştinţelor
A.
şioperaţiilor
Bandura–învăţarea intelectuale.
socială sauînvăţarea J. Bruner –
prinimitaţie.
genetic-cogn
J.Watson
structurală.
–întemeietorul
D. Ausubel
behaviorist.
organizatorilo
cognitivişi an
deprogres.

Gruparea teoriilor învăţării în modele

1.4.2. Modelele instruirii

 Pornind de la numeroasele clasificări ale modelelor instrucţionale, profesorul Ioan Cerghit
arată că pot fi conturate câteva astfel de modele, elaborate şi aplicate de-a lungul istoriei pedagogiei
româneşti tradiţionale (apud Iucu, 2008, pp. 67-70).

1.4.2.1. Modelul logocentric, cel mai răspândit model de organizare şi desfăşurare a instruirii,
porneşte de la următoarea premisă explicativ-ştiinţifică: ştiinţa este un produs, un rezultat finit şi un
bilanţ de adevăruri concretizate într-un corp de cunoştinţe; obiectivul fundamental îl constituie
transmiterea informaţiilor esenţiale de către profesor, modelul fiind centrat pe monopolul absolut al
cadrului didactic. În cadrul acestui model, obiectul instruirii îl constituie aspectele noţionale, logice şi
mai ales cantitative, iar metodele sunt frecvent analitice.
Avantajele modelului constau în următoarele: într-un timp relativ redus, se poate transmite un
volum mare de cunoştinţe unui număr considerabil de elevi (economicitate); de asemenea, unele
achiziţii culturale, unele valori spirituale nu pot fi transmise decât prin acest canal de comunicare.
Dezavantajele modelului sunt legate de faptul că acesta generează pasivitatea elevilor,
solicitând prea puţine resurse intelectuale şi afective din partea lor; aspectul formativ al
învăţământului este foarte scăzut, din urm toarele motive: procesul de învăţare este mult scurtat;
cunoştinţele sunt stocate numai la nivel mnezic, potenţialul lor de operaţionalitate
fiind foarte redus; modelul subestimează realitatea şi cultivă aspectul livresc al procesului de
instruire.

Note de curs nr.1 Page 9

1.4.2.2. Modelul empiriocentric abordează euristic situaţia de instruire, privind ştiinţa ca pe un
proces şi familiarizând elevii cu logica investigaţiei ştiinţifice şi cu tehnicile de cercetare. Elevii
experimentează astfel cunoaşterea şi folosesc în procesul de instrucţie învăţarea prin descoperire şi
rezolvarea de probleme. În interiorul acestui model, învăţarea nu
este preponderent cognitivă, cât mai ales orientată spre experienţele subiectului: acţionale,
afective, individuale, sociale. Elevii se autoevaluează şi concep noi probleme de învăţare. Modelul
empiriocentric favorizează aspectul formativ al învăţării, contribuind în mod esenţial la
consolidarea operaţiilor şi a proceselor intelectuale.
Avantajele modelului sunt legate de: gradul mare de activism metodologic şi intelectual la
elevi; dezvoltarea gândirii creatoare şi a inteligenţei elevilor. Dezavantajele modelului constau în:
consumul mare de timp necesar pentru procesul de învăţare; consumul sporit de energie intelectuală;
imposibilitatea de acoperire totală a conţinuturilor numai prin structurarea empiriocentrică.

1.4.2.3. Modelul tehnocentric este centrat pe eficienţa şi pe performanţa în învăţământ, precum

şi pe raţionalizarea procesului de predare-învăţare, în scopul descompunerii învăţării în operaţiile
componente. Astfel, din perspectiva acestui model, instruirea devine o înlănţuire de procedee şi de
tehnici de lucru.
Avantajele modelului tehnocentric constau în: definirea operaţională a obiectivelor; analiza
temeinică a conţinuturilor; analiza dificultăţilor de învăţare; instrumentalizarea metodologiei
didactice; recurgerea la evaluarea operaţională şi la feed-back. Modelul poate fi considerat un
complex de operaţii de inginerie didactică, impulsionat şi de dezvoltarea calculatorului.
Dezavantajele modelului sunt următoarele: supraorganizarea instruirii, care poate deveni o
frână în calea creativităţii şi spontaneit ții elevului; formarea unor stereotipuri, atât de predare, cât şi
de învăţare.

1.4.2.4. Modelul sociocentric este un sistem de concepere a instruirii pornind de la acţiunea în

grup a elevilor şi statuează organizarea socială a invaţării, deşi din punct de vedere psihologic,
învăţarea este individuală. Colectivul devine obiect al activităţii de instruire, iar metodele
sociometrice, suportul cunoaşterii realităţii colective. Principalele metode sunt cele de tip cooperatist,
de autoconducere, dezbatere, cercetare în echipă etc.
Avantajele modelului constau în deplasarea de accent: de pe învăţarea activă pe învăţarea
interactivă; de pe învăţarea solitară pe învăţarea prin cooperare, de pe învăţarea independentă pe
învăţarea interdependentă etc.
Dezavantajele modelului sunt legate de uniformizarea şi diminuarea rolului individualităţii
elevilor.

1.4.2.5. Modelul psihocentric porneşte de la exploatarea nevoilor copiilor de dezvoltare

spontană. Aceste modele implică o preocupare constantă pentru adecvarea metodelor la dinamismul
învăţării. Orientarea teoretică este centrată pe individualitatea fiecărui elev şi pe cunoaşterea acestuia,
iar metodele utilizate sunt munca independentă,
jocurile didactice, simularea. Problema motivaţiei se bucură de un interes permanent din partea
cadrului didactic.

Note de curs nr.1 Page 10

Avantajele modelului sunt reprezentate de aspiraţia către individualizarea instruirii, de
stimularea capacităţilor intelectuale ale elevilor.
Dezavantajele modelului apar ca urmare a minimalizării rolului profesorului, nominalizat
numai în calitate de ghid al instruirii, de manager al clasei etc.

1.4.3. Sistemele instruirii

Sistemele de instruire sunt organizate şi conduse pe baza modelelor de instruire (care asigură
orientarea generală a acestora).
I. Cerghit (2002, 2008) identifică patru sisteme de instruire: 1. sisteme comunicaţionale; 2.
sisteme orientate spre acţiune (modele acţionale); 3. sisteme interacţionale; 4. sistemul informaţional.
Sistemele enumerate, precum şi variantele lor sunt prezentate schematic mai jos:
SISTEME COMUNICAȚIONALE

Sistemul comunicaţional -Fundamentele filosofice-epistemologice

tradiţional (logocentric)- -Fundamentele psihologice
Primatul conţinutului
-Limbajul - principal mijloc de achiziţie
- decunoştinţe
- Predominanţa metodelor verbaliste şi livreşti
- Evaluarea centrată pe cunoştinţe Profesorul
reprezintă totul
-Elevul - un recipient
 - Definirea comunicării
Sistemul comunicaţional Şcoala - zonă de comunicare intensă
Comunicarea pedagogică - particularităţi
structurale şi funcţionale
Condiţii ale unei comunicări eficiente

(modern)
-

Învăţământul deschis şi la - Învăţare centrată pe educat

distanţă(IDD) - Monitorizarea învăţării prin asistenţă -
Utilizarea unor mijloace moderne de
învăţământ
- Structurarea conţinuturilor specificului
acestuimodel de învăţare
- Profesorul - modificări de roluri -
Adaptarea evaluării şi creşterea programatăa
autoevaluării

Învăţământul multimedia-- Proiectarea instruirii în specificul

învăţământuluimultimedia
Profesorul - modificări de roluri
 Note de curs nr.1 Page 11
SISTEME INTERACȚIONA
SISTEME ACȚI -Instruirea a

Acţiune - Altă Sistem situaţional sau contextual- Interacţiunea î

Internă Sistemul procesual -Prece -Internetul
-euristic -Elevu o -Problema instr
-Profe - rganizare a cond
(empiriocentric) instruire: concep
- Caracteristici a
- Proc - Modul de abor
Sistemul procesual- Avan - Didactica situa
- cunoa
operaţional Greşe Sistem sociocentric axat pe -Determinarea d
- o rep interacţiune socială învăţării-Repere
- const -Provocarea con
- - Organizarea soc
aspectemetodolo
- Parad
- Parad Sistem tutorial - Interacţiune g
Sistemul înv Incid
- Tratare difere
ţăriidepline -Schem
mastery earning- -Cu pr Învăţământul multimedia- Proiectarea in
- cunoa învăţământului m
(psihocentric) - -Cu pr
Meca SISTEMUL INFORM - Profesorul AŢIONAL - mod
Logic - Sistemul inform
Sistem informaţional mediuluiinform
Acţiune - Raţio /bazat pe procesarea informaţiei-
Externă Sistemul Progr - Informaţia şi su
- Învăţ formă superioar
tehnocentric Învăţ - Procesele şi me
-
-

informaţiei:
 Diversificarea sistemelor procesuale ale
instruirii (adaptare după I.Cerghit)a)
procesul receptării

b) procesul introducerii informaţiei

semantice
c) procesul memorizării informaţiei
Note de curs nr.1 Page 12 d) procesul utilizării informaţiei
Aşa cum rezultă din tabel, sistemele de instruire sunt fundamentate pe patru paradigme:
paradigma învăţării prin comunicare; paradigma înv ţării prin acţiune; paradigma învăţării prin
interacţiune şi paradigma înv ţării prin procesarea informaţiei. Aşadar, prima paradigmă presupune ca
bază învăţarea prin comunicare, cea de-a doua, învăţarea prin acţiune, cea de-a treia, învăţarea prin
interacţiune şi cea de-a patra, învăţarea prin procesarea informaţiei.

1.5. METODOLOGIA INSTRUIRII

În sens larg, metodologia procesului de învăţământ reprezintă teoria generală a educaţiei,
aplicată la instruire, sunt de părere profesorii I. Cerghit, S. Cristea şi I.-O. Pânişoară (2008, p. 249). În
sens restrâns, metodologia instruirii reprezintă „o teorie cuprinzătoare despre metodele folosite în
educaţie şi în învăţământ, care stau la dispoziţia profesorilor în vederea atingerii anumitor obiective”
(Schaub, Zenke, 2001, p.177).
Vom aborda în capitolul 2 al acestei lucrări metodologia instruirii, cu accent pe metodele
tradiţionale de învăţământ. Deşi eficienţa metodelor clasice a fost şi este în continuare demonstrată,
vom prezenta în capitolul 3 o categorie aparte a metodologiei didactice, metodele interactive,
ilustrând astfel una dintre tendinţele calitative de evoluţie a metodologiei didactice, şi anume:
inventarea şi utilizarea de metode moderne, concomitent cu (re)inventarea şi (re)utilizarea celor
tradiţionale. Apoi, în capitolul 4 al acestei lucrări sunt abordate metodele interactive bazate pe
declanşarea conflictului socio-cognitiv, specificâd faptul că metodele interactive reprezintă o
componentă a metodologiei didactice. Tratarea lor în capitole distincte s-a realizat din considerente
oragnizatorice, precum şi din dorinţa de a se efectua anumite clarificări conceptuale.
1.6. BIBLIOGRAFIE
Cădariu, L. (2005), Introducere în pedagogie. Note de curs, Timişoara, Editura Mirton
Cerghit, I. (2002), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi
strategii, Bucureşti, Editura Aramis
Cerghit, I. (2008), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi
strategii, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom Cerghit, I., Cristea, S., Pânişoară,
I.-O. (2008), „Metodologia procesului de învăţământ”, în Pregătirea psihopedagogică. Manual
pentru definitivat şi gradul didactic II, Iaşi, Editura Polirom
Cristea, S. (2000), Dicţionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera, Chişinău- Bucureşti,
Editura Litera Internaţional
Ferreol, G. (coord.) (1998), Dicţionar de sociologie, Iaşi, Editura Polirom Iucu, R.B., (2001),
Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, Iaşi, Editura Polirom
Iucu, R.B. (2008), Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, ediţia a II-a revăzută
şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom
Panţuru, S., Necşoi, D. (2007), Teoria şi metodologia instruirii,
http://facultate.regielive.ro/cursuri/pedagogie/teoria_si_metodologia_instruirii-8400.html Potolea, D.,
Neacşu, I., Iucu, R.B., Pânişoară (coord.) (2008), Pregătirea psihopedagogică, Manual pentru
definitivat şi gradul didactic II, Iaşi, Editura Polirom Schaub, H., Zenke, K. G. (2001), Dicţionar de
pedagogie, Iaşi, Editura Polirom

Note de curs nr.1 Page 13