CUPRINS

I. TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII

1. INTRODUCERE ÎN TEORIA INSTRUIRII ŞI METODOLOGIA
INSTRUIRII
1.1. Locul teoriei şi metodologiei instruirii în sistemul ştiinţelor educaţiei
1.2. Problematica teoriei şi metodologiei instruirii
1.3. Concepte fundamentale în teoria şi metodologia instruirii
1.4. Teoria instruirii
1.4.1. Teoriile învăţării – fundamente ştiinţifice şi aplicative ale
modelelor instruirii
1.4.2.Modelele instruirii
1.4.2.1. Modelul logocentric
1.4.2.2. Modelul empiriocentric
1.4.2.3. Modelul tehnocentric
1.4.2.4. Modelul sociocentric
1.4.2.5. Modelul psihocentric
1.4.3. Sistemele instruirii
1.5. Metodologia instruirii
Bibliografie

Note de curs nr.1 Page 3

 I. TEORIA ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII

1. INTRODUCERE ÎN TEORIA INSTRUIRII ŞI METODOLOGIA INSTRUIRII

1.1. LOCUL TEORIEI ŞI METODOLOGIEI INSTRUIRII ÎN SISTEMUL

ŞTIINŢELOR EDUCAŢIEI
Teoria şi metodologia instruirii are calitatea unei ştiinţe pedagogice fundamentale
care este inclusă, de regulă sub numele de didactica generală, în structura pedagogiei
generale. Teoria şi metodologia instruirii (T.M.I.), împreună cu Teoria şi metodologia
curriculumului (T.M.C.) şi Teoria şi Metodologia evaluării (T.M.E.), alcătuiesc nucleul
sistemului ştiinţelor educaţiei.
Teoria şi metodologia instruirii reprezintă o disciplină fundamentală, indispensabilă
pentru formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice. Pregătirea şi perfecţionarea acestora
nu se poate concepe fără cunoaşterea teoriei şi, mai ales, a metodologiei instruirii.

1.2. PROBLEMATICA TEORIEI ŞI METODOLOGIEI INSTRUIRII

Teoria şi metodologia instruirii abordează procesul de învăţământ pe două mari
coordonate, aflate în relaţie de complementaritate: teoria instruirii şi metodologia instruirii.
Pe coordonata teoretică, sunt investigate teoriile învăţării ca fundament al modelelor
instruirii. Investigaţia pe coordonata metodologică va aborda strategiile de instruire cu toate
componentele lor, între care un loc aparte îl ocupă metodologia, alături de mijloacele de
învăţământ şi de formele de organizare a instruirii.
Structura de acţiune a procesului de învăţământ vizează activitatea de instruire
proiectată de profesor şi cea de învăţare, realizată de elev, ca efect direct şi indirect al
instruirii. Relaţia complexă existentă între profesor şi elev, realizabilă pe diferite planuri la
nivelul procesului de învăţământ, implică prezenţa următoarelor acţiuni principale: predarea,
învăţarea, evaluarea.
Predarea este acţiunea de comunicare pedagogică (didactică) propusă de profesor în
diferite variante şi forme de organizare. În sens larg, predarea este interpretată ca acţiune de
instruire realizată de către profesor şi adresată elevului, pentru stimularea acţiunilor specifice
oricărei activităţi de învăţare (receptarea cunoştinţelor, prelucrarea, asimilarea, interiorizarea
şi aplicarea lor în diferite situaţii, în calitate de: informaţii logice, deprinderi, strategii de
rezolvare a problemelor şi a situaţiilor-problemă etc. În sens restrâns, predarea priveşte în
mod special acţiunea de comunicare pedagogică a mesajului pedagogic, care trebuie receptat
de elev în vederea stimulării activităţii de învăţare (iniţial ca învăţare dirijată, ulterior ca
autoînvăţare sau ca învăţare autodirijată).
Învăţarea este acţiunea elevului, realizată iniţial în mod dirijat, ca efect direct al
instruirii proiectate de profesor la diferite niveluri de competenţă pedagogică. Învăţarea
şcolară presupune dobândirea unor cunoştinţe, deprinderi şi strategii conform obiectivelor
incluse în cadrul programelor şcolare, transpuse de profesor la nivelul fiecărei activităţi
didactice (lecţie, activitate de laborator etc.).
Ca activitate psihică fundamentală, proprie omului, învăţarea are o finalitate
adaptativă realizabilă în mediul şcolar prin acţiunile dirijate de profesor, pentru asimilarea,

Note de curs nr.1 Page 4

interiorizarea şi valorificarea materiei şcolare, proiectată pe discipline şcolare, module de
studiu, capitole, subcapitole, grupuri de lecţii, teme, subiecte de lecţie etc.
Evaluarea este acţiunea iniţiată de profesor special pentru verificarea gradului de
îndeplinire a sarcinilor de predare-învăţare, proiectate şi realizate conform obiectivelor
programelor şcolare transpuse de profesor la nivelul fiecărei activităţi didactice (lecţie).
Această acţiune, realizabilă sub diferite forme, la diferite intervale de timp (evaluare iniţială,
evaluare continuă, evaluare finală), prin tehnici specifice (orale, scrise, lucrări practice, teste
de cunoştinţe, examene etc.) vizează reglarea-autoreglarea permanentă a activităţilor
didactice.

1.3. CONCEPTE FUNDAMENTALE ÎN TEORIA ŞI METODOLOGIA

INSTRUIRII
Teoria şi metodologia instruirii reprezintă o ştiinţă pedagogică fundamentală care are
ca obiect de studiu procesul de învăţământ. Conceptele pedagogice fundamentale cu care
operează această ştiinţă sunt incluse în însuşi numele ei: instruire, teorie, metodologie.
Etimologia termenului de instruire (lat. instructio = aranjare, amenajare, construire)
sugerează semnificaţia prioritară a termenului, instruirea apărând „drept o construcţie
planificată a dezvoltării intelectuale, prin intermediul căreia elevii ajung la asimilarea şi
operaţionalizarea sistemului de cunoştinţe, priceperi, deprinderi şi atitudini, în conformitate
cu finalităţile unui sistem de învăţământ” (Cerghit, 2002, p.149). Instruirea presupune un
educator şi un educat, primul asumându-şi responsabilitatea pregătirii şi formării celuilalt, în
sensul însuşirii „unui corp de informaţii într-o manieră care să declanşeze elaborarea unor
structuri şi procese intelectuale, operaţionale şi să contribuie la dezvoltarea potenţialului
intrelectual al individului” (Iucu, 2001, p.31).
Teoria semnifică o construcţie conceptuală, ce uzează de deducţii şi de validare
logică, o sinteză şi generalizare a datelor cunoaşterii. Teoria deţine o valoare explicativă, prin
formularea unor principii explicative ale dezvoltării unei doctrine.
Teoria instruirii exprimă ridicarea acesteia la rang de ştiinţă, pentru a putea înţelege
şi explica mai bine fenomenul educaţional.
Metodologia este un ansamblu de principii normative, de reguli şi procedee utilizate
în practică pentru obţinerea unor rezultate mai bune. Simplificând, putem defini metodologia
drept totalitatea metodelor utilizate de o ştiinţă. Cum spunea S. Cristea, „metodologia ştiinţei
evidenţiază importanţa construcţiei teoretice care orientează modalităţile, procedeele şi
mijloacele de cercetare a realităţii, aplicabile la nivelul activităţii umane aflate în studiu, în
cazul nostru, la nivelul acţiunii de instruire” (2000, p. 247).
Metodologia instruirii reprezintă astfel teoria care urmăreşte să optimizeze în
permanenţă activitatea didactică.

1.4. TEORIA INSTRUIRII

Pentru o mai bună înţelegere şi clarificare, este necesar să specificăm că în cadrul
fenomenului educaţional se vehiculează conceptele de model, teorie şi paradigmă. Modelul
(construcţie simplificată a unei realităţi) mediază între realitate şi teorie, îndepărtându-se de
paradigmă (parametru de interpretare globală a realităţii) şi de teorie (explicaţie ideală şi
abstractă a unui fenomen ştiinţific), după cum afirmă L. Cădariu (2005, p. 134).

Note de curs nr.1 Page 5

 1.4.1. Teoriile învăţării – fundamente ştiinţifice şi aplicative ale modelelor
instruirii
Varietatea perspectivelor teoretice asupra procesului de învăţare demonstrează, pe de
o parte, complexitatea acestui fenomen, multitudinea de unghiuri de vedere din care poate fi
analizat, iar pe de altă parte, este o dovadă a dinamicii, o dovadă a permanentei dezvoltări a
concepţiilor cu privire la modul în care se desfăşoară procesul învăţării.
Învăţarea şcolară este un proces care se conduce după un model, adică după un plan
sau program concret de instruire şi verificare, folosit de profesor. Acest model asigură, de
asemenea, dirijarea şi controlul acţiunilor elevului.
În raport cu principalele şcoli psihologice din lume, teoriile învăţării (alăturări
riguroase de legi şi principii ale învăţării – Ferreol, 1998, p. 213) au fost grupate în trei
modele (reprezentări teoretice ale realităţii complexe reprezentate de procesul învăţării –
idem, p. 125): modelul behaviorist, cognitivist şi constructivist. Vom reda gruparea teoriilor
învăţării realizată de către S. Panţuru şi D. Necşoi (2007, on line), clasificare adaptată după
R. Iucu (2001) şi S. E. Bernat (2003):

MODELUL MODELUL MODELUL

BEHAVIORIST COGNITIVIST CONSTRUCTIVIST
Criteriul de analiză: Concepte cheie
Apreciere, asociere, Accesibilizare, Acomodare, acţiune
autodisciplină, algoritm, analiză, mintală şi obiectuală,
autoritate, caracter, anticipare, alternative,
comportament, competenţă, concepte, aplicabilitate, asimilare,
condiţionare, cogniţie, configuraţie, cooperare, conflict
conexiune, dezvoltare socio-cognitiv,
consecinţă, control, intelectuală, construire de
disciplină, feedback, memorare, operaţie, cunoştinţe, context,
imitare, întărire, organizare, percepţie, creativitate, diversitate,
modelare procesarea eşafodaj, explorare,
comportamentală, informaţiei, procese individualizare,
măsurabil, răspuns, cognitive, interacţiune, învăţare
recompensă, reprezentare, schemă mediată,
pedeapsă, stimul cognitivă, sinteză, multiculturalism,
structură nondirectivism,
personalizare, progres,
situaţie de învăţare

Note de curs nr.1 Page 6

 Criteriul de analiză: Conduită şi manifestare
Pune accentul pe Pune accent pe Pune accent pe cel care
procesele psihice manifestările mintale, învaţă, cunoaşterea
observabile, mai mult sau mai apărând din
măsurabile, puţin observabile, valorificarea
considerând elevul o considerând elevul o experienţelor anterioare
persoană pasivă, persoană activă, care nu provin neapărat
modelabilă şi supusă implicată în propria din mediu, ci pot fi şi
influenţelor mediului instruire. mediate. Învăţarea este
de învăţare. rezultatul unei
construcţii mintale şi un
act de autorealizare a
potenţialului persoanei.
Criteriul de analiză: Variabilitatea conduitei umane
Ia în considerare trei Diferenţele Învăţarea depinde de
variabile ale interindividuale derivă calitatea experienţelor
conduitei umane: din experienţa de anterioare ale elevului,
comportamentul tipic cunoaştere cu care de trăsăturile
al subiectului care fiecare elev se persoanelor care pot
învaţă, tipul de angajează în procesul media experienţele, de
întărire folosit şi de instruire. contextul în care se
viteza învăţării. produce experienţa de
învăţare şi de trăsăturile
culturale ale acestui
context.
Criteriul de analiză: Scopul educaţiei
Producerea de Dezvoltarea Autoactualizarea,
schimbări capacităţii şi a modelare de roluri şi
comportamentale în abilităţilor de a învăţa comportamente.
direcţia dorită. mai bine.
Criteriul de analiză: Rolul profesorului
Profesorul trebuie să Rolul profesorului Profesorul îndeplineşte
structureze este acela de a orienta roluri multiple:
materialul supus atenţia celui care planifică şi organizează
învăţării în învaţă asupra activităţile instructiv-
conformitate cu aspectelor cheie ale educative,
principiul paşilor materiei de învăţat, de coordonează, îndrumă
mici, să aranjeze a structura conţinutul elevii, motivează,
mediul ambiant activităţii de învăţare. consiliază, evaluează
pentru a obţine activităţile.
răspunsul dorit.

Note de curs nr.1 Page 7

 Criteriul de analiză: Motivaţia învăţării
Motivaţia este un Ia în considerare Motivaţie intrinsecă
fenomen exterior celui aspectul intrinsec al ca rezultat al
care învaţă, un rezultat motivaţiei, intervenţia valorificării
al condiţiilor de conexată în procesul experienţelor
mediu; învăţării, a altor elevului, al
comportamentul se variabile ale celui care demonstrării
modelează făcând apel învaţă. utilităţii practice a
la sistemul de celor ce se învaţă, al
recompense şi parteneriatului
pedepse. profesor-elev.
Criteriul de analiză: Evaluarea
Comportamentul este Independenţa Comportamentul
evaluat din perspectiva răspunsului faţă de este analizat din
relaţiei stimul – stimulii externi. perspectiva
răspuns. Comportamentul este construcţiei mintale
analizat în funcţie de a învăţării, a
modul în care se capacităţilor
produce învăţarea, de implicate în
capacităţile intelectuale rezolvarea de
implicate. probleme.
Criteriul de analiză: Aplicaţii în plan educaţional
o Modelarea o Utilizarea metodelor o Învăţarea prin
comportamentului intuitive care acţionează cooperare ca
prin sistemul asupra mecanismelor de principiu organizator
întăririlor. percepţie şi reprezentare. al instruirii.
o Elaborarea de o Utilizarea o Predarea centrată
regulamente şcolare materialelor didactice ca pe elev, utilizarea de
în baza sistemului de suport concret pentru strategii active şi
recompense şi învăţare. interactive.
pedepse. o Principiul respectării o Perspectiva
o Instruirea particularităţilor de multiculturalităţii în
programată. vârstă şi psiho- instruire.
o Feedbackul individuale în instruire. o Contextualizarea
didactic şi utilizarea o Feed-forwardul învăţării.
lui în lecţie. didactic şi utilizarea lui o Evaluare centrată
în lecţie. pe competenţe, pe
o Predare bazată pe capacitatea de
organizatori cognitivi ca rezolvare de
instrumente de probleme diverse.
organizare a o Personalizarea,
cunoştinţelor. individualizarea
o Organizarea învăţării.
secvenţială a instruirii.

Note de curs nr.1 Page 8

 o Achiziţiile
anterioare ca suport
pentru noile cunoştinţe.
Criteriul de analiză: Principalii reprezentanţi
I. P. Pavlov – W. Kohler – învăţarea J. Piaget – teoria
condiţionarea clasică. prin intuiţie. psihogenezei
E. Thorndike – teoria E. Tolman – învăţarea cunoştinţelor şi
conexionismului. latentă. operaţiilor
B. F. Skinner – J. Piaget – teoria intelectuale.
condiţiona-rea psihogenezei J. Bruner – teoria
operantă. cunoştinţelor şi genetic- cognitivă şi
A. Bandura – operaţiilor intelectuale. structurală.
învăţarea socială sau J. Bruner – teoria L.S.Vâgotski –
învăţarea prin genetic-cognitivă şi constructivismul
imitaţie. structurală. social - zona
J.Watson – D. Ausubel – teoria proximei dezvoltări.
întemeietorul organizatorilor cognitivi
behaviorist. şi anticipativi de
progres.

Gruparea teoriilor învăţării în modele

1.4.2. Modelele instruirii

Pornind de la numeroasele clasificări ale modelelor instrucţionale, profesorul Ioan
Cerghit arată că pot fi conturate câteva astfel de modele, elaborate şi aplicate de-a lungul
istoriei pedagogiei româneşti tradiţionale (apud Iucu, 2008, pp. 67-70).

1.4.2.1. Modelul logocentric, cel mai răspândit model de organizare şi desfăşurare a

instruirii, porneşte de la următoarea premisă explicativ-ştiinţifică: ştiinţa este un produs, un
rezultat finit şi un bilanţ de adevăruri concretizate într-un corp de cunoştinţe; obiectivul
fundamental îl constituie transmiterea informaţiilor esenţiale de către profesor, modelul fiind
centrat pe monopolul absolut al cadrului didactic. În cadrul acestui model, obiectul instruirii
îl constituie aspectele noţionale, logice şi mai ales cantitative, iar metodele sunt frecvent
analitice.
Avantajele modelului constau în următoarele: într-un timp relativ redus, se poate
transmite un volum mare de cunoştinţe unui număr considerabil de elevi (economicitate); de
asemenea, unele achiziţii culturale, unele valori spirituale nu pot fi transmise decât prin acest
canal de comunicare.
Dezavantajele modelului sunt legate de faptul că acesta generează pasivitatea elevilor,
solicitând prea puţine resurse intelectuale şi afective din partea lor; aspectul formativ al
învăţământului este foarte scăzut, din următoarele motive: procesul de învăţare este mult
scurtat; cunoştinţele sunt stocate numai la nivel mnezic, potenţialul lor de operaţionalitate
fiind foarte redus; modelul subestimează realitatea şi cultivă aspectul livresc al procesului de
instruire.

Note de curs nr.1 Page 9

 1.4.2.2. Modelul empiriocentric abordează euristic situaţia de instruire, privind ştiinţa
ca pe un proces şi familiarizând elevii cu logica investigaţiei ştiinţifice şi cu tehnicile de
cercetare. Elevii experimentează astfel cunoaşterea şi folosesc în procesul de instrucţie
învăţarea prin descoperire şi rezolvarea de probleme. În interiorul acestui model, învăţarea nu
este preponderent cognitivă, cât mai ales orientată spre experienţele subiectului: acţionale,
afective, individuale, sociale. Elevii se autoevaluează şi concep noi probleme de învăţare.
Modelul empiriocentric favorizează aspectul formativ al învăţării, contribuind în mod esenţial
la consolidarea operaţiilor şi a proceselor intelectuale.
Avantajele modelului sunt legate de: gradul mare de activism metodologic şi
intelectual la elevi; dezvoltarea gândirii creatoare şi a inteligenţei elevilor.
Dezavantajele modelului constau în: consumul mare de timp necesar pentru procesul
de învăţare; consumul sporit de energie intelectuală; imposibilitatea de acoperire totală a
conţinuturilor numai prin structurarea empiriocentrică.

1.4.2.3. Modelul tehnocentric este centrat pe eficienţa şi pe performanţa în

învăţământ, precum şi pe raţionalizarea procesului de predare-învăţare, în scopul
descompunerii învăţării în operaţiile componente. Astfel, din perspectiva acestui model,
instruirea devine o înlănţuire de procedee şi de tehnici de lucru.
Avantajele modelului tehnocentric constau în: definirea operaţională a obiectivelor;
analiza temeinică a conţinuturilor; analiza dificultăţilor de învăţare; instrumentalizarea
metodologiei didactice; recurgerea la evaluarea operaţională şi la feed-back. Modelul poate fi
considerat un complex de operaţii de inginerie didactică, impulsionat şi de dezvoltarea
calculatorului.
Dezavantajele modelului sunt următoarele: supraorganizarea instruirii, care poate
deveni o frână în calea creativităţii şi spontaneității elevului; formarea unor stereotipuri, atât
de predare, cât şi de învăţare.

1.4.2.4. Modelul sociocentric este un sistem de concepere a instruirii pornind de la

acţiunea în grup a elevilor şi statuează organizarea socială a invaţării, deşi din punct de
vedere psihologic, învăţarea este individuală. Colectivul devine obiect al activităţii de
instruire, iar metodele sociometrice, suportul cunoaşterii realităţii colective. Principalele
metode sunt cele de tip cooperatist, de autoconducere, dezbatere, cercetare în echipă etc.
Avantajele modelului constau în deplasarea de accent: de pe învăţarea activă pe
învăţarea interactivă; de pe învăţarea solitară pe învăţarea prin cooperare, de pe învăţarea
independentă pe învăţarea interdependentă etc.
Dezavantajele modelului sunt legate de uniformizarea şi diminuarea rolului
individualităţii elevilor.

1.4.2.5. Modelul psihocentric porneşte de la exploatarea nevoilor copiilor de

dezvoltare spontană. Aceste modele implică o preocupare constantă pentru adecvarea
metodelor la dinamismul învăţării. Orientarea teoretică este centrată pe individualitatea
fiecărui elev şi pe cunoaşterea acestuia, iar metodele utilizate sunt munca independentă,
jocurile didactice, simularea. Problema motivaţiei se bucură de un interes permanent din
partea cadrului didactic.

Note de curs nr.1 Page 10

 Avantajele modelului sunt reprezentate de aspiraţia către individualizarea instruirii, de
stimularea capacităţilor intelectuale ale elevilor.
Dezavantajele modelului apar ca urmare a minimalizării rolului profesorului,
nominalizat numai în calitate de ghid al instruirii, de manager al clasei etc.

1.4.3. Sistemele instruirii

Sistemele de instruire sunt organizate şi conduse pe baza modelelor de instruire (care
asigură orientarea generală a acestora).
I. Cerghit (2002, 2008) identifică patru sisteme de instruire: 1. sisteme
comunicaţionale; 2. sisteme orientate spre acţiune (modele acţionale); 3. sisteme
interacţionale; 4. sistemul informaţional.
Sistemele enumerate, precum şi variantele lor sunt prezentate schematic mai jos:

SISTEME COMUNICAȚIONALE
-Fundamentele filosofice-epistemologice
Sistemul comunicaţional -Fundamentele psihologice
tradiţional (logocentric) -Primatul conţinutului
-Limbajul - principal mijloc de achiziţie de
cunoştinţe
-Predominanţa metodelor verbaliste şi livreşti
-Evaluarea centrată pe cunoştinţe
-Profesorul reprezintă totul
-Elevul - un recipient
Sistemul comunicaţional interactiv -Definirea comunicării
(modern) -Şcoala - zonă de comunicare intensă
-Comunicarea pedagogică - particularităţi
structurale şi funcţionale
-Condiţii ale unei comunicări eficiente
Învăţământul deschis şi la distanţă - Învăţare centrată pe educat
(IDD) - Monitorizarea învăţării prin asistenţă
- Utilizarea unor mijloace moderne de
învăţământ
- Structurarea conţinuturilor specificului acestui
model de învăţare
- Profesorul - modificări de roluri
- Adaptarea evaluării şi creşterea programată
a autoevaluării
Învăţământul multimedia - Proiectarea instruirii în specificul învăţământului
multimedia
- Profesorul - modificări de roluri

Note de curs nr.1 Page 11

 SISTEME ACȚIONALE
Acţiune Sistemul procesual - -Altă filosofie - alte finalităţi
Internă euristic -Precedente
(empiriocentric) -Elevul - în centrul procesului
-Profesorul - modificări de roluri
Sistemul procesual- -Procesul
-Avantaje de învăţământ - construcţie a
şi inconveniente
operaţional cunoaşterii
-Greşeala - în viziune euristică
-Cunoaşterea - o reprezentare a lumii
-Primatul acţiunii în construirea cunoaşterii
Sistemul învăţării -Paradigma corelaţiei
-Paradigma operaţiilorproces-produs
mintale
depline -Schema
-Cu operatorie
privire - un instrument
la caracteristicile eleviloral
mastery cunoaşterii
earning -Cu privire la calitatea instruirii
(psihocentric) -Mecanismele
-Logica strategieiasimilării şi acomodării
învăţării depline
-Incidenţele metodologice
Acţiune Sistemul -Raţionalizare şi tehnologizare
Externă tehnocentric -Programare şi program
-Învăţământul algoritmizat
-Învăţământul programat
SISTEME INTERACȚIONALE
-Instruirea asistată de calculator (IAC)
Sistem situaţional sau contextual -Interacţiunea
-Internetul învăţare-mediu
-Problema instruirii – o problemă de
organizare a condiţiilor învăţării
-Situaţia de instruire: concept, componente,
interrelaţii
-Caracteristici ale situaţiei de instruire
-Modul de abordare a unei situaţii
-Didactica situaţională
Sistem sociocentric axat pe -Determinarea dimensiunii sociale a învăţării
interacţiune socială -Repere istorice
-Provocarea conflictelor socio-cognitive
-Organizarea socială a învăţării – aspecte
metodologice
Sistem tutorial - Interacţiune gen tutoriat
- Tratare diferenţiată şi individualizată
Învăţământul multimedia - Proiectarea instruirii în specificul
învăţământului multimedia
SISTEMUL INFORMAŢIONAL
- Profesorul - modificări de roluri
Sistem informaţional -Sistemul informaţional – reflecţie a mediului
/bazat pe procesarea informaţiei informaţional
-Informaţia şi sursele informaţiei
-Învăţarea – formă superioară de procesare a
informaţiei
-Procesele şi mecanismele procesării
Diversificarea sistemelor procesualeinformaţiei:
ale instruirii (adaptare după I.Cerghit)
a) procesul receptării
b) procesul introducerii informaţiei
semantice
c) procesul memorizării informaţiei
Note de curs nr.1 d) procesul utilizării informaţiei Page 12
 Aşa cum rezultă din tabel, sistemele de instruire sunt fundamentate pe patru
paradigme: paradigma învăţării prin comunicare; paradigma învăţării prin acţiune; paradigma
învăţării prin interacţiune şi paradigma învăţării prin procesarea informaţiei. Aşadar, prima
paradigmă presupune ca bază învăţarea prin comunicare, cea de-a doua, învăţarea prin
acţiune, cea de-a treia, învăţarea prin interacţiune şi cea de-a patra, învăţarea prin procesarea
informaţiei.

1.5. METODOLOGIA INSTRUIRII

În sens larg, metodologia procesului de învăţământ reprezintă teoria generală a
educaţiei, aplicată la instruire, sunt de părere profesorii I. Cerghit, S. Cristea şi I.-O.
Pânişoară (2008, p. 249). În sens restrâns, metodologia instruirii reprezintă „o teorie
cuprinzătoare despre metodele folosite în educaţie şi în învăţământ, care stau la dispoziţia
profesorilor în vederea atingerii anumitor obiective” (Schaub, Zenke, 2001, p.177).
Vom aborda în capitolul 2 al acestei lucrări metodologia instruirii, cu accent pe
metodele tradiţionale de învăţământ. Deşi eficienţa metodelor clasice a fost şi este în
continuare demonstrată, vom prezenta în capitolul 3 o categorie aparte a metodologiei
didactice, metodele interactive, ilustrând astfel una dintre tendinţele calitative de evoluţie a
metodologiei didactice, şi anume: inventarea şi utilizarea de metode moderne, concomitent cu
(re)inventarea şi (re)utilizarea celor tradiţionale. Apoi, în capitolul 4 al acestei lucrări sunt
abordate metodele interactive bazate pe declanşarea conflictului socio-cognitiv,
specificâd faptul că metodele interactive reprezintă o componentă a metodologiei didactice.
Tratarea lor în capitole distincte s-a realizat din considerente oragnizatorice, precum şi din
dorinţa de a se efectua anumite clarificări conceptuale.
1.6. BIBLIOGRAFIE
Cădariu, L. (2005), Introducere în pedagogie. Note de curs, Timişoara, Editura
Mirton
Cerghit, I. (2002), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri
şi strategii, Bucureşti, Editura Aramis
Cerghit, I. (2008), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri
şi strategii, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom
Cerghit, I., Cristea, S., Pânişoară, I.-O. (2008), „Metodologia procesului de
învăţământ”, în Pregătirea psihopedagogică. Manual pentru definitivat şi gradul didactic II,
Iaşi, Editura Polirom
Cristea, S. (2000), Dicţionar de pedagogie, Grupul Editorial Litera, Chişinău-
Bucureşti, Editura Litera Internaţional
Ferreol, G. (coord.) (1998), Dicţionar de sociologie, Iaşi, Editura Polirom
Iucu, R.B., (2001), Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, Iaşi, Editura
Polirom
Iucu, R.B. (2008), Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom
Panţuru, S., Necşoi, D. (2007), Teoria şi metodologia instruirii,
http://facultate.regielive.ro/cursuri/pedagogie/teoria_si_metodologia_instruirii-8400.html
Potolea, D., Neacşu, I., Iucu, R.B., Pânişoară (coord.) (2008), Pregătirea
psihopedagogică, Manual pentru definitivat şi gradul didactic II, Iaşi, Editura Polirom
Schaub, H., Zenke, K. G. (2001), Dicţionar de pedagogie, Iaşi, Editura Polirom

Note de curs nr.1 Page 13