Documente curriculare

PRINCIPALELE  DOCUMENTE  CURRICULARE – CARACTERISTICI

1. Introducere

Conţinutul învăţământului se obiectivează în documentele şcolare, care au rolul

de a norma şi imprima procesului de învăţământ un caracter planificat şi unitar.
Potrivit conţinutului obiectului de învăţământ stabilit prin programa şcolară, în
manual sunt prezentate şi explicate informaţiile esenţiale care alcătuiesc
conţinutul fiecărei lecţii. Astfe, manualul şcolar este cartea care cuprinde un
volum de cunoştinţe prelucrate şi structurate didactic în scopul de a fi înţelese şi
însuşite temeinic de către elevi. Un manual se cere să fie conceput şi realizat în
aşa fel încât să constituie pentru elevi un model de învăţare şi de autoinstruire.

2. Noţiuni generale

Dezvoltarea şi maturizarea cercetării pedagogice au determinat specializarea

preocupărilor sale, constituirea unor domenii de investigaţie relativ distincte în
interiorul ştiinţei-mamă, domenii care astăzi constituie obiectul de cercetare al
„ştiinţelor educaţiei”. Unul dintre primele spaţii de cercetare autonomizate a fost
procesul de învăţământ, atât datorită poziţiei centrale pe care acesta îl ocupă în
formarea personalităţii cât, mai ales, structurii şi funcţionalităţii sale complexe,
modului specific în care se realizează educaţia în cadrul său. Astfel s-a constituit
didactica, teoria procesului de învăţământ analizat global, în strânsă legătură cu
toate implicaţiile sale educative, mai ales în sfera educaţiei intelectuale.

Atât didactica cât şi pedagogia includ, în virtutea preocupărilor şi intereselor lor

comune, un acelaşi nucleu problematic. Dintre acestea se detaşează:

 proiectarea activităţii educative (finalităţi, etape, dozare, parteneri

implicaţi);
 conţinuturile educaţiei (ce, cât se oferă, impactul lor formativ);
 strategiile educaţionale (cum, cu ce se acţionează);
 evaluarea rezultatelor (măsurarea şi aprecierea „ieşirilor”).

Este uşor de observat că aceste aspecte sunt atât de strâns legate şi se

interdetermină atât de profund încât, practic, ele nu pot fi disociate. Pentru a
sublinia necesitatea conceperii şi abordării lor sistemice literatura pedagogică de
limbă engleză a secolului XX a propus din ce în ce mai insistent termenul de
curriculum.

Curriculum  desemnează ansamblul structurat al experienţelor de predare şi

învăţare (obiective, continuturimaterial didactic, activităţi de predare-invatare-
evaluare ) planificate, oferite sub îndrumarea unei instituţii de învăţământ ( în
interiorul şi în afara ei) în vederea atingerii obiectivelor prestabilite.
Curriculum şcolar poate fi analizat şi interpretat din trei perspective :
procesuală, structurală şi cea a produselor / documentelor curriculare.
Din perspectiva produselor curriculare, acestea pot fi :
a) Principale  –  planul de învăţământ ;
–  programa şcolară ;
–  manualul şcolar.
b) Auxiliare    –  ghiduri metodice pentru cadre didactice ;
–  caiete de muncă independenta ;
–  seturi multimedia ;
–  soft-uri educaţionale.
c) Produse curriculare pentru cadru didactic, rezultate din proiectarea activităţii
de către acesta :
–  planificarea calendaristică ;
–  proiectarea unităţilor de învăţare ;
–  proiectarea la nivelul lecţiei.
Planul de învăţământ este un document oficial prin care se structurează
conţinutul învăţământului pe niveluri şi profiluri de şcoli. Sunt stabilite numărul
de ore ( minim şi maxim) pe diferite discipline sau arii curriculare.
Planul cadru pentru învăţământul preuniversitar este structurat astfel :
–  disciplinele sunt grupate pe arii curriculare;
–  sunt prezente ,, curriculum-ul nucleu “ şi ,, curriculum-ul la decizia şcolii “;
–  asigurarea continuităţii în cadrul aceluiaşi ciclu, a interdependentei  dintre
disciplinele şcolare.
Principiile care au stat la baza elaborării Planului de învăţământ sunt:
1) Principii de politica educaţionala :
–  principiul descentralizării şi al flexibilizării ;
–  principiul descongestionării programului de studiu ;
–  principiul eficienţei ;
– principiul compatibilizării sistemului românesc de învăţământ cu standardele
europene.
2) Principii de generare a noului plan de învăţământ :
– principiul selecţiei şi al ierarhizării culturale ;
– principiul funcţionalităţii ;
–  principiul coerentei ;
–  principiul egalităţii şanselor ;
–  principiul flexibilităţii şi al parcursului individual ;
– principiul racordării la social.
Planul de învăţământ reprezintă documentul curricular fundamental care
fixează disciplinele de învăţământ (cu statut obligatoriu, opţional şi facultativ)
stabilite în funcţie de obiectivele /competenţele generale ale procesului de
învăţământ specificate pe trepte de învăţământ, cu precizarea numărului de
ore anual, a formelor de organizare a activităţii şi a modalităţilor de
evaluare iniţială, continuă şi finală. Din această perspectivă, calitatea
programelor şcolare (pe trepte şi anuale) este dependentă de calitatea planului de
învăţământ, confirmată prin durabilitatea sa în cadrul unui ciclu complet de
instruire şcolară formală.
Calitatea planului de învăţământ este dependentă de politica educaţiei care
impune legislativ o anumită structură de organizare a sistemului de învăţământ. În
cadrul acesteia, determinantă este durata obligatorie a şcolii
generale (desfăşurată de la începutul învăţământului primar la finalul
învăţământului secundar inferior/gimnazial), în funcţie de care este
construit curriculumul generalcare asigură „trunchiul“ sau „soclul comun de
cultură generală“, necesar la scară socială, premisă a viitoarelor momente de
integrare şcolară şi profesională la niveluri superioare, în perspectiva învăţării
eficiente pe tot parcursul vieţii.
Planul de învățământ, construit ca document curricular fundamental, are
un caracter: a)  global – probat prin interdependenţa disciplinelor de
învăţământ, susţinută la nivel vertical (prin continuitatea disciplinară şi
intradisciplinară, asigurată în timp), orizontal (prin
relațiile interdisciplinare și pluridisciplinare/multidisciplinare asigurate
spațial); transversal (prin implicațiile tematice
majore, pluridisciplinare/multidisciplinare și transdisciplinare, asigurate pe
parcursul unui an de învățământ, unei trepte de învățământ etc.); b) deschis –
spre toate conținuturile și formele generale ale educației (morală, intelectuală,
tehnologică, estetică, psihofizică; formală, nonformală, informală), în perspectiva
educaţiei permanente şi a autoeducaţiei.
Cele două caracteristici, tipice proiectării curriculare, impun, în plan normativ,
elaborarea unui plan de învățământ, conceput unitar pentru clasele I-XII, nu a
unor planuri separate pentru fiecare treaptă de învățământ (plan de învățământ
pentru învățământul primar, plan de învățământul pentru învățământul gimnazial,
plan de învățământ pentru învățământul liceal – particularizat pe profiluri şi
specializări etc.).
Problema fundamentală pe care trebuie să o rezolve planul de învățământ este
cea a proiectării curriculare a disciplinelor de învăţământ la un
nivel integrat realizabil prin construcţia unor arii curriculare,
distribuite raţional, echilibrat, în cadrul pedagogic spaţio-temporal disponibil, în
contextul învăţământului primar şi secundar (inferior şi superior).
Ariile curriculare definesc, la nivel de concept pedagogic operaţional, promovat
de teoria generală a curriculumului, structurile didactice integrate în
cadrul planului de învăţământ, elaborate – conform obiectivelor
generale exprimate în termeni de competenţe generale (sau competenţe-cheie) –
prin gruparea unor discipline de învăţământ, în funcţie
de natura conţinutuluiştiinţific şi de specificul activităţii.
La acest nivel, competenţele generale, definite în termenii unor tipuri de
inteligenţă (verbală, logico-matematică; experimetală, interpretativă; practică,
socio-afectivă) determină o arie de conţinuturicare pot fi
integrate structural (prin construcţie interdisciplinară sau pluridisciplinară – vezi
disciplina istorie-geografie sau ştiinţe ale naturii) sau contextual, prin modul de
distribuţie şi de situare spaţio-temporală a disciplinelor din domeniul de referinţă
(comunicare; matematică-informatică; ştiinţe ale naturii, ştiinţe socioumane;
activitate practică/tehnologică, estetică, psihofizică; activitate
educativă/organizată formal şi nonformal).
Planul de învăţământ construit curricular trebuie să fixeze orientativ raportul
real dintre timpul deinstruire formal (propus în cadrul orarului şcolar) şi
cel nonformal (necesar acasă, în bibliotecă etc.), proiectat în perspectiva reuşitei
şcolare a tuturor elevilor.

Programa şcolară  este actul oficial care reda sintetic conţinuturile

învăţământului pe ani şcolari sau pe cicluri de învăţământ. Ea poate fi plasată pe
următoarele planuri :
a) Programa ideală este definită de cei care o elaborează ;
b) Programa formală este cea care primeşte adeziunea oficială a statului şi a
comisiilor şcolare;
c) Programa aparenta – care dă părinţilor şi profesorilor sentimentul că ea
reflectă punctul lor de vedere cu privire la ceea ce trebuie să se înveţe ;
d) Programa operaţională – cea care este predată elevilor ;
e) Programa trăită – cea care este trăită de elevi.
Structura programei este următoarea :
– obiectivele ;
– structura tematica a conţinutului ;
– alocarea orientativă a numărului de ore pe teme ;
– indicaţii metodice privitoare la realizarea predării, învăţării şi evaluării.

O programă modernă cuprinde :

1) Nota  de prezentare  –  obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă;
2) Conţinuturile ;
3) Exemple de activităţi de învăţare ;
4) Standarde curriculare de performanţă.
         În elaborarea structurii tematice a unui obiect de învăţământ se ţine seama
de perspectiva ştiinţifică ( cea care urmăreşte corespondenta dintre conţinutul
disciplinei ştiinţifice şi conţinutul obiectului de învăţământ ) şi de cea
psihopedagogica ( transpunerea conţinutului într-o structură adecvată cerinţelor
psihopedagogice ).

         Cerinţele psihopedagogice în elaborarea structurii tematice a unei

discipline sunt : relevantă, secventialitatea, coerentă sau consistentă.
Programele şcolare sunt componente de bază ale Curricumului Naţional. Ele
reprezintă instrumentul didactic principal care descrie condiţiile învăţării precum
şi criteriile dezirabile pentru reuşita învăţării, condiţii exprimate în termeni de
obiective, conţinuturi, activităţi de învăţare şi standarde curriculare de
performanţă.
Programele reprezintă oferta educaţionala a unei anumite discipline pentru un
parcurs şcolar determinat.
         Manualele şcolare  concretizează programele şcolare în diferite unităţi
didactice, sau experienţe de învăţare, operationalizabile în relaţia didactică
învăţător – elev.
Conţinuturile învăţării sunt structurate pe capitole, subcapitole, teme, lecţii.
Manualele îndeplinesc mai multe funcţii ;
a) Funcţia de informare ce vizează : selecţia cunoştinţelor în concordanţă cu
programa şcolară şi accesibilizarea acestora ;
b) Funcţia de structurare şi de organizare a învăţării : de la practică la teorie, de
la teorie la exerciţii practice, de la exerciţii practice la elaborarea teoriei, teorie –
ilustrări, ilustrări – observare şi analiză.
c) Funcţia de dirijare a învăţării cu două alternative :
– repetere, memorizarea, imitarea modelelor ;
– activitatea deschisă şi creativă aelevilor.
În elaborarea manualelor se are în vedere trei formule : concepţia originală,
adaptarea manualelor existente şi manuale traduse.
În procesul de modernizare a învăţământului, manualul şcolar a fost supus unor
transformări esenţiale, menite să transpună pe elev din postura lui de ,, a
înţelege”,de a memora cunoştinţele elaboraye şi sistematizate ,,de-a gata”, în
subiect activ, parcurgând drumul cunoaşterii, redescoperind
informaţiile.Manualul devine un instrument de lucru care permite elevului
strângerea, selectarea, sistematizarea datelor şi faptelor, prelucrarea acestora
prin acţiuni şi operaţii cognitive care să asigure dezvoltarea personalităţii
elevului.
         Manualele alternative (elaborarea şi difuzarea simultană a mai multor
manuale pentru aceeaşi disciplina sau arie curriculară) dau posibilitatea cadrului
didactic să-şi aleagă manualul care i se potriveşte cel mai bine elevilor săi. Acesta
nu mai trebuie parcurs integral, ci numai unităţile de conţinut obligatorii .Ele
propun moduri diferite de abordare şi însuşire a cunoştinţelor unice , prevăzute în
programa şcolară, alegerea lor relizandu-se în funcţie de caracteristicile psiho-
comportamentale ale elevilor, dar şi de aptitudinile şi stilurile didactice ale
educatorilor.
Mai presus de orice stă realizarea obiectivelor şi a performanţelor care depind în
primul rând de educator, de talentul său, de dragostea să pentru copii, de modul
creator de abordare al temelor, prin punerea în valoare a posibilităţilor şi
resurselor de care dispune clasa de elevi
3. Manualul şcolar

Manualul şcolar este unul dintre instrumentele de lucru pentru elevi, poate cel mai
important, care detaliază sistematic temele recomandate de programele şcolare la
fiecare obiect de studiu şi pentru fiecare clasă.

Din punct de vedere al activităţilor învăţământului, manualul are trei funcţii

principale:

 funcţia de informare;
 funcţia de structurare a învăţării;
 funcţia de ghidare a învăţării.

În manual sunt cuprinse informaţii prelucrate şi integrate după principii didactice,

psihologice şi praxiologice. El este instrumentul de lucru al elevului şi, prin
urmare, în afară de informaţii, acesta trebuie să conţină şi modalităţi sau
metodologii de lucru, redate explicit sau infuzate în logica expunerii didactice. Un
manual bun trebuie să fie nu numai un depozitar de informaţii, ci şi un prilej de
dezvoltare a gândiri şi a altor capacităţi sau dispoziţii intelectuale, voliţionale,
morale, estetice. Orice manual autentic propune un mod de structurare a
informaţiei pe criteriul progresiei şi sistematicităţii cognitive sau executive. Astfel,
conţinutul trebuie organizat în părţi, capitole, subcapitole, lecţii. Fiecare unitate
curriculară de bază va include secvenţe distincte de informaţii, explicaţii,
comentarii, corelaţii intra- şi inter-disciplinare, exerciţii aplicative, rezumate, fişe
de evaluare, bibliografie suplimentară.

Pentru realizarea unui manual se cer a fi respectate o serie de exigenţe: cerinţe

didactice, cerinţe igienice şi cerinţe estetice. Manualul este o carte editată, un
obiect ce prezintă următoarele coordonate, care în circumstanţe date, au
reverberaţii şi consecinţe de ordin pedagogic:

a). are un anumit aspect exterior

b). se prezintă intr-un anumit format;

c). este redactat cu caractere şi stiluri diferite, iar textul este dispus în pagină
astfel încât să orienteze şi să faciliteze lectura;

d). include un material iconografic de calitate, cu ilustraţii integrate optim in text,

şi de o calitate estetică autentică;

e). este alcătuit din hârtie calitate, care nu se şifonează, nu se macină, nu se şterge
şi care realizează cu elementele inserate pe foaie un contrast maxim.

Voi prezenta în continuare o grilă de evaluare a manualului, plecând de la o

serie de sugestii avansate de Seguin, 1989. Evaluarea are în atenţie următoarele
componente: conţinutul expus în manual, calitatea prelucrării pedagogice,
formulele de redactare şi modalităţile de ilustrare1.

Conţinutul manualului

1. Conţinuturile răspund obiectivelor programei la disciplina de studiu pentru

anul şcolar vizat?
2. Acestea sunt în acord cu achiziţiile anterioare ale elevilor?
3. Sunt conţinuturile exact, precise, variate? Acestea sunt suficient de
obiective, redând adevărurile ştiinţei respective?
4. Conţinuturile sunt suficient de bogate prin raportare la cele indicate de
programa şcolară?
5. Conceptele sunt explicate clar, iar informaţiile aduse oferă aplicaţii
concrete?

6. Progresia cunoştinţelor şi conceptelor vehiculate prin conţinuturi simplă sau

complexa, elementară sau superioară?

7. Activităţile la care îndeamnă manualul necesită prezenţa şi intervenţia

profesorului?

8. Autorul manualului a integrat elemente conexe de la două sau mai multe

discipline, care să expliciteze cunoştinţele de la obiectul respectiv?

Prelucrarea pedagogică

1. Metoda de învăţare indusă de manual corespunde unei concepţii

pedagogice relevante, recomandată de către autorităţile pedagogice sau
educative?

2. manualul propune activităţi de căutare la elevi, îmbie la observaţii, anchete,

informări, investigări suplimentare?
1
 3. Autorul a ţinut cont de anumite caracteristici ale elevilor cum ar fi vârsta,
mediul de viaţă specific, pentru a le suscita interesul?

4. manualul conţine exerciţii de învăţare şi de control a achiziţiilor, pentru

fiecare capitol? Sunt integrate, din când în când, rezumate elocvente?

5. întrebările şi exerciţiile sunt formulate clar şi precis?

6. Pot fi întrebările şi exerciţiile un mijloc de evaluare a învăţării?

Forma de redactare

a). Organizarea:

1. Manualul prezintă organizare logică în redactare?

2. Capitolele sunt organizate într-o manieră diversificată??

3. Lungimea capitolelor sau lecţiilor este în concordanţă cu importanţa

temelor tratate?

b). Limbajul

4. Limbajul manualului este uşor de înţeles şi adaptat nivelului elevilor cărora

le este destinat?

5. Vocabularul utilizat corespunde nivelului cognitiv al elevilor ţinând seama

de achiziţiile lor anterioare?

6. semnificaţia textului este clară şi uşor de înţeles?

7. Punctuaţia în text este întotdeauna justificată?

c). Linia directoare

8. Autorul utilizează, atunci când conţinuturile unei discipline o permit, o linie

directoare, un fir roşu, pentru a suscita interesul cititorului şi a-l incita să urmeze
studiul textului?

d). Rezumatul

9. Rezumatul este plasat la începutul sau la sfârşitul capitolului? Este clar,

concis şi în acord cu aspectele importante ale textului?

e). Stilul redactării

10. Stilul este sobru, eficient sau prezintă prea multe enumerări, imprecizii,
figuri de stil?
f). primele şi ultimele pagini

11. în introducerea sau în prezentarea iniţială sunt expuse clar obiectivele

manualului şi semnificaţia materiei tratate.

12. Sunt prezentate anexe, un index sau alte elemente informaţionale

suplimentare cu caracter instrumental?

. Ilustrarea

1. Toate ilustraţiile prezentate în manual sunt justificate?

2. Corespund acestea conţinuturilor capitolelor in care apar?

3. Sunt clare şi precise?

4. ilustraţiile sunt sugestive şi pot să trezească interesul elevilor?

5. Sunt corect plasate?

6. Costul lor este justificat?

4. Tipologia manualelor şcolare

. Clasificarea manualelor şcolare

Prima linie de demarcaţie: manual pentru elev sau pentru profesor? Alegerea este
făcută câteodată în funcţie de zona geografică şi de condiţiile existente în şcoală.
În societatea noastră, manualul este centrat pe elev. În cel mai bun caz, manualul
centrat pe elev poate duce la autoînvăţare. In anumite ţări este vizat profesorul
pentru că el nu domină suficient materia de predat.

A doua lini de demarcaţie: metoda pedagogică implicată de manual. Putem

observa toate situaţiile, de la manualul programat, care impune drumul de urmat
în toate cazurile, până la manualul cel mai uşor de utilizat, variat în funcţie de
circumstanţe.

Putem, eventual, să găsim o a treia linie de demarcaţie între manualele care

constituie un univers închis şi manualele care nu ezită să inducă deschiderea spre
alte surse de informaţii, prin propunerea de exerciţii care obligă elevii să iasă din
spaţiul şcolii pentru a se interesa de mediul înconjurător.

Alte linii de evidenţiere a specificităţii manualului:

 Manualul de autor, conceput ca un roman pedagogic, în care
diferitele teme care îl compun sunt organizate de autor în jurul unor intrigi,
care permite să adune cunoştinţe, sfaturi utile.
 Manualul gen culegere de texte, şi care este tipul de manual cel mai
răspândit. Chiar şi în cazurile foarte rare el nu a suferit nici o schimbare, nici
un decupaj interior, nici o schimbare semnificativă.
 Manualul ce adună documente reale:este vorba întotdeauna de un
procedeu împrumutat din istoriografie, însă documentele nu sunt decăt texte de
autor, împrumutul este direct din discursul mediatic.

Manualele ce se cer a fi completate sub diverse forme: documente de completat,

documente auxiliare, cărţi construite în mare parte plecând de la experienţele
trăite de elevi.

În concluzie, vom enumera câteva criterii minime ce trebuie îndeplinite de un

manual:

 Au valoare informativă;
 Adaptează informaţiile la împrejurări, la situaţia culturală şi
ideologică;
 Accesibilizează informaţiile;au coerenţă pedagogică;
 Furnizează informaţii exacte, precise şi cât mai actuale posibil;
 Permit un acces facil la informaţie.