SEMNIFICATII CONCEPTUALE : “CURRICULUM”,

“CURRICULUM SCOLAR”

Institutor I SAVU NICOLETA

Grădiniţa O.P. Nr. 11 Constanţa

Etimologia conceptului „curriculum” (la plural „curricula”) se află în

limba latină, în care termenul „curriculum” are semnificaţii multiple, însă relativ
propiate: „alergare”, „cursă”, „parcurgere”, „drum”, scurtă privire”, „în treacăt”.
Termenul de “curriculum” în accepţiune educaţională, este consemnat pentru
prima dată în anul 1582 în documentele Universităţii din Leiden. Evoluţia
conceptului de curriculum, începând cu secolul al XX lea, presupune extinderea
experienţelor de învăţare de la cele direct organizate de şcoală la experienţele
indirecte, angajate prin expansiunea diferitelor mijloace de educaţie nonformală
şi informală. Semnificaţia modernă a conceptului de curriculum a fost lansată în
pedagogia secolului al XX lea de către pedagogul american J. Dewey, care
vizează prin acest concept nu numai „conţinuturile incluse în programele
şcolare, ci şi experienţele de învăţare ale elevilor” (M. Manolescu, 2004).
În prezent, nu există o definiţie şi o operaţionalizare unanim acceptate ale
conceptului de „curriculum”, însă în sensul cel mai larg, curriculum semnifică
întreaga experienţă de învăţare dobândită în contextele educaţionale formale,
nonformale şi informale. In sensul cel mai restrâns, curriculum semnifică
conţinuturile învăţării, obiectivate în planuri de învăţământ, programe şi
manuale.
Curriculum desemnează asamblul coerent de conţinuturi, metode de
învăţare şi metode de evaluare a performanţelor şcolare, organizat în vederea
atingerii unor obiective determinate. (G. Vaideanu, 1988).

Literatura de specialitate oferă mai multe posibilităţi de clasificare a

curriculumului şcolar. Între diferitele tipuri de curriculum există, în mod firesc,
multiple interacţiuni. Clasificările următoare reliefează specificitatea tipurilor de
curriculum din următoarele perspective:

1
 a. În funcţie de criteriul cercetării fundamentale a curriculumului :

Curriculum general (curriculum comun, trunchi comun de cultură

generală, curriculum central, core curriculum, curriculum de bază) este asociat
cu obiectivele generale ale educaţiei şi cu conţinuturile educaţiei generale –
sistemul de cunoştinţe, abilităţi intelectuale şi practice, competenţe, stiluri
atitudinale, strategii, modele acţionale şi comportamentale de bază, obligatorii
pentru educaţi pe parcursul primelor trepte ale şcolarităţii. Core curriculum este
un concept original impus în spaţiul anglo-saxon, constituit din acel trunchi
comun de materii, obligatoriu pentru toţi elevii, iar ca procentaj ocupă până la
80% din totalul disciplinelor, restul materiilor fiind selectate circumstanţial, în
funcţie de nevoile concrete, speciale ale unor categorii de elevi (C.Cucoş);
Curriculum de profil şi specializat vizează formarea şi dezvoltarea
comportamentelor, competenţelor, abilităţilor şi strategiilor caracteristice unor
domenii ale cunoaşterii, care îşi găsesc corespondent în anumite profiluri de
studii (ştiinţe umaniste, ştiinţe exacte, muzică, arte plastice, sporturi ş.a.m.d.);
Curriculum subliminal (curriculum ascuns) cuprinde ansamblul
experienţelor de învăţare şi dezvoltare directe sau indirecte, explicite sau
implicite, rezultate din ambianţa educaţională şi din climatul psihosocial
general, în care se desfăşoară activitatea instructiv-educativă;
Curriculumul informal cuprinde ansamblul experienţelor de învăţare şi
dezvoltare indirecte, care apar ca urmare a interacţiunilor celui care învaţă cu
mijloacele de comunicare în masă, a interacţiunilor din mediul social, cultural,
economic, familial, al grupului de prieteni, al comunităţii, etc.

b. În funcţie de criteriul cercetării aplicative a curriculumului:

Curriculumul formal (oficial) este cel prescris oficial, care are un statut
formal şi care cuprinde toate documentele şcolare oficiale care stau la baza
proiectãrii activităţii instructiv-educative la toate nivelele sistemului şi
procesului de învăţământ. Este validat de factorii educaţionali de decizie şi
include următoarele documente oficiale: documente de politică a educaţiei,
documente de politică şcolară, planuri de învăţământ, programe şcolare şi
universitare, ghiduri, îndrumătoare şi materiale metodice suport, instrumente de
evaluare;
Curriculumul recomandat este susţinut de grupuri de experţi în educaţie
sau de autorităţi guvernamentale şi este considerat ghid general pentru cadrele
didactice;
Curriculumul scris are, de asemenea, caracter oficial şi este specific unei
anumite instituţii de învăţământ;
Curriculumul predat se referă la ansamblul experienţelor de învăţare şi
dezvoltare oferite de educatori celor educaţi în activităţile instructiv-educative
curente;

2
Curriculumul de suport cuprinde ansamblul materialelor curriculare
auxiliare: culegeri de probleme, culegeri de texte, îndrumãtoare didactice, atlase,
software etc.;
Curriculumul învăţat se referă la ceea ce educaţii au asimilat ca urmare a
implicãrii lor în activităţile instructiv-educative;
Curriculumul testat se referă la experienţele de învăţare şi dezvoltare
apreciate şi evaluate cu ajutorul unor probe de evaluare.

c. În funcţie de criteriul epistemologic:

Curriculum formal (currriculum oficial);
Curriculum comun (curriculum general, trunchi comun de cultură
generală, curriculum central, core-curriculum, curriculum de bază);
Curriculum specializat;
Curriculum ascuns (curiculum subliminal);
Curriculum informal;
Curriculum neformal/nonformal care vizează obiectivele şi conţinuturile
activităţilor instructiv-educative neformale/nonformale, care au caracter
opţional, sunt complementare şcolii, structurate şi organizate într-un cadru
instituţionalizat extraşcolar (de exemplu în cluburi, asociaţii artistice şi sportive,
tabere etc.);
Curriculum local care include ofertele de obiective şi conţinuturi ale
activităţilor instructiv-educative propuse de către inspectoratele şcolare (şi
aplicabile la nivel teritorial) sau chiar de către unităþile de învăţământ, în funcţie
de necesităţile proprii şi de solicitările înregistrate.

d. Tipologia (şi terminologia) Curriculumului Naţional operant în cadrul

sistemului de învăţământ din România:
Curriculumul nucleu - reprezintă aproximativ 70% din Curriculumul
Naţional, trunchiul comun, obligatoriu, adică numărul minim de ore de la fiecare
disciplină obligatorie prevăzută în planul de învăţământ. El reprezintã unicul
sistem de referinţă pentru evaluările şi examinările externe(naţionale) din sistem
şi pentru elaborarea standardelor curriculare de performanţă;
Curriculumul la decizia şcolii asigură diferenţa de ore dintre curriculumul
nucleu şi numărul minim sau maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare
disciplină şcolară prevăzută în planurile cadru de învăţământ, pe an de studiu.
Complementar curriculumului nucleu, şcoala poate oferi următoarele tipuri de
curriculum: curriculum extins, curriculum nucleu aprofundat, curriculum
elaborat în şcoală:
 Curriculumul extins este acel tip de proiect pedagogic care are la bază
întreaga programă şcolară a disciplinei, atât elementele de conţinut obligatorii,
cât şi cele facultative; Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru

3
o anumită disciplină se asigură prin îmbogăţirea ofertei de conţinuturi prevăzute
de curriculumul nucleu;
 Curiculumul nucleu aprofundat este acel tip de proiect pedagogic care
are la bază exclusiv trunchiul comun, respectiv elementele de conţinut
obligatorii. Diferenţa până la numărul maxim de ore prevăzute pentru o anumitã
disciplină se asigură prin reluarea şi aprofundarea curriculumului nucleu,
respectiv prin diversificarea activităţilor de învăţare;
 Curriculumul elaborat în şcoală este acel tip de proiect pedagogic care
conţine, cu statut opţional, diverse discipline de studiu propuse de instituţia de
învăţământ sau alese din lista elaborată de minister. Fiecare cadru didactic are
oportunitatea de a participa în mod direct la elaborarea curriculumului, funcţie
de condiţiile concrete în care se va desfãşura activitatea didactică. Disciplinele
opţionale se pot proiecta în viziune monodisciplinară, la nivelul unei arii
curriculare sau la nivelul mai multor arii curriculare. Curriculumul elaborat în
şcoală nu constituie obiectul evaluărilor şi examinărilor externe, naţionale.
Educatorului care elaborează acest tip de curriculum îi revine sarcina de a
proiecta, pe lângă obiectivele educaţionale şi conţinuturile instructiv-educative,
competenţele şi performanţele aşteptate de la elevi, precum şi probele de
evaluare corespunzătoare (M.Bocoş).

Referinţe bibliografice:

 Bontas, I., “Tratat de pedagogie”, Editura All, Bucuresti, 2001

 Cerghit, I., Neacsu, I., Negret-Dobridor, I., Panisora, I.-O., “Prelegeri
pedagogice”, Editura Polirom, Iasi, 2001
 Cretu, C., “Curriculum: perspective conceptuale, istorice si vocationale”
in “Revista de pedagogie”, nr. 3-4, 1994
 Cristea, S., “Fundamentele pedagogice ale reformei invatamantului”,
Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994
 Crisan, Al., “Curriculum si dezvoltare curriculara:un posibil parcurs
strategic” in “Revista de pedagogie”, nr. 4, 1994
 Cucos, C., “Pedagogie”, Editura Polirom ,Iasi, 2000
 “Curriculum National. Planuri – cadru de invatamant pentru invatamantul
preuniversitar”, Editura Corint, Bucuresti, 1999