4.

CURRICULUM
Termenul de curriculum provine din limba latină (singular: curriculum; plural:
curricula) şi înseamnă alergare, cursă.

Conceptul de curriculum a avut înţelesul de „curs oficial, organizat într-o şcoală,

colegiu, universitate, a cărui parcurgere şi absolvire asigura cursantului un grad superior de
şcolarizare; întregul corp de cursuri oferit într-o instituţie educaţionala sau într-un departament
al acestuia”.

Deşi unii experţi în teoria curriculumului desemnează prin acest termen întreaga
problematică a didacticii, totuşi în practica educaţională curentă şi în cele mai multe studii,
termenul se referă la conţinuturile educaţiei şi schimbările din domeniul conţinuturilor; în
principal, schimbările privind modalităţile de organizare a conţinuturilor constituie punctele
de intrare sau extensie a problematicii curriculare spre celelalte componente ale didacticii.

Principalele abordări ale curriculumului (prelucrare Dulamă, 2012) sunt:

● Orientarea spre instruire. Curriculum este centrat pe ceea ce se predă în instituţiile şcolare,
iar accentul este pus pe selectarea şi organizarea conţinutului instruirii.

● Orientarea spre conţinut. În sens restrâns, curriculumul se suprapune cu conţinutul

învăţământului şi cuprinde ansamblul documentelor şcolare de tip reglator în care se
consemnează conţinuturile instruirii (planuri de învăţământ, programe, manuale).

● Orientarea spre activitatea profesorului şi a elevilor) descrie curriculumul ca activitate

comună a profesorilor şi a elevilor, care interacţionează în situaţiile de învăţare, într-un anumit
spaţiu, timp şi cu anumite resurse disponibile;

● Orientarea spre elev şi spre învăţare. În învăţământul formal, prin curriculum se înţelege
maniera în care instituţiile şcolare organizează oferta de învăţare şi întocmesc (flexibil şi
deschis) documentele de proiectare, organizare, implementare, evaluare şi revizuire, în funcţie
de contextul educaţional. Curriculumul orientat spre elev este definit ca un set de acţiuni
referitoare la toate experienţele instrucţionale ale elevilor.

Este conceput ca un parcurs de viaţă al educabililor în cadrul instituţiilor şcolare.

Toate elementele implicate în învăţare formează un sistem coerent: de ce (sens, valori, funcţii),
cine (caracteristicile subiectului învăţării), ce (conţinutul), când (factorul timp), cum

1
(strategiile învăţării), în ce condiţii (,,situaţia de învăţare”, inclusiv materialele utilizate) şi cu
ce efect (rezultate aşteptate) învaţă.

Dan Potolea (2011) afirmă că sintagmele cel mai frecvent regăsite în lucrările de
specialitate se referă la „un set de discipline”, „conţinutul învăţământului”, „un set de
materiale”, „un set de obiective de performanţă”, „experienţa învăţării dirijate” sau „tot ceea
ce se întâmplă în interiorul unei instituţii de învăţământ sau este dirijat de aceasta, incluzând
orientarea elevului şi relaţiile interpersonale între profesori şi elevi”, întrucât educaţia este
văzută „ca efort deliberat, sistematic şi susţinut de a transmite, evoca sau însuşi cunoştinţe,
atitudini, valori, deprinderi şi sentimente, precum şi oricare altă învăţare care rezultă din acest
efort, intenţionată sau neintenţionată”.

De-a lungul timpului, curriculumul a cunoscut mai multe modalităţi de abordare. El a

fost privit ca: produs (corpus de cunoştinţe care trebuie să fie transmis), proces (secvenţe de
paşi care trebuie urmaţi) sau praxis (interacţiunea efectivă dintre elevi şi cadrul didactic).

Astfel, s-au conturat câteva sensuri de bază ale curriculumului: curriculum conţinut;
curriculum produs; curriculum proces; curriculum design sau proiect; curriculum research
(cercetare); curriculum development (dezvoltare curriculară) (după D. Potolea, M. Bocoş, C.
Cucoş, 2011).

4.1. CATEGORII DE CURRICULUM

Pe parcursul educaţiei formale şi nonformale, orice persoană parcurge mai multe categorii de
curriculum (după D. Potolea, M. Bocoş, C. Cucoş, 2011).

Curriculumul nucleu (engl. core curriculum) oferă o bază de cunoştinţe, abilităţi şi

comportamente obligatorii, selectate din materiile de strictă necesitate pentru categorii largi de
elevi, fiind centrat pe nevoile comune ale acestora, nefiind vizată specializarea în raport cu un
domeniu particular de activitate.

Curriculumul specializat pe categorii de cunoştinţe şi aptitudini (literatură, ştiinţă,

muzică, arte plastice şi dramatice, sporturi etc.) este focalizat pe îmbogăţirea şi aprofundarea
capacităţilor, pe exersarea abilităţilor complexe, pe formarea comportamentelor specifice
determinării performanţelor în domenii particulare.

Curriculumul ascuns sau subliminal derivă, ca experienţă de învăţare, din mediul

psiho-social şi cultural al clasei/şcolii/instituţiei de învăţământ superior. Climatul academic,

2
personalitatea profesorilor, relaţiile interpersonale, sistemul de recompense şi sancţiuni sunt
elemente importante ale mediului instrucţional, influenţând imaginea de sine, atitudinile faţă
de alţii, sistemul propriu de valori etc.

Curriculumul informal rezultă din ocaziile de învățare oferite de societate şi agenţii

educaţionali, mass-media, muzee, grădini botanice, parcuri zoologice instituţii culturale,
organizaţii ale comunităţilor locale, familie. Pot fi identificate în continuare şi alte forme ale
curriculumului: recomandat, prescris, predat, învăţat, testat, pentru fiecare dintre acestea sfera
semantică fiind una uşor de intuit.

Structura de rezistenţă a curriculumului este dată de trei piloni: centrarea pe

competenţe, centrarea pe elev şi asigurarea calităţii.

Competenţa trebuie văzută ca „organizator” al întregii construcții curriculare, o

constantă a curriculumului pentru toate nivelurile, profilurile şi specializările şcolare.

„Centrarea pe elev” este un principiu actual, acceptat printr-un larg consens, în

structurarea curriculumului şi potenţarea performanţelor învăţării. Centrarea pe elev pretinde
focalizarea formării pe învăţare şi dezvoltare şi abordarea învăţării din perspectiva conţinutului,
proceselor şi rezultatelor învăţării.

Asigurarea calităţii presupune raportarea la standardele curriculare, la procesele de

monitorizare şi evaluare ale rezultatelor. Calitatea curriculumului va fi descrisă de indicatori
atent identificaţi şi selectaţi.

Curriculum-ul la disciplina Biologie

În învăţământul preuniversitar, curriculumul este stratificat în două mari categorii,

independente unele de altele, dar complementare. Ele alcătuiesc ceea ce Legea educaţiei
naţionale numeşte „pregătire obligatorie” şi „pregătire opţională”.

Curriculum pentru pregătirea obligatorie

Se constituie din disciplinele/domeniile de studiu/modulele de pregătire obligatorii. În

cadrul Curriculumului naţional, disciplinele obligatorii au o pondere de 80% în planurile-cadru
de la nivelul învăţământului obligatoriu şi de 70% în cele de la nivelul liceului (LEN, art. 66.3).

Pregătirea obligatorie are două componente curriculare: curriculumul nucleu sau

trunchiul comun şi curriculumul diferenţiat.

3
  Curriculum nucleu sau trunchi comun

Curriculumul nucleu/trunchiul comun încorporează experienţele de învăţare necesare

tuturor elevilor şcolarizaţi pe un anumit nivel de şcolaritate sau la un anumit profil de studiu.
Pentru învăţământul preuniversitar, curriculumul nucleu este stabilit de către autorităţile
educaţionale naţionale. Ponderea trunchiului comun în planul – cadru de învăţământ este de
20-25%.
Alocarea orelor din structura trunchiului comun se realizează în conformitate cu
semnificaţia trunchiului comun pentru fiecare nivel de şcolaritate/filieră/profil/calificare.

Biologia (inclusă în aria curriculară Matematică – Ştiinţe ale naturii), ca parte din
curriculum naţional nucleu, se predă în 1-2 ore pe săpămână (conform planurilor cadru de
învăţământ pentru clasele I-VIII).

 Curriculum diferenţiat

Curriculumul diferenţiat este un concept dezvoltat în concordanţă cu prevederile Legii

educaţiei naţionale potrivit cărora „Statul garantează dreptul la educaţie diferenţiată, pe baza
pluralismului educaţional, în acord cu particularităţile de vârstă şi individuale” (art. 21.3).

Curriculumul diferenţiat este stabilit la nivel central şi cuprinde un pachet de discipline/

module cu alocările orare aferente care sunt specifice pregătirii teoretice şi profesionale de
bază, generale sau pentru dobândirea unei calificări educaţionale/profesionale. urriculumul
diferenţiat vizează dezvoltarea competenţelor cheie şi a competenţelor tehnice generale şi
specializate, în vederea obţinerii unei calificări educaţionale/profesionale. Această ofertă
educaţională asigură instruirea pe domenii de pregătire de bază, pregătire generală şi pregătire
specializată. Elevii beneficiază, astfel, de o pregătire diversificată. In curriculum diferenţiat
sunt incluse şi unele perioade de instruire practică. Ponderea curriculumului diferenţiat în
planul-cadru de învăţământ se propune a fi de 45-50% (după D. Potolea, M. Bocoş, C. Cucoş,
2011). Curriculumul nucleu/trunchiul comun şi curriculumul diferenţiat reprezintă sistemul de
referinţă pentru evaluările şi examenele naţionale (externe) din sistem şi pentru elaborarea
standardelor curriculare de performanță.

4
 Curriculum pentru pregătirea opţională

Se realizează prin discipline/domenii de studiu/module opţionale care constituie

curriculumul la decizia şcolii şi se stabileşte de Consiliul de administraţie al unităţii de
învăţământ în urma consultării elevilor, părinţilor şi pe baza resurselor disponibile.

 Curriculumul la decizia școlii se constituie din (după D. Potolea, M. Bocoş, C. Cucoş,

2011):

- pachete disciplinare opţionale ofertate la nivel naţional, regional şi local; în

această categorie găsim disciplina Educaţie pentru sănatate, pentru clasele I-
XII, în variantă modulară, inclusă la nivel national începând cu anul 2004;

- pachete disciplinare opţionale ofertate la nivelul unităţii de învăţământ.

 Curriculum local sau zonal

Curriculumul local este alcătuit din conţinuturi şi experienţe de învăţare specifice

comunităţii (mediului social şi economic) în care este situată şcoala. Experienţele de învăţare
propuse mijlocesc elevilor cunoaşterea locurilor, a valorilor, a tradiţiilor, a practicilor existente
în acea comunitate şi în acest mod se asigură tinerilor şanse sporite de integrare economică,
socială în comunitatea de apartenenţă. Din perspectiva ştiinţelor biologice, aici se pot regăsi
abordări de tipul: apicultura in localitatea mea, micul floricultor sau legumicultor al satului etc.

 Curriculumul elaborat în şcoală

Conţine, cu statut opţional, diverse discipline de studiu propuse de instituţia de

învăţământ sau alese de aceasta din lista elaborată la nivel de minister. Fiecare profesor are
oportunitatea de a participa în mod direct la elaborarea curriculumului, funcţie de condiţiile
concrete în care se va desfăşura activitatea didactică.

Disciplinele opţionale se pot proiecta în viziune monodisciplinară (exemple: Plante

ocotite/Categorii de plante utile; Animale ameninţate sau Cum să reducem poluarea), la nivelul
unei arii curriculare (exemple: Fotosinteza: Miracolul vieţii; Farmacia verde) sau la nivelul mai
multor arii curriculare (exemple: Casa verde: casa viitorului; Surse alternative de energie şi noi
modele de viaţă).

Curriculumul elaborat în şcoală nu constituie obiectul evaluărilor şi examinărilor

externe, naţionale. Cadrului didactic care elaborează acest tip de curriculum îi revine sarcina
de a proiecta, pe lângă obiectivele educaţionale şi conţinuturile instructiv-educative,
5
competenţele şi performanţele aşteptate de la elevi precum şi probele de evaluare
corespunzătoare.

 Curriculum personalizat

Curriculumul este personalizat, în baza a două trăsături specifice elevilor ca indivizi:

nevoile şi posibilităţile lor educaţionale. Curriculumul personalizat vizează categoriile de elevi
cu nevoi speciale (CES), cei cu ritmuri lente de învăţare, elevi capabili de performanţe înalte,
însă şi nevoile şi interesele de dezvoltare educaţională/profesională a elevilor înrolaţi la un
anumit nivel de studii.

Pe măsură ce elevii avansează pe treptele mai înalte de şcolaritate, ponderea

curriculumului local şi a curriculumului individual poate să devină tot mai crescută. În
consecinţă, curriculumul devine principalul operator în modernizarea sistemelor educaţionale,
deoarece propune itinerarii variate de studiu, de grup şi personalizate, în locul vechilor
programe de studiu, comune şi obligatorii, încorporate în conţinuturile învăţământului (după
D. Potolea, M. Bocoş, C. Cucoş, 2011).

4.2. PRODUSE CURRICULARE

Produsele curriculare reprezintă ansamblul documentelor şcolare oficiale şi neoficiale

care structurează conţinutul învăţământului şi sprijină procesul curricular în calitate de
instrumente de organizare a situaţiilor de învăţare şi de generare a experienţelor de învăţare
pentru elevi.

Curriculumul Naţional din România cuprinde: Curriculumul Naţional pentru

învăţământul obligatoriu. Cadru de referinţă; Planurile-cadru de învăţământ pentru clasele I-
XII; Programele şcolare; Manualele şcolare alternative; Auxiliare curriculare (ghiduri de
implementare, ghiduri metodice, îndrumătoare, metodologii de aplicare, norme metodologice,
reglementări şi materiale de suport/ ajutătoare).

1. PLANURILE-CADRU DE ÎNVĂŢĂMÂNT cuprind disciplinele, domeniile de

studiu, respectiv modulele de pregătire obligatorii şi opţionale, precum şi numărul
minim şi maxim de ore aferente acestora.

 Ciclurile curriculare sunt periodizări ale şcolarităţii, care grupează mai mulţi ani de
studiu, chiar din cicluri şcolare diferite, cu finalităţi comune. Fiecare ciclu curricular are

6
finalităţi proprii şi metodologie didactică specifică. Ciclurile curriculare sunt: ciclul achiziţiilor
fundamentale (grupa pregătitoare şi cl. I-II), ciclul de dezvoltare (III-IV), ciclul de observare
şi orientare (V-IX), ciclul de aprofundare (X-XI), ciclul de specializare (XII-XIII).

 Aria curriculară cuprinde un grup de discipline, cu anumite obiective comune. Există

şapte arii curriculare extinse pe toată durata şcolarităţii, cu pondere variată pe clase şi cicluri:
Limbă şi comunicare, Matematică şi Ştiinţe ale naturii, Om şi societate, Arte, Educaţie fizică
şi sport, Tehnologii, Consiliere şi orientare. În planul de învăţământ se specifică numărul de
ore (maxim şi minim) atribuit fiecărei arii curriculare şi discipline, numărul maxim şi minim
de ore la toate ariile curriculare posibil a fi incluse în orarul unei clase într-o săptămână.

Organizarea pe arii curriculare are câteva avantaje:

- oferă posibilitatea integrării demersului didactic disciplinar într-un cadru

interdisciplinar;
- determină echilibrarea ponderilor acordate diferitelor domenii şi obiecte de
studiu;
- asigură concordanţa cu teoriile actuale privind procesul, stilul şi ritmurile
învăţării;
- asigură continuitatea şi integralitatea demersului didactic pe întreg parcursul
şcolar al unui elev;
- oferă o viziune multi-şi interdisciplinară asupra obiectelor de studiu
determinând intersecţii între disciplinele ariei şi între disciplinelor unor arii
diferite;
- vizează configurarea domeniilor cunoaşterii umane şi ale culturii, în sens larg,
ca domenii ale curriculumului şcolar.

2. PROGRAMA ŞCOLARĂ (curriculum scris sau oficial).

Conform noii legi a educaţiei naţionale, programele şcolare stabilesc, pentru fiecare
disciplină, domeniul de studiu/modulul de pregătire din planul de învăţământ, finalităţile
urmărite şi evidenţiază conţinuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental şi aplicativ,
oferind orientări metodologice generale pentru realizarea şi evaluarea acestora. Actualele
programe şcolare sunt centrate pe competenţe educaţionale, deplasând accentul pe activitatea
de învăţare şi formare a elevului.

7
 Programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu, respectiv modulele de
pregătire opţionale se elaborează la nivelul unităţilor de învăţământ.

Structura programelor la biologie include: nota de prezentare, competenţe generale

şi competenţe specifice, listă conţinuturi structurate tematic, activităţi de învăţare (sugestii),
valori şi atitudini dezvoltate de disciplină, sugestii metodologice, standarde curriculare de
performanţă.

 Competenţele generale au grad mare de generalitate şi complexitate. În Programa

şcolară la biologie pentru gimnaziu sunt specificate 5 competenţe generale, care ar trebui
dobândite de către elevi în timpul lecţiilor de biologie, în mod progresiv şi obligatoriu, pe
parcursul claselor V-VIII. Aceste competenţe sunt în acord cu sistemul de competenţe-cheie al
Comisiei Europene, asumat explicit de România.

 Competenţele specifice derivă din cele generale şi vizează rezultatele aşteptate ale
învăţării după parcurgerea unui an de studiu. Competenţele specifice sunt formulate cu o
anumită concretizare explicită la nivelul conţinuturilor ofertate. Pentru fiecare lecţie de
biologie se aleg anumite competenţe specifice în aşa fel încât elevii să le dobândească pe toate
pe parcursul unităţilor de învăţare sau a întregului an şcolar.

Caracteristicile competenţelor generale şi ale celor specifice sunt prezentate în mod

comparativ, în schema de mai jos.

Competenţele generale Competenţele specifice

au un grad ridicat de generalitate şi au un grad mai redus de generalitate,sunt

complexitate subordonate competenţelor generale

se referă la formarea unor se referă la achiziţiile de cunoştinţe,

capacităţi şi atitudini în cadrul mai capacităţi şi comportamente specifice unei
multor discipline discipline

sunt urmărite de-a lungul mai sunt urmărite pe parcursul unui singur an
multor ani de studiu / ciclu de de studiu
şcolarizare

Competenţe generale şi specifice

8
  Valorile şi atitudinile cuprind inventare/seturi de finalităţi de ordin general, care nu
pot fi exprimate în termeni de acţiuni sau comportamente uşor observabile şi uşor evaluabile
şi care vor fi dezvoltate prin studierea disciplinei respective. Setul de valori şi atitudini propriu
geografiei este determinant în formularea competenţelor generale şi specifice. În programa de
gimnaziu sunt precizate următoarele valori şi atitudini:

 Interes pentru realizările şi descoperirile din domeniul ştiinţelor

 Motivaţia pentru informarea şi documentarea ştiinţifică
 Dezvoltarea curiozităţii şi a respectului faţă de orice formă de viaţă
 Grija faţă de propria persoană, faţă de ceilalţi şi faţă de mediul
înconjurător
 Dezvoltarea toleranţei faţă de opiniile altora
 Cultivarea receptivităţii şi a flexibilităţii pentru aplicarea cunoştinţelor
de biologie în viaţa cotidiană
 Conştientizarea şi implicarea în problemele de interes global
 Conţinuturile sunt mijloace prin care se urmăreşte dobândirea competenţelor.
Unităţile de conţinut sunt organizate tematic sau conform domeniilor unui obiect de studiu.

3. MANUALUL ŞCOLAR DE BIOLOGIE

Asigură concretizarea programei şcolare de biologie într-o formă care vizează

prezentarea cunoştinţelor şi capacităţilor la nivel sistemic, prin diferite unităţi didactice,
operaţionalizabile, în special, din perspectiva elevului: capitole, subcapitole, grupuri de lecţii;
secvenţe de învăţare; activităţi prcatice etc.

Manualul este un suport de prezentare a cunoaşterii ştiinţifice, dar şi un instrument al

predării şi învăţării.

Manualul şcolar cuprinde un ansamblu structurat de proceduri de comunicare, axat pe

logică şi ordonare internă, în limitele principiului progresiei sistematice, de la simplu la
complex, de la inferior la superior. Dintre caracteristicile organizării interne a manualului
şcolar remarcăm: limbajul accesibil, traseele de învăţare, coerenţa şi continuitatea
longitudinală, deschiderile interdisciplinare şi transdisciplinare, modalităţi variate de
prezentare a conţinuturilor, tehnicilor de evaluare şi autoevaluare tradiţionale şi alternative,
claritatea reprezentărilor grafice, diversitatea imaginilor etc.

9
 Manualul este accesibil pentru nivelul minim şi mediu de instruire, iar secvenţele
opţionale sunt destinate elevilor cu disponibilităţi educaţionale mai mari. Manualul cuprinde o
ofertă largă şi variată de demersuri utilizabile în situaţii educaţionale diferite.

Manualul ar trebui să respecte câteva cerinţe (după Dulama, 2012):

– accesibilitatea textului (claritatea explicaţiilor, numărul ideilor noi,

complexitatea exprimării);
– adecvarea ştiinţifică (măsura şi modul în care manualul încorporează stadiul
actual al cercetării ştiinţifice);
– eficienţa instrucţională (calitatea de a fi util ca instrument de învăţare);
– raportul optim dintre partea teoretică şi cea aplicativă;
– corelaţia logică dintre teorie şi aplicaţii.

4. AUXILIARELE CURRICULARE

Sunt constituite din ghiduri metodologice la biologie, softuri educaţionale (Ael),

pachete de învăţare etc. care, prin conţinut, sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare
şi pe care cadrele didactice le pot selecta şi utiliza la clasă, în baza libertăţii iniţiativei
profesionale, în scopul îmbunătăţirii calităţii procesului educaţional.

În acelaşi scop se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-

learning, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele
şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare şi se dezvoltă reţeaua de biblioteci
şcolare şi centre de documentare şi informare.

10