Manuale şi documente auxiliare

Procesul de învăţământ este conceput ca un ansamblu de competenţe ( conţinuturi, surse,

obiective, strategii, evaluare) , care se întrepătrund şi se condiţionează reciproc.
Conţinutul învăţământului reprezintă, la rândul său, un ansamblu ( sistem) de valori ideatice,
gnoseologice şi de abilităţi practice; el se constituie într-un grupaj complex de cunoştinţe, priceperi,
deprinderi selectate din ansamblul cunoaşterii şi practicii umane care se transmit şi se învaţă,
ducând la dezvoltarea personalităţii, în vederea integrării socio-profesionale a individului.
Selecţia şi fixarea conţinutului învăţământului este un act de mare responsabilitate şi
presupune respectarea unor indicatori de performanţă, care pot preveni unele disfuncţiuni, cum ar
fi : supraîncărcarea programelor sau lecţiilor, minimalizarea valorilor şi a conceptelor
fundamentale, provocarea unor discrepanţe între finalităţi şi obiectivele operaţionale, diminuarea
caracterului formativ al activităţilor didactice.
Conceptul de conţinut se referă la două dimensiuni:
-în sens larg – desemnează ansamblul proceselor educative şi al experienţei de învăţare prin
care trece elevul pe durata parcursului şcolar;
-în sens restrâns – cuprinde ansamblul acelor documente şcolare de tip reglator, în cadrul
cărora se consemnează datele esenţiale privind procesul educativ şi experienţele de învăţare pe care
şcoala le oferă elevului. Acest ansamblu de documente poartă denumirea de curriculum formal sau
oficial.
Conţinutul învăţământului se obiectivează deci în aceste documente şcolare :
-Curriculum naţional pentru învăţământul obligatoriu; el este cadrul de referinţă pentru
întregul sistem de învăţământ. El se dovedeşte a fi flexibil şi generos, din mai multe puncte de
vedere: prezintă un decupaj al domeniilor învăţării pe arii curriculare,cu obiective generale şi
comune care se departajează prin discipline; ciclurile curriculare sunt apropiate de dezvoltarea
vârstelor, au obiective specifice şi asigură o coerenţă pe verticală a disciplinelor; curricula pe
discipline (programele) fac posibilă operaţionalizarea planului de învăţământ, fiind construite pe
trunchi comun şi curriculum la decizia şcolii.
-Planurile cadru pentru clasele I-XII ( XIII) sunt documente şcolare emise de o instituţie de
învăţământ (validate de ministerul de resort), având funcţia de a orienta procesele instructiv-
educative. În cazul instituţiilor şcolare de stat, planul de învăţământ are un caracter unitar şi
obligatoriu pentru toate unităţile de acelaşi grad sau tip.
Planul cadru stabileşte: ariile curriculare, disciplinele şcolare( obiectele de studiu) ce urmează a fi
studiate şi succesiunea acestora pe ani şcolari; numărul săptămânal şi anual de ore /obiect de studiu,
la fiecare an de studiu; structura anului şcolar, adică succesiunea intervalelor de timp afectate
studiilor, vacanţelor, examenelor; sistemul de acces şi sistemul de finalizare a pregătirii,
modalităţile de evaluare.
Proiectarea unui plan – cadru de învăţământ implică lucru în echipă şi se realizează în trei
etape: etapa de expertiză ştiinţifică, etapa de expertiză practică şi etapa de expertiză decizională.
Caracterul unitar al planului asigură o pregătire uniformă a populaţiei şcolare pentru un
anumit nivel al învăţământului sau tip de şcoală.
-Programele şcolare sunt documente ce prefigurează conţinutul procesului instructiv-
educativ la o disciplină de învăţământ. Programele stabilesc obiectivele cadru, descrise sub forma
competenţelor şi capacităţilor finale; standardele de performanţă prin care se evaluează
competenţele; obiectivele de referinţă şi operaţionale, obiective specifice ale capitolelor şi
modalităţile de testare a lor; unităţile de conţinut; sugestii privind proiectarea , desfăşurarea şi
evaluarea experienţelor de învăţare.
Pentru profesor, programa şcolară este principalul ghid în proiectarea şi desfăşurarea
activităţii de învăţare, având o valoare operaţională şi instrumentală. În unele cazuri, programa
poate suplini lipsa – pentru moment- a unui manual şi dat fiind faptul că , în această perioada există
manuale alternative ( situaţie de apreciat) , profesorul se ghidează după programă şi nu după
manual.
Programa este un reglator al libertăţii profesorului în planificarea activităţii.
-Manualul şcolar este un document şcolar oficial de politică educaţională care asigură
concretizarea programei şcolare, într-o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi capacităţilor
într-un mod sistematic, prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile, în special din perspectiva
elevului ( studentului), pe capitole, subcapitole, grupuri de lecţii sau cursuri, seminarii, secvenţe de
învăţare. Pe lângă acestea , manualul cuprinde şi informaţii pentru realizarea sarcinilor de învăţare,
sarcini de lucru suplimentare, surse suplimentare pentru completarea cunoştinţelor, exerciţii pentru
autoevaluare.
Din punct de vedere al activităţii învăţământului, manualul are următoarele funcţii:
-Funcţia de informare rezidă în necesitatea selectării cunoştinţelor , astfel încât să asigure
progresivitatea şi să evite supraîncărcarea.
-Funcţia de formare, educativă: orice secvenţă de învăţare cuprinde o latură educativ-
formativă, exemple şi recomandări ale aplicării cunoştinţelor , priceperilor în viaţa de zi cu zi.
-Funcţia de structurare a învăţării (Constantin Cucoş). Organizarea învăţării se poate
realiza în mai multe feluri:
-de la experienţa practică la teorie;
-de la teorie la aplicaţiile practice, prin controlarea achiziţiilor;
 -de la exerciţii practice la elaborarea teoriei;
-de la expozeu la exemple, ilustrări;
-de la exemple şi ilustrări la observaţie şi analiză.
-Funcţia de ghidare a învăţării. Există alternativele:
-repetiţia , memorarea, intuirea modelelor;
-activitatea deschisă şi creativă a elevului, care poate utiliza propiile sale experienţe şi
observaţii.
Pentru realizarea unui manual se cer a fi respectate o serie de exigenţe de ordin didactic,
igienic, estetic.
Apariţia manualelor alternative este salutară în măsura în care ele respectă aceste cerinţe; ele
vin atât în avantajul elevilor, dar şi în avantajul profesorului, propunând structuri de
operaţionalizare a conţinuturilor echivalente din punct de vedere al conţinutului, stimulând
realizarea obiectivelor generale şi specifice stabilite unitar la nivelul unei programe unice, deschise
pedagogic din perspectiva proiectării şi a dezvoltării curriculare.
Conţinuturile curriculumului fiind, în principiu nondirective, autorii de manuale alternative
pot recurge la modele diferite şi originale de tratare didactică a materiei; lor le revine în întregime
sarcina selectării şi structurării textelor, a secvenţelor de comunicare, exerciţiilor, materialelor
ilustrative precum şi organizarea unităţilor de conţinut.
Manualele se grupează în mai multe tipologii sau categorii, după diverse criterii : după
apartenenţă ( manuale pentru elevi şi pentru profesor); după metoda pedagogică implicată (manual
programat şi manual cu conţinut repartizat pe lecţii şi timp); după gradul de deschidere pentru
autoinformare (manual cu univers închis şi manual cu deschidere spre alte surse); după participare
la elaborare (manual de autor, manual-culegere de texte); după modul de rezolvare a sarcinilor
(documente de completat, documente auxiliare, manuale construite după experienţa elevilor).
-Planificările calendaristice, adevăratele manuale ale profesorilor, prezintă modulul
pedagogic al disciplinei, tabloul finalităţilor şi obiectivelor disciplinei, standardele de performanţe
pe ani de studii /semestre / capitole, datele calendaristice şi de susţinere a fiecărei activităţi, forma
de desfăşurare a lecţiei, instrumentele de evaluare, metodele şi procedeele folosite, programul
propriu al profesorului.
-Ghidurile, normele metodologice, alte materiale suport ce descriu condiţiile de aplicare şi
monitorizare a procesului curricular. Regula fundamentală a elaborării acestui tip de produs
curricular se referă la corespondenţa necesară dintre starea de pregătire a elevului pentru receptarea
unor noi conţinuturi şi modul de prezentare a acestora pentru a declanşa , menţine şi perpetua
învăţarea.
 În ultima perioadă s-au impus şi proiectele pedagogice, proiectele educationale, care vizează
conţinuturile învăţării pentru diferite discipline.

Professor Mateescu Dumitru

Bibliografie:
1. Conf. Univ. Dr. Vasile Chiş, Proiectul de reformă a învăţământului preuniversitar (Education
Reform Project – RO 3742).
2. Conf. Univ. Dr. Vasile Chiş, Activitatea profesorului între curriculum şi evaluare. Editura Presa
Universitară Clujeană, 2001.
3. Curriculum Naţional, Ghid metodologic pentru aplicarea programelor de liceu, MEC, CNC, Editura
Aramis, Bucureşti, 2001.
4. Daniela Creţu, Dezvoltare curriculară, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, Sibiu, 2007.
5. “Reforma curriculară în România”, Consiliul Naţional pentru Curriculum.
6. Carmen Creţu, Continutul procesului de învăţământ, componentă a curriculumului, Editura Polirom,
Iaşi, 1998.
7. Mariana Dragomir, ,,Managementul activităţilor didactice. Calitate şi eficienţă”, Editura
Eurodidact, Cluj-Napoca, 2004.
8. Muşata Bocoş, Vasile Chiş, Iuliu Ferenczi, Miron Ionescu, Voicu Lăscuş, Vasile Preda, Ioan Radu.
coord. Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica Modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
9. Iucu Romiţă, Instruirea şcolară. Perspective teoretice şi aplicative, Editura Polirom, Iaşi, 2001.