CURRICULUM PENTRU

INVATAMANTUL
PRESCOLAR
 ETIMOLOGIE

Curriculum provine din limba latină (singular: curriculum, plural: curricula).

Desemna: În sens propriu: teren, câmp de curse sau cursa propriu-zisă (Vivienne de
Landsheere, Pedagogie, PUF, Paris, 1992, pag. 89); alergare, cursă (Cassell, Latin-Enghlish
Dictionary); În sens figurat: • Curriculum solis= curs al Soarelui • Curriculum lunae= curs al
Lunii • Curriculum vitae= curs al vieţii.

Curriculum reprezinta un sistem complex de procese decizionale, manageriale sau de

monitorizare care preced, însoţesc şi urmează proiectarea, elaborarea şi implementarea,
evaluarea şi revizuirea permanentă şi dinamică a setului de experienţe de învăţare oferite în
şcoală (A. Crişan, 1998).

Alte definitii:

 .L.Trump(Boston): Curriculum este o interactiune intre profesor-elev-materie de invatat,

la care adaugam obiectivele, fortele de rationalizare a invatarii si ceea ce se evalueaza.

 G.Hass(idem): Curriculum este intreaga experienta asimilata prin intermediul unor

programe, organizarea experientei ce trebuie asimilate pentru dezvoltare personala,
spirituala, profesionala.

 Implica un corpus de idei asociat unor obiective fomative si un mod de dezvoltare a

personalitatii elevului, care determina metodologii si evaluare.

Caracteristiciile curriculumului:
 adecvarea la realitatea romaneasca;
 permeabilitatea fata de tendintele si criteriile internationale in domeniul elaborarii
curriculum-ului;
 coerenta la nivelul componentelor unui curriculum si la nivelul raportului acestuia cu
finalitatile sistemului de invatamant;
 pertinenta in raport cu obiectivele educationale;
 transparenta;
 articularea optima a etapelor procesului curricular: proiectare, elaborare, aplicare,
revizuire permanenta.

În domeniul educaţional termenul a pătruns în sensul său figurat. Termenul „Curriculum”

desemnează un traseu de învăţare bine definit, „inspirat din „curriculum vitae”, care
desemnează un traseu al vieţii unei persoane, marcat de circumstanţe speciale” (D. Potolea,
Conceptualizarea curriculumului. O abordare multidimensională în Pedagogie, Editura
Polirom, Iaşi, 2002, coord. Dan Potolea şi Emil Păun, pag. 72). Termenul de Curriculum a
apărut în vocabularul cu privire la educaţie la sfârşitul secolul al XVI-lea şi începutul
secolului al XVII-lea (Vivienne de Landsheere, Pedagogie, PUF, Paris, pag. 80).
 Semnificaţia modernă a conceptului de curriculum, lansată în pedagogia secolului
XX de John Dewey, vizează nu numai conţinuturile incluse în programele şcolare ci şi
experienţele de învăţare ale elevilor. Evoluţia conceptului de curriculum în pedagogia
secolului XX marchează extinderea experienţelor de învăţare de la cele direct organizate de
şcoală la cele indirecte, angajate prin expansiunea diferitelor mijloace de educaţie nonformală.

Învăţământul românesc operează cu două accepţiuni ale conceptului de Curriculum. În sens

larg, „Curriculum-ul este ansamblul experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe
parcursul traseului său şcolar”. În sens restrâns „Curriculum-ul reprezintă ansamblul
documentelor şcolare care reglementează desfăşurarea activităţii şcolare: plan de învăţământ,
program, manuale, ghiduri de aplicare etc

Tipuri sau forme de curriculum

Literatura de specialitate prezintă mai multe forme sau tipuri de curriculum: •

curriculum formal • curriculum comun • curriculum specializat • curriculum ascuns •
curriculum nonformal • curriculum informal • curriculum local • curriculum individualizat şi
personalizat

Curriculum formal Are valoare de Curriculum Naţional. Se concretizează în

documentele şcolare oficiale care proiectează activitatea instructiv-educativă la toate
nivelurile sistemului şi ale procesului de învăţământ. Aceste documente sunt:

• Documente de politică a educaţiei Acestea definesc finalităţile macrostructurale:

idealul şi scopurile educaţiei. Idealul educaţional şi finalităţile sistemului reprezintă un set de
aserţiuni de politică educaţională, care consemnează la nivelul LEGII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI
profilul de personalitate dezirabil la absolvenţii sistemului de învăţământ, în perspectiva
evoluţiei societăţii româneşti. Acestea au un rol reglator, ele constituind un sistem de referinţă
în elaborarea Curriculum-ului naţional.

• Documente de politică şcolară Acestea definesc finalităţile microstructurale ale

procesului (obiective pedagogice generale cu valoare de criterii pentru elaborarea planului de
învăţământ; obiectivele pedagogice specifice, cu valoare de criterii pentru elaborarea
programelor şcolare).

• Planul de învăţământ • Programele şcolare • Manualele şcolare • Ghiduri şi

materiale metodice

Curriculum comun Este denumit şi „curriculum central”, „curriculum nuclear”,

„curriculum general”, „trunchi comun de cultură generală”, „curriculum de bază”,
„correcurriculum”. Acesta defineşte obiectivele pedagogice generale, necesare la nivel de
bază. Încă din secolul XIX s-a încercat să se identifice şi apoi să se introducă în programele
şcolare conţinuturile de bază în jurul cărora noile achiziţii urmează să se articuleze. În
asemenea situaţii, pe lângă un trunchi comun restrâns, se introduc „opţionale” numeroase,
care să răspundă nevoilor şi aspiraţiilor celor mai diverse. Curriculum comun se reduce la un
„curriculum nucleu” compus numai din câteva discipline de bază, obligatorii, la care se
adaugă o listă bogată de opţionale

Curriculum specializat Acesta defineşte obiectivele educaţionale specifice unor

profiluri de studii; vizează semicalificarea şi calificarea. Curriculum ascuns Reprezintă
„efectele subliminale” ale programelor şcolare, ca urmare a influenţelor explicite sau
implicite, interne sau externe (mediul clasei, relaţiile educaţionale).

Curriculum nonformal Acesta defineşte obiectivele pedagogice specifice anumitor

activităţi extraşcolare, complementare, dar instituţionalizate. Curriculum informal
Reprezintă efectele pedagogice indirecte provenite din diferite medii sociale: familie, grupul
de prieteni, stradă.

Curriculum local Reprezintă obiectivele pedagogice şi conţinuturile rezultate din

specificitatea formei unde îşi desfăşoară activitatea şcolară respectivă.

Curriculum individualizat sau personalizat Semnifică: program de studii convenit,

discutat şi acceptat în prealabil atât de subiectul educaţiei, cât şi de obiectul educaţiei.
Programul respectiv este adecvat nevoilor particulare ale unui subiect aflat într-o situaţie
educaţională.

Perspectiva produselor sau documentelor curriculare

Produsele curriculare pot fi clasificate astfel: Principale • Planul de învăţământ; •

Programa şcolară; • Manualul şcolar. Auxiliare • ghiduri metodice pentru cadrele didactice;
• caiete de muncă independentă pentru elevi; • pachete de învăţare; • seturi multimedia; •
soft-uri educaţionale. Produse curriculare specifice cadrului didactic, rezultate din
proiectarea activităţii de către acesta: • planificarea calendaristică; • proiectarea unităţilor
de învăţare; • proiectarea la nivelul lecţiei/ ). D. Ungureanu identifica trei ipostaze ale
curriculum-ului (Ungureanu, 1999)

Curriculumul pentru învăţământul preşcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea

asigurării:

• continuităţii în interiorul aceluiaşi ciclu curricular;

• interdependenţei dintre disciplinele şcolare (clasele I-II) şi tipurile de activităţi de învăţare

din învăţământul preşcolar;

• deschiderii spre module de instruire opţionale.

Totodată, prezentul curriculum se remarcă prin:

• extensie - angrenează preşcolarii, prin experienţe de învăţare, în cât mai multe domenii
experienţiale (Domeniul lingvistic şi literar, Domeniul ştiinţelor, Domeniul socio-uman,
Domeniul psiho-motric, Domeniul estetic şi creativ), din perspectiva tuturor tipurilor
semnificative de rezultate de invatare;

• echilibru - asigură abordarea fiecărui domeniu experienţial atât în relaţie cu celelalte, cât şi
cu curriculum-ul ca întreg;

• relevanţă - este adecvat atât nevoilor prezente, cât şi celor de perspectivă ale copiilor
preşcolari, contribuind la optimizarea înţelegerii de către aceştia a lumii în care trăiesc şi a
propriei persoane, la ridicarea competenţei în controlul evenimentelor şi în confruntarea cu o
largă varietate de cerinţe şi aşteptări, la echiparea lor progresivă cu concepte, cunoştinţe
atitudini şi abilităţi necesare în viaţă;
• diferenţiere - permite dezvoltarea şi manifestarea unor caracteristici individuale, chiar la
copii preşcolari de aceeaşi vârstă (vezi ponderea jocurilor şi a activităţilor alese şi a
activităţilor de dezvoltare personală);

• progresie şi continuitate - permite trecerea optimă de la un nivel de studiu la altul şi de la un

ciclu de învăţământ la altul sau de la o instituţie de învăţământ la alta (consistenţa concepţiei
generale, asigurarea suportului individual pentru copii etc.).

D’Hainaut atrăgea atenţia asupra faptului că “punctul central al curricumurilor trebuie sa fie
elevul, nu materia…. şi că atunci când se vorbeşte de conţinutul curricumului trebuie să
înţelegem ca nu este vorba de enunţări de materii de învăţat, ci de scopuri exprimate în
termeni de competenţe, moduri de a acţiona sau de a şti în general ale elevului”.

Structural, prezentul curriculum aduce în atenţia cadrelor didactice următoarele componente:

finalităţile, conţinuturile, timpul de instruire şi sugestii privind strategiile de instruire şi de
evaluare pe cele două niveluri de vârstă (3-5 ani şi 5-6/7 ani).

Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate şi exprimă competenţele care

trebuie dezvoltate pe durata învăţământului preşcolar pe cele cinci domenii experienţiale.

Obiectivele de referinţă, precum şi exemplele de comportament, ca exprimări explicite

rezultatelor învăţării (conceptelor, cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor, dar şi ale
competenţelor vizate) sunt fromulate pentru fiecare temă şi fiecare domeniu experienţial în
parte. În formularea acestora s-a ţinut cont de:

• posibilităţile, interesele şi nevoile copilului preşcolar, precum şi respectarea ritmului propriu

al acestuia;

• corelarea fiecărei noi experienţe de învăţare cu precedentele;

• încurajarea iniţiativei şi participarea copilului preşcolar la stabilirea obiectivelor, selecţia

conţinuturilor şi a modalităţilor de evaluare;

• încurajarea învăţării independente prin oferirea de ocazii pentru a-şi construi cunoaşterea
(atât în instituţia de învăţământ cât şi în afara acesteia), precum şi a lucrului în grupuri mici pe
centre de activitate (arii de stimulare) şi, pe cât posibil, în grupuri cu o componenţă eterogenă;

• stimularea autoreflecţiei, autoevaluării, autoreglării comportamentului de învăţare.uror

tipurilor semnificative de rezultate de învăţare.

Este bine să subliniem faptul că, obiectivele de referinţă, comportamentele selectate pentru
cele şase teme curriculare integratoare, precum şi sugestiile de conţinuturi sunt orientativ
aşezate şi constituie mai degrabă un suport pentru cadrele didactice aflate la început de drum.
Un cadru didactic veritabil ştie că adevărata muncă a educatoarei este în spatele acestui
document curricular, că au mai rămas o mulţime de lucruri de fineţe pe care urmează să le
conceapă şi să le evalueze singură şi că nimic nu poate fi mai provocator din punct de vedere
profesional decât să „te întreci” cu programa de studiu utilizată la grupă şi să-i găseşti, astfel,
noi înţelesuri, abordări, strategii de aplicare etc..
Domeniile experienţiale sunt adevărate „câmpuri cognitive integrate” (L.Vlăsceanu) care
transced graniţele dintre discipline şi care, în contextul dat de prezentul curriculum, se
întâlnesc cu domeniile tradiţionale de dezvoltare a copilului, respectiv: domeniul psihomotric,
domeniul limbajului, domeniul socio-emoţional, domeniul cognitiv. În cele ce urmează, vom
enumera şi detalia domeniile experienţiale cu care vom opera în cadrul curriculumului pentru
învăţământul preşcolar.

Noul plan de învăţământ are o structură pe două niveluri de vârstă şi, în contextul unei
învăţări centrate pe copil, încurajează eterogenitatea (abandonarea sistemului de constituire a
grupelor pe criteriul cronologic). De asemenea, acesta prezintă o construcţie diferită, în
funcţie de tipul de program al grădiniţei (program normal şi program prelungit sau
săptămânal) şi o delimitare pe tipuri de activităţi de învăţare: Activităţi pe domenii
experienţiale, jocuri şi activităţi didactice alese şi activităţi de dezvoltare personală. (vezi
explicitările din Metodologia de aplicare a planului de învăţământ).

Planul de învăţământ, ca şi domeniile experienţiale prezentate anterior, permite parcurgerea

interdisciplinară, integrată a conţinuturilor propuse şi asigură libertate cadrului didactic în
planificarea activităţii zilnice cu preşcolarii. Într-un demers coerent al centrării demersurilor
educaţionale pe copil, noul curriculum scoate în evidenţă relaţia biunivocă conţinut-metodă şi
pune un accent deosebit pe rolul educatoarei în procesul de activizare a funcţiilor mintale
constructive şi creative ale copiilor, pe realizarea unei dialectici pedagogice – după H.Wallon
– în care copiii şi educatoarea se află într-o interacţiune şi acomodare reciprocă, subtilă şi
continuă. De asemenea, ea insistă pe:

• ideea de cadru didactic care joacă rolul de persoană resursă, care informează preşcolarul şi
îi facilitează acestuia accesul la informaţii,care diagnostichează dificultăţile copilului şi care îl
sprijină şi orientează fără a-l contrazice sau eticheta, care lucrează individual sau în grupuri
mici cu preşcolarii respectând ritmul lor propriu etc.;

• deschiderea grădiniţei către exterior,către comunitate şi, în acest context consideră că

învăţarea realizată de la persoane din afara instituţiei este la fel de valoroasă precum cea de la
cadrul didactic;

• utilizarea în mod cât mai flexibil a spaţiului, mobilierului şi a materialelor şi echipamentelor

specifice. La final, simţim nevoia să accentuăm şi faptul că acest curriculum continuă
demersurile anterioare ale Ministerului Educaţiei de a îmbina ideile pedagogiei tradiţionale cu
ideile pedagogiilor alternative din lume şi încearcă să se situeze în acord cu tendinţele
novatoare în domeniul curriculumului.
FINALITATILE EDUCATIEI

Desemneaza totalitatea idealurilor , scopurilor si obiectivelor operationale de diferite

niveluri si diferite categorii, care configureaza proiectul in baza caruia sunt orientate si
organizate sistemele educationale.

IDEAL EDUCATIONAL- model de personalitate spre care tinde o socoetate si la realizarea

caruia contribuie procesul de invatamant si alte influente exerciate asupra tinerei generatii. El
cuprinde valori impartasite de societate intr- o anumita perioada istorica.

SCOPURILE EDUCATIEI- traduc idealul educativ pe varste si atape ale procesului de

invatamant. In timp ce idealul este o aspiratie, o intentie-scopurile cuprind implicit sau
explicit si directiile de actiune pentru realizarea lor.

OBIECTIVELE procesului de învăţământ, ale curriculumului precizat continuă drumul de

concretizare, detaliere, specificare a scopurilor în plan acţionai bine delimitat, pe termene
variate (şcolaritate, ciclu curricular, an şcolar, predarea-învăţarea unei discipline, a unei teme-
capitol, lecţii, secvenţe).

Obiectivele se deduc din scopuri, iar acestea din ideal. Finalităţile educaţiei - cu unităţi
dinamice dintre ideal, scop şi obiective - sunt rezultate ale unor opţiuni dinamice, cu
deschideri spre valori mereu în transformare.