COPII CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE (CES) ÎN GRĂDINIȚĂ

Cerinţe Educative Speciale: desemnează necesităţile educaţionale complementare obiectivelor

generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care constau într-o şcolarizare adaptată particularităţilor individuale,
caracteristice unei deficienţe, precum şi o intervenţie specifică, prin reabilitare/recuperare corespunzătoare.
Educaţia segregată: reprezintă modalitatea de proiectare, organizare şi desfăşurare a învăţământului
diferenţiat pentru copiii cu CES în comparaţie cu ceilalţi consideraţi normali; pune accentul pe relevarea
deficienţelor, pe ceea ce nu pot face copiii cu CES.
Educaţia integrată : se constituie ca un ansamblu de acţiuni desfăşurate cu scopul integrării în
structurile învăţământului de masă a copiilor cu CES, ca bază pentru dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a
personalităţii lor; presupune adaptarea copilului la cerinţele şcolii în care învaţă, realizarea unor raporturi
afective pozitive, de comunicare, de acceptare cu membrii grupului-clasă şi desfăşurarea cu succes a
activităţilor de predare-învăţare.
Educaţia incluzivă: presupune extinderea scopului şcolii obişnuite, transformarea acesteia pentru
a putea răspunde şi altor categorii de copii, în special copiilor cu CES; presupune un proces permanent de
îmbunătăţire a instituţiei şcolare, având ca scop valorificarea resurselor existente, şi mai ales a resurselor
umane, pentru a susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi.
Factorii incluziunii:
• Cadrele didactice : Incluziunea depinde în mare măsură de pregătirea cadrelor didactice, de
atitudinea şi modul de raportare a acestora faţă de copiii cu CES, precum şi de strategiile didactice utilizate
(se recomandă un demers didactic adaptat);
• Colegii din clasă, din şcoală: Participarea împreună la lecţii şi la alte activităţi contribuie la
stabilirea unor relaţii interpersonale necesare pentru dezvoltarea lor armonioasă;
• Mediul şcolar: Şcoala incluzivă valorifică toate resursele existente pentru a răspunde
cerinţelor şi nevoilor tuturor copiilor. Pentru atingerea unui astfel de stadiu este necesar ca şcoala să fie
deschisă colaborărilor cu alte şcoli normale şi speciale, să fie deschisă schimbărilor continue care apar.
Obiective:
- a educa copii cu CES in scoli obisnuite;
-a asigura servicii de specialitate(recuperare,terapie)
-a acorda sprijin personalului didactic;
-a permite accesul la programul si resursele scolii obisnuite;
- a asigura programe de sprijin individalizate;
-a accepta schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor instructiv-educative din scoala.

1
 Formele integrarii copiilor cu CES se bazeaza pe urmatoarele modele:
a.Modelul cooperarii scolii obisnuite cu scoala speciala - in acest caz, scoala obisnuita coordoneaza
procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele didactice din cele doua scoli care vor
experimenta si sustine un nou mod de desfasurare a activitatilor didactice, pregatind impreuna continutul
activitatilor scolare, adaptand materialele si mijloacele de invatare folosite in timpul orelor si oferind un cadru
confortabil tuturor elevilor din clasa
- exista alternativa infiintarii unor centre de zi sau centre de recuperare pentru copiii deficienti (prin
reorganizarea scolilor speciale actuale) care sa includa un numar mic de copii si in care programul de activitate
sa fie destinat activitatilor recuperatorii, compensatorii si de consolidare a cunostintelor primite la scoala, iar
regimul de viata sa fie unul cat mai aproape de normalitate.
b. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita - acest model presupune
integrarea copiilor deficienti in scoli de masa unde sa intre in relatie cu elevii normali, facilitandu-se, cu
sprijinul cadrelor didactice si specialistilor din scoala, o mai buna intercunoastere si relationare intre cele doua
categorii de copii.
- modelul este criticat de unii specialisti care nu considera o integrare reala constituirea unei clase
speciale intr-o scoala obisnuita, practica demonstrand dificultatea aplicarii unui program de integrare dupa
acest model; discrepanta dintre clasele obisnuite si clasa speciala se accentueaza, timpul efectiv in care elevii
normali si cei cu cerinte speciale relationeaza direct este destul de redus (in cele mai multe cazuri acest timp
se reduce la durata pauzelor dintre activitatile scolare), iar in conditiile unui colectiv scolar de acest tip se
constituie cu usurinta grupuri de elevi intre care apar conflicte sau atitudini ce pot accentua discriminarea fata
de elevii deficienti din clasa speciala (adica efectul opus integrarii).
c. Modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu sau a unei sali de instruire si resurse
pentru copiii deficienti, integrati individual in clase obisnuite din scoala respectiva - in acest caz, profesorul
care se ocupa cu elevii deficienti este si profesorul de sprijin care desfasoara activitati cu acesti copii, atat in
spatiul special amenajat in scoala, cat si la orele de clasa, atunci cand conditiile solicita/permit acest lucru,
colaborand direct cu educatorii din clasele unde sunt integrati copiii.
d. Modelul itinerant- acest model favorizeaza integrarea intr-o scoala de masa a unui numar mic de
copii cu cerinte speciale, domiciliati la mica distanta de scoala (se evita astfel dezavantajul deplasarilor pe
distante mari ale copilului) si sprijiniti de un profesor itinerant (specializat in munca la domiciliul copiilor cu
un anumit tip de deficienta); ei pot astfel participa la activitatile scolii respective.
e.Modelul comun - este relativ asemanator cu modelul precedent, cu deosebirea ca in acest caz
profesorul itinerant este responsabil de toti copiii cu deficiente dintr-un anumit areal si ofera servicii de
sprijinire a copilului si familiei, ajuta parintii la alcatuirea programelor de invatare, urmareste evolutia scolara
a copilului, colaboreaza cu profesorii scolii obisnuite in care este integrat copilul si intervine atunci cand apar
probleme de invatare sau de adaptare a copiilor la anumite cerinte scolare.
2
 Scoala publica devenita incluziva va dispune de:
• dotari tehnico-materiale: kinetoterapie, logopedie;
• resurse umane coresp.(specialisti,prof. itinerant);
• adaptari functionale la nivelul cladirilor (rampe,scari)
Profesorul va urmarii sa se perfectioneze ca sa:
• sa remarce punctele forte si interesele copiilor.
• să stabilească obiective ambiţioase si diferenţiate.
• sa utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activităţi decât pe intervenţia de la catedră.
• sa ofere zilnic condiţii pentru ca fiecare elev sa aiba un succes
• Să fie flexibil şi să demonstreze un grad ridicat de toleranţă.
Strategii de integrare: individuale; colective; totale
TINERI CU POTENŢIAL APTITUDINAL RIDICAT: copii supradotati - tipuri de indivizi :
a.copii cu „aptitudini academice"- succes în activitatea de invătare.
b.copii cu „aptitudini creatoare" – au capacitatea de a produce ceva nou.
c.copii cu „aptitudini ştiintifice"- capacitatea de observare, prin rationament logic.
d.copii cu „aptitudini artistice" - capacitatea de a imagina şi de a crea o impresie estetică.
e.copii cu „aptitudini tehnice"- capacitatea de folosire şi de inventie a unor obiecte tehnice
f.copii cu „aptitudini de conducere"- capacitatea de a-i călăuzi şi îndruma pe altii.
g.copii cu „aptitudini sociale" - capacitatea de formare a relatiilor umane.
Strategii si metode In perspectiva educatiei copiilor supradotati:
Accelerarea - parcurgerea conţinuturilor într-un timp mai scurt - saltul peste o clasă; parcurgerea a
două clase într-un an; admiterea timpurie la şcoală, liceu sau facultate
Îmbogăţirea - extinderea sau aprofundarea studiilor prin diferite strategii didactice
Gruparea - reunirea elevilor în mai multe forme, pentru a genera o invăţare eficientă. In acest sens,
există mai multe posibilităţi: în funcţie de abilităţi; gruparea interclase/intraclasă
Strategii şcolare - presupune iniţierea şi statornicirea unor aşezăminte şcolare alocate cu prioritate
subiecţilor cu aptitudini înalte / asociat şi cu servicii specializate variate
Strategii extraşcolare - o reţea de servicii şi un cadru de stimulare pe care societatea le poate promova
la un moment dat.
EDUCATIA PENTRU DIVERSITATE - ca acces la educatie si la calitatea acesteia pentru toti
copiii, fiind identificate doua obiective generale:
- asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cat de diferiti sunt ei
- promovarea educatiei incluzive/integrate.

3
 Personalul didactic trebuie: sa aibä responsabilitatea recunoasterii nivelului de competenta
profesionalä; dorinta de perfectionare; sä manifeste o atitudine critica si constructivä; sa trateze elevii cu
demnitate si respect; sa demonstreze o implicare totala in procesul didactic.
Educaţia incluzivă este o abordare şi un proces continuu de dezvoltare a politicilor şi practicilor
educaţionale, orientate spre asigurarea oportunităţilor şi şanselor egale pentru persoanele
excluse/marginalizate de a beneficia de drepturile fundamentale ale omului la dezvoltare şi educaţie în
condiţiile diversităţii umane.
Cei mai mulţi copii se dezvoltă într-un mod previzibil, asemănător. De la naștere, din frageda
copilărie, toţi copiii sunt total dependenţi de adult, dar treptat învață să-și obţină pas cu pas autonomia
personală. E o ”muncă” grea de descoperiri, succese și eșecuri, dar prin stimulare, cu sprijinul părinţilor,
adulţilor, pedagogilor, copilul devine autonom, achiziționează cunoștinţe și experienţe care îi ajută să-și
cîștige independența și autonomia personală în mediul în care trăiește, îl face să fie activ și participativ în viaţa
socială - se adaptează la condiții noi, exigențe, norme și reguli etc.
Fiecare copil este diferit şi special,şi are propriile nevoi,fie că este sau nu un copil cu C.E.S. Din
cauza stereotipurilor şi ideilor preconcepute,cei mai multi oameni nu îşi dau seama că diferenţele dintre copiii
cu C.E.S. sunt la fel de mari ca şi diferenţele dintre copiii obişnuiţi. Spunem despre un cadru didactic că este
conştient de faptul că toţi copiii au dreptul de a fi cu colegii lor abia atunci când încurajează şi sprijină
integrarea copiilor cu C.E.S. în clasa sa. Varietatea diferenţelor individuale şi diversitatea abilităţilor personale
sunt lucruri care trebuie apreciate,pentru că îmbogăţesc şi stimulează situaţiile de învăţare din cadrul activităţii
la clasa,prin contribuţia unică a fiecărui copil.
Educaţia pentru toţi este generatoarea perspectivei incluzive asupra educaţiei. Pornind de la
deschiderea oferită de sintagma „educaţie pentru toţi”, prin acces şi participare, pas cu pas, se ajunge la
educaţia incluzivă care se defineşte ca o schimbare majoră ce presupune politici, practici şi culturi incluzive.
Educaţia incluzivă presupune existenţa sprijinului care să egalizeze şansele tuturor şi să se adreseze fiecăruia.
În procesul de promovare a educaţiei incluzive, în cadrul parteneriatului educaţional un rol deosebit
revine colaborării între școală și familie, care, în calitate de parteneri, au obiective comune, bazate pe principii
de reciprocitate. Astfel, cadrele didactice și părinţii sunt uniţi de dorinţa comună de a-i sprijini pe copii în
dezvoltare. În acest parteneriat, fiecărui actor îi revine un rol anume.
Rolurile parentale de bază se realizează în cadrul familiei, precum și în relaţiile de tip „școală
familie” și ţin de creștere, învăţare și modelare. În interiorul structurii extinse „familie – școală”, părinţii
trebuie să realizeze roluri de învăţare,acţiune,sprijinire și luare de decizii. În mod normal, părinţii folosesc
toate aceste roluri variate în complex, dar le accentuează pe unele, în funcţie de situaţia dictată de familie sau
de relaţia „școală – familie” (Schaefer, 1985).Rolurile cadrelor didactice, esenţiale procesului de parteneriat,
includ rolurile centrate pe familie: de sprijin, educare și îndrumare.

4
 Folosind jocurile şi exerciţiile pentru copiii cu C.E.S am urmărit captarea atenţiei, exersarea
memoriei, buna relaţionare, exprimarea liberă a sentimentelor cu o mimică şi gestică adecvate, cunoaşterea,
autocunoaşterea, corectarea ieşirilor negative şi observarea percepţiei sociale a copiilor. Această formă de
activitate dezvoltă capacităţile de comunicare şi de colaborare, spiritul de iniţiativă şi de emulaţie. Fiecărui
membru al grupei i se oferă posibilitatea de a-şi expune liber părerea, câştigând astfel încrederea în sine,
devenind util grupului.
Preşcolarii cu CES îşi formează anumite deprinderi de comportament, se formează pentru viaţă.
Colectivul de elevi se sudează, prind contur unele sentimente pozitive: respect, ajutorare, sacrificiu, dăruire,
împlinire.
Pentru transmiterea cunoştinţelor am utilizat multe modalităţi, cea mai convenabilă fiind jocul. S-
a dovedit o metodă eficientă şi antrenantă. Mişcarea, întrecerea, surpriza, regulile, sarcinile jocului le-au creat
stări emoţionale, le-au întreţinut interesul pe tot parcursul activităţii. Am aplicat această modalitate la
majoritatea obiectelor de învăţământ.
La DLC, pentru învăţarea literelor alfabetului, jocurile didactice i-au ajutat atât la fixare, cât şi la
etalarea cunoştinţelor dobândite etapă cu etapă. Notez câteva nume de jocuri didactice utilizate: „La magazinul
de litere”, ,,Trenul literelor’’, ,,Trenul silabelor’’, ,,Jocul silabelor duble’’, „ Ce lipseşte”.
În primul joc, „La magazinul de litere”, i-am pus pe copii în situaţia de a „cumpăra” litere şi a forma
cuvinte. Fiecare copil poate efectua cumpărături pentru două cuvinte, în funcţie de jetoanele primite.
Vânzătorul, ,,copilul expert în litere”, reţine pe cele care nu se potrivesc. Încurajează o altă căutare. Elevul
cumpărător se corectează şi alege alte litere, cele potrivite. Este felicitat şi invitat să mai vină ,,la cumpărături
”. Compune apoi pe banca lui cuvântul dat orientându-se după jetonul pe care îl are. Este încurajat cu aplauze.
La Matematică, jucându-se cu cifrele, copilul cu CES a participat vioi la cerinţe însuşindu-şi corect
atât numeraţia, cât şi cunoaşterea cifrelor în concentrul 0–5. Exemple de jocuri didactice folosite: „Uneşte
cifrele şi spune ce obţii!”, „Calculăm şi colorăm!”, „Cel mai bun matematician”, „Trăistuţa fermecată”,
„Spune-mi ce-ai greşit?”, „Ghici, ghici!”, „Stop!”, „Numără şi desenează”, „Câţi porumbei?”. Detaliem jocul
„Stop!”.
Cunoaşterea mediului, ca obiect, le place copiilor. Pentru asimilarea, fixarea şi verificarea
cunoştinţelor, am folosit metode tradiţionale şi moderne, atractive. Cele mai captivante, pentru elevi, au fost
tot jocurile didactice. În cadrul lecţiei „Anotimpurile” am folosit jocul didactic „Când se întâmplă?” pe care
îl detaliez. Desfăşurarea jocului: elevii sunt împărţiţi în patru grupe, fiecare având un căpitan care va fi
schimbat dacă nu îşi ajută colegii de echipă. Copiii din fiecare grupă vor extrage din coşuleţ pe rând câte un
jeton, pe care îl vor aşeza la unul din cele patru panouri care au imaginea celor patru anotimpuri, motivând
acţiunea. Câştigă echipa care a aşezat corect jetoanele, a dat cele mai frumoase răspunsuri şi a compus
ghicitori. Ca recompensă, copiii au fost notaţi cu calificative şi au primit ecusoane.

5
 Astfel, elevii cu deficienţe, învaţă să accepte părerile colegilor, să contribuie personal la succesul
grupului, să se bucure de reuşita grupei, să depăşească dificultăţile întâlnite, să-şi asume responsabilitatea, să
se integreze colectivului de elevi din care face parte.