EDUCAȚIE PARENTALĂ

ESEU

„Educația parentală – în trecut, în prezent și în viitor”

STUDENT: IZABELLA REBEKA VARGA

SPECIALIZAREA: PIPP

AN: ANUL III

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF

2022
 INTRODUCERE

Noțiunea de „educație parentală” se referă la calitatea de a „fi părinte”.

Această denumire provine din domeniul antropologiei, pus în discuție în jurul anului
1930 și fiind corelat cu Bronislaw Malinowski. Prin introducerea termenului de
„parenthood”, care are sensul de creștere a copilului, antropologul, etnologul și
sociologul polonez, abordează această problematică din perspectiva funcțiilor pe care le
dețin părinții în raport cu copiii lor (procreare, hrănire, educație, atribuirea unei
identități, acces la statutul de adult etc.). Ulterior, în anii 1960, abordarea
psihanalitică definește creșterea copiilor drept un construct de poziții parentale în
relație cu procesul psihic de „a deveni părinte”.

Educația parentală se referă la acele capacități și metode, utilizate de către părinți,

care le vin în ajutor pentru descoperirea și însușirea unor capacități și deprinderi
referitoare la buna creștere a copilului. Acestea implică copii între 0 și 18 ani. Părinții
dobândesc aceste capacități și deprinderi din mediul social, ceea ce înseamnă că ei nu se
nasc cu ele. Relațiile dintre părinți și copii sunt susținute de experiența socială, în urma
cărora se realizează o interpretare și descifrare a semnificației. (Arendell, 1997)

Educaţia parentală reprezintă o subcategorie al sistemului de educaţie, fiind, în

acelaşi timp şi o dimensiune a educaţiei permanente. Personalul calificat pentru
îndrumarea părinților și având o pregătire minimală în domeniul educației parentale este
educatorul parental care a participat la un program de formare specializată în acest
domeniu. Această ramură a educației, numită educație parentală a luat naștere din
nevoia de a face cât mai mulți părinți sau viitori părinți conștienți de nevoile sociale,
emoționale, fizice și școlare ale copiilor.

Începând cu a doua jumătate a secolului trecut, se observă o preocupare intensă în

studiile de psihologie pentru evaluarea experienţei umane din sfera interacţiunilor dintre
părinţi şi copii în termeni de competenţă parentală.

Educația parentală în trecut era mult mai diferită din toate punctele de vedere. În
primul rând, este important să subliniem că părinții din anii 1950 – 1960 nu aveau la
dispoziție atâtea surse din care să deprindă acele capacități și aptitudini de care are așa
mare nevoie copilul. Ei se ghidau mai degrabă după modelul părinților, al bunicilor în
privința creșterii și educării copilului. Această activitate de a forma propriul copil
presupunea preluarea unor tehnici și metode din strămoși și transmise din generație în
generație cu mici schimbări. În trecut, nu se punea accentul pe creșterea sănătoasă a
copilului din punct de vedere emoțional și pe echilibrul acestuia, ci mai degrabă se
mergea pe un principiu simplu: copilul trebuie să respecte părintele, fiindcă acesta l-a
adus pe lume și îl crește, iar părintele are clasica sarcină de a crește copilul, utilizând cel
mai adesea impunerea cu forța și pedeapsa corporală.

În timp aceste metode au început să se diminueze, iar părinții au început să pună

accent pe ansamblul nevoilor pe care le are copilul, nu doar pe nevoile vitale (de hrană,
odihnă etc.). În anii 1980 – 1990 părinții au început să scadă frecvența pedepselor
corporale, să se accentueze atenția asupra unei dezvoltări holistice, crescând numărul
copiilor care mergeau la școală și își continua studiile după terminarea celor 12 clase.
Acesta este momentul în care lumea se deschide spre noi orizonturi și se introduc tot
mai multe variante de dezvoltare a părinților privind educarea copiilor lor.

În acest proces de parenting, pe parcursul anilor au intervenit și alți factori care au

schimbat radical viziunea părinților. Lumea fiind într-o continuă schimbare, au apărut
noi și noi pericole care îl pândesc pe copil. Astfel, dacă un părinte din anii 1960 se
gândea uneori că există posibilitatea ca copilul său să cadă pradă alcoolului sau riscurile
care îl pândeau la balul bobocilor sau la balul de absolvire, azi părinții sunt îngroziți
zilnic gândindu-se la prezența drogurilor inclusiv în școli, pe străzi, în cercurile de
prieteni. De asemenea, părinții din trecut erau speriați de gândul că fiicele lor pot
rămâne însărcinate la o vârstă precoce, azi în schimb, părinții le vorbesc copiilor despre
bolile cu transmitere sexuală încă de la vârste fragede, pentru a preveni apariția acestora
în viețile celor mici. Pe de altă parte, lumea fiind într-o continuă schimbare, din cauza
tehnologiei avansate de azi, a mass-mediei, de unde copiii preiau diferite
comportamente violente și le aplică în relațiile sociale pe care le au, criminalitatea la
vârste tot mai mic a crescut la un nivel alarmant. Între anii 1985-1990, rata omuciderilor
în rândul băieților care au între 15 și 19 ani a crescut considerabil, în proporție de 70-
130% în funcție de rasă. Acest procentaj este înspăimântător, iar mulți părinți nu știu
cum să gestioneze actualele probleme comportamentale ale copiilor lor de la vârste
fragede. Între anii 1965-1991 numărul tinerilor arestați s-a triplat.

În România, educaţia parentală a început să se dezvolte la sfârşitul anilor 1990,

odată cu desfăşurarea primelor programe de inspiraţie internaţională. Dincolo de
desfăşurarea unor programe naţionale de educaţie parentală (Fundaţia Copiii Noştri,
Holt România, Step by Step, Salvaţi Copiii), pentru dezvoltarea şi susţinerea acestui
domeniu de intervenţie în România, UNICEF, Ministerul Educaţiei, Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Ministerul Sănătăţii şi ONG-urile
furnizoare de programe de educaţie parentală au început elaborarea Strategiei
Naţionale Integrate pentru Formarea şi Dezvoltarea Competenţelor Parentale. În 1998,
Programul „Educaţi aşa”, furnizat de Fundaţia Copiii Noştri, după un model iniţiat de
 Institutul Olandez pentru Îngrijiri şi Bunăstare (NIZW) a constituit un program pilot
experimentat împreună cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării în trei judeţe. În anul
2000, cu sprijinul UNICEF, programul a fost dezvoltat timp de 5 ani până a ajuns să
fie implementat în toate judeţele din ţară. Începând cu anul 2005, programul „Educaţi
aşa” a fost preluat de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării în anul 2000, ca Program
Naţional de Educaţie Parentală în Învăţământul Preşcolar (UNICEF, 2009).

În anul 2000, programul „Cum să devenim părinţi mai buni” (furnizat de Holt
România) a fost dezvoltat concentrându-se asupra părinţilor cu copii de vârste 0-3 ani,
după modelul Birth to Three din SUA; după aproximativ 10 ani de adaptare, a fost
extins la categoria părinţilor cu copii şcolari. Şi acest program a beneficiat de la
început de sprijinul UNICEF, fiind un program care a cunoscut o dinamică accelerată
atât în ceea ce priveşte adaptarea la diferite categorii de părinţi, cât şi în privinţa
dezvoltării unui sistem propriu de formare a educatorilor parentali, de supervizare şi
acreditare a acestora (UNICEF, 2009).

În prezent este nevoie de educația parentală datorită societății actuale care

evoluează extrem de repede, care solicită o adaptare foarte rapidă la contexte și situații
noi, în care, încă există părinți care au rămas dependenți de metodele tradiționale pe
care le-au asimilat în perioada copilăriei. Prin urmare, provocarea care ia naștere este
cum să creștem copiii de azi pentru a fi adulți adaptați contextului în care trăiesc în
prezent și pentru a face față provocărilor din viitor.

Părinții din societatea actuală necesită din ce în ce mai mult un sprijin extern
pentru a se adapta cerințelor prezente în lumea contemporană , datorită unor
incapacități de gestionare a relațiilor cu proprii copii sau datorită valorilor care s-au
transmis tradițional și pe care le consideră ca fundamentând modele valide de
relaționare intrafamilială (Cojocaru, 2008).

Aflându-se într-un impas părinții, educația parentală le vine în ajutor cu noi

modalități de educare a copilului și tehnici de dezvoltare, îmbunătățire a relației
părinte-copil. Astăzi, părinții au la dispoziție numeroase surse de unde să se inspire:
cărți, webinare, grupuri de parenting, cursuri de educație parentală, dar și susținere
specializată din partea psihologilor și psihoterapeuților.

În prezent, părinții doresc să dezvolte relații tot mai profunde cu copiii lor, care
să se bazeze pe încredere, empatie și sprijin. În comparație cu educația din trecut, acum
familiile situează în centrul preocupărilor lor copilul și nevoile acestuia și nu se mai
consideră că părintele trebuie să decidă tot și copilul are datoria de a se supune.
Specialiștii ne recomandă să evităm pedepsele în general, dar în special pedepsele
corporale, care rănesc copilul și aduc cu sine traume care îl vor urmări pe copil tot
restul vieții. S-a studiat psihologia copiilor și s-au prezentat tehnici de a ține sub
control reacțiile negative ale copiilor, acceptarea emoțiilor negative ale acestora și
limitarea unor comportamente negative fără intervenții agresive asupra celui mic. În
prezent, se dorește creșterea și educarea unor copii cât mai echilibrați din punct de
vedere psihic, social și fizic.

Specialiștii au observat că în ultimele decenii s-au dezvoltat diverse stiluri

parentale moderne în funcție de care părinții se ghidează în creșterea copilului lor.
Aceste stiluri parentale sunt diverse și au diferite caracteristici.

Stilul parental bazat pe atașament, care are ca și principiu fundamental

afecțiunea și crearea unei legături emoționale puternice între părinte și copil, se
manifestă prin susținerea copilului în descoperirea propriului stil, ghidarea în activități
astfel încât el să observe singur lumea înconjurătoare și nu îi oferirea unor informații
concrete sau forțarea deprinderii unui comportament și a unei concepții identice cu cel
al părinților. În aceste cazuri copilul se dezvoltă într-un mod sănătos, fără constrângeri,
fără amenințări, fiind înconjurat de persoane care îi oferă toată dragostea de care are
nevoie. susțin în descoperirea propriului stil, îl ghidează în activități astfel încât el să
observe singur lumea înconjurătoare.

Stilul parental bazat pe instinct are bază insticntele părinților și se apropie

foarte mult de stilul parental tradițional. În aceste cazuri părinții își educă copiii după
modelul primit sau învățat de la proprii părinți. Stilul parental bazat pe instinct este cel
mai la îndemână deoarece se concentrează pe propriile trăiri. Însă trebuie să fim atenți
la faptul că dacă ignorăm noile descoperiri referitoare la creșterea copilului, există
posibilitatea de a afecta dezvoltarea copilului nostru și repetarea acelorași greșeli pe
care le-au comis părinții noștri.

Asemenea acestor stiluri parentale moderne sunt multe, iar părinții aleg cum să
se raporteze la copiii lor.

În viitor, ne putem aștepta ca educația parentală să aibă două căi de evoluție: fie
se vor dezvolta numeroase programe oficiale de educație parentală, susținute în mod
gratuit și sub o formă care să îi motiveze pe părinți cât mai mult să participe la ele, fie
părinții îi vor scăpa atât de mult de sub control pe copii, încât nu vor mai știi cum să
deruleze educarea prorpiilor copii și cum să gestioneze situațiile mai dificile din
familie.
 Prima variantă, care presupune dezvoltarea a cât mai multe programe oficiale de
către autoritățile țării, dar și la nivel internațional, programe care să fie dedicate
părinților și viitorilor părinți, dar care să fie susținute în cadre special organizate și
gratuit, coordonate de specialiști în domeniu. Această variantă este cea mai viabilă și
dorită. Consider că s-ar putea organiza întâlniri în școli, în grădinițe sau chiar în locuri
care să nu aparțină unor instituții școlare, unde să fie invitați părinți sau viitori părinți,
să li se ofere cărți din domeniul parentingului, să se discute subiecte legate de creșterea
copilului, de la vârste fragede și până în adolescență. Cred că ar fi necesar un personal
specializat care să poată să prezinte informații pertinente, să discute cu părinții despre
problemele pe care aceștia le întâmpină în familiile lor, despre modalități de gestionare
corectă a unor situații dificile.

A doua variantă, care presupune lipsa implicării unor persoane acreditate și

specializate în domeniul educației parentale și totodată pierderea controlului părinților
asupra copiilor. În acest caz, copiii nu ar mai putea fi educați într-un mod adecvat,
părinții nu ar fi capabili să mai gestioneze situațiile neplăcute, dificile din familie, din
viețile copiilor.

Având în vedere evoluția continuă a lumii, a societății contemporane, educarea

copiilor de către părinți oricum este tot mai dificilă și cu trecerea anilor va fi și mai
dificilă, fiindcă componenta tehnologică este într-o continuă evoluție și cu cât copiii au
acces la tot mai multe informații din lumea întreagă, cu atât pot fi mai afectați de
efectele nocive ale situațiilor afișate pe ecranele televizoarelor, telefoanelor și
calculatoarelor. Copiii din secolul XXI nu se mai pot compara cu cei din secolele
anterioare și de la un deceniu la altul, cresc generații de copii tot mai diferiți, tot mai
individuali, mai independenți, și, totodată și mai reci, mai greu de controlat, de educat.

În concluzie, este important să acordăm o atenție sporită acestei problematici care

se referă la educația parentală, la îmbogățirea cunoștințelor părinților referitor la
creșterea sănătoasă, echilibrată a copiilor acasă și totodată să oferim ajutor părinților
atunci când avem posibilitatea sau dacă avem cunoștințe mai vaste în acest domeniu.
Iar cei care conduc țara, ar trebui să implementeze tot mai multe programe, cursuri
care să le vină de ajutor părinților.
►Bibliografie
1. Educația parentală în România. (2017). UNICEF

Disponibil online la https://www.unicef.org/romania/ro/educa%C8%9Bia-parental

%C4%83-%C3%AEn-rom%C3%A2nia#:~:text=Educa%C8%9Bia%20parental
%C4%83%20reprezint%C4%83%20un%20set%20de%20activit%C4%83%C8%9Bi
%20%C8%99i,%C8%99i%20cuno%C8%99tin%C8%9Bele%20despre
%20%C3%AEngrijirea%2C%20alimenta%C8%9Bia%20%C8%99i%20protec
%C8%9Bia%20copilului. – accesat în data de 11.11.2022.

2. Strategia națională de educație parentală „Părinți educați, copii fericiți”, 2022.

(România). https://www.edu.ro/sites/default/files/Strategie_Nationala_Educatie_
Parentala_document_de_lucru_ME_2022.pdf accesat în data de 11.11.2022
3. Mocanu, L. (2020). Educația parentală [Suport de curs, Universitatea
pedagogică de stat „Ion Creangă”din Chișinău].
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-babes-bolyai/educatia-si-
mass-media/educatia-parentala-suport-curs/24392954 accesat în data de
11.11.2022
4. Cojocaru, D. 2008, „Copilăria și construcția parentalității” , Iași, Polirom
5. UNICEF, 2005, Cunoştinţe, atitudini şi practici parentale în România, Bucureşti.
Strategia Naţională Integrată de Formare şi Dezvoltare a Competenţelor
Parentale, 2010.