STRATEGII DE INTEGRARE A COPIILOR CU CES ÎN

ÎNVĂȚĂMÂNTUL DE MASĂ ȘI ÎNVĂȚĂMÂNTUL SPECIAL

Oprea Florina , Liceul Teoretic ”Constantin Noica” Alexandria

Oamenii se nasc egali, însă ceea ce-i diferenţiază pe parcursul vieţii sunt oportunităţile de
care beneficiază. Viitorul societăţii depinde de modul în care creştem şi educăm azi toţi copiii.
Nu există doi copii identici, de aceea e nevoie să valorizăm şi să sprijinim fiecare
copil. Diversitatea lor este o resursă de învăţare şi dezvoltare pentru toţi. Fiecare copil  este
important nu doar pentru familia lui, ci pentru întreaga societate. Cu siguranţă, fiecare copil
poate învăţa.
În societatea actuală se pune problema integrării copiilor cu cerințe educaționale speciale
în cadrul unităților școlare obișnuite, alături de ceilalți copii. Educația sau școala incluzivă
implică ca necesitate pregătirea de ansamblu a școlii și a societății pentru a primi și satisfice
participarea persoanelor cu deficiențe la medii școlare și sociale obișnuite, ca elemente
componente naturale ale diversității umane cu diferențele ei specifice. Alternativă a
învăţământului special, educaţia integrată permite acordarea serviciilor de sprijin pentru copii cu
posibilităţi reale de recuperare şi reintegrare, care altădată ar fi fost orientaţi către şcoala
specială.
Incluziunea şcolară reprezintă acceptarea de către instituţiile de învăţămầnt a tuturor
copiilor, indiferent de apartenenţa etnică sau socială, religie, naţionalitate sau infirmitate .
Incluziunea şcolară se defineşte prin acceptarea de către instituţiile de învăţămầnt a tuturor
copiilor, indiferent de apartenenţa etnică sau socială, religie, naţionalitate sau infirmitate şi este
strâns legată de recunoaşterea şi acceptarea diversităţii – condiţie normală a convieţuirii umane.
Educația integrată se referă la integrarea  elevilor cu CES în învățământul de masă,
pentru a le oferi acestora un climat favorabil unei dezvoltării armonioase și  echilibrate. De
asemenea, educația integrată a copiilor cu CES urmărește o cât mai mare apropiere a acestor
copii de cei normali prin  dezvoltarea capacităților fizice și psihice, prin   implementarea unor
programe cu caracter recuperator, dar și stimularea potențialului restant care să permită
dezvoltarea compensatorie a unor funcții care  să suplinească pe cele absente sau insuficient
dezvoltate. 
Cerinţele educative speciale desemnează acele cerinţe ori nevoi speciale faţă de educaţie
care sunt suplimentare dar şi complementare obiectivelor generale ale educaţiei pentru copil.
Fiecare copil prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul, trăsături care necesită o
evaluare şi o abordare personalizată.  Educaţia necesită o schimbare pentru a răspunde
dezideratului „o societate pentru toţi”. Perceperea socială a acestor copii nu este mereu
constantă, variind de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura
şi de valorile promovate.
Educaţia incluzivă are ca principiul fundamental un învăţământ pentru toţi,împreună cu
toţi care constituie o realitate ce câştigă adepţi şi se concretizează în experienţe şi bune practici
de integrare/incluziune şi este o educaţie de calitate accesibilă care îşi îndeplineşte menirea de a
se adresa tuturor copiilor fără discriminare. În acest sens, integrarea educativă vizează formarea
persoanelor cu nevoi special, aflate în dificultate psihomotorie, de intelect, de limbaj,
psihocomportamentală, senzorială printr-o serie de măsuri de natură juridică, politică, socială,
pedagogică.
Formele de integrare a copiilor cu C.E.S. pot fi următoarele: clase diferenţiate, integrate
în structurile şcolii obişnuite, grupuri de câte doi-trei copii deficienţi incluşi în clasele obişnuite.
Copiii cu C.E.S. au nevoie de un curriculum planificat diferenţiat, de programe de terapie
lingvistică, de tratament logopedic specializat, de programe specifice de predare-învăţare şi
evaluare specializate, adaptate abilităţilor lor de citire, scriere, calcul, de programe terapeutice
pentru tulburări motorii.

Stilul de predare trebuie să fie cât mai apropiat de stilul de învăţare pentru ca un volum
mai mare de informaţii să fie acumulat în aceeaşi perioadă de timp. 

Scopurile principale ale relaţiei dintre şcoală, familie şi comunitate, în vederea integrării
copiilor cu nevoi speciale sunt:

• informarea şi sensibilizarea comunităţii locale cu privire la posibilitatea recuperării, educaţiei

chiar şi pentru copiii ce au abandonat şcoala;

• sporirea conştientizării din partea comunităţii şcolare a necesităţii implicării în transformarea

şcolii într-o şcoală integrativă;

• schimbarea mentalităţii şi atitudinii opiniei publice faţă de copiii cu nevoi speciale;

• dezvoltarea unei reţele de cooperare în domeniul educaţiei, implicată în procesul de integrare

(ex.: poliţia, serviciile sociale, spitale, etc.);

• implicarea părinţilor copiilor din clasă în vederea reacţionării mai rapide la probleme şi
acordarea sprijinului suplimentar copiilor cu nevoi speciale;

 implicarea comunităţii în sprijinul acordat copiilor cu nevoi speciale;

 elaborarea programelor şcolare de informare şi pregătire a comunităţii locale pentru educaţia

incluzivă, prin aceasta înţelegând adaptarea şcolii la cerinţele speciale ale fiecărui copil,
indiferent de problemele acestuia, şi nu a copilului la cerinţele şcolii, găsirea unor strategii
didactice adecvate, a unor metode şi tehnici de lucru specifice: planificare, instruire, evaluare.

Actul educativ în şcoala incluzivă are şanse de reuşită dacă cei trei factori implicaţi, adică elevul
cu deficienţe, familia, echipa de specialişti, cooperează, sunt parteneri care conlucrează in
aceeaşi direcţie: dezvoltarea copilului cu cerinte educative speciale. Integrarea individuală a
copilului cu nevoi speciale în clasa obişnuită persupune următoarele implicaţii:

- se oferă sprijin educaţional după nevoile copiilor, aceştia nu sunt excluşi

- se asigură dezvoltarea personală a fiecăruia
- adaptarea programelor şi a resurselor organizatorice şi procedurale la nevoile sale;
- învaţă în clase omogene;
 - creşte motivaţia pentru învăţare, fiindca este stimulat de mediul competiţional şi de
performanţele şcolare ale colegilor valizi;
- scade nivelul de izolare al copilului cu deficienţă şi creşte nivelul de contact cu copiii
obişnuiţi,sporind nivelul de socializare;

- copiii valizi, ca urmare a contactului cu copiii/elevii cu nevoi speciale, îi vor înţelege, îi

vor accepta şi îşi vor forma chiar atitudini de protejare a acestora în grupurile obişnuite.
Educaţia incluzivă este o mişcare mondială bazată pe drepturile umane de bază. Conform
principiilor drepturilor omului, fiecare copil, indiferent de apartenenţa sa sau de nivelul de
dezvoltare a capacităţilor sale, are dreptul la o educaţie de bună calitate, care să conducă în cea
mai mare măsură la dezvoltarea capacităţilor sale cognitive şi de integrare socială Şcoala va
reuşi să răspundă cerinţelor speciale de educaţie ale copiilor aflaţi în dificultate şi nevoilor de
educaţie ale familiilor acestora doar prin eforturile ei interne şi cu sprijinul tuturor.

Bibliografie

1. Verza F ,,Introducerea în psihopedagogia special şi asistenţa socială,, Ed. Fundaţiei

2. Arcan P. Ciumageanu ,,Copilul deficient mintal,, Ed.Facla
3. .Ecaterina Vrăşmaş-,,Introducere în educaţia cerinţelor speciale”, Editura Credis,
Bucureşti, 2004