UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Directia ID/IFR

Studii universitare de licență
DOMENIUL: ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI
Program de studii:Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar
ANUL I

Educația incluzivă a elevilor cu cerințe educaționale speciale

Dna. Prof. univ. dr. Ecaterina VRĂSMAȘ

STUDENT: ION PARLICI ADELA

GRUPA 102

2018
 1. Ce soluții identificați în sistemul de învățământ pentru a
depăși barierele și a deveni tot mai incluziv?

Sistemul educațional din România, deși se schimbă și evoluează, prezintă

încă elemente de discriminare, în sensul că nu toți copiii ajung la școală, sau,
atunci când ajung, nu se bucură de toate oportunitățile posibile de dezvoltare
maximală a potențialului lor. Sunt vizați, mai ales, tinerii cu CES ( dizabilități,
dificultăți și/sau tulburări)
Deși au fost inițiate programe și proiecte pentru a deschide mai mult ușa școlilor
pentru copiii cu CES iar rezultatele sunt, de cele mai multe ori, îmbucurătoare,
diseminarea rezultatelor și a bunelor practici nu constituie, însă, un exercițiu
permanent.
Aș identifica câteva direcții care să ducă la îmbunătățirea incluziunii
școlare în viitor.
 Necesitatea continuării procesului de schimbare a atitudinilor individuale și
sociale ale profesorilor, copiilor, părinților, actorilor locali și factorilor decidenți cu
privire la educația incluzivă prin continuarea acțiunilor care să ducă la
schimbarea de mentalitateși acceptarea diversității copiilor, adică acceptarea
incluziunii celor vulnerabili în gradinită și scoală;
 Necesitatea recunoașterii dreptului copiilor la o educație incluzivă în propria lor
comunitatea și întrepinderea tuturor măsurilor pentru a face acest lucru;
 Promovarea unui învățământ favorabil incluziunii și a învățării de-a lungul vieții
pentru toți copiii și tinerii;
 Găsirea unor soluții pentru escaladarea barierelor din școală;
- schimbarea de orientare a învățământului din centrare pe
profesor/discipline/orar, pe nevoile copiilor;
- acceptarea ( nu doar declarativă) a copiilor cu dizabilități în școală și
crearea unei atmosfere care să ajute toți elevii să beneficieze de serviciile
educaționale;
- oferirea în școală a serviciilor de care au nevoie copiii și elevii cu CES ,
astfel încât fiecare dintre ei poate să aibă un traseu individualizat de învățare și
dezvoltare centrat pe nevoile sale;
- un curriculum național flexibil, creativ și adaptat nevoilor copiilor;
 - formarea cadrelor didactice și a specialiștilor din serviciile educaționale în
perspectiva incluziunii;
- implicarea și participarea familiilor la viața socială.
 Tratarea cu demnitate a părinților care au copii cu dizabilităti înscriși la școla de
masă;
 Necesitatea unor schimbări în legislație, anume elaborarea unor metodologii de
implementare coerente și complete privind incluziunea școlară și socială , a căror
aplicare să devină o obligatie legislativă pentru toate școlile, pentru a oferi astfel
o educație incluzivă.

2. Definiți educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației

Educația este un drept fundamental al omului. Pornind de la aceasta s-a

consolidat și educația incluzivă , care are ca drept principiu fundamental – un
învățământ pentru toți , împreună cu toți , fiind în prezent nu doar un deziderat ,
ci o realitate care câștigă adepți și se concretizează în practici bune în întreaga
lume.
Educația incluzivă este un proces fundamental permanent de perfecționare
a instituțiilor de învățământ cu participarea eficientă a tuturor resurselor:
materiale, umane, de timp care asigură și stimulează participarea la procesul
educațional a tuturor copiilor în conformitate cu particularitățile de dezvoltare și
potențialul acestora.
Educația incluzivă este o abordare continuă a politicilor și practicilor
educaționale, orientate spre asigurarea șanselor egale persoanelor excluse sau
marginalizate, de a beneficia de drepturile fundamentale ale omului la dezvoltare
și educație.
Asigurarea accesului la educație înseamnă asigurarea posibilităților
participării la educație a tuturar copiilor, indiferent cât de diferiți sunt și cât se
abat de la modelul personal de dezvoltare, model pe care societatea îl percepe
ca normal.
Participarea implică și sentimentul de apartenență la grup, la o comunitate
de învățare ca parte activă a procesului.
Educația de calitate se referă la identificarea dimensiunilor procesului
didactic, conținutul învățării, nivelul de dezvoltare a competențelor profesionale
ale cadrelor didactice , care să sprijine învățarea tuturor categoriilor de elevi, să
asigure succesul , să facă sistemul eficient, deschis și flexibil.
 Școala trebuie să asigure condițiile necesare , să identifice modalitățile
prin care să faciliteze învățarea individuală a fiecărui copil.
Unitățile de învățământ trebuie să îmbunătățeasca permanent serviciile
oferite, încât să fie cuprinși în procesul de educație toți membrii comunității,
indiferent de dificultatea acestora.
Școala incluzivă reprezintă cel mai eficient mijloc de combatere a
atitudinilor de discriminare. Elevii din aceste unități trebuie să beneficieze de
toate drepturile și serviciile educaționale, medicale, sociale, conform princiilor
echității și egalității de șanse. școala obișnuită trebuie să ofere tuturor copiilor
condiții pentru a fi școlarizați.
Curriculum școlar trebuie adaptat și flexibil încât să asigure școlarizarea
tuturor copiilor. Profesorii au nevoie de pregătire inițială și continuă în spiritul
școlii incluzive pentru a răspunde nevoilor elevilor și atragerea familiilor lor la
procesul de educație.
Educația în școala incluzivă trebuie să fie parte a sistemului național de
educație prin :
 Planificarea învățământului ;
 Dezvoltarea curriculumului;
 Dezvoltarea organizării școlare.
Asigurarea accesului la educația universală pune accent pe crearea unui
mediu favorabil , hrană, îngrijire medicală, sprijin fizic și afectiv, colaborare sau
parteneriat cu sectoarele publice, private, organizații non-guvernamentale,
religioase, comunitate ,dar mai ales familia și profesorii.
Potrivit principiului fundamental al școlii incluzive, că toți copiii trebuie să
învețe împreună, sistemul național trebuie să ofere o educație de calitate pentru
toți: programe adecvate, strategii corecte, resurse optime, cadre bine pregătite.
Deși au trecut aproape 20 de ani de la lansarea conceptului de educație
incluzivă pe plan mondial, nevoia de promovare nu s-a epuizat. Necesită
permanentă dezvoltare a școlii, schimbarea de ansamblu a acesteia pentru
participarea tuturor copiillor.
Pentru a face școala obișnuită una incluzivă trebuie pregătiți profesorii
pentru învățarea și dezvoltarea și dezvoltarea învățământului pentru toți.
Profesorii au cunoștințe dar trebuie să știe când și cum să utilizeze cunoștințele
în învățăre, mai ales cu elevii care prezintă dificultăți de învățare.
Educația incluzivă este un proces greu de pus în aplicare, dar nu imposibil.
Trebuie început cu pregatirea cadrului didactic, schimbarea mentalității tuturor, a
legilor. Ea depinde , în mare măsură, de calitatea educației naționale. Nu pot
funcționa una fără cealaltă.

Precizați părerea dumneavoastră : ce este mai bine de

transformat : politicile, practicile sau atitudinile oamenilor?

Educația incluzivă nu este doar un simplu concept aplicabil doar în mediul

școlar. Este o problemă a diversității, o sursă complexă de politici, dezbateri și
actiuni sociale.
Principiul școlii incluzive susținut atât de legislația internațională cât și de cea
națională, conferă dreptul tuturor copiilor la educație, oriunde este posibil,
indiferent de starea lor fizică, emoțională, origine etnică, religioasă, culturală etc.
Trebuie eliminat principiul de discriminare a copiilor cu nevoi speciale.
La noi in țară, începutul este unul timid dar rezultatele din alte state arată
că este realizabil. Incluziunea este,adeseori, asociată cu elevi care au dizabilităti
sau nevoi speciale. Astfel, școala incluzivă devine o școla deschisă tuturor, o
școală prietenoasă, flexibilă, care abordează procesul predare-învățare dinamic,
atractiv prin sprijinul acordat tuturor copiilor, să elimine prejudecățile legate de
apartenența la un grup etnic sau cultural sau mediul din interiorul unei comunități.
Educația incluzivă este o educație de tip nou care ar trebui să se detașeze
de normele tradiționale. Un alt deziderat este acela de a asigura schimbarea
durabilă de mentalitate la nivel de societate față de persoanele cu dizabilități ,
schimbare care să se integreze în mai largă cerință a acceptării și a promovării
diversității.
Școala, prin misiunea ei de instituție formatoare de personalități, transmite
elevilor informații, reprezintă un mediu prioritar pentru începerea și
implementarea politicilor naționale, deci , și politica incluzivă.
Educația sau școala incluzivă implică ideea de schimbare – reformă a
școlii și a societății în ansamblu, cu scopul de a răspunde dezideratului societății
viitorului, o societate pentru toți, care să răspundă mai bine, prin educație,
nevoilor, aspirațiilor tuturor copiilor. Pentru realizarea acestor deziderate ale
viitorului societății „educația pentru toți” – consider că, prioritară este schimbarea
atitudinii oamenilor , a comportamentului față de cei din jur, fată de cei din
comunitate, față de nevoile lor etc.
Schimbarea atitudinii oamenilor trebuie începută și făcută prin educația
primită de copii în familie care își pune amprenta pe educația copilului – adica
„cei șapte ani de acasa”. Dacă acolo copilului ii este creat, de mic, respectul și îi
este cultivat , prin cuvinte, acțiuni, pentru toți , indiferent de culoare, etnie, aspect
fizic, cultură, religie, când intră în colectivitate la grădiniță sau la școală – el vine
deja cu un mic bagaj educațional pe care îl pune în practică sau îl îmbogățește
prin participarea la noua activitate sau etapă educațională.
Consider ca ar trebui făcut mai mult pentru educația părinților, pentru
consilierea lor, a celor maturi , mai întâi, ca apoi și copiii să ia ca model
atitudinea parinților lor.
De exemplu, prezența unui copil/elev într-un colectiv, copil care este mai agitat
sau care întâmpină greutăți în adaptarea la normele colectivității. Atitudinea
părinților este aceea de a scoate elevul respectiv din colectiv, utilizând toate
mijloacele posibile. Ei recurg la ședințe, memorii, cateodată au și sprijinul tacit al
cadrului didactic care și-ar dori, deși nu arată, să-și ușureze munca prin plecarea
acelui copil. Exemplul dat l-am întâlnit în calitate de părinte. Acest exemplu
există în toate școlile unde, un grup de părinți uniți în atitudinea lor, pot și
reușesc să înlăture un astfel de caz din colectivul copiilor lor.
De aceea, consider că statul , școala ar trebui să facă mai mult, mai multe
proiecte activități, promovare în spațiul mass-media, mai întâi în rândul celor
maturi astfel încât, încă din copilărie să-i percepem pe semenii noștri ca pe niște
oameni ca și noi.

Deoarece școala, grădinița este mediul prioritar pentru implementarea

politicilor naționale și a practicilor pentru educația incluzivă, consider că paralel și
în mod permanent ar trebui, la nivelul societății, combătute atitudinile,
prejudecățile, gândirea, practicile, toate invechite, rezistența la vechiul sistem de
învățământ , lipsa de conținut a politicilor educaționale, deja existente,
îmbunătățirea calității procesului de învățământ.

În concluzie, consider că niște policiti naționale mai clare, cu caracter

durabil, niște practici conștiincioase și o atitudine solidară din partea tuturor-
toate colaborate, dezvoltate și continuate, puse în practică (nu doar pe hârtie),
pot crea un cadru nou pentru viitorul societății.

Consider, de asemenea, că incluziunea timpurie ar putea fi cheia

succesului pentru etapele viitorului școlii, al societății.
Bibliografie:

Conferința națională „Incluziunea școlară între deziderate și realitate”-organizată

de Asociația RENINCO în colaborare cu Fundația World Vision Romania și
Scoala Gimnazială „Sf. Voievozi”(28 Septembrie 2013)