PORTOFOLIU

Educație incluzivă a elevilor cu

cerințe educaționale speciale

1.Eseu-Ce soluții identificați în sistemul de învăţământ

pentru a depăși barierele și a deveni tot mai incluziv.(2pg)
2.Referat -Definiți educația incluzivă și relația sa cu
calitatea educației.(2-3pg)
3.Precizați părerea dv. Ce este mai important de
transformat : politicile,practicile sau atitudinile
oamenilor.(2-3pg)

PROF. UNIV. DR. ECATERINA VRĂSMAŞ

STUDENT: BADEA (STOICA) C. NICOLETA

0
 ESEU

Ce soluții identificați în sistemul de învăţământ pentru a depăși barierele și a

deveni tot mai incluziv.

Prin educatie si pentru a depasi BARIERELE din calea acesteia si a se apropia de

INDIVIDUALITATE si de RELATIILE SOCIALE necesare dezvoltarii optime a
personalitatii si a societatii.
Soluţii şi aspecte care facilitează procesul incluziunii :
➢ Lucrul în echipă în cadrul şcolii şi parteneriatul;
➢ Diversitatea culturală – schimbarea atitudinii faţă de diferenţele culturale;
➢ Numărul de elevi din fiecare clasă şi numărul de profesori;
➢ Numărul de şedinţe cu toate părţile interesate – părinţi, personalul medical,
profesori;
➢ Training-uri pentru profesori – 30 de ore modul obligatoriu pentru a promova o
cultură în care toată lumea este implicată;
➢ Ajustarea sistemului la potenţialul elevilor;
➢ Fiecare clasă are un profesor de sprijin care se preocupă totodată şi de elevii cu
dificultăţi de învăţare;
➢ Conducerea şcolii îşi cunoaşte responsabilităţile;
➢ Profesorul trebuie să gândească şi în afara sistemului şcolar;
➢ Ziua şcolară se încheie la ora 1 P.M;
➢ Socializarea între şcoli pentru a facilita schimbul de experienţă;
➢ Comunitatea sprijină dezvoltarea individuală;
➢ Şcolile care au un angajament ecologic se concentrează asupra lumii naturale şi
vieţii comunităţii;
➢ Şcolile cu clase mici şi liniştite sunt o locaţie mai prietenoasă;
➢ O bună accesibilitate încurajează practicile inclusive – ca exemplu – o clasă
izolată fonic sprijină dezvoltarea elevilor cu dizabilităţi auditive;
➢ Lipsa diferenţei de gen în activităţile curriculare – atât fetele cât şi băieţii sunt
încurajaţi să facă aceleaşi activităţi;
➢ Angajamentul sistemului faţă de abilitarea elevilor;
➢ Dreptul la educaţie incluzivă a tuturor elevilor;
➢ Adaptarea curriculumului şcolar pentru interesele individuale;
➢ Învăţarea prin colaborare;
➢ Sistemul de învăţământ începe de la 6 ani la 16 ani şi încurajează suportul între
elevi şi dezvoltarea relaţiilor;
➢ Un nivel înalt de implicare al părinţilor;
➢ Creşterea încrederii în rândul cadrelor didactice de a lucra cu metode de educaţie
incluzivă;

1
 ➢ Sistem educaţional concentrat pe elev – vocile tinere sunt valorificate –
angajament faţă de metodele de predare democratice;
➢ Elevilor le sunt ascultate nevoile individuale de învăţare de că- tre profesorii lor;
➢ Respectul cultural faţă de educaţie;
➢ Respectul între elevi şi pentru profesori;
➢ Dezvoltarea abilităţilor profesorilor faţă de tehnicile de educaţie incluzive;
➢ Atitudine deschisă şi non-discriminatorie.
Pentru un copil cu necesităţi speciale frecventarea unei şcoli de cultură generală
este oportunitatea cea mai mare, dacă nu chiar unica, de a se integra în societate. Astfel,
mai întîi societatea civilă, iar ulterior şi structurile guvernamentale au conştientizat acest
lucru şi au lansat ample campanii şi proiecte în susţinerea incluziunii copiilor cu
dizabilităţi în sistemul de învăţămînt.
Dizabilitatea, în cazul societăţii noastre, poate fi factorul de decizie în soarta de mai
departe a unui copil. Este adevărat, societatea noastră nu a depăşit stereotipul sovietic
faţă de copilul cu dizabilităţi. În acea perioadă, apariţia unui copil cu defi cienţe lăsa o
amprentă negativă asupra părinţilor şi îi putea marca pentru tot restul vieţii. Pentru că
atunci, din lipsa de şanse de a se integra în societate, acesta devenea o povară pentru
familie.
Oriunde persoanele cu dizabilităţi necesită o atenţie specială, care se manifestă fie
prin politici şi strategii guvernamentale adecvate (oportunităţi, indemnizaţii băneşti,
instituţii speciale), fie prin atitudinea cetăţenilor de rînd sau implicarea activă a societăţii
civile în soluţionarea problemelor cu care se confruntă acestea.
Resursele umane ale şcolilor cu practici incluzive:
– Copilul cu cerinţe educaţionale speciale (CES)– necesită atenţie şi asistenţă
educaţională suplimentară (o abordare individualizată în baza particularităţilor şi/sau
caracteristice unei dizabilităţi/ tulburări de învăţare), fără de care nu se poate vorbi de
egalizarea şanselor, de acces şi participare şcolară şi socială.
– Echipa multidisciplinară –alcătuită din învăţătorul clasei, cadrul didactic de sprijin,
specialişti/ terapeuţi (medic, asistent social, psihopedagog, logoped, kinetoterapeut),
părinţi. Se întrunesc în vederea adaptării curriculumului, elaborării.Planului de servicii
personalizat (PSP),care include serviciile necesare reabilitării şi dezvoltării copilului, şi
Planului de educaţie individualizat (PEI),soluţionării tuturor dificultăţilor ce ţin de
integrarea şcolară a copiilor cu CES.
– Cadrele didactice– care învaţă cum să facă faţă transformării şcolii în una incluzivă
prin participarea la programe de formare în domeniu. În acelaşi timp, ele trebuie să fie
dispuse să acorde ajutor tuturor elevilor din clasă, stimulîndu-i în susţinerea reciprocă la
activităţile de învăţare, în baza principiilor fundamentale privind educaţia şi dezvoltarea
copilului:TOŢI copiii au dreptul la învăţătură şi FIECARE copil poate învăţa.
– Cadrele didactice de sprijin (CDS)– dirijează eforturile întregii echipe spre a oferi
copilului cu CES şanse, oportunităţi şi strategii efi ciente de învăţare şi socializare;

2
informează, mediază, consiliază, evaluează, predau, adaptează programe şi metode,
cooperează cu specialişti şi părinţi. Cadrul didactic de sprijin este „avocatul” copilului
cu CES.
– Echipa managerială a şcolii– se implică în activităţile de perfecţionare a cadrelor
didactice prin măsuri specifi ce de popularizare a experienţelor pozitive în incluziune şi
prin achiziţia de informaţii de specialitate de ultimă oră.
Integrarea şcolară a copiilor cu CES necesită transformări la nivel de instituţie
educaţională. Acestea sînt cu adevărat eficiente doar atunci cînd au loc la nivelul întregii
şcoli; de la strategia de dezvoltare instituţională la proiectul de lecţie; de la formarea
directorilor la pregătirea profesorilor şi a personalului administrativ, de la implicarea
activă a elevilor la implicarea părinţilor; de la reutilarea curţii la adaptarea şi
reamenajarea fi ecărei săli de clasă.
Pentru cei angajaţi în incluziunea copiilor cu dizabilităţi este important a înţelege că
părinţii, pedagogii, colegii nu sînt medici – ei nu pot trata dizabilitatea, dar pot reduce
dificultăţile cu care se confruntă aceştia,prin conştientizarea faptului că această categorie
de copii, ajutaţi de cei din jurul lor, vor putea depăşi, într-un timp mai scurt sau mai
lung, o parte din greutăţile pe care le au în prezent din cauza unor greşeli făcute cu ani în
urmă.

Referat

3
 Definiți educația incluzivă și relația sa cu calitatea educației.

Educatia inclusiva este un proces in continua evolutie de schimbare si imbunatatire

in scoli si in cadrul sistemului de invatamant pentru a face educatia mai accesibila, usor
de abordat si benefica pentru o gama larga de persoane,un efort continuu de a identifica
si de a elimina barierele care exclud elevii cu situatii unice de vulnerabilitate,concentrata
pe rezolvarea barierelor in ceea ce priveste atitudinea, practicile, politicile de mediu si
resursele,un proces in care toate partile interesate trebuie sa participe (profesori, elevi,
parinti,comunitate, lideri locali, oameni politici, ONG-uri,etc),ceva ce se poate forma in
afara sistemului educational, atat in mediul formal, cat si in cel non-formal, in cadrul
comunitatii, cu elevi de varste mici sau mari.
Educatia incluziva:
 Recunoaste ca toti copiii pot invata;
 Recunoaste si respecta diferentele – varsta, gen, etnie, limbaj, dizabilitati,HIV;
 Permite structurii educationale, sistemelor si metodologiilor sa satisfaca nevoile
tuturor copiilor;
 Face parte dintr-o strategie mai ampla de a promova societatea incluzivă;
 Este un proces dinamic in continua evolutie;
 Nu trebuie sa fie restrictionata din lipsa materialelor sau de catre clasele mari;
În documentul elaborat de UNESCO (2009) se arată clar că educaţia incluzivă este o
chestiune de echitate şi, prin urmare, ţine de aspecte de calitate cu impact asupra tuturor
elevilor. Sunt subliniate trei afirmaţii cu privire la educaţia incluzivă:
- Incluziunea şi calitate sunt reciproce;
- Accesul şi calitatea sunt strâns legate şi se susţin reciproc;
- Calitatea şi echitatea sunt esenţiale pentru a asigura o educaţie incluzivă.
Scopul educaţiei incluzive este acela de a încuraja şcolile să-şi reconsidere
organizarea, stilurile de predare, gruparea elevilor şi felul în care se folosesc de sprijinul
acordat, astfel încât să răspundă nevoilor tuturor elevilor.
Educatia incluziva presupune un proces permanent de imbunatatire a institutiei
scolare, avand ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane,
pentru a sustine participarea la procesul de invatamant a tuturor elevilor din cadrul unei
comunitati.
Devine tot mai clar, pentru toți cei care lucrează sau sunt implicați în procesul
educațional că educația incluzivă are avantaje atât pentru copiii/eleviii cu dizabilități cât

și pentru cei care nu au dizabilități. Incluziunea aduce beneficii tuturor,copiilor,parintilor

si personalului. Aceste beneficii sunt privite din perspective diferite si autorii au
certitudinea ca la acestea se mai pot aduga si altele.

4
 Nicio cercetare nu are rezultate negative privind efectele procesului de educație
incluzivă,care oferă sprijinul necesar și servicii pentru participarea activă a tuturor
copiilor și îndeplinirea obiectivelor Planurilor Individualizate/Personalizate de educație.
Plasarea în medii speciale a elevilor cu dizabilități nu a reușit să demosntreze
avantaje substanțiale față de clasele obișnuite în ciuda relațiilor profesor-copil întărite de
predarea specializată.Educația specială nu s-a dovedit, nici din punct de vedere
academic, nici social, mai puternică decât plasarea într-o clasă obișnuită a elevilor cu
dizabilități.
Pentru copiii fără dizabilități sunt avantaje precum:
-prieteniile cu semnificație și importnață pentru viața lor viitoare;
-crește aprecierea și acceptarea diferențelor dintre indivizi;
-crește înțelegerea și acceptarea diversității;
-respectul epntru orice persoană;
-pregătește copiii pentru viața de adult într-o societate mai incluzivă;
-oportunități de a stăpâni activitățile prin practicarea lor dar și prin a îi învăța pe alții;
-rezultate academic mai bune;
-nevoile tuturor copiilor sunt mai bine acoperite și resursele mai bune pentru fiecare.
Şcolile trebuie să primească toţi copii, fără nici o deosebire privind condiţiile lor
fizice, sociale, emoţionale, lingvistice sau de altă natură. Acestea se referă şi la copiii cu
dizabilităţi sau talentaţi, copiii străzii şi copiii care muncesc, copii din populaţii
îndepărtate sau nomade, copii aparţinând minorităţilor lingvistice şi etnice
Incluziunea în educatie presupune:
– valorizarea egală a tuturor elevilor si a personalului;
– cresterea participării tuturor elevilor la educatie si totodată reducerea
numărului elevilor exclusi;
– reducerea barierelor în învătare si participare pentru toti elevii nu numai pentru
cei cu dizabilităti;
– întelegerea diferentelor dintre elevi ca sursă pentru procesul de învătare si nu
doar ca o problemă care trebuie rezolvată;
– recunoasterea dreptului elevilor la educatie în comunitatea din care acestia fac
parte.

3.Precizați părerea dv. Ce este mai important de transformat :

politicile,practicile sau atitudinile oamenilor.
5
 Cred ca toate deoarece :
-întelegerea gresită a scopului educatie incluziva de către unele cadre didactice
(„cadrele didactice sunt si ele unice si înteleg în felul lor lucrul cu copiii cu dizabilităti”)
-lipsa cunosterii conceptelor de bază din psihopedagogia specială, care să permită
lucrul cu elevii cu dizabilităti;
-teama etichetării scolii ca „scoală specială '';
-schimbarea practicilor educative este considerată de către unele cadre didactice „o
muncă în plus” si este privită cu ostilitate;
-lipsa profesorilor de sprijin sau, dacă acestia există în scoală, „se ocupă doar de
copiii care au certificat de la comisia judeteană, dar în scoală există mai multi copii care
au nevoie de interventia acestui profesor” ;
-pentru unele cadre didactice si nu numai,incepand se sus de la directori sau poate
chiar mai sus de directori, integrarea copiilor cu dizabilităti sau nesanctionarea acestor
copii prin repetentie este egală cu scăderea calitătii învătării sau chiar scaderea calitatii
cadrelor didactice sau reputatia proasta a scolii;
-unii părinti sunt îngrijorati ca ar putea duce la scăderea învătământului academic de
calitate;
-marea majoritate a părintilor reactionează negativ atunci când este vorba despre
includerea copiilor cu tulburări de comportament ;
-pentru persoanele adulte cu dizabilităti severe si profunde nu există programe de
educatie;
-pentru copiii cu dizabilităti severe si profunde aflati în institutiile rezidentiale, nu este
un Curriculum National,desi responsabilitatea programelor este împărtită între
Ministerul Educatiei si ANDPC;
-de asemenea, se constată lipsa preocupării Ministerului Educatiei pentru solutii
concrete la problemele reale ale copiilor, tinerilor si adultilor cu dizabilităti. Un
exemplu, neabordarea limbajului mimico-gestual, la persoanele care nu aud, ca obligatie
profesională pentru specialistii care lucrează în scolile speciale pentru persoanele cu
deficiente de auz. Politica încă discriminativă de la acest nivel se manifestă si prin
abordarea separată a curriculumului pentru persoanele cu dizabilităti, ceea ce face
imposibilă integrarea reală în scolile obisnuite;
-lipsa de interes a autoritătilor pentru realizarea unei integrări reale care să aibă în
centru interesul persoanei si nu normele si orele pe discipline, precum si lipsa unui
curriculum national flexibil si deschis nevoilor tuturor elevilor;

-Lipsa mijloacelor de sprijin/echipamentelor necesare în scoli pentru integrarea

copiilor cu dizabilităti: mecanismele de evaluare sunt limitate la performante si rezultate
care să ateste competente academice, nu integrare scolară si socială prin instructie si

6
educatie;
-insuficienta informare a părintilor, a profesionistilor,a cadrelor didactice si a
societătii în ansamblu cu privire la dizabilitate, valoare umană si posibilităti de
recuperare ;
-lipsa relatiilor democratice de colaborare si comunicare eficientă între beneficiari si
furnizori de servicii educationale;
-neimplicarea familiilor în evaluare, orientare si interventie;