Sarcina I

Tehnici tradiționale și moderne folosite la clasele 1-4 în înțelegerea textelor literare în cadrul
orele de Comunicare în limba română (cl.1-2 ) si Limba si literatura româna (cl 3-4).

  Demonstraţia este o metodă tradiţională pe care o utilizăm frecvent şi în didactica modernă.

Ioan Cerghit (în Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti,1976, pp. 124-133) arată că metoda
demonstraţiei constă în folosirea unor raţionamente logice care sunt însoţite de mijloace
intuitive de la care se pleacă şi se construiesc reprezentări, constatări, interpretări.
  În funcţie de materialul intuitiv utilizat, demonstraţia folosită la orele/activităţile de limba
română poate fi:
• directă – „ pe viu” – a unor fenomene, acţiuni, obiecte în starea lor naturală de existenţă şi de
manifestare;
• figurativă – cu ajutorul reprezentărilor grafice;
• cu ajutorul modelelor;
• cu ajutorul imaginilor audio-vizuale;
• cu ajutorul softurilor educaţionale.
  Conversaţia este o metodă de bază folosită în studierea limbii în învăţământul primar,
antrenându-i pe elevi în cercetarea faptelor de limbă, în descoperirea regulilor gramaticale.
a. Prin conversaţia catihetică se poate verifica modul în care elevii şi-au însuşit anumite
cunoştinţe, ea contribuie la dezvoltarea memoriei elevilor. Elevii sunt puşi în situaţia de a
reproduce informaţii obţinute anterior.
b. Conversaţia euristică este o formă folosită la predarea-învăţarea unor noi cunoştinţe şi la
lecţiile de formare a unor priceperi şi deprinderi. Elevul, aflat într-un dialog deschis cu
profesorul, poate formula întrebări, poate răspunde la întrebări, îşi lămureşte neclarităţile. Este
foarte important să-i obişnuim pe elevi:  
-să formuleze clar şi precis întrebările;  
-să evite întrebările echivoce;  
-să nu formuleze o nouă întrebare până nu află răspunsul la întrebarea pusă anterior;
- să-şi stimuleze gândirea, sprijinindu-se, în formularea întrebărilor, pe fapte de limbă deja
cunoscute.
  Profesorul pentru învăţământ primar trebuie să-i ofere elevului un model de exprimare
corectă, de utilizare a limbii române literare, prin conversaţia euristică solicitând gândirea
elevilor, puterea lor de argumentare.
  Întrebările formulate de profesor trebuie să se bazeze pe fapte de limbă; să facă trecerea de
la faptele de limbă la achiziţii teoretice, de la achiziţiile teoretice la comunicarea curentă, la
formularea concluziilor şi apoi la ilustrarea achiziţiei teoretice prin exemple noi; să contribuie la
formarea gândirii autonome a elevilor.
 

  Compunerea gramaticală este o metodă frecvent folosită în orele de limbă şi literatură

română, în etapa constituirii sensului, a evaluării performanţelor, a asigurării retenţiei şi
transferului de cunoştinţe.
  Elevii îndrăgesc această metodă, pentru că le oferă posibilitatea utilizării în mod creator a
noţiunilor de limbă învăţate, iar profesorului îi indică nivelul de înţelegere a noţiunilor studiate de
elevi, capacitatea acestora de a opera, în contexte variate, cu noţiunile nou învăţate.
   Elevilor li se pot cere compuneri gramaticale în care să descrie o persoană, folosind cât mai
multe adjective, să nareze întâmplări, utilizând verbe etc.
  Învăţarea prin descoperire este o metodă euristică, de fapt, este învăţare prin re-descoperire,
deoarece elevul descoperă, prin activitate independentă sau semiindependentă, adevăruri deja
cunoscute.
  În funcţie de tipul de raţionament utilizat în (re)descoperire, deosebim:
• (re)descoperire pe cale inductivă;
• (re)descoperire pe cale deductivă;
• (re)descoperire prin analogie.
  Înainte de utilizarea acestei metode, profesorul stabileşte care sunt noţiunile, faptele de limbă
oferite elevului şi care sunt cele pe care le va descoperi singur sau cu o dirijare moderată.
Metoda poate fi folosită mai ales în clasa a IV-a, când elevii deja posedă un „vocabular de
specialitate” care să le permită vehicularea cu uşurinţă a unor noţiuni gramaticale, cum ar fi
noţiunile de morfologie sau de sintaxă.
  Analiza lingvistică este considerată de Constantin Parfene metoda principală de studiere a
limbii în şcoală – „pe lângă faptul că înlesneşte considerabil cunoaşterea de către elevi a
structurii limbii române, a legilor ei interne de organizare şi dezvoltare, ea le dezvăluie multiplele
posibilităţi de exprimare ale limbii noastre, le cultivă propriile posibilităţi de exprimare, le
dezvoltă spiritul de observaţie, puterea de generalizare, gândirea, formarea unor priceperi şi
deprinderi.” (Constantin Parfene, Metodica studierii limbii şi literaturii române în şcoală. Ghid
teoretico-aplicativ, Editura Polirom, Iaşi, 1999, pag.28)
  Pentru realizarea analizei lingvistice, trebuie alese texte potrivite, atât din punctul de vedere al
conţinutului, cât şi al expresiei, texte care să nu conţină situaţii discutabile, dificil de analizat în
cazul claselor mici.
  Constantin Parfene identifică mai multe tipuri de analiză, în funcţie de nivelurile limbii:
a. analiza fonetică – este utilizată încă din clasa I, se desfăşoară după următorul algoritm:
-extragerea dintr-un enunţ a unui anumit cuvânt;  
-descompunerea cuvântului dat în elementele fonetice componente (silabe, vocale, semivocale,
consoane);
- stabilirea ordinii sunetelor componente (la începutul, în interiorul, la sfârşitul cuvântului);
stabilirea accentului;
-stabilirea modului în care se grupează sunetele (diftongi, triftongi, hiat);  
-stabilirea grafemelor corespunzătoare fonemelor (litere simple, grupuri de litere);  

-descoperirea valorilor expresive ale sunetelor vorbirii.

b. analiza lexicală – se foloseşte în studiul vocabularului, dar şi la orele de literatură, când se
discută şi se corectează lucrările elevilor. Procedeul folosit în acest caz este substituţia, adică
înlocuirea unui cuvânt cu altul mai potrivit, în vederea formării unei exprimări clare, corecte,
nuanţate şi expresive. Prin analiza lexicală putem să explicăm semnificaţia unor cuvinte
necunoscute, să descoperim sensul propriu sau figurat al unor cuvinte date (fără a folosi
terminologia de specialitate).
c. analiza morfologică – constă în identificarea părţilor de vorbire (a claselor morfologice) şi a
categoriilor morfologice specifice acestora, aşa cum sunt ele recomandate în programele
şcolare. Astfel, elevul de clasa a III-a va identifica, de exemplu, substantivul, va putea indica
felul şi numărul acestuia, adăugând la analiza morfologică, în clasa a IV-a, şi categoria genului.
În clasele a III-a şi a IV-a, de obicei, analiza morfologică este însoţită de identificarea funcţiei
sintactice a cuvântului analizat – procedeu firesc în actul comunicării verbale, cuvântul nefiind,
astfel, rupt de contextul în care apare.
d. analiza sintactică – urmăreşte analiza structurii enunţurilor (propoziţii sau fraze).
   Este recomandabil să-i obişnuim pe elevi să înceapă analiza sintactică a propoziţiei cu
identificarea predicatului, apoi a subiectului, trecând ulterior la identificarea părţilor secundare
ale propoziţiei. Astfel, elevii descoperă despre cine sau despre ce se comunică ceva, ce se
spune despre subiect, apoi descoperă amănunte despre locul, timpul, modul în care se
desfăşoară acţiunea etc.
e. analiza ortografică – urmăreşte scrierea corectă a faptelor de limbă, manifestate la diferite
niveluri ale limbii; este o metodă complexă, în derularea căreia se interferează operaţii
aparţinând celorlalte tipuri de analiză. Algoritmul analizei ortografice este următorul:  -
identificarea ortogramelor;
-stabilirea componentelor gramaticale ale acestora;  
-constatarea modului organizării silabice a componentelor faptelor în discuţie;  
-precizarea marcării în scris a diverselor componente ale ortogramelor;  
-stabilirea conformităţii pronunţiei elevilor cu normele pronunţiei literare;  
-aplicarea normelor prin diverse exerciţii.
  f. analiza punctuaţiei – însoţeşte analiza sintactică, vizează utilizarea corectă a normelor
privind punctuaţia în enunţuri.
  Încă din clasa I, elevii se obişnuiesc cu anumite semne de punctuaţie, ei vor face diferenţierea
între punct şi semnul exclamării, diferenţiere făcută şi la nivel acustic: în cadrul dictărilor,
profesorul va coborî vocea pentru a marca finalul propoziţiei enunţiative, va indica prin intonaţie
corespunzătoare propoziţia exclamativă etc.
  Învăţarea prin exerciţii (învăţarea prin acţiune) permite elevilor efectuarea unor acţiuni în
vederea aplicării cunoştinţelor teoretice în planul exprimării cotidiene, exerciţiul fiind metodă de
bază în învăţarea noţiunilor de limbă. Putem clasifica exerciţiile după:
• formă: orale şi scrise;
• conţinut: fonetice, lexicale, morfologice, sintactice, ortografice, de punctuaţie;

• funcţie: introductive, de bază, de consolidare, de evaluare, corective, aplicative, creative;

• gradul de complexitate: de repetiţie, de recunoaştere, de exemplificare, de completare şi
înlocuire, de transformare, creatoare, cu caracter ludic;
• gradul de participare (a profesorului şi a elevilor): dirijate, semidirijate, independente.
  Folosirea metodei impune respectarea unor cerinţe, cum ar fi:  
-formularea clară şi precisă a sarcinilor de lucru;  
-respectarea particularităţilor de vârstă şi psiho-lingvistice ale elevilor;  
-ordonarea exerciţiilor după gradul de dificultate (de la exerciţii introductive până la exerciţii
creative);  
-propunerea unor exerciţii cât mai variate, pentru evitarea monotoniei şi a plictiselii;
monitorizarea efectuării exerciţiilor, în vederea confirmării/corectării lor imediate;
-alegerea momentului potrivit în cadrul lecţiei pentru introducerea unui anumit tip de exerciţiu;  -
dozarea exerciţiilor în funcţie de obiectivele urmărite în lecţia respectivă, dar şi în unitatea de
învăţare căreia îi aparţine acea secvenţă didactică.
  Elevii îşi formează, prin exerciţiile de copiere (propriu-zisă, selectivă), de transcriere şi de
dictare (cu explicaţii prealabile, selectivă, autodictarea etc.), cunoscute şi sub numele de
exerciţii de repetiţie, deprinderile ortografice şi de punctuaţie, o grafie corectă din punct de
vedere logic şi gramatical.
  Tehnica dictării presupune parcurgerea următorilor paşi:  
-citirea, în întregime, a textului ce urmează a fi dictat, pentru familiarizarea elevilor cu textul;  -
dictarea propriu-zisă, pe unităţi logice (propoziţii sau grupe de cuvinte);
-recitirea textului, pentru ca elevii să poată verifica scrierea corectă, respectarea semnelor de
punctuaţie;  
-corectarea textului dictat (frontal, pe grupe, în perechi) şi analiza greşelilor;  
-concluzii şi recomandări făcute de profesor, cu sprijinul elevilor.  
  Învăţarea cu ajutorul calculatorului este o metodă modernă de educaţie care poate fi folosită
în toate etapele procesului didactic: în proiectare, în predare, învăţare şi în evaluare. Utilizarea
calculatorului, a softurilor educaţionale măreşte calitatea învăţării, contribuie la formarea unei
gândiri sistematice, selective, rapide, eficiente – atribute de bază ale unui bun vorbitor şi
utilizator de limbă română.
  Folosind calculatorul, elevul va fi capabil:  
-să stabilească relaţiile dintre anumite fapte de limbă;  
-să înveţe utilizarea dicţionarului în format electronic;  
-să diferenţieze informaţiile de bază de cele de detaliu;  
-să caute informaţii despre un anumit fapt de limbă;  
-să descopere eventualele greşeli strecurate într-un text tehnoredactat şi să le corecteze;  
-să construiască sau să rezolve teste de evaluare etc.

Sarcina II
Tehnici moderne folosite la clasele mici în orele de Matematică, pentru rezolvarea
problemelor de aritmetică ,geometrie si a exercițiilor cu grad ridicat de dificultate.

Dintre metodele moderne specifice învăţării active care pot fi aplicate cu succes şi la orele de
matematică fac parte: brainstormingul, metoda mozaicului, metoda cubului, turul galeriei,
ciorchinele.

1. Brainstormingul
Brainstormingul este o metodă care ajută la crearea unor idei şi concepte creative şi
inovatoare. Pentru un brainstorming eficient, inhibiţiile şi criticile suspendate vor fi puse de-o
parte. Astfel exprimarea va deveni liberă şi participanţii la un proces de brainstorming îşi vor
spune ideile şi părerile fără teama de a fi respinşi sau criticaţi. Se expune un concept, o idee
sau o problemă şi fiecare îşi spune părerea despre cele expuse şi absolut tot ceea ce le trece
prin minte, inclusiv idei comice sau inaplicabile.
O sesiune de brainstorming bine dirijată dă fiecăruia ocazia de a participa la dezbateri şi se
poate dovedi o acţiune foarte constructivă.
Etapele unui brainstorming eficient sunt următoarele:
-  deschiderea sesiunii de brainstorming în care se prezintă scopul acesteia şi se discută
tehnicile şi regulile de bază care vor fi utilizate;
-  perioada de acomodare durează 5-10 minute şi are ca obiectiv introducerea grupului în
atmosfera brainstormingului, unde participanţii sunt stimulaţi să discute idei generale pentru a
putea trece la un nivel superior;
-  partea creativă a brainstormingului are o durată de 25-30 de minute. Este recomandabil ca în
timpul derulării acestei etape, coordonatorul (profesorul) să amintească timpul care a trecut şi
cât timp a mai rămas, să “preseze” participanţii şi în finalul părţii creative să mai acorde câte 3-4
minute în plus. În acest interval de timp grupul participant trebuie să fie stimulaţi să-şi spună
părerile fără ocolişuri.
-  la sfârşitul părţii creative coordonatorul brainstormingului clarifică ideile care au fost notate şi
puse în discuţie şi verifică dacă toată lumea a înţeles punctele dezbătute. Este momentul în

care se vor elimina sugestiile prea îndrăzneţe şi care nu sunt îndeajuns de pertinente. Se face
şi o evaluare a sesiunii de brainstorming şi a contribuţiei fiecărui participant la derularea
sesiunii. Pot fi luate în considerare pentru evaluare: talentele şi aptitudinile grupului, repartiţia
timpului şi punctele care au reuşit să fie atinse.
-  pentru a stabili un acord obiectiv cei care au participat la brainstorming îşi vor spune părerea
şi
vor vota cele mai bune idei. Grupul supus la acţiunea de brainstorming trebuie să stabilească
singuri care au fost ideile care s-au pliat cel mai bine pe conceptul dezbătut.
Pe timpul desfăşurării brainstormingului participanţilor nu li se vor cere explicaţii pentru ideile
lor. Aceasta este o greşeală care poate aduce o evaluare prematură a ideilor şi o îngreunare a
procesului în sine.
Brainstormingul funcţionează după principiul: asigurarea calităţii prin cantitate şi îşi propune să
elimine exact acest neajuns generat de autocritică.
Vă recomandăm 7 reguli pe care elevii le vor respecta în scopul unei şedinţe reuşite de
brainstorming:
1. Nu judecaţi ideile celorlalţi – cea mai importantă regulă.
2. Încurajaţi ideile nebuneşti sau exagerate.
3. Căutaţi cantitate, nu calitate în acest punct.
4. Notaţi tot.
5. Fiecare elev este la fel de important.
6. Naşteţi idei din idei.
7. Nu vă fie frică de exprimare.
Este important de reţinut că obiectivul fundamental al metodei brainstorming constă în
exprimarea liberă a opiniilor prin eliberarea de orice prejudecăţi. De aceea, acceptaţi toate
ideile, chiar trăznite, neobişnuite, absurde, fanteziste, aşa cum vin ele în mintea elevilor,
indiferent dacă acestea conduc sau nu la rezolvarea problemei. Pentru a determina progresul în
învăţare al elevilor este necesar să îi antrenaţi în schimbul de idei; faceţi asta astfel încât toţi
elevii să îşi exprime opiniile!

2. Mozaicul
  Mozaicul sau „metoda grupurilor interdependente” este o strategie bazată pe învăţarea în
echipă. Fiecare elev are o sarcină de studiu în care trebuie să devină expert. El are în acelaşi
timp şi responsabilitatea transmiterii informaţiilor asimilate, celorlalţi colegi.
  În cadrul acestei metode rolul profesorului este mult diminuat, el intervine semnificativ la
începutul lecţiei când împarte elevii în grupurile de lucru şi trasează sarcinile şi la sfârşitul
activităţii când va prezenta concluziile activităţii.
   Există mai multe variante ale metodei mozaic iar noi vom prezenta varianta standard a
acestei metode care se realizează în cinci etape.
1. Pregătirea materialului de studiu
 Profesorul stabileşte tema de studiu şi o împarte în 4 sau 5 sub-teme. Opţional, poate
stabili pentru fiecare sub-temă, elementele principale pe care trebuie să pună accentul
elevul, atunci când studiază materialul în mod independent. Acestea pot fi formulate fie
sub formă de întrebări, fie afirmativ, fie un text eliptic care va putea fi completat numai
atunci când elevul studiază materialul.
 Realizează o fişă-expert în care trece cele 4 sau 5 sub-teme propuse şi care va fi oferită
fiecărui grup.
1. Organizarea colectivului în echipe de învăţare de câte 4-5 elevi (în funcţie de
numărul lor în clasă)
 Fiecare elev din echipă, primeşte o literă (A, B, C, D) şi are ca sarcină să studieze în
mod independent, sub-tema corespunzătoare literei sale.
 El trebuie să devină expert în problema dată. De exemplu, elevii cu litera A vor
aprofunda sub-tema din Fişa „A”. Cei cu litera B vor studia sub-tema din Fişa „B”, etc.
 Faza independentă: fiecare elev studiază sub-tema lui, citeşte textul corespunzător.
Acest studiu independent poate fi făcut în clasă sau poate constitui o temă de casă,
realizată înaintea organizării mozaicului.
1. Constituirea grupului de experţi
 După ce au parcurs faza de lucru independent, experţii cu aceaşi literă se reunesc,

Constituind grupe de experţi pentru a dezbate problema împreună. Astfel, elevii cu litera
A, părăsesc echipele de învăţare iniţiale şi se adună la o masă pentru a aprofunda sub-
tema din Fişa „A”. La fel procedează şi ceilalţi elevi cu literele B, C, şi D. Dacă grupul de
experţi are mai mult de 6 membri, acesta se divizează în două grupe mai mici.

 Faza discuţiilor în grupul de experţi: elevii prezintă un raport individual asupra a ceea ce
au studiat independent. Au loc discuţii pe baza datelor şi a materialelor avute la
dispoziţie, se adaugă elemente noi şi se stabileşte modalitatea în care noile cunoştinţe
vor fi transmise şi celorlaţi membrii din echipa iniţială.
 Fiecare elev este membru într-un grup de experţi şi face parte dintr-o echipă de
învăţare. Din punct de vedere al aranjamentului fizic, mesele de lucru ale grupurilor de
experţi trebuie plasate în diferite locuri ale sălii de clasă, pentru a nu se deranja reciproc.
 Scopul comun al fiecărui grup de experţi este să se instruiască cât mai bine, având
responsabilitatea propriei învăţări şi a predării şi învăţării colegilor din echipa iniţială.
1. Reîntoarcerea în echipa iniţială de învăţare
 Faza raportului de echipă: experţii transmit cunoştinţele asimilate, reţinând la rândul lor
cunoştinţele pe care le transmit colegii lor, experţi în alte sub-teme. Modalitatea de
transmitere trebuie să fie scurtă, concisă, atractivă, putând fi însoţită de suporturi audio-
vizuale, diverse materiale.
 Specialiştii într-o sub-temă pot demonstra o idee, citi un raport, folosi computerul, pot
ilustra ideile cu ajutorul diagramelor, desenelor, fotografiilor. Membrii sunt stimulaţi să
discute, să pună întrebări şi să-şi noteze, fiecare realizându-şi propriul plan de idei.
1. Evaluarea
 Faza demonstraţiei: grupele prezintă rezultatele întregii clase. În acest moment elevii
sunt gata să demonstreze ce au învăţat. Profesorul poate pune întrebări, poate cere un
raport sau un eseu ori poate da spre rezolvare fiecărui elev o fişă de evaluare. Dacă se
recurge la evaluarea orală, atunci fiecărui elev i se va adresa o întrebare la care trebuie
să răspundă fără ajutorul echipei.
Ca toate celelalte metode de învăţare prin cooperare şi aceasta presupune următoarele
avantaje:
- stimularea încrederii în sine a elevilor;
- dezvoltarea abilităţilor de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului;
- dezvoltarea gândirii logice, critice şi independente;
- dezvoltarea răspunderii individuale şi de grup;
- optimizarea învăţării prin predarea achiziţiilor altcuiva.
„Trebuie să remarcăm calitatea metodei grupurilor interdependente de a anihila manifestarea
efectului Ringelmann. Lenea socială, cum se mai numeşte acest efect, apare cu deosebire
atunci când individul îşi imaginează că propria contribuţie la sarcina de grup nu poate fi stabilită
cu precizie. Interdependenţa dintre membri şi individualizarea aportului fac din metoda
mozaicului un remediu sigur împotriva acestui efect”.

3. Metoda cubului
  Metoda cubului presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective,
permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme.
   Sunt recomandate următoarele etape:
-  Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează,
asociază, aplică, argumentează.
-  Anunţarea temei, subiectului pus în discuţie.
-  Împărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva
cerinţei de pe una din feţele cubului.
·         Descrie: culorile, formele, mărimile, etc.
·         Compară: ce este asemănător? Ce este diferit?
·         Analizează: spune din ce este făcut, din ce se compune.
·         Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?
·         Aplică: ce poţi face cu aceasta? La ce poate fi folosită?
·         Argumentează: pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiei
tale.

-  Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe.

-  Afişarea formei finale pe tablă sau pe pereţii clasei.

4. Turul galeriei
Turul galeriei este o metodă interactivă de învăţare bazată pe colaborarea între elevi, care sunt
puşi în ipostaza de a găsi soluţii de rezolvare a unor probleme. Această metodă presupune
evaluarea interactivă şi profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi.
            Astfel, turul galeriei constă în următoarele:
1. Elevii, în grupuri de trei sau patru, rezolvă o problemă (o sarcină de învăţare)
susceptibilă de a avea mai multe soluţii (mai multe perspective de abordare).
1. Produsele muncii grupului se materializează într-o schemă, diagramă, inventar de idei
etc. notate pe o hârtie (un poster).
 1. Posterele se expun pe pereţii clasei, transformaţi într-o veritabilă galerie.
2. La semnalul profesorului, grupurile trec pe rând, pe la fiecare poster pentru a examina
soluţiile propuse de colegi. Comentariile şi observaţiile vizitatorilor sunt scrise pe
posterul analizat.
1. După ce se încheie turul galeriei (grupurile revin la poziţia iniţială, înainte de plecare)
fiecare echipă îşi reexaminează produsul muncii lor comparativ cu ale celorlalţi şi discută
observaţiile şi comentariile notate de colegi pe propriul poster.

            Turul galeriei se foloseşte cu succes împreună cu metoda cubului aşa cum se
poate vedea şi în exemplul 3 prezentat anterior.

5. Ciorchinele
  Deşi este o variantă mai simplă a brainstorming-ului, ciorchinele este o metodă care
presupune
identificarea unor conexiuni logice între idei, poate fi folosită cu succes atât la începutul unei
lecţii pentru reactualizarea cunoştinţelor predate anterior, cât şi în cazul lecţiilor de sinteză, de
recapitulare, de sistematizare a cunoştinţelor.
  Ciorchinele este o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoştinţe evidenţiind
modul de a înţelege o anumită temă, un anumit conţinut.
Ciorchinele reprezintă o tehnică eficientă de predare şi  învăţare care încurajează elevii să
gândească liber şi deschis.
            Metoda ciorchinelui funcţionează după următoarele etape:
1. Se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a unei foi de
hârtie.
2. Elevii vor fi solicitaţi să-şi noteze toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele pe care le au
în minte în legătură cu tema respectivă, în jurul cuvântului din centru, trăgându-se linii
între acestea şi cuvântul iniţial.
1. În timp ce le vin în minte idei noi şi le notează prin cuvintele respective, elevii vor trage
linii între toate ideile care par a fi conectate.
1. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp
acordată.

            Există câteva reguli ce trebuie respectate în utilizarea tehnicii ciorchinelui:

-  Scrieţi tot ce vă trece prin minte referitor la tema / problema pusă în discuţie.
-  Nu judecaţi / evaluaţi ideile produse, ci doar notaţiile.
-  Nu vă opriţi până nu epuizaţi toate ideile care vă vin în minte sau până nu expiră timpul alocat;
dacă ideile refuză să vină insistaţi şi zăboviţi asupra temei până ce vor apărea unele idei.
-  Lăsaţi să apară cât mai multe şi mai variate conexiuni între idei; nu limitaţi nici numărul ideilor,
nici fluxul legăturilor dintre acestea.
Avantajele acestei tehnici de învăţare sunt:
 În etapa de reflecţie vom utiliza “ciorchinele revizuit” în care elevii vor fi ghidaţi prin
intermediul unor întrebări, în gruparea informaţiilor în funcţie de anumite criterii.
 Prin această metodă se fixează mai bine ideile şi se structurează infomaţiile facilizându-
se reţinerea şi înţelegerea acestora.
 Adesea poate rezulta un “ciorchine” cu mai mulţi “sateliţi”.

Utilizarea acestor metode antrenează elevii într-o continuă participare şi colaborare, creşte
motivarea intrinsecă deoarece li se solicită să descopere fapte, să aducă argumente pro şi
contra. Lucrul în echipă dezvoltă atitudinea de toleranţă faţă de ceilalţi şi sunt eliminate motivele
de stres iar emoţiile se atenuează.
  Pot susţine cu convingere că beneficiarii învăţământului centrat pe elev sunt elevii deoarece,
aşa cum spune “crezul instruirii active”: “Ce aud-uit; Ce aud şi văd - îmi amintesc puţin; Ce
aud, văd şi întreb - încep să înţeleg; Ce aud, văd, întreb şi exersez - îmi însuşesc şi
deprind; Ceea ce pun în practică învăţ cu adevărat”.

Sarcina 3
Explicați importanța managementului spațiului pentru un învățământ de calitate. Elaborați
un proiect al clasei în care v-ar plăcea să lucrați. Menționați rolul fiecăruia dintre elementele
prezentate.

  Investigaţiile realizate pe domeniul managementului clasei de elevi au început să atingă şi

anumite subiecte considerate pana în prezent elemente conexe procesului instructiv-educativ.
Aceste probleme,dintre care le amintim pe cele ale structurii ergonomice (dispunerea
mobilierului din clasa, vizibilitatea şi pavoazarea sălii de clasa), nu pot fi considerate ca
secundare sau lipsite de importanta pentru succesul activităţii la catedra a cadrului didactic.
Suporturile investigaţionale moderne aduc probe certe în favoarea acestor dimensiuni,
considerându-le fundamentale în economia generala a procesului didactic, ca proces
managerial. Analiza unor subiecte, cum ar fi cele anterior menţionate: dispunerea mobilierului
din sala de clasa, vizibilitatea, în sensul poziţionării elevilor în bănci şi pavoazarea sălii
de clasa, au determinat reconsiderarea unor structuri dimensionale ale managementului clasei
de elevi.
  Mobilierul şcolar reprezintă o parte importanta a bazei tehnico-materiale a învăţământului
şi, potrivit specialiştilor domeniului, este compus dintr-o serie de piese de mobilă folosite în
mediul şcolar, ca suporturi conexe, în scopul îndeplinirii unor obiective educaţionale.
  În compoziţia mobilierului şcolar intra atât piesele destinate locurilor de studiu şi de învăţare
ale elevilor cât şi mobilierului personal rezervat cadrului didactic. Din punct de vedere
ergonomic mobilierul şcolar este realizat corespunzător caracteristicilor psiho-somatice ale
elevilor şi adecvat spaţiului de clasă, în timp ce dintr-o perspectivă didactică, acesta trebuie
instalat şi reglat după obiectivele instructiv-educative ale activităţii.
  Istoricul mobilierului în sala de clasă datează încă din antichitate sub forma mesei simple,
devine mobilier în epoca medievale (în jurul catedralelor) şi poate fi considerată în accepţiunea
sa modernă odată cu sistemul monitorial al lui Bell şi Lancaster. În sistemul de învăţământ
romanesc banca a fost introdusa în jurul anului 1830, în timp ce preocupările faţă de subiectul
ergonomiei şcolare nu au încetat să fie exercitate cu adevărat interes. Teoreticieni ca D.
Brandza au emis puncte de vedere constructive asupra variantelor moderne de mobilier şcolar.
  Mi-ar place sa lucrez intr-o clasa  de gradinita,unde spatiul educational sa fie amenajat pe
arii,de stimulare,astfel :
-      Biblioteca/zona liniştită/colţul cărţii şi al poveştii (rafturi cu cărţi, caiete, instrumente de
scris, imagini pe teme diferite, măsuţă).
        Această zonă are două mari roluri în grădiniţă:
- Să apropie copilul de carte şi de simbolurile limbajului;
- Să ajute copilul să se echilibreze, să se odihnească în anumite momente.

În acest sector, copiii fac cunoştinţă în mod organizat cu cartea şi cuvântul. Ei învaţă ce
reprezintă ea, care este valoarea ei şi cum trebuie să o folosească. Cu cât copiii se vor apropia
mai repede şi mai adecvat de cuvântul scris din cărţi, vor reuşi să descifreze mai repede scrisul
şi cititul în perioada şcolară.
-Construcţii cu cuburi (un covor şi un raft în care sunt aşezate cuburi de diferite mărimi şi forme)
Este o zonă consacrată cuburilor mari, cu ajutorul cărora copilul poate realiza diferite construcţii
pe covor, implicând imaginaţia şi spiritul său creator, exersând mişcările largi şi cele fine.
-      Joc de rol/imaginaţie/coltul casutei (o casă mică din carton sau lemn, cu obiecte de mărimea
copiilor, ustensile şi mobilier, truse diferite pentru dramatizare, costume, măşti etc.).
Este locul în care copiii desfăşoară activităţi casnice şi exersează diferite roluri sociale. Îşi
dezvoltă deprinderi de cooperare, de comunicare, de limbaj, de manipulare a obiectelor de uz
casnic, îşi exersează imaginaţia, învaţă să se exprime artistic.
-      Zona senzorială/nisip şi apă (un vas mare cu nisip şi un lighean cu apă, diferite forme cu care
se pot juca).
        Este zona care stimulează fantezia şi imaginaţia copilului. Acesta îşi dezvoltă capacitatea
tactil – kinestezică, îşi dezvoltă musculatura şi îşi îmbunătăţeşte coordonarea senzorio - motorie.
-      Joc de masă (măsuţă şi raft în care se găsesc jucării mici şi jocuri de masă). Este o zonă în
care copilul capătă achiziţii în toate domeniile: cognitiv, socio – afectiv, fizic.
-      Arta (acuarele, guaşe, tempera, hârtie albă şi colorată, lipici, aţă, măsuţă şi raft în care sunt
aşezate în ordine toate materialele).
În această zonă copiii realizează activităţi de desen, dactilopictură, activităţi practice, colaje. Este
o zonă liniştită, simplă, care trezeşte imaginaţia şi spiritul creator al copilului.
-      Ştiinţa/colţul naturii vii (plante, mici animale de casă, acvariu cu peştişori, seminţe, vase
pentru experienţe, etc.). Aici este locul unde copiii îşi asumă diferite responsabilităţi, realizează
mici experienţe sub îndrumarea educatoarei, fac diferite observaţii.
  Spaţiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-şi dezvolte personalitatea prin faptul că le
lasă posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine şi cât se joacă, îşi asumă responsabilităţi

pentru alegerile făcute, percep activităţile ca fiind reuşite deoarece sunt potrivite nivelului lor de
dezvoltare şi nu vor resimţi o frustrare ca urmare a faptului că sunt constrânşi să participe la
activităţi care sunt fie prea dificile, fie prea uşoare.
  Alegând singuri şi asumându-şi responsabilitatea deciziei, copiii devin independenţi, capabili
să se descurce singuri, încrezători în propriile forţe ceea ce duce la formarea unei imagini de sine
pozitive.

Sarcina IV
Metodele interactive-favorizarea procesului de predare-învățare (exemple).

Metodele interactive care favorizeaza procesul de predare-invatare sunt :

-mozaicul,
-metoda piramidei,
-tehnica lotus,
-explozia stelara,
-plariile gânditoare,
-predare-învatarea reciproc,
-schimba perechea,
-diagrama cauzelor şi a efectului,
-tehnica 6/3/5,
-metoda FRISCO,
-brainstorming.

Sarcina V
Fisele de evidenţa semnate de tutorii de practică, atât pentru înv. primar cât şi pentru înv. preşcolar
(scanate sau fotografiate)
Fisele sunt scanate si atasate.