Activităţi, metode şi tehnici de

predare-învăţare a limbii
române în clasele primare
În clasele primare, pentru însuşirea optimă a limbii
române, cele mai folosite activităţi şi metode
de învăţare sunt:
1. Învăţarea prin exerciţii (învăţarea prin
acţiune)
 Este o metodă fundamentală în învăţarea
noţiunilor de limbă;
 Permite elevilor efectuarea unor acţiuni în
vederea aplicării cunoştinţelor teoretice;
 Exerciţiile pot fi clasificate după:
• Formă: orale şi scrise;
• Conţinut: fonetice, lexicale, morfologice,
sintactice, ortografice, de punctuaţie;
• Funcţie: introductive, de consolidare, de
evaluare, corective, aplicative, creative;
• Gradul de complexitate: de repetiţie, de
recunoaştere, de exemplificare, de completare şi
de înlocuire, de transformare, cu caracter ludic;
• Gradul de participare (a profesorului şi a
elevilor): dirijate, semidirijate, independente.
 Cerinţele care se cer respectate în cazul
utilizării acestei metode:
• Formularea clară şi precisă a sarcinilor de
lucru;
• Respectarea particularităţilor de vârstă şi
psiho-lingvistice ale elevilor;
• Ordonarea exerciţiilor după gradul de
dificultate;
• Propunerea unor exerciţii cât mai variate pentru
evitarea monotoniei şi a plictiselii;
• Monitorizarea efectuării exerciţiilor, în vederea
confirmării/corectării lor imediate;
• Alegerea momentului potrivit în structura lecţiei
pentru introducerea unui exerciţiu;
• Dozarea exerciţiilor în funcţie de obiectivele
urmărite în cadrul lecţiei, dar şi în cadrul unităţii
de învăţare căreia îi aparţine lecţia.
 În cadrul exerciţiilor de repetiţie, acţiunile
cele mai eficiente sunt:
• Copierea – propriu-zisă sau selectivă;
• Transcrierea şi dictarea – cu explicaţii
prealabile, selectivă, autodictare;
 Tehnica dictării, în clasele a III-a şi a IV-a,
presupune respectarea următorilor paşi:
• Citirea, în întregime, a textului ce urmează
a fi dictat, pentru familiarizarea elevilor cu
textul;
• Dictarea propriu-zisă, pe unităţi logice
(propoziţii sau grupuri de cuvinte);
• Recitirea textului, pentru ca elevii să-şi
poată verifica scrierea corectă,
respectarea semnelor de punctuaţie;
• Corectarea textului dictat (frontal, pe
grupe, în perechi) şi analiza greşelilor;
• Concluzii, stabilite împreună cu elevii, şi
recomandări făcute de profesor.
2. Conversaţia
Este o metodă de bază folosită în ciclul
primar: îi antrenează pe elevi în căutarea
şi găsirea răspunsurilor corecte.
Conversaţia poate fi:
a. Conversaţie catihetică
• se poate verifica modul în care elevii şi-
au însuşit anumite cunoştinţe teoretice;
• contribuie la dezvoltarea memoriei
elevilor: ei sunt puşi în situaţia de a
reproduce informaţii procurate anterior.
De exemplu:
Profesorul: Care sunt formele pronumelui
personal la singular?
Elevul: eu, tu, el, ea.
Profesorul: Dar la plural?
Elevul: noi, voi, ei, ele.
b. Conversaţia euristică
• Stimulează mai mult gândire elevilor;
• Se foloseşte la transmiterea noilor
cunoştinţe şi la lecţiile de formare a unor
priceperi şi deprinderi;
• Elevul se află în dialog cu profesorul,
poate formula întrebări, îşi lămureşte
neclarităţile;
• În formularea întrebărilor, trebuie să-i
obişnuim pe elevi:
 Să formuleze clar şi precis întrebările;
 Să evite întrebările echivoce;
 Să nu formuleze o nouă întrebare până nu
primeşte răspuns la prima întrebare;
 Să-şi stimuleze gândirea în formularea
întrebărilor.
3. Jocul de rol
- Este o metodă care contribuie la abilităţile
de comunicare liberă a elevilor după un
text citit sau după o sarcină primită;
- Se poate realiza:
• Pe grupe;
• În perechi;
• Individual;
4. Compunerea gramaticală
 Este o metodă frecvent utilizată la orele de
limba română pentru:
• evaluarea performanţei;
• asigurarea retenţiei şi a transferului de
cunoştinţe.
 Această metodă asigură:
• elevului posibilitatea de a utiliza în mod
creator noţiunile lingvistice nou învăţate,
iar
• Profesorului îi indică nivelul de înţelegere
a noţiunilor studiate de elevi şi capacitatea
acestora de a opera, în contexte noi, cu
aceste noţiuni;
 Sarcinile care se pot formula:
• Scrierea unei compuneri de 6-8 rânduri
în care elevul să descrie colegul de
bancă utilizând cât mai multe adjective;
• Redactarea unei compuneri cu un titlu
stabilit împreună cu elevii, iar aceştia să
utilizeze cel puţin câte două părţi de
vorbire diferite: substantive, adjective,
pronume, numerale, verbe, etc.;
• Redactarea unei naraţiuni prezentând o
amintire din vacanţă;
• Redactarea unei compuneri
argumentative legată de un spectacol
vizionat împreună cu clasa;
• Caracterizarea unui personaj îndrăgit
sau a unui membru de familie, etc.;
5. Demonstraţia (din lat. demonstrare – a
dovedi, a arăta întocmai)
 Este o metodă tradiţională utilizată
frecvent şi în didactica modernă;
 În funcţie de materialul intuitiv utilizat,
demonstraţia poate fi:
• Directă – “pe viu”, a unor fenomene,
acţiuni, obiecte în starea lor naturală;
• Figurativă – cu ajutorul reprezentărilor
grafice;
• Cu ajutorul modelelor;
• Cu ajutorul imaginilor audio-vizuale;
• Cu ajutorul softurilor educaţionale
(calculatorul)
6. Învăţarea prin descoperire – este o
metodă euristică;
 Este eficientă în descoperirea relaţiilor
dintre cunoştinţele teoretice învăţate şi
cele practice – privită astfel: este
redesoperire;
 În funcţie de raţionamentul utilizat,
deosebim:
• (re)descoperire pe cale inductivă: se
porneşte de la analiza şi structurarea unor
idei, fenomene şi se ajunge la generalităţi;
• (re)descoperire pe cale deductivă: se
porneşte de la cazuri generale şi se caută
particularităţi;
• (re)descoperire prin analogie: se caută
asemănările/identităţile dintre două
fenomene;
 Utilizarea acestei metode:
Profesorul stabileşte care sunt noţiunile,
faptele de limbă oferite elevului şi care
sunt cele pe care trebuie să le descopere
singur sau prin dirijare moderată.
7. Metioda studiului cu manualul
 Este o metodă care pune în prim plan
munca independentă a elevului, studiul
individual al său;
 Manualul oferă modalităţi de abordare a
noţiunilor de limbă, poate fi un înlocuitor
al profesorului în explicarea sau
prezentarea unor situaţii date;
 Profesorul: trebuie să-l iniţieze pe elev în
utilizarea manualului, în valorificarea
resurselor acestuia;
 Utilizând manualul, elevul din clasa a III-a şi/sau
a IV-a învaţă:
• Să facă notiţe, conspecte;
• Să extragă ideile principale dintr-un text;
• Să deosebească informaţiile de bază de cele de
detaliu;
• Să rezolve exerciţii şi să creeze exerciţii după
modele date;
8. Analiza lingvistică -
 Este una din metodele principale de studere a
limbii în şcoală;
 Utilizarea acestei metode face posibilă:
• Cunoaşterea de către elevi a structurii
gramaticale a limbii române;
• Cunoaşterea legilor interne de organizare şi de
funcţionare a limbii;
• Dezvoltarea multiplelor posibilităţi de exprimare
ale limbii;
• Dezvoltarea spiritului de observaţie al elevilor, a
puterii de generalizare, a gândirii elevilor.
 Cerinţele textului ales pentru analiză
lingvistică:
• trebuie să fie potrivit pentru elevi din punctul de
vedere al conţinutului;
• să nu conţină situaţii discutabile, echivoce;
• să nu conţină dificultăţi de înţelegere pentru
micii şcolari.
 În funcţie de nivelurile de limbă,
deosebim următoarele tipuri de analiză
lingvistică:
a. Analiza fonetică – este utilizată încă din
clasa a II-a la clasaele cu predare în
limba maghiară;
Se desfăşoară după următorul algoritm:
• Extragerea dintr-un enunţ a unui cuvânt;
• Descompunerea cuvântului în elementele
fonetice componente: silabe, sunete;
• Stabilirea ordinii sunetelor componente: poziţie
iniţială, mediană, finală;
• Stabilirea accentului;
• Stabilirea modului în care se grupează sunetele
(sunetele specifice limbii române);
• Stabilirea grafemelor corespunzătoare
sunetelor: litere simple, grupuri de litere
• Descoperirea valorii expresive a unor sunete.
b. Analiza lexicală – se foloseşte când se
studiază probleme de vocabular şi/sau când se
corectează şi se discută lucrările elevilor;
 Procedeul folosit: substituirea (înlocuirea) –
adică înlocuirea unui cuvânt cu altul, mai potrivit
ca sens pentru contextul respectiv;
 Scopul:
• formarea unei exprimări mai clare, mai expresive
şi mai corecte;
• Semantizarea unor cuvinte şi expresii
necunoscute;
• Explicarea sensului propriu şi/sau figurat
al cuvintelor (fără utilizarea terminologiei
de specialitate).
c. Analiza morfologică –
 Constă în identificarea părţilor de vorbire
şi a categoriilor gramaticale specifice
acestora;
 De exemplu, în cazul substantivului:
felul şi numărul, apoi, în clasa a IV-a,
genul;
 În clasa a IV-a se discută şi funcţia
sintactică a substantivului; astfel cuvântul
nu este rupt de situaţia contextuală în care
se află.
d. Analiza sintactică –
 Urmăreşte construcţia şi analiza enunţurilor (a
propoziţiilor şi a frazelor);
 Se recomandă următoarea ordine de analiză a
propoziţiei:
• Identificarea predicatului (ce se spune despre
cineva, despre ceva) şi
• Identificarea subiectului (despre cine, despre
ce se spune ceva cu ajutorul predicatului)
• Identificarea părţilor secundare de
propoziţie:
 Cuvinte care arată locul acţiunii;
 Cuvinte care arată timpul acţiunii;
 Cuvinte care arată modul acţiunii;
 Cuvinte care spun ceva despre subiect,
etc.
 Analaiza sintactică se poate realiza:
• Liniar sau
• Prin schemă, după stabilirea abrevierilor
împreună cu elevii. (Exemplu de analiză)
e. Analiza ortografică – urmăreşte scrierea
corectă a faptelor de limbă;
 Este o metodă complexă: în derularea ei
se interferează operaţii aparţinând
celorlalte tipuri de analiză;
 Algoritmul analizai ortografice:
• Identificarea ortogramelor;
• Stabilirea componentelor gramaticale ale
acestora;
• Constatarea modului organizării silabice (să-şi,
de exemplu: două cuvinte – o silabă);
• Precizarea marcării în scris a componentelor
ortogramelor;
• Stabilirea conformităţii pronunţiei elevilor cu
normele pronunţiei literare;
• Aplicarea normelor prin diverse exerciţii.
 În analiza ortografică, cadrul didactic trebuie
să respecte principiile ortografiei limbii:
• Principiul fonetic – un fonem= o literă;
• Principiul silabic – anumite litere, în contexte
diferite, dau naştere unor foneme diferite:
Ex: Carte, găleată; cer, gem, chiar, unghi
• Principiul morfologic – structura morfologică a
cuvintelor: radical, prefix, sufix
(lexical,gramatical), desinenţe;
• Principiul sintactic – delimitarea cuvintelor
după rolul şi sensul lor în context (niciodată –
nici o dată);
• Principiul etimologic – scrierea cuvintelor după
tradiţie, după forma originară din limba de
împrumut (bleu, sexy), păstrarea grafiei
tradiţionale a unor nume ale personalităţilor
române (Kogălniceanu, Russo, Alecsandri,
Negruzzi, Hasdeau, etc.), grafia unor nume
străine (Shakespeare, New York, Rousseau,
etc.)
• Principiul simbolic – scrierea aceluiaşi
cuvânt cu minusculă sau majusculă (unire,
război, dar: Unirea Principatelor, Primul
Război Mondial, etc.)

 Principalele aspecte lingvistice care

creează dificultăţi ortografice sunt:
• Scrierea vocalelor în hiat;
• Scrierea diftongilor;
• Scrierea triftongilor;
• Scrierea consoanelor duble;
• Scrierea omofonelor (sau / s-au, iau/i-au);
• Despărţirea cuvintelor în silabe;
• Scrierea unor cuvinte compuse;
• Scrierea numelor de instituţii, de localităţi;
• Scrierea cu ii şi cu iii a unor substantive şi
adjective.
f. Analiza punctuaţiei – vizează utilizarea corectă
a semnelor de punctuaţie;
 Elevii claselor cu limba de predare maghiară, în
clasa a II-a fac cunoştinţă cu punctul, semnul
întrebării şi cu semnul exclamării, cu semnul
dialogului, cu virgula, cu două puncte;
 Diferenţierile trebuie să se realizeze şi la nivel
acustic, prin intonarea enunţurilor de către
cadrul didactic.
 Exemple de exerciţii:
Însemnează răspunsul corect cu X:
a. Propoziţia “A sosit anotimpul cald.”
exprimă: mirare; constatare; întrebare;
b. Propoziţia “Ce mult îmi place cu sania!”
exprimă: informaţie; bucurie; îndemn;
c. Propoziţia “De câte zile ninge?” exprimă:
întrebare; poruncă; exclamaţie; etc.
9. Problematizarea – este tot o metodă euristică,
mai complexă decât învăţarea prin descoperire,
este numită şi “metodă prin rezolvarea de
probleme”;
 Prin problematizare se realizează:
• Dezvoltarea gândirii independente, creatoare a
elevului;
• Provocarea elevului la învăţare, antrenând
disponibilităţile creatoare şi gândirea divergentă;
 Paşii învăţării prin problematizare sunt:
• Debutul – cunoaşterea problemei, a
cerinţelor;
• Explorarea (investigaţia) – parcurgerea
informaţiilor necesare rezolvării problemei;
• Sinteza – notarea sintetică a constatărilor;
• Rezolvarea şi evaluarea – obţinerea
rezultatului final, confruntarea şi evaluarea
rezultatului obţinut de grupe / de elevi;
10. Învăţarea cu ajutorul calculatorului –
(softuri educaţionale) este o metodă
modernă care poate fi utilizată în toate
etapele procesului didactic:
• În proiectare;
• În predare-învăţare;
• În evaluare.
 Folosind calculatorul, elevul va fi capabil:
• Să înveţe utilizarea dicţionarului electronic;
• Să diferenţieze informaţiile de bază de cele de
detaliu;
• Să caute informaţii despre un anumit fenomen
lingvistic;
• Să descopere eventualele greşeli strecurate într-
un text tehnoredactat şi să le corecteze;
• Să construiască şi să rezolve teste de evaluare,
etc.