Elemente de didactica oralului

Elevul ca receptor / emiţător de mesaje orale

 Oralul – „mijloc” şi „obiect” al învăţării
Apariţia conceptului de comunicare şi aplicarea modelului comunicativ –
funcţional au adus modificări în didactica tradiţională a limbilor materne prin impunerea /
dezvoltarea unui domeniu nou- comunicarea orală.
Cercetările pentru cunoaşterea acestui domeniu sunt, la noi, de dată relativ
recentă şi fac obiectul preocupărilor tuturor factorilor implicaţi în procesul instructiv –
educativ: specialişti în didactica limbilor,autori de programe şi manuale, cadrele didactice
care se confruntă cu aplicarea noilor programe în care comunicarea, orală şi scrisă, ocupă
un loc important.
Capacităţile de comunicare orală sunt formulate prin obiectivele cadru /
competenţe generale şi dezvoltate prin dispunerea în crescendo, gradual, a obiectivelor de
referinţă / competenţelor specifice. Sunt vizate, astfel, capacitatea de receptare a
mesajului oral (rolul de auditor) şi capacitatea de exprimare orală (rolul de locutor) – în
gimnaziu - , capacitatea „de utilizare corectă şi adecvată a limbii române în receptarea
şi producerea mesajelor în diferite situaţii de comunicar”, „ argumentarea în scris sau
oral a unor opinii în diverse situaţii de comunicare” – în liceu.
Oralul este considerat (cf. A. Pamfil, 2003, p. 87):
 „mijloc” al învăţării – ceea ce didacticile numesc „a comunica pentru a
învăţa, pentru a duce înţelegerea mai departe”;
 „obiect” al învăţării – „a învăţa strategii de comunicare”.
Această nou perspectivă asupra oralului a determinat impunerea, in programele
de limba si literatura romana, a unor conţinuturi care propun însuşirea unor cunoştinţe,
noţiuni / concepte,strategii din domeniul comunicarii orale care vor fi valorificate în
diferite situatii si contexte-în clasa şi în afara spaţiului şcolar.

 Continuturile invatarii la domeniul Comunicare orala

Conţinuturile învăţării la comunicarea orală au în vedere cele trei aspecte ale
competenţei de comunicare: verbalul, nonverbalul/ extraverbalul şi paraverbalul,
ordonate progresiv dinspre verbal şi nonverbal, în clasele mici ale gimnaziului, spre
paraverbal, în clasa a VIII-a,şi, prin reluarea tuturor aspectelor, în manieră aplicativă, în
clasele de liceu.
Programa de gimnaziu grupează conţinuturile în două teme care se regăsesc în
toate cele patru clase (V – VIII):
Situaţia de comunicare – cu noţiuni însuşite concentric sau linear:
 situaţia de comunicare dialogată şi nonologată;
 adaptarea limbajului la scopul comunicării, la interlocutor şi la
particularităţile emiterii;
 adaptarea la vârsta şi statutul interlocutorului etc.;
Structura textului oral – cu trei dominante în perioada gimnaziului:
 organizarea lexico-semantică a mesajului;
 organizare formală a mesajului;
 textul dialogat şi textul monologat.
 Elevii îşi însuşesc diferite „specii” monolocutive : monologul informativ,
expozitiv, demonstrativ etc.şi interlocutive : dialogul simplu/complex, dialogul formal şi
dialogul informal etc., exersează rezumatul oral şi descrierea orală, verbalul este corelat
cu nonverbalul.
În perioada liceului elevii aprofundează, prin reluare şi dezvoltare, informaţiile
despre situaţia de comunicare, receptează şi producdiferite tipuridiscurs oral în relaţia
cu funcţiile limbajului, prin diversificarea „speciilor”: intervenţia, discuţia, masa
rotundă, interviul, conversaţia cotidiană, dezbaterea, polemica etc.

Principii ale comunicarii orale

Reuşita activităţilor de comunicare orală depinde de respectarea unor principii
( A. Pamfil,2003, p. 87):
Structurarea unui demers coerent, realizat prin secvenţe de actualizare, la
începutul
activităţii de comunicare, dar şi prin secvenţe retrospective autonome pentru corelarea
aspectelor învăţate;
Structurarea unor demersuri explicite – după modelul propus de J. Giasson (sau
alte modele). Momentele lecţiei sunt diferite prin răspunsuri la întrebările ce configurează
Modelul „ învăţării directe sau explicite”. Etapa de reflecţie este obligatorie pentru a
evidenţia etapele procesului învăţării şi rezultatele.
Structurarea unor parcursuri accesibile, prin folosirea unor întrebări simple,
reluate constant şi adecvate specificului activităţilor de comunicare globală.
Organizarea unor secvenţe de învăţare complete – cu secvenţe preliminare,
fixarea temei, activităţi propriu – zise şi evaluarea / autoevaluare.
Structurarea unor agende deschise de producere şi evaluare de text oral – care
să orienteze activităţile elevilor sub forma unor fişe de control.
Corelarea secvenţelor centrate asupra comunicării cu cele consacrate studiului
limbii şi literaturii – cerinţă a modelului comunicativ-funcţional care se referă la
necesitatea predării integrate pentru armonizarea cunoştinţelor aparţinând celor trei
domenii ale disciplinei.

Tipuri de activitati

În lectiile de comunicare orală se pot proiecta două tipuri de activităţi :

 activităţi de asimilare de cunoştinţe;
 activităţi „de comunicare globală”.(Cf.A. Pamfil,2003p. 38)
Activităţile de asimilare / însuşire de cunostinte sunt secvenţe independente
ale lecţiei urmate obligatoriu de exersarea unor tipuri de discurs , pentru ca elevii să-şi
dezvolte capacitatea de receptare sau de producere a mesajului oral.
La fel ca activitatile de la celelalte domenii ale disciplinei, demersul didactic
care urmareste insusirea de cunostinte din domeniul comunicarii orale poate fi:
 inductiv: se porneşte de la două texte, dialogate (de exemplu dialog de tip
formal şi dialog informal) pentru a stabili reguli ale celor două tipuri de
dialog, asemănări şi deosebiri, structură etc.;
 deductiv: se defineşte,de exemplu, interviul mass-media după care elevii
ascultă înregistrare unui interviu pentru a sintetiza notele specifice;
  prin analogie: se elaborează,de exemplu, rezumatul oral al unui text cunoscut
prin actualizarea etapelor rezumării;
 -expozitiv: se foloseşte atunci când volumul de cunoştinţă ce trebuie însuşit
este mare si profesorul foloseşte expunerea ca strategie de transmitere a
informaţiilor.

Activităţile de comunicare globală succed secvenţelor de asimilare de

cunoştinţe , prin imaginarea unor situaţii complete de comunicare orală. Aceste activităţi
au, în general, aspect ludic (de joc), de aceea, pentru a-i face pe elevi să înţeleagă că, de
fapt, se află într-o situaţie de învăţare, trebuie bine organizate.
Se parcurg următoarele etape:

 etapa preliminară constă în fixarea temei de comunicare, documentarea,
fixarea rolurilor; se lucrează pe grupe: unii elevi vor interpreta roluri,
bine fixate în fişele de control, alţii vor fi observatori şi, pe baza fişei de
control, pusă la dispoziţie de profesor, vor monitoriza interpretarea
colegilor;
 etapa de activitate propriu – zisă, adică punerea în scenă a secvenţei de
comunicare (dialog, dezbatere, interviu, masă rotundă etc.)- care ar trebui
să fie înregistrată şi, ulterior,transcrisa -va fi punct de plecare pentru
evaluare / autoevaluare;
 evaluarea poate fi făcută de elevii observatori, de profesor sau de
interpreţii rolurilor, participanţi la actul de comunicare, sub formă de
autoevaluare, în toate situaţiile folosindu-se fişa de control şi / sau de
evaluare care contine criterii de evaluare a discursului oral .

Parametrii fişei de control / evaluare au în vedere următoarele aspecte (cf.

A.Pamfil2003, p. 91) prin realizarea unor rubrici distincte:
 conţinutul discursului oral (adecvarea la temă, pertinenţa intervenţiilor, claritatea
ideilor şi înlănţuirea lor logică etc.);
 componenta verbală (dimensiunea lingvistică, textuală şi discursivă);
 componenta nonverbală (elemente chinestezice, poziţia locutorilor şi modul de
organizare a spaţiului şi a documentelor);
 componenta paraverbală (însuşiri ale vocii).
Fisa de evaluare va fi adaptată în funcţie de vârsta elevilor, prin folosirea unei
terminologii adecvate ca in modelul:

Calificativul
Criteriul
Foarte Bine Satisfăcător
bine
10 p 8p 6p
1.Adecvarea la tema , claritatea ideilor şi înlănţuirea
lor logică
2. Corectitudinea limbajului,claritatea exprimarii
3. Folosirea corectă a formulelor de introducere şi de
încheiere a discursului ( prezentarea portofoliului)
4. Adaptarea limbajului la situaţia de comunicare si la
interlocutor.
5. Utilizarea corespunzătoare a elementelor
nonverbale (privirea, gesturi, expresia feţei)si
paraverbale ( ton ,intonatie, pauze etc.).

 reflectia-ca secventa finala- informează asupra reuşitei activităţii, reia paşii

lectiei şi fixează aspectele importante ale activităţii de comunicare.

În activităţile de comunicare orală este importantă selectarea resurselor şi aici

avem în vedere utilizarea înregistrării audio sau audio-video în anumite secvenţe ale
lecţiei: modele de discurs oral care vor fi audiate / vizionate de elevi pentru a fi evaluate /
autoevaluate.

 Alegerea temelor
Formarea capacităţii / competenţei de receptare. şi producere de texrt oral prin
însuşirea unor „specii” (expunere, dialog formal / informal, interviu, dezbatere, masa-
rotunda etc.) şi a caracteristicilor acestora constituie obiectivele activităţilor de
comunicare. Reuşita nu ţine doar de organizarea spaţiului şi de constituirea grupelor, ci,
mai ales, de alegerea temelor care trebuie să se facă în funcţie de anumite criterii (J. Dolz
şi B. Schneuwly, 1988 – în A. Pamfil, Op. cit., p.93):
 dimensiunea psihologica ( se refera la complexitatea temei si la nivelul de
cunostinte al elevilor );
 dimensiunea socială (se referă la utilizarea / densitatea socială a temei,
potenţialitate polemică, aspecte etice, prezenţa ei reală în spaţiul şcolii şi în afara
ei, posibilitatea de a genera un proiect al clasei care ar interesa elevii);
 dimensiunea didactică (tema să nu fie prea „cotidiană” şi să conţină aspecte noi
„de învăţat”.
Două categorii de teme pot constitui suportul activităţilor de comunicare orală:
1. teme generale, care să vizeze cotidianul, dar şi orizontul de aşteptare al
elevilor :
Care este tema profesată de discuţie?
Ce urmărim când vizionăm un film / un spectacol de teatru?
Ce reclamă preferăm şi de ce?
Cum ne alegem îmbrăcămintea / cărţile / prietenii?
Ce alegem între a citi o carte despre .... şi a căuta informaţiile pe Internet?
Ce basm / obicei / lucru / fiinţă nu am vrea să dispară?
Cum ne petrecem vacanţa de vară / de iarnă/ de Paşte? etc.
( cf. A. Hobjilă, 2006, p.
139):
 2. teme în relaţie cu textele literare care permit exersare speciilor oralului
şi pot viza:
raportul mamă – copil;
individ – societate;
dragoste – datorie;
politică – putere;
realitate – vis etc.
Orele de comunicare ar trebui să se raporteze, în egală măsură, la cotidian şi
la textele literare pentru a permite exersarea diferitelor tipuri de discurs oral. Prin astfel
de teme „a învăţa strategii de comunicare” şi „a comunica pentru a învăţa” se pot întâlni
în spaţiul aceloraşi ore. (cf. A. Pamfil, 2003, p. 94)

.Diversificarea strategiilor
Activităţile de comunicare orală au caracter formativ şi presupun organizarea
clasei în grupe, care îndeplinesc diferite sarcini,si utilizarea unor metode şi procedee
diverse. Alături
de metodele clasice (conversaţia, explicaţia, observaţia, învăţarea prin descoperire,
problematizarea) folosite mai ales în etapele preliminară şi de evaluare, secvenţele de
activitate propriu – zisă, care urmăresc formarea capacităţii de comunicare orală
,apelează la diferite variante ale jocului didactic :jocul cu rol precis şi jocul improvizat.
În acest sens, lucrările de didactica limbilor propun urătoarele tipuri de joc (Vezi
APamfil,2003, pp. 198 – 200):
 jocul de rol şi scrisoarea;
 jocul perspectivelor şi interviul,
 jurnaliştii povestesc;
 istorie în prelungiri;
 interviul în direct/ dezbaterea în direct;
 am văzut, am citit;
 jurnalistul cameleon etc

Metodele pot fi grupate în funcţie de obiectivul fundamental al activităţii:

exersarea /dezvoltarea capacităţii de receptor / emiţător de mesaje orale, de adaptare a
mesajului la receptor./interlocutor, de realizare a comunicării nonverbale. (cf. A. Hobjilă,
2006, p. 143).
Subliniem faptul că utilizare metodelor şi procedeelor se face în acord cu vârsta
elevilor: jocul didactic la clasele gimnaziului, celelalte metode, fără a exclude jocul
didactic – în variante adaptate – în activităţile cu elevii mari unde conţinuturile
comunicării orale şi scrise sunt grupate împreună cu cele de limbă în domeniul Limbă şi
comunicare.
(Vezi si Cap.VI,Elemente de didactica literaturii)