Comunicarea didactica sau pedagogica este cea care mijloceste realizarea

fenomenului educational in ansamblul sau, indifereant de continuturile, nivelurile,

formele sau partenerii inplicati. Fata de aceasta, comunicarea didactica apare ca forma
particulara, obligatorie in vehicularea unor continuturi determinate, specifice unui act de
invatare sistematic asistat.
Din perspectiva educatiei formale, comunicarea didactica constituie baza
procesului de predare asimilare a cunostintelor in cadrul institutionalizat al unei institutii
de invatamant si intre partenerii cu status-roluri determinate:profesori-elevi/studenti.
Ambele apar ca forme specializate ale fenomenului extrem de complex si dinamic
de comunicare umana, care poate fi definit ca si relatie prin care interlocutorii se pot
intelege reciproc prin intermediul schimbului continuu de informatii, divers codificate.
Comunicarea didactica urmareste esential indeplinirea catorva obiective, care au
ca finalitate realizarea eficienta a invatarii. Se are in vedere realizarea obiectivelor
pedagogice, transmiterea unor continuturi purtatoare de instruire si nu in ultimul rand,
stimularea implicarii afective a elevului/studentului in actul de ivatare.
Esentiale sunt metodele pe care le gaseste pedagogul in stabilirea unor puncte de
comunicare atractive. Astfel statutul de emitator al profesorului si de receptor al elevului
devin discutabile. Analiza exclusiva a informatiilor codificate prin cuvant si deci
concentrarea pe mesaje verbale, pierde tot mai mult teren in fata cercetarii diversitatii
codurilor utilizate(cuvant, imagine, gest, mimica)si acceptarii multicanalitatii
comunicarii(vizual, auditiv, tactil, olfactiv).
Din perspectiva acestei realitati devine tot mai evident faptul ca, si in situatie
didactica, comportamentul inerlocutor, in ansamblul sau, are valoare comunicativa.
A comunica, ca forma de interactiune, presupune castigarea si activarea perceptiei
comunicative, care este deopotriva aptitudinala si dobandita. Absenta acesteia sau
prezenta ei defectuasa explica, de cele mai multe ori , esecul sau dificultatile pe care
profesorii, foarte bine pregatiti stiintific in domeniul specialitatii lor, il au sistemetic in
munca cu generatiisi generatii de elevi.
A fi profesor inseamna a avea cunostinte de specialitate temeinic(premisa
necesara dar nu si suficienta), dar si a avea capacitatae de a le "traduce"didactic sau, altfel
spus, posibilitatea de a sti "ce","cat","cum","cand","in ce fel","cu ce","cui", oferi.

Randamentul comunicarii didactice nu se reduce la stapanirea continuturilor

verbale. Pentru contemporaneitate, a fi pedagog inseamna, inainte de toate, a sti sa
explici, sa etalezi clar in fata elevilor un anumit continut, sa clarifici si sa rezolvi metodic
sarcini didactice, prin stapanirae a cea ce comenius spunea:"arta de a–i invata pe toti
totul". Pedagogii antici incepeau intai de toate prin a intriga, prin provocarea nevoii de
sens, fara vreodata sa se raspunda pe deplin, astfel incat fiecare lamurire suscita un nou
secret; este o pedagogie care lasa elevul mereu insetat, constient ca nu era demn de a
cunoaste.
Alegoria stimuleaza placerea de a invata prin enigma pe care ea o contine. Ea ar
putea avea trei functii didactice:- creaza motivatia invatarii(pentru ca initial intriga si apoi
cere o rezolvare),-dramatizeaza(prin personificare, indeamna auditoriulsa se identifice cu

1
personaje si sa se implice an actiune) si- prezinta o functie fatic(faciliteaza contactul si
solidarizarea locurilor).
In esenta, a comunica inseamna “a fi impreuna cu”, “a impartasi si a te impartasi”,
“a realize o comuniune in gand, simtire, actiune”.
In cercetarea si practica actuala, actul comunicarii este vazut ca o unitate a
informatiei cu dimensiunea relationala, aceasta din urma fiind si ea purtatoare de
semnificatii. Relatia, in buna masura, este cea care contextualizeaza informatia. Spre
exemplu, o informatie verbala imperartiva (“Vino!”, “Citeste!”, ”Spune!” etc), in functie
de situatie si de relatia dintre “actorii” comunicarii, poate fi: porunca, provocare, indemn,
sugestie, ordin, sfa, rugaminte, etc.

Comunicarea utilizeaza semen si coduri ce sunt concepute astfel incat sa fie

accesibile celorlalti; in acest caz comunicarea reprezinta “transmitere de mesaje”, schimb
de sensuri precum si filtrare sau creatie de sensuri.Shimbul de mesaje reprezinta o
inegalitate de informatii intre actorii participanti.
Comunicarea reprezinta orice mijloc (semn, simbol) prin care un spirit poate
influent ape altul.
Se remarca faptul ca un tip de comunicare anume este o problema de dominanta si
nu de excusivitate. De asemenea, doar din necesitati didactice se fac delimitari transante,
in realitatea vie a comunicarii aceste forme coexistand. Spre exemplu, comunicarea
profesorului poate fi in acelasi timp, o comunicare in grup (se adreseaza tuturor cu o
cerinta), o comunicare interpersonala (accentueaza o idée ca raspuns direct pentru
studentul X) si intrapersonala ( se autointerogheaza “m-au inteles exact?”, “este X atent
la ce i-am spus?”). La fel, acelasi act comunicativ, este in acelasi timp referential,
operational si atitudinal.

Putem identifica si analiza acest fenomen complex distingand mai multe criterii
posibil de clasificat:

1.Dupa criteriul “partenerii” distingem urmatoarele tipuri:

-comunicare intrapersonala;
-comunicare interpersonala ;
-comunicare in grupul mic;
-comunicare publica.

2. Dupa criteriul “statutul interlocutorilor” distingem:

-comunicare verticala - are loc intre parteneri care au statute inegale,cum ar fi
student-profesor.
-comunicare orizontala (laterala,transversala) - are loc intre partenerii cu acelasi
statut,cum ar fi student-student, professor-profesor.

3.Dupa “ gradul de activare al continuturilor” avem:

- comunicare operanta (cuprinde informatiile care se ruleaza implicit in actul
comunicarii);
- comunicare latenta (cuprinde informatiile potentiale care pot fi activate);

2
4.Dupa “finalitatea actului comunicativ” avem:
- comunicare accidentala;
- comunicare subiectiva;
- comunicare instrumentala;

5.Dupa criteriul “codul folosit”, distingem:

- comunicare verbala;
- comunicare paraverbala;
- comunicare nonverbala;
- comunicare mixta;

6.Dupa “capacitatea autoreglarii”, distingem:

- comunicare lateralizata (unidirectionala). Aici intra comunicarea prin film,
radio, televizor, etc forme ce nu admit interactiunea, ci doar actiunea emitatorului asupra
receptorului.
- comunicarea nelateralizata
- comunicarea bidirectionala;
- comunicarea multidirectionala;

7.Dupa “natura continutului”, avem:

- comunicare referentiala. Vizeaza un adevar anumit(stiintific sau de alta natura);
- comunicare operationala/metodologica. Vizeaza intelegerea acelui adevar (felul
in care trebuie operat pentru ca adevarul transmis sa fie admis sau respins).
- comunicare atitudinala.Valorizeaza cele transmise, situatia comunicarii si
partenerul.

Există 5 nevoi relaţionale fundamentale (în acelaşi timp ele reprezintă şi

obiectivele oricărui proces de comunicare):
1. nevoia de a spune ;
2. nevoia de a fi inteles ;
3. nevoia de a fi recunoscut ;
4. nevoia de a fi valorizat ;
5. nevoia de a influenta ;

1. Nevoia de a spune.
Este nevoia de a transmite informaţii celor din jurul nostru. Permanent simţim
nevoia să spunem ceva, să arătăm, să explicăm, etc.
Dacă simţim nevoia să spunem ceva semnificativ pentru noi şi nu o facem,
transmiterea informaţiei se va realiza involuntar, inconştient, într-un mod mascat.
Mintea şi corpul reprezintă un sistem complex prin care comunicăm - ele trebuie
să se susţină una pe alta.

Din totalul sentimentelor transmise de o persoana:

-7 % se transmit prin intermediul cuvintelor
-38 % se transmit prin tonul vocii
-55 % prin expresia fetei si postura.

3
 2. Nevoia de a fi ascultat si inteles.
Teste efectuate cu privire la ascultare au demonstrat ca o persoană obişnuită îşi
poate aminti numai 50 % din ceea ce a ascultat (dacă este chestionată imediat) şi numai
25% după 2 luni.
Fenomene pot perturba comunicarea:
-blocajul
-bruiajul
-filtrarea informaţiei
-distorsiunea informaţiei.

3. Nevoia de a fi recunoscut.
În orice schimb informaţional între două sau mai multe persoane, deci în orice
proces de comunicare inter-personală apare nevoia de a fi recunoscut: nevoia ca celalalt
să conştientizeze prezenţa mea, valoarea informaţiei pe care o transmit, etc.
Nevoia de a fi recunoscut funcţionează în strânsă legătură cu următoarea nevoie,
aceea de a fi apreciat.

4. Nevoia de a fi Apreciat.
Este nevoia de a avea sentimentul că sunt importanţi pentru persoanele cu care
stabilesc relaţii de comunicare. Vedem întotdeauna ceea ce nu a făcut celalalt, nu şi ceea
ce a făcut.
Aceste părti negative, repetate de mii si mii de ori sterilizează relaţiile, slăbesc
încrederea în forţele proprii, în capacităţile noastre de a realiza ceva.

5. Nevoia de a influenta
Nevoia de a influenţa reprezintă nevoia de a provoca o reacţie, o schimbare de
opinii, credinţe, comportamente, atitudini.

Ultimele trei nevoi fundamentale prezentate sunt esenţiale pentru înţelegerea

mecanismului prin care se realizează motivarea unei persoane.
-nevoia de a fi recunoscut
-nevoia de a fi apreciat
-nevoia de a influenta

Una dintre cele mai frecvente diferentieri utilizate in analiza comunicarii umane
are la baza natura semnelor utilizate in codarea informatiei si canalul predilect de
transmitere a mesajului astfel rezultat. Consecinta este o posibilitate de analiza pe trei
planuri:

1.Comunicarea verbala (CV)

Informatia este codificata si transmisa prin cuvant si prin tot ceea ce tine de acesta
sub aspect fonetic, lexical, morfo-sintactic.

4
 Este cea mai studiata forma a comunicarii umane, desi, din perspectiva
antropogenetica si ontogenetica,aparitia ei este mult devansata de celelalte doua forme de
comunicare.
Este specific umana,are forma orala si scrisa, iar in functie de acestea, utilizeaza
canalul auditiv si vizual. Permite formularea, inmagazinarea si transmiterea unor
continuturi extreme de complexe.
Astfel, cateva principii au facut epoca: emiterea determina receptia; mesajul
circula de la un pol preponderant active (profesorul- in cazul comunicarii didactice) spre
un receptor pasiv; desfasurarea lantului communicational are directie lineara, etapele
prezente le conditioneaza automat pe cele viitoare, fara reciprocitate. Tendinta actuala
este orientatea mai ales asupra cercetarii comunicarii orale.
Comunicarea verbala/orala este considerate mai importanta datorita capacitatii
sale persuasive si manipulatoare.
In procesul de trecere a limbiii de la cea interna la cea externa sau de transformare
a gandirii verbale in cuvinte pot fi identificati o serie de stimuli de natura interna sau
externa.
De natura interna identificam: perceptia despre lume si propria persoana;
deprinderile comunicationale; atitudinile personale datorate educatiei, instructiei,
profesiei.

De natura externa, identificam:

tendinta de abstractizare - de retinere a elementelor esentiale, generale, stabile a
unui lucru;
tendinta deductiva - de a aseza enuntul intr-o forma logica din care rezulta
concluzii;
tendinta evaluarii - de a face aprecieri si ierarhizari valorice prin raportare la
propriul system de valori.

In cadrul comunicarii verbale, distingem urmatoarele tipuri de comunicari, daca se

raporteaza la stilul comunicational dar si la distanta dintre locator si interlocutor :
Necooperanta - atunci cand emitatorul nu cunoaste receptorul (emisiunile de
radio);
Formala - in cazul unui auditoriu numeros ale carui perceptii sunt cunoscute
vorbitorului. Este specifica mediului academic, universitar.
Consultative - In cazul discutiilor cu caracter profesional, de afaceri sau negocieri,
comunicarii didactice.
Ocazionala;
Intima.

2. Comunicarea paraverbala (CPV)

Informatia este codificata si transmisa prin elemente prozodice si vocale ce

insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii comunicative aparte.In
aceasta categorie se inscriu: caracteristicile vocii (comunica date primare despre
locutori), particularitatile de pronuntie, intensitatea rostirii, ritmul si debitul vocii,
intonatia, pauza.

5
 3.Comunicarea nonverbala (CNV)

Informatia este codificata siu transmisa printr-o diversitate de semne legate direct
de postura, miscarea, gesturile, mimica, infatisarea partenerilor.

Regulile comunicarii didactice eficiente sunt:

-sa asculti;
-sa observi;
-sa analizezi;
-sa te exprimi;
-sa controlezi calitatea si eficienta comunicarii.

Profesorul instruieste si educa prin tipuri de activitate specifice, urmarind

obiective cognitive, de limbaj, psihomotorii, afective, estetice, ale educatiei pentru
societate, astfel incat elevii sa devina indivizi adaptabili, flexibili, cu dorinta si abilitatea
de a continua sa invete si dupa terminarea studiilor, pe tot parcursul vietii, toleranti fata
de opinii diferite.
Profesorul permite fiecarui elev sa-si urmeze drumul sau personal de evolutie,
oferindu-i modelul de comportament civilizat, etic, de limbaj si echilibru emotional.

Abilitatile necesare profesorului pentru desfasurarea activitatilor de consiliere

sunt:

Ascultarea activa este abilitatera de baza in consiliere ce ofera suportul unei bune
comunicari intre profesori si elevi.
Ascultarea active este cea care incurajeaza elevii sa vorbeasca deshis si liber. Prin
ascultarea active se comunica respect pentru ceea ce se gandeste sau simte interlocutorul
si se transmite nonverbal ca este inteles.

Factorii care sustin procesul de ascultare active:

- comunicarea nonverbala (tonul si intensitatea vocii, mimica, gestica) sa fie
adecvata continutului si starii afective a elevului;
- contact vizual cu elevul, fara insa a-l fixa cu privirea;
- asigurarera ca s-a inteles correct ceea ce a comunicat elevul prin formule de
genul: “Ceea ce tu vrei sa imi spui este ca…..”;
- apelarea la afirmatii de genul “hmm”, “da”;
- profesorul nu trebuie sa vorbeasca continuu,trebuie sa dea elevului ocazia
vorbeasca si sa puna intrbari;
- ascultarea sa fie autentica-profesorul sa fie sincer interesat de problema/subiectul
abordat;

6
 - ascultarea sa nu fie evaluativa - profesorul nu trebuie sa faca judecati de valoare
in functie de propriile atitudini si convingeri, in termini de “bine” sau “rau”, “acceptabil”
sau “neacceptabil”, “potrivit” sau “nepotrivit” etc;
- profesorul nu trebuie sa foloseasca etichete din dorinta de a integra elevul intr-o
categorie.

Deprinderi care trebuie evitate in procesul de ascultare active:

-a fi neatent, a nu urmari ceea ce spune elevul;
-a repeta in minte care va fi urmatoarea intrebare;
-a intrerupe elevul in mijlocul frazei;
-a se simti amenintat, jignit pentru faptul ca elevii au valori diferite de cele ale
profesorului;
-a reactiona la subiectele care contravin opiniei proprii a profesorului.
-observarea intrebarilor.
Abilitatile de observare permit o intelegere mai reala a mesajului transmis, a starii
affective a elevului. Observarea are doi indicatori importanti: comportamentul nonverbal
si comportamentul verbal.
Dificultatile in procesul de observare apar atunci cand se trece de la simpla
observare a unor comportamente la interpretari personale ale acestora cu scopul de a face
interferente asupra personalitatii elevilor.
Efectul acestei abordari gresite este pierderea relatiei de incredere cu elevii.
Obiectul orelor de consiliere este de a oferi elevilor un cadru in care ei sa se cunoasca
mai bine, sa se dezvolte personal, sa se respecte pe sine si sa-i respecte pe ceilalti, sa
invete sa ia decizii responsabile.

Adresarea intrebarilor. Interogarea este o masura invaziva si trebuie utilizata cu

precautie in cadrul orelo de consiliere. Profesorul adreseaza intrebari elevilor pentru a-i
ajuta pe acestia in clarificarea sentimentelor, convingerilor, atitudinilor si valorilor
personale.Intrebarile pot fi :inchise (genereaza raspunsuri in termini de “da” sau “nu”.
Aceste intrebari duc de cele mai multe ori la intreruperea comunicarii, intrebarile
justificative sunt intrebari inutile in consiliere, pentru ca indeamna elevul sa identifice
cause sau motive sin u acesta este scopul consilierii, intrebarile ipotetice sunt utile pentru
vizualizarea consecintelor pozitive sau negative ale unor actiuni si pentru luarea in
considerare a unor alternative diferite, cum ar fi planificarea vietii si a carierei, intrebarile
deschise sunt acele intrebari care comunica elevului ca este ascultat si consilierul este
interesat de informatiile pe care le aude.
Aceste intrebari il ajuta pe elev sa-si exprime atitudinile, valorile, sentimentele si
optiunile asupra unei probleme abordate. Profesorul trebuie sa tina cont de urmatoarele
sugestii pentru a adresa corect intrebari elevilor: sa foloseasca intrebari care nu contin
fraze lungi, sa foloseasca cuvinte preferate de elevi, sa reformuleze intrebarea atunci cand
elevul nu a inteles si nu sa o repete, san u reactioneze la fiecare raspuns cu o noua
intrebare.
Oferirea de feed-back este o abilitate care sustine comunicarea dintre professor si
elev.

Furnizarea de informatii.

7
 Profesorul-consilier identifica pe parcursul orelor de consiliere si orientare care
sunt cunostintele, atitudinile si abilitatile pe care le au elevii. In functie de acuratetea
informatiilor dobandite, profesorul ofera informatii noi, corecte. Informatiile trebuie
transmise intr-o maniera care duce la intelegerea acestora.
Cateva recomandari cu privire la furnizarea informatiilor: profesorii trebuie sa
foloseasca un limbaj comun cu cel al elevului; sa transmita numai informatiile care sunt
corecte; sa invete elevul sa caute singur informatii sis a le evalueze singur; sa analizeze
sis a modifice impreuna informatiile incorecte pe care elevii le detin, oferind argumente
pe carte acestia sa le inteleaga si sa le accepte ;

Parafrazarea este abilitatea de reformulare a ceea ce ni se pare

essential in mesaj. Are ca obiectiv clarificarea aspectelor legate de subiectul sau tema in
discutie.
Parafrazarea se realizeaza prin utilizarea unor fraze care comunica elevilor ca
mesajul a fost inteles: “ceea ce spui tu se refera la ……”, “cu alte cuvinte….”.Este
important ca profesorul sa nu foloseasca alte cuvinte sau informatii, pe care elevii nu le-
au transmis in mesaj, pentru a nu da o interpretare personala a mesajului si pentru a nu
influenta directia comunicarii.
Pentru utilizarea parafrazarii profesorii trebuie sa tina cont de cateva
recomandari:trebuie sa evite sa defineasca problemele in locul elevilor; sa nu utilizeze
sarcasmul si ironia in feed-back-ul pe care il ofera; sa fie sinceri si sa nu pretinda ca au
inteles ceva, daca de fapt nu au inteles ceea ce elevii comunica; sa utilizeze si
comportamentul nonverbal pentru a comunica acceptarea.

Sumarizarea este o modalitate de a concentra intr-o maniera organizata cele mai

importante aspecte ale discursului interlocutorului. Scopurile sumarizarii sunt de a
recapitula continutul unui discurs sau de incheiere a discutiei.
Se mai utilizeaza si pentru stabilirea prioritatilor si alternativelor de abordare a
unei teme sau subiect sau pentru clarificarea perspectivelor elevilor asupra alternativelor
de abordare a acelui subiect. Sumarizarea se realizeaza impreuna cu elevii.
Reflectarea este exprimarea intelegerii de catre consilier atat a continutului
informational cat si a starii emotionale transmise de elev. Reflectarea de elevului
sentimental ca este ascultat si ca ceea ce exprima sau traieste este important.
Scopul fundamental al reflectarii este mai ales cel de validare a trairilor
emotionale ale elevilor. Scopurile reflectarii sunt: sa verifice intelegerea celor relatate de
interlocutor; sa-I comunice interlocutorului intelegerea si acceptarea neconditionata si sa
stabileasca o relatie bazata pe incredere.

Activitatile de consiliere nu se preteaza la metodele de predare traditionale. Ele

trebuie astfel realizare incat sa-i ajute pe elevi sa inteleaga ca o buna parte din orele de
consiliere le apartin. Metodele interactive de grup, de tipul invatare prin cooperare,
invatare prin descoperire, problematizare, dezbatere, jocurile de rol sunt cele mai
eficiente pentru atingerea obiectivelor activitatilor de consiliere.

Cateva reguli de comunicare si interactiune:

-fiecare opinie trebuie ascultate;

8
-nimeni nu este intrerupt;
-toate intrebarile au rostul lor;
-nimeni nu este ridicularizat;
-fiecare are dreptul sa nu participe activ;
-nimeni nu este criticat si moralizat;
-fiecare are dreptul sa fie ascultat;
-nimeni nu este blamat;
-nimeni nu este obligat sa isi exprime punctul de vedere;
-nimeni nu este judecat si etichetat.

Consilierul trebuie sa fie sensibil la formele sale de comunicare si sa le evite pe

cele ineficiente, cum ar fi cele de tipul:
Verbale
-a da sfaturi;
-a face morala;
-a culpabiliza;
-a compatimi;
-a utilize intrebarea DE CE?;
-a divaga de la subiect;
-a fi sarcastic;
-a fi ironic;

Non-verbale
-a nu privi interlocutorul in ochi;
-a zambi sarcastic sau batjocoritor;
-a te incrunta;
-a casca in fata elevilor;
-a folosi un ton ridicat;
-a vorbi prea repede sau prea incet;
-a te uita frecvent la ceas;
-a te uita pe geam, pe pereti;
-a gesticula exagerat.

Metodele si tehnicile de lucru cele mai eficiente pentru activitatile de consiliere

sunt:

-dezbaterea in grupuri si perechi;

-problematizarea;
-jocul de rol;
-activitati structurate;
-activitati ludice de relaxare;
-exercitii de invatare;
-vizionare de filme si comentarea lor;
-punere in situatie;
-reflexia;
-argumentarea;

9
-comentarea unor texte si imagini;
-completarea de fise de lucru si scale de autoevaluare;
-realizarea de colaje, postere, afise, desene;
-imaginarea de situatii;
-evaluarea unor situatii problematice;
-elaborarea de proiecte;
-elaborare de portofolii;
-studiu de caz;
-prelegerea.

Trebuie sa retinem ca nici o metoda nu este perfecta si infailibila. Important este

adaptarea metodei sau tehnicii utilizate la obiectivele pe care le urmarim.
Daca obiectivele sunt neclare si confuze atunci e normal ca metodele sa nu aiba
efectul dorit.

Ca o concluzionare componentele de baza ale cadrului didactic sunt:

comunicativitatea, empatia, invatarea, conducerea-analiza, planificarae, proiectarea,
organizarea, indrumarea, dirijarea, evaluarea si decizia, valorizrea continutului,
cercetarea si inovarea practicii scolare, cunoasterea elevului, creativitatea.
In educatie se tinde spre formarea unor oameni conformisti, cu stereotipii
numeroase si marcante, considerandu-se ca este de preferat sa asiguri o educatie cat mai
completa decat sa dezvolti o gandire originala si creativa. Ori, in invatamant pedagogul,
inainte de toate, trebuie sa fie creativ.
Trebuie sa anticipeze care sunt nevoile, dorintele actuale ale elevului in cazul
domeniului studiat. Empatia, flexibilitatea, sociabilitate, comunicativitatea tin de
aptitudinile pedagogice pe care trebuie sa le aiba pedagogul incercand sa depaseasca
stereotipia cu care, la randul lui, a fost format. De el depind buna desfasurare a orelor,
prin cautarea de metode noi, interactive, stimulante, incitante de a capta elevii.
Folosirea multicanalitatii in transmiterea si receptarea unui mesaj faciliteaza
retinerea unei mari cantitati de informatii din cele propuse si, in acelasi timp, sporeste
atractivitatea si varietatea actului comunicativ. Se inlatura astfel procesul monotoniei si
se faciliteaza procesul atentiei.
Creativitatea pedagogica se dezvolta in primul rand datorita motivatiei, dorintei
ca, la randul lui, pedagogul sa-si actualizeze informatiile pe care aceasta ezplozie a
descoperirilor de orice fel le ofera societatea actuala.

10