METODICA PREDĂRII ÎN MEDIUL VIRTUAL

Cuprins:

1. Competenţa digitală – specific şi utilitate

2. Utilizarea mediului virtual în procesul instructiv– educativ

3. Integrarea mediului virtual în activităţile de predare-

învăţare-evaluare

4. Resurse software utile în procesul instructiv-educativ

5. Metodica predării – repere esenţiale

5.1. Predarea

5.2. Învăţarea

5.3. Evaluarea

5.4. Lecţia
 5.5. Proiectarea didactică

5.6. Repere în proiectarea lecţiei

5.7. Strategia didactică

6. Sugestii metodologice pentru activităţile didactice

6.1. Tipuri de instruire care utilizează mediul virtual.

Instrumente web aferente

 1. Competenţa digitală– specific şi utilitate

Definite, drept „un ansamblu de cunoştinţe, aptitudini şi atitudini corespunzătoare

contextului” (Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene),

competenţele cheie sunt considerate ca reprezentând elementele necesare oricărui

individ pentru formare şi dezvoltare personală, cetăţenie activă, muncă şi

incluziune socială.

Conform Recomandării Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene

privind competenţele cheie din perspectiva învăţării pe parcursul întregii vieţi

(2006/962/EC) „profilul de formare european” vizează opt competenţe cheie,

considerate în mod egal ca importante şi aflate în interconexiune, după cum

urmează:

• comunicare în limba maternă;

• comunicare în limbi străine;

• competenţe matematice şi competenţe de bază în ştiinţe şi tehnologii;

• competenţă digitală;

• a învăţa să înveţi;

• spirit de iniţiativă şi antreprenoriat;

 • competenţe sociale şi civice;

• sensibilizare şi exprimare culturală.

Comunicarea în limba maternă - competenţă tradiţională caracterizată ca abilitate

de a exprima şi interpreta concepte, gânduri, sentimente, fapte şi opinii atât oral,

cât şi în scris (prin ascultare, vorbire, citire şi scriere), şi de a interacţiona lingvistic

într-un mod adecvat şi creativ într-o varietate de contexte societale şi culturale, în

educaţie şi formare, la muncă, acasă, în timpul liber.

Comunicare în limbi străine - competenţă tradiţională implică abilitatea de mediere

şi înţelegere interculturală.

Competenţe matematice, în ştiinţe şi tehnologii – competenţă tradiţională

reprezintă abilitatea de a dezvolta şi aplica gândirea matematică pentru a rezolva o

varietate de probleme din viaţa de fiecare zi.

Competenţă digitală - competenţă transversală care implică utilizarea cu

încredere şi critică a tehnologiei societăţii informaţionale, la muncă, în timpul liber

şi în comunicare.
A învăţa să înveţi - competenţă transversală care reprezintă abilitatea de a

continua şi de a persevera în învăţare, de a organiza propria învăţare, inclusiv prin

managementul eficient al timpului şi informaţiei, atât la nivel individual, cât şi la

nivel de grup.

Spirit de iniţiativă şi antreprenoriat -competenţă transversal care se referă la

abilitatea persoanei de a transforma ideile în acţiune. Aceasta susţine persoanele nu

doar în viaţa de fiecare zi, acasă şi în societate, ci şi la locul de muncă în

conştientizarea contextului muncii lor şi în sesizarea oportunităţilor; trebuie să

includă conştientizarea valorilor etice şi să promoveze o bună conducere.

Competenţe sociale şi civice - competenţe transversale care includ competenţe

personale, interpersonale şi interculturale şi acoperă toate formele de

comportament, înzestrând persoanele pentru a participa într-un mod eficient şi

constructiv la viaţa socială şi profesională şi, dacă e cazul, la rezolvarea

conflictelor.

Sensibilizare şi exprimare culturală - competenţă transversală care include

aprecierea importanţei exprimării creative a ideilor, experienţelor şi emoţiilor în

medii, în domeniul muzicii, artelor, literaturii.

 • Competenţa digitală – specific şi utilitate

Aceasta presupune un complex de cunoştinţe, atitudini şi abilităţi, după cum

urmează:

Cunoştinţe - semnificarea rolului tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor în

viaţa individului. Include aplicaţiile principale de tipul: stocarea şi gestionarea

informaţiilor.

Abilităţi - căutarea, colectarea şi filtrarea informaţia, priceperea de a o utiliza într-

o manieră critică; abilitatea de a accesa, căuta şi folosi servicii bazate pe Internet.

Atitudini - atitudine critică şi reflexivă faţă de informaţia disponibilă, utilizarea ]n

mod responsabil a mediilor interactive.

Competenţa digitală, în calitatea sa de competenţă transversală, implică utilizarea

în manieră logică, responsabilă şi critică a mijloacelor media electronice.

 2. Utilizarea mediului virtual în procesul instructiv– educativ

Cadrul didactic este în primul rând un manager al procesului instructiv-educativ, în

realizarea căruia se va folosi de o serie de mijloace didactice. Utilizarea mediului

virtual ca mijloc didactic devine necesară în câteva puncte cheie ale activităţii

didactice, după cum urmează:

• Proiectarea activităţii didactice - selectarea unor resurse didactice de

calitate, care facilitează atingerea scopurilor educaţionale urmărite şi centrarea

învăţării pe conţinuturi relevante pentru competenţele care trebuie formate la

cursanţi; utilizarea textului, imaginilor, sunetelor şi animaţiei; angajarea cursanţilor

în activităţi de învăţare bazate pe explorare, descoperire şi cooperare.

• Derularea procesului de predare-învăţare-evaluare - care înseamnă în acest

caz, adaptarea mediului virtual la nevoile de predare ale profesorilor, în condiţiile

asumării rolului de facilitatori ai învăţării şi implică:

- activizarea procesului de predare-învăţare, asigurarea unui cadru interactiv de

învăţare;

- implicarea cursanţilor în căutarea şi prelucrarea informaţiei;

- asigurarea pentru cursanţi a unui ritm propriu de parcurgere a activităţilor de

învăţare şi de rezolvare a sarcinilor de evaluare, în funcţie de nivelul lor de

pregătire;

- creşterea atractivităţii lecţiilor desfăşurate.

• Managementul învăţării - concentrarea activităţii profesorului pe cursant,

ajutându-l să înveţe cum să înveţe, adică să-şi construiască singur cunoaşterea.

Mediul virtual poate facilita în acest context următoarele:

- organizarea unor parcursuri diferenţiate de învăţare;

- îmbinarea lucrului individual, cu lucrul pe echipe;

- angajarea cursanţilor în activităţi de învăţare care necesită conexiuni

interdisciplinare şi transdisciplinare.
Limite referitoare la utilizarea mediului virtual în activităţile instructive-educative:

- maniera în care alegem să proiectăm activitatea didactică (de exemplu, trebuie

ca mediul virtual să se subordoneze scopurilor educaţionale urmărite în vederea

desfăşurării unor lecţii interactive şi nu invers) ;

- alocarea unui timp generos activităţii pe calculator, care depăşeşte activitatea de

învăţare propriu-zisă (de exemplu, decuplarea de la comunicarea reală, în favoarea

comunicării în medii virtuale) ;

- activităţile de învăţare realizate cu formabilii (este util să fie realizate activităţi

de învăţare complexe, care presupun mai mult decât accesarea informaţiilor) ;

- excesul utilizării mediului virtual în procesul de predare-învăţare-evaluare (este

recomandat un echilibru între tradiţional şi modern în învăţare şi în evaluare) ;

 3. Integrarea mediului virtual în activităţile de predare-

învăţare-evaluare

Dezvoltarea competenţelor de specialitate şi metodice presupune o pregătire în

specialitate solidă şi transferul totodată a cerinţelor specifice curriculare referitoare

la mediul virtual în situaţii şi în activităţi de învăţare adecvate acestuia. Devine

astfel evident că, în activitatea de proiectare didactică, profesorul trebuie să

răspundă la întrebările:

ce?, unde?, cum?, când? poate utiliza mediul virtual în activitatea cu

formabilii;

ce?, unde?, cum?, când? nu este recomandat să utilizeze mediul virtual în

activitatea cu formabilii.

Integrarea mediului în activităţile de predare-învăţare-evaluare nu se rezumă doar

la utilizarea calculatorului ca mijloc modern pentru activităţile de instruire ci

implică mai multe niveluri de integrare, respectiv:

1. folosirea de echipamente, computere, telefoane , televiziunea, dispozitivele

digitale sau analogice de înregistrare, camerele de filmat etc.;

2. integrarea unor resurse specific tehnologiei informaţiei şi comunicării în

strategiile tradiţionale de învăţare – spre exemplu, utilizarea prezentărilor

PowerPoint, Prezi;

3. adaptarea metodologiei de predare-evaluare în funcţie de noile tehnologii şi

resurse multimedia;

4. misiunea cadrului didactic, dintr-o nouă perspectivă, anume aceea de facilitator

al învăţării;

5.proiectarea demersului didactic în manieră integratoare în baza unei noi

paradigme a învăţării - paradigma constructivistă.

 4. Resurse software utile în procesul instructiv-educativ

Softurile educaţionale sunt programe sau lecţii în format electronic, proiectate în

raport cu o serie de exigenţe pedagogice (obiective, conţinut specific, caracteristici

ale elevilor, metode, feedback secvenţial şi evaluări formative). În raport de

funcţiile (sarcinile) asumate, respectiv, funcţia pedagogică îndeplinită, softurile pot

fi clasificate astfel:

- softurile de investigaţie - lasă posibilitatea celui care învaţă să-şi aleagă propria

cale pe care o va urma în vederea însuşirii noilor cunoştinţe, potrivit stilului şi

ritmului personal de învăţare;

- softurile tematice - permit ca învăţarea să devine posibilă în cadrul interactivităţii

elev – program calculator, urmând un traseu impus sau sugerat. Sunt recomandate

pentru predarea şi învăţarea de cunoştinţe noi;

- softurile de simulare - oferă posibilitatea modificării unor parametri şi observării

comportamentului sistemului prin reprezentarea controlată a unui fenomen, proces

sau sistem real, prin intermediul unui model cu comportament analog;

- softurile de exersare – utile pentru însuşirii unor date, proceduri, tehnici, în

formarea unor deprinderi specific. Permit lucrul în ritm propriu și validarea

promptă a răspunsului dat;

- softurile pentru testarea cunoştinţelor - aplicate fie independent, fie integrate

într- un mediu de instruire complex, sunt în general foarte variate întrucât depind

de mai mulţi factori: momentul testării, scopul testării, tipologia interacţiunii,

feedback prompt;

- softurile pe bază de jocuri didactice - presupun aplicarea inteligentă a unui set de

reguli sau în vederea amplificării posibilităţilor de explorare euristică a realităţii,

creşterii motivaţiei, nivelului de efort, încurajării interactivităţii între colegi etc.

Sunt de regulă utilizate în cadrul unui proces de rezolvare de problem.

Softuri educaţionale sau didactice au o serie de avantaje în sensul că permit celor

care învaţă următoarele:

- să acceseze diverse surse informaţionale;

- să proceseze informaţii;

- să construiască pe aceste baze cunoştinţe noi;

- să dobândească competenţe/capacităţi prin demonstraţii, exemple, explicaţii,

exersări, simulări etc.

Tot mai des, cadrele didactice şi formabilii utilizează o serie de aplicaţii online,

care facilitează activităţile de predare-învăţare-evaluare, dintre care:

Platforma eTwinning (http://www.etwinning.net)

Oferă cadrelor didactice şi elevilor instrumente pedagogice care integrează noile

tehnologii în procesul de învăţare şi contribuie la optimizarea procesului de

predare-învăţare-evaluare prin valorificarea valenţelor formative ale proiectelor.

Promovează totodată colaborarea şi relaţionarea între şcolile europene prin

intermediul tehnologiei informaţiilor şi a comunicaţiilor (TIC);

Wikispaces (http://www.wikispaces.com)

Aplicaţie care dispune de o interfaţă simplă, conţine forum, inserare de

fişiere, linkuri, imagini, statistici şi un număr nelimitat de pagini. Permite crearea

unui site web al cărui conţinut este creat în colaborare de către utilizatori, păstrând

versiunile successive.

Google Docs (http://www.google.com/google-ds/hpp/hpp_ro_ro.html )

Instrument on-line pentru creare în colaborare de documente, foi de calcul,

prezentări şi chestionare. Permite formatare, încărcare de imagini, comentarii,

tabele şi formule. Documentele realizate sunt stocate online şi pot fi accesate de

oriunde există acces la Internet.

Wallwisher (http://www.wallwisher.com)

Aplicaţia permite crearea unui „avizier” virtual pe care pot fi postate scurte mesaje

conţinând text, imagini. Colaboratorii pot fi invitaţi prin e-mail sau

cu ajutorul URL-ului.

Google Groups (http://groups.google.com/googlegroups/overview.html )

Este un serviciu gratuit oferit de Google pentru a crea grupuri de discuţii publice

sau private bazate pe interese comune. Permite crearea de profile ale utilizatorilor,

de mesaje şi fişe de discuţie, postarea de fişiere.

Teachertube (http://www.teachertube.com )

Sursă de materiale utile pentru cadrele didactice, conţine videoclipuri create de

profesori în scopuri educaţionale.

Platforma iTeach (http://www.iteach.ro)

Perminte integrarea cadrelor didactice într-o reţea naţională dedicată dezvoltării

socioprofesionale oferind oportunităţi pentru dezvoltare profesională, prin

publicarea de materiale şi participarea la grupuri de discuţii, precum şi prin

participarea la cursuri online de formare continuă.

Platforma INSAM (www.insam.ro)

- este un sistem informatic performant de evaluare/ autoevaluare accesibil cadrelor

didactice şi elevilor din învăţământul preuniversitar;

- obiectivul general îl constituie dezvoltarea şi implementarea de instrumente şi

mecanisme digitale de îmbunătăţire a proceselor evaluative şi de autopoziţionare/

autoevaluare a elevilor din învăţământul preuniversitar liceal

Moodle (http://www.moodle.ro)

Platformă de administrare a învăţării la nivel mondial folosită în zeci de mii de

şcoli din lume. Moodle este un LMS (Learning Management System – EN, Sistem

de Administrare a Învăţării) Open Source.

 5. Metodica predării – repere esenţiale

Procesul de învăţământ reprezintă ansamblul activităţilor instructiv-educative,

organizate, planificate şi desfăşurate în instituţii de învăţământ, sub coordonarea

cadrelor didactice

Etimologic, termenul didactică – provine din limba greacă:

- didaskein = a învăţ pe alţii

- didaktike = ştiinţa învăţării

- didactikos = instruire

Didactica (sau metodica) are ca obiect de studiu - problematica generală a

procesului de învăţământ din punct de vedere al:

- Conţinutului procesului de învăţământ: volumul şi calitatea cunoştinţelor;

- Tehnologiei desfăşurării procesului de învăţământ: principii, metode,

mijloace, forme de organizare ale procesului de învăţământ;

- Relaţiei profesor – elev.

 5.1. Predarea - În concepţie modernă, predarea semnifică complex de acţiuni

şi comportamente didactice cu rol de a determina învăţarea (apud Nicola, 1996).

Când vorbim despre predare, avem în vedere următoarele stiluri de predare:

Autoritar

Profesorul cu putere coercitivă, dispune de două tipuri de abordări: abordare

dură (intimidează, umileşte, controlează elevii), abordare mai delicată

(descurajează, inhibă, întristează elevul).

Pasiv

Profesorul fără putere, indiferent la clasă, elevii profitând de apatia acestuia

Democratic

Profesorul lider, este răbdător şi integru în activitatea la clasă, impunându-se

prin atitudine şi exemplu personal.

 5.2. Învăţarea

Asimilare activă a informaţiei (prin confruntarea cu situaţii problematizante

şi experienţa de viaţă) în scop adaptativ.

Când vorbim despre învăţare, vom avea în vedere, în principal tipurile de învăţare.

Aceste se grupează în funcţie de:

1. Procesele psihice implicate:

- Învăţare conştientă (asimilarea raţională a informaţiilor)

- Învăţare mecanică (doar memorarea informaţiilor)

2. Modul de achiziţionare a informaţiilor:

- Învăţare prin receptare:

- Pasivă (mecanică)

- Activă (conştientă)

- Învăţare prin descoperire (prin propria experienţă, explorare)

- Învăţarea şcolară,are loc în procesul de învăţământ şi este o activitate

sistematică, dirijată, intensivă, în care experinţa este organizată pedagogic în

mai multe etape:

 A. Receptarea materialului

B. Înregistrarea datelor

C. Înţelegerea materialului

D. Fixarea materialului

E. Actualizarea materialului prin reproducere sau

punere în practică.

5.3. Evaluarea didactică

Proces de măsurare, apreciere şi decizie cu privire la rezultatele procesului de

învăţământ.

După momentul în care se realizează evaluarea se pot distinge trei forme de

evaluare:

• Iniţială;

• Continuă (formativă);

• Finală (sumativă, de bilanţ).

 • Evaluarea iniţială

Când se realizează?

La începutul unei perioade de instruire: semestru, an şcolar, ciclu de învăţământ, la

începutul unui program de instruire.

De ce se realizează?

Pentru stabilirea nivelului de pregătire al elevilor, proiectarea activităţii viitoare,

stabilirea modalităţilor de intervenţie necesare.

Cum se realizează?

Instrumente utile: testul de evaluare iniţială, probe scrise , verificări orale.

• Evaluarea continuă

Când se realizează?

Pe parcursul procesului de instruire.

De ce se realizează?

Pentru evidenţierea progresului elevilor, lacunelor în învăţare, ameliorarea

rezultatelor învăţării, facilitarea şi motivarea învăţării

Cum se realizează?

Instrumente utile: probe practice, probe scrise , verificări orale.

• Evaluarea finală

Când se realizează?

La finalul unei etape de instruire: semestru, an, ciclu de învăţământ.

De ce se realizează?

Pentru aprecierea nivelului de pregătire al elevilor la sfârsitul unei etape de

instruire.

Cum se realizează?

Instrumente utile: lucrările scrise (tezele), testele, examenele

 5.4. Lecţia

Unitate de acţiune didactică, orientată către un scop, în care se desfăşoară

activitatea elevilor sub coordonarea cadrului didactic, într-o succesiune de etape,

într-un interval de timp delimitat.

Tipul de lecţie se stabileşte în funcţie de obiectivul general al lecţiei:

• Lecţie de transmitere de cunoştinţe

• Lecţie de formare de priceperi şi deprinderi

• Lecţie de recapitulare

• Lecţie de evaluare

• Lecţie mixtă

• Lecţia de transmitere de cunoştinţe

Obiectiv: achiziţia de cunoştinţe, formarea capacităţilor de a opera cu acestea

Structură generală:

- Momentul organizatoric

- Actualizarea cunoştinţelor anterioare

 - Anunţarea titlului şi a obiectivelor lecţiei

- Transmiterea cunoştinţelor

- Fixarea cunoştinţelor

- Anunţarea temei pentru acasă

• Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi

Obiectiv: formarea şi exersarea de deprinderi intelectuale, motorii, artistice etc.

Structură generală:

- Momentul organizatoric

- Actualizarea cunoştinţelor anterioare

- Anunţarea titlului şi a obiectivelor lecţiei

- Explicarea şi demonstrarea modelului acţiunii de executat

- Exersarea propriu-zisă

- Evaluarea rezultatelor obţinute

 • Lecţia de recapitulare

Obiectiv: consolidarea, sistematizarea, aprofundarea, completarea cunoştinţelor,

deprinderilor.

Utilitate:

la sfârşitul unui capitol

la final de semestru, an şcolar

la debut de an şcolar

înaintea lucrarilor scrise

Structură generală:

- Enunţarea subiectului şi a obiectivelor lecţiei

- Recapitularea propriu-zisă – variante:

conversaţie pe baza unui plan anunţat înainte

prezentarea unor referate, proiecte, teme cu caracter aplicativ

expunerea - sinteză a cadrului didactic

- Aprecierea rezultatelor
 • Lecţia de evaluare

Obiectiv: diagnoză, feedback

Variante ale lecţiei de evaluare:

- Lecţie de evaluare orală

- Lecţie de evaluare prin probe scrise

- Lecţie de evaluare prin probe practice

- Structură generală:

- Anunţarea obiectivelor

- Evaluarea propriu-zisă

- Concluzii, aprecieri generale cu rol ameliorativ

• Lecţia mixtă

Obiectiv: atingerea concomitentă a mai multor obiective didactice (transmitere

cunoştinţe, fixare, evaluare)

Structură generală:

- Momentul organizatoric

- Verificarea cunoştinţelor/deprinderilor dobândite anterior; verificarea temei

pentru acasă
 - Anunţarea titlului şi a obiectivelor lecţiei

- Transmiterea noilor cunoştinţe

- Fixarea cunoştinţelor

- Anunţarea temei pentru acasă

5.5. Proiectarea didactică

Demers de anticipare şi planificare a modului în care se va desfăşura activitatea

instructiv-educativă, pe o anumită perioadă de timp

Proiectarea didactică este de două feluri: globală şi eşalonată

Proiectarea didactică globală:

Se realizează pentru o perioadă mai mare de timp (ciclu de învăţământ). Se

soldează cu elaborarea planurilor de învăţământ, programelor şcolare

Proiectarea didactică eşalonată:

Este realizată de cadrele didactice pentru o perioadă mai restrânsă de timp:

An şcolar (proiectarea activităţii anuale)

Semestru (proiectarea activităţii semestriale)

Capitol (proiectarea unităţii de învăţare)

Lecţie (proiectarea lecţiei)

Etapele proiectării didactice:

Stabilirea obiectivelor activităţii instructiv –educative (rezultatele aşteptate)

Selectarea, organizarea, structurarea conţinuturilor activităţii instructiv-

educative

Selectarea căilor şi mijloacelor de atingerea a obiectivelor activităţii

instructiv-educative

Stabilirea modalităţilor de evaluare

5.6. Repere în proiectarea lecţiei

În proiectarea unei lecţii, vom avea în vedere respectarea următorilor paşi:

1. Stabilirea tipului de lecţie

2. Formularea obiectivelor

3. Identificarea resurselor

4. Stablirea strategiilor didactice

5. Stabilire procedura de evaluare

 Model orientativ de proiect de lecţie

A. Date generale

Disciplina

Clasa

Data

Subiectul lecţiei

Tipul lecţiei

Obiectiv general / Obiective operaţionale

Conţinutul lecţiei

Strategii didactice

Locul desfăşurării

Timp

Bibliografie
 B. Desfăşurarea lecţiei

Secvenţele Timp Obs Elemente esenţiale de Strategii didactice Evaluare

lecţiei conţinut

Activitatea Activitatea Metode Mijloace

profesorului elevilor
 5.7. Strategia didactică

Strategia didactică este un mod de combinare şi organizare a ansamblului de

metode şi mijloace alese pentru atingerea anumite obiective.

Metoda de învăţământ poate fi privită şi ca „o modalitate de acţiune, un instrument

cu ajutorul căruia elevii, sub îndrumarea profesorului sau în mod independent, îşi

însuşesc şi aprofundează cunoştinţe, îşi informează şi dezvoltă priceperi şi

deprinderi intelectuale şi practice, aptitudini, atitudini etc.“ (M. Bocoş, 2013).

Mijloacele de învăţământ reprezintă ansamblul de obiecte, dispozitive, aparate care

contribuie la desfăşurarea eficientă a activităţii didactice. Ele sunt resurse materiale

ale procesului de învăţământ, selecţionate din realitate, modificate sau

confecţionate în vederea atingerii unor obiective pedagogice (Cerghit, 1988)

• Metode de predare

A. METODE DE TRANSMITERE ŞI ÎNSUŞIRE A CUNOŞTINŢELOR

1.Metode de comunicare orală:

Expozitive Povestirea didactică

Descrierea
 Explicaţia

Prelegerea

Conferinţa

Dialogate Conversaţia

(conversative) Dezbaterea (variante: discuţia de grup, „masa rotundă”,

brainstorming, discuţia Phillips 6/6, discuţia panel)

Problematizarea

2. Metode de comunicare scrisă (de muncă cu manualul):

Lectura explicativă;

Lectura independentă: (rezumatul; conspectul; fişa de studiu)

B. METODE DE FIXARE SI SISTEMATIZARE A CUNOSTINTELOR SI DE

VERIFICARE:

Harta cognitiva sau harta conceptuala;

Tehnica florii de nufar;

Metoda R.A.I;

C. METODE DE EXPLORARE ŞI DESCOPERIRE

Metode de explorare directă a obiectelor şi fenomenelor:

Observaţia didactică

Experimentul

Studiul de caz

Învăţarea prin descoperire

Metode de explorare indirectă, prin substitutele realităţii:

Modelarea

Algoritmizarea

Demonstraţia
D. METODE BAZATE PE ACŢIUNE PRACTICĂ (DE FORMARE A

DEPRINDERILOR)

Actiune reala

Exercitii

Lucrari practice

Elaborare de proiecte

Actiune simulata

Joc de rol

Învatare pe simulatoare

Dramatizarea

F. METODE DE RAŢIONALIZARE:

1.Metode şi strategii de dezvoltare a gândirii critice:

- de evocare :

Brainstorming-ul
Lectura în perechi etc.
- de realizare a înţelesului:

Jurnalul dublu
Tehnica lotus
SINELG
Cubul
Ghidurile de studiu etc.

- de reflecţie:

Tehnica celor şase pălării gânditoare

Diagrama Venn
Stiu-Vreau sa stiu-Am invatat
Turul galeriei etc.

- de încheiere:

Eseul de cinci minute

Fişele de evaluare etc.

- de extindere:

Interviurile
Investigaţiile independente
Colectarea datelor etc.
2.Metode şi strategii de învăţare prin colaborare:

- tehnici de spargere a gheţii:

Bingo
Ecusonul
Astazi ma simt, etc.

- metode şi strategii pentru rezolvarea de probleme şi dezbatere:

Mozaic
Phillips 66
Metoda grafică etc.

- exerciţii pentru rezolvarea de probleme şi discuţii:

Mai multe capete la un loc

Discuţia în grup
Consensul în grup
 6. Sugestii metodologice pentru activităţile didactice

Utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în procesul de predare-învăţare-

evaluare a disciplinelor, va fi introdusă în strategiile didactice ca instrument de

optimizare si eficientizare a procesului didactic şi nu ca un scop în sine. Integrarea

instrumentelor specific mediului virtual în curriculumul disciplinelor va fi

justificată în situaţiile în care:

- contribuie la formarea şi dezvoltarea resurselor de ordin cognitiv ale

personalităţii;

- se încadrează în sistemul metodologic de ansamblu al predării disciplinelor;

- face referire specială la deschiderile oferite de resursele mediului virtual

activităţii didactice şi se reflectă direct asupra calităţii întregului ciclu al activităţii

didactice: proiectare, aplicarea documentelor de proiectare şi evaluare;

- îşi propune transformarea modului în care cursaţii învaţă şi a modului în care sunt

învăţaţi din perspectiva aplicării teoriilor constructiviste ale învăţării şi ale teoriei

procesării informaţiei prin care cursantul nu primeşte cunoştinţe date deja, ci îşi

construieşte el însuşi cunoştinţele;

- presupune o astfel de concepţie despre învăţare - predare din perspectiva cadrelor

didactice, care include pentru acestea, alături de competenţe didactice şi

competenţe tehnologice;

- oferă elevilor o relaţie nouă, pragmatică, cu informaţia şi cunoaşterea;

- facilitează restructurarea metodelor tradiţionale (nu înlocuirea lor) prin

completarea acestora; astfel în promovarea noii metodologii sunt adesea utilizate

metode ca: prezentarea, explicaţia, lectura textului, dezbaterea, demonstraţia,

exersarea, simularea etc.

Nefiind un scop în sine, integrarea tehnologiei informaţiei şi comunicării în

procesul de predare-învăţare-evaluare a disciplinelor , va trebui să fie subordonată

unor scopuri ca:

- dezvoltarea competenţelor cheie,

- considerarea fromabilului ca subiect al activităţii instructiv-educative şi

orientarea acesteia spre formarea competenţelor specifice,

- accentuarea caracterului practic-aplicativ al disciplinei.

 6.1. Tipuri de instruire care utilizează mediul virtual.

Instrumente web aferente

În funcţie de abilităţile şi nevoile cursanţilor şi de posibilităţile instituţiei de

învăţământ, pot fi utilizate pentru dezvoltarea de competenţe specifice

disciplinelor, mai multe tipuri de instruire care utilizează mediul virtual.

1.Învăţarea individuală - oferă posibilitatea învăţării în propriul ritm, a utilizării

propriului stil de învăţare. Materialele didactice utilizate în învăţarea individuală a

conţinuturilor specifice disciplinelor sunt oferite online şi dispun de următoarele

caracteristici:

sunt interactive;

permit desfăşurarea unor activităţi de monitorizare şi feedback;

sprijină cursantul activitatea de învăţare.

2. Învăţarea individuală asistată, presupune sprijinul unui îndrumător sau tutore,

care îndrumă cursantul în situaţii speciale, în faza finală de evaluare, sau

permanent, pe tot parcursul procesului de învăţare. Sunt utilizate materiale de

învăţare furnizate online şi mijloace electronice între cursant şi profesor ( e-mail,

conferinţe Web).

3. Învăţarea în clasa virtuală se poate desfăşura fie sincron, fie asincron (lecţia

online asincronă, spre deosebire de lecţia clasică, poate fi accesată oriunde şi

oricând) şi presupune existenţa unui spaţiu online privat. Cursantul din clasa

virtuală beneficiază atât de îndrumarea unui tutore, cât şi de materiale de studiu

online, pe care le partajează cu ceilalţi colegi, proces în care îşi dezvoltă

competenţe de colaborare şi comunicare. O clasă virtuală, la fel ca şi clasa

tradiţională, permite participarea în timp real la lecţii şi discuţii. În clasa virtuală

există activităţi de învăţare individuală sau în grup, discuţii; teste; teme pentru

acasă; cursuri complete organizate pe module; forumuri (conferinţe asincrone) şi

sesiuni de chat.

Tutorele planifică activitatea clasei de elevi, propune spre dezbatere în

conferinţe asincrone anumite subiecte, analizează şi comentează rezolvarea temelor

postate online şi identifică pentru fiecare cursant, problemele care au apărut în

activitatea sa.

4.Învăţarea combinată (blended learning) denumită şi învăţare mixtă

presuupune combinarea din partea cadrului didactic a două categorii de activităţi şi

resurse pentru realizarea instruirii: unele tradiţionale sau clasice şi altele virtuale

sau online. Astfel, profesorul realizează introducerea într-o unitate de învăţare în

mod tradiţional, face to face, după care, solicită cursanţilor să utilizeze materiale

de învăţare disponibile online.

În general, putem spune că abordarea într-o manieră modernă a procesului de

predare, învăţare şi evaluare se poate realiza prin utilizarea în procesul didactic a

următoarelor instrumente Web:

1. E-mail-ul - prin intermediul acestui instrument profesorul poate trimite acelaşi

mesaj (mail) către toţi cursanţii dintr-o clasă, în acelaşi timp. Mesajul poate

conţine, de exemplu, o temă, cerinţele acesteia şi baremul de corectare şi notare.

Cursanţii, la rândul lor, pot trimite cadrului didactic, tema rezolvată pe e-mail.

Cadrul didactic poate să-şi organizeze e-mail-urile pe foldere cu numele clasei

(e.g., folderul cu numele „master an I”) iar în folderul respectiv să salveze toate

temele primite de la cursanţii din acea clasă. De asemenea, profesorul are

posibilitatea să salveze în agenda electronică toate adresele de e-mail ale

cursanţilor grupate pe ani de studiu. Servicii de poştă electronică cunoscute: Yahoo

Mail (https://mail.yahoo.com) şi Google Mail (https://gmail.com).

2. Forumurile de discuţii - permit interacţiunea, discuţiile şi schimbul de

experienţă cu formabilii dintr-o clasă fără a fi necesar ca aceştia să fie conectaţi sau

să se afle în acelaşi timp şi în acelaşi loc cu profesorul.

3. Video conferinţele - facilitează comunicarea la distanţă prin intermediul

camerei web. Cadrul didactic, are astfel posibilitatea să coordoneze o video

conferinţă, un workshop la distanţă sau poate chiar să predea o lecţie online atunci

când este plecat iar cursanţii lucrează supravegheaţi în laboratorul cu acces la

Internet.

4. Blogurile - acronimul de la weblogs, blog-urile sunt utilizate pentru a schimba

informaţii şi opinii cu cititorii şi pentru a solicita reacţii şi discuţii. Un blog este un

site Web, menţinut în mod obişnuit de către o singură persoană, companii sau alte

instituţii, cum ar fi cele educaţionale, conţinând intrări şi comentarii. Intrările sunt

descrieri ale unor evenimente, incluzând text şi alte materiale. Fiind un forum

pentru reflecţie şi expresie cu subiecte diverse, blogul poate dinamiza şi deschide

dialogul direct cu formabilii, creând reţele de învăţare. Blogul oferă cursanţilor

posibilitatea studiului individual şi desfăşurarea de activităţi educaţionale în ritm

propriu.
Bibliografie:

ANGHEL, T. (2009). Instrumente şi resurse web pentru profesori. Bucureşti:

Editura All.

BALANSKAT, A., BLAMIRE, R., KEFALA, S. (2006). The ICT Impact Report.

European Schoolnet. Disponibil online la:

http://ec.europa.eu/education/pdf/doc254_en.pdf, accesat în 20.10.2011.

BOCOŞ, M. (2013). Instruire interactivă. Iaşi: Polirom.

CERGHIT, I. (1988). Mijloace de învăţământ şi strategii didactice. În: Cerghit

Ioan, Vlăsceanu Lazăr (coord.), Curs de pedagogie, Tipografia Universităţii,

Bucureşti.

COPLEY, J. (1992). The Integration of Teacher Education and Technology: a

Constructivist Model. În: Carey, D. et alii (Eds.), Technology and Teacher

Education. Charlottesville, VA: AACE.

DULAMĂ, M. E. (2002). Modele, strategii şi tehnici didactice activizante. Cluj-

Napoca: Editura Clusium.

European Commission (2001). Council Resolution of 13 July 2001 on e-Learning.

În: Official Journal of the European Communities. Disponibil online la:

http://ec.europa.eu/education/archive/elearning/reso_en.pdf.
FOSNOT, C.T. (1996) Constructivism: Theory, perspectives and practice. New

York: Teachers College, Columbia University.

ISTRATE, O. (2007) Educaţia la distanţă. În: Elearning Romania. Bucureşti.

Disponibil online la: http://www.elearning.ro/publicatii/page/3

ISTRATE, O. (2010) Efecte şi rezultate ale utilizării TIC în educaţie. În: Vlada,

M. (coord.) Conferinţa Naţională de Învăţământ Virtual, Bucureşti: Editura

Universităţii din Bucureşti.

IUCU, R. (2005) Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice. Sisteme,

politici, strategii. Bucureşti: Editura Humanitas educaţional.

MOLDOVEANU, M (2006). Introducere în pedagogie. Bucureşti: Editura

Printech

NEACŞU, I. (1990). Instruire şi învăţare. Bucureşti: Editura Ştiinţifică

NICOLA, I. (1996). Pedagogie. Bucureşti: E.D.P. R.A.

NICOLA, I. (2003). Tratat de pedagogie şcolară. Bucureşti: Editura Aramis

NOVEANU, E. (coord.) (2004). Impactul formativ al utilizării AeL în educaţie.

Bucureşti: TEHNE - Centrul pentru Inovare în Educaţie. Disponibil online la:

www.tehne.ro/resurse/TEHNE_Impact_formativ_AEL_2005.pdf
VELEA, S. (2009). Noile tehnologii în educaţie – între slogan şi impact autentic în

activitatea de predare-învăţare. În: Tehnologii moderne în educaţie şi cercetare.

CNIV 2009. Bucureşti: Editura Universităţii din Bucureşti.