Formele educaţiei şi relaţiile dintre ele

3.1.Educaţia formală

Educaţia formală se referă la ansamblul acţiunilor sistematice şi organizate, elaborate şi

desfăşurate în cadrul unor instituţii de învăţământ specializate (şcoală, universitate, etc.)
în scopul formării personalităţii umane. În acest context educaţia şi instruirea sunt
explicite, desfăşurate în virtutea atingerii unor obiective clar formulate iar procesul
educativ se caracterizează prin intensitate, concentrare a informaţiilor şi continuitate).
Pregătirea elevilor este elaborată în mod conştient şi eşalonat, fiind asigurată de un corp de
specialişti anume pregătiţi în acest sens. Informaţiile transmise sunt atent selectate şi
structurate, caracterizându-se prin exactitate şi rigurozitate ştiinţifică, permiţând o asimilare
sistematizată a cunoştinţelor şi facilitând dezvoltarea unor abilităţi şi deprinderi necesare
integrării individului în societate. Educaţia formală este puternic expusă exigenţelor şi
comandamentelor sociale iar rezultatele acţiunii educative sunt supuse unei activităţi
evaluative realizată în modalităţi şi după criterii riguros stabilite (Cucoş, C., 1999).

3.2. Educaţia nonformală

Educaţia nonformală include un ansamblu de acţiuni şi influenţe educative, structurate,

organizate şi instituţionalizate, dar desfăşurate în afara sistemului de învăţământ.
Educaţia nonformală include astfel multiple activităţi de educaţie şi instruire
extraşcolare, acţiunile situate în acest context caracterizându-se printr-o mai mare
varietate şi flexibilitate, oferind o mai bună posibilitate de pliere pe interesele şi
abilităţile şi opţiunile particulare ale elevilor.
Educaţia nonformală include în structura sa două tipuri de activităţi:
 activităţi paraşcolare (de perfecţionare, reciclare, etc.);
 activităţi perişcolare (vizite la muzeu, excursii, cluburi, cercuri ştiinţifice, vizionări de
filme);
 Educaţia nonformală permite lărgirea orizontului cultural, îmbogăţirea cunoştinţelor din
anumite domenii, dezvoltarea unor aptitudini şi interese speciale etc. Educaţia nonformală
prezintă avantajul unui spaţiu instructiv-educativ mult mai flexibil decât cel strict şcolar,
oferind astfel individului o mai mare libertate de acţiune, permiţând o mai bună selectare a
informaţiilor resimţite ca necesare de către cei care se instruiesc. Dezavantajul major al
educaţiei nonformale este legat de absenţa unor demersuri evaluative sistematice.

3.3.Educaţia informală

Educaţia informală se referă la totalitatea influenţelor educative neorganizate, nesistematice şi

nesubordonate unor finalităţi educaţionale explicite. Educaţia informală include astfel
totalitatea informaţiilor vehiculate în contextul situaţiilor cotidiene cu care este confruntat
individul, informaţii ce nu sunt selectate, prelucrate pedagogic sau transmise în conformitate
cu principiile de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv-educativ.

Tabel 1. Formele educaţiei

Educaţie Formală Nonformală Informală (I)
(F) (N)

Scopuri Generale, pe Specifice, pe Punctuale, imediate

termen lung termen scurt
Relaţia Ierarhie prestabilită Parteneriat între Învăţarea poate fi individuală sau
profesor facilitatori şi împărtăşită, în cadrul unui grup
-elev participanţi
Conţinut Determinat de Participanţii înşişi Determinat iexclusiv individual
autorităţi, identifică nevoile
standardiat şi metodele de
învăţare
Contextul Instituţional, izolat Integrat în mediu, Informal (familie, grup de mediu
învăţării de mediu bazat pe prieteni/ colegi)
comunitate
Metode de Prelegerea – sursă metode conversatia
predare- principală de participative de
învăţare transmitere a evaluare şi reflecţie
informaţiei asupra propriei
învăţări

Forme de Externă, teste Autoevaluare, Internă; învăţarea este practică şi

evaluare standardizate evaluare reciprocă legată de nevoi reale

Finanţare Publică: guvern, Autofinanţare, autofinanţare

regiune, comunitate finaţare din partea
locală angajatorului,
 granturi
Fordham (1993) evidenţiază faptul că, în cazul educaţiei nonformale, organizarea şi
planificarea învăţării ar trebui asumate chiar de către cursanţi; ca atare, este nevoie de o
abordare „de jos în sus“ (bottom up), care să le dea cursanţilor capacitatea de a înţelege sau,
de ce nu, de a schimba structurile sociale din jur. Principiul participativ, care stă la baza
filosofiei nonformalului, trebuie înţeles ca participare la propria formare (înţelegere a nevoilor
şi găsirea soluţiilor adecvate de instruire în domeniile respective) şi la viaţa comunităţii / a
societăţii. Dacă în cazul educaţiei formale, curriculumul este impus, în cazul educaţiei
nonformale acesta ar trebui negociat de grupul de cursanţi, astfel încât să răspundă cât mai
bine nevoilor acestora. În ceea ce priveşte educaţia informală, se desfăşoară fără să aibă la
bază un curriculum. Grafic, distanţa dintre formal şi informal poate fi figurată astfel încât să
sugereze necesitatea unui continuum între cele trei forme:
Educaţie informală Ed. nonformală Ed. formală
Lipsa unui Curriculum Curriculum
curriculum negociat impus

3.4. Abordarea holistica a educaţiei

Pentru a deveni cu adevărat o dimensiune permanentă a existenţei umane, educaţia trebuie să

aibă un caracter global, conjugând armonios şi eficient educaţia formală cu cea nonformală şi
informală. Datorita eforturilor teoretice întreprinse de pedagogi ca: Ph. Coombs, P. Lengrand,
Th. La Belle etc., demersul global sau concepţia holistică în abordarea problematicii educaţiei
a devenit o perspectivă atât pentru cercetători, cât şi pentru educatori.
Potrivit concepţiei holistice, frontierele dintre tipurile de educaţii identificate nu sunt rigide,
intre ele existând intrepătrundere şi interdependenţă. Educaţia formală va avea de câştigat
dacă va reuşi să integreze creator influenţele datorate modalităţilor de educaţie nonformale şi
informale. In acelaşi timp, acumulările educaţiei formale pot contribui esenţial la dezvoltarea
şi eficientizarea celorlalte două sectoare: ,,fiecare dintre sectoarele descrise mai sus are locul
său şi raţiunea sa de a fi specific. Totuşi, frontierele dintre ele nu sunt rigide. Există deja o
înterpătrundere şi o interdependenţă între cele trei domenii în care se exercită procesul
educativ. Totuşi, este evident că acest proces nu-şi poate atinge deplina eficienţă decât printr-
o cooperare strânsă între aceste trei sectoare" (Lengrand, P., 1982).
Referindu-se la această problemă, La Belle subliniază: în practică, educaţia informală, cea
nonformală şi cea formală trebuie să fie văzute mai degrabă ca moduri predominate de
invăţare decât ca entităţi distincte, cum susţin Coombs. Ca modalităţi de accentuare, educaţiile
în toate ipostazele ştiute pot exista simultan uneori in acord, alteori in contradicţie" (La Belle,
Th.J., 1982).
Dacă admitem că şcolii îi revine sarcina de a prelua şi prelucra măcar o parte a mesajelor
educaţiei informale, atunci insăşi integrarea instituţiilor educaţionale în sistemul instituţiilor
sociale dobândeşte o semnificaţie mai înaltă şi sarcini mai mari decât cele care li se atribuie în
prezent.
Dacă existenta acestor diferite tipuri de educaţie este analizată şi discutată în literatura
pedagogică, ceea ce reprezintă o problemă relativ nouă este determinarea corelaţiilor dintre
aceste trei tipuri de invăţare. Spre această problemă îşi îndreapta atenţia în ultimul timp o
seamă de cercetători. Unii, puţini la numar, consideră că, în competiţia dintre educaţia şcolară
şi cea informală, câştig de cauză va avea ultima, în timp ce alţii consideră că şcoala trebuie
să se deschidă spre conţinuturile susceptibile de a fi asimilate de elevi în afara şcolii, să le
valorifice şi în acela şi timp să furnizeze elevilor criterii pentru selecţionarea şi interpretarea
informaţiilor.

Trebuie să avem în vedere că problema acestei integrări s-a complicat cu atât mai mult cu cât
ceea ce numim educaţie informală este în expansiune în toate ţările lumii şi, aşa cum prevăd
viitorologii, volumul şi cantitatea informaţiilor dobândite în afara şcolii vor spori. Nici nu
poate fi vorba de o comparaţie intre ceea ce invăţau elevii în afara şcolii in anii '90-'98 cu ceea
ce învăţau acum 40-50 de ani.
Două principii sau teze sprijină eforturile celor care urmăresc sporirea coerenţei
procesului instructiv-educativ: acela al educaţiei permanente şi cel al orientării prospective a
educaţiei; acestea pot contribui la corelarea activităţii didactice cu celelalte tipuri de activităţi
de învăţare, sporind eficienţa celei dintâi şi asigurând unitatea ansamblului influenţelor
exercitate asupra elevilor.
Trebuie să admitem că la nivelul şcolii noastre impactul noilor educaţii (educaţia pentru pace
si cooperare, educaţia pentru participare şi democratic, educaţia relativă la mediul
înconjurator, educaţia pentru noua ordine economică internaţionala, educaţia sanitară şi
nutriţională etc.) este restrâns şi nu de puţine ori realizarea obiectivelor acestora intra în
atribuţiile altor instituţii si organizaţii, care nu întotdeauna îşi corelează planul de acţiune cu
exigenţele de maximă eficienţă educativă a şcolii. Aceasta când nu se intâmpla ca intreaga
problematică a noilor educaţii să fie cu totul ignoraţă. Admiţând că aceste educaţii nu se pot
realiza la întâmplare sau numai parţial de către alte instituţii, ci, dimpotrivă, că ar trebui
înscrise printre atributele obişnuite ale şcolii, fiind incluse în cadrul educaţiei formalizate,
rezultă că inţelesul noţiunii de educaţie se impune a fi redefinit, iar atributele şcolii
redimensionate. De unde, o primă direcţie de corelare se profilează la nivelul politicii
culturale educative a statului. Problema care se pune este aceea a valorificarii oricărui tip de
educaţie in orizontul propriu activităţilor şcolii, chiar dacă acestea ar duce la extensiunea
atribuţiilor sale, aşa cum s-a discutat altădată în literatura pedagogică românească despre
,,extensiunea universitară".
O asemenea acţiune ar determina, fără îndoială, un alt mod de concepere şi realizare a
procesului didactic, chemat să acţioneze în cadrul perspectivei pe care o sugerăm aici. De
unde, se profilează o a doua direcţie de integrare a diferitelor tipuri de conţinuturi la nivelul
şcolii şi in folosul procesului educativ propriu-zis.
Pentru punerea în funcţiune a unor modalităţi eficiente de corelare a diferitelor tipuri de
conţinuturi, propunem o cale dublă: una de transfer sau utilizare a elementelor educatiei
formale în aria educaţiei nonformale şi informale şi alta de preluare în cadrul activităţilor
şcolare a unor elemente dobândite, prin excelenţă, în cadrul educaţiei nonformale şi
informale. Nu este vorba numai de o apropiere între diversele tipuri de conţinuturi, ci şi de
dezvoltarea în faţa şcolarului a unui mod de existenţă care să faciliteze o cât mai bună însuşire
a exigenţelor specifice lumii contemporane.
Problema integrării celor trei tipuri de conţinuturi nu este lipsită de antecedente. Dispunem, de
exemplu, de câteva modalităţi de integrare a diverselor linii de influenţare a omului în
domeniul ştiinţei. Cerinţa implicării spiritului ştiinţic în tot ce întreprinde omul contemporan
beneficiază de modalităţi adecvate şi acestea sunt din ce in ce mai evidente.
Suntem conştienţi că realizarea acestei integrări şi/sau articulari, fiind un proces extrem de
complex, presupune o noua optică şi în problema formării cadrelor didactice. În formaţia
universitară a cadrelor didactice şi în perfecţionarea acestora va trebui să se acorde atenţie
acestei noi şi deosebit de importante problematici pedagogice, oferindu-li-se modele şi
sugestii pentru realizarea în practica instructiv-educativă a integrarii diferitelor tipuri de
educaţii.
Pentru atingerea unui nivel optim ar fi nevoie să se aducă transformari atât planurilor de
invăţământ, cât şi programelor şcolare, iar în continuare ar fi necesar să se introducă teme sau
subteme noi în programele de perfecţionare a personalului didactic. Să adăugăm şi faptul că în
articularea celor trei modalităţi ale învăţării un rol important îl joacă şi îl pot juca activităţile
non-formale (extraşcolare cum ar fi:cercurile, excursiile şi dezbaterile).
Educaţiei formale îi revine în principal misiunea de a-i pregăti pe elevi pentru învăţare
continuă şi activă, pentru selecţionarea, ierarhizarea şi prelucrarea informaţei acumulate în
afara orelor de curs. Datele oferite de investigaţiile noastre teoretice şi de teren ne-au permis
să apreciem măsura în care aceasta sarcină, care revine şcolii, este - in acelaşi timp -
cunoscută, dar şi nouă, relativ simplă, dar şi complexă. Oricum, dacă problema a fost
identificată, ea se pune în termeni noi şi cu o deosebită insistenţă în zilele noastre.
 Pentru a se putea lansa în incursiuni sau în activităţi de analiză şi sinteză a
informaţiilor acumulate de elevi în cadrul informal, profesorii ar trebui să cunoască ei înşişi
principalele evenimente culturale, ştiinţifice sau sociopolitice care pot capta, într-o perioadă
sau alta, atenţia elevilor. În scopul identificării principalelor teme care-i preocupă pe elevi, s-
ar putea utiliza si metoda discuţiilor sau chestionarelor.
 Analiza informaţiei dobândite de elevi în afara şcolii şi, în continuare,
preluarea şi integrarea cunoştinţelor şi valorilor utile în ansamblurile constitute prin sistemele
de lecţii proiectate şi desfăsurate de fiecare profesor duc mai totdeauna la depaşirea
programelor, dar nu şi a obiectivelor generale sau a finalităţilor specifice fiecarei discipline.
 Oricum, lansându-se în astfel de activităţi, profesorii trebuie să fie pregatiţi pentru
dezbateri şi dispute, după cum trebuie să admită că, uneori, problemele puse de elevi îi vor
obliga să ceară timp de reflexie sau timp pentru o documentare suplimentară.
 Experienţe trăite de elevi în afara lecţiilor au nu numai caracter cognitiv, ci şi moral-
afectiv sau estetic.
 Integrarea acestor experienţe presupune o imbogăţire a culturii etice şi estetice a
profesorilor care, în majoritatea lor, îşi asumă si rolul de diriginte. În acelaşi sens pledează şi
faptul că, în şcoală contemporană se accentuează caracterul formativ al proceselor didactice,
educaţia pentru valori spirituale devenind, din ce în ce mai mult, o prioritate.
 Aşa cum remarcă specialiştii, promovarea interdisciplinarităţii interdisciplinarităţii în
invăţămnt, reprezintă o modalitate eficientă de articulare a acelor trei tipuri de conţinuturi.
 Să menţionăm, în fine, faptul că pregătirea elevilor pentru învăţare continuă
şi extinderea autoeducaţiei la intreaga viaţă constituie argumente puternice pentru deschiderea
şcolii faţă de experienţe trăite de elevi în afara şcolii şi pentru articularea celor trei tipuri de
educaţii.
Sarcini de lucru:
 Cum credeţi că s-ar putea optimiza în cadrul disciplinei dvs. articulare
integrarea celor trei tipuri de educatie ?
 Cum utilizaţi în cadrul disciplinei dvs. informaţiile oferite de educaţie de tip
informal ?
 Prezentaţi 2-3 exemple de învăţare prin acţiune la disciplina d-voastră de
studiu;