Instruirea. Teorie, metodologie. Delimitări conceptuale.

Pedagogie titularizare învățători 2022 -

Doar ce trebuie sa inveti

7. Instruirea. Teorie, metodologie

a. Delimitări conceptuale: învățare – instruire – formare, metodologie, metodă, procedeu, mijloc

didactic

b. Sistemul metodelor de învățământ

c. Forme de organizare a instruirii: frontal, grupal, individual

a) Învățare = activitate fundamentală, alături de joc, muncă și creație, specifică fiecărei etape de
vârstă, care se manifestă cu preponderență în mod organizat, programat, instituționalizat în perioada
școlarității.

Instruire = semnifică sistemul de cimunicare și organizare a învățării pentru achiziții de cunoștințe

esențiale și mai ales pentru formarea de capacități, abilități, deprinderi, competențe.

Educare = acțiunea de a educa și rezultatul ei. Ansablu de măsuri aplicate în mod sistematic în
vederea formării și dezvoltării intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau ale
oamenilor, ale societății etc; rezultatul unei activități peddagogice, toată creștere, comportare
civilizată în societate.

Fomare = pregătire, instruire, educare, creare.

Metodologie didactică = reprezintă teoria care vizează definirea, clasificarea și valorificarea

metodelor didactice în vedea optimizării permanente a activității de predare-învățare-evaluare (S.
Cristea).

Metodică didactică = dedusă din grecescul methodos: odos - cale, drum; metha = către, spre;
methodos - cercetare, căutare, urmărire. Astfel, metoda s-ar putea defini ca fiind drumul sau calea de
urmat în activitatea comună desfășurată de educator și educați pentru împlinirea obiectivelor
învățământului și spre formarea acestora.

Procedeu didactic = arată modul de aplicare a metodelor pe secvențe, operații, situații concrete, el
detaliază metoda, o perticularizează, arată un mod de valorificare al ei și arată o tehnică limitată de
acțiune.

Mijloace didactice = ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate, echipamente și sisteme

tehnice care susțin și facilitează trasmiterea unor cunoștințe, formarea unor deprinderi, evaluarea
unor achiziții și realizarea unor aplicații în cadrul procesului instructiv-educativ.

b) Sistemul metodelor de învățământ

► metode de comunicare orală:

Explicația constă în clarificarea unui adevăr științific, pe baza unui șir de argumentații;

Demonstrația contribuie la ușurarea înțelegerii unor cunoștințe noi, prin observarea și analiza unui
material intuitiv, precum și la executarea corectă a unor activități.

► metode interactive:
Conversația este o metodă ce presupune un schimb organizat de idei și opinii;

Brainstormingul - „furtuna de creier”, „efervescența creierului”, „asalt de idei” este o metodă de

stimulare a creativității ce constă în enunțarea spntană a cât mai multor idei pentru soluționarea unei
probleme, într-o atmosferă lipsită de critică. Pe de altă parte, metoda asaltului de idei se bazează pe
funcția asociativă a intelectului.

Problematizarea este cunoscută ca o modalitate de instruire prin crearea unor situații problemă care
solicită elevilor utilizarea, restructurarea și completarea unor cunoștințe anterioare în vederea
soluționării acestor situații, pe baza experienței și a efortului personal.

Mozaic (în engleză jigsaw, puzzle, inseamnă mozaic) sau „metoda grupurilor interdependente”(A.
Neculau, 1998), este o strategie bazată pe învățarea în echipă (team0learning). Fiecare elev are o
sarcină de studiu în care trebuie să devină expert. El are în același timp și responsabilitatea
transmiterii informațiilor asimilate, celorlalti colegi.

Cubul este o metodă activă aplicată unei clase de elevi împărțită în șase grupe. Fiecare grupă are ca
sarcină de lucru diferită ca grad de dificultate față de celelalte cinci grupe. Elevii dau cu zarul. Fiecărei
fețe a cubului, prfesorul îi ascociază o cerință care trebuie neapărat să înceapă cu cuvintele „descrie”,
„compară”, „asociază”. „argumentează”, analizează”, respectiv „aplică”.

► metode de explorare a realității

Experimentul reprezintă provocarea intenționată a unui fenomen în scopul studierii acestuia.

Demonstrația contrbuie la ușurarea înțelegerii unor cunoștințe noi, prin observarea și analiza unui
material intuitivm, precum și la executarea corectă a unor activități.

Modelarea - utilizarea modelelor prin care se reprezintă simplificat, dar esențial caracterisitici ale
obiectelor și fenomenelor, dificil de perceput și cercetat în mod direct.

Studiu de caz presupune confruntarea elevului cu o situație din viața reală („caz”), cu scopul de a
observa, înțelege, interpreta sau chiar soluționa ceva. Un caz reflectă o situație tipică, reprezentativă
și semnificativă pentru anumite stări de lucruri.

► metode de învățare prin acțiune practică:

Exercițiul contribuie la dezvoltarea operațiilor mentale, la înțelegerea noțiunilor și teoriilor învățate,

la sporirea capacității operatorii a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.

Jocul de rol este atractiv prin aspectul său ludic și eficace, este o metodă activă de predare-învățare-
evaluare, o metodă compozită (conform Constantin Cucoș, Pedagogie, Editura Polirom Iasi, 1996),a
vând o structură mixtă care cuprinde metode aparținând altor categorii, devenite acum procedee
explicația, instructajul, observarea, dezbaterea etc

Jocul didactic îmbină elementele instructive și formative cu elemente distractive și pot fi utilizate în
predarea diferitelor discipline de învățământ. Metoda jocurilor oferă un cadru propice pentru
învățarea activă, participativă, stimulând în același timp inițiativa și creativitatea elevilor.

Jocurile didactice reprezintă o formă de învățare placută și atractivă ce corespunde particularităților

psihice ale acestei vârste. Lecțiile înviorate cu jocuri didactice susțin efortul elevilor, menținându-i
mereu interesați, îî determină să lucreze efectiv și în același timp să gândească creator și original.
Dramatizarea se bazează, în esență, pe utilizarea adecvată a mijloacelor și procedeelor artei dramtice,
punând în scenă diverse povești, evenimente istorice etc.

c) Forme de organizare a instruirii: frontal, grupal, individual

Practica didactică a identificat trei moduri de organizare a activității didactice, în funcție de maniera
de desfășurare, fiecare configurând conținuturi, relații, suporturi și resurse specifice activității
frontale, activității de grup și activități individuale.

1. Activitatea frontală reprezintă forma de organizare în care profesorul lucrează direct, cu întreaga
clasă

2. Activitățile pe grupe se caracterizează prin faptul că profesorul îndrumă și conduce activitatea unor
subdiviziuni/micricolectivități (denumite grupe) alcătuite din elevii un ei clase și care urmăresc
anumite obiective educaționale, identice sau diferite de la o grupă la alta.

Organizarea în binom/grup didactic a activității elevilor presupune activitatea acestora în perechi,

acestea sunt alcătuite fie de profesor, fie de elevi în mod aleatoriu, după anumite preferințe sau după
criterii bine precizate.

3. Activitățile individuale presupune ca fiecare elev din clasă să realizeze anumite sarcini școlare
independent de colegii săi, acestea cuprind studiul individual, activități de evaluare, efectuarea
temelor pentru acasă, studiul în bibliotecoi, lectură suplimentară și de completare, întocmirea de
proiecte, referate, desnee, scheme, alte lucrări scrise, comunicări științifice alte proiecte practice.

Deși activitatea frontală predomină în practica școlară date fiind dezavantajele pe care aceasta le
prezintă, se impune alternarea ei cu activitatea pe grup și cu cea individuală, rezultând astfel un mod
de organizare combinat.
 4. Procesul de învățământ ca interacțiune dinamică între predare-învățare-evaluare

PREDAREA = latura procesului de învățământ intenționată, programată, organizată, de transmitere de

către profesor a cunoștințelor teoretice și practice care stau la baza învățării.

ÎNVĂȚAREA = latura procesului de învățământ intenționată ,programată ,organizată de însușire și

asimilare de către elev a cunoștințelor teoretice și practice pe baza predării și a studiului individual.

EVALUAREA = o succesiune de operații de apreciere, măsurare și control a cunoștințelor teoretice și

practice prin care se raportează obiectivele pedagogice la rezultatele obținute.

Eficiența procesului de învățământ este dată de interacțiunea dinamică între predare-învățare-

evaluare

► Fiecare din cele 3 laturi se raportează una la cealaltă pentru a intra într-o interacțiune reală și
eficientă

► Profesorul operaționalizează obiectivele didactice în funcție de vârsta elevilor , selectează

conținuturile în funcție de profilul clasei, alege și îmbină metodele ,mijloacele și formele de
organizare în funcție de particularitățile elevilor.

► Predarea declanșează și gestionează schimbări comportamentale , experiențe noi , care prin

interdependență ,sunt responsabile de producerea învățării.

► Elevul se raportează la intențiile profesorului ,își reglează posibilitățile de învățare în funcție de

cerințele formulate explicit ,recepționează ,prelucrează și redă cunoștințele predate într-o manieră
personală, în funcție de capacitățile, interesele și aspirațiile sale,

► Printr-o predare eficientă și proactivă, cadrul didactic are posibilitatea de determina angajarea
deplină a educabililor în procesul învățării și în valorificarea experiențelor pe care le dețin.

► Progresul în învățare și eficiența predării sunt monitorizate continuu prin feedback și diferite forme
și tipuri de evaluare.

► Realizarea permanentă și sistematică a unei evaluări a procesului instructiv -educativ permite

cunoașterea , explicarea și perfecționarea rezultatelor elevilor și a procesului de predare învățare care
a produs aceste rezultate.

Abordarea interacțională a procesului de învățământ pune în evidență realizarea unui

echilibru între cele trei componente de bază ale instruirii școlare. Din această perspectivă predarea-
învățarea-evaluarea au responsabilități relativ egale în ceea ce privește rezultatele procesului de
instruire (+ sau-)

Predarea, învățarea și evaluarea reprezintă principalele componente ale unui proces de

învățământ, atunci când este analizat sub aspect operațional. Prima se referă la activitatea
profesorului, a doua la activitatea elevilor, a treia îi angajează pe cei doi poli ai educației (profesorul și
elevul) în egală măsură.

Procesul de învățământ reprezintă o interacțiune dinamică dintre cele trei elemente.

Interacțiunea dintre predare-învățare-evaluare se realizează prin strategii și metode didactice activ-
participative care asigură dezvoltarea capacităților intelectuale, a aptitudinilor și a atitudinilor.
 Relațiile dintre predare-învățare-evaluare în sistemul actual de învățământ sunt următoarele :

► Cele trei componente sunt funcțiile, laturile esențiale ale procesului de învățământ, astfel relația
dintre ele este una complementară, ce trebuie privită în sistem;

► Relația dintre acțiunile învățătorului (predare) și acțiunile elevilor (învățare) este mereu orientată
către realizarea scopurilor, obiectivelor curriculare la un nivel calitativ cât mai înalt.dar evoluția
acțiunilor nu capătă sens dacă nu are loc și verificarea, aprecierea rezultatelor ( evaluarea ), pentru a
produce apoi proiectarea, realizarea, corectarea, ameliorarea, schimbarea modului de acțiune (
reglarea , autoreglarea). Astfel relația lor este una de interdependență, aceasta reprezentând un tot
unitar.

► În procesul de învățământ, cunoașterea se realizează pe fondul interacțiunilor multiple și

neunivoce între predare și învățare, între activitatea învățătorului și a elevului . Conținutul lucrat și
asigurat prin predare devine ulterior, prin învățare, o achiziție personală a elevului.