7. Predarea.

Orientari contemporane in teoria si practica

predarii
pshihopedagogie.blogspot.ro /2007/08/7-predarea-orientari-contemporane-in.html

1. Conceptul de predare. Relatiile intre predare, invatare si evaluare.

2. Predarea ca activitate de organizare si conducere a situatiilor de invatare.

3. Strategii si stiluri de predare.

4. Moduri de determinare a eficacitatii si eficientei predarii. Evaluarea comportamentului didactic al profesorului.

1. Conceptul de predare. Relatiile dintre predare, invatare si evaluare (+ 2. Predarea ca activitate de organizare
si conducere a activitatii de invatamant)

Predarea este o componenta a procesului de invatamant in interactiune cu alte componente invatarea si

evaluarea. Raportul intre verbele a preda si a primi, devine, nemijlocit in invatamant o relatie intre predare si
invatare. Predarea se defineste in raport cu invatarea si chiar prin invatare; a preda: a invata pe altii; predarea
activitatea desfasurata de profesor in cadrul lectiei, spre a le determina elevilor activitatea de invatare, ambele
activ fiind in interactiune. n decursul timpului, relatia predare invatare evaluare a cunoscut si momente de
dezechilibru, afectand rosturile si intelesurile conceptelor respective. Cateva sensuri ale conceptului predare ne
dezvaluie unele aspecte inadecvate ale raporturilor ei cu invatarea si evaluarea:

- sensul de simpla transmitere si comunicare de cunostinte, priceperi si deprinderi elevilor;

- sensul pur metodologic al predarii: aceasta se confunda cu metodele ei, indeosebi cu cele
verbale; a preda se confunda cu a expune ori a comunica verbal.

n ambele acceptiuni, predarea risca sa solicite numai activismul educatorului nu si pe acela al elevilor, din
aceasta cauza si activismul profesprului ramanand limitat. Exigentele pedagogice contemporane impun predarii
dimensiuni superioare. Predarea trebuie conceputa si implinita cu intelesuri cuprinzatoare, complete si acestea
sunt puse in lumina de integrarea predarii in sistemul invatamantului ca proces. Predarea se distinge prin doua
ramuri intim controlate:

- instruirea (care uneste predarea cu invatarea altora);

- transformarea altora, formarea personalitatii sale prin convertirea predarii in invatare, a
informarii in formare.

Ca orice activitate umana, predarea este condusa de scopuri si obiective, urmarind finalitati determinate.

Predarea este o activitate cu dubla functionalitate: de transmitere (de comunicare a unor cunostinte, priceperi ori
abilitati, deprinderi, modele comportamentale) si de invatare a altora (elevi, studenti etc.). Predarea inseamna
instruirea care formeaza. Ea este o activitate caracteristica scolii cuprinzand relatia de munca dintre elevi si
profesori. Predarea este necesara invatarii intrucat multe din obiectivele educationale nu pot fi atinse fara virtutile
predarii: prezentarea sistematica a continutului, explicarea problemelor, a notiunilor etc., introducerea
suficienta in continuturile pe discipline ale cunoasterii, exemplificari sau ilustrari, aplicatii etc. ansele invatarii
depind, in apreciabila masura de calitatea conditionarii ei de predare. n principal, ele depind de producerea de
catre predare a invatarii dar si de formarea de catre predare a atitudinii pozitive fata de invatare.

1/7
Pe de alta parte, evolutia invatarii are valoarea unui criteriu de corectura ori de ameliorare a predarii. n general
vorbind, "progresele si regresele la nivelul uneia au consecinta asupra celeilalte". Dar, in raportul predare
invatare rolul conducator revine predarii si subiectului ei profesorul sau invatatorul. Predarea se confirma daca
induce invatarea, daca determina elevilor integrarea cu actele de invatare. Necesara invatarii, predarea trebuie
sa fie si utila acesteia, adica sa fie conceputa si organizata dupa nevoile si posibilitatile invatarii.

3. Strategii si stiluri de predare

Cel putin trei elemente definesc, cu deosebire, calitatea predarii: metodele, strategiile si stilul.
Metode de predare. Una dintre caracteristicile fundamentale ale predarii in scoala este de ordin metodologic; a
preda inseamna a face metodic, pe o cale stiintifica, elaborata psihopedagogic.

Diferente de ordin metodic sunt intre predare invatare, pe de o parte, si evaluare, pe de alta parte. Cele mai
comune sunt metodele predarii si invatarii. Adesea se releva ca aceleasi metode folosesc profesorului pentru a
preda si a invata pe altii, pentru a-i instrui, dar si elevilor pentru a invata. Elaborarea predarii este sarcina
profesorului. Elaborarea metodologica a predarii are prioritar de rezolvat probleme care tin de succesul predarii.
Una dintre ele este de a de descoperi calea potrivita trecerii de la nivelul de pregatire al profesorului la cel al
elevului. In al doilea rand, elaborarea metodologica a predarii este in functie de continutul de predat. In al treilea
rand, metodele, in variante complexe si diversificate, contribuie la convertirea predarii in invatare, ele adaptand
predarea la particularitatile individuale. Si in acest sens, se desprinde ca profesorul lucreaza nu cu o metoda ci
cu "metode" ori "procedee" de predare, modalitati care impun organizarea si desfasurarea predarii in situatiile
clasei si ale elevilor in parte. Metodele solicita efortul elevilor intr-o evolutie care sa-i ridice si apropie dupa
metodele proiectate pe baza unor valori comune. Metodele predarii nu trebuie sa fie conformiste, sa accepte
elevul asa cum este, ele trebuie sa instituie cote mereu superioare de exigente.

Strategii de predare

Notiunea de strategie reprezinta o conceptie, linie de orientare pe ansamblu si pe termen lung privind
organizarea educatiei, a procesului de invatamant. Strategia procesului de invatamant este echivalenta cu
organizarea unei inlantuirea de situatii de invatare prin parcurgerea carora elevul isi insuseste materia de invatat;
se ocupa cu obiectivele si continutul invatarii, mediul invatarii, metodele si mijloacele de invatamant.

Din punctul de vedere al sensului predarii, strategiile presupun definirea scopurilor si a obiectivelor predarii cu
deschideri pentru a asigura, in orice situatie a predarii, operationalizarea obiectivelor. Din punctul de vedere al
continutului, strategiile predarii cer elaborarea continuturilor in termeni de categorii ale cunoasterii, de imagini
caracteristice, de principii si legi, teorii, teoreme, axiome etc. Strategiile predarii includ si optiuni metodologice,
alegeri privind formele adecvate ale predarii etc. Este preferabil ca la elaborarea strategiilor predarii, sa fie
antrenati si unii elevi. Acestia trebuie sa inteleaga si sa deprinda ca deciziile de ordin strategic ajuta la
rezolvarea problemelor teoretice si practeci ale instruirii. Strategiile predarii impun comutari flexibile intre
actiunile profesorului si cele ale elevului, intre modurile de organizare frontala, de grup si individuala,
combinatorica metodelor si mijloacelor.

Stilul de predare

Ca orice stil personal, stilul de predare al profesorului asigura un caracter personal al predarii, orienteaza
predarea prin trasaturi permanente, are valoare metodologica, operationala pentru situatiile problematice ale
predarii invatarii. Stilul imprima pecetea personalitatii in rezolvarea problemelor, in orientarea evolutiilor.

n functie de axarea activitatilor didactice fie pe rolul dominant al profesorului, fie pe activitatile grupului
distingem:

- stilul de conducere autoritarista:

hotararea si promovarea de catre profesor a tuturor tacticilor predarii, a modalitatilor de

lucru, a tehnicilor si etapelor activitatii care sunt comunicate si dirijate efectiv de catre el;

2/7
 profesorul structureaza timpul, initiativele nu sunt incurajate si nici admise;
profesorul isi asuma o responsabilitate foarte mare in predarea si in dirijarea mersului
invatarii, il lauda ori il critica; el recompenseaza ori sanctioneaza atitudinile si rezultatele
instruirii elevilor, si se mentine la o anumita distanta de grup.

- stilul definit prin conducerea democratica conditioneaza folosirea posibilitatilor de participare a elevilor, a
initiativei si experientei acestora; perspectiva si liniile de desfasurare a activitatii de predare-invatare se definesc
si decid prin cooperare si conlucrare cu elevii; aceasta inseamna ca stilul profesorului se distinge prin faptul ca
el elaboreaza si propune mai multe variante de predare-invatare, elevii avand posibilitatea sa aleaga; elevii au
libertatea sa se asocieze cu cine doresc pentru a rezolva anumite sarcini si probleme ale invatarii; profesorul
prezinta criteriile comune de apreciere, de laudare, de criticare pe care le respecta in comun cu elevii; el se
comporta, intr-un fel, ca un membru al grupului;

- stilul definit prin laissez-faire exprima un educator care se remarca prin roluri pasive, prin indiferenta ori
minimalizarea fenomenelor semnificative in procesul instruirii; accepta deciziile elevilor; el considera ca
intotdeauna este suficient ce preda, cat preda si cum preda, fiind sigur ca elevii inteleg, acordandu-le insa ajutor
la cererea lor; au un minimum de initiativa in cea priveste formularea unor sugestii.

Efectele celor trei stiluri difera: multe comportamente de invatare mecaniciste, de tip executorii disponibilitati
spre agresivitate si rabufniri (- 1); (- 2) ofera rezultate mult mai aceptabile din punct de vedere social, dar
produce si rezultate superioare pe plan didactic. Nu este insa concludent pentru toate situatiile. Conducerea
democratica poate furniza mentalitatea de participare voluntara, constiinta caracterului facultativ al sarcinilor
invatarii; stilul laissez-faire este cel mai deficitar: nivelul scazut al aspiratiilor si exigentelor pedagogice ale
predarii, lasarea procesului didactic sa mearga de la sine nu poate avea decat rezultate slabe in invatare si in
conduita.

Modele ale predarii

Cunoscand diverse modele ale predarii educatorul poate utiliza numeroase posibilitati de optimizare a predarii si
invatarii.

I. Modelul comportamental al lui E. P. REESE

Prin structura lui functionala modelul cere:

indicarea obiectivelor predarii cu precizarea performantelor, a comportamentului final;

precizarea nivelului operational al actiunilor, tinand seama de diferentele individuale ale
elevilor in cea ce priveste asimilarea nivelului dorit al abilitatii, capacitatii de insusit;
programarea pas cu pas a comportamentului dorit ca intariri succesive si contingente,
reducerea treptata a stimulilor de control, folosirea unor intariri intermitente, identificarea
constienta a obiectivelor;

II. Modelul metodic al lui Th. F. Gilbert

- are elemente comune cu cel al lui Reese;

- se distinge prin analiza sistematica a deprinderilor cognitive sau motorii si prelucrarea lor pedagogica in
termeni de performanta;
- modelul consta in:

3/7
 analiza sarcinii;
elaborarea prescriptiilor de invatare;
elaborarea planului (profesorul stabileste strategiile particulare in raport cu programa).

- modelul se aseamana cu acela al invatamantului programat;

- pune accentul pe realizarea integrala a unui continut de invatare apreciat ca valoare de insusi subiectul
invatarii; ofera o viziune integrala asupra cunoasterii, cuprinzand si unitatea dintre cunoastere si actiune.

III. Modelul operatiilor logice (de B: D. Smith)

- in cazul acestui model, predarea se reprezinta ca un sistem de sarcini si actiuni orientate diferentiat spre elevi
pentru a le favoriza invatarea;
- sistemul cuprinde:

elemente de strategie didactica ce definesc conduita didactica generala a profesorului precum si modul
propriu in care acesta rezolva problemele predarii;.
elemente de tactica didactica traduse prin comportamentele concrete, subordonate insa cuvintelor de
ordin strategic; se grupeaza in episoade, momente ale comunicarii pedagogice (ex. relatia
intrebareraspuns) si operatii logice (multe din actiunile profesorului: definire, clasificare, comparare,
evaluare, explicare etc.).

- predarea tine seama de trei categorii de variabile:

1. independente: definesc comportamentul profesorului indeosebi prin actele sale, prin operatiile logice.
2. dependente: apartin personalitatii elevului si realizeaza schema variatiilor independente.
3. intermediare: imbina caracteristicile celorlalte doua categorii.

IV. Modelul cognitiv categorial

- modelul functioneaza prin operatiile gandirii, acestea fiind prezentate pe baza conceptiei lui Guilford:

proces cognitiv-memorie;
gandirea convergenta;
gandirea evaluativa (foloseste judecatile de valuare);
gandirea divergenta;
rutina nu se leaga direct de procesele gandirii, ci mai degraba de conducerea si atitudinea in clasa.

V. Modelul Taba

- porneste de la procesele logice implicate de activitatea elevilor si foloseste trei tipuri de sarcini cognitive
realizabile de catre elevi, adecvate obiectivelor predarii: formarea conceptelor, generalizarea si inferarea prin
interpretarea datelor, aplicarea principiilor si faptelor cunoscute pentru a explica si prezice noi fenomene.

VI. Modelul Turner:

- se bazeaza pe elementele cognitive si operatiobnale definitorii pentrru competenta profesorului;

- se distinge prin anumite idei interesante:

predarea este o forma de comportament problem-solving (rezolvarea de probleme);

insusirea capacitatilor de problem-solving de catre profesor presupune instruirea, antrenamentul si

4/7
 experienta;
capacitatile respective se identifica ca performante ale profesorului si se convertesc in sarcini de invatare
pentru elevi;
predarea implica performante si ale elevilor.

- se remarca in acest model importanta exercitiului si antrenamentul in procesul predarii.

Exista si modele:

- bazate pe programare si simulare;

- ale programarii liniare, ramificate si al programarii criteriale;
- bazate pe algoritmi;
- interactionale, centrate pe interactiunile dintre educator si elevi.

VII. Modelul lui Flanders:

- definit prin influenta directa ori indirecta a profesorului asupra clasei.

VIII. Modelul interactional al lui A. Bellack si J. R. Davitz:

Este cunoscut pe sase categorii de semnificatii:

a. semnificatia pedagogica:

- structurarea;
- solicitarea;
- raspunsul;
- reactia.

b. semnificatia de continut
c. semnificatia de continut logic:
- procesul analitic:

definirea;
interpretarea.

- procesul empiric:

enuntarea de fapt;
explicarea.

- procesul evaluativ:

exprimarea de opinii;
justificarea.

d. semnificatia instructionala:

5/7
 - lectia;
- materialul;
- persoana;
- procedeul;
- formularea;
- procesul logic;
- actiunea generala;
- actiunea vocala;
- actiunea fizica;
- actiunea cognitiva;
- actiunea afectiva;
- mecanismul limbii.

e. semnificatia instructiv-logica:
- procesul analitic:

definirea;
interpretarea.

- procesul empiric-enuntarea faptului, justificarea, aprecierea enunturilor de metacomunicare (hotarate,

ingaduitoare, repetata, de clasificare, neingaduitoare, negativa etc).

f. semnificatia afectiva:

- valenta (placut-neplacut);
- forta (puternic-slab);
- activitatea (activ-pasiv).

3. Moduri de determinare a eficacitatii si eficientei predarii. Evaluarea comportamentului didactic al profesorului

Eficienta procesului de invatamant este influentata de mai multi factori-stilul de predare si atitudinea (reactia)
elevilor fata de stilul folosit.
Pentru a determina eficacitatea predatului, ca forma de comunicare didactica, o putem raporta la trei modele
mai importante:

Modelul comunicarii unidirectionale;

Modelul comunicarii bidirectionale;
Modelul comunicarii multidirectionale (cel mai bun)-la acest stil de comunicare profesorul
va ajunge treptat, in functie de maturitatea intelectuala a elevilor si de pregatirea lor pentru
cercetare si dialog, creind in acelasi timp o relatie de simpatie, de respect si incredere intre
el si elevi, pe de o parte, si intre elevi, pe de alta parte.

Nu este suficient sa stii ce sa comunici si nici sa cunosti bine elevii. Un profesor bun se caracterizeaza prin
simpatii, capacitatea de a sesiza si intelege nevoile si problemele elevilor, de a se identifica cu ei, adaptandu-si
comportarea didactica si afectiva la nevoile lor. Pentru a crea relatia de simpatie autentica intre el si elevi,

6/7
profesorului ii sunt necesare unele calitati: interesul fata de copii si dorinta de a-i ajuta sa se pregateasca pentru
viata, pasiunea pentru meserie, echilibru sufletesc, sinceritate, competenta profesionala si o conceptie
pedagogica moderna.

7/7