4.

Problematizarea (instruirea prin problematizare)

Relevanta psihopedagogica a metodei. Multi autori nu fac diferenta dintre problematizare si
descoperire ca metoda de invatamant, considerand ca este vorba de o 2 etape ale aceleasi etape : faza
declansatoare, care ar constitui problematizarea si faza exploratorie, de investigare, care ar constitui
descoperirea. Desi foarte asemanatoare, ele sunt totusi 2 metode diferite, cu caracteristici specifice.
Relevant pentru diferenta dintre ele, este faptul ca, in cazul problematizarii este obligatoriu sa existe o
situatie - problema, un obstacol cognitiv ( nu insa si in cazul descoperirii ) si sa existe un demers
procesual, etapizat, care incepe cu identificarea sau crearea situatiei - problema si se sfarseste cu
verificarea rezultatelor ( spre deosebire de descoperire in cazul careia demersul nu este concretizat intr-
un model strict formalizat).
In ceea ce priveste conceptul de situatie- problema, trebuie facuta diferenta acest termen utilizat in
cadrul problematizarii ca metoda de invatamant si cel utilizat in activitatile de la anumite discipline (
matematica, fizica, etc), unde indica de fapt tipul de sarcina pe care o au elevii. I. Cerghit defineste
situatia problema ca fiind o situatie contradictorie, conflictuala, rezultata din trairea simultana a 2
realitati, incompatibile intre ele, pe de o parte, experienta anterioara, iar pe de alta parte, elementul de
noutate si de surpriza, necunoscutul cu care este confruntat subiectul, ceea ce deschide calea spre
cautare si descoperire, spre intuirea unor noi solutii. Prin urmare, un obstacol reprezinta o situatie
problema, daca creaza un conflict cognitiv, intre cunostintele dobandite anterior de elevi ( ceea ce stiu)
si cele pe care urmeaza sa le asimileze prin intermediul instruirii, iar elevii poseda suficiente cunostinte
si informatii referitoare la natura si specificul obstacolului care sa faca posibila depasirea lui. Aceasta
metoda poate fi utilizata, in conditii de eficienta, la toate disciplinele si la toate ciclurile de invatamant.
Situatia-problema poate fi din perimetrul realitatii cotidiene sau poate fi creata, imaginata de profesor,
respectand cerintele de mai sus. Profesorii trebuie sa cunoasca bine resursele elevilor ( ce cunostinte au
privind tema respectiva, ce notiuni stapanesc), deoarece acestea reprezinta achizitii care ii ajuta sa
depaseasca obstacolul. Altfel spus, achizitiile anterioare reprezinta conditiile interne necesare in
rezolvarea de probleme. Unii autorii considera ca, intre elevi, exista diferente individuale care pot afecta
procesul de rezolvare a problemelor. R. M. Gagne identifica urmatoarele tipuri de diferente: 1) volumul
de reguli de care dispune individul, ca efect cumulat al invatarilor anterioare; usurinta cu care isi
reactualizeaza regulile adecvate unei anumite situatii- problema; capacitatea de a distinge notiunile care
sunt implicate in rezolvarea situatiei-problema si usurinta cu care regulile sunt imbinate in ipoteze.
Etape in rezolvarea problemelor. Exista diferente de la un autor la altul in ceea ce priveste numarul de
etape parcurse in cadrul utilizarii metodei sau denumirea lor. De ex, M. Ionescu si V Chis identifica 4
etape: perceperea problemei; studierea aprofundata si restructurarea datelor problemei; cautarea
solutiilor posibile ( analiza conditiilor, formularea ipotezelor si verificarea lor) ; obtinerea a rezultatului
final si evaluarea acestuia pe baza confruntarii/compararii diferitelor variante. R. Mucchielli identifica 5
etape: definirea problemei; adunarea si selectarea informatiilor; elaborarea informatiei prin reflectie in
vederea solutionarii; elaborarea solutiei; si aplicarea solutiei si reflectarea asupra rezultatelor. I. Nicola,
care considera esentiale 3 momente succesive ale problematizarii: 1) un moment pregatitor sau
declansator care consta in crearea situatiei problema; 2) un moment tensional care exprima intensitatea
contradictiilor dintre ceea ce se solicita sa se rezolve si cunostintele anterioare pe care le poseda elevii;
3). un moment rezolutiv in care se ajunge efectiv la solutionarea problemei si detalierea concluziilor
relevante. V. Frunza sustine ca utilizarea eficienta a problematizarii impune cu necesitate parcurgerea
urmatoarelor etape: 1) identificarea situatiei-problema sau crearea ei de catre profesor;
2) lansarea unor ipoteze, care prin verificare, usureaza drumul pentru identificarea solutiei problemei;
numarul mai mare al ipotezelor nu inseamna insa si sanse mai mari pentru depistarea mai usoara a
solutiei problemei 3) reorganizarea si imbogatirea cunostintelor si informatiilor pe care le poseda
elevii in vederea rezolvarii problemei identificate intr-un stadiu anterior; Aceasta etapa este necesara
pentru, rezolvarea situatiei - problema nu este posibila prin utilizarea cunostintelor si informatiilor asa
cum sunt ele ierarhizare si integrate in structurile cognitive existente. Ele trebuie reorganizate in
noi structuri cognitive sau imbogatite. 4) rezolvarea propriu-zisa a problemei prin verificarea
ipotezelor; lungimea acestei faze depinde, atat de numarul de ipoteze care s-au emis, cat si de unele
constrangeri de natura materiala (de ex, instrumente, substante, etc) 5) verificarea rezultatelor obtinute
in cadrul careia se demonstreaza daca s-a obtinut ceea ce se dorea; acest lucru se poate face fie in mod
empiric, fie prin calcule statistice; 6) generalizarea sau extrapolarea rezultatelor obtinute.
Avantajele si limitele invatarii prin problematizare. * determina cresterea potentialului intelectual al
elevilor; * amplifica motivatia intrinseca a elevilor; * familiarizeaza elevii cu metode si tehnici specifice
investigatiei stiintifice; * faciliteaza reproducerea cunostintelor si informatiilor dobandite in contexte
diferite, cand elevii au de rezolvat probleme similare; * asimilarea cunostintelor si informatiilor se
realizeaza in mod activ, ceea ce faciliteaza intelegerea acestora de catre elevi si fixarea achizitiilor
dobandite cu mai multa usurinta in memoria de lunga durata; * cunostintele si informatiile asimilate au
un grad mai mare de functionalitate, adica pot fi mai usor puse in practica decat cele asimilate prin
medode pasive; * familiarizeaza elevii cu metodele de cercetare , contribuind la formarea unor
competente pentru viitor; * amplifica motivatia intrinseca a elevilor * elevii avea abilitati nu numai de
rezolvare a situatiilor- problema, ci si abilitati de a crea ei insisi a numite situatii-problema* elevii isi
dezvolta capacitatile de analiza si sinteza, de generalizare si abstractizare, se deprind sa utilizeze
demersuri de tip algoritmic si euristic, toate acestea reprezentand achizitii fundamentale pentru evolutia
cognitiva a elevilor. Toate aceste avantaje constituie motive care sa determine profesorii sa utilzeze
aceasta metoda in procesul instructiv-educativ.