ÎNVĂȚAREA ÎN GRĂDINIȚĂ.

ORIENTĂRI CONTEMPORANE ÎN
TEORIA ȘI PRACTICA ÎNVĂȚĂRII ÎN GRĂDINIȚĂ

DEFINIŢIE:
Învăţarea este munca intelectuală şi fizică desfasurata in mod sistematic de catre
elevi, in vederea insusirii continutului ideatic si formarii abilitatilor necesare dezvoltarii
continue a personalitatii.
Invatarea este deci activitatea psihica prin care se dobândesc si se sedimenteaza
noi cunostinte si comportamente, prin care se formeaza si se dezvolta sistemul de
personalitate al individului uman. In cadrul acestui proces de invatare, sunt integrate
celelalte functii si procese psihice (perceptia, atentia, memoria, gândirea, motivatia,
afectivitatea), care interactioneaza pentru o configurare optima a cadrului pentru
invatare, pentru o mai mare eficienta.
Aspecte ale invatarii:
- procesual - cuprinde momente sau procesele care compun o secventa de
invatare
- motivational– se refera la gradul de implicare a elevului in actul invatarii
- motivatia invatarii - reprezinta ansamblul mobilurilor care declanseaza , sustin
energetic si directioneaza activitatea de invatare.
Învăţarea are următoarele particularităţi:
-se realizează într-un cadru instituţionalizat, reglementată de legi, principii, norme
structuri de organizare şi funcţionare;
-este dirijată din exterior de către personal calificat;
-este un proces strict controlat ce tinde să devină treptat autocontrolat;
-este un demers conştient;
-are un pronunţat caracter secvenţial (trecerea de la starea de neinstruire la cea de
instruire, de la predare la învăţare, apoi la evaluare);
-are un caracter gradual (de la simplu la complex);
-este un proces relaţional mijlocit (bazat pe interacţiuni, comunicare profesor-elev etc);
-are un accentuat caracter informativ-formativ-educativ.

Forme de invăţare:
1.Învăţarea spontană
2.Invatarea neorganizată din cadrul familiei sau al profesiunilor
3. Invăţarea scolară: - are un caracter sistematic, organizat
- este dirijată de către profesor
- se realizează cu ajutorul unor metode şi tehnici eficiente de învăţare respectând
principiile didactice
- este supusă feed-back-ului, pe baza verificării şi evaluării permanente a
rezultatelor obţinute de elevi, fiind ameliorată prin corectarea greşelilor.
4.Învăţarea socială constă în insuşirea experienţei social-istorice de către tânăra
generaţie, în scopul formării comportamentului social.
Există de fapt, două forme mari de învăţare în care se încadrează toate tipurile
analizate mai sus: spontană şi sistematică.
In concluzie, nu se fac aprecieri daca un stil de invatare este mai bun decat altul.
Principalul este ca fiecare elev tinde sa-si formeze, cu timpul, un stil propriu de
invatare, si pe care, practicându-1 sistematic, se va gasi intr-o situatie confortabila.
Profesorul trebuie sa evalueze corect diferite stiluri de invatare si sa elaboreze
lectii care sa se adreseze acestor stiluri; sa permita fiecarui copil sa invete folosind stilul
sau specific.
Tipuri / Stiluri de invatare

Elevii preferă să înveţe în diferite moduri: unora le place să studieze singuri, să

acţioneze în grup, altora să stea liniştiţi deoparte şi să-i observe pe alţii. Alţii preferă să
facă câte puţin din fiecare.
Stilul de învăţare se referă la „simpla preferinţă pentru metoda prin care învăţăm
şi ne aducem aminte ceea ce am învăţat”; se refera la faptul că indivizii procesează
informaţiile în diferite moduri, care implică latura cognitivă, elemente afectiv-
emoţionale, psihomotorii şi anumite caracteristici ale situaţiilor de învăţare.
Specialiştii subliniază rolul deosebit pe care îl joacă cadrele didactice,
contribuţia acestora „în meseria de a-i învăţa pe elevi cum să înveţe” adaptată nevoilor,
intereselor, calităţilor personale, aspiraţiilor, stilului de învăţare identificat.
Există mai multe stiluri de învăţare
După analizatorul implicat sunt 3 stiluri de învăţare de bază:
1.vizual - puncte tari:
• Îşi amintesc ceea ce scriu şi citesc
• Le plac prezentările şi proiectele vizuale
 • Îşi pot aminti foarte bine diagrame, titluri de capitole şi hărţi
• Înţeleg cel mai bine informaţiile atunci când le văd
2.auditiv: punctele tari:
• Îşi amintesc ceea ce aud şi ceea ce se spune
• Le plac discuţiile din clasă şi cele în grupuri mici
• Îşi pot aminti foarte bine instrucţiunile, sarcinile verbale/orale
• Înţeleg cel mai bine informaţiile când le aud
3. tactil-kinestezic: punctele tari:
• Îşi amintesc ceea ce fac şi experienţele personale la care au participat cu
mâinile şi întreg corpul (mişcări şi atingeri)
• Le place folosirea instrumentelor sau preferă lecţiile în care sunt
implicaţi activi/participarea la activităţi practice
• Îşi pot aminti foarte bine lucrurile pe care le-au făcut o dată, le-au
exersat şi le-au aplicat în practică (memorie motrică)
• Au o bună coordonare motorie
După eficienţă, învăţarea poate fi:
1.receptiv-reproductivă
2.inteligibilă
3.creativă
În funcţie de conţinutul învăţării, adică de ceea ce se învaţă, deosebim:
• învăţarea senzorio-motorie (învăţarea deprinderilor),
• învăţarea cognitivă (învăţarea noţiunilor),
• învăţarea afectivă (învăţarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor)
• învăţarea conduitei moral-civice.

Toate tipurile (şcolară, socială) şi formele de învăţare amintite pot avea loc la
anumite niveluri:
• conştientă;
• neconştientă – în stare de veghe;
• în stare de somn (hipnotică);
• în mod spontan (bazată pe imitaţie);
• în stare latentă (de la sine).
Cea mai mare atenţie pentru eficienţă trebuie acordată învăţării dirijate conştient
→ a şti nu numai ce să înveţi, ci şi cum să înveţi;
 - trebuie create condiţii necesare pentru optimizarea însuşirea cunoştinţelor,
formarea deprinderilor intelectuale;

Teorii ale invatarii

Teoria conditionarii instrumentale (Skinner)
• acorda un rol important intaririi in invatare;
• intarirea poate fi: pozitiva: prin furnizarea unui stimul placut dupa
producerea unui anumit comportament; negativa: prin inlaturarea unui stimul neplacut
dupa producerea unui comportament; astfel, pedeapsa va duce la scaderea frecventei
comportamentului;

Teoria constructivismului cognitiv (Piaget)

• explicarea invatarii inseamna descrierea inteligentei ca forma particulara
a adaptarii biologice;
• dezvoltarea inteligentei este o adaptare din ce in ce mai complexa la
mediu, care presupune doua procese de baza: asimilarea si acomodarea;
• stadiile dezvoltarii cognitive:
• stadiul senzoriomotor (0-2 ani);
• stadiul preoperational (2-7 ani);
• stadiul operatiilor concrete (7-12 ani);
• stadiul operatiilor formale (dupa 12 ani);
Din teoria lui Gagné decurge necesitatea unei analize minutioase a conceptelor
si operatiilor implicate in intelegerea unei teme, cât si preocuparea de a dezvolta
capacitatea elevilor de rezolvare a unor variate probleme – treapta superioara a invatarii.
R. Gagné in ,,Conditiile invatarii’’. El construieste o ierarhie din opt tipuri de invatare,
din ce in ce mai complexe, astfel incât o invatare mai complexa presupune realizarea
prealabila a celorlalte moduri de invatare mai simple:
1. Invatarea de semnale (cazul sugarului care incepe sa-si recunoasca mama
dupa imaginea ei vizuala si nu doar dupa voce.
2. Invatarea stimul-raspuns (când la un anumit stimul, o miscare poate fi
inlocuita cu alta).
3. Inlantuirea de miscari (mersul pe bicicleta, inotul).
4. Asociatiile verbale foarte complexe sunt cele implicate in vorbire.
 5. Invatarea prin discriminare (când facem distinctii fine).
6. Invatarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele.
7. Invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice.
8. Rezolvarea de probleme constituie tipul de invatare cel mai complicat; trebuie
sa combinam regulile pentru a solutiona situatii, probleme noi.

Principalele caracteristici ale celor trei mari şcoli ale învăţării:

Behaviorism Cognitivism Constructivism

Accent pe cunoştinţe Prioritatea scopurilor: a învăţaDomină obiectivele
să cunoşti, să ştii să rezolvi, să iei formative – abilităţi,
decizii capacităţi, competenţe
cognitive
Accent pe obiectiveFormulare în termeni de abilităţi,Domină scopurile, nu
comportamentale decompetenţe cognitive obiectivele concrete, pentru
referinţă standardizate, afirmarea independenţei, în
exteriorizate,măsurabile perspectivă
Accent pe tehnologie,Obiective derivate, axate peÎn centru se află înţelegerea,
întărire,corecţie mecanismele procesării mentale aca procese, modalităţi,
imediată informaţiilor instrumente de cunoaştere şi
rezolvare a situaţiilor reale
Obiective taxonomice,Tratarea lor, prelucrarea mentală,Procese,modalităţi,
cognitive, psihomotorii,formarea imaginilor mentale,instrumente de cunoaştere şi
în principal integrarea în sisteme cognitive,rezolvare a situaţiilor reale
de categorizare şi
conceptualizare, construire de
raţionamente, rezolvarea de
probleme, luarea de
decizii,organizarea în memorie

Condiţiile învăţării:
Condiţiile interne ale învăţării sunt date de:
- particularităţile şi disponibilităţile subiectului (potenţialul ereditar);
- structura cognitivă a celui care învaţă;
- motivaţia;
- stilul de învăţare;
- tehnici de muncă individuală;
Condiţiile externe ale învăţării sunt date de:
- personalitatea educatorului;
- variabilele din care se construieşte situaţia de învăţare (sistemul de cerinţe şcolare,
specificul materiei studiate etc.);
- elemente ce ţin de calitatea instruirii (metode, strategii, stiluri);
- climatul şcolar: tipul de relaţii ce se instiuie între profesor – elevi, în colectiv;
- gestiunea timpului.
Pentru a se realiza învăţarea, este nevoie de prezenţa şi stimularea atât a
factorilor interni, cât şi a celor externi.

Metoda proiectelor, ca strategie de învăţare şi evaluare , reprezintă abordarea

educaţională propusă de programa preşcolară, în care lucrul în echipă şi acţiunea directă
a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare- învăţare-
evaluare. În centrul metodei proiectelor se află o temă, în a cărei abordare şi soluţionare
vor fi implicate mai multe discipline.
Predarea prin proiecte, contribuie la învăţarea unui mod de „gândire
interdisciplinar㔺i a unui mod de abordare unitar, modul integrat. Maniera integrată
presupune abordarea realităţii printr-un demers globalizat, în cadrul căruia tema se lasă
investigată cu mijloacele diferitelor ştiinţe, dispărând graniţele dintre variatele categorii
Metoda proiectului tematic presupune o abordare transdisciplinară a unei teme bine
stabilite în raport cu cerinţele programelor şcolare, cu capacităţile intelectuale implicate,
dar şi cu interesele şi abilităţile practice ale copiilor, fiind o formă de evaluare
motivantă pentru ei, chiar dacă volumul de muncă este sporit.
Activităţile integrate care se desfăşoară pe parcursul unui proiect tematic asigură
o învăţare activă, reflectând interesele şi experienţa copiilor şi au finalităţi reale. În
cadrul lor, copilul îşi concentreză atenţia şi energia, cu atât mai mult cu cât are
oportunitatea de a-şi personaliza cunoştinţele dobândite prin mijloace artistice: creaţii
„literare”,postere educative, afişe, desene, albume, jocuri, produse practice. Este o
metodă complexă, care necesită o perioadă mare de timp (una sau mai multe săptămâni)
şi care se poate realiza individual şi în grup, aducând, astfel, mai multe beneficii.
Punctul de plecare în realizarea oricărui proiect tematic indiferent de amploarea lui este
o temă bine stabilită şi care se realizează prin valorificarea cunoştinţelor teoretice în
activitatea practică. Organizat proiectelor tematice cu preşcolarii este una dintre
metodele cu mare deschidere spre valorificarea potenţialului individual al copiilor şi
favorizează dezvoltarea inteligenţei în cel mai înalt grad. Această strategie didactică are
efect asupra copiilor pe mai multe planuri.
Planul Dalton împarte fiecare subiect în curriculumul școlii în sarcini lunare.
Elevii sunt liberi să-și planifice propriile programe de lucru, cu toate acestea sunt
responsabili pentru îndeplinirea unei sarcini înainte de începerea alteia. Cea mai
acceptabilă formă de educație este munca în grup. Sarcina profesorului este de a oferi
fiecărui student o astfel de structură, astfel încât să poată studia liber în cadrul misiunii.
Libertatea înseamnă a fi capabil să se ocupe de responsabilitate. Punctul de plecare este
credința în abilitățile tuturor copiilor. Studentul însuși evaluează ce are nevoie pentru a-
și îndeplini sarcina și în ce perioadă de timp. Experiența personală este de fapt cel mai
bun profesor. Elevii ar trebui să aibă posibilitatea de a dobândi arta învățării.
Semnele unui sistem individual de învățare "Planul Dalton" sunt următoarele:
• Elevii se confruntă cu învățarea gratuită pas cu pas. Preșcolarii încep mici, aleg
sarcini pe care le pot îndeplini pe cont propriu. Copiii și tinerii se dezvoltă și
sarcinile devin din ce în ce mai mari și mai dificile.
• Studiu de responsabilitate în compania colegilor lor. Acesta este un fel de
aventură în care relațiile construite în viața școlară vor fi apoi aplicabile în viața
reală.
• Pentru a putea participa ulterior la societate, trebuie să învățați să coopereze.
Prin urmare, o atenție deosebită este acordată jocurilor și muncii în grupuri mici.
De exemplu, elevii din aceeași clasă îndeplinesc o sarcină împreună, aceștia
putând fi, de asemenea, grupuri de vârste diferite. Facând ceva împreună, ei
învață să asculte și să se respecte reciproc.
Principalele obiective ale Planului Dalton sunt:
-adaptarea programului fiecărui elev la nevoile, interesele și înclinațiile sale;
-promovarea independenței și fiabilității;
-creșterea competențelor sociale și a unui sentiment de responsabilitate față de ceilalți.
Pentru a atinge aceste obiective, a fost dezvoltat un model care reorganizează
educația de la orientarea profesorului la orientarea copilului. Astfel, responsabilitățile
importante pentru învățare sunt parțial transferate de la profesor la elevul său.
 DEFINIŢIE:
Învăţarea centrată pe copil “oferă copiilor o mai mare autonomie şi un control
sporit cu privire la disciplinele de studiu, la metodele de învăţare şi la ritmul de studiu”
Gibbs (1992, pag. 23). Această perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale
învăţării centrate pe copil, promovând ideea că, copiilor trebuie să li se ofere un control
sporit asupra învăţării prin asumarea responsabilităţii cu privire la: ceea ce se învaţă,
modul cum se învaţă şi de ce momentul când se învaţă.

PRINCIPII:
Principiile care staul la baza învăţării eficiente centrate pe elev sunt:
• Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă şi
nu pe profesor.
• Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al
cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate
pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
• Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al
elevilor pe care îi are în grijă.
• Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are loc
în sala de clasă şi nici când cadrul didactic este de faţă.
• Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar
profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor.
• Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a elevilor
în planificarea şi administrarea propriului lor proces de învăţare prin
proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare atât în sala de clasă,
cât şi în afara ei.
• Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte
diferite.

Procesul de predare are trei faze, iar fiecare necesită metode adecvate.
1. Prezintă: Metode de prezentare de noi cunoştinţe elevilor sau de încurajare în
a le găsi singuri, ceea ce poate implica fapte, teorii, concepte, povestiri etc.
2. Aplică: Metode care să-i oblige pe elevi să aplice noile cunoştinţe care le-au
fost doar prezentate. Aceasta este singura modalitate de a te asigura că elevii formează
concepte despre noul material pentru a îl înţelege, a şi-l aminti şi a îl folosi corect pe
viitor.
3. Recapitulează: Metode de încurajare a elevilor să îşi amintească vechile
cunoştinţe în vederea clarificării şi concentrării asupra punctelor cheie, asigurării unei
bune înţelegeri şi punerii în practică şi verificării cunoştinţelor mai vechi.

Exemple de învăţare centrată pe elev:

• Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde întrebări sau
activităţi care să îi implice pe elevi.
• Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe o
anumită temă şi cum prezintă rezultatele studiului lor.
• Elevii pot beneficia de meditaţii, în cadrul cărora pot discuta despre
preocupările lor individuale cu privire la învăţare şi pot cere îndrumări.
• Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este dezvoltată
– nu li se oferă informaţii standardizate.
• Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor
ocazia de a dobândi aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în
echipă.
• Se fac evaluări care permit elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din
viaţa reală, cum ar fi studiile de caz şi simulările.
• Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate
stilurile pe care elevii le preferă în învăţare (vizual, auditiv, practic / kinetic)
• Lecţiile înlesnesc descoperirile făcute sub îndrumare şi solicită
participarea activă a elevilor la învăţare.
• Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe
marginea celor învăţate, a modului cum au învăţat şi de a evalua succesul pe care l-au
avut metodele de învăţare în cazul lor.

Strategii de predare în vederea învăţării active:

Învăţarea trebuie să cuprindă activităţi de prelucrare a noii materii învăţate, care

trebuie legată de ceea ce elevul ştie deja. Sarcinile trebuie să fie autentice, stabilite în
context semnificativ şi legate de viaţa reală. Ele nu trebuie să implice doar repetarea
unor lucruri, deoarece acest lucru duce la învăţarea “de suprafaţă” şi nu la învăţarea “de
profunzime”.
Având în vedere faptul că învăţarea elevilor va implica erori, sarcinile trebuie să
le ofere ocazia de a se autoevalua, de a corecta, de a discuta cu colegii, de a primi
reacţia profesorului, precum şi de a face alte verificări de “conformitate cu realitatea”.
Utilizaţi în procesul educativ:
• Metode care necesită o pregătire sumară şi puţine resurse : predare prin
întrebări, brainstorming.
• Metode care implică materiale (fotocopii sau cartonaşe) ce se distribuie
elevilor: învăţare cooperantă, puncte-cheie, întrebări pe baza textului, explicaţiile
elevilor, hărţi/diagrame/desene, rezumatul.
• Activităţi care necesită puţin mai multă pregătire; se începe cu cele mai
usoare:
• Explicarea sarcinilor care cer elevilor să îşi explice unii altora modul cum
au înţeles un anumit lucru şi să elaboreze acest mod de a înţelege înainte de a-l exprima
• Punerea de întrebări şi răspunsuri de “diagnoză” şi utilizarea
răspunsurilor greşite pentru a explora şi a corecta neînţelegerile. “Întrebările socratice”.
• Utilizarea sarcinilor şi întrebărilor care stimulează gândirea elevilor şi se
bazează pe Taxonomia lui Bloom şi nu simpla reamintire. Aceste sarcini şi întrebări
necesită mai multă gândire şi prelucrare.
Analiză: întrebări de tip “de ce”, Sinteză: întrebări de tip “cum”, “ai putea să” ,
Evaluare: întrebări de judecată.
Aceste întrebări de rang superior impun elevilor să îşi creeze propriile concepţii
cu privire la noua materie învăţată. Nu se pot face raţionamente pe marginea materiei
învăţate înainte ca aceasta să fie conceptualizată; de aceea, întrebările care solicită
raţionamentul vor determina conceptualizarea.
• Utilizarea studiilor de caz care leagă subiectul discutat de viaţa reală
sau de experienţele anterioare şi deci de învăţarea anterioară
• Utilizarea lucrului în grup, care solicită elevilor să discute materia învăţată,
astfel încât să colegii să se verifice între ei şi să înveţe unii de la alţii
• Învăţarea implică “construirea de modele”; de aceea, utilizaţi hărţi ale minţii şi
rezumate care relevă relaţia dintre părţile subiectului şi întreg. De asemenea, arătaţi
legătura dintre subiectul de astăzi şi alte subiecte
 • Predarea aptitudinilor în contextul subiectului respectiv. Gândiţi-vă la
dumneavoastră ca la un profesor de aptitudini care utilizează conţinutul materiei pentru
a preda aptitudinile respective.
• Stimularea sporeşte ritmul învăţării. De aceea, utilizaţi resurse generoase,
plurisenzoriale şi activităţi energice şi creaţi o atmosferă de amuzament atunci când este
posibil.

Avantajele utilizării metodelor pentru învăţarea centrată pe copil:

1. Creşterea motivaţiei elevilor , deoarece aceştia sunt conştienţi că pot influenţa
procesul de învăţare
2. Eficacitate mai mare a învăţării şi a aplicării celor învăţate, deoarece aceste
abordări folosesc învăţarea activă;
3. Învăţarea capătă sens deoarece a stăpâni materia înseamnă a o înţelege;
4. Posibilitate mai mare de includere – poate fi adaptata în funcţie de potenţialul
fiecărui elev , de capacităţile diferite de învăţare, de contextele de învăţare specifice.
Teoria inteligenţelor multiple se încadrează la educaţia centrată pe elev.
Diversitatea activităţilor, a contextelor, a materialelor propuse prin Tim permite o
diferenţiere a copiilor, a capacităţilor lor de învăţare şi a tendinţelor lor.
Se poate modela educaţia optimă pentru fiecare copil- cel puţin se poate
încerca acest lucru – în cadrul activităţilor alese din programul zilnic de la grădiniţă.
Educatoarea poate obţine cât mai multe informaţii posibile despre fiecare
copil prin metoda observaţiei. Aceste informaţii sunt utile îndeosebi în cazul în care un
copil întâmpină o dificultate în a învăţa Programul flexibil şi alegerea temelor oferă
poibilitatea introducerii mai multor forme de prezentare a unui subiect.Introducerea
opţionalului (unul pentru nivel de grupă mică-mijlocie şi 1-2 pentru grupa mare-
pregătitoare) poate ajuta educaţia individualizată.
Învăţământul preşcolar permite stabilirea unor obiective educaţionale
concrete, cum ar fi: gândire interdisciplinară, găsirea de calităţi ale fiecărui individ.
În grădiniţe se poate aplica metoda proiectelor care permite copiilor să
întâlnească materialul ce trebuie stăpânit într-o varietate de forme şi contexte, facilitând
astfel înţelegerea. „Şi cel mai bun mod e a realiza acestea este să se recurgă la toate
inteligenţele care sunt relevante pentru acest subiect, în cât de multe moduri legitime
posibile.”
 Proiectul oferă contexte în care copiii pot aplica o foarte mare varietate de
cunoştinţe şi deprinderi sociale şi intelectuale, pe lângă cele de bază furnizate de
curriculum. Un proiect are o structură temporală care o ajută pe educatoare să-şi
organizeze progresiv activitatea cu copiii, în funcţie de dezvoltarea lor, de interesul
acestora şi de gradul.

Inteligența emoțională are aceleași elemente definitorii și în ceea ce privește

copiii . Pe măsură ce aceștia cresc, trec prin anumite stadii de dezvoltare ale inteligenței
emoționale:
• Dezvoltarea conștientizării emoționale, mai întâi a propriilor sentimente,
apoi a sentimentelor celorlalți;
• Recunoașterea, identificarea și percepția emoțiilor – vor învăța să
înțeleagă expresiile faciale, limbajul corporal, tonul vocii, atât la ei, cât și la ceilalți;
• Descrierea sentimentelor și denumirea emoțiilor – vor învăța cum să
folosească cuvintele pentru a transmite ceea ce simt;
• Empatizarea cu ceilalți – dezvoltarea sentimentului de grija pentru
ceilalți;
• Controlul și gestionarea emoțiilor – vor învăța cum să-și stăpânească
emoțiile în momentul în care trebuie să acționeze, atunci când au sentimente;
• Înțelegerea legăturilor dintre emoții și comportamente.
• Cum poate fi exemplificată inteligența emoțională la copii
• Își exprimă emoțiile în moduri vizibile: de exemplu, copiii extrovertiți
sunt mai vocali, iar cei introvertiți pot cânta, desena sau chiar scrie despre modul în care
se simt;
• Pe măsură ce se dezvoltă, îi vor asculta pe ceilalți în mod mai activ și vor
răspunde în moduri adecvate din punct de vedere emoțional;
• Își autoreglează sentimentele – vor începe, în mod treptat, să proceseze
emoțiile prin care trec.
• În consecință, un copil care are inteligență emoțională se va dezvolta mai
armonios din punct de vedere psihic și comportamental. Părinții sunt cei care îi pot ajuta
în acest sens. Discuțiile despre emoții și sentimente îi vor ajuta pe copii să le recunoască
și să vorbească despre ele.
În plus, inteligența emoțională îi ajută pe copii să se înțeleagă pe ei și pe ceilalți,
să comunice și să își gestioneze sentimentele, indiferent de natura acestora. Aceste
achiziții îi vor ajuta pe tot parcursul vieții să dezvolte și să mențină relații, atât la nivel
personal, cât și profesional. Există diferite jocuri și exerciții prin care copiii își pot
dezvolta inteligența emoțională.
Cele cinci componente ale inteligenței emoționale:
1.Autocunoașterea
Presupune conștientizarea propriilor sentimente și emoții – persoanele care au o
inteligență emoțională ridicată au, de asemenea, și un nivel mare al cunoașterii de sine.
Acestea înțeleg cum emoțiile afectează atât viețile lor, cât și pe ale celorlalți. Aceste
persoane nu permit emoțiilor să preia controlul.
2.Autostăpânirea
Persoanele care au capacitatea să își stăpânească gândurile și impulsurile nu vor
lua decizii pripite, pentru că anticipează consecințele unei acțiuni înainte de a o lansa.
Acest aspect poate fi de folos în multe situații din viață.
3.Motivație
Persoanele care au inteligență emoțională ridicată găsesc motivația de a face
anumite acțiuni, de a munci pentru obiectivele lor și sunt productive. Au planuri pe
termen lung și se gândesc la modul în care acțiunile lor vor contribui la îndeplinirea
acestora.
4.Empatie
Persoanele inteligente din punct de vedere emoțional sunt mai puțin egoiste și
simt empatie pentru ceilalți și pentru problemele lor. Sunt buni ascultători, au
capacitatea de a cugeta bine și pot înțelege nevoile celorlalți. Persoanele inteligente
emoțional sunt considerate prieteni loiali.
5.Abilități sociale
Unei persoane cu inteligență emoțională ridicată îi este mai ușor să colaboreze și
să lucreze în echipă; poate fi un lider bun datorită abilităților de comunicare și de
gestionare a relațiilor.