EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ ÎN GRĂDINIŢĂ

INSTIT. MARINESCU RODICA

EDUCAT. SIMION NICOLETA GEORGIANA
GPN CARAGELE, JUD. BUZĂU
ŢARA: ROMANIA

Educatia interculturala presupune o nouă abordare a orizontului

valorilor,deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor şi
cultivă atitudini de respect şi de deschidere faţă de diversitate, este şi un
răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe
socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migraţioniste, este o
modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor, presupune educaţie socială
şi civică, învăţarea drepturilor omului, pregătirea şi participarea la viaţa
socială, formarea formatorilor în perspectiva interacţiunii culturale, educaţia şi
dezvoltarea culturală a imigranţilor, educaţia într-o societate multiculturală.
Educaţia interculturală are ca element cheie interculturalismul, ale cărui
niveluri principale de acţiune sunt:
-la nivel internaţional: conlucrarea între diferite ţări; cooperare
internaţională între culturi;
-la nivel de colaborare dintre diferite segmente de cultură şi etnice, ale
unor comunităţi în vederea formării tuturor membrilor, indiferent de etnie;
-respectarea şi valorificarea specificităţii etnice şi culturale ale
minorităţilor.
Educaţia interculturală promovează atitudini tolerante, deschise, de
acceptare şi înţelegere firească a raportului ,,eu-celălalt”şi a noţiunii de străin,
recunoaşterea şi respectarea diferenţelor culturale prin valorificarea pozitivă a
relaţiilor de egalitate între oameni şi nu prin aplicarea polarităţii superior-
inferior.
Deasemenea presupune promovarea unor politici şcolare care să
permită egalizarea şanselor în educaţie şi a unor strategii de valorificare a
diferenţelor culturale pentru a le transforma în resurse pedagogice.
Şcoala este principalul spaţiu al învăţării pluralităţii culturale prin
preţuirea diversităţii, a notei distincte aduse de cultura fiecărui actor social
participant. Ea trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorilor pluriculturale,
nu există valori superioare şi inferioare, ci există valori specifice care trebuie
judecate. În şcoală este necesară ,,modelarea” orgoliului etnic al majorităţii şi
întărirea încrederii în sine a minorităţii.
Educaţia interculturală nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la
transmiterea unor conţinuturi specifice în cadrul unei discipline particulare,
consolidarea abordării sale interdisciplinare este fundamentală; nu poate fi
concepută doar pentru mediul şcolar, ci şi în legătură cu extraşcolarul (familie,
grupuri sociale, instituţii, comunităţi, mass-media). Se remarcă şi o schimbare
a rolului profesorului, care depăşeşte funcţia de a comunica modele şi
programe, acesta trebuind să acorde o mai mare atenţie spiritului de iniţiativă
şi creativităţii, centrarea întregii acţiuni fiind pe elev.
Vor fi urmărite obiective specifice precum:
a) achiziţionarea de cunoştinţe socio-umane (teorii şi concepţii despre
stereotipuri, prejudecăţi, etnocentrism etc., caracteristici ale elevilor din
diferite etnii, rase, spaţii culturale, grupuri şi clase sociale)
 b) strategii de predare diferenţiată în funcţie de capitalul cultural al
educatorului;
c) clarificarea propriei identităţi culturale (să aibă o înţelegere clară a
moştenirii sale culturale şi să îţeleagă cum experimentele sale pot
interacţiona cu cele ale unor grupuri de altă provenienţă culturală);
d) atitudini intergrupale şi interetnice pozitive;
e) aptitudini:de a lua o decizie, de a rezolva conflicte intergrupale, de a
formula strategii de predare şi activităţi care vor facilita reuşita şcolară a
elevilor din diferite etnii, culturi, grupuri şi clase sociale. Educaţia
interculturală nu este o educaţie compensatorie pentru străini şi nici o
nouă disciplină şcolară; ea refuză ,,modelul deficienţei” în
favoarea ,,modelului diferenţei”, nevizând o extindere a programei
prin ,,predarea culturală” sau ,,folclorizare”.
Impunerea pe plan educativ a unor strategii eficiente de realizare a
educaţiei interculturale se poate realiza începând cu nivelul ,,zero”, acela al
creării unui curriculum intercultural. Iată câteva direcţii pe care acesta se
poate axa:
-pătrunderea diversităţii etnice şi culturale în tot mediul înconjurător;
-preţuirea diversităţii;
-întărirea şi afirmarea propriei identităţi;
-introducerea conţinuturilor etnice şi a diferenţelor culturale în
învăţământ;
-recunoaşterea sărbătorilor şi a festivităţilor specifice grupurilor etnice;
-folosirea diferitelor experienţe în învăţare;
-recunoaşterea succeselor şi a contribuţiilor membrilor unui grup;
-valorificarea în curriculum a resurselor comunităţii locale;
-antrenarea tuturor copiilor în studiul continuu al comunităţii locale;
-interpretarea succeselor şi a performanţelor din perspectiva valorilor
unui grup.
Realizarea unor activităţi interculturale vizează formarea unor conduite
interculturale:
a) deschiderea spre altul, spre străin, spre neobişnuit;
b) aptitudinea de a percepe ceea ce ne este străin;
c) acceptarea celuilalt ca fiind ,,altul”;
d) trăirea situaţiilor ambigue,ambivalente;
e) alungarea fricii faţă de altul;
f) capacitatea de a pune în aplicare propriile norme;
g) capacitatea de a realiza repere etno şi sociocentriste.
Preşcolarii sunt materialul cel mai uşor de ,,prelucrat”, dacă educatoarea
nu are prejudecăţi, dacă există pasiune, convingere, dragoste şi o preocupare
permanentă de a pune în valoare tot ce are mai valoros un grup etnic.
Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei conduce la evitarea
conflictelor şi eradicarea violenţei. Încă de la vârsta preşcolară, copilul este
sprijinit să-şi formeze deprinderea de a comunica (a asculta şi a vorbi), de a
lua decizii în mod democratic în cadrul grupului, de a se implica în rezolvarea
problemelor interpersonale. Educatoarea trebuie să acorde o atenţie deosebită
educării copiilor pentru a-şi stăpâni emoţiile primare şi a evita altercaţiile,
educării respectului de sine şi al altora, toleranţa faţă de opiniile
diferite.Toleranţa înseamnă cunoaşterea, recunoaşterea şi acceptarea modului
de a fi al persoanelor şi grupurilor. Aceasta presupune alegerea deliberată de a
nu interzice, a nu împiedica, a nu interveni în comportamentul unei persoane
sau al unui grup chiar dacă noi dezaprobăm acea purtare şi avem şi cunoştinţe
şi puterea de a interzice sau împiedica.
Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii pentru toţi în
spiritul recunoaşterii deosebirilor ce există în sânul aceleiaşi societăţi.
Educatoarea va continua munca cu preşcolarii şi în rândul părinţilor subliniind
faptul că grădiniţa, şcoala în general, se călăuzeşte pe principii precum
toleranţa, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor,
exploatează diferenţele spirituale şi valorile locale. Orice valoare locală
autentică trebuie păstrată de cei ce aspiră la apropierea de cultura mondială.
Copiii trebuie învăţaţi de mici să evite tendinţele de dispreţ a unor culturi
minoritare, deosebit de interesante pentru zestrea culturală a umanităţii.
Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi
complex. Primele contacte între oameni de culturi diferite sunt însoţite de
sentimentul de insecuritate, de frică, de adversitate deschisă faţă de celălalt.
Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze relaţii pozitive în
interacţiunea dintre semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a
relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identităţi.
Tot modul de învăţare din grădiniţă este organizat din perspectivă
interculturală, permiţând învăţarea prin colaborare, comunicare şi nicidecum
de marginalizare a unor copii. Deschiderea spaţiului grădiniţei către
comunitate şi specificul ei, organizarea unor întâlniri, excursii, serbări cu
specific intercultural dar nu în detrimentul majorităţii, urmăreşte realizarea
obiectivelor de egalizare a şanselor în educaţie.
Educaţia interculturală poate să îmbrace mai multe forme, să ia mai
multe direcţii: etnică, religioasă, profesională, rasială, etc.
Ea urmăreşte:
- reducerea factorilor de tensiune şi conflict în zone multiculturale;
- eliminarea ideilor preconcepute, a miturilor precum şi a
diversiunilor interetnice prin aprofundarea cunoaşterii reciproce
autentice;
- înlăturarea stereotipiilor legate de etnie şi confesiune prin contactul
direct, nemijlocit, cu elementele caracteristice celuilalt;
- pregătirea unor generaţii capabile de promovarea şi dezvoltarea
unor relaţii armonioase între comunităţile etnice şi confesionale;
- crearea unui cadru firesc de dialog între copii de diferite
naţionalităţi şi confesiuni;
- deschiderea spre acceptarea diferenţelor enice (limbă, obiceiuri,
tradiţii) etc.
Diversitatea culturală este o realitate necesară a fi fructificată şi în
mediul preşcolar. Pentru a satisface cu succes scopurile unei educaţii
interculturale la nivelul vârstei preşcolare, curriculumul trebuie să asigure un
loc cert diversităţii în structurile sale, să-i facă vizibili pe minoritari şi să
dezvolte capacităţi interculturale în rândul tuturor. În acest demers, noi,
educatoarele trebuie să apelăm la diverse strategii de redimensioare
interculturală a unităţii noastre de învăţământ.
În învăţământul preşcolar, familiarizarea majorităţii cu limba, cultura,
tradiţiile minorităţilor, revine educatoarelor. Ele trebuie să fie persoane
deschise spre toţi copiii, indiferent din ce familii provin aceştia din punct de
vedere etnic, religios, social, etc. În atingerea obiectivelor propuse apelăm la
metode specifice educaţiei moderne bazate pe cooperare, comunicare, echitate.
Este bine ca toţi copiii să vină în contact şi să cunoască şi aspecte
legate de alte culturi, dar pentru o bună convieţuire, pentru a se preveni şi evita
conflictele interetnice şi de altă natură este necesară implementarea educaţiei
interculturale încă de la grădiniţă, prin promovarea toleranţei, a bunei
înţelegeri şi egalităţii de şanse între membrii aceleiaşi comunităţi. În acest
context sunt tot mai numeroase ocaziile de implementare şi derulare a
proiectelor, prin care grupuri de copii, dar şi educatori se implică în acţiuni
specifice, bine structurate, bazate pe principii pedagogice, temeinic studiate,
elaborate şi îndeajuns experimentate şi aplicate în timp.
În cadrul unităţii noastre am implementat proiecte ca:
- „Curcubeul tradiţiilor şi obiceiurilor”
o
o „Surpriza mărţişorului”
o „Dragobetele”
- „Unitate şi diversitate” – s-au organizat activităţi practice casnice de
preparare a unor mâncăruri, ornamente, accesorii vestimentare
o paine
o am încondeiat ouă
o salata de fructe
- „Copil ca tine sunt şi eu” – cântece şi jocuri muzicale pentru copii
(româno-maghiar)
o „melc-melc”
o „podul de piatră”
o „chimiţa”
o „alunelul”
o „am pierdut o batistuţă”
Aceste proiecte promovează cunoaşterea culturii şi tradiţiile naţionale
prin crearea de facilităţi pentru creşterea conţinutului cultural în rândul
copiilor cum ar fi culegerea de informaţii şi materiale care să reflecte cultura şi
provenienţa etnică, confesională; cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor legate
de sărbători religioase şi laice; respectarea unor reguli de convieţuire socială;
respectarea mediului natural de viaţă; cunoaşterea şi respectarea valorilor
naţionale.
Prin derularea acestor proiecte ne dorim să formăm anumite valori şi să
conturăm atitudini viitoare în privinţa educaţiei interculturale implicite,
aducând astfel următoarele beneficii copiilor:
- dezvoltare şi evoluţie personală;
- conştiinţă şi încredere în forţele proprii;
- abilităţi de comunicare cu copii minoritari;
- lărgirea orizontului de cunoaştere;
- deprinderea toleranţei şi a înţelegerii;
- conştientizarea faptului că fiecare are de adus o contribuţie valoroasă;
- cunoaşterea şi înţelegerea diferenţelor etnice, culturale şi sociale;
- libertatea de a-şi exprima propriile opinii, etc.
De asemenea, în cadrul acestor proiecte noi educatoarele avem un rol
important în crearea unei atmosfere prietenoase, pline de respect, atât între
copii, cât şi între părinţi. Copiii vor învăţa să fie deschişi, să cunoască
activitatea, tradiţiile şi obiceiurile altor copii, să fie toleranţi, să respecte
unicitatea şi diversitatea de opinii.
Antrenând copiii în activităţi complexe, curriculare şi extracurriculare,
formăm anumite valori şi atitudini la nivelul fiecărui individ.
Viitorul omenirii depinde de modul în care copilul este pregătit azi
pentru a avea o viaţă individuală şi colectivă potrivit idealurilor sale. Bazele
forţelor creatoare ale omului încep să se aşeze în perioada preşcolară. Toate
formele de organizare şi desfăşurare a procesului instructiv - educativ din
grădiniţă sunt strâns legate între ele şi concură spre finalităţile învăţământului
preşcolar.
La educarea şi formarea copilului preşcolar contribuie mai mulţi
factori educaţionali: gradiniţa, familia, societatea. Este recunoscut faptul că,
în cadrul acestui "complex formativ", rolul preponderent revine grădiniţei,
instituţie specializată, cu cadru anume pentru realizarea obiectivelor educaţiei
preşcolare.
Pentru reuşita actului educaţional, munca depusă de cadrele didactice
din grădiniţă trebuie continuată, susţinută şi întărită de familie. În acest sens,
educatoarea trebuie să asigure o permanentă colaborare dintre grădiniţă şi
familie şi să-i convingă pe părinţi a păstra unitatea de cerinţe adresate
preşcolarilor cu cele ale grădiniţei.
Iniţierea părinţilor în probleme specifice educaţiei şi instrucţiei copiilor
se face în diverse moduri, prin metode şi procedee alese cu mult tact de către
educatoare. Astfel, în discuţiile libere cu părinţii, prin vizite la domiciliul
copiilor, prin lectorate şi consultaţii cu părinţii, prin participarea acestora la
unele activităţi din grădiniţă realizăm un învăţământ modern şi în acelaşi timp,
facem cunoscută activitatea noastră în rândul părinţilor, realizând propaganda
pedagogică în rândul părinţilor.

Experienţa noastră arată că lectoratele cu părinţii dau rezultate foarte

bune dacă se întemeiază pe un material concret pe care educatoarea l-a adunat
şi l-a selectat din activitatea proprie cu grupa pe care o conduce.
În activitatea noastră, discuţiile purtate cu părinţii copiilor de la grupa
mijlocie au prezentat întotdeauna atât aspecte pozitive cât şi aspecte negative:
am prezentat acestea cu mult tact pedagogic urmărind să-i antrenăm pe părinţi
la discuţii care, în final, să aibă rezultate pozitive.
Din cele câteva modalităţi de colaborare a grădiniţei cu familia şi
societatea se pot trage câteva concluzii:
- în grădiniţă, munca educativă se realizează cu mai mult succes dacă este
atrasă şi participarea familiei, stabilindu-se un sistem unitar de cerinţe;
- părinţii au posibilitatea să-şi cunoască mai bine copiii, modul lor de
manifestare în viaţa de colectiv, socială şi calitatea răspunsurilor lor la
solicitările educatoarei;
- părinţii înteleg mai bine rolul lor educativ şi îşi însuşesc procedee pe care să
le aplice în educaţia copiilor lor;
- se stabilesc relaţii mai apropiate şi mai deschise între educatoare şi părinţi,
iar părinţii pot colabora mai uşor în luarea unor decizii importante în
activitatea grădiniţei, astfel constituindu-se în factori de sprijin real în procesul
instructiv-educativ al grădiniţei.
Grădiniţa devine astfel etapa de ucenicie socială a copilului ce permite
crearea imaginii unei societăţi liberale în care copilul, având sentimentul de
siguranţă, găseşte o lume pe măsura lui, se poate manifesta liber în compania
celor de o seamă cu el, şi , în care adultul, respectiv educatoarea, continuă
procesul de socializare început în familie.

BIBLIOGRAFIE:

Dima Silvia, Avrinte Damian, Revista Învăţământului preşcolar, Bucuresti

1998
Constantin Cucoş, Pedagogie,Polirom, 2002
Ţodan Rodica,Ţifrea Doina, Boc Cristina, Ghid metodic pentru educaţia
interculturală, Arad, 2009