Analiză comparativă a etapei preşcolare (3-6 ani) şi

etapei şcolarului mic (6-10 ani)

1
 Preşcolaritatea sau vârsta de aur a copilăriei înregistrează progrese mari în
ceea ce priveşte dezvoltarea fizică şi psihică. Pentru a observa acest lucru putem
sublinia câteva dominante în procesul de dezvoltare în acest stadiu :
-creşterea deosebită a capacităţilor senzoriale şi motrice;
-sporirea autonomiei în plan practic prin formarea a numeroase deprinderi
igienice de alimentare, de îmbrăcare, de manevrare a obiectelor;
-dezvoltare proceselor psihice complexe care asigură noi caracteristici
comportamentale : anticipare, organizare, reglare voluntară;
-o mai mare curiozitate şi sete de cunoaştere care stimulează puternic jocul,
învăţarea şi stimularea mediului înconjurător ;
-creşterea capacităţii de adaptare la mediul social;
Programul de la grădiniţă face parte din viaţa celei mai mari părţi a copiilor
de această vârstă, această instituţie începând să joace un rol tot mai important în
dezvoltarea lor. Relaţionarea cu părinţii pentru această fază este esenţială, copiii
preluând de la aceştia modele de comportament şi în acelaşi timp încep treptat să
cunoască mediul înconjurător : teatru, grădina zoologică, parcul ş.a. Jocul este în
continuare pentru această vârstă o componentă cheie a programului zilnic, devine
tot mai complex având efecte formative puternice. Un alt factor de dezvoltare
psihică este reprezentat şi de relaţionările cu ceilalţi colegi. Se afirmă despre
preşcolar că este avid de cunoaştere, că are o deschidere perceptivă specială asupra
spectacolului lumii; capacităţile sale senzoriale se dezvoltă tot mai mult.
În jurul vârstei de 6-7 ani în viaţa copilului se produce un eveniment
remarcabil: intrarea în şcoală; dezvoltarea sa fizică dar mai ales cea psihică va fi
influenţată decisiv de acest factor. Actul de învăţare diferă în mod radical prin
conţinut, mod şi cadru de orice proces de învăţare prin care, preşcolarul devenit
acum şcolarul mic, a trecut. Şcoala influenţează întreaga dezvoltare a copilului, în
acest sens putem evidenţia o serie de elemente :
-stabilirea unor raporturi mai obiective cu lumea, şcoala integrându-l pe copil
în aria raţionalului

2
 -creşterea capacităţii de învăţare a copilului
-adaugă noi dimensiuni identităţii de sine
Referindu-ne la preşcolari, percepţiile joacă un rol important, cele tactile
devin tot mai fine, contribuind la unificarea informaţiilor cu care intră în contact
preşcolarul iar cele vizuale îşi aduc aportul la integrarea mai bună a celorlalte
informaţii în gândirea copilului. Pe baza acestor progrese înregistrate la nivelul
percepţiilor, la preşcolari apare şi observaţia ca formă superioară de explorare a
mediului. Gândirea este reprezentată în acest stadiu de dezvoltare a copilului de :
marea curiozitate, explorările perceptive ample, însuşirea tot mai bună a
limbajului, desfăşurarea de jocuri tot mai complexe. Două caracteristici principale
putem evidenţia în procesul de gândire a preşcolarului: intuitivitatea şi
preoperativitatea. Intuitivitatea ei este strâns legată cu percepţia, în fapt se
subliniază idea că ,“copilul poate gândi ceea ce percepe, dar gândirea lui nu
merge mai departe cu reprezentarea elementului perceput” (P.Osterrieth).
Unităţile cognitive cu care operează gândirea preşcolarului sunt tot preconcepte,
renumitul psiholog elveţian Jean Piaget vorbind în acest sens despre “gândirea
imagistică” a preşcolarului. Faptul că este preoperatorie arată că nu dispune de
informaţii veritabile ci doar de un fel de “acţiuni executate în gând” (Jean Piaget).
Gândirea preşcolarului este în general necauzală.
Şcolarii mici, se disting faţă de preşcolari în privinţa gândirii printr-o
chestiune fundamentală, aceea că, în cazul primilor avem de-a face cu o gândire
operatorie; aceasta este caracterizată de o puternică legătură de concret, accesul la
o nouă informaţie sau la o nouă noţiune fiind condiţionată de percepţii şi de
reprezentări. Gândirea devine cauzală, fiind aptă să surprindă şi să înţeleagă
numeroase relaţii cauzale relative simple. În acelaşi timp este reversibilă şi reglată
de o logică implicită, folosind raţionamente inductive adevărate.
Un alt element important al prezentării de faţă este reprezentat de limbaj.
Cu siguranţă cel mai important mijloc de exprimare, limbajul, la preşcolari
cunoaşte o spectaculoasă dezvoltare – un aspect care poate părea la prima vedere

3
surprinzător – anumiţi preşcolari vorbesc la 5 ani corect fonetic şi gramatical.
Vocabularul pasiv creşte către sfârşitul stadiului până la 3000-3500 de cuvânt iar
cel activ la aproximativ 700 de cuvinte. Se observă o mare preferinţă pentru
diminutive; dacă un preşcolar nu cunoaşte cuvântul pentru a denumi un obiect, îl
creează, fără vreo reţinere. În privinţa limbajului un rol important îl au şi familia şi
grădiniţa – elemente grafice necesare mai târziu scrisului sau auzul fonematic fiind
doar două dintre elementele care sunt deprinse de preşcolar în mediul în care
acesta trăieşte. Poate să construiască propoziţii mai complexe – limbajul situativ se
transformă într-unul contextual caracterizat prin : exprimarea în cuvinte adecvate a
tot ce comunică, legături logice între propoziţii şi fraze ş.a. Când se află în dialog
cu alţii reuşeşte să se adapteze particularităţilor interlocutorilor – în momentul în
care dialoghează cu adulţii alege mai atent cuvintele şi formează propoziţii şi fraze
corecte. Apare şi limbajul interior, precedat da aşa numitul “limbaj egocentric”
(J.Piaget).
La şcolarii mici apare un eveniment foarte important în ceea ce priveşte
limbajul – însuşirea scris-cititului. Se poate observa creşterea vocabularului pasiv
până la 4500-5000 de cuvinte, dublu faţă de cel al preşcolarilor iar cel pasiv
ajungând la peste 1000 de cuvinte. Alte progrese manifestate sunt legate de:
precizarea semnificaţiei cuvintelor precum şi înţelegerea sensurilor figurative sau
rigoarea în folosirea corectă a cuvintelor. Vorbirea este şi aceasta mai bine reglată,
prin exigenţele privind corectitudinea gramaticală cerută de scris-citit. Astfel, la
şcolarii mici, limbajul, se perfecţionează din toate punctele de vedere: îmbogăţirea
vocabularului, corectitudinea structurilor de comunicare, rezolvarea problemelor
de pronunţie, posibilitatea comunicării verbale largi şi a celei scrise, în forme mai
simple.
Atât în cazul preşcolarilor dar şi în cazul şcolarilor mici memoria contribuie
la buna funcţionare a tuturor celorlalte procese psihice. Între 3-6 ani
caracteristicile principale sunt reprezentate de:

4
 -creşterea volumului memoriei- preşcolarul este capabil în acest fel să
dobândească mai multe cunoştinţe
-progresul simţit de memoria verbală – nu poate însă să memorize relaţii
logice complexe sau idei abstracte
-apariţia memoriei voluntare – în jurul a 4-5 ani apare memoria voluntară,
mai întâi ca joc iar apoi se extinde; reproducerea va fi apoi manifestată şi voluntar.
Memoria voluntară şi logică reprezintă tipicul pentru şcolarii mici; între 6 şi
10 ani memoria prezintă următoarele caracteristici;
-creşte caracterul activ
-dominarea progresivă a memoriei voluntare
-creşterea rolului memoriei logice
-“învăţarea elevilor cum să înveţe”
Fiind o condiţie de bază, mai ales pentru procesele cognitive, atenţia este în
mare progres faţă de stadiul anterior de vârstă, această dezvoltare bazându-se pe
volum, stabilitate şi reglare voluntară. Pe la vârsta de 3 ani putem observa numai o
atenţie involuntară care este susţinută de curiozitatea copilului. Treptat creşte şi
volumul atenţiei, stabilitatea acesteia ajungând până la 25 de minute la grupa
mare. La şcolari lucrurile se modifică în ceea ce priveşte atenţia, care începe să se
modeleze după solicitările şcolare. Şcoala, ca structură şi instituţie solicită
permanent atenţia copilului, dezvoltând-o şi modelând-o pe aceasta; special
antrenată este deasemenea şi atenţia voluntară. Faţa de stadiul anterior, creşte
stabilitatea atenţiei până la 45-50 de minute, treptat sporeşte şi distributivitatea,
volumul acesteia sporeşte şi el în a doua parte a stadiului.
Foarte interesantă este şi caracterizarea pe plan afectiv a celor doua stadii
de dezvoltare – preşcolare şi şcolare. În cazul preşcolarilor avem de a face cu o
diversificare a emoţiilor, în acelaşi timp începe să se construiască sentimentele faţă
de părinţi, fraţi, colegi ş.a. Un lucru la fel de important este că în această limită de
vârstă 3-6 ani întâlnim o intensificare a conştiinţei de sine dar şi o cristalizare
iniţială a imaginii de sine. Dacă la preşcolari întâlnim trăsături affective un cumul

5
de trăiri şi de sentimente, în cazul şcolarilor mici avem de a face mai mult cu e
perioadă de latenţă afectivă. Emoţiile, dispoziţiile, sentimentele sunt mai puţin
exteriorizate – atât cele positive cât şi cele negative. Prin faptul că cei mai buni
dintre ei sunt aleşi lideri iar cei mai slabi sunt marginalizaţi creşte spiritual de
competivitate dar şi motivaţia pentru învăţarea şcolară care este activă şi este în
progres în această fază de dezvoltare.
Trecerea de la o etapă sau alta de dezvoltare nu trebuie privită ca un rapt ci
mai degrabă ca pe un progress, o dezvoltare continuă a fiinţei umane, iar acest
lucru reiese şi din această scurtă prezentare.

6
Bibliografie :
1. Jean Piaget - Psihologie sau pedagogie sau răspunderea
marelui psiholog la problemele învăţământului, EDP, 1972
2. Munteanu Anca - Psihologia copilului şi a adolescentului,
1998, ed. Augusta, Timisoara
3. Creţu Tinca – Psihologia vârstelor, editura Credis, Bucureşti,
2001