I. Formele comunicarii in clasa de elevi.

Comunicare nonverbala
in clasa de elevi.

I.1.Formele comunicarii in clasa de elevi.

In acceptiunea unor teoreticieni din domeniul educational, comunicarea reprezinta

“capacitatea individului de a prezenta propriile intentii, nevoi sau interese, precum si de a

percepe interlocutorul, in vederea initierii unui dialog in procesul de invatamant”.

Existe mai multe forme sau tipuri de comunicare in clasa de elevi, si anume: comunicare
suportiva, comunicare asertiva, comunicare verbala, comunicare nonverbala etc.
Comunicarea suportiva poate fi considerata fundamentul relatiilor interpersonale si
presupune consideratie, respect si intelegere fata de interlocutor.
Un cadru didactic care isi propune sa devina eficient in managementul clasei de elevi
trebuie sa fie preocupat de mentinerea relatiilor pozitive cu elevii.
Jones si Jones (2007) considera ca relatiile cu clasa depind de abilitatile profesorului de a
comunica interesul, grija si suportul fata de fiecare elev, in calitatea sa de persoana care merita
consideratie.
Comunicarea suportului se realizeaza prin manifestarea interesului pentru cunoasterea
elevului, a familiei, a culturii din care face parte, ascultarea (pasiva si activa a elevului) atunci
cand acesta are nevoie sa se exprime, comunicarea expectantelor pozitive cu privire la elev,
oferirea feedback-urilor specifice, utile formarii si dezvoltarii elevului.
Eficienta comunicarii suportive depinde prioritar de abilitatile cadrului didactic de a oferi
elevului suport emotional in situatiile de traume, de amenintare si de stres.
De exemplu, este important ca elevul sa stie ca in situatiile de evaluare profesorul ii
intelege starea de anxietate, ca nu-i este dusman si ca il va ajuta valorifice tot ceea ce el stie.
Comunicarea asertiva . Inca de la varstele cele mai mici, copiii pot observa daca adultii
implicati in educatia lor au incredere in capacitatea de a-si indeplini rolul de parinte, profesor,
model sau lider. In virtutea statutului de educator, elevii au anumite asteptari de la adult pe care-l
pot percepe sau nu ca o autoritate.
Cele mai multe dintre problemele de management al clasei sunt determinate de modul in
care este inteleasa relatia de autoritate in campul educational (de catre profesor sau de catre
elev). Tipul de manifestare a autoritatii este legat de o competenta extrem de importanta in
managementul comunicarii si al conflictelor – asertivitatea.
A comunica asertiv inseamna a sti sa exprimi sentimentele si convingerile tale, fara a ataca
si jigni pe ceilalti.
O persoana asertiva nu este agresiva, nu striga la ceilalti, nu jigneste, nu se cearta, nu
incalca regulile existente si nu rezolva conflictele si problemele prin dominare si violenta.
Comunicarea verbala este definită ca un tip de comunicare în interiorul căruia se
utilizează limbajul articulat.
Comunicarea verbală, care poate fi denumită orală sau directă, prin ea realizându-se un contact
direct cu interlocutorul, în cazul dialogului, are un rol important în viaţa contemporană. Prin
comunicarea verbală se realizează următoarele activităţi : obţinerea şi transmiterea de informaţii,
elaborarea unor propuneri, exprimarea unor opinii convergente sau divergente, realizarea unei
unităţi de vedere care să conducă la încheierea unor acorduri, convenţii, contracte etc.
Comunicarea nonverbala reprezinta un element in sistemul comunicarii umane si trebuie
analizata ca atare , nu independent de comunicarea verbala.

I.2. Comunicarea nonverbala in clasa de elevi.

O buna comunicare intre elevi si intre profesor si elevi are efecte benefice pentru procesul
educativ. Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi
care pot fi decodificate, creând înţelesuri Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui,
completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
Tipuri de comunicare nonverbala in clasa de elevi
Contactul vizual . (Daca un profesor vrea sa afle care dintre elevi a facut o “isprava”,
intrebandu-i si privindu-i in ochi pe fiecare in parte, s-ar putea sa greseasca luand lasarea privirii
in jos drept un semnal universal de recunoastere a vinovatiei. Unii copii lasa privirea in jos in
semn de respect, nu de vinovatie).
Comunicarea nonverbala si “efectul Pygmalion” . Legenda spune ca Pygmalion a
sculptat o statuie din fildes intruchipand o femeie nespus de frumoasa. S-a indragostit de opera
sa. Implorata de Pygmalion, zeita iubirii, Afrodita, a dat viata statuii. Realitatea asupra careia au
atras atentia Robert Rosenthal si Leonnore Jacobson (1968) este ca in clasa de elevi profesorii isi
fac o imagine despre elevi si reactioneaza fata de acestia in functie de imaginea creata de ei, nu
in functie de comportamentul efectiv al elevilor. ( Profesorul care crede ca are de a face cu un
elev bun aproape ca ii zambea acestuia, dadea aprobator din cap, se apleca inspre el si il priveau
insistent in ochi, toate acestea fiind simptome ale unui limbaj “pozitiv” al corpului ).
Vocalica. Ritmul vorbirii reprezinta un factor care influenteaza desfasurarea activitatilor
scolare. Profesorul trebuie sa plece de la premisa: cu cat informatia pe care doresc sa o transmita
elevilor este mai nefamiliara, cu atat ritmul vorbirii trebuie sa fie mai lent.
Efectul contactului cutanat. Atingerile cutanate se desfasoara conform unui model
sociocultural, care prevede cine pe cine are dreptul sa atinga (in acord cu statusul social si

2
ocupational), in ce situatie concreta (in spatiul public sau privat) si ce parte a corpului poate fi
atinsa, in functie de sex si varsta. La modul general, atingerile cutanate intre profesor si studenti
sunt considerate politically incorect, mai ales cand este vorba de studente.

II. Barierele in comunicarea didactica

Comunicarea poate fi obstructionata sau doar perturbata de o serie de factori care se

interpun între semnificatia intentionata si cea perceputa.
Comunicarea dintre profesor si elev este marcata de numite particularitati ale emitatorului
sau ale receptorului, eficienta transmiterii mesajelor intre cei doi actori educationali, fiind
conditionata de obstacole care pot aparea in cadrul procesului.

I. Astfel barierele de comunicare pot fi legate de oricare dintre componentele

comunicarii (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor.

1. La nivelul emitatorului principalele bariere sunt legate de faptul ca:

• lipseste motivatia in desfasurarea activitatii didactice;
• emiţătorul (profesorul) nu stăpâneşte conţinutul mesajului didactic transmis;
• acesta nu este expus clar, inteligibil şi sistematizat;
• emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare sau prea repede;
• nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi interesul
pentru comunicare;
• emiţătorul nu sincronizează diferitele tipuri de comunicare (verbală, paraverbală,
nonverbală, vizuală etc.);
• comunicarea este numai unidirecţională, producând pasivitate;
• elevii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau prin întrebări retorice;
• eficienţa comunicării este blocată si de fondul stresant creat de emiţător (plictiseală,
oboseală, nerăbdare, teama de a nu greşi în expunere etc.).

2. La nivelul receptorului identificam blocaje ca:

• elevii nu au cunoştinţele necesare pentru a inţelege mesajul didactic sau acestea nu au
fost fixate temeinic şi ca urmare se produc interferenţe;
• starea de oboseală a elevilor;
• lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc depasite este lipsa de interes
a interlocutorului fata de mesajul emitatorului);
• deficit de atentie in cadrul orelor;
• lispa de motivatie in rezolvarea sarcinilor scolare.

3. La nivelul canalului:

3
 • alegerea gresita a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte pentru
fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are
sorti sa fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul saptamânii
• lungimea excesiva a canalelor – o retea organizationala complicata duce la o
comunicare lenta.
• factorii fizici perturbatori- iluminatul necorespunzator, zgomote parazite, temperaturi
excesiv de coborâte/ridicate, ticuri, elemente ce distrag atentia – telefon, cafea, ceai etc;
• distanta fizica dintre actorii implicati intr-un proces instructiv- educativ.

4. La nivelul mesajului:
• supraîncărcarea (determinată de criza de timp, dar şi de dorinţa unor profesori de a nu
omite lucruri importante);
• utilizarea unui limbaj încifrat, inaccesibil (sau greu accesibil) elevilor; – dozarea
neuniformă, în timp, a materialului de predat;
• formularea de mesaje lacunare in ceea ce priveste explicarea noilor cunostinte expuse.

II. In ceea ce priveste factorul educational, barierele care apar pot fi impartite in doua mari
categorii aflate in stransa interactiune: informationale si relationale.

1. Nivelul informational:
Informatiile nu sunt receptionate ca atare in cadrul procesului de comunicare, ci ele se
compun continuu pe parcursul desfasurarii acestui proces. La nivel informational putem astfel
diferentia:

a. Factorul extern:
Este compus din stimuli auditivi si vizuali prezenti in contextul desfasurarii comunicarii,
care pot distrage atentia de la receptarea mesajului in maniera in care acesta a fost codat de catre
expeditor. Acestea afecteaza in primul rand canalul de transmisie avand repercursiuni asupra
mesajului respectiv asupra receptorului.
Una dintre cele mai cunoscute perturbări ale canalelor de transmisie o reprezintă
pronunţia deficitară din partea profesorului care, în cursul transmiterii se poate amplifica. De
asemenea, defectele de auz la unii elevi determină ca transmisia de la profesor să nu fie receptată
în mod satisfăcător.
Distorsiunile la nivelul canalelor de transmisie (zgomote, vibraţii) perturbă fidelitatea
transmisiei, între mesajul expediat şi cel receptat nu se constată corespondenţa necesară. Se
deteriorează astfel înţelesul cuvintelor, al propoziţiilor, al sensului global al celor ce se comunică.
b. Factorul intern:
Aceasta categorie, de obstacole interne, se refera la diferite stari, sentimente, trairi care
pot aparea pe parcursul stabilirii comunicarii dintre emitator si receptor.
Aici pot fi incluse si perturbarile social- valorice deoarce acestea au repercursiuni la
nivelul psihologic. Obstacolele sociale sunt determinate de statutul social al participantilor,

4
anumite experiente si credinte sociale specifice, iar cele sociopsihologice se refera la steretipuri,
prejudecati, tarditii).
In categoria barierelor de natura social- valorica este menţionat, în primul rând, conflictul
de autoritate. Profesorul este considerat autoritate epistemică, pentru că el stăpâneşte mai bine
un domeniu. Elevul este doar cel care beneficiază sau nu de autoritatea cognitivă a profesorului
său. Dacă elevii îl consideră pe profesor ca autoritate ştiinţifică reală şi autentică, atunci
comunicarea cu el va fi benefică, îi va apropia pe elevi de educator pentru a afla de la el cât mai
multe informaţii în legătură cu o problemă sau alta. Dacă însă profesorul respectiv va fi
considerat autoritate excesivă, care, prin caracteristicile lui de personalitate imprimă teamă,
datorită căreia elevii nu-şi pot permite analize sau păreri proprii, atunci apare conflictul de
autoritate care provoacă distorsiuni în comunicarea didactică.

c. Factorul semantic:
Barierele de ordin semantic sunt acele sensuri alternative ale unui simbol care pot crea
distorsiuni in intelegerea mesajului. Ne referim aici la anumite particularitati in utilizarea
vocabularului, a gramaticii limbii, unele implicatii de ordin emotional atribuite mesajului. Aici
sunt inclusi si factorii gnoseologici ce presupun lacune in cunostintele necesare desfasurarii
eficiente a procesului de comunicare educationala.

2. Nivelul relational
Barierele de comunicare la nivel relational sunt la fel de importante ca si cele de la nivel
informational, atunci cand se doreste un management eficient al clasei. Cel mai des, conflictele,
neimplicarea in sarcina, abaterea de la regului, precum si dificultatea rezolvarii acestora sunt
urmarea instalarii unor obstacole la nivelul comunicarii relationale. Criticarea frecventa a
elevului, etichetarea, moralizarea, ordinele, safturile sunt doar cateva exemple de bariere care
impiedica o comunicare deschisa si eficenta.

Pentru perfectionarea comunicării didactice, este necesară cunoaşterea respectarea

unor reguli de către profesori, între care menţionăm:
– vorbirea corectă, deschisă şi directă (care previne sau reduce distorsiunea mesajelor);

– încurajarea feedback-ului din partea elevilor (pentru a cunoaşte în ce măsură mesajele

transmise au fost corect recepţionate şi înţelese); –
ascultarea atentă, răbdătoare şi încurajatoare a mesajelor primite din partea elevilor, concomitent
cu efortul de a înţelege exact sensul acestor mesaje;
– folosirea mai multor forme de comunicare didactică pentru acelaşi tip de mesaje
(de regulă, orală şi vizuală, concomitent); –
repetarea mesajelor mai complexe.

5
 III. Eficiența în comunicarea didactică

Una dintre caracteristicile principale ale procesului de comunicare este eficiența coordonării ei.
Eficiența comunicării depinde de calitatea transmisiei, adică de structura logică a conținutului, claritatea,
precizia, plasticitatea exprimării, fapte care țin de presonalitatea profesorului, de relațiile profesor- elev,
de contextul psihosocial, ca și de nivelul dezvoltării psihice a receptorului, de structurile mentale și
lingvistice ale elevului, de participarea lui activă în procesul comunicării.
Profesorul trebuie să aibă grijă ca asociațiile posibile, pe care informațiile sale le declanșează în
mintea elevilor să se apropie de experiența acestora, întrucât, astfel, apare riscul ca ei să rețină cuvinte
goale, lipsite de conținut. Eficiența comunicării este condiționată și de aplicarea permanentă a conexiunii
inverse ( feed- back), pentru a facilita armonizarea scenariului didactic, a repertoriului activității
profesorului și al elevilor, fapt care permite reglarea și autoreglarea comunicării.
Preocupările privind facilitarea şi îmbunătăţirea comunicării au existat din cele mai vechi timpuri.
Deşi regulile unei comunicări eficiente par foarte simple şi la îndemâna oricui, ele fiind rodul unei
îndelungate experienţe comunicaţionale, practica relevă faptul că aplicarea lor este frecvent încălcată.
Reguli de bază privind comunicarea eficientă
Exprimate sintetic, acestea sunt :
• regula cantităţii – în ceea ce spun, cadrul didactic/ elevul trebuie să ofere informaţia
necesară, nici mai mult, nici mai puţin;
• regula calităţii – ceea ce spun vorbitorii trebuie să respecte realitatea;
• regula relaţiei – mesajul vehiculat de vorbitor trebuie adecvat scopului comunicării;
• regula semnificaţiei – informaţia transmisă trebuie să fie semnificativă pentru contextul şi
circumstanţele în care se desfăşoară comunicarea;
• regula stilului – vorbitorii trebuie să fie clari, coerenţi, comprehensivişi concişi;
• regula receptivităţii – emitenţii trebuie să-şi adapteze mesajele la caracteristicile receptorilor
şi la cunoştinţele presupuse de aceştia.
Prin comunicarea didactică se realizeaza interacţiunea profesor – elev şi o serie de relaţii
care influenteaza procesul de predare : relaţii de schimb informaţional, de influenţare reciprocă, de
cooperare, simpatetice faţă de emiţătorul mesajului didactic.
Comunicarea eficientă trebuie să întrunească anumite condiţii :
a) conţinutul relevant al mesajelor, informaţie actuală, bine structurată şi organizată, selectată
potrivit particularităţilor clasei şi în timpul afectat momentelor lecţiei; argumentare logică, exemple
riguros selecţionate, limbaj corect şi riguros, nivelul de conceptualizare adecvat elevilor;
b) modul de prezentere : coerenţă logică, strategie de abordare variată, adecvată conţinutului şi
scopului, alternarea strategiilor ( inductivă, deductivă, analogică ), implicare afectivă prin exprimarea
interesului, pasiunii, convingerea copiilor de autoritatea şi competenţa învaţătorului;
c) stilul stimulator, incitant, antrenant, atrăgator al exprimării verbale, pentru a crea o ambianţă
favorabilă comunicării;
6
 d) concordanţă între exprimarea verbalizată și limbajul trupului;
e) empatie pentru a putea imprima circulaţiei informaţionale sensul dorit;
f) tact în comunicare pentru a putea preveni distorsiunile: mod politicos de adresare, incitant,
stimulator, pentru a putea capta atenţia copiilor şi bunăvoinţa lor de a asculta şi de a participa activ la
comunicare.
În actul comunicării, receptorul – elev îşi valorifică conoştinţele, priceperile şi
deprinderile, le consolidează în funcţie de relevanţa informaţiei primite. Faptul că informaţia primită
aduce ceva nou pentru elev îl determină să-şi concentreze atenţia, să se implice cu toate capacităţile
intelectuale, afective, volative și atitudinale pentru a recepţiona corect mesajul, a-l înţelege şi a-l
interpreta corect. Dorinţa lui de a afla ceva nou îl determină să asculte activ, iar această dorinţă depinde
de calitatea emiterii şi de măsura în care elevul este stimulat să-şi exprime opiniile proprii.
Eficienţa comunicării didactice depinde şi de o serie de factori tehnici. Astfel, calitatea canalelor
de informare favorizează schimbul de mesaje, previne distorsiunile şi pierderile de informaţii. Formarea
competenţei comunicative presupune un nivel de performanţă bazat pe cunoştinţe, capacitaţi şi atitudini şi
un nivel optim educaţional care determină eficienţa subiectului într-o activitate. Şi este la fel de
importantă atat pentru educatori cat şi pentru educaţi.
Comunicarea didactică este eficientă atunci când, atât profesorul cât şi elevii respectă anumite
cerinţe:
a) ale profesorului:
- claritatea mesajelor;
- precizia acestora (evitarea formulării ambigue);
- utilizarea unui limbaj adecvat şi accesibil elevilor (potrivit nivelului lor de
înţelegere, corespunzător vârstei);
- structura logică a mesajelor transmise;
- prezentarea interesantă a materiei predate;
- asigurarea unui climat adecvat comunicării.
b) ale elevilor:
- sa aibă capacitate de concentrare (pentru a putea recepţiona şi înţelege mesajul
profesorului);
- să posede cunoştinţele anterioare necesare învăţării care urmează;
- să fie motivaţi pentru a învăţa (în general şi la un anumit obiect de studiu, în
particular);
- să cunoască limbajele utilizate de profesor ( sau de calculator, în cazul instruirii
asistate de acesta).
Cunoştinţele, modul de gandire, vocabularul, deprinderile, priceperile şi conduitele
communicative sunt dobandite prin instrucţie şi educaţie şi îmbogăţite/perfecţionate prin
autoinstruire,autoeducaţie.

7
 O importanţă deosebită în activitatea cu elevii o are capacitatea empatică a profesorului,
constituind o premisă a optimizării relaţiilor şi o condiţie a comunicării eficiente. Capacitatea empatică
are un potenţial psihofiziologic înnascut, dar se realizează şi se dezvoltă în procesul cunoaşterii
interpersonale şi, dacă subiectul îşi propune, prin antrenare autodirijare.
Ascultarea este unul dintre cele mai importante atribute ale comunicării, ea solicitând concentrare
atât pentru perceperea cuvintelor rostite, câtşi pentru înţelegerea mesajelor non-verbale. Acestea din urmă
sunt, de cele mai multe ori, mai pline de semnificaţie decât mesajul de bază.
Există și câteva reguli nescrise privind eficiența comunicării foarte importante:
* Nu subestimați niciodată importanța comunicării. Abilitatea unui lider de a inspira încredere este
similară cu abilitatea de a comunica eficient. Ambele presupun acțiune din partea lui și un raspuns din
partea discipolilor. Comunicarea înseamna interacțiune pozitivă.
*Este bine să manifestăm o preocupare autentică față de persoană cu care stăm de vorbă. Cand
oamenii simt că te preocupă persoana lor, sunt dispuși să te asculte cu atenție. Capacitatea de comunicare
este rezultatul unui sentiment de afinitate față de semenii noștrii.
*Capacitatea de a ne concentra asupra interlocutorului nostru. Cei care nu sunt în stare să
comunice se concentrează numai asupra propriei persoane și a părerilor lor. Cei care au această capacitate
se concentrează asupra răspunsului persoanei cu care stau de vorbă. Cei care comunică bine înteleg și
limbajul corpului.
*Capacitatea de a comunica cu diferiți oameni. Un om care întelege arta comunicării, are
capacitatea de a-l face pe interlocutorul lui să se simtă în largul său. El poate să comunice cu toți oamenii,
indiferent de poziția socială.
*Contactul vizual pe care trebuie să-l stabilim cu interlocutorul nostru. Oamenii care sunt cinstiți
cu tine te privesc fără teamă în ochi.
* Un zambet cald. Modalitatea cea mai rapidă prin care putem stabili căi de comunicare este
zâmbetul. Un zâmbet doboară nenumărate bariere în calea comunicării, trecând dincolo de granițele
culturii, rasei, vârstei, clasei sociale etc.
În concluzie, comunicarea eficientă în cadrul conţinuturilor procesului formativ este prin
maniera şi nivelul realizării sale, o sursă de potenţare sau diminuare a conţinuturilor formale. De aceea
comunicarea eficientă are o influenţă majoră asupra reuşitei sau eşecului şcolar. Şi este considerată
premisa esenţială a eficientizării învăţamantului în vederea reuşitei şcolare.

Bibliografie
Ion Ovidiu Pânișoară - Comunicarea eficientă, editura Polirom, Iași, 2006
Jean- Claude Abric- Psihologia comunicarii, editura Polirom, Bucuresti, 2002
Loredana Ivan,Adina Chelcea - Comunicarea nonverbala, gesturile și postura. editura
Comunicare.ro , Bucuresti, 2005