Curs 1

PEDAGOGIA
Pedagogia este ştiinţa care are ca obiect de studiu specific dimensiunea funcţional-structurală a
educaţiei abordabilă metodologic din perspectiva finalităţilor specifice care vizează formarea-
dezvoltarea personalităţii umane prin valorificarea corelaţiei subiect/educator- obiect/educat,
conform unor principii şi legităţi specifice care reglementează desfăşurarea probabilă a
fenomenelor educaţionale, la nivel de sistem şi de proces. Statutul pedagogiei de ştiinţă a
educaţiei/despre educaţie reflectă complexitatea obiectului de cercetare -activitatea de formare-
dezvoltare permanentă a personalităţii umane analizat/analizabil din diferite perspective istorice
şi metodologice.

Știintele educației / pedagogice 

-studiază nucleul functional-structural al activitătii de formare-dezvoltare a personalitătii printr-

o metodologie specifică, angajată conform unor principii specifice care anticipează si ordonează
desfăsurarea probabilă a fenomenelor educationale, proiectate la nivel de sistem si de proces.

-stiintele educatiei/pedagogice valorifică cercetările întreprinse în cadrul unor discipline înrudite,

situate, de regulă, în categoria stiintelor socioumane: filosofia, psihologia, sociologia, economia,
politologia, logica, antropologia etc. Aceste discipline nu fac parte, însă, în mod automat, din
categoria stiintelor pedagogice deoarece ele studiază fenomenul educatiei doar tangential, la
nivelul câmpului psihosocial care înconjura actiunea educatională sau doar din perspectiva unui
element component al actiunii educationale.

Extinderea numerică a stiintelor educatiei/pedagogice impune ordonarea acestora în functie de

anumite criterii de clasificare riguroase, adaptate la specificul domeniului. Avem în vedere două
asemenea criterii: a) raportarea la obiectul de studiu specific pedagogiei - educatia (având ca
subsistem principal - instruirea); b) raportarea la metodologia de cercetare folosită în mod
predominant pentru explicarea si întelegerea / interpretarea educatiei si a principalului sau
subsistem instruirea.

FUNCŢIILE EDUCAŢIEI

Funcţiile educaţiei desemnează ansamblul de operaţii şi acţiuni care asigură realizarea activităţii
de formare- dezvoltare a personalităţii umane la nivel de sistem.
Conceptul de funcţie a educaţiei evidenţiază specificitatea activităţii de formare-dezvoltare a
personalităţii umane, specificitate rezultată în urma interacţiunilor retroactive şi proactive
realizate cu celelalte instituţii şi fenomene sociale angajate la nivel de subsistem (politic,
economic, cultural).

PEDAGOGIA PREȘCOLARĂ
Pedagogia preşcolară este disciplina care se delimitează în funcţie de vârsta obiectului
educaţional(individului) ocupându-se de problematica şi tehnologia acţiunii educaţionale cu
copiii de vârsta preşcolară în cadrul grădiniţei.
OBIECTUL EDUCAŢIEI

Obiectul educaţiei reprezintă o persoană sau un grup de persoane care îndeplinesc rolul de
"educat" în diferite ipostaze şi situaţii pedagogice şi sociale (copil, preşcolar, elev, student, adult
aflat la un curs de perfecţionare etc).

Statutul de "obiect al educaţiei" evidenţiază poziţia ontologică momentană a elevului, studentului

etc. de receptor al "mesajului educaţional" emis de profesor (în calitate de "subiect al educaţiei").

Curs 2
ȘTIINȚA
Provine din cuvântul latin scientia, care înseamnă „cunoaștere”, este un sistem ordonat de
cunoștințe structurate care studiază, cercetează și interpretează fenomenele naturale, sociale și
artificiale.
Există diferite înțelesuri ale „științei”:

Potrivit empirismului, teoriile științifice sunt obiective, verificabile empiric, și sunt predicții ale

rezultatelor empirice care pot fi confirmate sau infirmate prin falsificabilitate.
În contrast cu aceasta, realismul științific definește știința în termeni ontologici: știința încearcă
să identifice fenomene și entități, forțele care le cauzează, mecanismele prin care ele exercită
aceste forțe, și sursele acelor forțe în sensul structuriilor interne ale acestor fenomene și entități.

Artă
Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace
de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care
aparțin acestei activități. Formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini artistice
și care, ca și știința, are o mare forță de cunoaștere și de transformare a vieții sociale.; operă
omenească în care se manifestă talent sau geniu.
Operă de artă = operă rezultată din activitatea artistică creatoare.
Arte liberale = denumire dată în evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii,
geometriei, astronomiei și teoriei muzicii.
Artă poetică = a) disciplină a criticii literare care studiază regulile de urmat la alcătuirea operelor
literare; b) tratat scris de obicei în versuri, poem care exprimă concepția, convingerile despre
menirea artei și despre idealul poetic al autorului.
Fel de a lucra potrivit unor reguli și deprinderi învățate; îndemânare, pricepere, măiestrie,
meșteșug, abilitate.

EDUCAȚIA

Educația este un ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod deliberat într-o societate, în vederea
transmiterii şi formării, la noile generaţii, a experienţei de muncă şi de viaţă, a cunoştinţelor,
deprinderilor, comportamentelor şi valorilor acumulate de oameni până în acel moment.
ETAPA FILOSOFICĂ

ETAPĂ

Interval de timp, stadiu în dezvoltarea unui proces, caracterizat, de obicei, prin evenimente
importante; fază.

 Distanță străbătută de o unitate în marș într-un anumit timp. 

 Porțiune determinată dintr-o competiție sportivă de mare fond, care trebuie parcursă fără oprire.
Interval de timp în ciclul anual de antrenament. Fiecare dintre părțile unei competiții sportive
care se dispută pe o durată mai mare de timp.

FILOSOFIA

 Într-un sens general, filosofia este asociată cu înțelepciunea, cultura intelectuală și o căutare a
cunoașterii. În acest sens, toate culturile și societățile alfabetizate pun întrebări filosofice, cum ar
fi „cum să trăim” și „care este natura realității”. Prin urmare, o concepție largă și imparțială a
filosofiei găsește o cercetare argumentată în chestiuni precum realitatea, moralitatea și viața în
toate civilizațiile lumii.
Cuvantul filosofie provine din greaca antică “philosophia” și înseamnă iubire de înțelepciune.

CURS 3 – Factorii dezvoltării personalității

PERSONALITATE

· ”este organizarea dinamica în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care

determina gândirea si comportamentul sau caracteristic.” G Allport
· Personalitatea reprezintă modul specific de organizare a trăsăturilor şi însuşirilor fizice,
psihice şi psihosociale ale persoanei, asigurând adaptarea individului la mediu.
(prouniversitaria.ro/psihologia personalitatii)
· este o constructie teoretica elaborata de  psihologie, în scopul întelegerii si explicarii
modalitatilor de  functionare ce caracterizeaza organismul psihofiziologic pe care îl numim
persoana umana. I. Dafinoiu (2002)
· “(…) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza
de o alta persoana.”- “Dictionar de Psihologie” de Norbert Sillamy
· personalitatea  este “expresia socioculturala a individualitatii umane.” (“Dictionar de
Sociologie” – coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu)
· M. Drugaş (2006),sistem structurat şi ierarhizat, dinamic şi evolutiv, constituit din
subsistemul biologic, subsistemul psihic, subsistemul socio-cultural şi care asigură individului o
adaptare unică, originală la mediu.

EREDITATE
· însuşire fundamentală a materiei vii de a transmite de la o generaţie la alta, sub forma
codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului şi individului (A. Cosmovici, L.
Iacob ,1999.
· Ereditatea  este proprietatea tuturor  organismelor  vii apar?inătoare unei specii de a da
na?tere la urmași asemănători sau capacitatea organismelor de a transmite la descendenți
anumite  caractere  ereditare, fie prin reproducere asexuată sau reproducere sexuată.
(wikipedia.com)

MEDIU
· spatiu de viață în care se exercită influențele cosmice, socioeconomice, educative etc.și în
care se realizează schimburile psiho-afective între indivizi.(Dicționar de psihologie Larousse-
Norbert Sillamy)

INSTRUIRE:
· instruirea este acţiunea întreprinsă cu intenţia de a produce învăţarea
· "a construi structuri cognitive, operaţionale" Skinner

· dimensiune operaţională a procesului de învăţământ care prin cunoştinţele, capacităţile şi

atitudinile ştiinţifice transmise, conform diferitelor programe şcolare/universitare, asigură
formarea-dezvoltarea intelectuală a elevului/studentului – premisă a formării-dezvoltării
morale-tehnologice-estetice-psihofizice permanente a personalităţii umane. (Dicționar de
termeni pedagogici – Sorin Cristea)

DEZVOLTARE (PEDAGOGICĂ)

Dezvoltarea pedagogică reprezintă ansamblul acţiunilor şi influenţelor educaţionale care asigură

evoluţia personalităţii umane în plan psihologic şi social. Ea valorifică resursele educabilităţii
angajate în optimizarea raporturilor dintre ereditate-mediu-educaţie, în mod diferenţiat, în funcţie
de trăsăturile generale, particulare şi individuale ale personalităţii umane.

Curs 4

Educația informală - este o alternativă care oferă posibilitatea dezvoltării proceselor de învățare
non-convenționale și, uneori, mai efective, deoarece oferă diferite instrumente care nu sunt
permise a se utiliza în educația formală și in educația non-formală, precum ca joaca, experiențele
virtuale, tot soiul de jocuri.

Educația informală a fost recunoscută ca unul dintre cele mai bune moduri de a dezvolta abilități
care necesită mai multă practică decât teorie, cum ar fi limbile străine, bucătăria, informatica,
printre altele.

Educația nonformală - se referă la toate acele activități care sunt desfășurate în afara mediului
școlar și care tind a dezvolta abilitățile, facultățile intelectuale și facultățile morale ale indivizilor

Educația nonformală este un tip de educație care cuprinde toate procesele și practicile care
implică un grup social eterogen, dar a cărei structură instituțională nu certifică precum ciclurile 
școlare, cu alte cuvinte, care are o intenționalitate educativă și o planificare a procesului de
predare-învățare, numai că acest proces rămâne extra-școlar.

Autoeducație – Activitate desfășurată în mod conștient în vederea dezvoltării propriei

personalități. Proces de formare a propriei personalități prin eforturi personale.

Educația formală- (Sistemul educativ formal), de asemenea, cunoscut sub numele de instruire
regulată (cu calendar și orar definit) este procesul de educație integral corelaționat ce pornește de
la învățământul primar, continuă cu învățământul secundar încheind cu învățământul superior,
proces care implică o intenție deliberată și sistematică ce se concretizează într-un curriculum
oficial. Drept caracteristici de bază, putem sublinia faptul că acest tip de educație are loc (de
obicei) într-un anumit spațiu concret și un timp determinat, și că odată cu finalizarea fiecărei
etape stabilite, se primește un titlu oficial (o diplomă). Un exemplu ar fi educația formală din
școli.

Educație permanentă - devine însă o necesitate vitală a societății contemporane, reprezintă un

principiu teoretic și acțional care încearcă să ordoneze o realitate specifică secolului nostru. Este
un proces permanent în timp (se realizează pe durata întregii vieți) si extensiv în spațiu (include
atât educația școlară cât și educația ce se realizează în afara școlii).

Curs 5

 Axiologie
Axiologia este o disciplină filozofică care se ocupă cu studiul sistematic al originii, esenței,
clasificării, ierarhizării și funcției sociale a valorilor; teorie generală a valorilor.

 Educația clasică
Educatia clasica consta intr-un proces de educare a mintii format din 3 etape. Primii ani de scoala
sunt ocupati cu absortia de informatie, formandu-se in mod sistematic fundatia pe care mai tarziu
se va cladi studiul avansat. In clasele secundare, elevii invata sa gandeasca prin argumente. In
anii de liceu invata sa se exprime. Acest model clasic se numeste trivium.

Gnoseologia

Este parte a filozofiei care se ocupă de activitatea de producere a cunoştinţelor. Mai poartă
denumirea de teoria generală a cunoaşterii sau teoria filozofică a cunoaşterii. În gnoseologie se
urmăresc condiţiile cunoaşterii, sursele cunoaşterii, compoziţia activităţii de cunoaştere, structura
cunoaşterii, funcţiile îndeplinite de cunoaştere în viaţa omului, validitatea cunoaşterii precum şi
valoarea cognitivă , acţională şi contemplativă a produselor activităţii de cunoaştere, a
cunoştinţelor. Gnoseologia face parte din latura cognitivă a filozofiei. Ea are în centrul atenţiei
dimensiunea cognitivă a omului în lume, raportarea reflectorie a fiinţei umane la lumea în care
fiinţează, conexiunea dintre subiect şi obiect. Apărută ca o reflectare spontană asupra cunoaşterii
umane în general, gnoseologia a generat prin aprofundarea şi specializarea studiului, cercetării şi
reflecţiei, diferite ramuri de cunoaştere a cunoaşterii care în special în contemporaneitate au
devenit discipline de sine stătătoare.

 Noile educații
Noile educații reprezintă raspunsuri ale sistemelor educaționale la imperativele lumii
contemporane de natură politică, economică, ecologică.demografică, sanitară,etc.

 Educația interculturală
Educaţia interculturală reprezintă o educaţie a relaţiilor interpersonale, care implică
membri ai unor culturi diferite, al cărei obiectiv fundamental este de a creşte eficienţa relaţiilor
interculturale, de a mări gradul de deschidere, de toleranţă, de acceptare a celuilalt. Aceasta
vizează o abordare pedagogică a diferenţelor culturale, strategice prin care se iau în consideraţie
specificităţile spirituale sau de alt gen (diferenţa de sex, diferenţa socială sau economică etc.),
evitându-se, pe cât posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, şi mai
grav, tendinţele de atomizare a culturilor.

CURS 6 – Educația intelectuală

INTELECT
Capacitatea de a gândi, de a cunoaște, de a avea o activitate rațională, de a opera cu noțiuni;

EDUCAȚIA INTELECTUALĂ
Educația intelectuală este acea componentă a acțiunii educaționale care, prin intermediul
noțiunilor științifice pe care le prelucrează și vehiculează, contribuie la formarea si dezvoltarea
tuturor capacităților intelectuale, funcțiilor cognitive și instrumentale, schemelor asimilitatorii,
structurilor operatorii, precum și a tuturor mobilurilor care declanșeaza, orientează și intrețin
activitatea obiectului educațional indreptată in această direcție.

CULTURĂ GENERALĂ
Cultura generală – este un ansamblu de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, capacităţi, din mai
multe domenii, asimilate şi formate în cadrul acţiunii educaţionale, formale, nonformale şi
informale;

DOMENIU ȘTIINȚIFIC
Domeniu al cunoașterii care aparține științei, privitor la știință; care corespunde cerințelor
științei, bazat pe principiile științei.

CULTURĂ PROFESIONALĂ
Cultura profesională sau de specialitate cuprinde un set de cunoştinţe, priceperi , deprinderi,
abilităţi şi capacităţi necesare, dintr-un domeniu şi cele conexe acestuia, pentru exercitarea cu
succes a unei profesii sau a mai multora care aparţin aceluiaşi domeniu de activitate;

C7- EDUCAȚIE CIVICĂ

EDUCAȚIE CIVICĂ- reprezintă încercarea de modelare a personalităţii elevului în spiritul

valorilor şi principiilor democratice care guvernează demersul societăţii. În momentul de faţă are
o sferă imprecis delimitată. Pentru unii, educaţia civică ar însemna o educaţie pentru democraţie,
privită ca valoare nesimilarizată cu ignorarea comportamentelor sociale.

CÍVIC, -Ă, - Care aparține cetățenilor, privitor la cetățeni; cetățenesc.

DREPTURILE CIVILE – dreptul la viaţă şi inviolabilitate – a nu fi torturat, arestat, reţinut,

expulzat în mod obligatoriu; dreptul la ocrotire a legii; dreptul de a fi recunoscut ca subiect în
drept; egalitatea bărbat – femeie; etc.

DREPTURILE POLITICE – dreptul la libertatea gândirii, conştiinţei, religiei; dreptul la

întrunirea paşnică; dreptul la libera circulaţie; dreptul de a participa la conducerea statului;

DREPTURILE ECONOMICE ȘI SOCIALE – dreptul la asigurări sociale; dreptul la asociere;

etc.

DREPTURILE CULTURALE – dreptul la educaţie; dreptul de participare liberă la viaţa

culturală; dreptul de a beneficia de protecţia drepturilor ce decurg din crearea operelor; etc.

METODOLOGIA EDUCAŢIEI CIVICE- Metodologia educaţiei civice se referă la implicarea

civică a elevilor în acţiunile de protecţie a mediului, de marcare a unor aniversări, de promovare
a sănătăţii fizice şi psihice, acţiuni de predare-învăţare a drepturilor omului, acţiuni de predare-
învăţare despre valorile statului de drept.

Curs 8

Conștiința morală
Conștiința morală permite omului să înteleagă cerințele sociale, să descopere sensurile pozitive
ale situațiilor de viață sociale, să anticipeze consecințele conduitelor proprii, să se
autosupravegheze si să supravegheze relațiile în care este implicat, să se adapteze suplu la
solicitările societății. În esență, conștiința morală permite individului să-și manifeste libertatea în
condițiile necesității morale. Ea orientează, stimulează, reglează conduita morală care la rându-i
obiectivează, valorifică și împlinește conștiința morală.

Datoria morală
Ca definiție „ datoria” este una dintre categoriile fundamentale ale eticii şi desemnează
conceperea de către personalitate a necesităţii imperioase a indeplinirii a ceea ce porunceşte
idealul moral, a ceea ce reiese din idealul moral. Mai simplu spus datoria este acel „trebuie” ce
există în fiecare , iar legea morală este redată prin „ binele” în conştiinţa umană care exercită un
anume imperativ devenind acel „trebuie", redat de datorie, ce porunceşte conştiinţei să fie
împlinită.

Demnitatea
Demnitatea arată valoarea, cinstea, meritele morale, gradul de prețuire ca și rangul atins de o
persoană în cadrul societății. În învățătura creștină, demnitatea umană, este un dar divin, care
indiferent de condițiile în care trăiește individul, ia ca exemplu chipul lui Dumnezeu. În
societate, sub forma termenului de demnitate se mai poate înțelege autonomia și libertatea
gândirii cât și a comportamentului unui individ.

Valorile morale
Sunt principii morale, sau etice, pe care le considerăm utile şi importante. Iertarea, cinstea,
libertatea, iubirea, respectul faţă de viaţă şi stăpânirea de sine sunt doar câteva valori. Aşadar,
comportamentul nostru, priorităţile şi relaţiile cu alţii, dar şi îndrumarea morală pe care le-o
acordăm copiilor noştri sunt influenţate de valorile pe care le avem.

Curaj
Curaj, de asemenea, cunoscut sub numele de vitejie, voință și cutezanță, este abilitatea de a te
confrunta cu frica, durere, risc/pericol, incertitudine sau intimidare. „Curajul fizic” este curajul în
fața durerii fizice, greutăți, moarte, sau amenințare morții, în timp ce „curaj moral” este
capacitatea de a acționa în mod întemeiat, în fața opoziției populare, rușine, scandal sau
descurajare.

Curs 9

Educația estetică- este una dintre componentele educației care utilizează în formarea
personalității potențialul educativ al frumosului estetic, social si natural.

Estetica- este un domeniu al filosofiei care are ca obiectiv principal analizarea frumosului în

sens larg. Demersul esteticii are în vedere conceptualizarea frumosului artificial - creația umană,
dar și conceptualizarea frumosului natural ca de exemplu - un peisaj, un apus de soare. Din
această descriere se observă că estetica are un domeniu de interes mult mai larg decât filosofia
artei, aceasta din urmă rezumându-se la analiza artei - deci a obiectelor create de om.

Educația artistică-  este componenta cea mai importantă a educaţiei estetice. Are funcţia
centrală de formare-dezvoltare a personalităţii educatului (elevului, studentului etc.) prin valorile
frumosului artistic.
Idealul estetic- este categoria care exprimă modelul estetic spre care năzuiește, aspiră să-l
cultive și să-l finalizeze un artist, un individ și o comunitate umană în concordanță cu cultura și
spiritualitatea generală și specifică unei epoci orientate de anumite concepții filosofice, etice,
juridice, estetice, religioase etc.

Nucleu- element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni.

Curs 10

Formarea profesională
Formarea profesională este procedura prin care se asigură creșterea si diversificarea
competentelor profesionale, prin initerea, calificarea, recalificarea, perfectionarea si specializarea
persoanelor in căutarea unui loc de munca, in vederea realizării mobilitătii si (re)integrării
acestora pe piata fortei de munca.

Constructivismul
Constructivismul este definit de principiile educației centrate pe elev și pune accentul pe
procesele de interpretare a stimulilor care au loc în mintea elevului. Elevul nu mai este văzut ca
un recipient care absoarbe informațiile în mod pasiv, cunoștințele nu sunt transmise prin simpla
citire sau ascultare, ci prin semnificația personală pe care o acordă elevul stimulilor educaționali.
Elevii își dezvoltă noi cunoștințe în mod activ prin interacțiunile cu mediul. Prin urmare, orice
citește, vede, aude, simte sau atinge elevul este analizat din perspectiva constructelor mentale
existente/cunoștințelor anterioare, dezvoltând și întărind vechile structuri de cunoștințe dacă
acestea pot fi aplicate în structurile de mediu mai largi sau modificându-le pe cele vechi atunci
când noile informații produc o stare de dezechilibru. Învățarea este văzută ca un proces activ și
social de construire de sensuri și sisteme de sensuri pe baza stimulilor senzoriali și este
influențată în mare măsură de limba de comunicare (citare necesară).

Perspectiva cognitivistă asupra invățării

Perspectiva cognitiva poate fi cel mai bine descrisa drept o intelegere generala asupra
perspectivei filozofice. Aceasta inseamna ca teoriile cognitive impartasesc aceleasi notiuni de
baza referitoare la invatare si memorie. Teoreticienii cognitivisti cred ca invatarea este rezultatul
incercarilor noastre de a da un sens lumii. Pentru a face acest lucru, noi utilizam toate
instrumentele mentale pe care le avem la dispozitie. Modul in care intelegem situatiile,
credintele, asteptarile si sentimentele noastre influenteaza cum si ce invatam.

Empatia
(din greaca veche ἐν, în, în interior și πάθoς, suferință, ceea ce suferi) este capacitatea de a
recunoaște și, într-o oarecare măsură, de împărtăși sentimentele (cum ar fi tristețea sau fericirea)
care sunt experimentate de către o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit. O
persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabil să
simtă compasiune.

Exigență
Faptul de a fi exigent, însușirea de a cere mult de la alții și de la sine însuși; ceea ce pretinde
cineva de la altul, cerință, pretenție.