Sunteți pe pagina 1din 2

ANALIZA COMPARATIVA TEMPERAMENT-CARACTER

Termenii de persoană și personalitate: persoana desemnează individul uman concret. Personalitatea


este un onstruct teoretic din psihologie care încearcă să explice și să înțeleagă existența și
funcționarea organismului psiho-fiziologic pe care îl numim persoana umană.
Personalitatea este organizarea superioară a omului, cuprinzând aspecte funcționale, sintetice,
unitare și individualizate ale comportamentelor bio-constituționale, ale structurilor psihice și psiho-
sociale, care determină o adaptare specifică la mediu. Psihologia tradițională susține împărțirea
personalității în 3 laturi: temperament, aptitudini și caracter, iar psihologia contemporană mai
adaugă inteligența și creativitatea, din interacțiunea cărora rezultă personalitatea unică, originală și
irepetabilă.
1.Temperamentul este latura dinamico-energetică a personalității, care se manifestă în mod
pregnant în conduita emoțională, în vorbire și motricitate, încă de la naștere și cunoaște o evoluție în
funcție de vârstă. Se evidențiază la sfârșitul adolescenței și rămâne relativ stabil până la bătrânețe,
când suportă un proces de aplatizare. Temperamentul nu este o variabilă neutră din punct de vedere
adaptativ: structura temperamentală este o interfaţă între persoană şi lume şi are rol mediator între
intensitatea, durata şi semnificaţia influenţelor externe şi efectele în sfera psihocomportamentală.
Trăsăturile temperamentale au rol important în sfera relaţiilor interpersonale (atracţie - respingere,
simpatie – antipatie).
Temperamentul este înnăscut, iar modificarea profilului temperamental este dificilă, dar totuși se
poate produce în anumite contexte profesionale modelatoare.
Termenul temperare vine de la amestec, o persoană prezintă numeroase trăsături temperamentale,
care se combină în mod original, iar cele predominante dau numele temperamentului.
Clasificări ale temperamentelor, modelul clasic din antichitate care ținea cont de predominanța în
organism a celor patru umori. Sânge, limbă, vila galbenă și bilă neagră determină cele patru tipuri
temperamentale: sangvinic(puternic echilibrat mobil), coleric(puternic neechilibrat
excitabil), flegmatic(puternic echilibrat inert) și melancolic(slab neechilibrat excitabil).
2. Caracterul este componenta relațional valorică și de autoreglaj a personalității. Ea înglobează
atitudinile în relațiile unei persoane cu semenii săi și valorile după care aceasta se conduce și care
constituie profilul psiho-moral al personalității. Puterea caracterului este dată de forța
convingerilor, de tăria cu care le susținem, de constanța și persistența lor în timp și în împrejurări
variate și nu de orientarea lor valorică. Toți oamenii au caracter, numai că este orientat valoric în
mod diferit, aici intrând în ecuație și raționamentul celui care face valorizarea. De câte ori vorbim
despre caracter, mai mult ca sigur implicăm un standard moral şi emitem o judecată de valoare
(Allport, 1981).
Caracterul se formează prin însușirea unor comportamente și valori sub influența factorilor familiali
educațional și de mediu. Caracterul poate fi privit ca și sediul central al personalității umane
deoarece este responsabil de autoreglarea acesteia: caracterul poate inhibă anumite trăsături
temperamentale, poate stimula manifestarea unor aptitudini, poate asigura sinergia funcțiilor și
valorilor psihice în direcția unui comportament. Caracterul apare ca un sistem valoric și autoreglabil
de atitudini și trăsături care permite subiectului orientarea și raportarea la sine, la cei din jur și la
societate
• Care este deosebirea dintre caracter şi temperament?

Temperamentul are baze puternice în ereditatea individuală, pe când caracterul este construit
prin educaţie. Altfel spus, temperamentul este înnăscut (genotip). În cel mai bun caz, putem atenua
trăsăturile negative sau evidenţia trăsăturile pozitive ale temperamentului prin intermediul educaţiei
şi culturii. Spre deosebire de acesta, caracterul se formează (fenotip) pe tot parcursul vieţii, prin
intermediul societăţii, valorilor morale și educaţiei.

Spre deosebire de temperament care poate fi doar modelat, caracterul este structurat. Această
structură include forma şi conţinutul. Temperamentul este inclus în formă, alături de voinţă,
deprinderi şi obiceiuri. Conţinutul cuprinde motive, constrângeri, atitudini, concepţia personală
despre lume şi viaţă. Conţinutul caracterului se exteriorizează prin intermediul formei acestuia.
Prin caracter pot fi compensate sau chiar mascate o serie de însușiri temperamentale, pot fi reținute
sau modificate acele manifestări ‘’ spontane’’ ale tipului care scapă, de obicei, controlului conștient.
Se evidențiază în felul acesta rolul reglator al caracterului în raport cu temperamentul.
Temperamentul suportă largi influențe și condiționări mai ales din partea caracterului. Prin efort
voluntar, conștient, prin organizarea superioară a caracterului, omul își poate lua în stăpânire
propriul său temperament, în sensul că el își poate reține sau inhiba, dezvolta sau amplifica anumite
trăsături.
Voinţa nu poate modifica temperamentul, în schimb, voinţa contribuie esenţial la formarea şi
dezvoltarea caracterului prin alegerea valorilor pe care le urmăm, prin opţiunea pentru anumite
comportamente, gesturi, pentru limbaj,etc.
Dată fiind influența reciprocă dintre temperament și celelalte laturi ale personalității este necesară
cunoașterea și mai ales educarea corespunzătoare a însușirilor temperamentale în vederea
valorificării lor adecvate în procesul de formare și dezvoltare atât a aptitudinilor, cât și a
caracterului.
De aceea, fiinţa umană este direct responsabilă pentru ceea ce este ea sau pentru caracterul dobândit.