Sunteți pe pagina 1din 2

13. Conceptul de motivatie. Teorii asupra motivatiei. Structura motivatiei. Raporturile dintre motivatie si performanta.

Optimum motivational Motivatia = aspectul dinamic, directional si selectiv al comportamentelor. Motivata este un ansamblu de factori interni ce determina comportamentul (M. Golu). Cuprinde: - intentiile = implicari proiective ale subiectului in actiuni - dorintele = trebuintele constientizate, pt implinirea carora individual depune efort - valente = orientari affective spre anumite rezultate Satisfacerea trebuintelor = capacitatea de autoreglare a individului. Motivatia e o parghie importanta in procesul autoreglarii individului. Functiile motivatiei: 1) de activare interna difuza si de semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic 2) de mobil factor cognitiv sau factor declansator al actiunilor effective 3) de autoreglare a conduitei prin care I se imprima acesteia un caracter active si selective Teorii asupra motivatiei. Structura motivatiei 1) teorii instrumentaliste M. Murray se refera la inventarierea trebuintelor; nusi propune sa stabileasca ierarhii intre acestea: - trebuinte primare / viscerogenice - trebuinte psihogenice 2) teorii holist-umaniste Piramida trebuintelor a lui Maslow: - in prima faza: a) trebuinte fiziologice; b) de securitate; c) de afiliere; d) de stima, statut; e) de autorealizare - in a 2a faza au fost adaugate: trebuintele estetice si cele cognitive - in a 3a faza apar in ultima treapta trebuintele de concordanta (asigura transcederea individului) Trebuintele = structuri motivationale, bazale si fundamentale ale personalitatii. Ele satisfac nevoia unui echilibru bio-psiho-social. In functie de geneza, trebuintele sunt: - primare (innascute) = asigura integritatea fizica a organismului, include trebuintele biologice sau organice(sexuale), fiziologice sau functionale - secundare = formate in decursul vietii si au rol in asigurarea integritatii psihice si sociale a individului; cuprind trebuintele: materiale (locuinta, confort), spirituale (cunostinte estetice, etice si de realizare a propriei personalitati), sociale (de comunicare, anturaj si cooperare) Motivele = reactualizari si transpuneri in plan subiectiv a starilor de necesitate. Tipuri: constiente si inconstiente. Motivele include un segment energizant si dinamogen si un segment orientativ si directional. Motive: 1) individuale si sociale; 2) inferioare si superioare; 3) minore si majore; 4) egoiste si altruiste. Interesele = formatiuni motivationale mai complexe, alcatuiesc trebuintele si motivele pt ca implica: organizare, constanta, eficienta. Exista interese: 1) generale si personale; 2) positive si negative; 3) profesionale si extraprofesionale; 4) creative.

Convingerile = idei in structura personalitatii traite intens sub raport afectiv. Idealurile = proiectii ale individului in sistemul de imagine si idei care ii ghideaza intreaga existenta. Formele motivatiei: - pozitiva (produsa de stimularile premiale (lauda) va avea efecte benefice) si negative (produsa de stimul aversive (amenintare) va avea efecte de evitare, respingere) - intrinseca (daca sursa generatoare se afla in subiect, in nevoile si trebuintele personale) si extrinseca (daca sursa generatoare se afla in afara subiectului, fiindu-i sugerata sau chiar impusa) - cognitiva (nevoia de a sti, de a cunoaste) si afectiva (nevoia de a fi aprobat) Raporturile dintre motivatie si performanta. Optimum motivational Motivatia trebuie pusa in slujba obtinerii unor performante inalte. Performanta este un nivel superior de indeplinire a scopului. Relatia dintre intensitatea motivatiei si nivelul performantei este dependenta de complexitatea sarcinii pe care subiectul o are de implnit. Cercetarile au aratat ca in sarcinile simple (repetitive, automatizate) pe masura ce creste intensitatea motivatiei, creste si nivelul performantei. In sarcinile complexe insa (creative) cresterea intensitatii motivatiei se asociaza pana la un punct cu cresterea performantei, dupa care performanta scade. Eficienta activitatilor depinde si de relatia dintre intensitatea motivatiei si gradul de dificultate al sarcinii cu care se confrunta individul. Cu cat intre marimea intensitatii motivatiei si gradul de dificultate al sarcinii exista o mai mare corespondenta si adecvare, cu atat si eficienta activitatii va fi asigurata. Astfel, in psihologie a aparut idea optimului motivational, adica a unei intensitati optime a motivatiei care sa permita obtinerea unor performante inalte sau cel putin a celor scontate. De optimum motivational se poate vorbi in 2 situatii: a) cand dificultatea sarcinii este perceputa (apreciata) corect de catre subiect = relatia de corespondenta, chiar de echivalenta intre marimile celor 2 variabile (daca dificultatea sarcinii e mare, e nevoie de o intensitate mare a motivatiei pt indeplinirea ei); b) cand dificultatea sarcinii este perceputa (apreciata) incorect de catre cubiect = 2 situatii tipice: subaprecierea semnificatiei sau dificultatii sarcinii, fie cu supraaprecierea ei => subiectul nu va fi capabil sa-si mobilizeze energiile si eforturile corespunzatoare indeplinirii sarcinii; va fi submotivat sau supramotivat