ŞCOALA ŞI EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ ÎN PROMOVAREA UNEI

SOCIETĂŢI DEMOCRATICE

Marcu Viruca Angelica

Profesor Istorie
Şcoala Gimnazială
,,Liviu Rebreanu’’
Loc;Dragomiresti
Judeţul Maramureş

Omul este o fiinţă culturală şi, în consecinţă educabilă. Şcoala dispune de resurse pentru
construirea viitorului, însă este nevoie şi de adaptarea serviciilor educaţionale la exigenţele
dezvoltării lumii contemporane. Şcoala este un loc al omogenizării sociale, unificând conştiinţele şi
raliindu-le la valori generale. Când intră în ea, purtători ai diversităţii, aceştia sunt îndemnaţi să se
racordeze la standardele statornicite dar să şi propună valori proprii. Încurajarea cunoaşterii şi
studiului limbilor din vecinătatea apropiată va determina perceperea limbilor nematerne ca fiind ale
prietenilor şi nu inamicilor. Scopul educaţiei interculturale este să dezvolte solidaritatea cu grupuri
defavorizate şi să inducă respectul principiului egalităţii în comportamentul cotidian.
Interculturalismul este un mod mai nou de abordare a realităţii sociale, de aceea şcolii îi
revine rolul de a educa formatorii şi formabilii, pentru a întelege unitatea existenţială a omenirii pe
această planetă. Diversitatea este aceea care ne încântă viaţa în relaţiile pe care le stabilim cu
ceilalţi, iar educaţia interculturală cultivă şi susţine toleranţa activă între culturi.
Şcoala ca instanţă de transmitere a valorilor, trebuie să se concentreze pe pluritatea
culturilor, propunându-şi sensibilizarea tuturor elevilor la respectarea diversităţii, solidarităţii şi
toleranţei. Încurajând atitudinea interculturală se deschide calea spre dialog şi comunicare cultivând
valori precum respectul şi toleranţa, se deschide calea spre dialog şi comunicare între grupurile
culturale cu consecinţe benefice asupra înţelegerii dintre ele. Educaţia inter şi multiculturală se
constituie în noi dimensiuni ale educataţiei, dimensiunea formării la şcolari a unei conştiinţe
europene, a cultivării respectului şi solidarităţii faţă de cultura altor popoare.
Dacă educaţia multiculturală pune accentul pe măsuri care vizează coexistenţa a mai multor
culturi, în mod separat educaţia interculturală este axată pe cooperare şi acţiune conjugată.
Formarea şi dezvoltarea spiritului de toleranţă este un deziderat major al educaţiei
interculturale, iar rolul profesorului este acela de a valoriza culturile de origine ale elevilor,
sensibilizându-i la diversitatea culturală, surmontând prejudecăţile şi practicând un comportament
nediscriminatoriu. Educaţia este o încercare de a-i pregăti pe copii, şi pe tineri în general, pentru a-şi
ocupa locurile cuvenite în sistemul educativ, în familie, în comunitatea locală, naţională şi
internaţională. De aceea se impune ca educaţia să aibă o atitudine inţeleaptă, faţă de schimbările
complexe şi interdependente ce caracterizează societatea contemporană. Societatea şi educaţia sunt
structuri corelate, realizate în spaţiu şi timp, de aceea scopul educaţiei multiculturale este de a
facilita acomodarea grupurilor etnoculturale minoritare şi deschiderea societăţii majoritare la
modelurile culturale specifice grupurilor minoritare. Interculturalitatea presupune recunoaşterea
,,drepturilor culturale” ca făcând parte integrantă din drepturile individuale.
Într-o societate interculturală diversitatea este văzută ca un lucru pozitiv pentru dezvoltarea
socială, politică şi economică. Este o comunitate în care persistă un înalt grad de interacţiune
socială, respect reciproc pentru tradiţii, valori şi norme.
Prin educaţia multiculturală şi intercultuală derulată în cadrul procesului de educaţie al
elevului / tânărului se urmareşte ca subiectul să devină:
 persoană deschisă spre ceilalţi, capabilă să contribuie la dezvoltarea comunităţii din care
face parte;
 persoană integrată în cultura poporului său, şi deschisă spre alte culturi, capabilă să-i
respecte pe ceilalţi;
 persoană care construieşte relaţii cu ceilalţi, în spiritul solidarităţii şi al toleranţei;
 persoană care are principii de viaţă, capabilă să dialogheze şi să trăiască împreuna cu
ceilalţi într-un climat de respect şi acceptare a diversităţii;
 persoană care doreşte să comunice şi caută soluţii de rezolvare a problemelor împreună
cu ceilalţi;
Dezvoltarea unor coportamente şi atitudini inter şi multiculturale implică simultan afirmarea
fiecărei culturi cu normele sale specifice, dar şi deschiderea către alte culturi în perspectiva
construirii unei noi civilizaţii comune.
Istoria umanităţii ne arată că în acele regiuni ale lumii în care diferite culturi au intrat în
relaţii, creaţia artistică a reflectat acest lucru îmbogăţindu-se ca formă, conţinut şi stil. Schimburile
culturale au dat naştere unei culturi specifice înfloritoare şi unei bogăţii spirituale. Deschiderea către
alte sisteme de valori duce la îmbogăţirea formelor de expresie şi a imaginaţiei. Orice societate este
prin definiţie multiculturală, fiind alcătuită din grupuri ce diferă din punct de vedere cultural.
Interculturalitatea presupune recunoaşterea ,,drepturilor culturale” ca făcând parte integrantă din
drepturile individuale.
Uneori diferenţele şi diversitatea sunt văzute într-o manieră negativă, devenind sursă de
conflict şi discriminare. De aceea o societate democratică trebuie să aibă ca punct de plecare
recunoaşterea şi punerea în valoare a acestor diferenţe, ca sursă unică de supravieţuire şi coexistenţă
paşnică. Însuşirea unor elemente de educaţie multiculturală, dobândirea unor deprinderi, atitudini şi
comportamente bazate pe toleranţă şi respect reciproc sunt paliere reale de inserţie comunitară şi
socială a tuturor indivizilor.
Oamenii nu sunt obişnuiţi să accepte ideea că din punct de vedere constitutiv sunt diferiţi. La
rândul lor ceilalţi dezaprobă sau exclud pe indivizii deosebiţi – mai ales pe cei infideli, deviaţionişti,
nonconformişti. Toleranţa reciporocă şi înţelegerea mutuala se pot forma printr-o educaţie prealabilă
pentru întâmpinarea şi respectarea alterităţii. A accepta alteritatea şi interdependenţa, a crea
condiţiile exprimării personalităţii, a pune bazele unui comportament solidar, aceasta reprezintă o
nouă ,,revoluţie copernicană” pe care educaţia este chemată să o realizeze.
Adaptarea la mutaţia şi diversitatea culturală este necesară atât pentru ,,minorităţi” cât şi
pentru ,,majoritari” în interacţiunile prezente şi viitoare. Orice valoare locală autentică trebuie
păstrată de cei care aspiră la apropierea faţă de cultura mondială. Alături de conceptul de educaţie
multiculturală mai este folosit şi termenul de educaţie globală în accepţiunea de educaţie pentru
înţelegerea interdependenţelor dintre naţiuni şi lume.

BIBLIOGRAFIE:
 Ciobanu Olga, Cozărescu Mihaela, ,,Manual de educaţie interculturală”, Editura ASE,
Bucureşti, 2010.
 Ciolan Lucian, Paşi către şcoala interculturală, Colecţia Sanse Egale, Ed. Corint, 2000;
 Cucoş Constantin, ,,Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale”, Editura Polirom, Iaşi,
2000
 Pavalache Mariela, Plugaru Liviu, ,,Educaţie interculturală”, Psihomedia, Sibiu, Braşov
2007.