concepte; macroconcepte ale ale ariei curriculare

„Om și societate”
18 ian ora 12 examen

I. NOȚIUNI, CONCEPTE ȘI ROLUL LOR ÎN

ÎNVĂȚAREA UMANĂ

II. PROCESUL PSIHIC ȘI CEL DIDACTIC DE

FORMARE A NOȚIUNILOR;
PARTICULARITĂȚI PENTRU
DISCIPLINELE DIN ARIA CURRICULARĂ
”OM ȘI SOCIETATE”

III. SISTEMUL DE NOȚIUNI;

MACROCONCEPTELE ARIEI
CURRICULARE ”OM ȘI SOCIETATE” ȘI
ROLUL LOR ÎN PROIECTARE
 I. Noțiuni, concepte și rolul lor în învățarea
umană

În învăţarea umană gândirea duce la formarea noţiunilor și

conceptelor

I. Noţiunea - forma logică elementară care reflectă clase de

obiecte:
însuşirile comune obictelor care formează clasa= notele
noţiunii, formează conținutul noțiunii
totalitatea obiectelor care au însușiri comune= sfera noţiunii
 Muncă independentă

Identificați minim trei noțiuni de specialitate.

Precizați cel puțin trei note ale fiecărei noțiuni

identificate.

Precizați din ce obiecte (evenimente) este compusă

sfera noțiunilor analizate.
 Noțiuni- exemple Istorie

I: ȚĂRANI II: ORĂȘENI

1-agricultori 3. meșteșugari
2- crescători de 4. negustori
4
animale 3 5
6
5 7
5
5
III: NOBILI 6
5. vasali 5
111IIgege 5
6. seniori 2 sp
7. suveran gen
ORGANIZARE
SOCIALĂ FEUDALĂ
 Relații între noțiuni
O noțiune include altă noțiune în sfera sa:
- noțiunea inclusă în alta - specie (în logică)
- noțiunea includentă – gen

O noțiune poate fi gen față de alta (țărani față de agricultori) și specie față
de o a treia (țărani față de grupare socială)

Relațiile a.
de incluziune pot fi : c.
de incluziune totală (a)
parțială (b) b.
de excluziune (c) d. A și B

de identitate
 Conceptele
Unități cognitive esențiale ale gândirii, abstracțiuni,
Constructe mentale care reprezintă imagini simplificate, reduse la
trăsăturile esențiale ale obiectelor,
Entități semnatice dependente de limbaj.

Imagine / Concept
informații numeroase / mai puține inf, esențiale, structurate
nu conține întotdeauna semnificația / implică înțelegerea semnificației

Conceptele empirice (spontane)- reflectă amalgamat însuşirile esențiale și

neesenţiale ale obiectelor, conținuturi limitate, rigide, neorganizate.
Conceptele ştiinţifice
 includ însuşirile esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor
 trăsăturile care redau semnificaţii - pe primul plan,/cele accidentale, personale, își
pierd importanța.

Caracteristici ale conceptelor
 abstracte - stimulează gândirea de nivel înalt, se ridică
deasupra faptelor, facilitând o înțelegere aprofundată;

 atemoprale - rămân constante în timp.

- chiar dacă găsim exemple ale unui concept =
situații individuale, contextuale.

 universale- permite aplicarea lor la domenii diferite ale

cunoașterii,
realizarea unor conexiuni între aceste
domenii.
 cuprinzătoare - sunt redate în mod sintetic, prin 1-2 cuvinte.
 sunt interdependente şi ierarhizate:
nu există izolat unele de altele
se leagă unele de altele, trec unele în altele,
se evocă, se actualizează unele pe altele

 caracter mobil, flexibil, dinamic, structurat şi organizat .

Pe măsură ce se dezvoltă:
- includ alte concepte compatibile
- le exclud pe cele incompatibile
- primesc semnificații noi când sunt relaționate cu alte
concepte.
 Teme de reflecție

Găsiți minim două conceptede specialitate care pun

probleme de înţelegere elevilor.

Argumentați.

Explicați rolul conceptelor în învățarea umană.

 Rolul conceptelor (noțiunilor) în învățarea
umană
Conceptele permit: abordarea analitică a anumitor teme .

Când prezentăm o temă accentuând conceptele:

 oferim elevilor exemple care să le permită să identifice
elemente comune;
 depășim învățarea factuală, bazată pe memorie;
 asigurăm stocarea cunoștințelor în memoria de lungă
durată;
 elevii efecuează generalizări (relații între două sau mai
multe concepte)
- se dovedește că elevul a realizat înțelegerea;
- o modalitate efectivă de dezvoltare a gândirii.
Conceptele permit integrarea cunoașterii - presupune un nivel
înalt de gândire integrativă.

Gândirea integrativă ??????

este abilitatea de a:
 intui modele și legături între faptele relaționate, idei și exemple;
 de a sistematiza informațiile la nivel conceptual.

Exemplu:

Predăm revoluția americană prezentând faptele,

țintim concepte: libertate, independență, revoluție
dorim ca elevii să trensfere înțelesul acestor concepte prin timp și
culturi diferite.
 II. Procesul psihic și cel didactic de formare a
noțiunilor , conceptelor
Procesul instruirii:
 un model de organizare a gândirii ştiinţifice, ce se va transforma progresiv în
comportamentul de învăţare al elevului.
 presupune efectuarea de operaţii logice:
(descrierea, identificarea, definirea, relatarea, evaluarea, opinarea, clasificarea,
compararea, explicarea, inferenţa),
raționamente: analogice, inductive, deductive

gândire Învățare
feed-back
autoreglări
autoorganizări superioare
aproximări succesive
Elementele psihologice care explică procesul formării noţiunilor sunt:
orientarea, imaginea şi acţiunea .

Trecerea acţiunii din „exterior" în „interior" se realizează în etape:

 acţiunea externă, materială constă în operarea de către copil cu un material

concret;

 acţiunea se desfăşoară pe planul limbajului oral,

 acțiunea se produce pe plan mental, transformându-se în acţiune intelectuală.

se carcterizează prin anumite particularităţi:
caracterul generalizat, prescurtat, automatizat.

 Treptele parcurse nu dispar, ci constituie - suprimate şi depăşite - un sistem

ascendent care stă în spatele acţiunii prezente şi formează partea principală a
conţinutului ei psihologic.
 Procesul psihic de formare a noțiunilor , conceptelor
Formarea noţiunilor - rezultatul unui proces de gândire în cadrul căruia se
stabilesc elementele esenţiale şi comune unor grupuri de fenomene şi fapte
asemănătoare.

a. nivel concret –
elevul • recunoaşte un obiect întâlnit în experienţa anterioară,
• îl distinge de celelalte,
• îi atribuie denumirea adecvată,
• identifică obiectul ca aparţinând unei clase, cu care are o
caracteristică în comun.

b. nivelul identificării –
elevul ▪ recunoaşte un obiect denumit printr-un termen dat:
în ipostaze temporale diferite,
în modalităţi senzoriale diferite: vizual, auditiv, tactil.
▪ efectuează o generalizare, (lucrul, deşi în ipostaze diferite,
este considerat același) 
c. nivelul clasificator-
• subordonează aceluiaşi termen două sau mai multe exemple pe baza unor
atribute direct perceptibile,
• separă corect exemplele care ilustrează un concept de non- exemple,
• nu reuşeşte să dea o definiţie.

d. nivel formal
elevul
▪ evaluează corect exemple şi contraexemple în funcţie de atributele esenţiale
cuprinse în definiţii ştiinţific acceptate.
▪ conceptul devine operant în rezolvarea de probleme.
▪ identifică componentele definiţiei,
▪ identifică o situaţie care reflectă relaţia dintre acestea,
▪ demonstrează conceptul cu ajutorul definiției

La nivel formal - riscul ca elevii să repete un lanţ verbal (o definiţie), fără să

cunoască înţelesul conceptului.
Numai capacitatea de a utiliza corect conceptul dovedeşte cu adevărat
înţelegerea lui.
Etape și strategii în procesul didactic de formare a noțiunilor
(conceptelor)
Etapele (din punct de vedere didactic și logic):

a) elaborarea noțiunii presupune:

analiza şi compararea informaţiilor oferite de lecţie;
stabilirea notelor comune ale diferitelor evenimente,
procese studiate;
generalizarea (conceptualizarea, abstractizarea)

Prin introducerea unui element de contrast (exemplu diferenţiator)

imaginea generalizată noţiune unitară, dobândind expresie
verbală într-o definiţie

b) consolidarea noțiunii;
c) operarea cu noţiunea.
Analiza-
constă în separarea mentală sau reală a componentelor unui întreg pentru a
stabili proprietățile și relațiile dintre ele.
profesorul conduce observația directă sau indirectă a elevilor (pe substitute) ale
realității – documente istorice, imagini, hărți, diagrame, texte de specialitate

Comparația- procesul de alăturare pe plan mental sau real a unor obiecte,

evenimente, situații, pentru a stabili asemănările și deosebirile.
asemănările- caracteristici comune ale obiectelor ( notele generale ale
noțiunii)
deosebirile- trăsături prin care obiectele , evenimentele se diferențiază,
( note specifice, particulare)

Abstractizarea- operația prin care se elimină nota specifică ( se selectează

caracteristicile esențiale, urmărindu-se elementele stabile, constante, care se
repetă)
Sinteza- constă în reconstituirea întregului, în urma analizei, comparației,
abstractizării, construcție nouă care cuprinde ansamblul notelor (atributelor)
esențiale, necesare și suficiente.

Simbolizarea- procesul de codificare a unei percepții, reprezentări mentale

atribuirea unui nume, simbol

Generalizarea- operația de extindere a caracteristicilor esențiale ale unui obiect

asupra unei clase de obiecte, care posedă aceste caracteristici/
Determinarea- adăugarea notei care reprezintă diferența specifică, la conținutul
unei noțiuni gen, pentru a obține o noțiune specie.

Integrarea în structura cognitivă- prin legarea conceptului nou de elementele

unei rețele semnatice.
 Definiția

 Definiția, constă în reconstituirea noțiunii (conceptului) prin generalizare și

determinare.

Legile definiței: Definiția să fie clară:

- predicatul să nu repete subiectul ( să nu fie tautologică)
- explicația (noțiunea definitorie) să nu se sprijine pe noțiunea definită
(definiția să nu fie circulară)
- diferența specifică să nu fie o notă negativă, care arată ce nu este un
obiect ( definiția să nu fie negativă).

Alegeți o noțiune de specialitate și construiți definiția ei, respectând legile de

mai sus.
Descrierea şi definiţia - rol pozitiv în formarea noţiunii când se
sprijină pe material faptic, pe exemple, suficient de variate ca
să permită o dezvăluire cât mai largă a conţinutului noţiunii.

O greşeală frecventă în discursul didactic : menţinerea la un

nivel constant de abstractizare:
- prea ridicat, în care profesorul oferă definiţii, fără a
exemplifica pentru a–şi concretiza ideile,
- prea scăzut, fără a solicita utilizarea informaţiilor pentru
conceptualizare şi generalizări.
Strategii de formare a noțiunilor:
a. Desprinderea notelor comune unui grup de evenimente,
procese.

Fiecare însuşire (notă) găsită în cursul activităţii de analiză şi

comparaţie la 1- 2 exemple, constituie o ipoteză de verificat în
paşii următori.
Adăugarea de exemple impune noi note comune o triere
succesivă de ipoteze, (eliminare/ adaos) generalizarea.
Contraexemplul (exemplul de contrast) - introdus de câte ori
apare tendinţa de generalizare pripită.
a. strategia ...........................
b. Formarea noţiunilor prin transfer de semnificaţii:
o noţiune nouă este însuşită prin echivalarea cu alte
noţiuni cunoscute care- i împrumută sensul.

Conţinutul conceptului
se dezvoltă prin exemplele care îl ilustrează şi
se delimitează mai clar prin exemple de contrast
b. strategia.................................
 Exemplu istorie , învățământ gimnazial
Clasa a VI a, unitatea de învăţare „Statul medieval”, termenii istorici : fărâmiţare feudală,
adunarea stărilor, monarhie, suveranitate, suzeranitate, tribut, raportul dintre nobilime și
puterea centrală, forme de organizare politică

Aceste noţiuni corespund următoarelor conţinuturi:

• Organizarea statului în Europa medievală
• Studiu de caz: Franţa, Germania, *Imperiul Bizantin
• Formarea statelor medievale româneşti
• Formarea şi expansiunea Imperiului Otoman
• Studiu de caz: Raporturile Ţărilor Române cu Poarta în secolul al XV-lea-al XVI-lea

Se poate proceda :
inductiv, prin prezentare comparată a situaţiei din Franța şi Germania pentru a desprinde cu
ajutorul elevilor notele noţiunii „stat medieval” și „fărâmițare feudală”,
deductiv, pornind de la definirea şi descrierea situaţiei generale din statul medieval, urmând ca
elevii să identifice notele cu caracter general însuşite în lecţia introductivă, în cele două studii
de caz.
Delimitarea clară a noţiunii „stat centralizat” se realizează prin prezentarea contraexemplului
(fărâmiţarea feudală în Germania) şi prin analiza notelor particulare ale noţiunilor discutate
(stat centralizat, fărâmiţare feudală), în lecţia „ Formarea statelor medievale româneşti”.
Sugestii metodice:

Logica procesului de predare presupune alternarea în permanenţă a

demersurilor inductive cu cele dedutive, (schimbându-se contextul
în care este utilizat un concept, sensul sau poate fi mai bine precizat.)

În procesul de formare a noţiunilor nu se pune problema însuşirii unor

definiţii complete ale acestora.

Elevii formulează definiţii de lucru, adecvate capacităţii lor de

înţelgere, prin care să nu se denatureze adevărul ştiinţific şi să se
dezvăluie esenţa noţiunii respective.
Particularități ale noțiunilor specifice disciplinelor din aria curriculară „Om
și societate”

1. În procesul de formare a lor gândirea se mişcă în dublu sens:

 de la fapte şi fenomene particulare, la trăsături esenţiale, generale,
 de la un nivel de abstracţiune, spre unul mai înalt, de la abstract din nou la
concret.

REVOLUȚIE

Revluție Revoluție Rusia

burgheză bolșevică 1917

Anglia Franța
1642 1789

Acest dublu aspect al mişcării gândirii constituie o unitate fără de care nu se poate realiza
învăţarea.
2. Generalizează date, fapte, evenimente, petrecute în viaţa
societăţii în timp îndepărtat.

Faptele, evenimentele nu pot fi reproduse în faţa elevilor, pot

fi numai evocate cu ajutorul cuvintelor şi al imaginilor.

Pentru a forma elevilor reprezentări corecte este absolut

necesară folosirea materialelor didactice.
3. Sfera noţiunilor specifice disciplinelor ariei curriculare
”Om și societate” este deosebit de cuprinzătoare. Ele
integrează evenimente care se întind în timp şi spaţiu pe
perioade foarte mari.

4. Conţinutul aceleiaşi noţiuni se lărgeşte în funcţie de

condiţiile specifice epocii studiate, imprimând noţiunii un
caracter dinamic. De exemplu, noţiunea de democraţie îşi
modifică conţinutul din antichitate, la epoca modernă, la
epoca contemporană.

În consecinţă, înţelegerea unei noţiuni noi are loc pe

baza unei permanente actualizări selective a cunoştinţelor
însuşite anterior de elevi, a acelor cunoştinţe care sunt
legate direct de noţiunea aflată în discuţie.
5. Fenomenele nu sunt studiate izolat, ci într-o
înlănţuire cauzală, în interdependenţă.

De aceea noţiunile de istorie/ cultură civică / geografie,

științe sociale au un caracter deosebit de complex.
 III. a) Formarea sistemului de noţiuni

Învăţarea eficientă presupune înţelegerea relaţiilor dintre noţiuni

organizarea noțiunilor în sistem:
 ierarhizarea noțiunilor permite
 operarea cu noțiunile (utilizarea lor în situații concrete, inedite)
 degajarea unor legități generale din faptele, evenimentele studiate .

(= sarcini ale profesorului pentru lecţiile recapitulative la sfârşit de

capitol, unitate de învățare sau în perioadele de evaluare.)

Recapitularea:
- să vizeze sistematizarea cunoştinţelor,
- se realizează dacă planul de recapitulare este focalizat asupra
noţiunilor, evidenţiind relaţiile lor de supraordonare, sau subordonare
.
 III. a) Formarea sistemului de noţiuni

Conceptele (empirice sau ştiinţifice) se înlănţuie, se întretaie, se interferează

în mintea omului dând naştere unor structuri conceptuale complexe.
 Reţeaua semantică
Reprezentările (imaginile mentale) ajung cunoștințe când li se atribuie un
sens, iar organizarea cunoștințelor înseamnă organizarea conținuturilor
semnatice.

 se defineşte ca o organizare de clase care respectă relaţia de incluziune a

claselor.

 sugerează caracterul extrem de bine organizat şi structurat al

cunoştinţelor.

 este construită din:

noduri (concepte)
arce (relaţiile dintre concepte):
de subordonare - de la conceptele de specie la cele de gen şi
categorii, concepte cu grad maxim de generalitate;
de predicţie – (de la subiectul logic la caracteristicile sale definitorii).

Este sinonimă cu harta conceptuală.

 Harta conceptuală
Constă în reprezentarea vizuală unui concept, idei, teme, teorii,
 evidențieză conceptul esențial (central),
 conceptele cheie sau „nodurile”
 legăturile existente între ele (arce)

Modele diferite de reprezentare a hărții conceptuale:

 ierarhică (arbore de derivare),
 matriceală,
 circulară,
 în ciorchine,
 radială,
 dispunere în coloane
Realizarea hărții conceptuale presupune parcurgerea unor etape:

 citirea (parcurgerea) integrală a textului, temei, capitolului;

 înțelegerea lui, dovedită prin condensare, esențializare, în

cuvinte-cheie subliniate în text;

 organizarea grafică a conceptelor, pornind de la cel central (cel/

cele mai cuprinzătoare), continuând cu cele derivate din acesta
(„nodurile ”) hărții și apoi cu cel de-al treilea, al patrulea... lanț de
concepte; fiecare concept identificat va fi înscris într-o căsuță sau
cerc;

 marcarea grafică a relațiilor de subordonare (săgeți

descendente), echivalență (săgeți duble orizontale),
supraordonare (săgeți ascendente) existente între conceptele
reprezentate;
 menționarea, pe săgețile care unesc conceptele, a legăturii existente între
acestea prin cuvinte de legătură care descriu relația dintre concepte: compus
din, include, depinde de, influențat de, cauzează, determină, rezultă
(este operația cea mai importantă din procesul de construcție a hărții
conceptuale pentru că sintetizează dinamica relațiilor dintre concepte);

 indicarea exemplelor corespunzătoare fiecărui concept;

 completarea, corectarea, finisarea hărții, presupune identificarea unor noi

relații semnificative, a unor legături transversale sau încrucișate (cross-
links), între diferite segmente verticale ale hărții conceptuale.
(aceste legături sunt foarte importante pentru că ajută la integrarea hărții
conceptuale într-un întreg coerent;
pot fi construite în orice moment al construcției hărții pentru a nu fi uitate;
pot fi reprezentate indirect, prin intermediul altor concepte .)

Construcția unei hărți conceptuale este un proces dinamic; autorul poate să

schimbe cuvintele de legătură, să reorganizeze părți din hartă în timpul
procesului de construcție, să adauge concepte și să stabilească relații noi.
Avantaje ale hărților conceptuale

Identificați cel puțin câte trei avantaje ale elaborării

hărților conceptuale.
Avantaje în utilizarea hărților conceptuale :
facilitează:
 stabilirea ordinii introducerii conceptelor în lecție pentru a se construi învățarea pe baza unor
elemente cunoscute

 învățarea activă, performantă,

 socializarea în timpul învățării,

 esențializarea informațiilor,

 înțelegerea aprofundată a subiectului

 elevii caută semnificații personale ale conceptelor, fără de care nu ar putea să realizeze
conexiuni în hartă

 Întocmiți o hartă conceptuală pentru un concept cheie, de specialitate, la alegere.

 Exemplu- hartă conceptuală - Istorie
op-
Tratatele de Perioada
pace de la interbelică
Versailles

Regimuri politice

democratice: totalitare
Anglia,
Franța
fascism- Comunism-
Relații Italia URSS
interna
nazism-
ționale
Axa Germania
Roma- Pactul
Berlin- Ribbentrop
Politica Tokio Molotov
conciliatoristă
Politica revizionistă,
revanșardă
Harta conceptuală
Instrumente utilizate în formarea sistemului de noțiuni

Schema
 o abstractizare a esenţialului din faptele şi evenimentele studiate .
 ordonează şi ierarhizează categoriile de date,
 evidenţiază cadrul cronologic
 evidenţiază cauzalitatea, continuitatea, consecințele.

Din punct de vedere grafic schemele pot fi: liniare, piramidale,

circulare, sistemice.
 Schema liniară vizualizează legături, ordinea cronologică, succesiunea
relaţiilor cauză- efect. Ea poate fi organizată orizontal, sau vertical, se citeşte de
sus în jos, sau de la stânga la dreapta.

 Schema de tip ciorchine cuprinde un concept-cheie, în partea centrală, de care

sunt legate toate celelalte idei prin săgeți.

 Schema circulară vizualizează un proces ciclic în care prima etapă coincide cu

ultima. Prezintă de obicei cicluri economice, climatice. Elementele se prezintă
în ordinea acelor ceasornicului, cu punctul de plecare sus.

 Schema piramidală este reprezentarea grafică a unei organizări ierarhice. Ea

evidenţiază componentele şi raporturile reciproce dintre ele. Este organizată
vertical: în partea de jos se reprezintă baza ierarhiei iar în partea de sus, vârful
ei.

 Schema sistemică evidenţiază o multitudine de relaţii şi interacţiuni între

componente. Este organizată orizontal sau vertical.

vizualizare exemple Anexe niv II

 Alte tipuri de scheme
Liste structurate (schema ordonată pe puncte și subpuncte). Toate ideile
referitoare la un anumit subiect sunt ordonate după un cuvânt-cheie
(concept) sau după o idee-cheie (subtitlu).

Tabele (organizatori grafici în care informațiile sunt prezentate în șiruri de

coloane.):
 de cifre (poate fi utilizat pentru identificarea importanței unei variabile sau
pentru exemplificarea unor informații cu caracter general.
 cu argumnte pro și contra
 tabelul consecințelor
 cauză- condiție- efect
 tabelul comparativ
 
Schema de tip arbore: orizontal sau vertical
 Harta cognitivă
Ansamblu de informații , concepte structurate în mod grafic,
nelinear, logic sau ierarhic, în jurul unui concept cheie

Poate să cuprindă cuvinte, imagini, simboluri, imagini,

culori

Oferă o privire de ansamblu asupra unui conținut vast

Evidențiază conexiunile dintre termeni

Grupează informațiile după criterii logice sau semnatice

Exemple hărți cognitive- Istorie
 Harta mentală (mind map)
este un instrument care ne ajuta sa structuram, organizam,
memoram, sa aranjam si sa invatam informatii intr-un mod
organizat.

incurajeaza creativitatea si flexibilitatea si te ajuta sa gandesti

extrapolat, în afara problemei.

este o diagrama care conecteaza informatia din jurul unui

subiect central, mai sunt numite si diagramele paianjen.

Hartile mentale functioneaza pentru ca te ajuta sa eviti gandirea

lineara, care te limiteaza, si te deschid catre noi feluri de
gandire. Sunt mai realiste, pentru ca majoritatea lucrurilor nu
sunt ordonate.
Mind map
 Sugestii metodice
 Figurile geometrice utilizate să fie simple.

 Același tip de figură geometrică reprezintă într-o schemă

componente ale acluiași domeniu.

 Liniile au intensitate variabilă sau culori diferite în funcție de

importanța relației dintre componente care este explicată întro
legendă.

Săgețile indică sensul relației:

sens cronologic sau relație cauză- efect
relație de reciprocitate sau de interacțiune.

 Cuvintele sunt scrise orizontal în schemă.

 Dimensiunile variate ale cuvintelor pot indica o ierarhie.
 Culorile au numai o valoare disctinctivă, fără să indice o ierarhie.
În predarea istoriei/ ştiinţelor sociale este necesar să se stabilească
echilibrul între cele două tendinţe posibile:

 enciclopedismul, factologia exagerată;

 eludarea faptelor şi accent exagerat pe scheme cu caracter sociologic.

Schemele, lipsite de susţinerea faptică pot deveni izvorul gândirii

dogmatice, conduc spre stereotipuri, denaturând adevărul.

Predarea tuturor faptelor:

creează iluzia că activitatea profesorului este eficientă,
conduce spre supraaglomerarea elevilor,
îi împiedică pe elevi să delimiteze esenţialul,
să stabilească legături între cunoştinţe.
III. b) Macroconceptele disciplinelor din aria
curriculară ”Om și societate” și metacogniția

Macroconceptele- concepte foarte ample, care pot fi revendicate

de mai multe discipline şcolare prin intermediul unei largi
varietăţi tematice.

Le putem numi şi le putem folosi ca lentile conceptuale pentru

proiectarea integrată, interdisciplinară.

O lentilă conceptuală prin care se realizează studiul unei unităţi

de învăţare produce de fapt un studiu metacognitiv -
încurajează reflecția asupra modului în care acționează aceste
concepte în societate și asupra modului în care subiectul a
dobândit aceste cunoștințe (de ex. schimbare, cauzalitate)
 Utilitatea macroconceptelor ariei curriculare

 Oferă un scop al învăţării dincolo de memorarea şi evaluarea

informaţiilor presupuse de o anumită temă.

 Focalizarea predării şi învăţării pe un anumit macroconcept

conduce la gândirea integrativă, la deplasarea ideilor dincolo de
fapte, la aplicarea în contexte noi , conexe.

 Dacă elevii integrează exemple noi schemelor conceptuale

proprii, ei dobândesc o înţelegere mai profundă nu numai asupra
celor învăţate, dar şi asupra procesului de învăţare individual.
 Metacogniția
Cunoștințele unui individ despre propria cunoaștere și despre
procesele sale cognitive.

Prefixul meta indică și cunoștințe care pot fi folosite pentru a

controla și regla procesele cognitive și afective.

Presupune existența unor

 reprezentări globale ( cunoștințe despre sine, despre propria
capacitate cognitivă, despre cunoștințele anterioare care îi
permit noi achiziții)
 reprezentări care reflectă capacitatea de evaluare a modului
în care va acționa individul ( de previzionare, de proiectare,
de alegere a startegiilor, de reglare a activității).
 Aplicație și reflecție

Identificați minim două macroconcepte ale disciplinei

de specialitate și explicați esența lor.
 Consolidare

1. Precizați ce rol au noțiunile/conceptele în

realizarea unie învățări integrate.

2. Care sunt etapele (didactice) în procesul de

formare a noțiunilor ?

3. Precizați strategiile utilizate în procesul de formare

a noțiunilor.

4. Precizați diferența dintre hărțile conceptuale și

hărțile cognitive și explicați importanța lor.