ETAPE IN DEZVOLTAREA PERSONALITATII

I. Factorii fundamentali ai dezvoltarii psihice (ai formarii personalitatii)

Ereditatea e primul factor fundamental al dezvoltarii personalitatii si cel dintai care se

manifesta. S-a demonstrat ca nu exista nici o manifestare psihica fara o baza organica
asigurata de ereditate.

Ereditatea e proprietatea fiintelor vii de a transmite urmasilor caractere dobandite de-a

lungul filogenezei.
Mecanismul transmiterii acestor caractere e codul genetic, adica ansamblul tuturor
genelor proprii speciei umane, organizate in mod specific la fiecare fiinta. Deci, fiecare
are propriul sau genom.
Prin acest mecanism se transmit particularitati biologice structurale si functionale ale
urmatoarelor tipuri:
 Apartinand oamenilor din toate timpurile
 Proprii unor grupuri rasiale si de sex
 Caracteristice unui arbore genealogic
 Comune cu ale parintilor directi
 Altele sunt rezultate din combinarea aleatoare a genelor primite de la parinti (de la
fiecare se transmit cate 23 de cromozomi).

Prin urmare, mecanismul ereditar asigura particularitati ale structurarii si functionarii

corpului: tipul somatic, aspectele statuare si ponderale, particularitati metabolice,
compozitia sangelui, specificul functional al sistemului hormonal si al altor organe,
caracteristici ale sistemului nervos si ale organelor de simt, particularitati fizionomice.
Caracteristicile corporale se reflecta in continutul imaginii de sine, si anume in eul fizic,
si in raport cu acestea fiecare poate trai satisfactii sau dezamagiri si, totodata, incearca pe
o cale sau alta sa le optimizeze.
Numeroase cercetari, mai ales cele asupra gemenilor, au demonstrat ca ereditatea e un
factor necesar pentru dezvoltarea personalitatii. Ea asigura premisele organice ale vietii
psihice in general si, implicit, ale personalitatii. Contributia ei e mai mare la varstele
timpurii cand se asigura cresterea si functionarea organica si, cu deosebire, cea a
sistemului nervos. De asemenea, importanta ei e mai mare pentru formarea anumitor
componente ale personalitatii, cum ar fi temperamentul, inteligenta, aptitudinile speciale.
Dar ereditatea nu e suficienta pentru formarea personalitatii. Ea asigura premisele care
sunt totusi potentiale si polivalente si abia interventia celorlalti factori va conduce la
definirea si formarea anumitor componente ale personalitatii. Daca mediul si educatia nu
actioneaza la timp, se pierde potentialul ereditar.
E convingator exemplul copiilor crescuti de animale. Astfel, in 1799, in Franta, a fost
gasit un copil de 11-12 ani care era complet animalizat. Doctorul Itard a lucrat 3 ani cu
acest copil ca sa-l faca sa se comporte ca oamenii, dar nu a reusit. La fel, in 1954, a fost
gasit in India un copil de 9 ani care scotea sunete animalice, fugea in 4 labe, isi arata
dintii. Dupa ce a fost adus in societate, doi psihologi au incercat timp de 14 ani sa-l invete
sa vorbeasca, dar nu au reusit sa-l faca sa scoata nici un sunet uman.
Prin urmare, in aceste cazuri s-a pierdut potentialul ereditar. Influentele de mediu si
educatie s-au exercitat foarte tarziu. Ereditatea nu se transforma nemijlocit in componente
ale personalitatii, ci se implica in interactiuni complexe cu ceilalti doi factori.

Mediul e cel de-al 2-lea factor fundamental al dezvoltarii personalitatii.

Mediul e totalitatea influentelor naturale si sociale, fizice si spirituale, directe si indirecte,
spontane si organizate, intentionate si neintentionate care constituie ambientul in care se
naste, traieste si se dezvolta omul.
Pentru om e important si mediul natural. Dar influenta cea mai mare e exercitata de
componentele socio-culturale. Fiecare fiinta interactioneaza de-a lungul vietii cu mai
multe medii:
 Familial
 Al institutiilor educative de diverse grade
 Al grupului de prieteni
 Al comunitatii urbane sau rurale
 A celei regionale si continentale care au si un anume specific socio-cultural

Mediul exercita influente variate si, totodata, caracteristice pentru fiecare varsta. Acestea
definesc o nisa de dezvoltare, care se refera la:
 Obiecte si locuri accesibile copilului in cadrul acestui mediu
 Raspunsurile si reactiile persoanelor din jurul copilului
 Cerintele adultilor privind comportamentele si performantele pe care trebuie sa le
atinga copilul
 Activitatile propuse, impuse sau desfasurate din initiativa copilului si acceptate de
cei din jur.

Daca influentele mediului se exercita la timp in concordanta cu derularea programului

ereditar, atunci dezvoltarea se realizeaza la niveluri inalte. Etnograful francez Vellard a
gasit in Peru o fetita de 2 ani provenita dintr-un trib primitiv. Ea a fost integrata intr-o
familie de intelectuali francezi care i-au asigurat conditii foarte bune de mediu si
educatie. Fetita a urmat scoala, a facut studii universitare si a ajuns etnograf, cunoscand
totodata mai multe limbi straine. Prin urmare un mediu stimulativ care isi exercita de
timpuriu influentele poate asigura o dezvoltare foarte buna, daca exista premisele
ereditare normale. Cea mai buna perioada a exercitarii acestor influente e intre 2 si 8 ani
cand se petrec importante procese de maturizare somatica si de functionare generala a
organismului si, mai ales a sistemului nervos.
Influente puternice exercita mediul asupra formarii caracterului. S-a demonstrat ca
familia reprezinta un puternic factor de dezvoltare in copilarie. Modelele de conduita a
parintilor, cerintele si exigentele lor, stilul lor de viata, climatul socio-afectiv din familie,
dragostea neconditionata fata de copil, constituie influente hotaratoare pentru punerea
bazelor personalitatii in prescolaritate si dezvoltarea ampla a acesteia in urmatorii ani.
Expresia “cei 7 ani de acasa” sintetizeaza toate acste influente si exprimarea lor mai ales
in caracterul copilului.
Influentele mediului familial sunt complementarizate de cele ale gradinitei si scolii si,
treptat, acestea din urma vor domina procesul formarii personalitatii copiilor si tinerilor.
Scoala, cu sistemul sau de activitati, cu interactiunile de durata dintre elevi si profesori,
si dintre elevii insisi cu regimul zilnic si climatul socio-afectiv caracteristic., va marca
dezvoltarea caracteriala a elevilor si va exercita influente hotaratoare asupra dezvoltarii
capacitatilor, aptitudinilor, talentelor, creativitatii.
Mediul familial si scolar contribuie foarte mult la dezvoltarea sistemului motivational si a
aspiratiilor, la formarea idealului de viata.
Incepand cu preadolescenta, creste foarte mult rolul grupurilor formale si mai ales a celor
informale. Acesti factori pot consolida anumite trasaturi caracteriale, pot dezvolta altele,
largesc experienta sociala a tinerilor, diversifica atitudinile si comportamentele lor
prosociale. In lipsa acestor influente, dezvoltarea unei persoane ramane limitata si aceasta
ar putea avea in viitor dificultati de integrare sociala.
Educatia e cel de-al 3-lea factor fundamental al dezvoltarii personalitatii si, intr-o
acceptie mai larga, poate fi definit astfel:
Educatia e ansamblul de actiuni si activitati care integreaza fiinta umana ca pe un factor
activ, se desfasoara sistematic, unitar si oranizat, pe durate lungi de timp, avand
continuturi definite in raport cu cerintele societatii, utilizand metode si strategii
fundamentate stiintific si fiind conduse de persoane competente, special calificate.
Multi autori acorda educatiei rolul de factor hotarator in dezvoltarea personalitatii pentru
ca:
 Ea proiecteaza devenirea acesteia si asigura conditii corespunzatoare de realizare
 Dezvolta la nivel inalt capacitatile umane
 Asigura dezvoltarea deplina a personalitatii
 Stimuleaza transformarile ei prin crearea intervalelor optime intre cerinte si
posibilitati si sprijinirea adecvata pentru depasirea eventualelor obstacole
 Exercita influente sistematice pentru dezvoltarea aptitudinilor, talentelor,
creativitatii
 Promoveaza constant valori si norme care ajuta la formarea caracterului, a
aspiratiilor si proiectelor de viata.

Cu privire la interactiunea dintre factori, se face precizarea: ereditatea e o premisa a

dezvoltarii psihice, mediul o sursa si o conditie, educatia un factor determinant, o forta
motrica a dezvoltarii.
In relatiile cu mediul si educatia, fiinta umana nu e pasiva, ci in functie de nivelul sau de
dezvoltare zizica si psihica, poate realiza urmatoarele tipuri de interactiuni:
 Interactiune reactiva, adica in mediul sau familial, in functie de ce a reusit sa
achizitioneze pana la un moment dat, un copil va raspunde specific lui la anumite
stimulari si nu va raspunde la altele; astfel, copilul aflat in primul an de viata va
raspunde unor stimuli sonori, luminosi, etc, iar pe altii ii va ignora.
 Interactiune evocativa consta in faptul ca nivelul reactiilor copilului schimbandu-
se, antreneaza raspunsuri diferentiate ale celor din jur, atentie si stimulari
progresive; astfel, parintii care observa la copil o placere speciala pentru muzica,
vor cauta sa asigure cat mai multe ocazii de sustinere a acestei inclinatii. Vor
incuraja si valoriza orice reusita a copilului.
 Interactiune proactiva se refera la faptul ca pe masura ce copilul si mai ales
preadolescentul si adolescentul se dezvolta, ei devin capabili sa selecteze relatiile
si influentele ce se exercita asupra lor si sa-si construiasca astfel un mediu
 propriu; de ex, daca un adolescent e extravertit, el va cauta mereu ocazii de a fi
impreuna cu prietenii uneori nemultumindu-si chiar familia.

II. ETAPE IN DEZVOLTAREA PERSONALITATII

1. COPILARIA SI FORMAREA BAZELOR PERSONALITATII

Asa cum am precizat, personalitatea nu se manifesta imediat dupa nastere, chiar daca
unele particularitati temperamentale pot fi deja constatate. Dupa 3 ani se contureaza
componentele de baza ale personalitatii. Astfel, se produc maturizari neurofunctionale, se
imbogatesc si se diversifica activitatile prescolarilor care permit sa se dezvolte la un nivel
initial acele aptitudini care au componente senzoriale si motrice, asa cum ar fi cele pentru
muzica, desen, coregrafie, limbi straine. Acestea se manifesta aacum ca receptivitate
crescuta fata de stimulii corespunzatori, ca posibilitati de discriminare fina, stocare rapida
de informatii semnificative, insusiri de miscari simple si complexe.
Aptitudinile se dezvolta apoi in scolaritatea mica, sub influenta sistematica a procesului
instructiv-educativ, astfel incat se exprima deja in rezultate semnificative relevate de
invatatoare, de cei din familie, de colegi. In situatia unei inzestrari native speciale, chiar
in prescolaritate, aptitudinile pot atinge niveluri inalte si se pot exprima in rezultate
remarcabile.
In prescolaritate, incep sa se formeze primele trasaturi de caracter, cum ar fi respectul fata
de altii, harnicia, autonomia, independenta, initiativa, etc. Modelele si cerintele parentale
joaca un rol foarte important. In relatiile din cadrul gradinitei se dezvolta cu precadere
sociabilitatea, disponibilitatea la colaborarea cu altul, etc.
Odata cu intrarea in scoala se pot dezvolta trasaturi caracteriale cum ar fi sarguinta,
constiinciozitatea, punctualitatea, autoexigenta, etc.