LECTURA SUPLIMENTARA

APTITUDINILE

- definirea lor -

Ne punem uneori intrebarea de ce unii oameni sau unii dintre colegii nostri reusesc sa obtina fara prea mari eforturi
succese intr-o activitate sau alta si de ce altii, pantru a obtine acelasi rezultat, depun eforturi mari, iar altii, oricat effort ar
depune, obtin rezultate foarte slabe.
Constatam ca oamenii se deosebesc intre ei nu numai prin forta si energia cu care desfasoara o activitate, nu numai
prin firea lor, ci si prin ceea ce pot si cum pot sa realizeze o activitate, adica prin aptitudinile lor.
In limbaj comun, folosim frecvent expresia “apt pentru…” sau “inapt pentru…” cu sensul “potrivit” sau
“nepotrivit” pentru o activitate sau alta. Apt pentru o anumita profesiune semnifica intr-o acceptiune mai larga prezenta
unor insusiri dezvoltate cel putin la nivel mediu (de exemplu, pentru meseria de ceasornicar sunt necesare: capacitate
intelectuala de nivel mediu, spirit de observatie, stabilitate si mobilitate a atentiei, dexteritate digitala si manuala,
coordonare ochi – mana, o buna perceptie spatiala).
In acceptiune psihologica, termenul aptitudine semnifica acele insusiri psihice care permit obtinerea unor
performante in activitatea respectiva (in exemplul nostru, spiritul de observatie, dexteritatea digitala si manuala, etc trebuie
sa se situeze la un nivel superior pentru a realiza aceasta activitate cu rezultate deasupra mediei comune).
APTITUDINILE sunt sisteme operatorii formate din insusiri psihice si fizice care permit sa se efectueze la nivel
superior mediei diferite activitati.
Pentru a intelege mai bine acest concept, trebuie sa facem cateva precizari:
1. Alaturi de termenul de aptitudine atat in limbaj comun, cat si in psihologie se foloseste si termenul de
capacitate, care reprezinta o aptitudine activata, consolidata prin exercitiu si imbogatita cu cunostinte
adecvate. Aptitudinea e doar o conditie a unei capacitati. Daca nu e exersata, nu se va ajunge la
performante. “Capacitatea e aptitudinea plus castigul ei in calitate, venit prin exercitiu” (Florin
Stefanescu Goanga).
2. Nu orice insusire psihica este o aptitudine, ci numai aceea care contribuie cu succes la realizarea unei
activitati. O serie de insusiri, cum ar fi: nehotararea, lenea, rigiditatea, conformismul, agresivitatea, etc.
impiedica chiar desfasurarea activitatii. De asemenea, deprinderile, priceperile, cunostintele faciliteaza
desfasurarea activitatii, dar la nivel mediu.
3. Nivelul de dezvoltare al unei aptitudini se poate evalua dupa indicatori cum ar fi: rapiditatea, precizia,
productivitatea, originalitatea, etc.
4. Oricat ar fi de dezvoltata, o aptitudine nu poate sa asigure singura procesul unei activitati. Aptitudinile
functioneaza ca sisteme care presupun relationare si interactiune reciproca. Desi spiritul de observatie e
foarte important in activitatea pictorului, numai el singur nu poate asigura succesul activitatii. De
asemenea, absenta spiritului de observatie nu poate constitui o piedica in activitatea unui pictor daca
celelalte aptitudini sunt bine dezvoltate.
5. Definirea termenului de aptitudine presupune luarea in considerare a relatiei care exista intre aptitudini,
predispozitii native si activitate (invatare), adica a raportului ereditar-dobandit in realizarea
aptitudinilor.
6. Gradul inalt de dezvoltare a aptitudinilor, precum si combinarea lor originala care asigura creatia de
valori noi si originale, reprezinta talentul. El se manifesta in cele mai diverse forme de activitate:
stiintifica, tehnica, artistica, literara, pedagogica, etc).

Unele orientari psihologiece considera ca deprinderile sunt mostenite, transmise genetic de la inaintasi la
urmasi prin intermediul codului genetic. In sprijinul acestei afirmatii se aduc argumente din studiul arborelui
genealogic al familiilor unor oameni renumiti (Bach, Bernoulli, Darwin, etc), al gemenilor univitelini, precum si
din manifestarea precoce a unor aptitudini (Mozart).
La polul opus, se situeaza orientarea care minimalizeaza rolul potentialului genetic, acordandu-se o mare
importanta rolului mediului si educatiei. Se aduc ca argumente studiile efectuate asupra gemenilor univitelini
despartiti la nastere si crescuti in medii total diferite, la care nu s-au dezvoltat aceleasi aptitudini, faptul ca nu toti
urmasii oamenilor celebri au manifestat aptitudini in acel domeniu, precum si manifestarea tarzie a unor aptitudini.
In psihologia contemporana, se considera ca fiecare individ se naste cu un anumit potential genetic care
poate beneficia de influentele mediului, in special ale mediului social, si de activitatea desfasurata de fiecare. De
asemenea, specificam ca, in unele aptitudini, predispozitiile native au o pondere mai mare (in special cele
muzicale, artistice, literare, etc), iar in altele, ponderea lor e mai redusa (in aptitudinile organizatorice, de
conducere, tehnice, etc.).