APTITUDINILE - LATURA INSTRUMENTAL- OPERAŢIONALĂ A

PERSONALITĂŢII

 Aptitudinile reprezintă un ansamblu de însuşiri psihice şi fizice care

determină obţinerea de performanţe în activitate.
 În sens larg, aptitudinile sunt prezente la toţi indivizii, dar dezvoltate diferit:
slab, mediu, puternic.
 În sens restrâns, termenul “aptitudini” se utilizează doar pentru grade înalte
de dezvoltare a însuşirii, care permit obţinerea unor rezultate mai bune decât
ale majorităţii populaţiei.
Definitie: Aptitudinile reprezinta un ansamblu de insusiri de ordin
instrumental - operational care diferentiaza oamenii intre ei in ceea ce
priveste maniera de desfasurare a diferitelor activitati si mai ales in ceea
ce priveste randamentul cantitativ si calitativ al acestuia.
Caracteristici:
 Este aptitudine doar însuşirea care contribuie efectiv la realizarea cu succes a
activităţilor. O serie de însuşiri (lenea, pripeala,nervozitatea etc.) deşi sunt
individuale, nu pot fi considerate aptitudini deoarece nu numai că nu
facilitează activitatea, dar o şi împiedică.
 Nivelul de dezvoltare al aptitudinilor poate fi evaluat după următorii
indicatori: rapiditate, precizie, originalitate, eficienţă.
 Punerea în valoare a aptitudinilor şi obţinerea performanţelor în activitate
sunt condiţionate de motive, interese, scopuri, perseverenţă.
 O aptitudine izolată nu poate asigura succesul în activitate, este importantă
combinarea acestora.
Tipuri:
1. Aptitudini Mnezice. Persoanele care au acest tip de aptitudine pot
reproduce corect si fidel foarte multa informatie.
2. Aptitudini senzorial – perceptive. Persoanele care au acest tip de
aptitudine pot sa identifice sis a diferentieze cu usurinta diversi stimuli:
vizuali, auditivi, olfactive,etc,
3. Aptitudini intelectuale. Persoanele care au acest tip de aptitudine pot sa
rezolve usor si intr o maniera originala anumite situatii problematice.

Delimitari conceptuale:
 Aptitudinea se situează numai la nivelul potenţialităţii, ca premisă a
dezvoltării ulterioare;
 Aptitudinea este anterioară capacităţii, ea este o condiţie a ei, doar o
virtualitate.
 Capacitatea reprezintă aptitudinea activată, consolidată prin exerciţiu şi
îmbogăţită prin cunoştinţe adecvate;
 Talentul reprezintă forma calitativ superioară de manifestare a aptitudinilor
astfel încât să asigure crearea de valori noi şi originale;
 Geniul presupune o activitate creatoare de însemnătate istorică pentru viaţa
societăţii şi progresul cunoaşterii.

• Teorii cu privire la originea şi evoluţia aptitudinilor

1. Teoria ereditaristă
Teoria ereditaristă consideră că aptitudinile sunt însuşiri înnăscute,
determinate genetic
 Suplimentar:
 Argumente:
- transmiterea aptitudinilor de la părinţi la copii: ex. Şase copii
(din douăzeci) ai marelui compozitor Johann Sebastian Bach au manifestat
înzestrare muzicală deosebită.
- manifestarea timpurie a aptitudinilor: ex. Mozart a compus la 4 ani; George
Enescu la vârsta de 7 ani a intrat la Conservatorul de Muzică din Viena;
Goethe la 8 ani scria poezii iar Voltaire citea curent la vârsta de 3 ani.
Contraargumente:
- unele dintre marile personalităţi de mai târziu au avut dificultăţi chiar în
domeniul în care s-au remarcat: Napoleon a fost mediocru în liceul militar, Verdi
a fost respins la Conservator, Moliere mult timp nu a reuşit să înveţe să citească
etc.
- există şi cazuri de manifestaretârzie a aptitudinilor.
Exemple: Cervantes termină de scris opera sa capitală “Don Quijote” la vârsta de
68 de ani, Bernard Shaw publică piesa “Căsuţa cu mere” la 73 la ani, iar V.
Tizian realizează celebra pânză “Bătălia de la Lepanto” la 95 de ani.
2. Teoria ambientalistă
Teoria ambientalistă consideră că pentru constituirea aptitudinii
sunt determinante mediul şi educaţia.
Suplimentar: Argumente: rezultatele cercetărilor efectuate asupra copiilor
gemeni crescuţi în medii socioculturale diferite, arată că ei evoluează diferit mai
ales pe linie intelectuală şi de personalitate.
- -modelarea socială a predispoziţiilor chiar de la naşterea individului, la om
neexistând predispoziţii pur biologice, ci influenţate social, în afara acestor
factori ele atrofiindu-se (fapt dovedit chiar de cazul copiilor cresuţi de
animale)
- - predispoziţiile care constituie o forţă latentă , necanalizată într-un anume
sens, capătă valoare numai ca urmare a influenţei sociale, a activităţii.
Aceasta explică apariţia talentelor complexe, multilaterale: Leonardo da
Vinci a fost pictor, scriitor, filosof, inginer, matematician;Goethe- poet,
naturalist, fizician etc.

3. Teoria dublei determinări:

Teoria dublei determinări ( punctul de vedere al psihologiei
moderne) : fiecare individ se naşte cu un potenţial ereditar care este
valorificat în condiţii favorabile de mediu
Factorii ereditari nu au un rol de determinare, ci de condiţionare a aptitudinilor
şi se referă la un ansamblu de predispoziţii cum ar fi:
 tipul de sistem nervos;
 particularităţile morfo-funcţionale ale organelor de simţ;
 particularităţi ale aparatului fonator;
 capacitatea scoarţei cerebrale de a forma reflexe condiţionate etc.
- Dotarea ereditară poate ajuta sau poate îngreuna formarea aptitudinilor: în caz
de subdotare, învăţarea este în mare măsură împidicată, iar în caz de
supradotare, învăţarea este mult ajutată conducând la obţinerea unor rezultate
remarcabile.
- Dotarea ereditară nu are aceeaşi importanţă pentru orice tip de activitate
umană: în domeniul artistic este nevoie de o dotare superioară, pentru alte
activităţi ( tehnice, ştiinţifice, organizatorice) este necesară o dotare ereditară
normală.
Clasificarea aptitudinilor
A. În funcţie de gradul de complexitate:
1. Aptitudini simple (operează omogen şi influenţează un singur aspect al activităţii)
ex: acuitatea vizuală, fineţea simţului gustativ, discriminarea culorilor, distributia
atentiei, auzul muzical .
2. Aptitudini complexe (sisteme organizate şi ierarhizate de aptitudini simple) Pe
masur ace individul uman desfasoara un anumit tip de activitate( ex: tehnica,
matematica, pedagogica etc.) se realizeaza o perfectionare continua a aptitudinilor
simple.
2.1 Aptitudini generale: exemplu: Inteligenţa generală, spiritul de observaţie
2.2 Aptitudini speciale: ex.: Artistice, pedagogice, sportive, tehnice, literare etc.
 APTITUDINI SPECIALE:
a. Aptitudinea pedagogica:

Printre aptitudinile speciale se numără în primul rând aptitudinile profesionale.

O anumită combinaţie de capacităţi şi însuşiri asigură succesul într-o activitate
profesională sau alta. Ex: cariera didactica
Suplimentar: Profesorului i s-ar cere următorul set de aptitudini:
- înţelegere verbală,
- exprimare verbală,
- raţionament deductiv (tipic pentru procesul de predare),
- o bună memorie (a reţine chipurile elevilor), capacitatea de ordonare a informaţiei
(progresia logică a expunerii),
- fluenţa ideilor (a găsi exemple alternative şi versiuni multiple ale aceleiaşi
prezentări),
originalitate, sensibilitate la probleme, dexteritate manuală (utilizare reuşită a
mijloacelor tehnice de instruire).
Alţi autori detaliază aptitudinile pedagogice în termeni mai specifici:
- a preda în mod accesibil;
- a cunoaşte şi înţelege elevul, psihologia lui, lumea lui interioară;
- spirit de observaţie şi atenţie distributivă pentru a avea simultan sub control mai multe
lucruri;
- sentimentul noului, preocuparea de a învinge rutina, de a găsi mijloace, procedee,
metode care să facă munca instructiv educativă mai eficace (ceea ce se numeşte
creativitate în
munca pedagogică);
- aptitudini organizatorice, având în vedere că profesorul lucrează cu un colectiv de elevi,
care trebuie să fie organizat şi totodată trebuie să-şi organizeze şi să-şi planifice propria
muncă cu elevii (de exemplu, organizarea lecţiei, încadrarea în timp a
predării
materialului);
- limbaj clar şi expresiv, vocabular bogat;
- un anumit patos, entuziasm, care să-l facă să vorbească despre descoperiri, călătorii,
expediţii, ca şi când ar fi participat el însuşi la ele;

Aptitudinea pedagogica implica mai multe tipuri de

competenta:
1. psiho – morala: care este asigurata de ansamblul de
componente ce confera o buna functionalitate conduitei
psiho – morale
2. competenta – professional – stiintifica: asigurata de
ansmblul de componente necesare cunoasterii unui anumit
obiect de invatamant
3. competenta psiho – pedagogica, asigurata de ansamblul de
componente necesare pentru “constructia” diferitelor
subsisteme ale personalitatii elevilor
4. competenta psiho – sociala, asigurata de ansamblul de
componente necesare optimizarii relationarii interumane.
Intre toate aceste componente exista o stransa legatura.
b. Aptitudini sportive :
- aptitudini sportive generale - caracteristice oricărei activităţi
sportive de educaţie fizică şi sport
- aptitudini sportive specifice – caracteristice practicării unei
anumite ramuri de sport
c. Aptitudini tehnice
d. Aptitudini şcolare – determinate de inteligenţa generală,
factorul verbal educaţional, motivaţie, atitudine , interes.
2. Aptitudini generale – sunt cele participă şi ajută la
desfăşurarea cu succes a mai multor forme de activitate
( inteligenţa, spiritul de observaţie) , ele se perfecţionează pe
baza funcţionării şi dezvoltării aptitudinilor speciale.
Aptitudinile ca formaţiuni psihice dinamice se află într-o
continuă dezvoltare , în continuu proces de interacţiune ,
sistematizare.
Aptitudinile şi succesul profesional
- aptitudinile favorizează obţinerea succesului profesional ( nu
în exclusivitate)
- aptitudinile se constituie în cerinţe obligatorii pentru
exercitarea unor profesii. În acest sens se alcătuieşte
psihograma - document care cuprinde aptitudini pe care trebuie
să le deţină cel care doreşte să aleagă o anumită profesie.
Dacă nu există capacităţile necesare putem vorbi de inaptitudini
- ele constituie piedici serioase pentru practicarea profesiei ( pot
fi absolute – prezenţa lor împiedică fundamental buna
desfăşurare a activităţilor şi relative – prezenţa lor nu împiedică
în mod fundamental nici cantitatea , nici calitatea prestaţiilor).
Psihograma este doar o parte a unui document mult mai extins,
ce prezintă o anumită profesiune – profesiograma. Ea este
utilizată în :
- orientarea şi consilierea şcolară
- orientarea şi consilierea vocaţională
- selecţia profesională
- formarea profesională