Sunteți pe pagina 1din 5

1. Principii si abordări ale consilierii.

1.1) Delimitări ale notiunilor de consiliere si terapie, al abordărilor


teoretice.

Consilierea este o relaţie guvernată de principii, caracterizată de aplicarea uneia


sau mai multor teorii psihologice şi a unui set de deprinderi de comunicare la
preocupările intime ale clientului, la problemele şi aspiraţiile sale.
Consilierea este un proces complex ce descrie relaţia interumană de ajutor
dintre consilier şi client .
Relaţia dintre consilier şi persoana consiliată este una de alianţă, de participare şi
colaborare reciprocă.

Există mai multe forme de consiliere:


• Informaţională- oferirea de informaţii pe domenii/teme specifice;
• Educaţională- oferă repere psihoeducaţionale pentru sănătatea mentală,
emoţională, fizică, socială şi spirituală a copiilor şi adolescenţilor;
• De dezvoltare personală- vizează formarea de abilităţi şi atitudini care
permit o funcţionare personală şi socială flexibilă şi eficientă în scopul atingerii
stării de bine;
• Suportivă- oferirea de suport emoţional, apreciativ şi material;
• Vocatională- dezvoltarea capacităţii de planificare a cariere
• De criză- asistarea psihologică a persoanelor aflate în dificultate;
• Psihopedgogică –asistarea şi/sau consilierea elevilor şi personalului didactic.
În literatura de specialitate se constată că unii autori identifică consilierea
psihopedagogică cu psihoterapia.
C.H. Patterson a relizat o comparare sistematică a celor două domenii prin prisma
a trei criterii:
1) Gradul de severitate al problemei clientului. Consilierea psihopedagogică ajută
persoanele normale să depăşească obstacolele apărute în calea dezvoltării lor, în
timp ce psihoterapia se ocupă de persoanele a căror dezvoltare emoţională a fost
grav afectată şi distorsionată. Dificultatea apare în ceea ce priveşte separarea
subiecţilor normali de cei nevrotici sau psihotici.
2) Natura problemelor cu care se confruntă clientul. Consilierea psihopedagogică
este centrată pe problemele cognitive (probleme ale realităţii, ale mediului, de
natură situaţională) în timp ce psihoterapia se axează pe problemele afective ale
persoanei (conflicte interne de personalitate).
3) Scopurile consilierii şi psihoterapiei. L.E.Tyler considera că psihoterapia
este direcţionată spre o schimbare de personalitate în timp ce consilierea
psihopedagogică reprezintă “un proces al cărui scop nu este o schimbare a
persoanei, ci de a-l face pe individ să utilizeze şansele pe care le are pentru a putea
face faţă problemelor vieţii.

-Consilierea psihologică este similară psihoterapiei în multe privințe, însă


se adresează în special prevenirii apariției tulburărilor psihologice, în
timp ce psihoterapia are o arie mai mare de intervenție, cuprinzând și
intervențiile psihologice pentru patologii specifice.
- Consilierea psihologică urmărește dezvoltarea personală,
autocunoașterea și adaptarea cât mai eficientă la mediu prin
dezvoltarea unor abilități și capacități. Astfel, consilierea psihologică
reprezintă un transfer de informație din domeniul de specialitate și de
proceduri pentru că problema concretă să nu mai existe .
-Consilierea psihologică necesită o perioada mai scurtă de timp decât
psihoterapia, de regulă 6-10 ședințe, și poate avea trei tipuri de
beneficiari: indivizi, cupluri ș i grupuri.

1.2 ) Descrieți principiile de bază ale procesului de consiliere.


Independent- un consilier nu lucreaza la comanda cuiva.
Confidențialitatea – principiu de aur,procesul de consiliere are la bază un
acord între consilier și consiliat (care este adesea și în formă scrisă),
conform căruia orice informații personale ce privesc problemele consiliatului
și caracteristicile acestuia rămân confidențiale, astfel încât nici o altă
persoană nu va avea acces la acele informații fără acordul persoanei în
cauză
Informarea- consilierul trebuie sa posede o cultura colosala.
Impartialitatea- consilierul ia o pozitie impartial.
Acceptarea necondiționată – consilierul are o atitudine deschisă, (nu
învinovățește, nu supraestimează sau subestimează, nu aprobă/ dezaprobă)
și mai ales respectă individualitatea acestora, adaptând procesul de
consiliere nevoilor lor;
Respect și încredere – relația de consiliere este una de parteneriat, în care
consilierul respectă în totalitate caracteristicile consiliatului și experiența
acestuia de viață prin propriul comportament, dar și prin pregătirea sa
profesională; respectul este unul mutual.
Autenticitatea – în ceea ce privește consilierul, dar și consiliatul, este
important ca acțiunile și comportamentele manifestate să fie în acord cu
realitatea personală (interese, credințe, convingeri, experiențe), deschiderea
și sinceritatea celor doi fiind o condiție a evoluției pozitive a consiliatului;
Influența benefică (nu manipulare) – participarea la consiliere este în
primul rând cu acordul consiliatului.
Libertatea de decizie -clientul trebuie singur sa decida.
Demersul educativ- acest demers se regaseste mina in mina cu cel
informative.E meritul specialistului, daca clientul in final a ajuns sa judece
altfel, se lumineaza.
Directionarea pozitiva- important sa dam clientului lectii de gandire
pozitiva, optimista , constructiva, axata pe solutii palpabile etc.

1.3) Descrieți principalele abordări ale procesului de consiliere


1. Abordările psihodinamice
2.Abordările comportamentale
3. Abordările umaniste sau experientiale

1. Abordările psihodinamice
În comparaţie cu aproape toate teoriile concurente, psihodinamica se distinge
prin accentul pus pe istoria personală. Această abordare pleacă de la
presupunerea că, în momente cu adevărat importante din viaţa sa, omul este ţinut
în mod involuntar captiv de trecut. Cu cine ne căsătorim şi cum merge mariajul,
munca pe care o alegem şi cât de bine o facem, dacă avem copii şi când şi cum îi
creştem şi ce simţim în legătură cu ei; în ce situaţii ne îmbolnăvim şi cum facem
faţă sau nu la toate acestea şi la alte evenimente vitale din cursul vieţii noastre -
toate pot fi înţelese în profunzime numai dacă ne înţelegem suficient de bine
trecutul personal.
Abordarile psihodinamice isi au originea in psihanaliza freudiana. In teoria
psihanalitica accentul cade pe procesele intrapsihice ce au rolul de a face
distinctia dintre "motivele inconstiente si cele constiente ce stau la baza
comportamentului uman" .

Eul transforma si suprima tendintele inconstiente ale sinelui. Starile de


angoasa si neliniste izvorate din impulsurile neexprimate ale inconstientului
sunt contracarate de mecanismele de aparare ale eului: reprimarea,
rationalizarea si refuzul.

Trasatura centrala a compormantului uman este, conform psihanalizei


freudiene, polaritatea, iar viata omului consta in grade diferite de conflict
intre fortele polare (viata-moarte, realitate-imaginatie, social-personal). In
psihanaliza freudiana, conflictele intrapersonale anticipa conflictele
interpersonale. Originea conflictelor trebuie cautata in trecutul individului, in
imprejurarile nefericite din copilarie. Consilierea de tip psihanalitic este
marcata de doua momente esentiale: Catharsisul si Insightul.

2.Abordarile comportamentale

Abordarile comportamentale au aparut ca reactie la terapiile psihodinamice,


fundamentandu-se pe tezele orientarii behavioriste (comportamentale).
Consilierea de tip comportamental este un proces de invatare. Modificarea
directa a comportamentului unui individ provoaca schimbari la nivelul
atitudinilor si sentimentelor.
Comportamentul responsabil este sinonim cu sanatatea mintala, iar
motivele inconstiente individuale nu reprezinta o scuza a starii subiectului.
Individul trebuie sa constientizeze si sa inteleaga ca trecutul nu poate fi
reeditat in mod practic si ca importante sunt incercarile lui de reusita actuale
si intentiile privind viitorul.

3. Abordările umaniste sau experientiale


a. Abordarea existentialistă

In opinia existentialistilor, omul fiinteaza in lume, se manifesta liber si


spontan, creativ si natural. Nu exista boala psihica ci doar situatii
problematice, impasuri existentiale. Impasul existential este un fenomen
ontologic iar nevroza este expresia disperarii existentiale.Anxietatea,
panica si sentimentul de culpabilitate apar datorita subestimarii propriei
persoane dar si neacceptarii conditiei umane. scopurile analizei existenţiale
sunt:
• Conştientizarea propriilor probleme şi actualizarea potenţialului energetic
latent
• Eliminarea disconfortului generat de impasul existenţial în care se află
individul şi maturizarea personalitătii;
• Obţierea unei imagini de sine autetice, ceea ce duce la clarificarea
identităţii personale şi armonizarea relaţională;
• Acceptarea de sine şi eliminarea conflictelor intrapsihice;

b. Abordarea non-directivă/centrată pe persoană

Fondatorul abordarii non-directive a consilierii este Carl Rogers. In viziunea


lui Rogers non-directivismul consilierului constă in abtinerea de la
judecata evaluantă si nu in absenta judecatii. Scopul asistentei psihologice
centrate pe persoana este ajutarea consiliatului in a se accepta pe sine.
Caracteristicile definitorii ale acestei abordări sunt

• Acordă o mai mare autonomie şi independenţă individului ;


• Se centrează pe factorii de natură emoţională şi nu pe cei cognitivi ;
• Acordă o atenţie mai mare evenimentelor actuale decât celor din istoria
individului ;
• Relaţia psihoterapeutică este considerată o experienţă evolutivă.

c. Abordarea gestaltistă

Abordarea gestaltista isi are originea in psihologia gestaltista, in perspectiva


filosofica existentialista si in fenomenologie. Ea ofera individului un mod de a
fi autentic si deplin responsabil pentru sine. Prin intermediul dialogului
psihoterapeutic (experienta dialogica), clientul este stimulat sa-si dezvolte
reursele personale pentru contactul dorit sau pentru retragere, adica propriul
lui suport. Acest suport poate fi corporal (respirator, postural, energetic)
sau verbal (informational). Suportul mobilizeaza resursele individului pentru
contact prin experimentarea unui model comportamental propriu.
Scopul consilierii gestaltiste este provocarea şi extinderea conştientizării ca
modalitate de dezvoltare şi autonomie personală. Conştientizarea se referă
atât la conţinuturi (reprezentări, sentimente, convingeri, evaluări, informaţii)
cât şi la procese psihice.