Capitolul I

CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ: DEFINIŢII, OBIECTIVE, PRINCIPII

Unităţi de conţinut:
1. Definiţii ale consilierii.
2. Obiectivele consilierii psihologice.

Cuvinte-cheie:
Consiliere psihologică, consilier, client, obiective ale consilierii, dezvoltare personală,
principii deontologice, confidenţialitate, simetrie interrelaţională, spontaneitate, autenticitate,
competenţa consilierului.

§ 1. Definiţii ale consilierii

Nu există o definiţie unică a consilierii, dat fiind multitudinea de şcoli psihoterapeutice

care au contribuit la dezvoltarea acestui domeniu. Noţiunile pe care le veţi întîlni în diverse surse
vor evidenţia anumite aspecte privind specificul consilierii. Din aceste considerente, în
continuare vor fi prezentate cîteva definiţii ce aparţin diferitor autori, aceştia la rîndul lor
reprezentînd diferite şcoli psihoterapeutice.
Asociaţia Britanică de Consiliere propune următoarea definiţie: „Consilierea este
utilizarea pricepută şi principală a relaţiei interpersonale pentru a facilita autocunoaşterea,
acceptarea emoţională şi maturizarea, dezvoltarea optimă a resurselor personale. Scopul general
este de a furniza ocazia de a lucra în direcţia unei vieţi mai satisfăcătoare şi pline de resurse.
Relaţiile de consiliere variază în funcţie de cerere, dar pot fi centrate pe aspecte ale dezvoltării,
pe formularea şi rezolvarea unor probleme specifice, luarea de decizii, controlul stărilor de criză,
dezvoltarea unui insight personal, pe lucrul asupra trăirilor afective sau a conflictelor interne, ori
pe îmbunătăţirea relaţiilor cu ceilalţi” (British Association for Counselling, 1977, apud Dafinoiu,
2000).
Iolanda Mitrofan, psihoterapeut de orientare experienţială, defineşte consilierea
psihologică drept o „intervenţie de scurtă sau de mai lungă durată, în scopul prevenirii sau
rezolvării unor probleme personale (emoţionale, cognitive şi comportamentale), cu impact
individual, familial şi socioprofesional dezorganizator”. În opinia autoarei, consilierea se ocupă
de problematici specifice multiple, de la cele educaţionale la cele de reabilitare, recuperare şi
reintegrare socială, de la cele de suport psihoemoţional şi social, la cele de adaptare şi integrare
comunitară eficientă (Mitrofan, Nuţă, 2005).
Psihoterapeutul roman Constantin Enăchescu defineşte consilierea drept „o metodă
educativă, de susţinere a persoanelor aflate în situaţii critice, care impun o rezolvare imediată şi
rapidă a problemelor ivite, desfăşurîndu-se pe termen scurt” (C. Enăchescu, 1998).
Chiar dacă definiiţile reprezintă diferite abordări psihologice şi psihoterapeutice, putem
identifica totuşi anumite elemente unificatoare:
 consilierea implică o relaţie interpersonală investită puternic de ambii protagonişti ai
procesului de consiliere;
 consilierea implică un proces marcat de efort, motivaţie, creativitate şi profesionalism;
 consilierea presupune finalităţi care determină nu doar schimbări importante la nivel
emoţional şi comportamental, dar şi lărgirea spaţiului psihic al individului, deschidere mai
mare spre ceilalţi, atitudine mai reflexivă faţă de sine şi faţă de lume - toate aceste tipuri de
finalităţi avînd un impact considerabil asupra calităţii vieţii individului.

§ 2. Obiectivele consilierii psihologice

Analizînd diverse surse privind obiectivele consilierii, am ajuns la concluzia că unul

dintre obiectivele cel mai des invocat este cel referitor la atingerea unui nivel optim al dezvoltării
personale. Matei Georgescu, psihoterapeut roman de orientare psihanalitică, defineşte
dezvoltarea personală prin următoarele dimensiuni:
 Perceperea de sens în viaţă: prin integrarea experienţei trecutului, prin capacitatea de
trăire a prezentului şi gestiunea viitorului;
 Acceptarea de sine: atitudine pozitivă faţă de sine, acceptarea calităţilor şi a defectelor;
 Autonomie: caracterizată prin independenţă, hotărîre, rezistenţă la tensiune, imagine de
sine consistentă şi stabilă.
 Control: capacitatea de control al propriului destin;
 Capacitatea de a avea relaţii pozitive, caracterizate prin încredere, prin capacitatea de a
primi şi a oferi afecţiune (M. Georgescu, 2004).
Un alt obiectiv prioritar al consilierii este dobîndirea independenţei subiectului.
Psihoterapeutul roman Constantin Enăchescu (1998) defineşte acest obiectiv prin dezvoltarea
autonomiei subiectului în raport cu evenimentele vieţii, acest tip de autonomie psihologică fiind
reprezentată prin situaţia de a-şi fi suficient lui însuşi sau de a nu se raporta printr-o dependenţă
dramatică la mediul extern.
 Referindu-ne la acest obiectiv, e bine să ştim că consilierul are responsabilitatea de a
evita riscul dezvoltării unei dependenţe a clientului faţă de cadrul consilierii. Consilierul trebuie
să respecte două reguli importante ce au tangenţe semnificative cu dimensiunea dependenţă-
independenţă în contextul consilierii: 1) să nu ofere sfaturi directe clienţilor; 2) să nu ia decizii
în locul clienţilor.
Alte obiective prioritare menţionate de C. Enăchescu sunt:
 Spontaneitatea, ca modalitate de răspuns la evenimentele vieţii trăite, considerată ca
atitudine şi acţiune care se opune situaţiei rigide şi defensive din aceleaşi circumstanţe;
 Modalitatea de a trai „aici şi acum” sau de a fi permanent în prezent, în actualitate, fapt
ce descrie tendinţa trăirii depline a fiecărui moment şi eveniment al vieţii, antrenînd în
acest sens întreaga personalitate;
 Dezvoltarea încrederii în sine, în propriile sale posibilităţi ca garanţie a autorealizării de
sine, independent de orice formă de susţinere externă;
 Cunoaşterea exactă a realităţii obiective externe, a consecinţelor care decurg din acestea,
precum şi a responsabilităţilor ce revin individului pus „în cunoştinţă de cauză”.
Psihologul este obligat printr-o deontologie neoficială să fie în contact cu realitea sa
interoară;
 Autenticitatea constă în „a fi tu însuţi”, direct, deschis în totalitate, în raport cu realităţile
vieţii, dar şi cu ceilalţi indivizi, cu orice împrejurare;
 Responsabilitatea în raport cu judecăţile, acţiunile întreprinse, dar şi în ceea ce priveşte
angajamentele asumate în relaţiile cu lumea externă şi cu celelalte persoane, familia
proprie, cu sarcinile profesionale etc.;
 Eficienţa propriei activităţi, a rezultatelor acesteia, a conduitelor sale, a relaţiilor cu
ceilalţi (Enăchescu, 1998).
Printre obiectivele de lucru în consiliere, menţionate de Iolanda Mitrofan, regăsim:
 dezvoltarea unor strategii de coping existenţial. Coping-ul existenţial înglobează toate
modalităţile cognitive şi comportamentale prin care o persoană încearcă să depăşească
diverse situaţii dificile şi probleme de viaţă;
 activarea resurselor blocate, astfel încît persoanele, familiile şi grupurile sau
colectivităţile în dificultate să-şi găsească soluţii, actualizîndu-şi potenţialul de care
dispun;
 sprijinirea beneficiarilor în a-şi rezolva problemele prin resurse proprii, prin
modificarea atitudinilor, concepţiilor şi comportamentelor manifestate în contexte
existenţiale specifice;
  ajutarea clientului în a-şi conştientiza mai adecvat şi mai complet propriile nevoi,
aşteptări şi posibilităţi de a face faţă sau de a rezolva şi depăşi probleme personale
(Mitrofan, Nuţă, 2005).
Informaţia prezentată mai sus va servi drept repere pentru munca dvs. de consiliere.
Reflectînd asupra obiectivelor consilierii, propuse de diferiţi autori, este important să ştiţi că
problematica fiecărui client vă va solicita să definiţi obiectivele consilierii pentru fiecare
beneficiar în parte, ascultînd cu atenţie istoria lui de viaţă, aşteptările clientului în raport cu
procesul consilierii şi problemele pe care solicită să le rezolve pe parcursul acestui demers.

§ 3. Principii deontologice în activitatea de consiliere psihologică

Consilierea psihologică reprezintă un domeniu ce presupune funcţionarea ambilor

protagonişti – client şi consilier – într-un spaţiu care implică un grad ridicat de intimitate psihică:
beneficiarul consilierii abordează subiecte ce ţin de viaţa personală, lumea interioară, nelinişti,
suferinţă psihică, fantasme, vise, reverii etc. Acest fapt include consilierea psihologică în
categoria profesiilor cu o mare responsabilitate deontologică, în care dimensiunea umană a
comunicării este o componentă centrală a procesului de lucru.
Matei Georgescu consideră că, în ordinea eticii profesionale şi a respectării drepturilor
clientului, consilierul trebuie să fie ghidat de următoarele principii:
1. Intervenţia consilierului se va construi pe ideea de a nu se aduce prejudicii clientului.
Autorul invocă situaţii nondeontologice, cum ar fi abordarea intruzivă a psihismului
clientului şi a vieţii acestuia. Acest gen de atitudine trebuie cu necesitate evitat, întrucât
poate aduce prejudicii clientului.
2. Consilierul nu se poate substitui vindecătorului miraculos. Autorul se referă la riscul
trăirii unui sentiment de atotputernicie la specialiştii care se ocupă de consiliere, tendinţă
ce poate fi cel mai des atestată la specialiştii tineri. De aceea consilierul are obligaţia de
a-şi analiza propriul potenţial, dar şi propriile limite, pentru a păstra buna relaţie cu
realitatea şi pentru a avea o prestaţie adecvată. Chiar dacă unii beneficiari ai consilierii
au această reprezentare greşită privind atotputernicia consilierului sau psihoterapeutului,
o consiliere de calitate presupune lucrul în registrul realităţii, autenticităţii şi integrităţii.
Paradoxal pentru acest tip de aşteptări, dar un consilier cu sentimente de atotputernicie
doar va înrăutăţi starea beneficiarului. Consilierul va susţine clientul în sensul dezvoltării
personale şi va evita crearea unei relaţii marcate de dependenţă faţă de consilier şi faţă de
contextul consilierii.
 3. Consilierul asigură confidenţialitatea în procesul consilierii, ceea ce înseamnă păstrarea
caracterului confidenţial al oricărei persoane implicate direct sau indirect şi
confidenţialitatea materialului oferit în cadrul consilierii.
4. Consilierul va ţine cont de relevanţa/irelevanţa informaţiilor solicitate. Matei Georgescu
atenţionează asupra faptului că există riscul actualizării unor atitudini de tip pervers din
partea consilierului, dar fiind intimitatea psihică caracteristică spaţiului consilierii,
vulnerabilitatea clientului şi dependenţa emoţională a acestuia faţă de consilier.
Consilierul este sfătuit să evite solicitarea detaliilor irelevante, iar informaţiile solicitate
trebuie să asigure atingerea obiectivelor stabilite şi nu satisfacerea curiozităţii personale
a consilierului. Autorul menţionează că trasarea limitei dintre obiectivitatea profesională
şi curiozitatea personală este dificilă, de aceea, unica măsură a principiului relevanţei
rămâne integritatea personalităţii consilierului.
5. Consilierul va dezvolta o relaţie bazată pe simetrie interrelaţională în lucrul cu clientul.
Clientul va fi tratat de consilier numai în maniera în care consilierul ar accepta să fie
tratat el însuşi. Este un principiu etic general care guvernează relaţiile în spaţiul cultural.
Aplicat în consiliere, reprezintă o formă a garantării drepturilor clientului prin proiectarea
consecinţelor oricărei intervenţii asupra consilierului (Georgescu, 2004).
Tot în dimensiunea deontologiei consilierii, Iolanda Mitrofan identifică unele acţiuni
nerecomandate în timpul practicii terapeutice şi de consiliere:
 angajarea într-o relaţie sexuală cu clientul;
 încălcarea principiului confidenţialităţii într-un mod neadecvat;
 provocarea unui rău fizic de-a lungul exerciţiilor de grup;
 lovirea sau agresarea fizică a unui client ca o tehnică de tratament;
 deformarea pregătirii profesionale sau a abilităţilor;
 provocarea intenţionată a suferinţei psihice;
 încheierea inadecvată a terapiei sau a consilierii;
 violarea drepturilor civile;
 diagnosticarea greşită;
 nerecomandarea unui alt terapeut atunci cînd devine evident faptul că persoana are
nevoie de o intervenţie ce depăşeşte nivelul de competenţă al respectivului terapeut;
 solicitarea unui alt onorariu decît cel stabilit sau prevăzut contractual;
 eşecul în exercitarea unei griji fireşti pentru a împiedica sinuciderea clientului;
 eşecul în neavertizarea şi protecţia unei potenţiale victime a unui client care a emis
ameninţări.
 Nelson-Jones (2007) menţionează că diverse aspecte etice şi dileme caracterizează
practica consilierii, pornind de la premisa că consilierii au în permanenţă datoria de a avea grijă
de clienţii lor. Autorul grupează aspectele etice şi dilemele din spaţiul consilierii în patru mari
categorii, menţionînd în acelaşi timp, că acestea se suprapun:
1. Competenţa consilierului, care include următoarele dimensiuni: competenţa relaţiei;
competenţa tehnică; pregătirea pentru practică; potrivirea pentru practică; recunoaşterea
limitelor şi recomandările.
2. Autonomia clientului, care prevede: respectul faţă de autodeterminarea clientului;
corectitudinea informaţiilor anterioare consilierii; corectitudinea afirmaţiilor referitoare la
competenţa profesională; afirmaţii oneste cu privire la procesele de consiliere şi la
rezultate; respectul faţă de diversitatea valorilor umane.
3. Confidenţialitatea, care include: orice limitări să fie comunicate din timp; consimţămîntul
privind comunicarea cu terţe părţi; aspecte referitoare la permisiunea şi implicarea
parentală în lucrul cu minorii; permisiunea de a înregistra şedinţele; asigurarea securităţii
tuturor înregistrărilor clienţilor.
4. Protejarea clienţilor, care include: menţinerea unor limite potrivite în ceea ce priveşte
relaţia de consiliere; evitarea exploatării emoţionale şi sexuale; protejarea siguranţei
fizice a clienţilor; combaterea comportamentului dăunător al altui consilier.

Referinţe bibliografice:
1. Dafinoiu I. Elemente de psihoterapie. Iaşi: Polirom, 2000.
2. Enăchescu C. Tratat de psihanaliză şi psihoterapie. Bucureşti: Ed. Didactică şi
Pedagogică, 1998.
3. Holdevici I., Neacşu V. Consiliere psihologică şi psihoterapie în situaţiile de criză.
Bucureşti: Dual Tech, 2006.
4. Georgescu M. Introducere în consilierea psihologică. Bucureşti: Ed. Fundaţiei României
de Mîine, 2004.
5. Mitrofan I., Nuţă A. Consilierea psihologică. Cine, ce şi cum? Bucureşti: Sper, 2005.
6. Nelson-Jones R. Manual de consiliere. Bucureşti: Editura Trei, 2009.