Consiliere în asistenţa socială Prof.univ.dr.

Daniela Gîrleanu-Şoitu

I. CARACTERISTICI GENERALE ALE CONSILIERII

1.DEFINIRI

Consilierea este o achiziţie relativ recentă a domeniului profesiilor orientate spre serviciile
umane, astfel încât întelesul acestui termen mai suportă încă modificări.
În sensul promovat de asociaţia britanică în domeniu1, consilierea include acţiunea
desfăşurată individual sau cu mai multe persoane, orientată spre:
• dezvoltare personală;
• sprijin în situaţiile de criză;
• ajutor psihoterapeutic;
• rezolvarea problemelor.
Scopul central al demersului de consiliere îl reprezintă oportunitatea clientului de a explora,
descoperi şi clarifica modalităţile de utilizare eficientă a resurselor.
Consilierea exprimă o relaţie profesională între un consilier special format şi un client,
desfăşurându-se, în general, individual, alteori adresându-se unui cuplu sau unui grup.
Orientată spre ajutorarea clienţilor în înţelegerea şi clarificarea punctelor lor de vedere
asupra spaţiului de viaţă, asupra mediului, consilierea susţine şi rolul învăţării cunoaşterii de sine şi
a celor din jur, pentru o mai bună informare cu privire la posibilităţi, pentru soluţionarea
problemelor de natură emoţională şi interpersonală.2
Urmând cursul explicitărilor în domeniu, subliniem principialitatea relaţiei de consiliere,3
caracterizată prin aplicarea uneia sau a mai multor teorii filosofice, psihologice şi prin utilizarea
unui set de abilităţi de comunicare prin prisma experienţei, a intuiţiei, a altor factori personali, în
sprijinul preocupărilor, problemelor şi a aspiraţiilor intime ale clientului.
Aşadar, o caracteristică esenţială a consilierii este cea de facilitare a înţelegerii, a
schimbării, a acceptării noilor situaţii, a depăşirii unor momente dramatice, a integrării şi
dezvoltării, în detrimentul oferirii de sfaturi sau al coerciţiei.
Se apreciază existenţa a peste 400 de modele distincte de consiliere şi psihoterapie.
Abordările clasice recunoscute se regăsesc în demersurile:
1) psihodinamic - orientat spre “insight”, spre perspicacitate;
2)cognitiv-comportamental - în special pentru managementul şi controlul
comportamentului;

1 British Association for Counselling - 1984, Code of Ethics and Practice for Counsellors, BAC, Rugby.
2 Burks, H.M., Stefflre, B. - 1979, Theories of Counseling, ediţia a III-a, McGraw-Hill, New York, p. 14.
3 McLeod, John - 1998, An Introduction to Counselling, Open University Press, Buckingham, p. 3.
Consiliere în asistenţa socială Prof.univ.dr. Daniela Gîrleanu-Şoitu

3) umanist - orientat spre autoacceptare şi libertate personală.

Acestora li se adaugă perspective impuse de dezvoltarea socială:
 abordarea sistemică;
 abordarea multiculturală;
 specificitatea genurilor masculin şi feminin;
 managementul de caz;
 analiza tranzacţională;
 terapia centrată pe realitate;
 abordarea gestaltistă etc.
Impactul erei Gutenberg şi a noilor tehnologii, urgenţa impusă de unele situaţii au contribuit
la practicarea şi extinderea unor noi tipuri de consiliere: prin materiale scrise - cărţi, broşuri, reviste,
manuale practice, fişe -, prin telefon /”hot-line”, prin internet.

2. SCOPURILE CONSILIERII
Consilierea este un proces prin care o persoană ajunge la un stadiu mai înalt al competenţei
personale, implicând întotdeauna schimbarea. De asemenea, se orientează spre formarea unor
indivizi mai capabili şi mai eficienţi, prin lucrul individual sau în grup.
Identificăm, între scopurile consilierii, pe cele orientate spre dezvoltare personală şi umană,
în general, pornind de la dezirabila situaţie în care indivizi mai competenţi, mai sănătoşi, trăiesc
pozitiv şi mai uman.
Scopurile consilierii se pot formula în termenii unor dorinţe, la care se ajunge însă prin
metode diferite de ale altor modele de intervenţie. Consilierea nu este preocupată, în principal, de
ajutorarea oamenilor ca ei să ia decizii, ci de a-i ajuta să ia decizii înţelepte. Astfel, consilierea ar
avea ca scop autoîmputernicirea, văzută ca abilitate individuală de a parcurge stadiile următoare:
1. „Nu sunt mulţumit de felul în care decurg lucrurile în acest moment.”
2. „Ceea ce aş prefera este .........”
3. „Ceea ce ar trebui să fac pentru a ajunge la aceasta este ..”
4. „Am schimbat ceea ce am putut, am ajuns la acţiuni / termene pe care nu le pot îndeplini.”

Identificarea obiectivelor generale ale consilierii se poate realiza parcurgând, în esenţă, aceleaşi
coordonate. John McLeod (1998, p. 3), spre exemplu, propune ca scopuri specifice consilierii:
• perspicacitatea - control raţional asupra trăirilor şi acţiunilor;
• dezvoltarea conştiintei de sine - dezvoltarea perceperii de sine prin comparaţie cu ceilalţi;
• autoacceptarea - atitudine pozitivă faţă de sine, acceptarea criticilor, a respingerilor;
Consiliere în asistenţa socială Prof.univ.dr. Daniela Gîrleanu-Şoitu

• autodezvoltarea şi individualizarea - dezvoltarea şi împlinirea potenţialitaţilor, integrarea;

• iluminarea;
• rezolvarea de probleme - învăţarea căutării soluţiilor şi găsirea unei soluţii adecvate;
• educaţia psihologică - achiziţionarea de tehnici pentru înţelegerea de sine şi autocontrol;
• achiziţionarea de abilităţi sociale - menţinerea contactului privirii, conducerea
conversaţiilor, asertivitatea şi controlul furiei;
• schimbarea cognitivă - modificarea sau înlăturarea credintelor iraţionale;
• modificare comportamenală – schimbarea sau înlocuirea modelelor comportamentale
neadaptative sau distructive;
• schimbare sistemică - introducerea schimbării într-un mod în care funcţionează sistemele
sociale;
• dezvoltare - îmbunătăţirea priceperilor, a cunoştintelor care îl vor ajuta pe client să facă faţă
problemelor sociale;
• restituire sau compensare - ajutorarea clientului să îndrepte comportamente distructive
anterioare.
Activitatea de consiliere se poate suprapune, la un moment dat, peste cea desfăşurată de alţi
profesionişti din domeniul social, dar scopul ei este să descurajeze dependenţa şi subiectivitatea. Se
promovează controlul de sine şi al situaţiilor.

Aplicaţii:
➢ Consemnaţi definiţia consilierii, aşa cum aţi înteles-o dumneavoastră.
➢ Identificaţi scopurile consilierii pentru două situaţii care vă sunt cunoscute.

3. LOCUL CONSILIERII
S-a susţinut neîncetat importanţa desfăşurării consilierii în cabinetul consilierului. Se
acceptă însă din ce în ce mai mult faptul că o consiliere eficientă poate avea loc într-un magazin, pe
coridorul unei instituţii sau chiar în autobuz. Procesul nu este înlesnit de zgomotele din jur, dar
atunci când o persoană are nevoie de ajutor, consilierul nu se află întotdeauna în situaţia de a alege
spaţiul. Contactele iniţiale sunt realizate, în general, în aceste medii, iar o consiliere intensivă se
poate desfăşura ulterior în cadre special amenajate.

4. REZULTATELE CONSILIERII
Pornind de la obiectivul acceptat de majoritatea autorilor în domeniu – cel de a-i ajuta pe
oameni să se ajute singuri – subliniem rezultatele dorite şi solicitate adesea de către clienţi:
Consiliere în asistenţa socială Prof.univ.dr. Daniela Gîrleanu-Şoitu

▪ creşterea înţelegerii de sine şi a situaţiilor din jur;

▪ dobândirea unei schimbări în modul în care aceasta este dorită şi simţită;
▪ eficientizarea procesului decizional personal;
▪ oferirea unui sprijin pentru o decizie şi confirmarea acesteia;
▪ capacitatea de a schimba o situaţie;
▪ adaptarea la o situaţie care nu se poate schimba;
▪ eliberarea de sentimente;
▪ examinarea opţiunilor şi alegerea uneia.
Uneori clienţii îşi doresc alte rezultate care nu se suprapun celor de consiliere – informaţii,
noi abilitaţi sau ajutor de ordin practic. Toate rezultatele intervenţiei au însă în comun conceptul de
schimbare. Astfel, dată fiind orice situaţie sau problemă, o persoană are cel puţin patru posibile
strategii la îndemână:
1) schimbarea situaţiei;
2) adaptarea la noua situaţie;
3) ieşirea din situaţie;
4) dezvoltarea de modalităţi de a trăi cu respectiva situaţie.

Sintetizând, consilierea :
 poate fi de scurtă sau lungă durată;
 se poate desfăşura într-un cadru organizat sau în unul privat;
 se poate suprapune sau desfăşura în paralel cu practica medicală şi cea a asigurării bunăstării sociale;1
 este o activitate distinctă, desfăşurată între persoane care acceptă să ocupe rolurile de consilier, respectiv de
consiliat;
 este un serviciu căutat de persoanele aflate într-o stare de stres, de confuzie;
 oferă o relaţie mai disciplinată şi confidenţială;
 reduce stigmatizarea, în raport cu alte relaţia de ajutorare;
beneficiază de abordări diverse care se pot adecva unor multiple situaţii de viaţă.

Aplicaţii
➢ Identificaţi domeniile în care este utilizată consilierea în societatea contemporană.
➢ Realizaţi o listă a serviciilor de consiliere din localitatea dumneavoastră.
Consiliere în asistenţa socială Prof.univ.dr. Daniela Gîrleanu-Şoitu

II. TEORII ŞI STRATEGII ALE CONSILIERII

1. SPECIFICITATE ŞI ECLECTISM

1.1. Importanţa teoriei

Cu aproape 200 de abordări utilizate doar în consilierea individuală, cel care oferă sprijin are
de ales dintr-o amplă varietate de teorii.
Teoria îi oferă consilierului un model explicativ pentru construirea ipotezelor privind
situaţiile problematice şi pentru identificarea posibilelor soluţii. Începând cu 1960 se înregistrează o
multitudine de abordări teoretice în acest domeniu, în vreme ce, în deceniile IV-V ale secolului
trecut, când consilierea profesională a început să se dezvolte, existau doar două mari orientări -
psihanaliza fiind acceptată ca experienţă de bază pentru toţi consilierii-:
1. directivă - consilierea clinică a lui Williamson;
2. nondirectivă – consilierea focalizată pe client a lui Rogers.
O atât de limitată posibilitate de alegere dintre modelele teoretice a făcut ca procesul de
formare a consilierilor să fie mai puţin complicat, dar intensiv. Astăzi, în schimb, un consilier
eficient decide asupra teoriei şi metodelor de utilizat, pe baza experienţelor educaţionale şi a
nevoilor clientului.4
Există analişti care consideră că o teorie trebuie să i se potrivească unui consilier precum un
costum de haine. Or, pentru aceasta se cere croită. Perspectiva eficientizării îl obligă pe consilier să
cunoască, să înveţe chiar teorii şi modele variate de practică, fără a le afecta consistenţa interioară.
Îndepărtarea consilierilor de o teorie la care au subscris, impune motivaţii bine întemeiate.
Una dintre acestea poate fi dezvoltarea structurală a clientului – după modelul lui Piaget, spre
exemplu, un client care nu percepe mediul poate avea nevoie de o abordare focalizată pe emoţii,
corp şi pe experienţele de „aici şi acum”. Dimpotrivă, un client care se află la un nivel avansat al
dezvoltării, poate răspunde mai bine la o abordare în care gândirea este centrată pe acţiuni – ca
„operaţiuni de consultare formală”.5 Apoi, dacă unii terapeuţi privesc procesul de consiliere ca pe
unul de dezvoltare a interacţiunii sociale, cei care preferă teoria învăţării sociale vor fi mai
preocupaţi de modul de organizare a mediului.
În absenţa unui suport teoretic, consilierul operează hazardat, cu riscul de a fi în acelaşi timp
ineficient şi periculos. Dimpotrivă, existenţa unui astfel de cadru îi oferă consilierului justificarea
pentru ceea ce face - de ce? şi cum? – deoarece:

4Gladding, S. – 1996, Counseling: a comprehensive profession, Prentince Hall, New Jersey, p. 41.
5Ivey, A. E., Goncalves, O.F. – 1988, „Developmental therapy: Integrating developmental processes into the clinical practice”, in
Journal of Counseling and Development nr. 66, p. 410.
Consiliere în asistenţa socială Prof.univ.dr. Daniela Gîrleanu-Şoitu

▪ teoria îl ajută să găsească unitate şi interdependenţe în diversitatea existenţei;

▪ teoria sileşte consilierul să examineze relaţiile pe care altfel le-ar trece cu vederea;
▪ teoria oferă consilierului linii orientative operaţionale în activitate şi evaluare;
▪ teoria ajută consilierul să se focalizeze asupra datelor relevante şi îi spune ce anume să
urmărească;
▪ teoria sprijină consilierul să asiste clienţii în modificarea eficientă a comportamentului
lor;
▪ teoria ajută consilierul să evalueze atât noile, cât şi vechile abordări ale procesului de
consiliere.
Valoarea unei teorii este demonstrată de gradul în care aceasta oferă explicaţii asupra a ceea
ce se întâmplă în consiliere şi în lumea reală a clienţilor.

1.2. Eclectismul în consiliere

La început, consilierea părea o profesie în care puritatea teoretică era de dorit. O dată cu
noile teorii – cognitivă, comportamentală, afectivă – pretinderea unei singure teorii şi-a mai pierdut
din popularitate şi importanţă. Dezvoltarea modulelor de formare a micro-abilităţilor – formarea
unor competenţe din domeniul relaţiilor interumane comune tuturor teoriilor de ajutorare – a grăbit
demiterea unei singure poziţii teoretice.
Astfel, cei mai mulţi consilieri profesionişti – aproximativ 60-70% - se consideră eclectici în
utilizarea teoriilor şi a tehnicilor. O abordare eclectică poate fi de ajutor dacă este utilizată în
cunoştinţă de cauză, dar problematică pentru un consilier nefamiliarizat cu teoriile.
Abordarea hazardată a consilierilor care nu au cunoştinţe suficiente este adesea numită
„electrică”, deoarece ei încearcă oricare sau toate metodele care li se par potrivite. Problema unei
orientări „electrice” – ca abordare eclectică nesistematică – este aceea că adesea consilierii fac mai
mult rău decât bine dacă au o înţelegere limitată a ceea ce înseamnă să ajuţi un client. Se impune,
astfel, importanţa unei baze teoretice ca ghid.
Primul nivel al eclectismului este sincretismul – ca un proces nesistematic de alăturare a
conceptelor care nu au nici o legătură. Acest stil este întâlnit când proaspeţii absolvenţi sunt
îndemnaţi să îşi formuleze propriile teorii de consiliere fără a avea posibilitatea să le experimenteze
în cazuri practice. Al doilea nivel al eclectismului este cel tradiţional care încorporează o
combinaţie de trăsături compatibile din diverse surse, într-un mod armonios, în care teoriile sunt
examinate mai în profunzime. La un al treilea nivel, eclectismul este descris ca integraţionism
teoretic6, solicitând consilierului să stăpânească cel puţin două teorii înainte de a încerca să facă

6 Lazarus, A.A., Beutler, L.E. – 1993, „On technical eclecticism”, in Journal of Counseling and Development, nr. 71, pp. 381-385.
Consiliere în asistenţa socială Prof.univ.dr. Daniela Gîrleanu-Şoitu

orice combinaţie. Aspectele spinoase ale acestei abordări constau în aceea că se susţine un nivel de
egalitate între teorii şi existenta unor criterii care să determine proporţiile în care să se menţină sau
să se renunţe la unele părţi din teorii.
Conform lui Lazarus şi Beutler (1993), eclectismul tehnic este cel în care se utilizează doar
tehnici diverse, fără a se subscrie la o anumită teorie. Astfel, după o evaluare a clientului, consilierii
pot utiliza metode comportamentale - cum ar fi asertivitatea – şi tehnici existenţiale – confruntarea
persoanelor pornind de la felul în care înţeleg viaţa. Acestei perspective îi putem adăuga ceea ce
Cavanagh7 propunea ca abordare eclectică sănătoasă, prin care consilierul are:
a) o cunoaştere şi o înţelegere profundă a teoriilor de consiliere utilizate;
b) o filosofie integrativă a comportamentului uman, care să aducă părţile disparate ale
diferitelor teorii într-un colaj comprehensibil;
c) certitudinea adecvării abordării la client şi nu invers.
Consilierul care urmează un astfel de model poate opera pragmatic şi eficient în cadre
eclectice. Variabilele critice pentru un « consilier eclectic sănătos » constau în stăpânirea unei teorii
şi în a şti ce abordare este de utilizat, când, unde şi cum.

Teoria reprezintă fundamentul unei consilieri eficiente. Are impact asupra modului de
❖conceptualizare a comunicării clientului, de implementare a eticii profesionale, de dezvoltare a relaţiilor
interpersonale şi de autopercepere a consilierului.

Aplicaţie
➢ Sintetizaţi argumentele în favoarea utilizării unei singure teorii sau a unei abordări
eclectice.

7 Cavanagh, M.E. – 1982, The counseling experience, Brooks/Cole, Monterey, USA.