Prof.dr.

Daniela Girleanu - Soitu Page 1 reader CAS 5/27/2020

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

COMPETENŢE ALE ASISTENTULUI SOCIAL IN CONSILIERE

Schita de curs

Studiile cu privire la eficienţa consilierului au urmat, în general, două direcţii : o parte

şi-au orientat atenţia spre studierea abilitaţilor solicitate – Ivey, Carkhuff, Egan – o altă pate
au amplificat studiul trecând de la microabilităţile descrise de Ivey la cumulul priceperilor şi
calităţilor manifestate de asistentul social-consilier şi anume la competenţe. Alternativa
propusă abordării din perspectiva abilităţilor a înregistrat o continuă creştere în cercetările
asociate performanţelor în consiliere.
Spre exemplu, Crouch (1992) sugerează existenţa a patru mari domenii de dezvoltare a
abilităţilor:
▪ conştiinta consilierului,
▪ munca personală,
▪ întelegerea teoretică
▪ abilitaţile de a lucra cu cazuri.
Larson ş.a. (1992) a construit un model care desface competenţele consilierului (ceea
ce ei au denumit “autoeficacitatea consilierului”) în cinci domenii:
• micro-priceperi;
• procese;
• lucrul cu clienţi cu un comportament dificil;
• competenţa culturală;
• conştientizarea valorilor.
Beutler ş.a. (1986) au identificat câteva categorii de “variabile ale terapeutului” care
au fost studiate în relaţie cu competenţa:
• personalitatea;
• bunăstarea emoţională;
• atitudini şi valori;
• atitudini relaţionale (empatie, căldură, rezonabilitate);
• atribute ale influenţei sociale (atitudine de expert, încredere, atractivitate,
credibilitate, persuasivitate);
• aşteptări;
Prof.dr. Daniela Girleanu - Soitu Page 2 reader CAS 5/27/2020
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

• experienţe profesionale;
• stil de intervenţie;
• stăpânirea procedurilor tehnice şi a considerentelor teoretice.

Paginile următoare se vor structura în jurul considerării unui model compozit constând
în şase domenii distincte de competenţe:
1. Abilităţi interpersonale. Un consilier competent trebuie să demonstreze următoarele:
➢ ascultare
➢ comunicare
➢ empatie
➢ prezenţă
➢ conştientizarea limbajului nonverbal
➢ sensibilitatea calităţii vocii
➢ capacitatea de a răspunde exprimării emoţiilor
➢ capacitatea de a o lua de la capăt
➢ structurarea timpului
➢ utlizarea limbajului.
Capacitatea formării unei relaţii productive cu clientul, stabilirea unui raport, a unui
contact, sunt accente ale tuturor demersurilor în consiliere. O analiză originală a acestui
domeniu de competenţe în termenii abilităţilor a realizat-o Ivey, care recomandă consilierilor
practicarea ascultării şi a reflectării. Dintr-o perspectivă de graniţă a analizei competenţelor,
modelul aliantei terapeutice (Bordin, 1979) subliniază trei elemente centrale în formarea unei
bune relaţii cu clienţii, oferind un cadru general pentru înţelegerea competenţelor
interpersonale solicitate de o consiliere eficientă:
a) crearea unui acord emoţional între client şi consilier;
b) stabilirea înţelegerilor – din perspectiva scopurilor consilierii;
c) perseverarea în atingerea scopurilor.
Alţi teoreticieni şi-au orientat atenţia spre dimensiunea legăturilor interpersonale care
contribuie la procesul formării unei alianţe. Rogers (1957), spre exemplu, a lansat ideea că
relaţiile terapeutice încheiate cu uşurinţă sunt acelea în care consilierul poate oferi “core
condiţii” de empatie, congruenţă şi acceptare. Hobson (1985) a sugerat că legătura dintre
consilier şi client creşte de la crearea unul limbaj împărtaşit al sentimentelor la o modalitate
de recunoaştere a expresiilor sentimentelor clientului. Rice (1974) a desfăşurat cercetări
considerabile asupra importanţei calităţii vocii consilierului sau a terapeutului.
Prof.dr. Daniela Girleanu - Soitu Page 3 reader CAS 5/27/2020
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Relaţiile dintre oameni sunt profund înfluenţate de factori generali cum ar fi clasa
socială, vârsta, etnia şi genul. Generalizarea efectului fiecăreia dintre aceste variabile asupra
relaţiilor de consiliere nu-şi are locul, dar putem aprecia ca importante competenţele
relaţionale ale unui consilier constând în conştientizarea semnificaţiei acestor caracteristici şi
în ajustarea stilului sau a abordării.

2. Credinţe şi atitudini personale

▪ capacitatea de a-i accepta pe ceilalţi ;
▪ încrederea în potenţialul de schimbare ;
▪ conştientizarea alegerilor - etnice sau morale ;
▪ sensibilitate pentru valorile personale şi ale clientului.
De la studiul lui Halmos (1965) asupra “credinţei consilierilor” a existat un viu interes
pentru această idee, care susţine că toţi consilierii eficienţi posedă un sistem similar de
credinţe sau modalităţi de interpretare a lumii. Însă presupunerea conform căreia consilierii
sunt capabili să ajute deoarece privesc problemele celorlalţi într-un mod diferit poate stânjeni
dezvoltarea sau formarea clientului.
Cea mai eficientă încercare de identificare a credinţelor şi atitudinilor asociate cu
eficacitatea în consiliere a fost realizată de Combs (1986). Într-o serie de 14 cercetări în care a
utilizat nu doar consilieri, ci şi alţi profesionişti din domeniul servciilor umane (clerici,
profesori), Combs a ajuns la concluzia că cei mai eficienţi profesionişti utilizau frecvent
perspectiva centrării pe persoană.
Studile conduse de Combs (1986) sunt puternic bazate pe centrarea pe client sau pe
orientarea centrării pe persoana, dar una dintre limitele studiului său e că s-a limitat doar la
testarea importanţei atitudinilor. Există un set mai larg de credinţe care pot fi deţinute de către
un consilier eficient. Dar studiul lui Combs (1986) este relevant în special pentru contribuţia
adusă la înţelegerea deciziei multor persoane din asistenţa socială de a-şi schimba cariera sau
opţiunea pentru consiliere, având în vedere faptul că respectivele credinţe şi atitudini descrise
de Combs pot intra în conflict - în unele circumstanţe - cu practica acestor profesii.
Competenţa în domeniul atitudinilor personale nu constă doar într-un mod anume de
a privi lumea, ci şi de a avea o conştiinţă de sine, de a conştientiza acestea. Clientul poate
avea seturi diferite de credinţe şi atitudini şi de asemenea poate observa modul în care
consilierul vede lucrurile. Pentru a fi în masură să rezolve această situaţie, consilierului i se
impune detaşarea de propriile poziţii filosofice, lăsând clientul să ştie că este capabil să
Prof.dr. Daniela Girleanu - Soitu Page 4 reader CAS 5/27/2020
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

accepte perspectiva sa contrastantă. Pornind de aici, celor mai multe cursuri de formare li se
solicită clarificarea valorilor, idee comună cu supervizarea.

3. Abilitatea conceptuală
➢ înţelegere şi evaluare a problemelor clienţilor,
➢ anticipare a consecinţelor viitoarelor acţiuni;
➢ conceptualizare a proceselor imediate ;
➢ reamintire a informaţiilor despre client;
➢ flexibilitate cognitivă;
➢ pricepere în rezolvarea problemelor.

Un puternic acord asupra a ceea ce se întâmplă în consiliere priveşte înţelegerea.

Clienţii vin să vadă un consilier pentru că au obosit să înţeleagă ce se întâmplă, sunt epuizaţi
după eforturile de clarificare şi după îndelungile procese de identificare a unei decizii. Mulţi
clienţi aşteaptă să le spună consilierul ce s-a întâmplat sau să îi sfătuiască ce să facă şi sunt
dezamăgiţi când consilierul le sugerează că ar fi mai bine să ajungă singuri la o soluţie sau să
se înteleagă. Totuşi, consilierul are să lucreze cu clienţii în aceste momente de dificultate şi de
asemenea este obligat să gândească competent la ceea ce se întâmplă. S-au desfăşurat foarte
puţine cercetări asupra abilităţilor conceptuale sau cognitive ale consilierilor. Într-o revistă de
specialitate, Beutler ş.a. (1986) nu au găsit o relaţie între competenţa academică a consilierilor
- ca măsură a performanţei lor în ultimii ani de studiu - şi succesul lor în consiliere. Acesta nu
este un rezultat surprinzător, din moment ce doar absolvind, toţi consilierii vor demonstra
competenţe intelectuale de bază adecvate pentru rolul de consilier. Dar aceasta confirmă
percepţia larg împărtaşită care subliniază absenţa corelaţiilor dintre succesul academic şi
eficienţa consilierii.
Whiteley ş.a. (1987) a investigat diferenţele în grade de flexibilitate cognitivă a
consilierilor la cursurile de formare şi au găsit o puternică relaţie între flexibilitate şi
competenţele generale de consiliere.
Shaw şi Dobson (1988) sugerau că memoria clinică, capacitatea de reamintire a
informaţiilor transmise de client, constituie o competenţă cognitivă cheie. Deşi noţiunea de
memorie clinică are sens la un nivel intuitiv, nu există cercetări asupra rolului pe care ea îl
joacă în consiliere.
Martin ş.a. (1989) susţineau că cei mai experimentaţi consilieri privesc clienţii printr-
un sistem cognitiv complex. În absenţa studiilor de cercetare a abilităţilor unor consilieri
Prof.dr. Daniela Girleanu - Soitu Page 5 reader CAS 5/27/2020
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

eficienţi este instructivă o privire asupra rezultatelor studiilor unor manageri eficienţi, un
domeniu în care se desfaşoară multe cercetări.
Klemp şi McClelland (1986) au efectuat cercetări asupra competenţelor arătate de
managerii eficienţi într-un număr de organizaţii diferite şi au identificat un set comun sau
“generic” de competenţe care există la toţi managerii de succes. Unul dintre rezultatele
principale ale acestui studiu a evidenţiat clar că cei mai eficienţi manageri au o mai bună
capacitate de a conceptualiza problemele.

4. Rezonanţa personală
• absenţa nevoilor interpersonale sau a credinţelor iraţionale care distrug relaţia de
consiliere;
• încredere in sine;
• capacitatea de a tolera sentimentele puternice sau inconfortabile în relaţiile cu
clienţii;
• graniţe personale securizante;
• abilitatea de a fi client;
• absenţa prejudiciilor sociale, a etnocentrismului şi a autoritarismului.
În contrast cu puţinătatea cercetărilor asupra competenţelor cognitive sau conceptuale,
pentru o discuţie referitoare la semnificaţia factorilor personalităţii şi a sănatăţii generale
mentale ca variabile asociate eficienţei consilierii există o bază substanţială. Aceste studii
s-au concentrat asupra identificării caracteristicilor personale ale unui terapeut eficient şi
asupra evaluării valorii terapiei personale pentru practicieni.
Multe dintre lucrările din acest domeniu s-au orientat spre identificarea şi construirea
de aspecte critici pentru abordările din consiliere orientate spre tehnici sau pe abilităţi. Spiritul
acestor studii a fost cuprins de McConnaughy (1987:304) în afirmaţia că « tehnicile actuale
dezvoltate de terapeuţi au o mai puţină importanţă în raport cu însăşi personalitatea
terapeutului. Terapeuţii selectează tehnici şi teorii datorită a ceea ce sunt ei ca persoane:
strategiile terapeutice sunt manifestări ale personalităţii terapeutului. Terapeutul ca persoană
este instrumentul influenţei primare a întreprinderii terapeutice. » Un corolar al acestui
principiu este acela că, cu cât terapeuţii se acceptă şi valorizează pe sine mai mult, cu atât mai
eficieţi vor fi în ajutorarea clienţilor să ajungă să se autocunoască şi să se autoaprecieze.
Numeroase studii au explorat impactul personalitaţii consilierului asupra rezultatelor
consilierii. S-ar putea argumenta că întregul domeniu al cercetării personalităţii este
Prof.dr. Daniela Girleanu - Soitu Page 6 reader CAS 5/27/2020
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

problematic prin aceea că trăsăturile de personalitate măsurate de chestionare tind să

demonstreze mai puţine corelări cu studiile actuale asupra comportamentului. Cu toate
acestea, pare să fie din ce în ce mai acceptat faptul că sunt consilieri buni acei oameni care
expun un înalt nivel al adaptării generale emoţionale şi o mare capacitate de autodezvăluire.
De asemenea, unele studii reliefează o absenţă a asocierii cu succesul consilierii a variabilelor
personalităţii cum sunt introversiunea-extraversiunea şi dominanţa-supunerea.
Alte studii au explorat similarităţile ori diferenţele dintre trăsăturile de personalitate
ale consilierului şi ale clientului prin asociere cu rezultatele. Beutler ş.a. (1986) care nu au
găsit însă o relaţie consistentă între similaritaţile existente între consilier-client şi rezultate.
Se înregistrează foarte multe accente care susţin terapia personală a viitorilor consilieri
pentru a se asigurara dezvoltarea personală în direcţia adaptărilor şi a deschiderii. Există încă
elemente care susţin că terapia personală sporeşte ulterior eficienţa consilierului, furnizându-i
acestuia elemente de bază pentru utilizarea încrezătoare şi potrivită a sinelui în relaţiile cu
clienţii (Baldwin 1987).
Terapia personală reprezintă o înţelegere unică a procesului terapeutic prin aceea că se
interiorizează rolul clientului şi se contribuie la sporirea conştiinţei de sine în formare. Există
câteva dificultăţi fundamentale sporite de practicarea terapiei personale pentru consilierii în
devenire. În primul rând, clientului i se cere să asiste, mai curând decât să participe voluntar.
În al doilea rând, dacă viitorul consilier se lasă adânc prins în munca terapeutică, aceasta
poate diminua propria disponibilitate emoţională pentru clienţii săi. În al treilea rând, în unele
instituţii de formare, există posibilitatea ca terapeutul personal să fie diriguitor al formării şi
să nu se raporteze doar la progresul clientului în terapie, iar dacă acesta absolvă cu succes
programul, poate deveni coleg al celui căruia i-a fost client. Aceste practici sunt mai puţin
prevalente acum decât erau în trecut, dar introduc o presiune externă nefirească, care poate
inhiba beneficiile obţinute prin terapie. Există, de asemenea, motive de a asocia terapia
personală cu din ce în ce mai multe competenţe ale consilierului, dar şi motive de a ne aştepta
la revers. Studii de terapie personală reflectă balanţa acestui punct de vedere. Deşi spre
exemplu, Buckley ş.a. (1981) au găsit că 90% dintre terapeuţi din eşantioanele lor au
subliniat că terapia personală a avut o contribuţie pozitivă la dezvoltarea lor personală şi
profesională, Norcross ş.a. (1988b) au identificat doar 21% dintre consilieri care să considere
terapia personală ajutătoare într-un mod sau altul.
Peebles (1980) asocia terapia personală cu un înalt grad al empatiei, congruenţei şi
acceptării terapeuţilor, în timp ce Garfield şi Bergin (1971) concluzionau, pentru un studiu
Prof.dr. Daniela Girleanu - Soitu Page 7 reader CAS 5/27/2020
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

efectuat la scală mică, că terapeuţii care nu au primit terapie personală erau mai eficienţi decât
cei care au primit.
Anchetele efectuate în SUA demonstrează că aproape trei pătrimi dintre consilieri au
participat la cel puţin un curs de terapie personală (Norcross ş.a. 1988). Există un înalt nivel
al angajării profesionale în această practică. Dovezi cu privire la incidenţa terapiei personale
asupra consilierilor nu există.

5. Stăpânirea tehnicilor
o aprecierea timpului şi a modalităţii potrivite de intervenţie ;
o evaluarea eficienţei unei intervenţii;
o înţelegerea tehnicilor raţionale de bază;
o deţinerea unui repertoar amplu al intervenţiilor;
Există o mişcare substanţială pe parcursul ultimilor ani pentru identificarea
competenţelor consilierului cu stăpânirea unei tehnici. Se înregistrează însă şi dovezi ale
manierei identice de lucru cu clienţii dinspre practicieni care revendică utilizarea unor
abordări diferite şi de asemenea diferenţe uriaşe între consilierii care susţin că utilizează
acelaşi model (Lieberman ş.a. 1973). Acest tip de constatări a creat dificultăţi cercetătorilor
interesaţi în compararea unor abordări diferite. Dacă jumătate dintre comportamentaliştii din
studiu nu pot fi distinşi de psihanalişti, cu greu s-ar putea compara abordarea
comportamentală şi cea psihanalitică! Din ce în ce mai mulţi cercetători construiesc, în
occident, “manuale” care oferă instrucţiuni detaliate consilierilor sau psihoterapeuţilor
implicându-i într-un studiu referitor doar la felul în care se poate implementa un anume
demers. Competenţa consilierului este evaluată, apoi, în termenii abilităţii de apropiere de
manual.
Această strategie poate fi valoroasă în unele cercetări şi probabil în unele situaţii de
învăţare, dar se situează în afara evaluării de către cei mai mulţi consilieri, care nu pot avea
pretenţia că au încercat să urmeze întocmai ceea ce dictează una sau alta dintre abordări. În
plus, una dintre caractersiticile unui consilier competent face trimitere la modificarea creativă
a tehnicilor sau la exersarea întâlnirii nevoilor individuale ale clienţilor. Se poate însă remarca
faptul că, în procesele de formare în care se utilizează manuale de autoinstruire a consilierilor,
rezultatele slabe ale clienţilor sunt corelate cu erori persistente sau greşeli în tehnică.
Stăpânirea tehnicii poate fi importantă, oricum, mai mult în situaţiile în care este absentă
decât atunci când este prezentă.
Prof.dr. Daniela Girleanu - Soitu Page 8 reader CAS 5/27/2020
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Am putea presupune că un set de tehnici ar fi salvator. Fondatorul eclectismului

sistematic, Lazarus (1989 a, b) va recomanda cu certitudine, pentru competenţa consilierilor,
familiarizarea cu un domeniu larg de strategii de intervenţie. Există foarte puţine cercetări
directe care să evidenţieze în ce măsură consilierii care utilizează mai multe tehnici sunt mai
eficienţi în ajutorarea clienţilor decât consilierii cu un repertoriu mai restrâns. O serie de studii
ale lui Mahrer (1989, 1987) vor sublinia că un repertoriu amplu nu este neapărat dezirabil.
Mahrer a clasificat tehnicile în categorii de graniţă şi a utilizat acest set de categorii ale
“operaţiilor” consilierului pentru a analiza comportamentul unor cunoscuţi ai domeniului,
cum ar fi Carl Rogers şi Irving Polster. A constatat că fiecare dintre ei utilizau, în mod
obişnuit, un număr limitat de strategii. Deşi sunt necesare cercetări suplimentare, rezultatele la
care a ajuns Mahrer par să sublinieze că stăpânirea unui set de tehnici poate fi mai valoroasă
decât capacitatea superficială de a utiliza un set mai amplu. Mahrer însuşi nu ar fi însă de
acord cu aceasta concluzie, încurajând consilierii să achiziţioneze un amplu repertoar de
operaţii.

6. Abilitatea de a înţelege şi lucra cu sistemele sociale

❖ conştientizarea relaţiilor familiale şi de muncă ale clientului;
❖ evaluarea impactului organizaţiei care acordă sprijin asupra clientului;
❖ capacitatea de a utiliza reţele suport şi de supervizare ;
❖ sensibilitate la lumea socială a clientului şi la particularităţile sale.

Unul dintre punctele slabe ale consilierii contemporane este accentuarea perspectivei
individualiste în procesul de consiliere. Se concentreză asupra unui scenariu în care clientul
stă aşezat pe un scaun iar consilierul stă în faţa lui pe un alt scaun. În realitate, există şi o
audienţă la acest spectacol - printre alţii, familia, prietenii, supervizorii şi colegii consilierului.
Consilierul şi clientul acţionează întotdeauna într-un sistem social, iar acţiunile fiecăruia au
consecinţe asupra acelui sistem. O competenţă importantă este capacitatea de a fi conştient de
acţiunile sistemelor sociale.