Informarea scolara si profesionala

Pentru a ajunge la efectuarea unor optiuni scolare si profesionale realiste este absolut necesara informarea elevilor cu privire la tipurile si profilurile de
studii pe care le pot urma, la posibilitatile si formele de calificare profesionala, la lumea profesiilor si dinamica ei specifica, la perspectivele dezvoltarii
social-economice si oferta sociala de munca in diferite sectoare de activitate.

In practica propriu-zisa a consilierii si orientarii, informarea elevilor asupra tipurilor de scoli si a profilurilor de studii, precum si asupra profesiilor si
cerintelor vietii sociale se caracterizeaza printr-o succesiune gradata de actiuni, care pornesc de la o informare cu caracter general spre una aprofundata si
specializata (cf. I. Holban, 1973, p. 49).

In urma diverselor contacte cu surse de informare si in urma discutiilor purtate cu consilierul scolar, elevul se va decide asupra unui domeniu de activitate
sau chiar a unei profesii. Alegerea trebuie sa-i apartina in totalitate, consilierul doar asistandu-l in evaluarea propriilor decizii. Rolul consilierului este de a-l
invata pe elev cum sa obtina informatii utile, cum sa le utilizeze eficient, sa le coreleze si sa le raporteze la posibilitatile sale. Elevul trebuie sa stie ca
alegerea sa nu trebuie sa fie definitiva, in sensul ca se poate reveni asupra ei.

G. Collins (1988) reda sintetic procesul de luare a deciziei profesionale:

Alcatuirea unei liste cu : interese, abilitati, domenii de experienta, scopuri in viata, obiective profesionale, profesiunea visata;

Culegerea de informatii despre un numar de profesiuni si posibilitatile lor;

Alcatuirea unei liste evaluative a unui numar de profesiuni (alternative) si posibilitatile lor (aspecte pozitive si negative);

Decizia de a urma o alternativa;

Miscarea in directia aleasa;

Evaluarea deciziei.

3. Consilierea propriu-zisa

Divizarea procesului de consiliere si orientare in componente structurale sau directii principale de actiune (cunoasterea, informarea si
consilierea/indrumarea) este conventionala. In practica consilierii si orientarii aceste componente se intrepatrund si se interconditioneaza, iar consilierea sau
indrumarea se constituie ca un corolar, ca o rezultanta a intregului proces.

3.1. Consilierea individuala se defineste prin relatia consilier-client, in cadrul careia consilierul asista clientul in rezolvarea problemelor mentale,
emotionale sau socio/profesionale. Programul de consiliere individuala se desfasoara in sesiuni (sedinte) terapeutice care confera clientului maxima
confidentialitate, ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice.

Patsula (1985) si Conger (1988) considera ca pasii procesului de consiliere individuala sunt:

Precizarea scopului interviului/intrevederii/sedintelor de consiliere;

Initierea unei relatii de colaborare si respect mutual;

Asigurarea implicarii clientului pentru obtinerea unor rezultate viabile la care sa adere si sa se simta coparticipant;

Asistarea clientului in analiza si clarificarea problemelor sale;

Asistarea clientului in evaluarea problemelor, obstacolelor, barierelor si constrangerilor - obiective sau subiective - pe care acesta le
resimte, a importantei si influentei acestora (prin analiza, rationalizare etc.);
 Sprijinirea clientului in (auto)evaluarea si interpretarea rezultatelor si analiza compatibilitatii acestora cu obiectivele personale cu privire
la cariera, viata personala etc.

Transformarea concluziilor in pasi ai unui plan realist de actiune.

Gysbers (1992) propune doua etape de baza in derularea procesului de consiliere individuala:

Identificarea scopurilor clientului, clarificarea problemelor:

1. identificarea initiala a problemelor si scopurilor clientului;

2. ascultarea parerilor, gandurilor, sentimentelor si rationamentelor clientului;

3. stabilirea naturii relatiei consilier-client si precizarea responsabilitatilor partilor;

4. culegerea de informatii despre client, prin utilizarea instrumentelor si tehnicilor de evaluare.

Rezolvarea problemelor si atingerea obiectivelor fixate de client:

5. asistarea clientului in indeplinirea telurilor sale cu luarea in considerare a tuturor datelor obtinute despre acesta;

6. dezvoltarea in comun a unui plan realist de actiune;

7. evaluarea rezultatelor si incheierea relatiei cu clientul, daca scopurile acestuia au fost atinse.

Janis si Mann propun un model al consilierii si orientarii in vederea alegerii profesiei care sa urmeze urmatoarele secvente (cf. M. Jigau, 2001, p. 206):

inventarierea posibilelor alternative ale optiunilor clientului;

identificarea obiectivelor personale de atins si a valorilor implicate in alegeri;

autoevaluarea personala, inventarierea sinelui, a aptitudinilor si achizitiilor in planul educatiei si formarii profesionale;

evaluarea riscurilor, a costurilor sau consecintelor negative si pozitive cu probabilitate maxima de a se produce;

cautarea de informatii suplimentare care sa faciliteze optiunea, cu asumarea de riscuri si/sau compromisuri minime;

reanalizarea consecintelor optiunii si eliminarea secventiala a acelor cai profesionale indezirabile sau de neatins in circumstantele date;

luarea deciziei si punerea in practica a alegerii facute.

Majoritatea specialistilor in domeniu arata ca cel mai dificil de realizat este primul contact dintre cel care solicita consilierea si consilier (cf. Adriana
Rotaru, 2002, pp. 50-53).

Prima sedinta trebuie sa se desfasoare intr-un loc special ales (cabinetul de consiliere); incaperea trebuie sa asigure intimitate si securitate ; consilierul si
clientul trebuie sa aiba o pozitie care sa le permita contactul vizual direct (de preferat ca intre cei doi sa nu existe mobilier-bariera, fiind recomandat
amplasamentul in coltul unei mese sau in fotolii fata in fata); punctualitatea trebuie impusa ca o prima regula.

Conversatia introductiva (spargerea ghetii) se poate realiza prin abordarea unor subiecte marunte, aparent fara legatura cu problema concreta. Consilierul
poate incepe prin a povesti o intamplare recenta, o experienta personala pentru a da impresia celui consiliat ca toata lumea poate sa aiba diferite probleme si
ca el, clientul, nu este singurul care intampina dificultati. De asemenea, comportamentul nonverbal al consilierului trebuie sa incurajeze exprimarea celui
consiliat: un zambet, o privire blanda, o strangere de mana etc.
Consilierul trebuie sa precizeze, inca de la inceput, caracterul confidential al intalnirii, sa isi delimiteze competentele (asistare si sprijin) si sa se asigure de
colaborarea clientului.

In cazul in care conversatia debuteaza dificil se pot adresa intrebari-invitatii, de genul: Poti sa-mi spui ce te preocupa ? ; Crezi ca am putea aborda
impreuna problema ta ? ;Eu te ascult. etc. Informatiile parvenite vor fi consemnate imediat sau inregistrate (reportofon, camera video etc.), cu acordul
prealabil al celui consiliat, reconfirmand caracterul strict confidential.

Asadar, prima sedinta de consiliere are ca obiectiv principal stabilirea relatiei de consiliere si identificarea problemei.

Durata eficienta a unei sedinte de consiliere este intre 40-60 minute.

Incheierea sedintei este un alt moment dificil. Este recomandabil ca limita de timp sa fie stabilita la inceputul intrevederii. Sublinierea incheierii sedintei
se poate face fie printr-o propozitie directa, Timpul nostru s-a terminat !, fie prin rezumarea celor discutate. Se stabileste urmatoarea intalnire, de comun
acord (Crezi ca ne mai putem vedea ?) ; nu se admite impunerea ei de catre consilier.

Obiectivul imediat al urmatoarei sedinte de consiliere trebuie considerat a fi identificarea problemei si a solutiilor acesteia.

In identificarea problemei trebuie sa se aiba in vedere faptul ca orice relatare are un continut cognitiv, facand referire la evenimente, persoane, lucruri, dar
si un continut afectiv, exprimat verbal/nonverbal. Acest continut afectiv este cel care genereaza, de fapt, dificultatile de identificare a problemei. Pentru
clarificari se folosesc parafrazarile, rezumarile, intrebari cat mai variate.