Consilierea centrata pe problema – Curs prof.univ.dr.habil.

Daniela Soitu

Consilierea orientată spre sarcină /problemă

Centrarea pe sarcină este eficientă, în general, în 8 situaţii – consideră Reid:1

1. Conflicte interpersonale - în familie, la locul de muncă;
2. Insatisfacţii în relaţiile sociale – în special pentru tinerii proaspăt plecaţi de acasă, la studii sau
la lucru;
3. Probleme în relaţiile cu organizaţii formale;
4. Dificultăţi în realizarea rolurilor – profesionale, de partener, de părinte;
5. Probleme de tranziţie socială – mutarea de la o situaţie la alta, de la un rol la altul;
6. Stres emoţional reactiv – văduvie, boală;
7. Probleme în asigurarea resurselor materiale adecvate;
8. Probleme comportamentale.

Practica centrată pe sarcină poate fi orientată spre o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată
de timp, în maximum 6-12 sesiuni. Presupune implicarea imediată în acţiune, datorită timpului limitat.
Se poate realiza în cinci faze - din care primele trei în cele două interviuri de început.2

Faza I
Explorarea problemei
Această etapă este bazată pe clarificări reciproce, fiind necesar ca, până la încheierea ei,
clientului să-i fie clar că participă la un proces voluntar, limitat în timp, cu faze distincte, care îi
angajează – pe el şi pe consilier - în activităţi care au ca scop rezolvarea problemelor – cel puţin a
unora dintre ele.
Problema, definită de Reid (1978) ca „o dorinţă neîntâlnită sau nesatisfăcută a clientului”, va
fi discutată din perspective diferite, în scopul identificării, clarificării şi evaluării ei de către client. În
cazul în care consilierul va considera necesară preluarea conducerii în identificarea problemei, va avea
grijă să nu distragă clientul de la schemele comprehensive familiare acestuia.
O dată identificată problema, consilierul va ajuta la formularea ei clară, într-o formă
conceptuală agreată de client.
Explorarea propriu-zisă a problemei va conduce spre răspunsuri la următoarele întrebări:
➢ Ce anume s-a întâmplat când a apărut această problemă?
➢ Cât de des se petrece?
➢ Cât de serioasă este problema pentru client?
➢ Ce a făcut clientul pentru rezolvarea ei?
➢ Cât de bine i-a reuşit acest efort?
Luând în considerare şi contextul:
➢ Ce factori cauzali există în jur?
➢ Care sunt obstacolele rezolvării problemei?
➢ Ce resurse trebuie implicate?

Identificarea de răspunsuri la aceste întrebări va oferi date pentru procesul cognitiv de evaluare sau
apreciere, văzut ca o acţiune în care consilierul utilizează cunoştinţele profesionale pentru a face
judecăţi în legătură cu evenimentele şi persoanele implicate.

1
Reid, W.J. – 1978, The Task-centred System, Columbia University Press, New York
2
Ford, Peter; Postle, Karen – 2000, „Task-centred practice and Care Management”, in Social Work Models,
Methods and Theories. A framework for practice (coord. Stepney, Paul şi Ford, Deirdre) Russell House
Publishing, Dorset, UK pp. 52-56
Consilierea centrata pe problema – Curs prof.univ.dr.habil. Daniela Soitu

Un pas important în această etapă constă în verificarea încadrării problemei în cele opt tipuri
specificate de Reid – neregăsirea, printre acestea, diminuând şansele de reuşită prin aplicarea acestui
model.
Acţiunea finală din cadrul acestei etape constă în trei testări:
a) Clientul conştientizează problema şi doreşte să lucreze la rezolvarea ei?
b) Situaţia în care se află clientul îi permite să lucreze asupra problemei identificate?
c) Este problema încadrată în termeni comportamentali – specifici, limitaţi, expliciţi?

Faza a II-a
Ierarhizarea si selectarea problemei ţintă

Problema ţintă este una recunoscută ca atare de client şi consilier, aleasă să fie rezolvată. O
astfel de problemă poate porni de la ceea ce îşi propune iniţial clientul, după cum poate fi modificată –
schimbată şi dezvoltată - pe parcursul procesului de identificare.
Autori în domeniu propun diferite modalităţi pentru demersul de ierarhizare a problemelor, în
ordinea importanţei pentru client:
a) inventarierea sau listarea problemelor pe un suport - flipchart;3
b) scalarea problemelor, facilitându-se analiza interrelaţiilor dintre ele.4

Faza a III-a
Selectarea scopurilor, identificarea activităţilor cheie şi realizarea contractului

A. Selectarea scopurilor
Modul în care clientul şi consilierul definesc şi încadrează problema devine crucial în
motivarea consilierului şi a clientului. Astfel, din formularea problemei trebuie să reiasă preocuparea
clientului, dar nu şi incapacitatea acestuia de a o rezolva. Maniera constructivă de enunţare va reflecta
acţiunile clientului pentru a obţine ce doreşte. Scopurile pot fi incluse în enunţul problemei doar dacă
părţile în cauză sunt gata să se angajeze în procesul de încadrare a scopurilor.

B. Identificarea activităţilor cheie

O astfel de operaţie este definită prin acţiunea planificată de rezolvare a problemelor,
identificând:
a) sarcini pe care le preia clientul între sesiuni;
b) sarcini preluate de consilier între sesiuni, uneori împreună cu utilizatorul de servicii, cu
clientul;
c) sarcini de realizat în cadrul sesiunilor de consiliere.
Practica orientată spre sarcină/problemă este destinată îmbunătăţirii deprinderilor
participanţilor de rezolvare a problemelor, ceea ce va susţine ideea că acel client, în sarcinile pe care şi
le asumă, are elemente de decizie şi de autodirecţionare.
Modelul acesta va putea împuternici clientul dacă el înţelege scopul sarcinilor şi modul în care
acestea vor afecta problema ţintă. Astfel, dacă direcţia de acţiune este cea dorită, clientul va
experimenta mai mult control în implementarea sarcinilor, reuşind, în final, să îşi dezvolte abilităţile
independente de rezolvare a problemelor. Cu privire la executarea sarcinilor, menţionăm că se pot

3
Priestley, J.; McGuire, P. – 1978, Social Skills and Personal Solving Problems, Tavistock, London
4
Milner, O’Byrne. – 1998, Assessment in social work, Macmilan
Consilierea centrata pe problema – Curs prof.univ.dr.habil. Daniela Soitu

prelua individual sau pot fi gândite pentru o antrenare a mai multor persoane în rezolvarea
problemelor, cu condiţia reciprocităţii.

C. Realizarea contractului
C.1. Generarea şi alegerea ideilor pentru rezolvarea sarcinilor
Participarea la generarea de idei noi reprezintă procesul cheie, creativitatea ajutând individul
să treacă peste eşecuri, să regăsească motivaţie pentru acţiuni şi optimism.
Generarea ideilor se poate realiza prin discuţii sistematice sau prin brainstorming, se poate
porni de la modalităţile identificate deja în acţiunile din trecut. Se utilizează întrebările pentru
clarificare, fiind foarte important ca primele sarcini propuse să fie mai uşoare, fezabile, cu şanse
rezonabile de succes. Aşadar, criteriile de alegere a ideilor vor avea în vedere succesul, relevanţa
problemei sau a sarcinilor şi motivarea participanţilor.
C.2. Motivarea în realizarea sarcinilor
Clienţii pot fi motivaţi pentru realizarea sarcinilor pornind de la ideea că vor ceva ce nu au, că
se va înregistra un pas în direcţia dorită, chiar dacă nu este oferită satisfacţia completă, că atingerea
sau neatingerea obiectivelor pentru fiecare pas reprezintă o motivaţie.
Este foarte importantă claritatea, de ambele părţi: clientul să înţeleagă procesul, iar consilierul
priorităţile, scopurile şi motivaţia clientului. Se identifică abilităţile şi punctele tari ale clientului, se
manifestă încredere, se învaţă din trecut, iar uneori poate fi util şi jocul de rol. De la sine înţeles este că
formularea unor scopuri ample va face mai dificilă împlinirea lor.
C.3. Planificarea detaliilor
Un pas semnificativ constă în planificarea detaliilor pentru implementarea sarcinilor.
Exemplu: un client anxios care are probleme de sănătate, dar refuză programarea la medic, se va
angaja să telefoneze medicului pentru o programare, precizând când, ce îi va spune, ce acţiuni se vor
mai realiza până atunci, costul tratamentului.
În scopul întăririi motivaţiei clientului, acesta poate dori un joc de rol sau să telefoneze din
biroul consilierului - în acest mod putând fi încercate mai multe scenarii.
De menţionat că planificarea include şi învăţarea abilităţilor necesare implementării. În acest
scop, consilierul ca întreba:
➢ Cum vei realiza aceasta?
➢ Cine va face asta?
➢ De ce este nevoie ca această sarcină să fie atinsă cu succes?
Nivelul detaliilor îl stabileşte consilierul, care se va împlica în îmbunătăţirea sau înlocuirea unei
acţiuni neadecvate.
Modelul centrării pe sarcină / temă / problemă poate fi adaptat în multiple modalităţi - spre
exemplu, se pot anticipa obstacolele care vor obstrucţiona acţiunile specifice de realizare a temei sau
întreg planul, dar, în acelaşi timp, un obstacol poate constitui chiar o problemă ţintă, caz în care
strategiile alese nu vor fi diferite de cele adoptate în cazul în care nu ar fi fost decât un impediment.
În planificarea detaliilor se pot utiliza tehnici precum:
✓ „Ce s-ar întâmpla dacă ...” – o tehnică prin care se pot realiza discuţii cu privire la
rezolvarea obstacolelor „cum”;
✓ tehnica „anti-sabotaj’ - de genul „Ce ar putea să nu meargă cu această temă?”. Discuţia se
poate centra pe eşecuri mai vechi şi pe identificarea oportunităţilor de învăţare.
Modelul este în mod explicit educaţional, ajutându-l pe client să repete sau să înveţe noi abilităţi
de rezolvare de probleme.
C.4. Rezumarea, acordul asupra problemei şi realizarea contractului se fac, în general, când
planul este complex, când sunt mai multe sarcini, când sunt implicaţi mai mulţi oameni sau când cei
care au de îndeplinit tema sunt copii.
Consilierea centrata pe problema – Curs prof.univ.dr.habil. Daniela Soitu

Contractul – un acord pentru a lucra împreună la rezolvarea problemelor sau pentru atingerea unor
scopuri specifice – este, aşa cum reiese din formulare, un act reciproc, putând avea o formă scrisă sau
una verbală. Exprimarea deschisă a acordului clientului pentru îndeplinirea sarcinilor este esenţială,
neadmiţându-se tăcerea în semn de consens. În contract se poate include planul în detaliu.

Faza a IV-a
Implementarea sarcinilor
Succesul acestei acţiuni depinde de implicarea în fazele anterioare ale procesului, clientul
putând lucra singur sau cu ajutorul altora. Consilierul va oferi încurajare şi sprijin, fără a fi necesar ca,
în această etapă, să petreacă mult timp împreună – se utilizează telefoanele, comunicarea electronică
etc.
Etapele de revizuire se prevăd încă din perioada planificării, astfel că:
a) se evaluează progresul – ca măsură a schimbărilor realizate în relaţie cu acţiunile ţintă şi cu
abilităţile de rezolvare a problemelor – şi eşecul, printr-un răspuns empatic din partea
consilierului.
b) se revizuiesc schimbările intervenite în acţiunile ţintă, ca o continuă explorare a
problemelor sub aspectele severităţii, frecvenţei, impresiei clientului şi a altor factori.
Întrebări utile:
✓ Ce schimbare s-a produs?
✓ Este satisfăcător nivelul schimbării pentru consilier şi client?
✓ Cât de durabilă va fi schimbarea?
✓ Ce factori au concurat la schimbare?
✓ Care a fost tema care a contribuit în cea mai mare măsură la schimbare?
✓ Analiza schimbării sugerează o modificare a concentrării muncii?
Dacă rezultatele acestor analize vor fi mulţumitoare, atunci va urma faza finală, dar dacă nu,
se va avea în vedere o sarcină revizuită sau o alta, nouă.

Faza a V-a
Încheierea intervenţiei
Şedinţa de concluzionare
Termenele de încheiere se stabilesc în primele sesiuni, în întâlnirile intermediare consilierul
reamintindu-i clientului cât timp a rămas. De menţionat că timpul stabilit nu este unul rigid, putându-
se continua întâlnirile până la îndeplinirea sarcinilor, dar nu mai mult de încă 4 sesiuni.
Revizuirea finală
Se urmăresc răspunsuri la întrebări precum:
✓ Care au fost problemele care au intervenit din afară?
✓ Care au fost schimbările petrecute de atunci? - acordând atenţie detaliilor.
Se revizuiesc împlinirile clientului şi abilităţile de rezolvare a problemelor, pentru ca acesta să
îşi dea seama de ceea ce a realizat. Consilierul îl va sprijini, astfel, în generalizarea noilor abilităţi.
Se întocmesc planuri de viitor, în legătură cu problema asupra căreia s-a acţionat sau cu altele.