V.

ETAPELE UNUI PROCES DE CONSILIERE

Charles Zastrow (1984 în Goian, 2004) prezintă consilierea din două perspective:
1. Perspectiva asistentului social, unde există trei etape:
a. Construirea relației
b. Explorarea problemelor în adâncime
c. Explorarea împreună cu clientul a soluțiilor alternative și alegerea unei căi de
acțiune.
2. Perspectiva clientului, care presupune:
a. Conștientizarea problemei („am o problemă”)
b. Relaționarea cu consilierul („cred că acest consilier mă poate ajuta”)
c. Motivația („vreau să mă schimb”)
d. Conceptualizarea problemei („problema nu mă depășește”)
e. Explorarea strategiilor de rezolvare
f. Selecția strategiei
g. Implementarea
h. Evaluarea.
Implicarea semnificativă a clientului atât în înțelegerea, cât și în rezolvarea problemei este în
special necesară.

Etapele unui proces de consiliere

Aceste componente se regăsesc într-o manieră reiterativă în procesul consilierii, proces care poate
fi împărţit în mai multe etape:
1. Stabilirea relatiei si cadrului in care are loc consilierea - presupune crearea unei atmosfere
de acceptanta, deschidere, empatie, securitate emotionala care invita clientul sa se deschida si
sa comunice. In prima sedinta se discuta ‘contractul’ de consiliere care ofera un cadru de
desfasurare si o structura procesului consilierii. Este importantă identificarea expectanţelor
clientului faţă de consiliere şi consilier, familiarizarea clientului cu procesul şi strategiile de
consiliere şi motivarea pentru a-şi asuma un rol activ în schimbare. Discutarea contractului
inlcude aspecte legate de timp, spatiu, definirea rolului consilierului, stabilirea unor scopuri
initiale, deontologie profesionala (confidentialitate) si aspecte financiare (daca este cazul).
2. Culegerea de informatii, definirea problemei – in etapele initiale ale unui proces de
consiliere se impune un demers de evaluare a clientului si situatiei sale in scopul clarificarii
dificultatilor cu care se confrunta. Evaluarea se poate realiza prin metode diferite: fie pe baza
de convorbire, anamneza, interviu, observatie care furnizeaza informatiile necesare clarificarii
problemelor.
3. Definirea obiectivelor consilierii, a rezultatelor dorite – se bazeaza pe informatiile si
rezultatele evaluarii, intrucat clarificarea problemelor ajuta la clarificarea scopurilor. Stabilirea
scopurilor consilierii trebuie făcută în termeni specifici, concreţi şi realişti. Identificarea
problemelor şi a ierarhiei în abordarea lor structureaza procesul consilierii si a sedintelor care
urmeaza si ajuta la alegerea strategiilor de lucru in consiliere.

Primele 3 etape pot fi parcurse în decursul a 1 – 4 şedinte, în funcţie de problematica în discuţie şi

personalitatea clientului.

4. Interventia propriu-zisa – consta in demersul de consiliere si strategiile folosite care trebuie

adaptate clientului (ex. varstei, tipului de personalitate) si rezultatelor urmarite (ex. depasirea
unei crizei existentiale, cresterea stimei de sine etc.). Ordinea de abordare a problemelor poate
să urmeze diferite criterii:
- a opţiunii clientului;
- a celei care poate fi ameliorată/rezolvată cel mai uşor (mai ales în cazul clientului care
are resurse minime de mobilizat în procesul schimbării şi are nevoie de întăriri pozitive
în ceea ce priveşte propria persoană);
- a gradului de stringenţă şi interferenţă cu activitatea cotidiană;
Intervenţia urmăreşte şi modificarea factorilor care au predispus, declanşat sau menţinut
problema (ex. stil cognitiv, stil de viaţă dezadaptativ, stil de coping, relaţii interpersonale
conflictuale etc.).
Intervenţia este etapa cea mai lunga si consistenta a procesului de consiliere. Ea presupune
învăţare în cadrul şedinţelor de consiliere şi prin exersare şi practicare independentă în mediul
real. Durata intervenţiei variază foarte mult in funcţie de cele trei variabile implicate in
procesul consilierii: clientul - consilierul - problema de rezolvat.
5. Monitorizarea evolutiei clientului, evaluari intermediare si redefinirea scopurilor –
monitorizarea este un proces continuu de raportare a evolutiei clientului si procesului
consilierii la scopurile si obiectivele inital formulate. Informatiile noi, reiesite pe parcurs,
permit re-definirea scopurilor initiale in acord cu schimbarile, transformarile care au avut loc
pana la momentul re-evaluarii situatiei.
6. Generalizarea si transferul invatarii. Evaluarea finala si incheierea. Şedinţele de încheiere
urmăresc evaluarea eficacităţii intervenţiei şi pregătirea terminării relaţiei terapeutice.
Monitorizarea continua ne indica momentul la care sunt atinse obiectivele propuse in consiliere
si /sau este indicate incheierea consilierii. In acest stadiu clientul este capabil sa transfere si
generalizeze aspectele invatate in procesul consilierii si comportamentele adaptative dobandite
in viata sa.
Incheierea relatiei de consiliere este un moment important care are nevoie de o atentie si
focalizare speciala, ca o ultima etapa a consilierii in care se ‘dizolva’ transferurile, are loc
separarea si individuarea clientului. In functie de caz, incheierii i se poate aloca una sau mai
multe sedinte de consiliere. După parcurgerea unui demers de consiliere se recomandă urmărirea
evoluţiei clientului la intervale mai mari de timp (după 2 luni, 6 luni, etc), în măsura în care acest
lucru este posibil.

Deschiderea şi închiderea şedinţei de consiliere

Consilierul trebuie să fie punctual. Momentul de începere poate fi marcat de un simplu

zâmbet asociat cu o mişcare a mâinii ca o invitaţie de a lua loc. Urmează formula introductivă de
salut cum ar fi : “Bună ziua. Vă rog luaţi loc”. Consilierul trebuie să lase clientului o mică pauză,
dându-i şansa de a vorbi. Dacă trec mai multe secunde şi clientul nu are de gând să vorbească
atunci consilierul trebuie să iniţieze o anumită formă de comunicare. În permanenţă, consilierul
trebuie să fie pregătit pentru scurte conversaţii banale, colaterale problemelor propriu-zise.
Consilierul ar trebui să ţină cont de următoarele:
- să reducă anxietatea iniţială a clientului până la un nivel care să permită clientului să
vorbească despre el însuşi;
- să fie reţinut în a vorbi excesiv;
 - să asculte cu atenţie ceea ce spune clientul şi să încerce reconstruirea imaginii lumii aşa
cum o descrie el;
- să fie conştient de faptul că alegerea unor anumite subiecte de client îi oferă o viziune
asupra scării de priorităţi a clientului său.
Încheierea şedinţei reprezintă acceptarea unor limite de timp foarte importante. De obicei
consilierul începător este nesigur asupra momentului în care trebuie să încheie şedinţa. În general,
durata eficientă a unei şedinţe de consiliere este de 45-50 de minute, maximum admis este de 1 h
după care apare saturaţia. Clientul trebuie să fie conştient de faptul că sedinţa s-a încheiat.
Încheierea se referă la ceea ce a avut deja loc şi niciun material nou nu mai trebuie discutat.
Excepţie se face în cazul în care clientul prezintă o problemă care este extrem de urgentă pentru
el, iar singur se consideră incapabil să o rezolve. Consilierul poate folosi unele fraze scurte şi
explicite la încheierea unei şedinţe, cum ar fi : “Se pare că timpul nostru s-a terminat pentru
astăzi”; “Cred că e timpul să ne oprim aici pentru astăzi”. Alte modalităţi de încheiere a şedinţei
sunt concluzia trasă de client, folosirea rezumării de către consilier, sau feedback-ul reciproc care
îi implică pe ambii membri ai relaţiei de consiliere.