Universitatea Hyperion

Durere, pierdere și doliu

Referat Consiliere Psihologica

Eliza Ologeanu (Iancu)

Master Psihologie Cliinica
Anul 2
 Majoritatea oamenilor vor experimenta pierderi la un moment dat în viața lor. Durerea este o
reacție la orice formă de pierdere. Doliul este un tip de durere care implică moartea unei persoane
dragi.
Doliul și durerea cuprind o serie de sentimente, de la tristețe profundă la mânie. Procesul de
adaptare la o pierdere semnificativă poate varia dramatic de la o persoană la alta. Depinde adesea de
fondul, credințele și relația unei persoane cu ceea ce s-a pierdut.

Daca ne permitem doliul , ne putem teme ca ne va coplesi, de aceea putem alege sa il evitam, sa
il suprimam. O pacienta a formulat astfel:” Eu am intotdeauna in fata ochilor iaginea fratelui meu
mort , cu toate hainele sale intr-o groapa deschisa. Cand accept in inchipuirea mea ca fratele meu,
intradevar s-a dus si mormantul este acoperit, nu mai simt deloc caldura care exista intre el si mine.Si
atunci ce trebuie sa fac cu caldura asta? Totul ar fi rece si fara rost!

Durerea nu se limitează la sentimentele de tristețe. Poate implica, de asemenea, vinovăție, dor,

furie și regret. Emoțiile sunt adesea surprinzătoare prin puterea sau blândețea lor. De asemenea, poat fi
confuzie. O persoană poate părea că tine doliu dupa o relație dureroasă. Un altul poate jeli un iubit care
a murit de cancer și totuși să simtă ușurare că persoana nu mai suferă.

Diferitele sentimente, gânduri și comportamente pe care oamenii le exprimă în timpul doliullui

pot fi clasificate în două stiluri principale: instrumental și intuitiv. Majoritatea oamenilor afișează un
amestec dintre aceste două stiluri de durere:
• Durerea instrumentală se concentrează în principal pe sarcinile de rezolvare a
problemelor. Acest stil presupune controlul sau minimizarea expresiei
emoționale.
• Durerea intuitivă se bazează pe o experiență emoțională accentuată. Acest stil
presupune impartasirea sentimentlor, explorarea relației pierdute și luarea în
considerare a mortalității.

Modele de doliu

Durerea poate varia între indivizi. Cu toate acestea, există încă tendințe globale în modul în care
oamenii fac față pierderilor. Psihologii și cercetătorii au conturat diverse modele ale doliului. Unele
dintre cele mai cunoscute modele includ cele cinci etape ale doliului ,cele patru sarcini de doliu și
modelul procesului dual .

Cinci etape ale doliului

În 1969, Elisabeth Kubler-Ross a identificat cinci etape liniare de durere:

• Negare
• Furie
• Negociere
• Depresie
• Acceptare

Kubler-Ross a dezvoltat inițial acest model pentru a ilustra procesul de deconectare. Cu toate
acestea, în cele din urmă, ea a adaptat modelul pentru a răspunde la orice tip de durere. Kubler-Ross a
remarcat că toată lumea trăiește cel puțin două din cele cinci etape ale durerii. Ea a recunoscut că unele
persoane pot revizui anumite etape de-a lungul mai multor ani sau de-a lungul vieții.
 Patru sarcini ale doliului

Psihologul J. W. Worden a creat și un model etapizat pentru a face față morții unei persoane
dragi. E l a împărțit procesul de doliu în patru sarcini:

• A accepta realitatea pierderii

• A lucra prin durerea doliului
• A se adapta la viață fără cel decedat
• Amenține o legătură cu persoana decedată în timp ce viața contiuna

Model procesului dual

Ca o alternativă la modelul liniar bazat pe stadii, Margaret Stroebe și Hank Schut au dezvoltat
un model de proces de durată. Au identificat două procese asociate cu doliul:

Activitățile orientate spre pierdere direct legate de deces. Acestea includ:

Plansul
Dorul
Tristețe, negare sau furie
Ramanerea in circumstanțele morții
Evitarea activităților de restaurare

Activitățile orientate spre restaurare

Adaptarea la un nou rol
Gestionarea modificărilor în rutină
Dezvoltarea de noi moduri de conectare cu familia și prietenii
Cultivarea unui nou mod de viață.
Stroebe și Schut sugerează că majoritatea oamenilor se vor misca între activitățile orientate spre
pierderi și cele orientate spre restaurare.

Doliul complicat

Experiența durerii nu este ceva de care o persoană se recuperează complet. Cu toate acestea,
timpul modifică de obicei intensitatea. Cu toate acestea, aproximativ 15% dintre persoanele care au
pierdut o persoană iubită vor experimenta „doliucomplicată”. Acest termen se referă la o formă
persistentă de durere, care durează un an sau mai mult.

Simptomele prelungite pot include:

Tristeță intensă și durere emoțională

Sentimente de gol și de deznădejde
Dorința de a fi reunit cu defunctul
Preocuparea cu decedatul sau cu circumstanțele decesului
Dificultate de implicare în amintiri fericite ale persoanei pierdute
Evitarea amintirilor decedatului
Un simț redus al identității
Detașarea și izolarea de prieteni și familie supraviețuitori
 Lipsa dorinței de a urmări interese sau planuri personale

Manualul DSM-5 nu clasifică duoliul complicat ca o tulburare clinică. Cu toate acestea, include
criterii de diagnostic pentru „tulburarea persistentă a doliului persistent” în secțiunea tulurarilor care
necesită studii suplimentare.

Sindromul inimii frante

În general, durerea nu poate ucide o persoană. Acestea fiind spuse, există cazuri în care stresul
sever ar putea dăuna inimii unei persoane sănătoase. Atunci când o persoană experimentează un
eveniment șocant, corpul ei se umple de hormoni de stres. Acești hormoni pot provoca o parte din
inima unei persoane să se umfle rapid și să nu mai pompeze. Restul inimii continuă să bată, făcând
sângele să curgă neuniform. O persoană poate simți dureri toracice intense, similare unui atac de cord
(dar spre deosebire de un atac de cord, arterele nu sunt blocate). Această defecțiune temporară se
numește „sindrom de inimă frante”.

Consilierea in Doliu

În situatia de pierdere prin deces, consilierul trebuie să aibă în vedere atât rolul, cât şi functia
socială a doliului. Studiile privind evolutia riturilor de separare indică faptul că în societatea actuală
moartea începe să fie exclusă din dreptul său de fapt social, printr-o mişcare gradată de anulare a
perspectivei doliului, a momentul mortii, a propriei morti. Doliul devine incompatibil cu societatea
actuală în care exprimarea publică a durerii este percepută ca patologie. „Omul depresiv” actual suportă
cu dificultate moartea şi de aceea trebuie ca functia publică a doliului să fie renegată. În acest fel, nu
mai există nici un subiect al mortii. În societatea thanatofobă nimeni „nu mai moare”, iar dacă moartea
survine „accidental” este necesară discretia, pentru că moartea este indecentă şi inconvenabilă

Abia atunci cand pierderea este acceptata ca realitate, poate fi experimentata si elaborata
durerea doliului.Abia atunci are loc o adaptare la lumea din jur in care persoana pierduta nu se mai afla.
Partea netraumatizata ar dori sa traiasca si sa fie fericita, in schimb partea traumatizata face totul pentru
evitareasituatiilor care ar putea provoca o noua pierdere.

Multe dintre strategiile consilierului care sunt utilizate în tratamentul tulburărilor de anxietate și
depresie, cum ar fi expunerea gradată la situații evitate sau de temut, creșterea evenimentelor plăcute și
disputarea gândurilor irationale, pot fi apelate pentru lucrul cu persoane îndurerate (Kavanagh, 1990).
Strategiile care se concentrează pe creșterea sentimentului de control și bunăstare pot contribui la
facilitarea adaptarii.

Interventia propriuisa in cabinet se poate face respecatand urmatoarele etape

• Incurajarea exprimarii emotiilor, gandurilor, comportamentelor si a copingului cu

doliul

Exprimarea interesului si curiozitatea profesionala de a afla cat mai multe despre cum subiectul
experimenteaza doliul il ajuta pe acesta sa verbalizeze si sa contureze mai bine sentimentele si
gandurile lui. Prin stilul de ascultare activa, psihologul furnizeaza sugestiile conversationale pentru a
face cat mai clara si laborioasa povestea lui si astfel subiectul identifica si numeste fiecare din trairile
lui. Aceasta este adevaratul inteles al acestei faze, de a ajuta subiectul sa identifice, sa denumeasca si
sa descrie sentimentele, gandurile si comportamentele doliului sau.
 • Evaluarea sigurantei subiectului si formularea planului de siguranta

Oricand pare potrivit pe parcursul comunicarii, clinicianul trebuie sa-si ia libertatea sa intrebe
despre existenta gandurilor suicidare active in prezent sau in trecut. Siguranta subiectului are prioritate
in fata oricaror activitati din interventia in criza. Trebuie evaluata cu grija vulnerabilitatea generala
pentru suicid, prin explorarea atat a istoriei de suicidalitate, cat si a existentei ideatiei suicidare in
prezent. De importanta deosebita este decelarea relatiei dintre prezenta ideatiei suicidare si doliul sau
cu psihopatologia de co-morbiditate, precum depresia, anxietatea, tulburarea postraumatica,
personalitatea borderline, etc. Primul lucru concret care poate sa-l faca, este sa se intoarca spre familie
si prietenii lui, sa sparga izolarea si sa accepte sa vorbeasca, sa pune in cuvinte doliul dar si speranta
lui. Este important sa nu traiasca singur doliul. Daca este singur, se poate adresa unor grupuri de auto-
ajutor existente in comunitate;

• Reimputernicirea subiectului cu capacitatea de a restaura functionarea si relocarea

emotionala a persoanei care a decedat
Contrar a celor care s-ar putea crede, in aceasta etapa lucratorul in criza nu trebuie sa se
focalizeze pe usurarea distresului subiectului, ci pe re-imputernicirea lui cu capacitatea de a se
reconecta la viata curenta si de a merge inainte. Cum un individ depaseste distresul pierderii si cel al
separarii sunt probleme prea personale ca cineva din afara sa-i spuna ce sa faca sau sa-i tina lectii si
discursuri; astfel de abordari sunt sortite esecului. In schimb, ajutorul oferit subiectul de a incepe sa se
reinsereze in viata obisnuita, sa recupereze rutinele de munca, familiale, de odihna si de recreere, sunt
binevenite.

• Prezentarea resurselor disponibile si indrumarea

Interventia continua cu introducerea subiectului in resursele pe care comunitatea le ofera persoanelor
care se confrunta cu doliul precum: consilieri si terapeuti specializati in acest domeniu, grupuri de
discutii si auto-ajutor, consiliere spirituala, organizatii religioase si de consiliere religioasa, servicii de
sanatate mentala, organizatii sau agentii care ofera consiliere legala, financiara sau ajutor domestic

Tehnici CBT pentru a ajuta travaliul de doliu (Morris, 2008)

Stabilirea unei rutine simple (Orar regulat de masă și culcare)

Creșterea evenimentelor plăcute promova activități de auto-îngrijire (Controale medicale
periodice, exercițiu zilnic, aport limitat de alcool
Psihoeducatie referitoare la procesul doliului ( etape)
Compartimentarea grijilor (Liste de griji)
Expunere gradată la situații dificile sau evitate ( poe, artefacte a
Disputarea gânduriIor irationaIe
Oferirea unui cadru de luare a deciziilor structurat
Bibliografie

1. Georgescu, M Introducere in consilierea psihologica, Ed. Paideia, Bucureşti, 2003.

2. Gire, J. (2014). How Death Imitates Life: Cultural Influences on Conceptions of Death and
Dying. Online Readings in Psychology and Culture, 6(2). Retrieved from
https://scholarworks.gvsu.edu/cgi/viewcontent.cgi?
referer=https://www.google.com/&httpsredir=1&article=1120&context=orpc
3. Is broken heart syndrome real? (2017, December 12). American Heart Association. Retrieved
from http://www.heart.org/HEARTORG/Conditions/More/Cardiomyopathy/Is-Broken-Heart-
Syndrome-Real_UCM_448547_Article.jsp#.Ww3GkUgvyM8
4. Kersting, K. (2004, November). A New Approach to Complicated Grief. Monitor on
Psychology, 35(10). Retrieved from https://www.apa.org/monitor/nov04/grief.aspx
5. Ruppert, Fran, Trauma. Atasament, constelatii familiale,Bucuresti, Editura 3, 2008
6. Radu Vrasti Ghid Practic de Interventie in Criza