UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

MASTER PSIHOLOGIE CLINICA SI CONSILIERE PSIHOLOGICA

AN II

CAIET DE PRACTICA

Coordonator stiintific

Conf. univ. dr. Tamara Barsanu

Masterand

Raluca- Maria Adam

BUCURESTI

2019
 TEHNICA NARATIVA PRIN RECONSTRUCTIA MOMENTULUI

Argument. Experienta cunoasterii de sine este fascinanta, poate dureroasa uneori,

dar folositoare si obligatoriu necesara pentru cresterea si dezvoltarea noastra ca
oameni. Putem realiza multe in viata: cariera, familie, prestigiu, avere, relatii, dar
marea realizare trebuie sa fie inauntru nostru: cunoastere de sine, acceptare de sine
si de ceilalti, flexibilitate, liniste, echilibru si placere de a trai, curiozitate pentru a
invata lucruri noi, tainica stiinta de a trece peste tristeti si probleme cu zambetul pe
buze si cu umor, bucuria clipei…

Argumentarea teoretica. Asa cum afirma si Martha Withmore Hickman, “in

mijlocul unei absente, apare o prezenta”. ( Vindecare dupa pierderea unei persoane
dragi, 2014).

Pierderea unei persoane dragi sau a unui lucru important poate fi o încercare a
vieții foarte dureroasă. Tristețea, amestecată cu alte emoții ca teama, furia și
vinovăția sunt reacții normale, necesare în fața unei pierderi. Fiecare își poarta
doliul diferit, dându-ți voie să trăiești doliul este o parte importantă și sănătoasă a
procesului de vindecare a rănilor sufletești.

Mulți consideră că un plus de suport din partea unui psiholog sau psihiatru ajută
la a promova un proces sănătos de recuperare. Doliul este un proces în care cu cât
intelegi mai mult si lucrezi mai activ, cu atât mai eficientă este vindecarea.

Ce este doliul? Doliul este raspunsul emotional la pierdere. De cele mai multe ori
el este răspunsul la pierderea unei persoane iubite sau a divorțului, dar poate fi trăit
si în urma pierderii slujbei sau a locuinței, pierderea unui animal, a unei prietenii,
pierderea sprijinului dupa trăirea unei traume, pierderea stabilității financiare, etc.
De obicei, pierderi mai însemnate înseamna suferință mai intensă. De asemenea,
schimbările importante în viață cum ar fi mutatul, schimbarea locului de munca,
plecarea copiilor de acasă sau pensionarea pot aduce stări psihologice de doliu care
au nevoie de a fi tratate ca pierderi.

In 1969, Elisabeth Kubler- Ross (“On death and dying”, 1969) a identificat 5
stadii ale durerii:

2
 - Negarea
- Furia
- Negocierea
- Depresia
- Acceptarea

Stadiile și sentimentele asociate doliului

Suferința psihică provocată de doliu are implicații emotionale, fizice,

comportamentale, sociale si spirituale. În funcție de personalitatea fiecăruia,
valorile familiei, cultura si credința religioasă, suferința se poate manifesta diferit.
Dacă modul de manifestare și de trăire este diferit, cercetatorii au demonstrat că
procesul de prelucrare a pierderii are cateva stadii ordonate și previzibile:

Șoc și neîncredere – imediat după o pierdere sau un eveniment traumatic mulți

oameni au spus ca se simt amorțiți, nu cred că evenimentul s-a întâmplat sau chiar
îl neagă.

Tristețea – este sentimentul sănătos și normal a fi simțit într-o situație de

pierdere. Pot apărea de asemenea sentimente de gol interior, disperare, dorința de
singurătate sunt de ademenea naturale în situații de pierderi importante. Ca
manifestare a tristeții profunde, putem să plângem mult dar în timp tristețea se va
sedimenta. Dar dacă nu se simte nici o îmbunătățire de la o zi la alta s-ar putea să
ne confruntăm cu o depresie.

Vinovăția – alt sentiment comun este regretul sau vinovăția față de lucrurile care
au rămas nespuse sau nefăcute. Am putea sa ne simțim vinovați pentru ca nu am
făcut ceva pentru a preveni pierderea chiar dacă nu era nimic de făcut, sau
vinovăția față de sentimentele de ușurare după o boala lungă și dureroasă a celui
drag.

Furia/enervare – deseori pierderea poate părea nedreaptă și ne face să ne simțim

furioși sau revoltați. S-ar putea sa simțim nevoia de la învinui pe cineva pentru
aceasta nedreptate – Dumnezeu, doctorul, persoana care a plecat de lângă noi
pentru ca ne-a abandonat, chiar și pe noi înșine. Pentru mulți, terapia pentru
depășirea pierderii este un exercițiu pentru iertare sau pentru eliberarea de furie.

3
 Frica – o pierdere semnificativă poate activa sentimente de anxietate, neputință și
nesiguranță, mergând chiar până la apariția atacurilor de panica. Pierderea unei
persoane dragi ne poate face să fim anxioși față de schimbările din viață cărora va
trebui să le facem față, noi reponsabilități pe care acum le avem de înfruntat în alte
condiții și în general teama de necunoscutul care ne așteaptă într-o nouă etapă a
existenței noastre .

Simptome fizice – datorită nivelurilor intense de stres asociat cu suferință psihică

provocată de pierdere, organismul nostru răspunde și din punct de vedere fizic nu
doar emoțional. Probleme fizice comune pot include oboseală, greață, amețeală,
pierdere sau câștig în greutate, dureri și insomnie.

Toate aceste simptome fizice și/sau emoționale se estompează în timp pe

parcursul acceptării pierderii. In timp, vom putea să trecem peste trauma provocată
de pierdere și să ne regăsim pace interioară.

Psihologul J. W. Worden ( “Grief counseling and grief therapy”, 2014) a creat, de

asemenea, un model de a face fata pierderii unei persoane dragi. El a impartit
procesul de recuperare in 4 etape:

- Acceptarea realitatii pierderii

- Sa munceasca pentru a depasi durerea pierderii
- Sa-si ajusteze viata fara cel decedat
- Sa mentina o legatura spirituala cu cel decedat, dar in timp ce-si continua
viata.

Ca o alternativa la abordarea lineara a durerii cauzate de pierderea unei persoane,

Margaret Stroebe si Hank Shut (“ The dual process model of coping with
bereavement: rationale and description”, 1999) au dezvoltat un model dual de a
face fata acestei dureri, ei au identificat doua procese asociate doliului, incluzand:

1. Activitati mai putin orientate sunt cele legate direct de moarte, acestea
incluzand:
- Plansul
- Jelitul
- Trairea tristetii, a negarii sau mania
- A trai cu amintirea mortii

4
 - Evitarea oricaror activitati de recuperare
2. Activitatile de recuperare sunt associate pierderilor secundare, cum ar fi
relatii, rutina, locuri de munca. Activitatile de recuperare includ:
- Adaptarea la noul rol
- Managerierea schimbarilor din rutina
- Dezvoltarea noilor cai de comunicare cu familia si rudele
- Dezvoltarea unui nou mod de viata

Stroebe si Shut sustin ca majoritatea oamenilor vor oscila intre activitatile mai
putin orientate de recuperare si cele de recuperare, de-a lungul existentei lor.

Depresia si doliul

In DSM V nu este definit doliul ca si o tulburare, desi sunt semne ale doliului care
seamana cu cele ale depresiei, cum ar fi retragerea din viata sociala. Cum facem
deosebirea dintre depresie si doliu? Doliul apare in urma pierderii unei persoane,
pe cand, depresia poate aparea oricand. Tristetea de la doliu este strans legata de
pierderea unei persoane, pe cand persoana cu depresie are un sens major de
disperare, lipsa oricarei bucurii, simte ca nu e bun de nimic. Simptomele din cazul
doliului se pot imbunati in timp, de la sine, pe cand cele din cazul depresiei, se pot
acutiza si de obicei au nevoie de ajutorul unui terapeut.

In ciuda acestor diferente, depresia si doliul nu se exclude reciproc. Daca cineva

este predispus la depresie, atunci pierderea cuiva drag poate fi un factor
declansator al depresiei. Daca cineva este deja in depresie, va trai mult mai acut si
mult mai mult timp, pierderea cuiva drag.

Tulburarea de durere prelungita este o conditie ce efecteaza aproximativ 10% din

persoanele indoliate. Se crede ca exista o legatura intre afectarea integrarii amintirii
pierderii , adica intre prezenta amintire a pierderii si dezorganizarea memoriei, si
sunt implicate in tulburararea de durere prelungita. Reconstructia narativa,
dezvoltata initial pentru reducerea stresului posttraumatic este o tehnica integrativa
si consta in expunerea la amintirea pierderii, scrierea detaliata a pierderii si
elaborarea semnificatiei personale a pierderii pentru persoana indoliata, s-a
demonstrat a fi eficienta in tratarea simptomelor de intruziune.

5
Metodologia cercetarii.

Obiective. Alaturi de descoperirile din domeniul terapiei cognitive

comportamentale, care include reconstructia cognitiva si expunerea, in tratarea
eficienta a tulburarii de durere prelungita, sugeram si implementarea tehnicii
narative, astfel, voi prezenta un studiu al unei femei care sufera de tulburare de
durere prelungita , dupa pierderea tatalui. Consilierea a avut loc la cabinetul
personal, din Bucuresti, strada 11 iunie.

Instrumentele si metodele psihologice utilizate.

Am folosit Scala pentru identificarea durerii prelungite (PGD), care evalueaza

gandurile comune, sentimentele si comportamentele unor persoane care au pierdut
pe cineva drag. Acest chestionar este important in masura in care ne ilustreaza
intensitatea reactiei la pierdere. Itemii faceau apel la stresul de separare, simptome
comportamentale si emotionale. Fiecare dintre acesti itemi, avea o scala de
referinta de 5 puncte ( 1- deloc, la 5- foarte frecvent) si referitoare la severitate ( 1-
deloc, la 5- covarsitor). Scorul total se obtine din suma itemilor. Scala de depresie
Beck a fost utilizata, de asemenea, fiind un raport de sine cu 21 de itemi, in care se
abordeaza cognitiv, comportamental si afectiv, fetele depresiei, avand o mare
validitate. Ca metoda de diagnostic s-a folosit si DSM V, pentru evaluarea
comorbiditatilor de pe axa I.

Studiu de caz. In acest studiu de caz, prezint implementarea tehnicii narative prin
reconstructie, a unui client diangnosticat cu tulburare de durere prelungita ce sufera
de amintiri intruzive, studiu ce are date luate inainte de inceperea tratamentului,
dupa tratament si la 3 luni dupa incetarea acestuia. Naratiunile spontane ce
presupun momentul pierderii, inainte si dupa tratament, sunt analizate si
inregistrate pentru a urmari schimbarile. Ipotetic, gandim ca efectele tehnicii
narative prin reconstructie se vor vedea in imbunatatirea masurilor de a face fata
stresului si imbunatatirea organizarii povestirii traumei, dupa interventie.

Pacientul. G. este o femeie de 35 de ani si cea mai tanara dintre cei 3 frati. La
momentul prezentarii, ea avea un master in domeniul Stiintelor Sociale si locuia
cu partenerul ei de 2 ani. Tatal ei murise de cancer cu un an in urma.

6
Ea se plangea ca are probleme in a-si continua viata din cauza amintirilor recurente
si dureroase pe care le avea cu tatal sau, al dorului intens care il avea,impreuna cu
anxietati legate de abilitatea ei de trai fara el. Ea spune ca nu a putut accepta
pierderea acestuia si sa accepte faptul ca moartea este un eveniment ireversibil. A
trecut prin momente de amorteala si detasare fata de amintirea faptului ca tatal nu
mai exista. Ea se plange ca aceste modificari de dispozitie le are si din frica de a
ramane singura si o fac dependenta de partenerul ei de viata, la un grad care le
afecteaza viata de cuplu. Ea a fost diagnosticata cu tulburare de durere prelungita,
conform criteriului lui Prigerson (2009).

Procedura. Consilierea s-a desfasurat in cabinetul personal, din Bucuresti, strada

11 iunie. G. a apelat la tratament dupa ce o prietena a sfatuit-o in acest sens. La
prima intalnire, ea a primit o descriere a procedurii si evaluarile ce o insotesc, si a
semnat un acord in acest sens. Dupa evaluari, pe Chestionarul de durere prelungita
obtinuse 12, scor ce nu clasa pierderea ca un eveniment traumatic, dar care
demonstra intruziuni intensive, evitare si emotii negative dupa pierderea tatalui. Pe
scala Beck, a obtinut un scor de 54, plasand-o in depresie severa.

La prima intalnire, G. a spus ca isi considera moartea tatalui ca cel mai intruziv
eveniment. Acest eveniment il lega de intalnirea cu oncologul tatalui, dupa 6 luni
de la diagnosticare. La aceasta intalnire, tatal a fost diagnosticat cu metastaze
cerebrale, unde el a reactionat extrem: tipand si plangand. Acest eveniment il
constituie momentul durerii.

Sesiunea 2. S-a desfasurat pentru a o familiariza pe G. cu terapia si pentru a invata

mai multe despre trecutul ei. Ea a descris relatiile cu parintii ca fiind “sacaietoare,
pline de critica.” G. isi aminteste ca fiind atasata de tata, careia ii era greu sa fie
singur. Isi aminteste de tata petrecand mult timp cu ea cand era copil, si cand a
crescut, isi aminteste ca ii cerea sfaturi in legatura cu diferite subiecte. El obisnuia
sa “imparta cu ea secrete de familie”. In perioada de dinaintea bolii, G, isi
aminteste ca s-a indepartat de tata, dorindu-si mai multa independenta. Ea simtea
ca aceasta relatie este prea intensa si pune o povara pe ea limitandu-i abilitatea de a
se dezvolta si in alte arii.

G, noiembrie 13, 2018: “Tata mi-a spus ca a descoperit o masa la plamani, pe

care medicii trebuie sa o investigheze. Cu cateva zile inainte de asta, el a vrut sa

7
ne vedem, eu am incercat sa aman acea intalnire, de fiecare data cand sugera
asta, eu veneam cu o alta scuza, la vremea aceea eram foarte ocupata cu o relatie
de cuplu…atunci tata a simtit ca vreau sa pastrez distanta dintre noi. M-a rugat sa
merg cu el pentru biopsie, se baza pe mine, dar s-a intamplat ca in acea zi sa am
foarte mult de munca si sa nu pot pleca, in sfarsit, a mers insotit de mama….”

G. a dezvaluit ca separarea nu a fost usoara si a fost acompaniata de vina. Cand i s-

a spus de boala tatalui, ea a simtit ca faptul ca l-a abandonat i-a cauzat aceasta
boala.

Sesiunea 3. “De fiecare data cand eram distanta sau suparata, ma simteam
vinovata”. Aceasta sedinta o fost inceputul de a lucra pe evenimentul
dureros….acesta a fost la 6 luni dupa ce a primit diagnosticul de cancer. Inainte de
acesta, G. si familia erau optimisti si increzatori in reusita in fata bolii. Momentul
dureros, a fost cand au fost anuntati exact opusul: tatal avea metastaze cerebrale.

Inceperea reconstructiei a fost deosebit de provocatoare. Ii era greu sa se

concentreze si sa-si aminteasca detalii despre eveniment. Vorbirea ii era inceata si
reliefa ca este intr-o stare de anxietate. Deseori casca, cu cat era mai stresant
emotional, cu cat ea devenea mai plicitisita si somnoroasa.

T: “ Ce iti amintesti despre eveniment? Spune-mi cum a inceput totul. Te rog,

descrie trecutul, vremea, gandurile si sentimentele tale in acel moment. Urmareste
firul si spune-mi cum s-a petrecut totul minut cu minut.

G: Era vineri, nu-mi amintesc foarte multe…

T: Nu te grabi…

G: Nu-mi amintesc, chiar nu-mi amintesc ( cascand, parand detasata).

T: Poti inchide ochii, incearca sa-ti amintesti. Ce anume purtai? Cum arata
camera?

G: Ce purtam? Nu-mi amintesc… camera era mica, la capatul uni hol…nu-mi

amintesc…era vineri…prietenul meu si cu mine…intentionam sa plecam la
mare,asa ca a trebuit sa anulez, am fost suparata initial, ca trebuie sa renunt la
viata mea pentru tatal meu…e groaznic ceea ce spun….

8
T: E normal…tu vroiai timp pentru noua relatie…sa petreci o noapte in spital,
insa, e frustrant si suparator.

G: Era vineri, era o zi linistita, cred ca purtam un tricou, era maro, in acea
dimineata m-a sunat fratele…mi-a spus ca doctorii au descoperit metastaze
cerebrale…trebuia sa merg luni la el la spital, era randul meu, mi-l amintesc stand
in camera, vorbind, era intr-o stare buna, lua steroizi pentru a-i suprima durerile
si a-i da o stare mai buna, m-a suparat ca se comporta ca si cum s-ar face bine,
era optimist, total nerealist…

T: Ce anume te-a facut asa de nervoasa?

G: Nu stiu exact….poate ca stiam ce il asteapta, era greu pentru mine sa fiu

nerealista, sa am asteptari nefondate…

T: De fapt el stia una si tu stiai altceva, nu? Inainte i-ai ascuns lucruri?

G: Exact, decizia de a-i ascunde lucruri…a fost dificil.”

G. parea sa se lupte cu sentimente intense de vinovatie. Aceste sentimente o

impiedicau sa exprime si alte emotii. Ca sa depaseasca aceasta dificultate, i-am
sugerat ca supararea si agresivitatea erau parti normale in orice familie si am
incurajat-o sa se exprime liber. Aceasta incurajare a facut-o pe G. sa continue si sa
descrie intalnirea cu doctorul:

G:” Doctorita atunci a ajuns. Era foarte rigida si ingandurata. Avea o atitudine in
care isi anulase orice emotie, venise cu gandul sa scape repede. Imi amintesc cum
a intrat in camera, am realizat cum s-a schimbat tata la fata, am vazut un
sentiment de teama, de groaza pe fata lui…dintr-o data, bunastarea s-a dus, s-a
schimbat instant, si atunci doctorita i-a spus emotionata: “ sunt metastaze
cerebrale, avem doua optiuni, fie te canalizezi pe sedintele de radioterapie, fie pe
chimioterapie”. Asta a fost tot. a parasit camera si a lasat in urma ei soc si
groaza, urmat de plansetele tatei…a spus ca vrea sa moara. M-am asezat pe un
scaun, plangand. Matusa s-a asezat pe un scaun langa el, incercand sa-l
linisteasca si m-a intrebat de ce plang. “Eu incerc sa il calmez si tu inrautatesti
lucrurile.” Chiar m-a rugat sa plec din camera.”

9
Sesiunea 8. “ imi amintesc ca eram geloasa…lucrurile erau pe fata…stiau ca i se
apropie sfarsitul si vorbeau despre asta…noi nu eram asa”. In aceasta faza,
tratamentul era centrat pe relatia lui G. cu tatal. Am incercat sa identific si sa
inteleg semnificatia personala a evenimentului dureros pentru G. G. acum a descris
cat de greu de suportat era pentru ea sa pretinda ca e fericita si optimista in timp ce
isi facea griji pentru tatal sau si pentru adevarata conditie. Aceasta situatie
insuportabila era centrul durerii sale.

Mi-am dat seama de faptul ca de sentimentul de suparare si de vinovatie pe care le

simtea. Desi G. se exprima verbal ca fiind satisfacuta de efectele consilierii, exista
aceasta diada, unde efectele benefice erau doar la suprafata, in timp ce era
dezamagita si suparata pe ea.

In sesiunile urmatoare, sesiunea 9 si 10 si 11, in timp ce citea expunerea scrisa, G.

insista asupra relatiei pe care o are cu tatal si este coplesita de niste amintiri de la
inceput si legaturi. Ea descrie o serie de secrete de familie, de la neinsemnate, la
fiind foarte importante, incluzand relatii de tradare si chiar relatii extraconjugale, in
care era implicat chiar tatal sau, de care doar G. stia. Ascunderea de informatii,
care juca un rol important printre dificultatile cu care G. acum se confrunta, pare sa
fi fost tema centrala a familiei, de-a lungul intregii sale vieti.

G. a cerut de la spital o camera langa a tatalui, aici fiind o femeie pe moarte, isi
aminteste cum, una cate una, fetele sale intrau sa-si ia la revedere de la ea, desi
episodul descris de G. este sfasietor, ea vorbeste despre el cu invidie:

G: “Imi amintesc ca m-am simtit geloasa ca lucrurile erau pe fata, stiau ca se

apropie sfarsitul si vorbeau despre asta. Noi aveam secrete, tata ascundea
informatii de mama, mama de tata si la momentul acela si eu ii ascundeam lui
adevarul.”

La finalul acestei sedinte, limbajul trupului devenise mai soft, aratand un soi de
pace si liniste interioara. Mi-a multumit pentru oportunitatea de a isi putea exprima
sentimentele liber. Asta a facut-o sa isi confrunte acele amintiri dureroase.

Sesiunea 12. “ Dintr-o data era un schimb intre suparare si apropiere” . Acest ultim
pas al terapiei implica completarea naratiunii. Naratiunea s-a incheiat intr-o nota

10
mult mai placuta decat a inceput. Cand toti membrii familiei s-au strans in jurul
tatalui, G, a raspuns ca s-a simtit mai putin singura si avand sentimentul de usurare.

T:” Intr-un final, lucrurile au fost la vedere…

G: Da, a fost un moment adevarat, in comparatie cu falsa comunicare de

dinainte…

T: Si acum erati cu totii ca sa faceti fata momentului…

G: Exact. Imi amintesc ca am intrat in camera si l-am imbratisat, chiar am bocit.

Am plans impreuna. Nu a durat mult si am simtit o mare eliberare…pentru
amandoi. Dupa cateva minute, a ajuns si mama, si l-am vazut pe tata uitandu-se la
ea ca si cum ar vrea sa-i ghiceasca sentimentele. Atunci mi-am dat seama ca ea e
importanta pentru el, si mi-am dat seama, ca in ciuda a orice, ei chiar se
iubesc…”

G. a spus ca de-a lungul intregului proces al consilierii, ea s-a stabilizat si in alte

relatii ale sale. A apreciat ca s-a imbunatatit relatia cu partenerul, chiar poate
discuta cu acesta aspecte viitoare ale relatiei lor, o data cu procesul terapeutic. G.
s-a dovedit a fi mai iertatoare cu ea insasi, considerand ca a facut tot ce a putut ea
mai bine, in acele circumstante. Nevoia ei de autonomie si distanta fata de tata,
impreuna cu supararea ei fata de dependenta lui fata de partener, au fost acum
recunoscute ca fiind raspunsuri normale , nu ca egoism. Aceste realizari, i-au
permis lui G. sa-si jeleasca tatal si sa lase loc intristarii pe care a simtit-o fata de el.

Ultimele doua sedinte au fost dedicate repetariii intregi ale naratiuniii. G. a simtit
ca acest exercitiu i-a dat o noua perspectiva si distanta ca sa faca aceasta experienta
mai tolerabila, fiind parte dintr-o poveste mai larga. “Ceva ce ramasese blocat in
mine, a inceput sa se miste.”

Concluzii

Dupa terminarea tratamentului, pe Scala pentru inventarierea durerii , a obtinut

scor de 7 si dupa 3 luni se la incetarea tratamentului, 3, iar pe Beck, dupa terapie,
22 si dupa cele 3 luni, 11. G. nu a mai atins criteriul pentru tulburarea de durere
prelungita pe Scala pentru inventarierea durerii, iar pe chestionarul Beck pentru

11
depresie, G. a mers de la depresie severa la depresie usoara- la finalul consilierii, si
la un minimum de depresie, dupa cele 3 luni.

Analiza asupra organizarii narative, se observa o imbunatatire , de la 144 de

enunturi inainte de terapie, undeva la 400 de enunturi, dupa terapie, au scazut
repetitiile si gandurile dezorganizate si cresterea enunturilor organizate logic.

Tehnica de naratiune prin reconstructie face parte dintr-un grup mai larg de
interventii, ce consta in repovestirea unui eveniment de pierdere, si care reduce
efectiv simptomele durerii prelungite. Totusi, aceasta tehnica are si niste
caracteristici noi. Povestea este spusa intr-o maniera structurata de-a lungul
timpului, este inregistrata de catre consilier si revizuita treptat in fata clientului.
Aceasta strategie asigura structura sedintelor si dicteaza o masura potrivita pentru
revelarea amintirilor dureroase. Ba mai mult, acest process de reconstructie/
revizuire include asocierea cu alte evenimente din viata, elaborarea de semnificatii
proprii evenimentului si intr-o oarecare masura, elaborarea de schimburi
emotionale intre consilier si consiliat. Este un protocol care permite flexibilitate si
care poate fi adaptat fiecarui client in parte, mai ales acelor client care au nevoie de
consiliere in urma unor decese.

Dupa ce se nareaza evenimentul pierderii, integrarea si contextualizarea acestei

amintiri in cadrul amintirii autobiografice se intampla. Aceasta structurare
narativa, reorganizata si elaborarea propriilor semnificatii evenimentului, de catre
client, incluzand relatiile complicate pe care le-a avut cu cel / cea pe care le-a
pierdut, se produce o contextualizare a amintirii. Acest lucru duce la integrarea
pierderii in istoria personala si creste acceptarea finalitatii: ca o persoana draga nu
mai este, ceea ce duce la o imbunatatire a simptomelor.

Evaluarile efectuate inainte si dupa tratament si dupa o perioada de 3 luni de la

incetarea consilierii au demonstrate eficacitatea tehnicii narative prin reconstructie,
prin reducerea simptomelor de durere prelungita si ale depresiei. Analiza
naratiunilor spontane, inregistrate inainte si dupa tratament, au aratat o mai buna
organizare a naratiunilor.

Concluzii. Cazul de fata arata o adaptarea a tehnicii narative prin reconstructie in

tratamentul tulburarii de durere prelungita.

12
 Iubirea unei persoane este un factor stresor in viata cuiva ( Parkers& Prigerson,
2003). Aproximativ 10% din persoanele indoliate, sufera de reactii debilitante de
durere, cum ar fi dorinta dureroasa ca cel care a decedat de a fi in viata, anxietatea
de separare, dificultati in a accepta pierderea si dificultati in a se angaja in activitati
dupa pierdere (Maercker& Lalor, 2012). Cand simptomele persista mai mult de 6
luni si cauzeaza impedimente semnificative in plan social si ocupational, sindromul
e considerat o tulburare mentala (Prigerson, Vanderwerker& Maciejewski, 2008).
In acest studiu, ne referim la tulburarea de durere prelungita ca ceva distinct de
reactiile asteptate de la o pierdere, doliul fiind strans legat de depresie si anxietate
si depresia majora si tulburarea de stress posttraumatic.

Necesitatea folosirii tehnicii narative in tulburarea de durere prelungita .

Tehnica de naratiune prin reconstructie este o tehnica limitata ca timp (12- 16
sesiuni),fiind o tehnica integrativa care s-a dovedit eficienta in reducerea
simptomelor depresiei. Aceasta tehnica implica expunerea la evenimentele
traumatizante prin repovestirea evenimentului si o reconstructie sistematica si
reorganizare a amintirii evenimentului intr-o naratiune coerenta, integrarea
evenimentului traumatic din memorie cu alte evenimente din autobiografie si
semnificatia pentru subiect a evenimentului, asociat cu experientele personale.

Tehnica narativa prin reconstructie se bazeaza pe reorganizarea sistematica a

amintirii pierderii in firul desfasurarii evenimentelor. Clientul este rugat sa descrie
ceea ce face, ceea ce vede , aude si simte in momentul in care evenimentul a avut
loc, minut cu minut. Clientul este rugat sa descrie gandurile si emotiile de-a lungul
istorisirii si de-a lungul sedintelor, consilierul isi noteaza tot ce spune consiliatul.
In timpul naratiunilor ce sunt inregistrate, daca exista lacune, un efort este facut de
a se intoarce la acele lacune in sesiunile viitoare sau cand clientul face apel la
informatia ce lipseste. Consilierul poate cere informatii, sa clarifice lucruri si sa
intrebe despre amintirile din trecut asociate evenimentului. Consilierul si
consiliatul lucreaza impreuna sa descopere intelesul si semnificatia evenimentului
pierderii pentru client. Momente de semnificatie personala sunt identificate, fapte
si sentimente disociate sunt scoase la lumina si amintirea pierderii este activ
conectata cu celelalte amintiri ale pacientului.

In ultima sesiune, clientului i se da o copie a versiunii finale a naratiunii sale si

consilierul si consiliatul revizuiesc inca o data intreaga naratiune. Sesiunea se

13
incheie cu o trecere in revista a schimbarilor emotionale ale clientului, atinse de-a
lungul terapiei.

Bibliografie

American Psychiatric Association- “Manual de diagnostic si clasificare statistica

a tulburarilor mentale”, Editura Calisto, 2016

Elisabeth Kubler- Ross- “On death and dying”, 1969

Holly Prigerson- “Inventory of Complicated Grief”, 2009

Jean Claude Abric- “Psihologia comunicarii. Teorii si metode”, Editura Polirom,

2002

J. W. Worden- “Grief counseling and grief therapy”, 2014

Laurentiu Soitu- “Pedagogia comunicarii”, Institutul European, 2002

Margaret Stroebe si Hank Shut- “The dual process model of coping with
bereavement: rationale and description”, 1999

Martha Withmore Hickman- “Vindecare dupa pierderea unei persoane dragi”,

2014

Paul K. Maciejewski, Holly Prigerson- “Nostalgia and yearning in grief”, 2007

Selby C. Jacobs, Lisa Berkman- “Attachment Theory and multiple dimensions of

grief’, 1987

Wolfgang Mertens- “ Introducere în terapia psihanalitică”, Editura Trei, 2018

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/9636945

https://endoflife.weill.cornell.edu/research/grief-intensity-scale

14
ANEXE

15
16
17
18
19
20
21
22
CAZ 2

Argument. Auzim adesea despre anumite persoane ca sunt anxioase. Anxietatea

este o teama, o ingrijorare permanenta despre eventuale pericole pe care le poate
aduce viitorul, pericole carora este dificil sa le facem fata. Pe scurt, este o frica, o
stare permanenta de ingrijorare despre nimic concret. Pentru a ne intelege
anxietatea este important sa identificam care ne sunt fricile. In general, frica este o
emotie care ne transmite mesajul "esti in pericol, ti se va intampla ceva rau". In
acest caz, frica este o emotie care ne poate incurca, dar ne poate si ajuta...

Argumentarea teoretica. Cu totii simtim frica sau teama. Cand este vorba despre
fobie? Pe scurt, fobia este o frica foarte intensa, persistenta si nejustificata,
declansata de prezenta sau de anticiparea intalnirii cu un anumit obiect, activitate
sau situatie. Rezultatul va fi un comportament de evitare.
Conditiile ce trebuie indeplinite pentru ca o frica sa devina fobie:
- sa existe situatia, activitatea sau obiectul fricii in vecinatatea persoanei
- sa-i afecteze simtitor viata (sa-si restranga semnificativ activitatea din cauza
acesteia)
In cazul fobiei, frica se centreaza pe prejudiciul anticipat produs de un aspect al
situatiei, al activitatii sau al obiectului. De exemplu, mi-e frica sa calatoresc cu
avionul pentru ca, de fapt, mi-e teama sa nu se prabuseasca sau am oroare de
inaltime pentru ca, de fapt, sunt inspaimantat la gandul ca voi lesina. Atunci când
frica devine iraţională, se poate transforma în fobie, o tulburare atât de gravă încât,
uneori, distruge vieţi.

Dar ce ne este exact frica- este ceva la care suntem obligati sa ne supunem- este
ceva de care trebuie sa scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in
avantajul nostru?

In drumul spre succes intalnim de fapt numai doua obstacole reale: frica si lenea.
Dar cum lenea nu este altceva decat teama de a ne pune la treaba, devine evident
faptul ca frica, sub toate formele ei, este unicul adevarat dusman al visurilor
noastre de succes.

Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel
mai greu definite. In cazul de fata, toata lumea stie ce este frica, toti am simtit-o si
totusi ne este foarte greu sa dam o definitie precisa, (de fapt aceasta este o parte

23
esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu cunosti cu precizie). Sa facem o
mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile.

In primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei
"paliere" ale fricii.La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema
specifica; frica de a vorbi in public, frica de boli sau de accidente, frica de a fi
agresat etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de obicei legate de
experienta personala. Daca le vom analiza cu rabdare vom constata insa ca in ciuda
varietatii lor, aceste temeri pot fi clasificate in cateva "categorii" mai importante.

Astfel ajungem la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul

anumitor situatii, devin legate de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel
"locuiesc' printre altele: frica refuzului, falimentului, dezaprobarii singuratatii, etc.
Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand
diferite situatii cu care ne intalnim cotidian. Refuzul, de exemplu, este refuz
independent de forma prin care se manifesta sau este exprimat, si confruntarea cu
acesta poate induce conditionari care ne vor influenta perioade lungi din viata.

Varful „piramidei" fricii, frica de „nivelul III" este, oricat de ciudat ni s-ar parea,
reprezentat de o unica angoasa: teama ca nu vom reusi - frica de esec, de a nu face
fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine" ci numai in legatura cu o anumita situatie.
In plus, nu se raporteaza la momentul prezent ci numai la viitor (viitor in sens de
10 minute sau de 10 ani, nu conteaza). Cand ceva de care ne era teama se intampla
intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci chiar cu problema pe care trebuie sa o
rezolvam, ceea ce este cu totul altceva. Frica este deci o imagine mentala pe care
ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor, imagine formata
plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom
fi capabili sa facem fata.

Sa intram putin in amanunte:

- frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca mi-as pierde
servciul nu as fi in stare sa infrunt situatia;

- frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca as fi bolnav nu as sti

cum sa ma descurc;

24
- frica de singuratate se bazeaza pe imaginea conform careia daca as ramane singur
nu as sti ce sa fac.

Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de
ce ne-ar mai fi frica- Raspunsul este evident: de nimic. Prin urmare frica nu este
altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o
anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati. Sa
incercam in continuare sa descoperim si alte laturi ale acestui adevar.

Atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.

Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai

in domenii pe care deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne
autocondamna la „moarte" intelectuala si spirituala. Independent de experienta si
capacitatile pe care le deprindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un
domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand
domeniul respectiv devine parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.

Actiunea este o conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este
calea prin care ne putem asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il
invidiati pentru curajul, v-ar putea confirma faptul ca s-a confruntat cu frica, dar a
ales sa o infrunte actionand.

A infrunta o situatie de care ne este teama este mult mai putin inspaimantator
decat a trai cu o frica ascunsa care ne poate „dinamita" increderea in propriile
noastre forte. Cu cat limitam mai mult existenta noastra pentru a „evita temerile"
cu atat mai mult scade respectul fata de propria persoana. Este vorba de exemplul
clasic al strutului care isi ascunde capul in nisip. Ironia sortii consta in faptul ca
refuzand sa infruntam o anumita problema, evitam sa ne expunem unui stres, unui
consum nervos mult mai mare decat cel pe care I-ar pretinde actiunea concreta

Aceste temeri insa, pot porni inca din copilarie; se stie ca cei mici sunt mai
vulnerabili decat adultii, iar neavand nici experienta si nici puterea lor de gandire,
temerile copiilor ni se par adesea stranii sau lipsite de fundament: toate obiectele,
chiar si cele mai inofensive, pot fi pentru ei sursa de frica (in primii 5 ani de viata).
Nimic insa nu este anormal in aceste manifestari izvorate din nelinisti irationale si
specifice fiintei umane in scopul descoperirii instinctuale a lumii. Cele mai curente

25
temeri instinctive sunt: fobiile de singuratate, de intuneric, de persoane straine si de
animale. Frica de intuneric este, in mod cert, cea mai raspandita si nu se poate
ascunde (fobia noptii, a spatiilor sumbre, a spatiilor disimulate - frica de a privi
dupa o perdea, de a deschide o usa care da intr-un loc necunoscut ).

In timp ce aceste fobii nu produc tulburari care sa dezorganizeze viata copilului,

altele (ca teama de caini de exemplu) duc la anxietate, fenomen ce naste un
sentiment de pericol interior. Aceasta forma de frica (fara cauze aparente; obiectul
fricii a disparut, dar frica persista, in amintirile sau in jocul imaginatiei) se
manifesta adesea la copiii emotivi sau imaginativi. In acest caz, ei trebuie tratati cu
blandete, pentru ca anxietatea sa nu ia proportii alarmante - refuzul de a manca
(anorexie mintala), de a dormi etc.

Metodologia cercetarii.

Obiective.

S-au stabilit împreună cu clienta obiectivele terapiei :

 Dobândirea de informații despre specificul fobiei

 Depășirea treptată a fricii față de câini

 Cumpărarea unui câine pentru băiețelul său

Instrumentele si metodele psihologice utilizate. Am ales pentru evaluarea fobiei

de caini, doua instrumente specializate ASQ, chestionar ce cuprinde dimensiunea
somatica, cognitive si comportamentala a anxietatii. Cei 36 de itemi au fost
constituiti si validati de Lecher si Woolfolck in 1982. De asemenea, am folosit si
chestionarul de autoevaluare a fobiei, unde pacientii trebuie pentru inceput sa faca
o descriere a fobiei principale, urmand etapa de autoevaluare a simptomelor fizice
prin prisma celor 15 situatii care presupun reactii fobice pe o scala de 8 trepte.

26
Studiu de caz.

Anamneza

D.F., în vârstă de 31 de ani, de profesie contabil, mama a unui copil de 5 ani , s-a
prezentat la cabinet pentru frica pe care o are față de câini, acuzând tremor al
întregului corp, palpitații, și transpirație la contactul cu aceștia. Din punct de
vedere al evoluției , clienta a avut o copilărie normală. Pe mama sa, care acum este
pensionară , o descrie ca pe o persoană blândă dar cam reținută în a-și exprima
sentimentele ( clienta afirmă “ Deși am știut mereu, și niciodată nu m-am îndoit de
faptul că mama mă iubește, mi-aș fi dorit să mi-o spună mai des…dar cred că așa e
ea…nu spune ce simte” ). Tatăl clientei a decedat în urmă cu 7 ani în urmă unui
infarct miocardic ( chiar dacă clienta a fost mereu mai apropiată de mama sa, și cu
tatăl a fost mereu în relații bune). Nu are frați sau surori. Clienta este la a doua
căsnicie. Prima dată s-a căsatorit la vârsta de 20 de ani cu iubitul ei din acea
perioadă pe care îl întălnise cu șase luni înainte , însă relația nu a durat decât doi
ani ( clienta spune “m-am grăbit prea tare, iar abia după ce am făcut marele pas am
realizat ca nu ne potriveam deloc”). Pe actualul soț îl întâlnește la vârsta de 24 de
ani, la un curs de specializare la care amandoi au participat (soțul este tot de
profesie contabil), doi ani mai târziu devin parinții unui baiețel, iar după alți doi ani
se hotărăsc să facă și nunta. Clienta se consideră o persoană cu mulți prieteni , însa
persoana cea mai apropiată de ea ,este o fostă colegă de facultate pe care o și
consideră prietena ei cea mai bună.

Teama de câini a clientei debutează incă din copilărie . Aceasta își amintește un
episod de când avea 4 ani și se afla la țară la bunici. Acolo în timp ce se juca cu
unul din câinii din curte , a vrut să se urce pe el, ca pe un cal, iar câinele a mușcat-o
de ureche. Clienta recunoaște că această frică este nejustificată si câteodată
excesivă. La vederea unui câine , raspunsul apare imediat, clienta devine anxioasă,
iar această anxietate intensă este însoțită de un tremor al întregului corp, palpitații,
și transpirație. Clienta susține că această frică deja i-au afectat relațiile sociale (
relatează faptul că de când prietena ei cea mai buna și-a cumpărat câine , nu a mai
fost în vizită la aceasta, situație care îi provoacă un disconfort foarte mare) și
activitatea profesinală ( pacienta a întârziat la mai multe întîlniri pe care le avea cu
diferiți clienți ai firmei la care lucrează deoarece a căutat mult timp un loc de
parcare cât mai aproape de locul întâlnirii, pentru a evita posibilitatea unui contact

27
cu un câine). Faptul că pacienta refuză să meargă fără mașină pentru a nu trece pe
lângă câinii de pe stradă și faptul că aceasta nu mai merge în vizită la prietena ei
cea mai bună care și-a cumpărat un cîine, evidențiază comportamentele de evitare
dezvoltate de clientă.

Evaluarea initiala. La o prima evaluare, subiectul a obtinut pe scara ASQ un scor

global de 207, unde 76 a fost scorul pentru dimensiunea somatica, reprezentand un
scor mediu, 59 pe dimensiunea comportamentala, reprezentand un scor ridicat, iar
pe dimensiunea cognitive, a inregistrat un scor de 72, adica un scor ridicat.

Pe chestionarul de autoevaluare a fobiilor, pe scala specifica ranirii si temei de

sange, a inregistrat un scor ridicat, de 28.

Planul de interventie

Sedinte 1-3

În urma interviului clinic s-a observat că pacienta este speriată de câini încă din
copilărie. În privința comportamentelor pe care le adoptă pentru a se feri de câini,
D. relatează că obișnuiește să parcheze mașina cât mai aproape de locul în care
trebuie să ajungă pentru a nu fi nevoită să meargă mult pe jos și pentru a reduce
posibilitatea de a se “întâlni cu un cațel” care ar putea să o muște. De asemenea , D
nu mai merge în vizită la prietena ei , pentru că acesta și-a cumpărat un câine. În
privința gândurilor negative, clienta afirmă că trebuie să se ferească de câini pentru
că aceștia vor sări la gâtul ei și o vor mușca de gât și de urechi. N-o să poată să
oprească sângerarea produsă de mușcătura câinilor și atunci va muri. Pentru
identificarea gândurilor negative am folosit tehnica săgeții verticale. Clienta este
îngrozită de faptul că poate muri din cauza mușcăturilor produse de câini. Ea este
încercată de tremor al întregului corp, palpitații, și transpirație atunci când se află
în preajma unui câine.

Intr-o alte sedinta clienta a fost informata in legatura cu despre strategiile și

tehnicile terapiei cognitv-comportamentale, și i s-au adus la cunoștiința aspecte
legate de specificul fobiei. Am discutat cu clienta despre problema sa, despre ceea
ce întreprinde pentru a întreține fobia, despre comportamentele de evitare ale
acesteia, despre gândurile care îi vin în minte atunci când este speriată de
posibilitatea de a fi mușcată de câini. Strategia folosita a fost cea de expunere, cu

28
varianta de desensibilizare in vivo. Astfel în continuare, clienta a învățat o tehnică
de relaxare. După prima încercare, clienta susține că nu reușit să se relaxeze pe
deplin. Tema pentru acasa a fost exersarea tehnicii de relaxare de două – trei ori pe
zi, până la următoarea ședință de terapie.

Urmatoarea sedinta incepe cu verificarea temei pentru acasa, astfel aflam ca

pacienta afirmă că nici după mai multe încercări nu a reușit să se relaxeze foarte
bine. În cadrul acestor sedinte clienta a fost intruită asupra tehnicii de relaxare.
După ce și-a însușit exercițiile și a reușit să se relxeze total, s-a trecut la metoda
imaginației dirijate în starea de relaxare. În această stare, pacientei i s-a solicitat să
își imagineze scene în care aceasta privea cățeluți care se jucau cu mama lor,
cîțeluși care o atingeau cu botul umed. Primele scene i-au produs clientei stări de
puternică anxietate (rugată să își evalueze nivelul la care se situa în acel moment
anxietatea pe o scală de la 1 la 10, clienta a stabilit nivelul 9). Pe masura ce
pacienta se relaxa se inregistra o reducere a anxietatii, cotata de aceasta data la
nivelul 7. Ca tema pentru acasa i se solicita clientei sa repete exercitiile de
relaxare.

Sedintele 4-6

A debutat cu verificarea temei pentru acasă- de această dată clienta a afirmat

faptul că a reușit să se relaxeze și acasă la fel de bine cum a reușit și în cadrul
terapiei. Apoi , clientei i s-a indus starea de relaxare și s-a continuat cu metoda
imaginației dirijate în stare de relaxare. În această stare clientei i s-a solicitat să își
imagineze scene în care cățelușii o lingeau pe mâini și âi aduceau jucării pentru a
se juca cu ei. Nu s-a trecut la abordarea situției următoare până când clienta nu a
stăpânit-o pe cea anterioară, în sensul că nuii mai producea anxietate. Intr-o alta
sedinta in starea de relaxare, clientei i se cere să își imagineze cum mângâie
cățeluții, și cum îi ia pentru a-i ține ăn brațe. Se repetă această situație până când
clienta nu mai trăiește sentimentul de anxietate.

La începutul acestei ședințe se stabilește de comun acord cu clienta începerea

desensibilizării în plan real. A fost consultată și cu privire la ideea participării
prietenei sale cele mai bune în terapie. Clienta a fost de acord și a afirmat că cel
mai probabil și prietena sa va fi de acord. Astfel s-a elaborat împreună cu aceasta o

29
ierarhie gradată a situațiilor anxiogene, începând cu cele mai puțin anxiogene și
terminând cu situațiile deosebit de anxioase.

Prezentăm mai jos lista situațiilor anxiogene :

1. Să meargă cu mașina și să urmărească câinii pe care îi vede pe stradă

2. Să urmărească la televizor documentare despre câini

3. Să meargă la magazinul de animale și să privească timp de 20 de minute

cățeii din vitrină

4. Să meargă în vizită la prietena ei care și-a cumpărat recent un câine

5. Să atingă cățelul prietenei sale

6. Să se joace cu câinele prietenei sale timp de 20 de minute și să îl țină în brațe

7. Să cumpere un cățel pentru fiul său

Ca temă pentru acasă clientei i s-a solicitat să se confrunte cu primele două situașii
din cadrul ierarhiei.

Sedinta 7-9

La începutul acestei ședințe se verifică dacă tema pentru acasă a fost

îndeplinită. Clienta susține că în momentul în care a privit pentru prima dată câinii
de pe stradă, aflându-se în mașina, a vrut sa evite acest lucru, deorece a simțit o
anxietate puternică. Repetând acestă situație timp de două zile, de mai multe ori pe
zi, gradul de anxietate simțit de clientă a scăzut considerabil. În ceea ce privește
urmărirea documentarelor despre câini , clienta afirmă că prima dată când a
încercat să facă acest lucru, a schimbat postul de televiziune, însa a revenit după
câteva secunde. De data aceasta clienta nu a mai schimbat programul însă încerca
să își mute privirea, până când a ajuns să urmărească fără pauze 25 de minute din
documentar. A doua zi clienta a urmărit un documentar întreg care a durat 60 de
minute, spunând ca spre finalul acestuia nu a mai trăit sentimentul de frică, la
vederea câinilor.

30
 La sfârșitul acetei ședințe se stabilește următoarea temă pentru acasă- clientei I
se solicită să meargă la magazinul de animale și să privească câinii din vitrină și
dacă reușește să treacă peste această situație, să meargă în vizită la prietena ei care
și-a cumpărat recent un cățel. La verificarea temei pentru acasă am aflat că D. nu a
întâmpinat probleme în îndeplinirea primei sarcini de a privi câinii din vitrina
magazinului de animale, însă a avut dificultăți în îndeplinirea celei de a doua
sarcini, să meargă în vizită la prietena ei. Clienta a ajuns în fața ușii
apartamentului prietenei sale, însă s-a întors la gandul că cel mai probabil, câinele
o va atinge. Clienta și-a cotat gradul de anxietate la nivelul 9 pe o scala de la 0 la
10. Până la ședința următoare, clientei i s-a cerut să repete sarcina pe care nu a
putut să o realizeze anterior, însă de data aceasta a fost sfătuită să se întâlnească cu
prietena ei în fața blocului unde aceasta locuiește, pentru a intra amândouă în casa.
În cazul în care clienta reușește să treaca de această situație, i se solicită să atingă
cățelul prietenei sale.

Sedinta 9-10

Aceste ședințe s-au concentrat pe reducerea anxietății clientei la trecerea prin

situațiile 4 și 5 din ierarhia anxiogenă. Clienta afirmă că atunci când a încercat din
nou să intre în casa prietenei sale, nu a mai avut acel sentiment puternic de
anxietate deoarece aceasta a fost lângă ea. După prima vizită , clienta a revenit a
doua zi , de data aceasta singură, și după ce a privit cățelul timp de 10 minute a
reușit să îl atingă de câteva ori timp de câteva secunde. În acest moment clienta și-
a încadrat anxietatea între nivelul 8 și 9 pe o scală de la 0 la 10. A ajutat-o foarte
mult faptul că o vedea pe prietena ei atingând câinele și jucându-se cu el. Pentru
ședința următoare clientei I s-a solicitat să se joace cu câinele prietenei sale timp de
20 de minute și să îl țină în brațe.

După alte două vizite facute acasă la prietena ei, clienta a reușit să se joace cu
câinele timp de 20 de minute și l-a ținut și în brațe. Menționăm ca la ultima vizită
, clienta a fost însoțită de fiul ei , care la vederea mamei care se juca, cu câinele a
început și el să se joace cu acesta. În cadrul acestei vizite , clienta și-a poziționat
anxietatea la nivelul 1 pe o scala de la 0 la 10. Aceasta afirmă: “Nici nu mi-am dat

31
seama cât de drăgălaș era câinele prietenei mele. Înainte parcă eram orbită de
teamă, iar acum abia aștept să merg împreună cu fiul și soțul meu să alegem
câinele pe care îl vom cumpăra.” La sfârșitul acestei ședințe i s-a colicitat clientei
să cumpere câinele dorit pentru fiul său.

Clienta a venit la ultima ședința de terapie foarte mulțumită de faptul că în ziua

precedentă a fost împreună cu soțul și fiul ei la magazinul pentru animale de unde
au cumpărat un câine. Clienta susține că la început a trăit o anxietate scăzută dar
care a dispărut în momentul în care și-a văzut fiul atât de bucuros. Clienta a fost
felicitată pentru toate progresele pe care le-a făcut.

Evaluarea finală. La o ultimă evaluare, prin reaplicarea testelor ASQ și a

chestionarului de autoevaluare a fobiilor, nu mai înregistrează scor pe ASQ pentru
a fi plasată ca trăind o anxietate, obtinand scorul total de 64, unde pe dimensiunea
somatică a obținut cel mai mic scor, 7, pe dimensiunea comportamentală un scor
de 22, iar pe cea cognitivă 35. Pe chestionarul de autoevaluare a fobiilor, se
inregistrează o scădere remarcabilă, inregistrând un scor de 15, ce releva o ușoară
anxietate în ceea ce privește apropierea de câini.

Analiza comparativă. În timp ce, la administrarea initială a ASQ-ului, D. obține

un scor ridicat, ceea ce determina că trăia o puternică anxietate cu privire la
subiectul câini și anume 207, după cele 10 ședințe de terapie, D. iși reduce
semnificativ anxietatea si obține un scor neutru de 64. După cum se observă din
evaluările anexate, dimensiunile comportamentală și cognitive s-au redus
considerabil. Aceleași rezultate surprinzătoare le remarcăm când vorbim și de
reaplicarea chestionarului de autoevaluare a fobiilor, unde pornind de la un scor
ridicat pe scala temei de răni și sânge, de la 28 se ajunge la 15.

Concluzii

Dificultatea cazului a constat în dificultatea clientei de a-și însuși tehnica de

relaxare, aceasta venind în terapie cu ideea “eu nu mă relaxez niciodată, nu pot!“.
S-a insistat mai mult asupra exercițiului de relaxare, iar după mai multe încercări,
clienta a reușit să își însușeasca acestă metodă de relaxare. Reușitele acestui caz au
fost determinate de dorința foarte mare a clientei de a-și rezolva problema, de

32
sprijinul pe care l-a primit din partea familiei, și de implicarea în terapie a prietenei
sale, care a contribuit la realizarea desenzibilizării în plan real.

Bibliografie

American Psychiatric Association- “Manualul de diagnostic şi statistică a bolilor

mentale” , DSM V, Editura Asociaţiei Psihiatrilor liberi din România, 2014,
Bucuresti

Beck, A. T. & Clark, D.- “ An information processing model of anxiety: automatic

& strategic processes”, Behaviour Research & Therapy, 35, 49-58.

Davey, G.- “Nonspecific” rather than “nonassociative” pathway to phobias: a

commentary on Poulton and Menzines”, Behaviour Research & Therapy, 40, 151-
158.

Antony, M.M., Swinson, R.P.- “ Phobic Disorders and Panic in Adults: A Guide
to Assessment and Treatment”, Washington D.C.: American Psychological
Association.

Bourne, E.J.- “ The Anxiety & Phobia Workbook”, 2nd ed. Oakland, CA: New
Harbinger Publications.

Bourne, E.J.- “Beyond Anxiety & Phobia: A Step-by-Step Guide to Lifetime

Recovery”, Oakland, CA: New Harbinger Publications.

Brenda K. Wiederhold- “Cucerirea panicii, anxietatilor si fobiilor”, 2003

Wemhoff, R.- “ Anxiety & Depression: The Best Resources to Help You Cope”

Zuercher-White, E. – “ An End to Panic: Breakthrough Techniques for

Overcoming Panic Disorder” , 2nd ed. Oakland, CA: New Harbinger Publications.

33
ANEXE

34