Raport de activitate Viseu

Membrii grupului de terapie impartasesc cu ceilalti dificultati personale,

ganduri, trairi, situatii din viata lor si primesc un feedback de la persoane cu
dificultati similare cat si de la terapeut. In grup se invata si se practica
moduri noi de relationare, se dobandesc noi perspective asupra problemelor,
ceea ce ajuta la obtinerea schimbarii dorite.

Grupul poate deveni o sursa importanta de sprijin intr-o perioada dificila din
viata ta.

Psihoterapia de grup este indicata unei game destul de largi de probleme si

dificultati, printre cele mai intalnite sunt:
nevoia de a fi ascultat, ajutat si acceptat;
dificultati in relatiile interpersonale (legate de intimitate, stima de sine,
incredere, etc.);
sentimente de singuratate, tristete, anxietate, furie, depresie, etc.;
ingrijorari legate de rolul de parinte (impactul unui divort, dificultati de
invatare ale copilului sau probleme de comportament, etc.);
imbatranirea;
probleme medicale;
pierderea cuiva drag;
probleme cu alcoolul, drogurile sau alte substante.

Psihoterapia copilului si adolescentului

Copiii sunt foarte sensibili la viata de familie, dar si la alte medii cu care
intra in contact si nu se adapteaza mai usor decat adultii si nici nu sunt mai
putin afectati de probleme, ci dimpotriva, ei au mai putina experienta, mai
putine abilitati de a face fata unor situatii dificile si mai putin control asupra
mediului. De asemenea, le este dificil sa isi descrie problemele emotionale.
Copiii isi arata deseori nemultumirea, stresul, in diverse moduri indirecte,
ca: iritabilitate, probleme legate de somn sau de alimentatie, schimbari in
personalitatea lor, acuze fizice, indiferenta pentru siguranta lor, probleme la
scoala, probleme in relatiile cu ceilalti, se comporta ca si cum ar fi mai mici
sau mai mari decat sunt, etc.
Psihoterapia copilului difera de cea a adultului, psihoterapeutul nu discuta
problemele, ci le exploreaza si lucreaza impreuna cu copilul pentru a le
rezolva prin intermediul jocului si al desenului. Jocul unui copil este o forma
de comunicare a felului in care acesta isi experimenteaza propria lume si de
exprimare a dificultatilor pe care le intampina. Jocul mai este si o metoda de
“vindecare” pentru copil. Atunci cand acesta isi “joaca” fricile si dificultatile
intr-un context in care acestea sunt intelese, copilul va putea sa mearga mai
departe.

Psihoterapia pentru adolescenti este asemanatoare cu cea pentru adulti.

Adolescentii gasesc de cele mai multe ori psihoterapia ca pe locul in care se
pot privi pe ei insisi, se pot concentra asupra persoanei lor, asupra
experientelor si a relatiilor cu ceilalti, asupra problemelor pe care le au in
familie, cu colegii si isi descopera sperantele, visele si temerile.

Psihoterapia ii ajuta pe copii si pe adolescenti, le poate oferi sprijin

emotional, ii sustine in rezolvarea conflictelor cu ceilalti, sa isi inteleaga
sentimentele si problemele, pot incerca solutii noi pentru probleme mai
vechi.

Scopurile unei psihoterapii pentru copii sau adolescenti pot fi specifice

(rezolvarea anumitor simptome, schimbari de comportament, etc.) sau mai
generale (diminuarea anxietatii, imbunatatirea stimei de sine, etc.).

Unele dintre problemele pentru care adolescentii vin la terapie sunt:

conflicte in familie, abuz, adictii, dificultati de invatare, stima de sine
scazuta, auto-mutilari, ganduri suicidare, tulburari alimentare, esec scolar,
frica, anxietate, etc.

Problemele copiilor care vin la terapie pot fi: enurezis, encoprezis, rosul
unghiilor, crize de furie, retragere din diverse activitati, esec scolar,
absenteism, hiperactivitate, agresivitate excesiva, timiditate, opozitionism,
anxietate si altele.
PSIHOPATOLOGIE ÎN MEDIUL MILITAR

PROIECT DE INTERVENTIE PE COMPONENTA EDUCATIVA

ASUPRA SUBIECTILOR CU TULBURARE DE STRES
POSTTRAUMATIC
Psiholog Mirela Claudia DRACINSCHI*

Problematica stresului de lupta revine în actualitate din ce în ce mai pregnant

odata cu defluirea militarilor români din diverse teatre de operatii din afara
tarii. Structura de psihologie militara a cuprins aspecte ale identificarii
tulburarii de stres posttraumatic în cadrul ghidului de evaluare postmisiune.
Consider ca obiectivul identificarii nivelului stresului posttraumatic ar trebui
sa se regaseasca si în procedurile de selectie continua, cât si în evaluarile
psihologice ale climatului organizational. În continuarea demersurilor
întreprinse de Sectia de Psihologie pâna la acest moment, propun un model
de interventie psihologica cu accent pe componenta comuna de tip educativ
a militarilor ce prezinta simptome PTSD. Modelul este inspirat dintr-o
multitudine de lucrari de specialitate studiate în ultimii trei ani si filtrate prin
prisma experientei personale.

Cuvinte cheie:
- Tulburare de stres posttraumatic;
- Debriefingul stresului de incidente critice;
- Trauma;
- Rezilienta.
1. Scopul programului:
Programul PTSD reprezinta un set de servicii de evaluare si tratament pentru
veteranii care s-au confruntat cu dificultati post- trauma. La nivel general,
programul are drept scop oferirea unui mediu suportiv si plin de respect în
care veteranii pot sa-si reaminteasca si sa accepte trauma din trecut. De
asemenea, îsi propune sa asiste veteranii si partenerii lor sa dezvolte noi
moduri de a face fata dificultatilor vietii.

2. Obiective:
- Oferirea sistematica a suportului psihologic pre si post misiune;
- Exersarea tehnicilor si metodelor în vederea unei functionari optime din
punct de vedere psihologic;
- Detensionarea consecutiva a incidentelor si evenimentelor traumatice;
- Consiliere individuala si de familie la cerere;
- Raportarea evaluarilor facute si a masurilor propuse catre autoritatile
competente;
- Evaluarea sistematica a eficientei programului.

3. Adresabilitatea:
Programul se adreseaza veteranilor de razboi, cât si participantilor la misiuni
de mentinere a pacii care îndeplinesc criteriile pentru diagnosticarea PTSD
împreuna cu membrii familiilor lor. Activitatile sunt centrate pe revenirea
dupa trauma (asa numita rezilienta) si rationalizarea experientei de lupta.

4. Activitati precursoare:
Programul cuprinde doua mari componente, una educativa ce se adreseaza
tuturor participantilor împreuna cu familiile lor si una de interventie
terapeutica ce vizeaza individul, grupul sau familia într-un design particular.
Anumite aspecte din cadrul componentei educative pot fi folosite în
pregatirea premergatoare misiunii.
În vederea reducerii intensitatii si cuprinderii simptomelor PTSD este
necesara realizarea debriefingului stresului de incidente critice în primele 24
pâna la 72 ore dupa trauma în timpul misiunii. Studiile de specialitate
considera chiar ca debriefingul realizat chiar si mai târziu este mai util decât
daca nu ar fi realizat deloc.

5. Evaluarea initiala pentru admisie:

Initial veteranii au fost evaluati pentru prezenta PTSD si a problemelor
legate de acesta pentru a determina compatibilitatea cu programul. De
asemenea sunt intervievati cu partenerii lor pentru a explora impactul PTSD
asupra propriilor familii.

Daca sunt adecvati criteriilor programului, veteranii sunt plasati pe lista de

asteptare. Timpul de asteptare variaza în functie de gradul de "pregatire"
pentru program, rezistenta de a se confrunta cu dificultatile care au fost în
mod obisnuit evitate cât si prezenta altor probleme (de exemplu depresia si
problemele cu alcoolul).
Experientele traumatizante timpurii si deprivarile duc la comportamente
maladaptative care în interactiune cu PTSD devin specifice. Simptomele
tulburarii posttraumatice de stres prezinta similaritati cu unele tulburari de
personalitate (tulburarea de personalitate disociala, acompaniata cu obsesia
pentru arme si violenta, neacceptarea normelor sociale, empatie scazuta si
tulburarea borderline caracterizata de instabilitate, retea redusa de relatii,
depresie cronica, explozie de furie) sau se pot manifesta pe fondul altor
tulburari de personalitate (paranoida, narcisica sau schizoida). Pe scurt
PTSD poate reactiona cu alte tulburari datorate unor experiente traumatice
din copilarie.

6. Structura programului
O varianta intensiva de patru saptamâni de tratament rezidential, urmata de o
faza de o zi pe saptamâna, timp de opt saptamâni. Faza de tratament
rezidential include terapie de grup centrata pe educatia cu privire la
simptomatologia si tratamentul PTSD, managementul furiei, depresia si
dezvoltarea abilitatilor interpersonale si sociale si a rezilientei (capacitatea
de a-si reveni dupa o trauma). Amândoua fazele de tratament includ terapie
individuala si de grup pe problematica traumei si terapie de cuplu. Partenerii
sunt implicati într-un proces terapeutic ce dureaza o saptamâna. Aceasta
ofera oportunitatea de a clarifica si dezvolta un proces de întelegere a
strategiilor de actiune, cu problemele si conflictele ivite atunci când un
membru al familiei are PTSD. De asemenea, partenerii au sansa de a explora
impactul PTSD asupra lor si copiilor.

Ar mai putea fi structurata o varianta de tratament ambulatoriu, cu sedinte de

seara, de doua ori pe saptamâna, timp de 12 saptamâni.

7. Continutul programului
Ce este PTSD?
PTSD este o stare psihologica provocata de experienta unui eveniment
traumatic care a amenintat siguranta sau viati unui individ. Asemenea
traume sunt incluse în experienta de lupta, tortura, accidente de circulatie sau
abuzuri sexuale.
Indivizii care sufera de PTSD:
- Pot trai reamintiri nedorite si cosmaruri în legatura cu evenimentul
traumatic, care sunt adesea acompaniate de un stres intens. Ca rezultat, aloca
eforturi considerabile pentru a încerca sa blocheze aceste amintiri;
- Pot evita situatiile si oamenii care le reamintesc de trauma din trecut. Pot
avea dificultati în trairea propriilor emotii. Ei se pot izola si îsi pot pierde
interesul în activitatile pâna atunci placute;
- Sunt predispusi la iritabilitate, izbucniri de mânie, tulburari de dispozitie,
autoculpabilizare, capacitate slaba de memorizare, concentrare redusa a
atentiei si somn întrerupt.
Depresia, anxietatea, alcoolul si abuzul de alte substante complica
simptomatologia PTSD.

Cum pot sa stii daca suferi de PTSD?

Acest lucru poate fi rezolvat prin cautarea asistentei profesionalizate. Daca
urmatoarele simptome sunt prezente, atunci este cazul unui consult
specializat:
- Sentimentele sau senzatiile corporale au devenit coplesitoare;
- Este dificil sa te relaxezi, esti foarte confuz sau te simti golit sau obosit;
- Performanta la locul de munca si viata sociala îti sunt serios afectate;
- Amintirile, visele si imaginile traumei trecute continua sa se insinueze în
viata ta, facându-te înspaimântat si tulburându-ti somnul;
- Trebuie sa ramâi mereu alert pentru a evita supararea;
- Trebuie sa îti controlezi în mod frecvent mânia;
- Simti ca nu poti sa-ti împartasesti gândurile si sentimentele cu ceilalti;
- Relatiile sunt afectate, iar oamenii comenteaza cât de mult te- ai schimbat;
- Habitusurile tale s-au schimbat în rau;
- Esti mai dependent de medicamente;
- Eviti locurile, conversatiile si lucrurile care îti amintesc de evenimentul
traumatizant;

Stresul poate deveni o problema

Stresul repetat se strecoara si va invadeaza corpul si mintea. Stresul este
asemanator momentului pornirii motorului unei masini, apasând pedala de
acceleratie pâna la fund. Daca vei mentine acest regim mai mult timp vei
arde electromotorul si vei scoate din functiune mecanismul. Stresul intens
apare când se repeta la nesfârsit si nu este compensat de perioade de
relaxare. Stresul nu devine o problema, daca reusesti sa-l controlezi,
schimbându- ti modul de viata.

Controlarea stresului
Managementul stresului presupune sa raspunzi la evenimentele majore de
viata si la problemele zilnice cu momente de relaxare, cât si cu momente de
tensiune. Relaxarea este o parte normala a raspunsului la stres. Confruntati
cu provocarile vietii, oamenii sunt nu numai presati sa reactioneze rapid si în
forta, dar sunt si obligati sa devina calmi pentru a gândi clar si a-si controla
propriile acte. Tehnicile pentru managementul stresului includ:
- Relaxare fizica si mentala;
- Gândire pozitiva;
- Tehnici de rezolvare a problemelor;
- Managementul timpului;
- Tehnici de asertivitate si comunicare interpersonala;

Beneficiile fizice ale controlului stresului includ:

- Un somn mai linistit, energie si mobilitate;
- Tensiuni scazute, dureri reduse, tensiune arteriala scazuta, mai putine
probleme cardiace si boli infectioase.

Beneficiile emotionale ale controlului stresului presupun:

- O sporire a calitatii vietii si a starii de bine;
- Reducerea anxietatii, depresiei si iritabilitatii.

Poate stresul deveni de necontrolat?

Traumele pot induce un stres puternic care poate deveni de necontrolat în
ciuda celor mai puternice eforturi de gestionare a acestora. Evenimentele
traumatice cauzeaza reactii puternice, un fel special de soc fizic/emotional
care amplifica raspunsul la stresul de tip "fight- flight" ajungându-se la o
stare de "super- stres" (sentimente de groaza, oroare, sentimentul ca propria
viata îti defileaza prin fata ochilor).

Daca ati participat ca actor sau martor la un razboi, atunci cunoasteti

personal socul traumatic. Nimic în viata nu vi se va mai parea la fel, chiar
daca totul pare sa mearga bine. Trauma si-a lasat amprenta terorii, ororii, a
sentimentului de neputinta fizica si spirituala. Lumea nu vi se va mai parea
sigura, controlabila sau vesela. Oamenii nu vi se vor mai parea de încredere,
propriile îndoieli vor eroda stima de sine.

Etape în controlul stresului traumatic

Etapa I este recunoasterea semnului stresului posttraumatic. Trauma a fost
atât de socanta, încât lezeaza amintirile, care devin imposibil de readus în
planul constiintei. Amintirile ies la iveala ca gânduri neplacute sau
cosmaruri. Uneori te simti ca si cum nu te poti opri sa retraiesti evenimentul.
socul traumatic poate crea goluri de memorie, deoarece este foarte dificil
pentru constiinta sa gestioneze astfel de evenimente majore. Reactiile
stresului traumatic sunt raspunsuri normale la evenimente anormale. Multi
oameni traiesc reactii ale stresului posttraumatic zile sau saptamâni dupa
trauma. În mod obisnuit, aceste reactii devin mai putin severe cu timpul, dar
ele pot persista si deveni o problema.

Etapa a II-a este recunoasterea cailor de combatere a stresului traumatic,

ceea ce pare firesc, dar nu functioneaza întrucât aceste cai prelungesc si
înrautatesc reactiile stresului posttraumatic normal. Modalitatile de evitare a
stresului traumatic care nu functioneaza includ:
- Încercarea de evitare a oamenilor, locurilor sau gândurilor care pot trezi
amintiri;
- Respingerea sentimentelor sau relatiilor cu oameni care trezesc amintiri;
- Tendinta de a fi permanent în garda, hipervigilent.

Oricum aceste încercari nu au rezultate pozitive deoarece trauma va

controleaza viata daca încercati sa fugiti de ea.

Etapa a III-a este sa solicitati ajutor la serviciile psihologice pentru veterani

întrucât amintirile traumatice nu pot fi sterse, dar stresul pe care-l determina
poate deveni controlabil.

Cum poti ajuta o persoana cu PTSD?

- Ofera suport; la oamenii puternic traumatizati, suportul si securitatea din

partea celor apropiati sunt critice pentru recuperare;
- Aloca timp si spatiu pentru a discuta în legatura cu ceea ce s-a întâmplat si
în mod egal aminteste-ti ca nu oricine poate fi gata sa vorbeasca în acelasi
moment;
- Fi realist în legatura cu ceea ce este capabila sa faca persoana: nu astepta
prea mult sau prea putin;
- Recunoasterea si încercarea de întelegere a reactiilor indivizilor în legatura
cu ceea ce au trait (aceeasi persoana poate reactiona cu furie extrema sau cu
împietrire emotionala în diferite momente temporale;
- Sustine persoana în cautarea asistentei personalizate daca doreste.

Componentele terapiei

Folosind terapia individuala, de familie si de grup, programul se adreseaza:

- Simptomelor PTSD;
- Anxietatii generalizate;
- Problemelor de control emotional;
- Depresiei;
- Deficitelor de abilitati sociale;
- Problemelor cu alcoolul;
- Problemelor de cuplu si familie;
- Starii de bine fizic.

Medicatia poate fi o parte a tratamentului, la fel ca si reabilitarea alcoolica.

Impactul PTSD asupra partenerilor

Impactul PTSD asupra relatiilor sociale poate fi profund. Partenerii

persoanelor traumatizate se pot afla în situatia de a-si asuma
responsabilitatea majora pentru familie si pentru managementul
simptomatologiei acestora. De exemplu, în cazul familiei unui veteran,
partenerul poate învata ca mentinerea unei stari de liniste continue poate fi
cel mai eficient mod de a controla raspunsurile emotionale ale acestuia.
Totusi, netinând cont cât de utila este aceasta strategie, este clar ca
partenerul plateste cu propriile sale nevoi. Partenerul se poate simti de
asemenea responsabil pentru comportamentul veteranului.
Autoculpabilizarea este un raspuns comun pentru partener, care poate gândi
ca facând ceva diferit, sotul ar putea sa nu reactioneze în modul în care o
face. si, de asemenea, acest comportament diferit este adesea recompensat cu
propriile nevoi.
Anii întregi de control si autoblamare pot avea un efect perturbator asupra
afectelor sau stimei de sine a partenerului. Veteranii pot avea adesea
dificultati în viata intima, iar partenerul se poate simti izolat si singur în
cadrul relatiei. Paternurile de comunicare defectuoasa se pot dezvolta, iar
partenerii pot avea dificultati în a vorbi despre propriile probleme si de a fi
capabili sa se sustina unul pe celalalt. Frica de a fi judecat într-o maniera
negativa poate contribui la reticenta partenerului de a cauta suport pentru
sine însusi si pentru propria familie.

Daca veteranul are izbucniri de iritabilitate si furie, atmosfera în familie

poate deveni de nesuportat. În cazul în care veteranul are o capacitate redusa
de a-si controla pornirile agresive, adesea acestea sunt directionate catre
membrii familiei, de aici rezultând violenta verbala si fizica. Impactul asupra
partenerilor poate fi crearea unui sentiment de nesiguranta în cadrul relatiei,
de neajutorare ce va duce la moduri de comunicare inadecvate.

Pentru familie si prieteni

- Ascultati-i cu grija;
- Petreceti un timp cu persoana traumatizata;
- Ofera-ti asistenta si o ureche care sa asculte, chiar daca ei nu au strigat
dupa ajutor;
- Reasigurati-va ca sunt în siguranta;
- Ajutati-i cu sarcinile zilnice gospodaresti;
- Oferiti-le un timp numai pentru ei, privat;
- Nu interpretati furia lor în mod personal;
- Nu le spuneti ca “ai noroc ca nu s-a întâmplat mai rau" - oamenii
traumatizati nu sunt consolati de asemenea afirmatii (spuneti-le ca va pare
rau ca s-a întâmplat un asemenea lucru si ca vrei sa-l întelegi si sa-l ajuti).

Adaptarea la experienta presupune existenta unor bune mecanisme de

autovindecare ce îi ajuta pe oameni sa treaca prin aceste reactii emotionale.
Aceste procese pot fi asistate în mod semnificativ prin angajarea în
urmatoarele:
- Acceptare
- Recunoasterea propriilor reactii si a faptului ca se afla într-o situatie foarte
stresanta;
- Negarea excesiva sau lipsa acceptarii ca sentimentele lor pot încetini
procesul de vindecare;
- Suport
- Cautare suportului fizic sau emotional al altor persoane;
- A vorbi despre sentimentele lor cu cei dragi si cu prietenii apropiati care
vor întelege prin ce trec;
- Discutia cu altii ce au avut experiente similare;
- A depasi evenimentul
- Sa permita amintirilor despre incidentul critic sa revina în minte împreuna
cu nevoia de a vorbi si a se gândi la el;
- Înfruntarea realitatii treptat, mai degraba decât a evita reamintirea;
- Exprimarea sentimentelor
- Exprimarea sentimentelor mai degraba decât a le reprima; a vorbi despre
experiente si sentimente sunt metode de vindecare naturala pentru aceste
tipuri de evenimente.
- A avea grija de propriul EU
- În aceste perioade de stres, oamenii sunt mai predispusi la accidente si boli
fizice; este important ca sa aiba grija de ei însisi prin: a conduce cu grija, a
avea un somn suficient, a mentine o buna dieta si o odihna corespunzatoare.
- Efectele pozitive
- Dupa experiente traumatice oamenii în mod frecvent devin mai întelepti si
mai puternici emotional. Acesta este un punct de cotitura în care îsi
reevalueaza semnificatiile si valoarea vietii si apreciaza lucruri marunte care
pâna atunci nu le-au observat sau pe care le-au trecut cu vederea

Impactul asupra copiilor minori

Povestea unui copil cu un tata care a luptat în razboi ar suna cam asa:

"Sunt Bogdan si tatal meu a fost soldat si s-a întors din razboi. Sunt foarte
mândru de tatal meu si îmi place atunci când ma lasa sa-mi pun medaliile
sale în piept. Câteodata, când este sarbatoare, mergem în piata unde el
marsaluieste la parada. Dar mamei mele nu-i place acest lucru pentru ca
atunci tata începe sa-si aminteasca de colegii sai si de anumite lucruri demult
petrecute, începe sa se enerveze si nu ma scapa din priviri. Întotdeauna pare
ca este foarte îngrijorat în legatura cu siguranta mea.
Îmi place cel mai mult când mergem împreuna la pescuit, jucam fotbal sau
doar ne uitam la televizor împreuna. Adesea, însa, tata nu vrea sa faca nimic.
Nu vorbeste cu nimeni si se plimba singur. si întotdeauna pare ca se plânge
în legatura cu mizeria din casa, iar eu nu pot sa-i spun nimic pentru ca tipa si
devine furios.

Acest lucru ma întristeaza pentru ca simt ca tatalui mei nu-i pasa de mine.
Mama se supara si ea si începe sa plânga când tata se poarta asa. Ea spune ca
acest lucru se întâmpla din cauza razboiului. Ea spune ca are ceva care se
cheama PTSD, o denumire mult prea grea pentru a fi înteleasa de mine. De
asemenea, mai spune ca se poate întâmpla oricui si s-a întâmplat mai multor
soldati care s-au întors din razboi. Soldatii au fost foarte curajosi, dar dupa
ce s-au întors au simtit ca nimanui nu le mai pasa de ei sau de ceea ce s-a
întâmplat acolo.

Desi îmi iubesc tatal, nu as vrea sa se comporte în acest fel. Câteodata nu pot
sa-mi aduc prietenii acasa pentru ca îmi este frica de modul în care ar
reactiona. De ce nu poate fi ca alti tati? îmi întreb mama. Ea îmi raspunde ca
datorita faptului ca a trecut prin toate acestea, este un tata special. Nu este
adevarat ca nu-i pasa de noi, dar câteodata are alte lucruri în minte. Mama
îmi spune ca întelege cât de rau se simte câteodata. Poate ca as putea sa
vorbesc cu prietenii mei, cu unchiul sau profesorii mei. Exista întotdeauna
cineva în jurul nostru în care poti sa ai încredere, doar trebuie sa afli cine
este acel cineva si poate într-o zi voi gasi un mod de a vorbi cu tatal meu
despre asta."

Aceste situatii prin care a trecut Bogdan sunt tipice pentru copii ai caror
parinti au participat într-un razboi. Este foarte important pentru copii sa aiba
o persoana cu care sa poata discuta, de exemplu partenerul persoanei
traumatizate.

Ar putea fi dificil sa traiesti cu cineva care sufera în urma unei traume

întrucât acesta tinde sa se izoleze de ceilalti, îi este dificil sa-si arate
afectiunea si adesea este foarte iritabil. Aceasta îti poate lasa sentimentul ca
tatalui nu-i pasa de tine sau nu te iubeste, însa, în general, el doar nu este
capabil sa le arate celorlalti cât de mult îi pasa de ei. Adesea, oamenii care
au trecut printr-o trauma sunt mult mai constienti de modul în care lucrurile
pot merge prost dintr-o data. De aceea sunt mereu vigilenti în legatura cu un
posibil pericol si pot deveni foarte stricti în legatura cu siguranta persoanelor
apropiate. Ar putea parea ca tatal te trateaza ca un copil si nu are încredere în
tine. Trauma este o experienta înspaimântatoare, cu o situatie în care viata a
fost pusa în pericol sau ai asistat la ranirea grava sau chiar la uciderea cuiva
si ai fost incapabil sa faci ceva.

Impactul asupra copiilor adulti ai veteranilor

Copii adulti vorbesc în general foarte putin despre experientele din razboi
ale parintilor lor, dar totusi aceste experiente au adesea un efect profund si
de durata asupra veteranilor si relatiilor acestora cu persoanele apropiate.
Daca veteranii au suferit de PTSD ca rezultat al acestor experiente, copii au
trait în alte nivele de anxietate în încercarea de a supravietui cu si de a
întelege modul de comportare al parintilor lor. Daca esti un asemenea copil
ai putea începe sa te gândesti la urmatorul fapt: care aspecte ale
comportamentului parintilor sunt legate de PTSD si care apartin
personalitatii lor; care simptome au fost exprimate în familie si ce
semnificatie au avut la acel moment? Care au avut impact asupra ta ca
individ?

Fiecare veteran are propriul mod de a se descurca cu simptomele PTSD si, în

mod similar fiecare copil are propriul sau stil de coping. Aceasta înseamna
ca nu exista doua experiente identice atunci când esti copilul unui veteran,
dar totusi pot fi câteva trasaturi comune. Ca adult te poti întreba daca va
trebui sa faci fata aceluiasi tip de dificultati, având în vedere ca PTSD
produce o arie larga de comportamente, cum ar fi: consumul excesiv de
alcool, a fi perfectionist, a fi critic si a avea standarde înalte nerealiste, a fi
excesiv de iritabil, a fi agresiv, a fi retras si necomunicativ, a nu-ti pasa de
ceilalti. Datorita experientei traumatice, multi veterani au o stare de
constiinta alerta în legatura cu pericolul, ceea ce ar putea duce la controlarea
excesiva si restrângerea libertatilor membrilor familiei.

Ca si copil adult exista o arie de posibile probleme care pot apare referitoare
la propria relatie si la comportamentul ca parinti. Este util, în acest sens, sa
discutam cu alte persoane în încercarea de întelegere a propriei experiente si
a modului în care ne-a afectat comportamentul.
8. Evaluarea eficientei programului:

Evaluarea eficientei programului se poate realiza cu ajutorul anchetei prin

chestionar cât si prin observarea realizata de supervizorii programului.
Rezultatele evaluarii vor fi folosite ca repere în dezvoltarea ulterioara a
programului. Itemii chestionarului vor viza adecvarea la nevoile
participantilor, suportul psihologic, utilitatea abilitatilor dobândite,
colaborarea în cadrul programului, schimbul de experiente între participanti
si durata programului. Aprecierea se va face prin scale Lickert în cinci
trepte.

9. Debriefingul psihologilor:

Participarea la acest program este o sarcina stresanta si obositoare pentru

psihologii militari. Astfel se impune o detensionare în raport cu
evenimentele traumatice dezvaluite în cadrul activitatii terapeutice, la finalul
programului.
În concluzie, accentul, în cadrul acestui program, se deplaseaza catre
problematica stresului, însusirea unor notiuni fundamentale despre stresorii
specifici zonei de operatii, simptomatologiei, efectelor stresului, dezvoltarea
strategiei de coping prin persuadarea militarilor ca reactia la stres este una
normala la stimuli anormali (specifici razboiului). Asemenea programe
adaptate la nevoile militarilor participanti în teatre de operatii asigura o
motivatie si o eficienta superioara în activitatea ulterioara în cadrul unitatii si
o scadere a pierderilor de natura psihiatrica postmisiune.

BIBLIOGRAFIE

1. “Critical Incident Stress Debriefing: Trauma Intervention at the World

Trade Center", Frank Fine;
2. “Critical Incident Stress Debriefing (CISD): Value and Limitations în
Disaster Response", Bruce Hiley- Young, Ellen T. Gerrity, NCP Clinical
Quarterly 4(2): Spring 1994;
3. “Managing Stress and Recovering from Trauma: Facts and Resources for
Veterans and Families", A National Center for PTSD Fact Sheet, Julian
Ford;
4. "Prevention of Onset and Development of Posttraumatic Stress Disorder
în the Armed Forces Of the Republic of Croatia ", Anto Zelic, Ministry Of
Defence of the Republic of Croatia.
5. “Psychological Assessment and PTSD: Not Just for Researchers", Dudley
D. Blake, NCP Clinical Quarterly 3(1): Winter, 1993;
6. “Specialized PTSD Treatment Programs în the U. S. Department of
Veterans Affairs", A National Center for PTSD Fact Sheet;
7. “Traumatic War Stressors and Psychiatric Symptoms Among World War
II, Korean and Vietnam War Veterans" - Alan Fontana, Robert Rosenheck -
revista "Psychology and Aging", 1994, vol. 9, nr. I 27- 33;
8. “Treatment Outcome Research on Post- traumatic Stress Disorder",
Dudley D. Blake, NCP Clinical Newsletter 3(2): 1993

* U.M. 01175 Iasi

Home | BAC/Teze | Biblioteca | Referate | Games | Horoscop | Muzica |

Versuri | Limbi straine | DEX

Modele CV | Wallpaper | Download gratuit | JOB & CARIERA | Harti |

Bancuri si perle | Jocuri Barbie

Iluzii optice | Romana | Geografie | Chimie | Biologie | Engleza | Psihologie |

Economie | Istorie | Chat
JOB-Studenti.ro

Oportunitati si locuri de munca pentru studenti si tineri profesionisti - afla

cele mai noi oferte de job!
OnlineStudent.ro

Viata in campus: stiri, burse, cazari, cluburi, baluri ale bobocilor - afla totul
despre viata in studentie!
StudentCV.ro

Dezvoltare personala pentru tineri - investeste in tine si invata ponturi pentru

succesul tau in cariera!

> Contribuie la proiect - Trimite un articol scris de tine

Gazduit de eXtrem computers | Project Manager: Bogdan Gavrila (C)

Toate Drepturile Rezervate - ScoalaOnline Romania

e cele mai multe ori ne confruntam cu pierderea unei persoane si cu

singuratatea care survine acestei pierderi, in mod subit, neasteptat. Pierderea
unei persoane iubite, sau sfarsitul unei relatii pot duce foarte usor la
pierderea satisfactiei in viata. Pentru multe persoane, una dintre cele mai
mari dorinte este sa isi gaseasca perechea potrivita. Daca acest lucru ii
reuseste , isi doreste sa-si petreaca toata viata cu acea persoana. Daca intre
timp acea persoana decedeaza, cel ramas in viata simte ca viata lui nu mai
are sens. “Daca nu e acolo persoana pentru care merita sa traiesti, care este
totusi rostul vietii?” Situatia e mai grava atunci cand persoana
supravietuitoare isi alimenta stima de sine din persoana care a decedat. In
cazul in care o relatie este ideala cei doi parteneri isi impart nu doar patul
conjugal ci si sentimentele, emotile, si problemele. Iubirea celuilalt ne
confera putere si incredere iar in situatia decesului inclinam spre a uita ca la
baza tuturor acestor sentimente sta chiar propria noastra persoana. Astfel
daca unul din cuplu decedeaza simtim ca a murit o parte din propria noastra
persoana.

Moartea persoanei iubite ne aminteste faptul ca suntem fiinte trecatoare.

Schimbarile care survin cu aceasta perioada sunt numeroase: pe langa faptul
ca trebuie sa invatam din nou sa traim singuri, dar si sa intelegem ca totul in
lume e trecator. In aceste momente persoanele se confrunta cu singuratatea
care apare brusc in viata lor.

In zilele noastre ritualul doliului care face parte din cultura noastra
traditionala, si-a mai pierdut din
amploare si complexitate de aceea persoana care este in doliu este tot mai
mult predispusa la singuratate pentru ca persoanele din jur se comporta
diferit. Unii incearca sa evite discutiile cu persoana in doliu pentru ca simte
ca moartea este un subiect tabu, altii manifesta mila fata de persoana
respectiva si incearca sa o protejeze intr-un mod exagerat.

Pentru a putea intelege cat mai bine aceasta perioada din viata fiecarui
Marian Mihai in “Perspective psihologice asupra sanatatiisi bolii”( 2005) a
descris pe scurt fazele prin care trec persoanele carora le-a murit cineva
apropiat .

Un prim stadium este cel al negarii in momentul imediat urmator al aflarii

decesului. Persoana neaga informatia primita, afirmand: “ Nu se poate!”,
“Nu este adevarat.”. In stadiul al doilea al furiei se instaleaza treptat revolta
in fata destinului, al lui Dumnezeu. Aceasta furie este generata de experienta
regresiva amorsata de faptul ca a fost parasit, dar si de frustrarea ca nu poate
sa schimbe cu nimic situatia . Persoanele aflate in aceasta situatie isi pun des
urmatoarele intrebari: “De ce se intampla tocmai mie?”, “ De ce tocmai
acum?”. In acest interval de timp, al furiei, panica si neajutorarea ating
cotele cele mai inalte iar blocarea la ceasta faza a doliului poate duce cu
usurinta la depresie. Vina, singuratatea, neajutorarea, socul apare atunci cand
moartea survine rapid; emanciparea apare in cazul fetelor la moartea tatalui
mult prea dominant, eliberarea apare mai ales in urma unei perioade de boala
indelungata, insa dublata de cele mai multe ori de vina ca te simti eliberat.

Gandurile caracteristice doliului sunt negarea, confuzia, imagini si ganduri

obsedante in legatura cu cel decedat si sunt posibile chiar halucinatii.
Comportamentele specifice reactiei de doliu sunt: tulburari de somn insotite
de cosmaruri frecvente, tulburari de apetit, izolare sociala, evitarea
reamintirii celui mort, vizitarea si ingrijirea mormantului si a obiectelor
preferate de cel decedat, hiperactivitate, neliniste, plans.

Senzatiile somatice frecvente in aceasta situatie sunt crampele stomacale,

durerile toracale, hipersensibilitatea la zgomote, respiratia sacadata, scaderea
tonusului muscular, si fatigabilitate.

Depasirea negarii este parcursa mai usor prin participarea la ritualul funerar.
Participarea la slujba religioasa poate cataliza acceptarea realitatii mortii de
catre apartinatori. Unele studii arata ca cei care lipsesc de la funeralii accepta
mult mai greu disparitia celui drag (cum sunt apartinotorii celor care
decedeaza pe front, departe de casa).

Reinvestirea emotionala si continuarea vietii nu face referire la a nu-l mai

iubi pe cel pierdut, la a renunta la memoria lui ci la gasirea unui echilibru
afectiv care sa permita continuarea vietii in sensul de a fi capabil sa iubesti
din nou, sa reinvestesti emotional, fara a renunta insa la afectiunea pentru cel
decedat.

Marian Mihai in “Perspective asupra sanatatii si bolii 2005” descrie

urmatoarele strategii terapeutice eficiente in doliu:

Reamintirea evenimentului referitor la modul in care a survenit decesul. Prin

reactivare se produce descarcarea emotionala si acceptarea realitatii mortii, a
semnificatiei si a ireversibilitatii acesteia.

.Identificarea , exteriorizarea si confruntarea cu emotiile negative in cadrul

unei relatii terapeutice suportive. In acest caz pacientul in situatia de doliu
este necesar sa fie informat ca reactiile sale sunt normale si ca majoritatea
oamenilor parcurg aceleasi etape.

Redefinirea rolurilor. Oamenii in aceasta situatie se simt depasiti de

multitudinea sarcinilor care este necesar sa le rezolve .

Prescriptiile comportamentale ajuta persoana in cauza sa traiasca aici si

acum.
Persoana indoliata trebuie sa constientizeze si partea pozitiva a situatiei in
care se afla si anume faptul ca a avut norocul de a cunoaste persoana
decedata, astfel aminintirile si beneficiile sufletesti care le-am primit de la
acea persoana sunt acele lucruri pe care nici moartea nu ni le poate lua. Insa,
aceste ganduri pozitive in legatura cu decesul unei persoane apar doar in
momentul in care am reusit sa prelucram cele intamplate si ne-am acordat
destul spatiu ritualului de doliu, un fenomen important si absolut necesar
pentru depasirea sentimentului de singuratate si continuarea propriei noastre
vieti.

Din cele mai vechi timpuri, ritul funerar poarta un loc important in viata
spirituala si culturala a popoarelor. La numeroase popoare aceste rituri tin
cateva zile sau chiar saptamani intregi. Adeseori samanul este cel care
conduce sufletul mortului in lumea spiritelor pentru a se asigura ca acesta nu
bantuie in lumea celor vii. Acest lucru favorizeaza familia decedatului de a
putea depasi acest moment greu, al decesului.

In cazul in care nu reusim sa depasim pierderea unei personae, o metoda

folosita si de catre psihoterapeuti este realizarea unei scrisori de “ramas bun”
prin care persoana indurerata are sansa de a transmite un gand neimplinit. In
mediul rural bocetul serveste acelorasi scopuri. Suportul social este un alt
factor important in acest moment al doliului, asfel prietenii si rudele
reprezinta o ancora a persoanei indurate pentru a putea parcurge aceasta
perioada.