UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

MASTER : PSIHOLOGIE CLINICĂ ȘI INTERVENȚIE PSIHOLOGICĂ
DISCIPLINA : MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE SĂNĂTATE
MINTALĂ PRIN TEHNICI DE GRUP
PROF. UNIV. DR. RĂZVAN-LUCIAN ANDRONIC

PORTOFOLIU

Nume și Prenume :
Straton Alina Corina
 ANTRENAMENTUL ASERTIV

Asertivitatea se referă la un set de comportamente manifestate în interacțiunea cu

ceilalți, care au ca scop menținerea unui echilibru între nevoile individuale și nevoile
celorlalți. O abordare asertivă menține relațiile interpersonale echilibrate facilitând rezolvarea
constructivă și cu respect a conflictelor, neconcordanțelor care pot să apară în relațiile
interpersonale (familie, prieteni, cunoștințe, relații profesionale, etc). Asertivitatea a fost
introdusă de unii specialiști în terapia comportamentală, fiind preluată apoi și utilizată în
relațiile de muncă, în tehnicile comerciale, în învățământ și în pedagogie. Unele studii
științifice au demonstrat marea eficiență a exersării asertivității și impactul favorabil asupra
persoanelor în toate domeniile vieții lor.
Asertivitatea presupune o exprimare adecvată a ideilor, sentimentelor și limitelor în
timp ce se respectă drepturile altora, menținând o atitudine pozitivă în interlocutor și luând în
considerare posibilele consecințe ale exprimării. Aceasta include atât exprimări pozitive, cât
și exprimări negative și încearcă să atingă obiective personale și / sau obiective instrumentale.
Asertivitatea nu este un comportament natural, cu care ne naștem. Oamenii se
comportă și comunică în funcție de cele doua reacții primare - de fuga sau lupta - in mod
submisiv sau agresiv. Comportamentul asertiv este mult mai aproape de cel agresiv, dar se
diferențiază de comportamentul agresiv prin faptul ca nu încalcă drepturile și libertățile
celuilalt. Asertivitatea este cea mai eficientă modalitate de soluționare a problemelor
interpersonale. Comunicarea directă, deschisă și sinceră permite recepționarea mesajelor fără
blocaje și distorsiuni, ceea ce menține și îmbunătățește relațiile cu ceilalți. Ea reprezintă calea
de mijloc între cele două comportamente extreme : pasivitatea și agresivitatea.
Termenul de asertivitate se referă la acel comportament prin care subiectul își susține
punctul de vedere personal, de regulă diferit de cel al interlocutorului, cu curaj și fermitate,
dar fără agresivitate. Persoanele insuficient de asertive nu se simt în largul lor în situații
sociale obișnuite. Comportamentul asertiv presupune ca subiectul să spună deschis ce simte și
ce anume dorește să schimbe.
Asertivitatea este  capacitatea de a apăra granițele personale, de a ne proteja propriile
obiective și interese, păstrând respectul față de ceilalți, să aruncăm o privire mai atentă asupra
a ceea ce este asertivitatea. Dezvoltarea asertivității ajută la atingerea unui nivel mai ridicat
de eficiență în mediul de muncă.
Răspunsul asertiv presupune alegere conștientă, decizie clară, flexibilitate, curaj și
încredere în procesul comunicării. Pe măsură ce se conștientizează într-un grad mai mare
pattern-urile proprii de comunicare, se poate analiza opțiunea pentru un comportament asertiv
sau non-asertiv.
Comportamentul asertiv se caracterizează prin autovalorizare, prin a avea curaj să ne
exprimăm propriile opinii și prin a ține cont de satisfacerea propriilor nevoi și dorințe fără a
încălca drepturile și nevoile celorlalți.
Comportamentele asertive includ :
- formularea cerințelor ;
- refuzul cererilor neplăcute sau nerezonabile ;
- exprimarea drepturilor personale, a sentimentelor pozitive și negative ori a ideilor
pozitive și negative ;
- inițierea, menținerea sau încetarea unei conversații.
Metoda antrenamentului asertiv constă în antrenarea unor deprinderi și abilități de
relaționare în situațiile interpersonale care pun persoana în dificultate. Prin joc de rol, în
mediul securizant al grupului de terapie împreună cu terapeutul, clienții învață să își asume
un rol mai degrabă dominant și activ decât unul pasiv și submisiv, rol pe care îl vor putea
juca apoi cu succes în viața reală.
A fi asertivi, adică a avea comportamente prin care reușim să ne impunem, fără a
recurge la agresivitate, este deosebit de benefic pentru fiecare dintre noi. Mai întâi, acest
lucru ne ajută să câștigăm respectul celorlalți, dar și propriul respect. Comportamentul asertiv
demonstrează respectul față de sine și față de ceilalți, promovează autodezvăluirea,
autocontrolul și aprecierea pozitivă a valorii de sine. Asertivitatea este cea mai eficace
modalitate de soluționare a problemelor interpersonale, întrucât se bazează pe comunicarea
directă, deschisă și onestă, care permite recepționarea mesajelor fără distorsiuni.
Nonasertivitatea presupune violarea propriilor drepturi, prin eșecul de a ne exprima gândurile
și nevoile direct, permițându-le celorlalți să ne desconsidere.
Abilitățile și atitudinile ce intră în componența asertivităţii sunt:
 A spune "nu" atunci când situația o cere
 Avansarea cererii ca un favor
 Exprimarea sentimentelor pozitive și negative
 Inițierea și susținerea unei conversații
 Manifestarea puterii de convingere
 Atitudinea de afirmare a propriilor drepturi
 Atitudinea de a susține drepturile cuiva neprivilegiat
  Atitudinea de apărare a propriilor drepturi fără a le încălca pe ale altora
 Exprimarea și susținerea propriului punct de vedere
 Asumarea responsabilității
 Anticiparea și pregătirea succesului social
 Stima de sine și dorința de afirmare
Sugestiile pentru creșterea asertivității se adresează celor care se simt deficitari în
privința aceasta, celor cărora le e greu să spună nu atunci când de fapt își fac un deserviciu
acceptând ceva, care își asumă responsabilități care nu le revin, neglijându-le pe ale lor, care
frecvent și practic nemotivat, renunță la interesul propriu în favoarea altuia.
Antrenamentul asertiv ajută fixarea ideii că dorințele și sentimentele personale nu sunt
nici mai importante nici mai puțin importante decât ale celorlalți. Antrenamentul asertiv a
fost introdus de Andrew Salter. După Forsyth, antrenamentul asertiv este un program de
dezvoltare, care se desfășoară individual sau în grup și care urmărește dezvoltarea abilităților
de exprimare a sentimentelor, de respingere sau modificare a credințelor iraționale.
Studiul regulilor de asertivitate ne-a permis să identificăm mai multe principii de
bază:
 Dreptul de a-și exprima opinia.
 Dreptul de a vă răzgândi în orice moment.
 persoană se poate gândi în mod independent la o soluție la o problemă.
 Luarea deciziilor independente se referă și la principiul asertivității.
 persoană este responsabilă în mod independent pentru greșelile comise.
 persoană nu poate explica interlocutorului deciziile luate și propriul său
comportament.
 persoană poate să-și evalueze independent gândurile, comportamentul, emoțiile - prin
urmare, să fie responsabilă de consecințele posibile.
Antrenamentul asertiv schimbă evenimentul activator de tip situație externă prin
modul de relaționare interpersonală. Acesta abordează chestiuni ce țin de limite, de neputința
de a exprima diferite emoții pozitive sau negative, sau incapacitatea de a spune nu și de a
refuza anumite cereri. Supoziția care stă la baza antrenamentului asertiv este că oamenii au
dreptul, dar nu și obligația de a se autoexprima.
S-au elaborat scale pentru măsurarea asertivităţii, precum și o serie de tehnici
speciale, cum ar fi psihoterapia rațional-emotivă, destinate antrenării acestei competențe.
Psihoterapeutul român I. Holdevici a realizat o combinație între principiile psihoterapiei
rațional-emotive și cele ale psihoterapiei asertive, care contribuie la întărirea Eu-lui.
Programele de antrenare a asertivităţii au condus la elaborarea unor chestionare, ca de
exemplu CAS, care oferă posibilitatea de a identifica nivelul asertivităţii și de a releva în ce
măsură persoanele sunt abile în a convinge și a obține, în relație cu ceilalți, succesul și
eficiența socială. Acest chestionar a fost utilizat de O. Gavril, în vederea măsurării
asertivităţii înaintea și după realizarea unui program special de antrenament, dovedindu-se
sensibil la schimbările induse de antrenament.
D. Chalvin a elaborat un chestionar de competență interpersonală care evidențiază mai
multe tipuri de atitudini comportamentale. A. Townend a realizat un chestionar de percepție
de sine care cuprinde 80 de întrebări, rezultatele indicând patru tipuri diferite de atitudini și
comportamente: pasiv, asertiv, agresiv, manipulator.
Comportamentul asertiv implică un comportament deschis în care nu există intenția
de a face vreun rău altei persoane. Pentru a dezvolta asertivitatea, au fost dezvoltate programe
speciale și instruiri care pot crește nivelul de încredere în sine și încrederea în sine. În același
timp, metodele vizează dezvoltarea durității unei persoane în a-și păstra principiile,
încrederea și capacitatea de a folosi refuzul afirmativ, dar în același timp, rămân prietenoase
cu ceilalți.
Există diverse programe de dezvoltare a asertivității :
- exerciții de exprimare a diverselor sentimente ;
- exerciții de exprimare a opiniilor contrare ;
- exerciții de exprimare a unor sentimente diferite doar prin utilizarea mimicii ;
- exerciții de realizare a unor afirmații la persoana întâi ;
- exerciții de adresare / primire de complimente ;
- exerciții de improvizare de răspunsuri verbale și nonverbale în situații
interpersonale.
Majoritatea programelor de antrenament al asertivității cuprind următoarele aspecte
importante :
- identificarea aspectelor verbale și nonverbale ale comportamentului asertiv și
diferențierea acestora de cele ale comportamentelor agresive și pasive ;
- identificarea gândurilor automate iraționale asociate comportamentului nonasertiv;
- dezvoltarea unor deprinderi asertive ;
- integrarea informațiilor și a deprinderilor cu caracter asertiv în comportamentul
interpersonal cotidian.
 Dezvoltarea unui comportament asertiv este un proces anevoios ce implică o
restructurare cognitivă, ținând cont de faptul că persoanele care își doresc această schimbare
au folosit până în acel moment un comportament disfuncțional care presupunea mai multe
costuri decât beneficii și că învățarea acestui nou comportament implică un efort de
conștientizare și derestructurare care nu aparține obișnuinței.
Adesea, nivelul scăzut al autostimei se corelează cu lipsa asertivității, cu vorbirea
interioară, cu conținutul perfecționist și cu dificultatea de-a exprima propriile sentimente.
În jocul de rol, participanţii sunt implicaţi direct în rezolvarea unei situaţii fiind puşi
în postura de a-şi asuma rolurile personajelor implicate. Situaţia descrisă trebuie să stimuleze
interacţiunea dintre participanţi sau grupuri participante. Este o bună metodă prin care
participanţii sunt puşi în situaţia de a pune în practică elemente teoretice în situaţii cât mai
apropiate de cele normale. O extensie a tehnicii, este aceea a „schimbului de rol”, în cadrul
căreia participanţii trec succesiv prin mai multe roluri, familiarizându-se astfel cu diversele
perspective în care situaţia poate fi abordată. Jocul de rol dă ocazia participanţilor să
analizeze comportamente şi să primească feed-back specific.
Terapeutul va alege un număr de situații sociale la care membrii grupului au
dificultăți și le va ierarhiza în funcție de anxietatea pe care o produc. Antrenamentul propriu-
zis se realizează sub forma jocului de rol și are drept scop a-i învăța pe participanți să
reacționeze adecvat în funcție de situație, fără vreun efort sau emoție exagerată.
La început, participanții vor juca propriul lor rol, în timp ce terapeutul îl va juca pe cel
al interlocutorului. După jucarea scenei, terapeutul apreciază comportamentul fiecăruia,
insistând asupra aspectelor pozitive ale acestora.
Deficiențele sunt subliniate într-un mod rațional și non-punitiv. Într-o etapă ulterioară
se inversează rolurile. În felul acesta participanții se vor identifica cu stările emoționale ale
personajului de care se tem, ceea ce va reprezenta pentru ei o noutate. Participanții vor însuși
un nou model de comportament. Scenele se vor juca din nou, inversările de roluri făcându-se
ori de câte ori se simte nevoia, punându-se în evidență progresele obținute.
Terapeutul va acorda o atenție deosebită comportamentului non-verbal al membrilor
grupului, pentru a evidenția progresele înregistrate. Vocea tremurătoare, ezitantă va deveni
fermă și sigură ; poziția va deveni relaxată ; figura crispată se va destinde, iar persoanele
participante vor ajunge să-și privească interlocutorul în ochi. Toate aceste aspecte vor fi
notate și evaluate de către terapeut.
Jocurile de rol pot fi extinse în mod nelimitat, în funcție de creativitatea terapeutului,
modelând aspecte tot mai diverse ale realității sociale.
 Întregul demers psihoterapeutic durează până la 20 de ședințe și se adresează
subiecților care suferă de timiditate, dar și șomerilor în căutare de locuri de muncă, oamenilor
de afaceri sau oamenilor politici, dornici de afirmare.

BIBLIOGRAFIE
 Dafinoiu, I. : Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iași, 2011.
Holdevici, I. : Psihoterapia cognitiv-comportamentală, Editura Științelor medicale,
București, 2005.
Holdevici, I. : Gândirea pozitivă, Editura Dual Tech, București, 2000.
Holdevici, I, B. Crăciun. : Psihoterapia tulburărilor emoționale, Editura Trei,
București, 2015.
Holdevici, I : Psihoterapii de scurtă durată, Editura Trei, București, 2011.
David, D. : Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom,
București, 2017.
Potts, C., Potts S. : Asertivitatea, Editura Trei, București, 2017.
Robu, V. : Competențe sociale și personalitate, Editura Lumen, Iași, 2011.
Smith, M. : Antrenamentul asertiv, Editura Trei, București, 2018.