UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI BRAŞOV

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT
PSIHOLOGIE CLINICA SI INTERVENTIE PSIHOLOGICA
MANAGEMENTUL SERVICIILOR DE SĂNĂTATE MINTALĂ

PRIN TEHNICI DE GRUP

TEHNICA “CEI 12 PASI” IN TRATAREA ALCOOLISMULUI

REFERAT

TITULAR DISCIPLINA

Lector univ dr. Adina Babonea

Masterand an I:
Alexandra Elena Lungu

Brașov 2019

1
 CUPRINS
I. Considerații generale pag.3
I.1.Efecte si factori de risc pag.4
II. Istoricul Alcoolicilor anonimi pag.5
III.Tehnica Celor 12 pasi pag.6
III.1.Aplicabilitatea tehnicii pag.6
III.2.Descrierea tehnicii Cei 12 pași pag.6
III.3.Cei 12 pași ai Alcoolicilor Anonimi pag.8
IV.Concluzii pag.11
Bibliografie pag.12

2
 I.CONSIDERATII GENERALE

Alcoolismul sau dependenta de alcool este consumul de băutură alcoolica, ocazional

sau periodic, indiferent de mijloace sau consecințe asupra persoanei sau familiei, cu scopul
schimbării stării de dispoziție sau acela de a evita stările neplăcute fizice sau psihice cauzate de
sevraj. La aproximativ 24-48 de ore de la întreruperea consumului de alcool, persoana alcoolica
poate avea simptome de sevraj.
Sevrajul se caracterizează prin: stare de indispoziție, anxietate, nervozitate, iritabilitate, tremor
al mâinilor sau al picioarelor, transpirație, stare de greața si/sau vărsături, dureri de cap;
tulburări de somn.
Aceste simptome se ameliorează sau dispar complet la reluarea consumului. Pe măsura ce
boala dependentei se agravează apare si pierderea controlului cantității consumate. Persoana
dependenta începe sa-si dea seama ca este ceva in neregula cu felul de a bea si încearcă sa bea
„controlat”. Își propune sau își promite ca va bea doar un pahar sau ca va bea doar cu anumite
ocazii, dar promisiunile sunt încălcate de fiecare data.
Dependenta de alcool este un obicei de uz excesiv al alcoolului, definit prin prezenta a trei
sau mai multe arii majore de afectare legate de alcool, apărând întra–o aceeași perioadă de 12
luni. Aceste arii includ toleranța sau sevrajul, folosirea unui timp îndelungat pentru uzul
substanței, reluarea uzului în pofida consecințelor somatice sau psihologice adverse și
încercările repetate lipsite de succes de a controla aportul de alcool.
Abuzul de alcool se diagnostichează atunci când alcoolul este utilizat în situații primejdioase
din punct de vedere fizic, cum ar fi șofatul. Abuzul de alcool diferă de dependența de alcool,
prin aceea că nu include toleranță și sevraj sau obicei de uz compulsa; în schimb, pentru abuz
sunt definitorii consecințele negative ale utilizării repetate. Abuzul de alcool poate să evolueze
către dependența de alcool, iar obiceiurile de consum de alcool pot să includă uzul masiv
continuu, intoxicarea de weekend sau „seriile “de consum, intercalate cu perioade de abstinență.
De cele mai multe ori, persoanele, care consuma abuziv alcool sau cele dependente de
alcool, neaga sau refuza discuțiile referitoare la consumul si problemele cauzate de dependenta
de alcool. Consumul de alcool cauzează, in timp, dependenta psihica si dependenta fizica.
Dependența fizică, caracterizată prin apariția sevrajului (stare de rău subiectiv, intens,
in care pacientul caută să obțină prin orice mijloace drogul, însoțită de o perturbare biologică
neurovegetativă și dis metabolică de amploare, iar uneori de moarte), include efectele somatice
ale utilizării repetate a substanțelor respective.
Dependența psihică, denumita si craving, alături de căutarea compulsivă a substanței,
reprezintă nevoia de a menține și regăsi senzația de plăcere, de bine, satisfacția, stimularea pe
3
care o aduce consumatorului, dar și de a evita senzația de rău psihic care apare in lipsa
consumului.
Alcoolismul este o boală primară pentru că nu prezinta un sindrom al unei alte stări de
boala existente, ci poate cauza ea însăși alte tulburări fizice sau psihice sau le agravează pe cele
existente. In modul cel mai evident, alcoolismul ca boala poate fi recunoscut prin consecințele
intoxicației, adică in leziuni ale ficatului, stomacului și sistemului nervos central sau periferic,
provocate de alcool.
Alcoolismul este o boală multifazică pentru ca afectează individul pe toate planurile –
familial, material, intelectual, social, profesional, emoțional și al sănătății – manifestandu-se,
in toate, prin consecințe nefaste. De asemenea, tot de abatere de la normal este vorba și in ceea
ce privește pierderea autocontrolului și incapacitatea de a fi abstinent, nemaiputând fi posibile
anumite procese de frânare și control, in fata alcoolului.
Dependenta de alcool cauzează, in timp, alterarea sentimentelor si relațiilor cu membrii
familiei, tulburarea relațiilor interpersonale la servici si in cercul de prieteni, reducerea
sentimentelor de responsabilitate, neglijarea educației copiilor, întârzierea si absenta de la locul
de munca, accidente de munca si de circulație, delicventa, divorț, pierderea locuinței si a locului
de munca. Alcoolismul nu este o problemă de imoralitate sau de caracter slab. Alcoolicii sunt
persoane bolnave care au nevoie de sprijin și tratament.

I.1.Efecte si factorii de risc

Oamenii de știința spun ca cei care au in familie membrii dependenți de alcool, sunt mult mai
predispuși spre alcoolism, daca aleg sa bea. Alcoolismul se poate dezvolta sau agrava datorita
anturajului sau experiențelor traumatice din viată.
Cele mai recente cercetări, in ceea ce privește dependenta, sugerează ca toate dependentele își
au rădăcinile in afectarea biochimiei cerebrale. Așa cum știm, in creier exista substanțe chimice,
numite neurotransmitatori, care regularizează ce gândim, simțim si cum ne comportam.
De aceea, putem spune ca persoanele dependente nu poftesc, in realitate, la substanța care oferă
dependenta; ei poftesc la ceea ce substanța face pentru creier.
Pe scurt, din punct de vedere psihic, dependentul de alcool manifesta:

• răceala emoționala, o alterare treptata a sentimentelor, indispoziții frecvente si

schimbări bruște a opiniilor
• neliniște interioara, agresivitate, iritabilitate
• tulburări de somn, coșmaruri; lacune de memorie (nu-si mai aduce aminte ce a făcut in
urma cu doua ore sau doua zile)

4
 • depresie, frica, complexe de inferioritate ascunse uneori in spatele unei fațade de
grandomanie
• lipsa de voința, promite dar nu-si tine promisiunea
• izolarea si reducerea sferelor de interes
• lipsa igienei corporale, decădere fizica si psihica
Dependența față de o substanță este văzută ca o boală tratabilă (conform atitudinii Organizației
Mondiale a Sănătății începând din 1956). Perspectiva asupra bolii nu este însă una oarecare, ci
una integrativă: alcoolismul este o afecțiune bio-psiho-socio-spirituală care solicită o
intervenție la nivel bio-psiho-socio-spiritual

II. Istoricul Alcoolicilor Anonimi

Grupul Alcoolicilor Anonimi își are originile in Statele Unite ale Americii, unde in mai
1935, s-au întâlnit cei doi membri fondatori Bill W. un agent de bursa si dr. Bob un chirurg
care, ambii se luptau de ani de zile cu alcoolismul. Cei doi aveau să pună bazele unui fenomen
și program unic în istoria omenirii – recuperarea pe baza ”Celor 12 Pași”, comunitate în care
astăzi, conform datelor furnizate de A.A. General Service Office din New York, își mențin
abstinența de la alcool peste 2 milioane de alcoolici în 98.000 de grupuri din 150 de tari
(Alcoolicii Anonimi, 2000). Un studiu al lui Ouimette, Finney și Moss (1997, după Barlow &
Durand, 2002) arătau că cei care participă la AA și urmează programul acestora obțin rezultate
similare cu cei care urmează un tratament cognitiv-comportamental. Modelul ”Celor 12 Pași”
a fost mai apoi extins pentru a-i sprijini pe cei ce se luptau cu dependența de alte droguri sau
comportamente (de ex., Narcoticii Anonimi, Heroinomanii / Cocainomanii Anonimi,
Dependenții de Sex și Dragoste Anonimi, Jucătorii de noroc Anonimi ş.a.m.d.), dar și pentru a-
i sprijini pe familia, prietenii, colegii și, nu în ultimul rând, pe consilierii acestora. Chiar daca
nu reprezintă un tratament in sine, multe persoane reușesc sa devina abstinente doar prin
intermediul acestor grupuri. In anii 1940, în Minnesota, alcoolicii care ‘făceau Pasul 12’
încercau să transmită mesajul recuperării din alcoolism altor alcoolici suferinzi din spitale, azil
sau penitenciare, aflați în îngrijirea familiei sau a preoților sau măicuțelor. Așa s-a dezvoltat
așa-numitul ‘Model Minnesota’. Acesta avea să devină, mai apoi, un “model” și să stea la baza
a 95% dintre centrele de tratament pentru dependența de substanțe (Veach et al., 2000).
“Celulele de bază” au fost un program de stat din cadrul unui spital – Wilmar – și unul privat –
Hazelden A urmat, apoi, primul program de zi adresat alcoolicilor la Veterans Administration
Hospital din Minneapolis.

5
 III.Tehnica ”Celor 12 Pași”
III.1. Aplicabilitatea tehnicii

Astăzi, Alcoolicii Anonimi și „Narcoticii Anonimi” împreună țin, în lumea întreagă,

peste o sută de mii de reuniuni pe săptămână – anonime și gratuite!
Metoda lor este considerată în multe tari ca realmente eficace în restabilirea persoanelor
dependente de alcool sau de droguri, dar și al celor dependente de jocuri, al persoanelor
bulimice sau obsedate sexual etc.
Multe „centre de dezintoxicare” care utilizează metoda celor 12 pași există, de asemenea, de
mulți ani deja în Statele Unite și în Marea Britanie. Unul dintre primele centre de acest fel a
fost deschis în Franța în 1995.
Anonimii traversează fără dificultate barierele sociale, lingvistice, culturale,
confesionale. În rețelele lor, se antrenează toate categoriile sociale, toți împărtășesc aceeași
adeziune la programul celor 12 Pași, unde nu este vorba numai de terapie comportamentală și
emoțională, ci mai ales de un nou mod de abordare a existenței, o modalitate spirituală de a
aborda existenta.
Modelul in 12 Pași reprezintă cea mai răspândita si folosita filozofie pentru tratarea
dependentelor din Europa de Vest si Statele Unite ale Americii. Estimările arata ca exista peste
2 milioane de membri ai grupurilor de Alcoolici Anonimi in lume, in afara celor de Narcotici
Anonimi, Dependenți de Sex Anonimi si numeroase alte boli tratate cu ajutorul modelului celor
12 Pași. Modelul in 12 Pași a fost introdus in Romania doar in ultimii ani.

III.2.Descrierea tehnicii ”Cei 12 pași”

In anii 1940, abordarea Minnesota presupunea de cele mai multe ori un centru
rezidențial care oferea consiliere de grup, educație despre conceptul de boală al alcoolismului
și participarea activă la un grup de ajutor mutual (inițial, AA). În anii ’80, centrele rezidențiale
au început să fie înlocuite cu programe ambulatorii intensive care utilizau aceeași abordare și
care demonstrau o eficientă compatibilă cu a primelor în ce privește menținerea abstinenței
(Veach et al., 2000). Fată de primul tip de program, acestea le oferă clienților posibilitatea de a
rămâne acasă și de a-și păstra locul de muncă. Astfel, există posibilitatea de a aplica și testa în
viața reală, cu familia, prietenii și colegii lor, lucrurile învățate și abilitățile dobândite în cadrul
tratamentului.

6
 Pentru tratamentul în regim ambulatoriu intensiv, durata acestuia e de cca. 3 luni (12
săptămâni) cu o frecvență a grupurilor de 3 – 4 / săptămână și cu o durată de 3-4 ore per ședință
de grup.
Pentru programele ambulatorii non-intensive durata e tot de 12 săptămâni, dar cu o
frecvență a grupurilor de 2 ori pe săptămână și ședințe de doar 2 ore. Într-un studiu privind
factorii ce influențează finalizarea programului de tratament, Veach et al. (2000) susțineau că
cei care rămân pentru o perioada mai lungă de timp în tratament au rezultate mai bune pe termen
lung.
Frances și Miller (1991) oferă o sinteză a caracteristicilor modelului, specifică perioadei de
început a acestuia, și mai puțin perioadei actuale: o perioadă de tratament rezidențial sau
spitalizat cu o durată ce varia între câteva săptămâni și câteva luni (durata specifica in prezent
este cea de 28 de zile); focalizarea asupra dependenței de substanțe, cu includerea minimă sau
deloc a evaluării situației din punct de vedere psihiatric sau social; accentul masiv asupra
conceptelor, resurselor și principiilor Alcoolicilor Anonimi (Pași, sloganuri etc.).
În cadrul conferinței internaționale „Modelul Minnesota” desfășurată în septembrie
2004 la Konstancin, Polonia, Ewa Woydyłło, directoarea Drug and Education Department a
Open Society Foundation, Varşovia, oferea o imagine actualizată a ce înseamnă astăzi Modelul
Minnesota.
Obiectivul tratamentului este ca pacienții sa se bucure de o recuperare pe termen lung
si de o calitate îmbunătățita a vieții. Serviciile de consiliere sunt oferite de o echipă multi-
disciplinară care încearcă să acopere ideologia de bază a programului, respectiv a alcoolismului
văzut ca boală bio-psiho-socio-spirituală. Astfel, această echipă include (funcție de caracterul
rezidențial sau ambulatoriu) un număr de profesioniști care, în ciuda specializărilor diferite, au
cu toții o formare comună în domeniul recuperării din adicții prin prisma Modelului Minnesota.
E important ca toți angajații programului (nu doar cei din echipa terapeutică, ci și personalul
administrativ) să fie congruenți în atitudinile și mesajele oferite clienților.
Woydyłło (1997) descrie pe scurt rolul profesioniștilor din această echipă multi-
disciplinară raportat la un program rezidențial. Astfel, personalul medical se ocupă de admiterea
noilor pacienți în centru (fiecare dintre aceștia trebuind să stea 24 de ore sub observație în secția
de dezintoxicare), precum și de eventualele probleme de urgenta medicală apărute pe parcursul
rezidenței. Psihiatrul și psihologul fac testări de specialitate pentru fiecare nou venit în centru,
urmând ca primul dintre ei să servească mai apoi doar ca și consultant, farmacoterapia fiind
acceptată în aceste centre doar în cazurile în care este întemeiată; psihologul, în schimb,
continuă să lucreze cu pacienții asupra problemelor emoționale, inter-personale ale acestora

7
(inclusiv consiliere familială), să faciliteze ventilarea sentimentelor și atunci când e cazul, să
facă recomandări privind continuarea consilierii psihologice după plecarea din centru.
Consilierul spiritual (de multe ori, un preot, teolog) își oferă sprijinul în reconcilierea
persoanei cu lumea, în revenirea la sistemul de valori ales și în a face față resentimentelor,
neputinței de a se ierta pe sine și pe ceilalți, vinovăției extreme – după cum îmi spunea un fost
client, ‘în lupta de a se recuceri pe sine’.
Un alt element specific îl reprezintă ‘consilierul de egali’, acea persoană care are în
același timp o pregătire de specialitate în domeniu, dar și experiență personală în lupta cu
dependența de alcool (cu o perioadă de abstinență ce variază între 1 an în România și 4-8 ani în
programe din SUA, Franța, Australia). Ceea ce unii numesc ‘ex-alcoolici’ sau ‘foști alcoolici’
(formulări neacceptate nici de Modelul Minnesota, nici de Alcoolicii Anonimi datorită
accepțiunii alcoolismului ca boală cronică), sunt numiți aici ‘alcoolici abstinenți’ sau ‘în
recuperare’. Blume (după Cook, 1988) analiza importanța acestor consilieri în programele de
recuperare, menționând oferirea unui ‘exemplu viu’ că există speranță și a unui model de urmat,
faptul că ‘vorbesc aceeași limbă’; sunt mai puțin dispuși spre atitudini critice, sunt mai greu de
mințit și înșelat și, nu în ultimul rând, au o bună înțelegere asupra programului AA și o
experiență personală în a face față problemelor cotidiene fără a consuma alcool, într-o ‘cultură
a consumului de alcool’.

III.3.Cei 12 Pași ai Alcoolicilor Anonimi

Cei „12 Pași” ai Alcoolicilor Anonimi sunt prezentați în detaliu în Alcoolicii Anonimi
(1994), prima carte a comunității tradusă și publicată în limba română. Acești Pași reprezintă,
de fapt, un set de principii spirituale universal acceptate, “simple adevăruri spirituale” (Webb,
p. 58). În consiliere, însă, aceste principii iau forma unor caiete de lucru, a unor instrumente
care îi ajută pe clienți să își exploreze problema cu alcoolul și care conturează un program de
recuperare, o structură pe baza căreia se realizează schimbarea necesară.
1. Recunoaștem ca nu avem niciun control asupra dependentei - ca viată noastră a
devenit imposibil de gestionat.
2. Avem încredere in faptul ca o Putere superioara noua, ne poate ajuta sa ne
însănătoșim.
3. Luam decizia de a ne pune voința si viată in mâinile lui Dumnezeu, așa cum li
înțelegem noi, conform propriei credințe.
4. Facem o introspecție interioara minuțioasa si ne analizam din punct de vedere moral,
fără a ascunde nimic.
8
5. Recunoaștem in fata noastră, a lui Dumnezeu si a apropiaților noștri greșelile comise.
6. Suntem pregătiți ca Dumnezeu sa poată înlătura toate defectele noastre de caracter.
7. Il rugam pe Dumnezeu, in mod umil, sa ne ajute sa înlăturam lipsurile, defectele,
neajunsurile noastre.
8. Facem o lista cu toate persoanele cărora le-am făcut rău si devenim deschiși in mod
conștient, pregatindu-ne sa le cerem scuze tuturor si sa reparam greșelile fata de ei.
9. Reparam greșelile fata de toate persoanele pe care le-am afectat, cu excepția cazului
in care acțiunile noastre i-ar putea râni pe ei sau pe ceilalți.
10. Continuam sa facem un inventar personal moral si recunoaștem atunci când greșim.
11. Îmbunătățim contactul conștient cu Dumnezeu, așa cum li înțelegem noi, prin
meditație si rugăciune si ne rugam sa ne facă cunoscuta voința Lui pentru noi si sa ne
dea puterea de a o îndeplini.
12. După ce ne-am înnoit si deșteptat din punct de vedere spiritual prin parcurgerea
acestor pași, încercam sa transmitem mesajul si altor persoane dependente si începem
sa punem in practica principiile învățate.
Primul pas e menit să îl ajute pe alcoolic să admită ‘în cunoștință de cauză’, cu mintea și cu
sufletul faptul că, într-adevăr, are o problemă cu alcoolul, că acesta a preluat controlul asupra
întregii sale vieți. E ca și cum alcoolicul e invitat să ‘își pună singur diagnosticul’, să își
recunoască neputința și eșecul în a-și controla băutul; până la urmă, toți medicii din lume ar
putea să facă acest lucru, însă dacă el nu acceptă diagnosticul, nu se vor schimba prea multe.
Se face apel la onestitate față de ceilalți, dar în primul rând față de propria persoană pentru ca
recuperarea să poată începe.
Următorii doi pași sunt cei care deschid calea către soluție: să admiți că ai nevoie de ajutor
din afară și să iei decizia de a accepta acel ajutor. Nefiind un program religios, Dumnezeu nu e
definit conform unei credințe anume, fapt ce face ca programul să fie mai greu acceptat de
anumite biserici tradiționale. Sunt primii pași care încearcă să mute centrul importanței de pe
alcoolic pe o altă ‘putere’ – pașii reconcilierii cu Dumnezeu; ego-centrismul, aroganța și
grandomania alcoolicului obișnuit sunt puse cu adevărat la încercare și sunt mulți cei care
insistă că prin ‘ambiție și disciplină’ vor reuși să bea controlat. Următorii pași pot fi grupați,
funcție de focusul pe care îl au.
Pașii 4, 5, 6 și 7 – pașii reconcilierii cu propria persoană – au scopul de a-l ajuta pe alcoolic
să își facă ‘un inventar amănunțit al propriei persoane’ pentru a-și identifica principalele defecte
de caracter (și calități), iar mai apoi să le recunoască în fata propriei persoane (de multe ori, în
fata oglinzii), să le împărtășească lui Dumnezeu (Puterii sale Superioare, așa cum a fost ea
definită în pașii anteriori) și unei alte ființe umane (care trebuie să fie în viață și în aceeași
9
cameră și să vorbească aceeași limbă). Urmează decizia de a renunța la acele defecte de caracter
și solicitarea ajutorului Puterii Superioare pentru îndepărtarea acestora.
Pașii 8 și 9 – pașii reconcilierii cu ceilalți – încurajează realizarea unei liste cu toate
persoanele cărora le-am pricinuit vreun rău, într-un fel sau altul și încercarea de reparare a
acestor greșeli.
Pașii de menținere (10, 11 și 12) presupun monitorizarea propriilor acțiuni și sentimente
(foarte multe programe utilizează pentru aceasta tehnici și instrumente ale terapiei rațional
emoționale), menținerea contactului cu Dumnezeu, transmiterea mesajului recuperării către
alcoolici activi (care continuă să bea) și, nu în ultimul rând, continuarea și extinderea procesului
de dezvoltare personală la toate celelalte domenii ale vieții.
În programele de consiliere se lucrează (se citesc anumite materiale, se completează niște
ghizi de lucru și se prezintă în grup), de obicei, primii 5 pași, urmând ca ceilalți să fie lucrați în
Alcoolicii Anonimi cu sprijinul nașului (un membru mai vechi, cu experiență în program și cu
o perioadă mai lungă de abstinență).

Cea mai mare parte a activităților derulate în cadrul programelor au loc în cadrul așa-
numitelor ‘grupuri mici’ (cca. 8-12 persoane) și care iau diferite forme: educaționale (în care
unul dintre consilieri sau un invitat face o prezentare pe o anumită temă legată de recuperare);
de rezolvare a problemelor; de prezentare a sarcinilor și ‘temelor de casă’ individuale, de
explorare a sentimentelor (proces group), de prevenire a recăderii, recreaționale etc. În anumite
situații, mai ales în centrele rezidențiale, există ‘echipe de doi’ (Woydyłło, 1997) menite să
pună în legătură un client care are o anumită problemă cu un altul care s-a confruntat la un
moment dat în viața sa cu o situație similară (de ex., dificultatea de a cere și accepta ajutorul
unei alte persoane).
Grupurile au un caracter continuu în sensul că includ în același timp clienți mai vechi și
clienți mai noi, facilitând astfel schimbul de experiență și oferirea unor modele de recuperare.
Deși grupul e extrem de important, și consilierea individuală e inclusă în vederea evaluării
clientului, a planificării tratamentului și a adaptării lui pentru fiecare client în parte, pentru
monitorizarea evoluției. Fiecare client are un manager de caz care e responsabil de întocmirea
și punerea în aplicare a planului de tratament realizat pe baza evaluărilor multi-disciplinare,
deși această responsabilitate e una distribuită la nivelul întregii echipe. Planurile de tratament
au fost introduse pentru a-i ghida pe consilieri în oferirea serviciilor adecvate fiecărui client și
trebuie încheiate (funcție de manualul de politici și proceduri al fiecărei instituții) în termen de
maxim 10 zile după admiterea în program. Problemele identificate și obiectivele stabilite în
planul de tratament se concentrează în special asupra celor relaționate direct consumului de

10
alcool și sunt reevaluate periodic (săptămânal / bi-lunar / lunar, funcție de tipul programului și
de evoluția clientului). Se pare că cei ai căror plan de tratament conține un număr mai mare de
probleme identificate au șanse mai mari să își finalizeze tratamentul decât cei cu mai puține
probleme listate în plan (Veach et al., 2000).
Familia este și ea implicată în procesul de recuperare, dincolo doar de a o ajuta să îl
înțeleagă mai bine pe alcoolic, Procesul de recuperare al familiei are drept obiectiv educarea
acesteia cu privire la ce înseamnă boala de familie a alcoolismului, rolurile, comportamentele
dezadaptative și mecanismele defensive utilizate pentru a face față alcoolismului unei alte
persoane, depășirea izolării și diminuarea stigmatizării de a fi soțul, soția, copilul sau părintele
unui alcoolic, identificarea și realizarea propriilor nevoi, pe scurt, recuperarea propriei persoane
indiferent de ce face sau nu face alcoolicul din familie. În cazul în care și alcoolicul este în
abstinență, consilierea familiei e necesară pentru redefinirea rolurilor și a relației, ventilarea
sentimentelor, luarea deciziilor comune privind viața de familie de acum înainte, aspecte extrem
de necesare pentru menținerea și calitatea abstinenței abia câștigate.

IV.Concluzii

În ciuda dificultăților în calea cercetărilor și absenței unor date statistice riguroase, Edwards
(după Cook, 1988) menționa că ideologia (un set de idei coerente și flexibile), un program de
acțiune (cei 12 Pași), ‘premierea’ abstinenței (prin așa numitele medalii ale abstinenței) și
oferirea unui model de recuperare sunt procesele esențiale prin care acționează AA-ul.
Alibrandi (1985) identifica 100 de activități (‘instrumente’) utilizate de membrii AA pentru
menținerea abstinenței în diferite etape ale recuperării. Un studio al lui Ouimette, Finney și
Moss (1997, după Barlow & Durand, 2002) arătau că cei care participă la AA și urmează
programul acestora obțin rezultate similare cu cei care urmează un tratament cognitiv-
comportamental.

11
 Bibliografie
Andronic, Răzvan-Lucian. [2007]. (2009). Elemente de dinamica grupurilor. Sibiu:
Editura Psihomedia.
Curșeu, P. L.. (2007). Grupurile în organizații. Iași: Editura Polirom.
Enăchescu, C-tin. (1996). Tratat de igienă mintală. București: Editura Didactică și
Pedagogică
R.A. Erdei, Ildiko și Ilin, Corina. (2007). Grupuri și echipe în organizație.
Gelder, M, Gath, D. și Mayou, R. (1994). Tratat de psihiatrie Oxford. București: Asociația
Psihiatrilor Liberi și Geneva Initiative Publishers.
Ionescu, G. (1995). Tratat de psihologie medicală și psihoterapie. București: Editura
Asklepios.
Lazarescu, M. (2001) Rolul psihiatriei comunitare, Bucuresti, Conferința Națională
"Sănătatea Mintală în România. De la ignorare spre responsabilizare", 6 martie 2001.
W.Doise, J-C. Deschamp și Mugny, G. "Psihologie socială experimentală". Iași: Editura
Polirom.
Neculau, A. (coord.) (2001). Intervenția psiho-socială în grupurile sociale defavorizate.
Strategie și metodologie. Iași: Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Neculau. A. (2007). Dinamica grupului și a echipei. Iași: Editura Polirom.
Palmonari, A. (2003). Grupul de lucru ca instrument operativ.
În Bruna, Zani și A. Palmonari, (coord.) (2003). Manual de psihologia comunității. Iași:
Editura Polirom, pp. 269-287.
Neculau, A., Ferreol, G. Psihosociologia schimbării, Iași: Editura Polirom.

12