PROIECT PSIHOLOGIE CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE

DEPRESIA

„Există atât de multe lucruri care nu pot fi spuse în timpul depresiei, şi pot fi intuite doar
de cei care au avut de-a face cu ea.” Andrew Solomon
Voi descrie personajul Helen din filmul cu acelaşi nume regizat de Sandra Nettelbeck în
2009. Helen este o femeie pe care am putea-o considera de succes: este pianistă şi profesoară de
teorie muzicală la universitate, căsătorită pentru a doua oară cu David, un avocat de succes, are o
fiică, Julie, din prima căsătorie. Nu are nici un tip de probleme financiare, şi pe plan afectiv şi
familial totul pare să meargă bine. Încet, încet începe să-i scadă interesul pentru munca sa, se
simte tristă, şi nu poate distinge motive clare pentru felul în care se simte, începe să sufere din
ce în ce mai mult. Micile activităţi care înainte îi făceau plăcere, acum nu mai generează nici un
pic de interes. La un moment dat se furişează de la o întâlmire pentru a merge acasă, fără să de-a
explicaţii. Helen iubeşte muzica, cu toate acestea, nu mai e capabilă să se aşeze la pian. Acest
lucru îi cauzează probleme serioase la locul de muncă, deoarece nu mai găseşte energie pentru a
preda. Nu mai poate dormi noaptea, doarme mai mult în timpul zilei. Începe tratamentul cu
antidepresive, însă simte că nu o ajută deloc. Ies la iveală evenimente din trecutul ei pe care a
încercat să le ascundă. Când fiica ei avea doar un an, Helen a avut o tentativă de suicid care o
face să se învinovăţească şi îşi iese din minţi când află că fiica sa ştie depre starea sa, renunţând
la tratament. Starea ei se înrăutăţeşte zi de zi, suferinţa ei creşte dar încearcă să se ascundă. Se
izolează de familie şi prieteni şi nu se lasă ajutată, găseşte alinare în prietenia cu una dintre
studentele sale care trece prin ceva asemănător. Deoarece starea lui Helen nu îi permite să aibă
grijă de fiica sa, fostul soţ decide să o ia să locuiască cu el. Atinge limita atunci când încearcă să
se sinucidă, ca urmare i se propune tratamentul cu şoc ECT, pe care îl refuză. Deoarece simte că
soţul nu poate să o înţeleagă se refugiază în casa studentei sale. În urma unei vizite făcute de
fiica sa reuşeşte să îşi adune puterile şi decide să urmeze tratamentul ECT. Se vindecă şi se
întoarce acasă la viaţa ei dinainte. Chiar dacă este conştientă că nu va mai fi niciodată ca înainte,
este recunoscătoare că este în viaţă.
Conform DSM 5 simptomele pe care le are Helen pot fi încadrate în diagnosticul de
tulburare depresivă majoră, deoarece Helen suferă un episod depresiv major, recurent (deoarece
a mai avut un episod în urmă cu 12 ani), sever (deoarece nu răspunde la tratamentul
medicamentos, şi are tentative de suicid). Elementul esenţial care indică un episod depresiv
major în cazul lui Helen este prezenţa dispoziţiei depresive, a stării de tristeţe, în fiecare zi şi în
cea mai mare parte a zilei, cât şi perderea interesului sau a plăcerii pentru toate activităţile care
înainte îi făceau plăcere. Pe lângă aceste două criterii principale apar în cazul lui Helen şi alte
simptome suplimentare, necesare pentru diagnosticul de episod depresiv major. Acestea sunt: 1)
pierderea în greutate, 2) insomnia şi hipersomnia, 3) modificări psihomotorii, 4) fatigabilitate sau
energie scăzută, 5) dificultăţi de concentrare, 6) gânduri recurente de moarte, ideaţie suicidară şi
tentative de suicid.
 Episodul depresiv prin care trece Helen durează o perioadă mai mare de două săptămâni
şi este acompaniat de suferinţă şi deteriorare semnificativă atât în domeniul profesional (nu mai
poate să predea şi nu mai merge la cursuri) cât şi pe plan social şi familial (se îndepărtează de
prieteni şi familie, fostul soţ îi ia fiica să locuiască cu el, Helen nu acceptă ajutorul actualului soţ
reproşându-i că nu o înţelege). Deoarece nu vrea să vorbească despre ceea ce i se întâmplă şi
ceea ce simte, dispoziţia sa afectivă poate fi dedusă din expresia facială şi comportamentul său.
Pierderea interesului şi al plăcerii pentru activităţile de care se bucura înainte este foarte evident
în cazul lui Helen, este remarcată şi retragerea socială şi neglijarea tuturor activităţilor plăcute.
Helen este tot timpul tristă, plânge şi nu mai are interes pentru a cânta la pian sau să predea la
facultate. Nici nu se mai bucură de prezenţa familiei şi de activităţile pe care le făceau împreună.
Pierderea în greutate este consemnată de soţul ei la examenul psihiatric. Tulburările de somn
sunt date atât de insomnie la începutul episodului depresiv, cât şi de hipersomnie ulterior, având
episoade prelungite de somn mai ales în timpul zilei. Ca şi modificări psihomotorii pot fi
observate lentoarea în vorbire, gândire şi mişcare, creşterea pauzelor înainte de a răspunde,
vorbire redusă ca volum şi chiar mutism. Este evidentă de asemenea şi energia scăzută, oboseala
persistentă, şi scăderea capacităţii de a se concentra, de aceea nu mai este capabilă să predea la
universitate. Gândurile de moarte, ideaţia suicidară şi tentativele de suicid sunt foarte prezente,
simte că nu mai aparţine vieţii sale, vede suferinţa celorlalţi dar simte că nu mai poate să fie ceea
care era înainte. Apare neputinţa şi sentimentul de neadecvare, simte că fiica sa va fi mai bine
fără ea, şi nu mai găseşte motive să trăiască. Una din dramele pe care le trăieşte o persoană care
suferă de depresie severă, este tocmai conflictul cu mediul său apropiat, deoarece persoanele
apropiate nu reuşesc să o înţeleagă şi apar frustrări şi neînţelegeri. Este foarte evidentă suferinţa
lui Helen, şi nedumerirea pe care o trăieşte familia care nu înţelege şi nu poate ajuta persoana
iubită.
Nu există prea multe date bibliografice care să ne ajute să punem într-un context boala sa,
cauzele nu sunt foarte evidente, însă este al doilea episod depresiv trăit de Helen care pare să se
declanşeze brusc fără ca ea să se aştepte. Pentru a găsi posibilele cauze ale tulburării depresive
majore trebuie luate în considerare interacţinea dintre mai mulţi factori cum sunt stresorii,
tendinţe înnăscute, relaţii interpersonale, stiluri disfuncţionale de gândire şi pierderea întăririlor
din viaţa de zi cu zi.
Conform teoriilor comportamentale, cauza depresiilor poate fi lipsa sau scăderea
întăririlor pozitive din mediu. Depresia se dezvoltă atunci când mediul în care individul trăieşte
este lipsit de întăriri pozitive, sau atunci cand individul nu are abilităţile necesare pentru a obţine
aceste întăriri. Conform lui Lewinsohn (1974) simptomele depresive sunt originate de mai mulţi
factori: o rată scăzută a întăririlor pozitive corespunzătoare comportamentelor individului, o
întărire permanentă a comportamentelor depresive prin atenţia şi recunoaşterea din partea
celorlalţi, deficienţe de comportament care îngreunează obţinerea de întăriri pozitive din mediu,
şi o scădere a capacităţii individului de a se bucura de experienţe pozitive, dublată de o
sensibilitate crescută către circumstanţe negative (González García, 2005).
 Teoriile cognitive subliniază că percepţia greşită despre sine, despre ceilalţi şi despre
lume poate duce la o tulburare depresivă. Cercetările susţin că persoanele cu depresie au tendinţa
de a face evaluări negative, care afectează o gamă largă de procese cognitive (autoconcepte,
atribuții). Acest stil cognitiv are o relație de reciprocitate cu răspunsurile motivaționale și
afective asociate cu depresia.
Conform teoriei lui Beck (1979) depresia este în mare parte rezultatul unei interpretări
greșite a evenimentelor și a situațiilor cărora trebuie să le facă față individul. Astfel depresia este
văzută ca o consecinţă a distorsiunilor în procesarea informaţiilor obţinute din mediu (Beck,
2008). Conform acestei teorii indivizii au avut în trecutul lor o serie de experienţe negative care
i-au făcut să dezvolte scheme cognitive negative, nerealiste legate de propria persoană, de ceilalţi
şi lume, şi de viitor (triada cognitivă negativă). Schemele cognitive negative sunt compuse din
credinţe centrale, care au cel mai crescut nivel de generalitate (legate de neajutorare şi de ideea
că nu merită să fie iubite), din care derivă credinţele intermediare (asumpţii, reguli, atitudini) şi
gândurile automate. Aceste scheme negative se activează atunci când sunt trăite din nou
evenimente negative similare şi relevante pentru persoană. Activarea acestor scheme produce o
serie de distorsiuni sistematice în procesarea informaţiei, cum sunt suprageneralizarea,
catastrofarea, gândirea în alb-negru, citirea minţii, etichetarea, abstracţia selectivă, etc. Gândurile
distorsionate îi fac să interpreteze greşit evenimentele, întotdeauna dintr-o viziune pesimistă.
O altă teorie cognitivă a depresiei se bazează pe conceptul de neajutorare învăţată,
introdus de Selingman, care este rezultatul unor experienţe negative de viaţă asupra cărora
individul simte că nu are control. Reformularea acestei teorii introduce conceptul de atribuire,
astfel că atunci când individul se confruntă cu un eveniment negativ incontrolabil, va face o serie
de atribuiri a cauzelor acestui eveniment, iar natura acestor atribuiri va determina nivelul
neajutorării. Astfel, în confruntarea cu evenimente negative de viaţă persoanele cu un stil
atribuţional de tip global, stabil şi intern sunt mai susceptibile să dezvolte sentimente de
neajutorare, şi sunt mai predispuse la depresie. Într-o variantă ulterioară a acestei teorii, numită
Teoria lipsei de speranţă (Abramson, Metalsky, & Alloy, 1989) autorii propun ca şi cauză a
apariţiei simptomelor specifice depresiei, aşteptarea ca în viitor să nu apară rezultatele dorite, sau
că vor avea loc evenimente nedorite, şi expectanţa că nimic din ceea ce poate face individul nu
poate influenţa apariţia acestor evenimente. Lipsa de speranţă apare atunci când există
expectanţa apariţiei unor consecinţe negative ale evenimentelor considerate importante,
iremediabile, nemodificabile şi globale, însoţită de inferenţe negative despre propria persoană cu
privire la valoarea, abilităţile sau trăsăturile de personalitate în contextul evenimentelor negative
de viaţă.
Luând în considerare aceste teorii, putem găsi o explicaţie pentru episodul depresiv prin
care trece Helen. Sunt evidente schemele cognitive negative şi gândurile de neadecvare şi
neajutorare, şi sentimentul lipsei de speranţă. Există de asemenea probabilitatea ca Helen să aibă
o vulnerabilitate genetică care în interacţiunea cu factori de mediu din copilăria sa (cum ar fi un
istoric de maltratare sau pierderea cuiva drag) să o predispună la depresie.
Bibliografie:

 Abramso, L. Y.,Metalsky, G. E., & Alloy, L. B. (1989). Hopelessness depression: A

theory-based subtype of depression. Psychological review, 96(2), 358.
 American Psychiatric Association (2016). DSM-5, Manual de Diagnostic şi Clasificare
Statistică a Tulburărilor Mintale, Ed. Callisto.
 Beck, A. T. (2008). The evolution of the cognitive model of depression and its
neurobiological correlates. American Journal of Psychiatry.
 Dafinoiu, I., Boncu, Ş. (2014). Psihologie socială clinică, Ed. Polirom, Iaşi.
 Helen (2009), Director: Sandra Nettelbeck, https://www.filmlinks4u.is/helen-2009-
hollywood-movie-watch-online.html
 Jervis, G., González García, J. L., (2005). La depresión: dos enfoques complementarios,
Editorial Fundamentos, Madrid.
 Kanter, J. W., Busch, A. M., Weeks, C. E., & Landes, S. J., (2008). The nature of
clinical depression: symptoms, syndromes, and behavior analysis. Behav. Anal. 31, 1-21.
 Psihologie clinică şi psihoterapie, suport de curs, Cap. Depresia.
 Rehm, L. P. (2015). Cognitive and Behavioral Theories of Depression, ebook
International Psychotherapy Institute.
 Solomon, A. (1998). Anatomy of Melancholy, The New Yorker.
 http://andrewsolomon.com/coverage/audio-radio-romania-cultural-depresia/