ASOCIAȚIA ROMÂNĂ DE HIPNOZĂ CLINICĂ, RELAXARE ȘI TERAPIE

ERICKSONIANĂ

HIPNOTERAPIA TULBURARILOR ANXIOASE

FORMATOR, SUPERVIZOR CURSANT

Dr.Psih.IUSTINIAN TURCU FLOREA ALINA-IOANA

SIBIU

2014 – 2018
 CUPRINS

1. INTRODUCERE
2. PARTE TEORETICĂ
2.1.CE ESTE ANXIETATEA?
2.2.DIFERENTA DINTRE ANXIETATE SI FRICA
2.3 TULBURARILE DE TIP ANXIOS
2.4 CE ESTE HIPNOZA?
2.5 MITURI REFERITOARE LA HIPNOZA
2.6 ASPECTE TEORETICE CARE STAU LA BAZA FENOMENELOR
HIPNOTICE
2.7 HIPNOZA SI PSIHOTERAPIA ERICKSONIANA-ASPECTE
GENERALE
2.8 CE ESTE DEPRESIA?
2.9 HIPNOZA IN DEPRESIE
2.10 MIGRENA
2.11 UTILIZAREA HIPNOZEI IN AMELIORAREA MIGRENEI
2.12 INSOMNIA
2.13UTILIZAREA HIPNOZEi IN AMELIORAREA INSOMNIEi
3. PARTE PRACTICĂ – STUDII DE CAZ
4. BIBLIOGRAFIE
5. ANEXE (dacă e cazul)
1.INTRODUCERE

Plina de mister si scotand la suprafata resurse psihologice latente exceptionale,

hipnoza face parte din viata noastra de zi cu zi:lectura,vizionarea unor
spectacole, ascultarea muzicii au un efect benefic tocmai pentru ca exista o
transa asociata lor in care intram zi de zi fara sa ne dam seama.

Hipnoza clinica utilizeaza intr-o maniera sistematica aceste resurse interioare

pentru rezolvarea unor probleme sau tulburari diverse in fata carora abordarea
logica ramane neputincioasa.Constiinta are o capacitate limitata de prelucrare a
informatiilor de aceea este njustificat sa presupunem ca mintea constienta este
singura responsabila de procesul adaptarii persoanei la mediu iar aliatul ei cel
mai de pret este inconstientul capabil sa prelucreze informatii si considerat de
majoritatea hipnoterapeutilor un adevarat rezervor de resurse.

Hipnoza ne elibereaza de stereotipurile logice,ne face mai flexibili, mai creativi

si faciliteaza accesul la inconstient.Psihologii vorbesc despre „memorie
implicita” sau „invatare implicita”, sintagme care se refera la acumulare
inconstienta de informatii si modele comportamentale si care sustin afirmatia
aparent paradoxala pe care Milton Erickson o repeta frecvent clientilor sai in
timpul transei:”sunt lucruri pe care le stiti, dar nu stiti ca le stiti;cand veti stii
ceea ce nu stiti ca stiti, va veti schimba!”

Multe disfunctii sunt adesea asociate sau exacerbate de stresul

psihosocial.Exista mlte situatii psihosociale care dau nastere unor anxietati
acute:interventii chirurgicale, situatii dificile din famile sau la locul de
munca.Exista tot mai multe dovezi ale faptului ca hipnoza poate fi utila in
tratamentul unei game largi de probleme legate de stres:anxietatea,adictiile,
tulburarile de comportament allimentar, probleme cardiovasculare, sistemul
imunitar, probleme gastrointestinale, probleme dermatologice, disfunctii
sexuale, cefalee, durere cronica, tinitus, tulburari de somn

2.1 CE ESTE ANXIETATEA

Anxietatea este o tulburare psihologica cauzata de stres, agitatie interioara
bazata pe teama fata de prezent si viitor, dificultati de relaxare, epuizare psihica
si fizica pana la pierderea vitalitatii si sperantei in viitor. Atacul de panica este
culmea anxietatii, atunci cand persoana nu isi mai poate controla starea
de frica si somatizeaza cu senzatii de lesin, palpitatii, sufocare, voma, ideea
mortii iminente, si apare in anumite conditii (de obicei uzuale, cotidiene) mai
mult sau mai putin diferite de la caz la caz. Daca starea de anxietate este
suportabila, chiar daca neplacuta, atacul de panica se manifesta atat de violent si
de intens incat persoana da buzna la cabinetul de psihiatrie pentru o solutie de
urgenta.

Anxietatea este înnăscută în fiziologia umană și asta din motive întemeiate. Cu

mii de ani în urmă, pe când mergeau dintr-un loc în altul pe cuprinsul planetei în
mare măsură neexplorate, oamenii călătoreau alături de o varietate de
amenințări. În lipsa unui sistem de avertizare intern, probabil că primii oameni s-
ar fi confruntat cu dispariția lor ca specie. Din fericire, s-a pus în aplicare
sistemul luptă-sau-fugi. Impulsionat de un val de elemente chimice și impulsuri
electrice, corpul nostru se pregătește pentru una dintre cele două acțiuni când se
confruntă cu o amenințare probabilă: apără-te de amenințare sau fugi. Când se
întâmplă asta, se produc o varietate de procese adaptative. Inima pompează mai
repede sângele în mușchi, lucru care le oferă nutrienții suplimentari necesari
pentru a se lupta sau a da bir cu fugiții. Vederea ni se întețește pentru a ne
concentra mai bine asupra amenințării, astfel încât să nu ne lăsăm distrași de
stimuli neimportanți din jurul nostru. Respirația se adâncește și se îndesește
pentru a livra mai mult oxigen sistemului. Însă, odată ce amenințarea a dispărut
sau cel puțin când credem că a dispărut, are loc un proces invers, în cadrul
căruia corpul își recapătă echilibrul. Sistemul luptă-sau-fugi a fost înscris în
genele umane și transmis din generație în generație. Din păcate, programul de
operare al acestui sistem biologic nu a fost actualizat pentru lumea modernă.
Pentru unii oameni, alarma se declanșează în lipsa unei amenințări reale (de ex.,
la zoo când văd un șarpe în spatele unui geam) sau fără un motiv clar.

Structurile noastre cerebrale precum și substanțele chimice joacă roluri esențiale

în anxietate. Acidul gama-aminobutiric (GABA) stabilește cât de relaxați sau
excitați suntem. Un nivel prea mic de GABA duce la anxietate, iar prea mult
GABA creează o stare exagerat de relaxată. Alte substanțe chimice importante
asociate cu anxietatea sunt serotonina și norepinefrina. Acestea sunt elemente
chimice vizate atunci când anxietatea se tratează medicamentos.

Amigdala este o structură a creierului responsabilă pentru memorie, mai ales

pentru amintirile cu încărcătură emoțională. Când te confrunți cu o situație
înfricoșătoare, această mică grupare de celule va înmagazina evenimentul pentru
a fi folosit în viitor, fie că vrem, fie că nu.

Mediul

Experiențele timpurii din copilărie, în cadrul familiei, la școală și cu prietenii au

în egală măsură de-a face cu cine suntem astăzi. Mediul actual contribuie și el la
anxietate (termene strânse, probleme financiare, relații disfuncționale, boli).
Viața scoate mereu în cale provocări în cadrul relației, la serviciu, în familie și în
domeniul social. În diferite măsuri, fiecare dintre ele contribuie la anxietate. Iar
în lipsa unei pauze de la stresul cronic, corpul și mintea vor suporta consecințe.

Psihologia

Psihologia anxietății este relative simplă. Felul în care percepi, interpretezi și

etichetezi oamenii, situațiile, evenimentele și cam toate celelalte lucruri
contribuie semnificativ la anxietate. Apar ceea ce noi numim o serie de
distorsiuni cognitive, care sunt gânduri exagerate adesea nesusținute de dovezi.
Ele sunt moduri în care ne convingem singuri să credem ceva când nu e neapărat
adevărat. Sunt produse ale experiențelor noastre anterioare, ale situațiilor
curente, ale personalității și probabil, în oarecare măsură, ale biologiei. Sunt în
general, tipare cognitive de o viață și este foarte dificil să renunțăm la ele.
Aceste tipare de gândire distorsionate sunt legate de ceea ce simțim și cum ne
comportăm și multe din ele sunt direct legate de dezvoltarea și menținerea
anxietății.

Asadar, anxietatea apare ca urmare a actiunii unui cumul de factori.

Anxietatea este o emoție fundamentală, care aparține inevitabil vieții

noastre.Luând mereu chipuri noi, ea ne însoțește de la naștere până la moarte.
Deși nu suntem în permanență conștienți de ea, aceasta este prezentă întotdeauna
și poate intra în conștiință în orice clipă, dacă este determinată în interior sau în
exterior de vreun eveniment.
Noi avem în general tendința de a o evita și ne-am dezvoltat o mulțime de
tehnici și metode de a o refula, de a o amorți, de a o nega sau de a o înșela. Însă
angoasa nu va înceta să existe doar pentru că noi refuzăm să ne mai gândim la
ea.

Anxietatea se caracterizează printr-o stare aproape permanentă de tensiune

psihică, iritabilitate, neliniște, câteodată frică puternică, lipsă de încredere în
propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur,
transpirație, cefalee, senzații de sufocare, amețeală, derealizare, senzații de
amorțeli și alte simptome neurovegetative.

Teama este o emoție adaptativă, care permite omului să se mobilizeze în caz de

pericol. Teama declanșează în corpul nostru un resort biologic care duce la
secreția de adrenalină. Adrenalina este un hormon care alertează întreg
organismul și îl pregătește pentru fugă sau luptă, reacții normale în caz de
pericol. În cazul în care o persoană simte teamă aproape zilnic și are descărcări
de adrenalină în sânge, însoțite de efectele firești dar chinuitoare, chiar dacă nu
este într-un pericol real sau doar se gândește la un eveniment care urmează să se
întâmple în viitor, atunci se poate presupune ca anxietatea pe care o trăiește este
potențial dezadaptativa, adică îi va putea influența viața într-un mod negativ.

Neliniștea aceasta nu este doar o stare mentală, ci o trăim în întreg corpul nostru:
inima ne bate mai puternic, respirația ne este îngreunată sau foarte accelerată, ne
simțim mușchii încordați, transpirăm, ne strânge stomacul. Trăind aceste lucruri,
adesea ne este greu să stăm într-un loc, ne vine să facem ceva, să vorbim cu
cineva, să plecăm undeva, să ne mișcăm dintr-un colț în altul al camerei. Iar
mintea noastră pare a fi inundată cu îngrijorări, cu imagini înspăimântătoare, cu
amintiri neplăcute sau cu îndoieli repetate.

2.2 Diferența dintre anxietate și frică

Anxietatea seamănă cu frica, intrucat amândouă sunt emoții pe care le trăim

atunci când percepem un pericol și amândouă ne pot face să ne simțim agitați, să
ne bată inima în piept, să ne vină să fugim din loc. Însă anxietatea este o emoție
mai complexă, al cărei element cheie este incertitudinea pericolului. Trăim frică
atunci când ne aflăm în prezența unei amenințări imediate, certe, de tipul aici-și-
acum ( de exemplu: ai cazut in apa sin u stii sa innoti, ne claxonează o mașină
care gonește cu viteză spre noi, o priză a făcut scurt circuit și a luat foc în casă
etc.) Aceste pericole se desfășoară în prezent, sub ochii noștri și cer o acțiune
imediată de tipul ,,luptă sau fugi! “.

Panica este similară fricii, doar că pericolul pe care îl percepem ne apare atât
de mare încât ne copleșește și asta ne face să reacționăm dezorganizat în fața lui
sau “să dăm totul din noi”, atacul de panica este definit ca fiind o ,, frica fara
obiect”.

În contrast, anxietatea este emoția pe care o trăim atunci când percepem un

pericol potențial sau când anticipăm că ceva grav se poate întâmpla și nu putem
acționa în mod direct asupra sa, cel puțin nu în prezent. Spre deosebire de frică,
care ne motivează să fugim sau să luptăm, anxietatea ne motivează să verificăm
anumite lucruri sau locuri (ex. să sunăm pe cineva, să ne facem un control
medical, să cercetăm dacă se mișcă ceva în întuneric), să ne pregătim din timp
pentru diverse scenarii grave (ex. să cerem sprijinul cuiva, să ne facem provizii,
să ne instalăm un sistem de alarmă), să evităm anumite situații sau persoane (ex.
să nu mergem pe stradă singuri, să nu vorbim cu persoane străine, să nu
călătorim cu avionul) sau să evităm anumite gânduri (ex. nu te gândi la moarte,
nu te gândi la eșec, nu te gândi că o să te faci de râs). Anxietatea, prin urmare,
este o emoție care durează mai mult decât frica și este mai dificil de controlat
prin acțiuni imediate.

Anxietatea clinică poate lua multe forme, existând o mare varietate a

simptomelor între oameni, între culturi. între sexe, între vârste. Fricile care se
incadreaza in categoria tulburarilor anxioase au fost grupate in cateva categorii
si anume:

2.3 TULBURARILE DE TIP ANXIOS

Tulburarea de panica

Atacurile de panică sunt reprezentate de un set de simptome fizice de frică și

disconfort intens, care pot include palpitații, transpirație, tremor sau trepidație,
senzația de scurtare a respirației, senzația de strangulare, durere sau disconfort
precordial, greață, derealizare sau depersonalizare, frica de a nu-și pierde
controlul (de a nu înnebuni), frica de moarte, parestezii, frisoane sau valuri de
căldură.
 Atacurile de panică se instalează brusc și rareori durează mai mult de 30 de
minute, atingând nivelurile maxime de anxietate în primele 10 minute.Persoana
care are atacuri de panică neașteptate, recurente, se teme că va avea noi atacuri,
se îngrijorează de implicațiile acestora și își schimbă ulterior comportamentul
din aceste cauze, este diagnosticată cu atacuri de panică.

După primul atac de panică, persoana se poate concentra excesiv asupra

oricărei senzații fizice legate de anxietate și poate dezvolta anxietate de
anticipare, pentru situațiile care ar putea declanșa un atac de panică. Aceste
persoane evită adesea călătoriile departe de casă, călătoriile cu mijloacele de
transport în comun, plimbările pe stradă, cumpărăturile din magazine, deoarece
le resimt ca fiind cauzatoare de disconfort (cred că se pot confrunta cu un nou
atac de panică și astfel vor fi puși într-o situație jenantă).

Persoanele cu atac de panică pot avea atacuri de panică și acasă- de fapt

panica se declanșează în jurul orei 1:30 noaptea. O persoană poate fi trezită de
panică din somn. Panicile nocturne se declanșează noaptea, la 1-4 ore după
adormire, iar bolnavii susțin că acestea sunt mult mai severe decât cele diurne.
Aceste panici nocturne sunt diferite de celelalte atacuri de panică, prin faptul că
ele nu sunt asociate cu activitatea fizică și pacientul este ,, relaxat” (tensiune
arterială scăzută, ritm respirator redus și frecvență cardiaca redusă).

În multe cazuri, depresia majoră, tulburarea distimica, fobia socială,

anxietatea generalizată, tulburarea obsesiv compulsiva, fobia specifică,
ipohondria și abuzul și dependența de substanțe pot facilita apariția unui atac de
panică. De asemenea, abstinența legată de substanțe sau alcool accelerează
instalarea unui atac de panică.

Mulți pacienți cu atac de panică și agorafobie neagă sau refuză să relateze

conflicte maritale/ de cuplu , deoarece aceștia au o nevoie intensă de a se baza
pe o persoană ,, de încredere „ (așa cum este partenerul de cuplu) în momentul
în care se confruntă cu starea anxioasă.

2.Fobiile specifice

Există mai multe tipuri de fobii specifice cum ar fi : fobia de animale, de ,,

mediul inconjurator”, de sânge-injecții-plăgi, de ,, situatii” etc. Elementele
esențiale ale fobiei specifice sunt :
  Persoana resimte o frică intensă când se află în preajma sau anticipează
prezența stimulantului fobic specific Expunerea persoanei la stimulul
fobic induce reacții anxioase intense

 Persoana fie evită expunerea la stimulul fobic, fie o îndură cu teamă și

disconfort intens

Persoanei îi este teamă mai degrabă de stimulul specific în sine și nu de faptul că

semnele anxietății sale ar putea fi văzute de alții (specific fobiei sociale) sau că
ar putea pierde controlul, ar putea înnebuni sau muri (specific atacului de
panică).

3.Fobia socială

Fobia socială este caracterizată de teama resimțită într-una sau mai multe situații
sociale.Printre situațiile care pot determina experentierea anxietății sociale se
numără: prezentări orale publice, întâlniri, întreținerea conversațiilor la
petreceri, întâlnirea unor persoane noi, mâncatul în public, folosirea toaletelor
publice, discuțiile în contradictoriu și discuțiile cu persoane importante-
autoritare.

În aceste situații, persoanele care suferă de fobie socială se tem că vor face sau
vor spune ceva care va duce la umilirea lor sau că anxietatea lor va deveni
vizibilă și celelalte persoane le vor judeca pentru acest lucru.

Unele persoane cu această tulburare anxioasă se tem de expunerea doar la una

sau două situații sociale. Această formă a tulburării este de obicei denumită ,,
fobie socială discretă „ sau fobie de performanta”.

De obicei pacienții cu fobie socială prezintă următoarele simptome fizice:

palpitații, tremor, transpirație, tensiune musculară, disconfort gastrointestinal,
senzație de uscat în gât, frisoane sau valuri de căldură și dureri de cap. În unele
cazuri, simptomele fizice pot atinge intensitatea unui atac de panică.

Fobia socială poate să ducă la deteriorări semnificative în viața profesională

sau socială a individului. Această nu este considerată calitativ diferită de
simptomele ,, timidității , ea fiind considerată o formă extremă a timidității , cu
niveluri suficient de ridicate ca să ducă la deteriorări semnificative în diverse
domenii de funcționare.
4.Agorafobia

Agorafobia este o senzaţie de teamă excesivă faţă de situaţiile sau locurile

nefamiliare ce duce la pierderea controlului de sine al persoanei
afectate. Folosirea corecta a termenului (Agora, greaca = piata, spatiu public de
adunare) pare sa fie neclara pentru multi, fiind deseori confundata cu frica de
spatii inguste (claustrofobie). Agorafobia descrie frica fata de adunarile de
oameni si de spatiile largi, pe care cei care sufera de agorafobie incearca sa le
evite, temandu-se ca nu se vor putea retrage suficient de repede in cazul unei
situatii penibile sau periculoase. In prezent, agorafobia este folosita pentru a
descrie urmatoarele anxietati:

 Frica de spatiile largi, alei, strazi (goale), sali, biserici, hale etc. insa
rareori ca indiciu al unei boli.

 Frica si evitarea anumitor situatii neplacute sau considerate periculoase

pentru persoana in cauza, temandu-se de un atac de panica: frica de a
parasi propria locuinta (singur), de a merge la cumparaturi, la munca etc.

 Folosirea anumitor obiecte pentru calmarea acestor stari de frica: o

persoana insotitoare, obiecte simbolice de protectie, precum bastoane sau
alte obiecte familiare precum caruciorul copiilor, caruciorul de
cumparaturi, animalul de companie, colturi „sigure” pentru evacuare
aflate in apropierea usilor, ochelari de soare etc.

5.Tulburarea anxioasa generalizata

Anxietatea generalizată se referă la îngrijorări excesive şi incontrolabile privind

evenimente de viată cotidiene, chiar dacă nu există sau există doar puţine
motive pentru îngrijorare. Aceasta apare la 5-9% din populaţie, iar incidenţa este
de două ori mai mare la femei decât la bărbaţi. Anxietatea generalizată
debutează de regulă în adolescenţă sau la începutul vârstei adulte.

Persoana care sufera de anxietate generalizata acuza urmatoarele simprome

fizice : neliniste, fatigabilitate rapida, dificultate de concentrare, iritabilitate,
tensiune musculara si perturbarea somnului .
6.Tulburarea obsesiv-compulsivă

Nevroza obsesiv compulsivă este caracterizată de apariția persistentă a unor

gânduri sau imagini nedorite pe care persoana are mare dificultate de a le scoate
din minte și care îi produc stări intense de frică sau vinovăție (acestea sunt
obsesiile – de exemplu, obsesia de a fi contaminat). Adesea, pentru a reduce
emoțiile negative sau pentru a neutraliza obsesiile, persoana recurge la anumite
comportamente, care sunt realizate într-un mod ritualizat, de un anumit număr
de ori, în anumite locuri (acestea sunt compulsiile – de exemplu, spălarea
excesivă a mâinilor sau a obiectelor din jur) .

7.Tulburare de stress post-traumatic

Tulburarea de stres posttraumatic se dezvoltă după trecerea printr-o experiență

extremă (ex. un viol, un abuz fizic, moartea violentă a unei persoane dragi etc.)
care a fost asociată cu stări de groază și neputință. În urma acestui eveniment
persoana care a fost victimă sau martor continuă să prezinte trăiri intense de
frică (ca și cum evenimentul ar continua în prezent), stări de agitație, coșmaruri,
iritabilitate crescută, insomnii, amintiri intruzive precum și evitarea cronică a
locurilor sau situațiilor care pot duce la reamintirea evenimentului traumatic.

Pentru a scăpa din această terifiantă închisoare a minții, trebuie să ne dezvoltăm

abilitatea de a crea niște forțe care să i se opună precum : curajul, încrederea,
cunoașterea, puterea, speranța, smerenia, credința și iubirea. Aceste calități ne
pot ajuta să admitem anxietatea, să ne confruntăm cu ea și să o învingem mereu.

Sigmund Freud, nu numai ca a fost parintele psihanalizei, dar a revizuit

permanent teoria aparatului psihic, descriind-ul, la inceput, ca fiind alcatuit din:
inconstient, preconstient si constient, aparent separate si, ulterior, pe masura ce
realitatea clinica si terapeutica i-a ridicat noi probleme, descriind aparatul psihic
ca fiind alcatuit din Sine, Eu, Supraeu, observand ca fiecare instanta are parti,
zone, straturi in inconstient, preconstient si constient, zone care se suprapun
totusi si care ofera si posibilitati de acces.
Freud considera ca anxietatea la origine este adaptativa presupunand un consum
intensiv de energie psihica, astfel atunci cand anxietatea devine cronica, cand se
manifesta pe perioade de timp lungi, face necesara utilizarea de catre indivizi a
unor mijloace de gestionare a acestora. Modalitatile de gestionare a realitatii pot
fi rationale sau irationale. Intre mijloacele rationale se numara fuga, inhibarea
sau conformarea fata de indicatiile constiintei.

Printre modalitatile irationale se numara:

 Refularea – cand materialul e expulzat de la nivelul constientului in

inconstient; interzicerea accesului unui material de la nivelul
inconstientului la constient

 Fixatia – cel mai frecvent utilizata dupa traumatisme psihice severe sau
din motive constitutionale – in sensul ca sunt asociate cu ereditatea si se
manifesta prin aceea ca o cantitate semnificativa de energie psihica
ramane blocata la nivelul unui anumit stadiu de dezvoltare a
personalitatii. Fixatia se obiectiveaza prin dezvoltarea unor anumite
“chipuri caracteriale”

 Regresia – intoarcerea efectiva a persoanei catre un punct de fixatie, ceea

ce inseamna nu atat ca individul involueaza rapid catre o etapa anterioara
de dezvoltare ci mai curand faptul ca individul atunci cand este confruntat
cu frustrari actualizeaza comportamentul infantil caraceristic unei etape
anterioare.

Freud considera ca fobiile reprezinta tot un mecanism de aparare al Eului, care

protejeaza fiinta umana impotriva unei anxietati inconstiente mult mai profunde,
anxietate rezultata in urma nerezolvarii complexului Oedip (care se refera, in
esenta, la dragostea si dorinta sexuala a copilului pentru parintele de sex opus).

Psihanaliza considera anxietatea simptomul conflictelor inconstiente, neadecvat

rezolvate si care isi au originea in unul sau mai multe evenimente din primii ani
de viata; in timpul curei psihanalitice, subiectul poate retrai experientele
emotionale din trecutul sau si ar putea intelege adevaratul sens al anxietatii sale,
eliberandu-se de ea.
  Emotii adesea de nesuportat; in acest mod, este ilustrata functionarea
psihica a unei persoane asa cum se produce in realitate si nu cum este
acceptata social.

 capacitate de analiza a viselor

 capacitate de suportare a frustrarii si ambiguitatii

 asteptarea unui rezultat in timp – dar un avantaj este si acela de

autoeducare a rabdarii pana la aparitita rezultatelor vizibile.

Freud a ramas celebru in istoria psihanalizei prin mai multe cazuri, dintre care
cel al micului Hans, care avea fobie de cai – copilul refuza sa iasa pe strada de
teama ca l-ar putea musca un cal. Freud a analizat acest caz prin metoda
asociatiilor libere si prin analiza viselor micului Hans si a ajuns la concluzia ca
in spatele fobiei de cai se ascundea teama inconstienta a copilului ca va fi
pedepsit de tata pentru dorinta sa erotica fata de mama.

oamenii sunt neajutorati pana in momentul in care reusesc sa dezgroape toate

conflictele de natura inconstienta produse in perioada copilariei

In timpul curei analitice, prin metodele enumerate mai sus, lucram asupra
noastra pentru a scoate la iveala din inconstient complexele si conflictele
nerezolvate. Pe masura ce acestea sunt aduse in plan constient, dispar anxietatile
si fobiile, pentru ca nu mai avem nevoie de ele ca mecanisme de aparare.

Una dintre dificultatile cel mai des intalnite pentru care oamenii apeleaza la
psihoterapie este anxietatea. Atunci cand resimtim anxietate intensa ne poate fi
uneori greu sa stim ce sa facem ca sa o gestionam. Astfel aplicam tot felul de
strategii, constiente sau inconstiente, pentru a putea face fata acestei emotii
chinuitoare. Una dintre strategiile pe care o utilizam cel mai des este evitarea.

Pentru ca anxietatea vine cu senzatii foarte neplacute pe care ne dorim sa nu le

mai simtim (neliniste, agitatie, tensiune si multe stari fiziologice intense), atunci
cand alegem strategia de evitare, incepem automat sa ne simtim mai bine,
maiputin tensionati, eliberati. Din pacate, in acelasi timp invatam din aceasta
experienta ca prin faptul ca nu ne-am expus unei anumite situatii am evitat o
catastrofa. Astfel vom alege sa continuam sa evitam situatiile in care ne gandim
ca anxietatea va putea aparea. Ea reprezinta astfel un comportament de auto-
sabotare si, raspunzand in acest mod, face ca anxietatea noastra sa se intareasca
si sa devina mai puternica.

Indiferent sub ce forma se manifesta anxietatea noastra, mecanismul de evitare

functioneaza la fel si are aceleasi consecinte negative. Ne putem gandi la
urmatoarele situatii.

Daca te confrunti cu atacuri de panica repetate, vei incerca sa eviti sa ai un atac

de panica sau sa simti panica in general. Astfel, vei evita cel mai probabil sa
mergi in locuri aglomerate (cum sunt supermarketurile, diferite localuri sau
situatii cu multi oameni), in locuri din care crezi ca ti-ar fi mai dificil sa iesi (de
exemplu mijloacele de transport in comun) sau locatii in care crezi ca nu vei
putea primi ajutor intr-un timp scurt. Cu cat incercam sa evitam mai mult
situatiile in care credem cam vom putea simti panica, cu atat aceste situatii vor
deveni tot mai multe la numar. Din acest motiv unele persoane pot sa ajunga sa
nu isi mai pareasca locuinta deloc sau chiar sa evite sa ramana singure in casa.

Daca resimti anxietate legata de situatiile sociale, vei incerca sa eviti locurile in
care sunt prezente persoane necunoscute sau pe care le cunosti foarte putin, de
teama de a nu fi judecat, criticat sau respins de catre cei din jur. Astfel nu iti vei
putea pune la incercare acest gand sa vezi daca intr-adevar persoanele din jur isi
formeaza o parere negativa despre tine si care pot fi consecintele acestui lucru si
vei continua sa eviti astfel de situatii. Iti vei reconfirma in acest mod ideea
gresita ca nu poti face fata situatiilor sociale.

Daca te confrunti cu anxietatea legata de abandon in relatia de cuplu, vei evita

sa petreci timp singur/a si ii vei cere partenerului/ei tau/tale sa fie in permanenta
cu tine. In acelasi timp poate aparea tendinta constanta de a cauta reasigurari din
partea persoanei de langa tine ca nu te va parasi cu scopul de a-ti reduce
anxietatea, punand in acest mod multa presiune pe celalalt si pe relatia de cuplu.

Merita sa ne sa ne gandim la urmatoarele intrebari: Ce incerc sa evit? Raspunsul

poate fi: starile de rau, de anxietate, panica, gandurile ca ceva groaznic mi se va
intampla, ca ceilalti ma vor judeca, ca ma voi face de rusine sau ca voi ramane
singur. Dar oare doar pentru ca am evitat o situatie au disparut aceste stari si
ganduri? Nu ma simt si gandesc in continuare la fel?
Evitarea vine cu multe costuri. Aplicarea acestei strategii implica timp si resurse,
isi pune amprenta asupra sanatatii noastre fizice si mentale, ne afecteaza
relatiile, munca si modul in care ne percepem pe noi insine ca persoane.

In cadrul terapiei ii ajutam pe oameni sa invete sa tolereze aceste emotii si

ganduri negative si sa foloseasca alte strategii, mai functionale, atunci cand se
confrunta cu anxietatea. Atunci cand te simti pregatit sa faci fata anxietatii si stii
cum sa o gestionezi, emotia devine mai putin intensa. Daca reusesti sa faci acest
lucru, nu vei mai simti nevoia sa folosesti evitarea. Chiar daca lucrurile nu merg
asa cum ti-ai dorit, iti vei demonstra ca nu se intampla nimic groaznic si
catastrofal si ca aceste momente negative reprezinta importante experiente de
invatare.

Este nevoie de rabdare si exercitiu, insa cu cat ne expunem mai mult situatiilor
in care credem ca vom simti anxietate, cu atat ne va fi mai usor sa ne
confruntam treptat cu ele si in timp anxietatea noastra sa scada. Scopul este sa te
simti mai pregatit in a face fata anxietatii tale si sa incepi sa simti ca
redobandesti controlul asupra corpului si mintii tale.
2.4 CE ESTE HIPNOZA?

Lewis(2013) subliniaza faptul ca hipnoza reprezinta un instrument validat

stiintific, relativ putin inteles de public si de multe ori subestimat.

Cercetarile stiintifice din neurofiziologie au evidentiat faptul ca hipnoza

afecteaza anumite structuri cerebrale responsabile cu reglarea atentiei iar atunci
cand subiectul se afla in stare de transa hipnotica, o serie de zone ale creierului
sunt activate.Aceasta activare este traita de subiect sub forma unor experiente
psihologice care implica atentie concentrata, absorbtie in sarcina si atenie fata de
stimulii exteriori din mediul ambiant.In aceasta stare pot fi activate prin
intermediul sugestiilor zone corticale responsabile de activitati senzoriale,
motorii si cognitive.

Asociatia Psihologilor Americani(APA) a elaborat urmatoarea definitie pentru a

descrie actul hipnotic:”Hipnoza implica aplicarea unei proceduri prin
intermediul careia i se explica subiectului ca i se vor administra anumite sugestii
pentru a-l ajuta sa traiasca o serie de experiente de tip imaginativ.

Hipnoza are un pattern bine definit si anume o persoana(subiectul) va fi ghidata

de o alta persoana(hipnoterapeutul) sa raspunda la sugestii care aduc modificari
ale unor experiente subiective ce vizeaza perceptiile, emotiile, gandurile i
comportamentele.

Starea de transa experimentata de client in timpul transei hipnotice este

asemanatoare cu cea traita de cineva care este absorbit de vizionarea unui film
sau de lecturarea unei carti interesante.

Sumarizand , hipnoza presupune pastrarea atentiei concentrate asupra stimulilor

respectivi sugestionati de catre hipnoterapeut si reducerea constientizarii
prezentei stimulilor exteriori.

Transa indusa reprezzinta o experienta asemanatoare cu reveria iar subiectul

este ghidat de specialist sa intre in aceasta stare utilizand cel mai adesea
relaxarea.

Inductia starii de transa hipnotica presupune utilizarea unor strategii diferite cum
ar fi:

 relaxarea musculara progresiva

 concentrarea privirii asupra unui punct,stimul
 concentrarea asupra respiratiei

Hipnoterapeutul va administra anumite sugestii cu o voce monotona,cu

frecvente repetari si accente asemantoare celor specifice unui cantec de
leagan, se sugereaza imagini vizuale cu un continut relaxant.Adancirea
starii de transa se realizeaza prin intermediul unei strategii asemantoare
cu cele specifice inductiei, dupa etapa de adancire a transei se
administreaza sugestii specifice menite sa rezolve
problema(simptomul)clientului.
Majoritatea hipnoterapeutilor utilizeaza atat sugestii directe cat si
indirecte in cadrul scenariului hipnotic.
Sugestiile posthipnotice sunt cele adresate la sfarsitul interventiei si au
menirea de a implementa anumite modificari perceptive, cognitive,
emotionale sau comportamentale .
Pentru a iesi din starea de transa , terapeutul ii va sugera clientului sa
revina la starea obisnuita de veghe numarand inapoi si sugerand
constientizarea tot mai accentuata a stimulilor prezenti in mediul
inconjurator
Starea in care se afla subiectul hipnotizat poarta numele de transa
hipnotica si este considerata a fi o stare modificata de constiinta.
Utilizarea termenului de transa ii poate speria pe unii clienticare asociaza
aceasta stare cu pierderea controlului sua cu imposibilitatea de a isi reveni
din starea respectiva.Pentru a evita interpretarile acestea este indicat sa i
se spuna clientului ca acesta va trai o stare de relaxare si focalizare a
atentiei, stare care se produce spontan de mai multe ori in timpul zilei.
Herbert Spiegel si David Spiegel(2004) descriu aceasta stare ca fiind o
comutare de la atentia periferica la atentia concentrata.Autorii considera
ca in hipnoza are loc o inversare a procesarii obisnuite a cuvintelor si
imaginilor pentru ca in mod obisnuit atunci cand o persoana vorbeste sau
scrie aceasta reactioneaza la imagini si utilizeaza cuvintele.In hipnoza
subiectul reactioneaza la cuvintele terapeutului si utilizeaza imaginile
angajandu se intr un proces de imagerie mentala.Instructiunile verbale pot
modifica experienta perceptiva avand in vedere ca in urma unui
experiment realizat in 1998 de catre Schechtman si colaboratorii sai au
demonstrat ca in timpul transei hipnotice unde au fost folosite sunete ,
 zona corticala responsabila cu procesarea sunetelor -lobulo temporal-a
devenit activa.
Exista dovezi care atesta ca inclusiv in cazurile de combaterea durerii in
timpul transei se produce o inhibare a zonelor corticale responsabile de
interceptarea semnalelor dureroase.

2.5 MITURI REFERITOARE LA HIPNOZA

Inainte de inceperea interventiei hipnotice este necesar sa alocam timp

procesului de demitificare a hipnozei avand in vedree ca majoritatea oamenilor
considera ca adevarata hipnoza este ceea ce vedem la televizor sau la
specatcolele de magie.

Oamenii cred ca hipnoza:

1.NU ARE CARACTER STIINTIFIC: Exista studii numeroase incepand cu anii

1950 in S.U.A care au evidentiat ca rezultatele hipnozei au fost demonstrare
stiintific.In1996,Institutul National de Sanatate din Statele Unite au adus dovei
incontestabile in legatura cu aplicarea hipnozei in reducerea durerilor din cadrul
afectiunilor oncologice.

2.HIPNOTERAPEUTUL DETINE CONTROL TOTAL ASUPRA

CLIENTULUI: Hipnoza de estrada prezinta subiectul hipnotizat ca fiind o
persoana vulnerabila aflata sub controlul hipnotizatorului insa in realitate
inductia si adancirea transei reprezinta un demers de colaborare intre client si
terapeut iar clientul poate iesi din aceasta stare cand doreste.

3.HIPNOZA REPREZINTA UN DEMERS PERICULOS

Exista mitul conform caruia subiectul nu se va mai putea trezi din starea de
transa.Realitatea clinica a evidentiat ca o sedinta de hipnoza are un caracter
limitat in timp, specialistul fiind cel care va anula transa hipnotica si se va
asigura ca subiectul si a revenit complet.

In cazul in care subiectul va adormi in timpul transei , acesta se va trezi la un

moment dat intr-o stare obsinuita.

Nu exista date stiintifice care sa ateste ca hipnoza este periculoasa dimpotriva

este reglementata de asociatii medicale si de psihologie.

4.HINOZA INSEAMNA SOMN

Desi relaxarea face parrte din cadrul inductiei hipnotice ea nu trebuie confundata
cu somnul.Studiile electroencefalografice indica faptul ca undele cerebrale din
timpul hipnozei sunt unde alfa, somnul fiind caracterizat prin alt tip de unde mai
lente.

5.MAJORITATEA OAMENILOR NU POT FI HIPNOTIZATI

Aproape orice individ obisnuit capabil sa isi concentreze atentia si sa urmeze

anumite instructiuni poate invata sa intre in starea de transa hipnotica exceptie
facand persoanele cu tulburari psihice care nu pot sa se concentreze sau nu pot
intelege anumite instructiuni verbale.

2.6 ASPECTE TEORETICE CARE STAU LA BAZA FENOMENELOR

HIPNOTICE

Cercetarile experimentale au demonstrat ca fenomenele hipnotice sunt asociate

cu activitati si procesari diferite care au loc la nivelul creierului iar faptul ca
exista diferente individuale in ceea ce priveste hipnotizabilitatea se explica prin
functionarea diferita a structurilor corticale ale subiectilor respectivi(Mc Geown
si colaboratorii, 2009)

In transa hipnotica subiectul suspenda pentru un timp controlul gandirii critice si

se angajeaza in noi experiente si cognitii care nu maisunt cenzurate de intelect.

Hipnoza poate fi utilizata ca unica metoda de psihoterapie sau inclusa ca

strategie in cadrul psihoterapiei cognitiv-comportamentale.

Principalele aplicatii ale hipnozei(Ann Williamson, 2015)

Hipnoza se poate aplica in :

Domeniul comunicarii:

 obtinerea unei comunicari eficiente a subiectului cu ceilalti si cu sine

insusi
 cresterea compliantei la tratament
 modificarea stilului de viata

Dezvoltare personala:

 creste motivatia clientului si faciliteaza stabilirea unor obiective

 creste autocontrolul asupra emotiilor
 creste increderea in sine
 optimizeaza performantele in diverse domenii de activitate

Managementul anxietatii:

 reduce intensitatea reactiei la stres

 faciliteaza eliberarea de emotii negative
 sporeste eficienta sugestiilor pozitive
 reduce anxietatea referitoare la posibile evenimente stresante care ar putea
avea loc in viitor
 amelioreaza tulburarile de somn

Modificari in sfera perceptiva:

 reduce durerile acute

 asigura controlul durerilor cronice prin reducerea intensitatii si a
disconfortului
 reduce durerile care apar in timpul procedurilor medicale intruzive
 se aplica la nasterea fara dureri
 in terapia tinitusului

Faciliteaza accesul la procesele psihice de natura inconstienta:

 contribuie la managementul amintirilor si emotiilor legate de

psihotraumele din trecut
 faciliteaza investigarea si tratamentul simptomelor psihosomatice

Produce modificari de natura psihofiziologica:

 modificari ale tonusului musculaturii netede

 hipertensiune arteriala
  regleaza tonsul muscular la nivelul scheletului, optimizand performantele
sportive
 reduce procesele inflamatorii care au loc in cazul arsurilor, eczemelor sau
astmului
 optimizeaza reactii imunologice
 reduce sangerarile
 reduce salivatia
 conduce la mai buna reglare hormonala(dismenoree sau dereglari
menstruale)

2.7 HIPNOZA SI PSIHOTERAPIA ERICKSONIANA-ASPECTE

GENERALE

Intregul secolal xx-lea a fost marcat de abordarile psihoterapeutice si

hipnoterapeutice propuse de Milton Erickson(1901-1980),recunoscut
drept cea mai faiomoasa autoritate mondiala in hipnoterapie si ramane
prin abordarile sale un varf al psihoterapiei.
De- a lungul vietii sale a lucrat cu peste 30.000 de pacienti ,a colaborat
intens cu cativa mari terapeuti si a dezvoltat un numar mare de tehnici in
psihoterapie printre care: amnezia structurala,tehnica confuziei, inductia
pantomimica,tehnica sugestiilor indirecte etc.

Hipnoza ericksoniana are o viziune noua si este bazata pe princiupiul

utilizarii si sugestiile indirecte:

 caracterul indirect presupune utilizarea unor sugestii si conexiuni

indirecte a metaforelor si revitalizarea resurselor clientului
 disocierea dintre constient si inconstient

„Fiecare persoană este un individ unic. Prin urmare, psihoterapia trebuie astfel
formulată, încât să vină în întâmpinarea aceastei unicităţi a nevoilor
individuale şi nu să ajusteze astfel persoana, încât să se potrivească la patul
procustian al unei ipotetice teorii a comportamentului uman.”
Milton H. Erickson (1901-1980)
Termenul generic de terapie ericksoniană (sau hipnoză ericksoniană) se referă la
intervenţiile psihoterapeutice (hipnoterapeutice) care utilizează principiile şi
tehnicile inovatoare elaborate de Milton H. Erickson (1901-1980).

Interesat iniţial de descoperirea unor tehnici mai eficiente, utilizabile în cazul

clienţilor rezistenţi faţă de intervenţiile hipnotice tradiţionale, Erickson a pus
bazele unei abordări radical diferite, bazată în mare parte pe o formă de
intervenţie conversaţională informală, ce face apel la patternuri lingvistice şi
strategii terapeutice complexe. Atitudinea permisivă şi sugestiile indirecte sunt
ingredientele de bază ale conduitei terapeutice generale utilizate chiar în afara
contextului iniţial al tratamentului prin hipnoză.

Principiile terapiei ericksoniene

1. Fiecare individ este unic
2. Persoanele se orientează după hărţile lor interioare şi nu după datele
furnizate de experienţa senzorială imediată
3. Întâlnirea cu clientul trebuie să aibă loc în cadrul modelului său asupra
lumii
4. Clientul este expertul problemelor cu care se confruntă
5. Teoriile şi metaforele (miturile) la care recurgem pentru a conecta datele
legate de o persoană nu sunt persoana („Harta nu este teritoriul!”)
6. În oricare moment al existenţei lor, persoanele optează pentru soluţiile
care sunt cele mai bune pentru ele
7. Orice comportament (simptom) îndeplineşte o funcţie (adaptivă)
8. Oamenii au resursele necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă
şi acestea s regăsesc în istoria lor personală.
9. Nu putem să nu influenţăm
10. Nu există eşec, doar feedback

Intervenţii ericksoniene
1. Accentuarea aspectelor pozitive
2. Inducţii permisive, naturaliste, indirecte
3. „Pacing and Leadind”
4. Hipnoză fără transă
5. Recurs la răspunsuri ideodinamice
6. Disociere conştient-inconştient
7. Furnizarea unei alternative mai proaste
8. Sugestii indirecte
9. Intervenţii metaforice
10. Încurajarea rezistenţelor, prescrierea simptomelor
11. Intervenţii paradoxale
12. „Însămânţarea” (Seeding)

DEPRESIA

Depresia clinică este o stare mentală de tristețe/amărăciune care persistă pe

perioade îndelungate.
Simptome care durează mai mult de două săptămâni și de o severitate care
începe să împiedice desfășurarea normală a activităților zilnice deja semnifică
depresie clinică.
Se presupune că doar o mică parte din cei care suferă de depresie ajung să
conștientizeze această afecțiune și să se supună tratamentului corespunzător.
Motivele sunt frica de stigmatizare socială, orgoliul personal și ignoranța.
Spre deosebire de credința populară, chiar și cazurile de depresie severă pot fi
tratate medical și vindecate.
Se estimează că în anul 2020 depresia va deveni a doua cauză de dizabilitate la
nivel mondial, după afecțiunile cardiovasculare. În prezent, boala afectează
aproximativ 121 milioane de oameni pe glob. În România, a fost depistată o
creștere semnificativă a episodului depresiv major odată cu vârsta, de la 2,1% –
2,6% (18-49 ani) la 4,4% – 5,2 % (peste 50 de ani) cu un ritm de creștere de 1,2
puncte procentuale pentru fiecare grupă de vârstă (50-64 ani și peste 65 de ani).

în rândul oamenilor cu afecțiuni medicale. Depresia ce se asociază și

cu alte patologii (boli) este legată cu un risc de morbiditate și
mortalitate crescut. Din motive medicale, se înregistrează o slabă
complianță la tratament, înrăutățirea simptomelor somatice și adesea, o
scădere a statutului funcțional – persoana respectivă nu mai
funcționează normal în familie sau la serviciu.
60% dintre persoanele cu depresie majoră suferă de asemenea și de
simptome ale anxietății. De asemenea, dezvoltarea unui episod
depresiv este de 9 ori mai mare la pacienții cu anxietate decât la restul
pacienților – 90% dintre persoanele cu depresie majoră suferă de
asemenea și de tulburări ale somnului .
Pacienții cu depresie sunt supuși unui risc de 1.8 ori mai mare de a
dezvolta o afecțiune medicală în decursul unui an de la diagnosticarea
tulburării depresive. Spre exemplu, un pacient care suferă de depresie
și prezintă o angină instabilă, are un risc de deces de trei ori mai mare
decât un pacient care nu suferă de depresie.
Principalele afecțiuni somatice asociate cu depresia sunt:
 Neurologice (epilepsie, accident cerebral, scleroză multiplă,
Alzheimer, Parkinson)
 Endocrine (diabet, hipotiroidism)
 Cardiovasculare
 Neoplasm
 Medic specialist Neurologie
 Multiplele feţe ale depresiei

 Cele mai obisnuite manifestari ale episodului depresiv - denumit in mod

curent depresie - sunt dispozitia depresiva, reducerea interesului si a
bucuriilor traite inaintea instalarii afectiunii. Energia scade semnificativ si
pacientul resimte o oboseala permanenta cu diminuarea consecutiva a
activitatiilor. Nu de putine ori, astenia marcata este problema care il
determina pe acesta sa caute ajutorul medicului dar de cele mai multe ori
nu a unui psihiatru. Odata declansata depresia, capacitatea de concentrare
scade, increderea in sine dispare si se instaleaza o viziune negativa,
pesimista asupra viitorului. Apar insomnii, pofta de mancare diminuata
ajungandu-se uneori la o scaderea semnificativa in greutate. In cele mai
severe cazuri apar idei sau acte de autovatamare sau suicid.
 Nu de putine ori, depresia se manifesta prin acuze somatice nespecifice -
cefalee, ameteli, disconfort general, dureri si manifestari gastrointestinale.
Avem atunci de a face cu o depresie "mascata" in care pacientul ajunge sa
consulte inutil tot felul de medici si se supune unei serii de investigatii
care sunt costisitoare, nefolositoare si chiar chinuitoare, fara a descoperi o
cauza concreta a suferintei sale.
 In mod particular, tinerii pot sa prezinte iritabilitate, nervozitate si
irascibilitate in locul unei dispozitii triste sau abatute, manifestari care
induc in eroare familia(e) si anturajul.
 Diagnosticul depresiei se poate pune numai de catre un
psihiatru. Deoarece nu exista pana in acest moment nicio explorare
imagistica specifica si nicio analiza de sange care sa certifice existenta
depresiei, diagnosticul se bazeaza pe un interviu clinic, o discutie din care
un specialist exersat poate sa extraga elementele cheie ale acestei
tulburari.
Unii clinicieni se folosesc de scale diagnostice - chestionare scurte care
cuantifica sub forma unui scor amploarea acuzelor pacientului.
Organizatia Mondiala a Sanatatii si Asociatia Americana de Psihiatrie
stipuleaza necesitatea un numar de simptome care sa se manifeste
neintrerupt pe o perioada de cel putin doua saptamani. Nu trebuie uitat
faptul ca pe langa episodul depresiv major exista si alte tulburari de
spectru depresiv (depresia minora, distimia, tulburarea de adaptare cu
elemente depresive) in care simptomele sunt fie mai putin exprimate fie
 dureaza o perioada mai mica de timp dar care necesita de asemenea
instituirea tratamentului.

HIPNOZA IN COMBATEREA DEPRESIEI

 Depresia afecteaza din ce in ce mai multe persoane. Pentru unii,

reprezinta un episod scurt care apare la un moment dat pe traseul vietii. In
schimb, pentru altii depresia reprezinta o afectiune cronica sau recurenta, care
are un impact semnificativ asupra calitatii vietii. Depresia poate sa atinga forme
extrem de grave, nu putine fiind cazurile in care netratata corespunzator duce la
deces. Companiile farmaceutice considera antidepresivele eficiente, dar cei care
s-au confruntat cu depresia stiu ca tratamentul medicamentos nu da rezultatele
scontate si ca multe dintre antidepresive vin cu o serie de efecte secundare.

Hipnoza a devenit o metoda de tratament foarte eficienta pentru multe persoane

depresive. Studii recente arata ca hipnoza este de multe ori mai eficienta decat
terapia cognitiv-comportamentala, aceasta din urma fiind cea mai frecventa
forma de terapie folosita in tratamentul depresiei.

Hipnoza folosita in tratarea depresiei,descopera cauza profunda a tulburarii, in

timp ce ajuta persoana sa gaseasca strategii de copping eficiente. Deasemenea,
ajuta persoanele depresive sa obtina o stare generala mai buna caracterizata de
sentimente de fericire si inlatura sau diminueaza gandurile negative care
acompanieaza depresia. Tratamentul hipnoterapeutic pentru aceasta tulburare
utilizeaza o combinatie intre sugestii si imagerie pentru a aduce schimbari
pozitive in procesul inconstient al persoanei depresive. Persoanele care folosesc
hipnoza pentru depresie vor experimenta deseori un sentiment de eliberare si un
sentiment puternic al detinerii controlului asupra gandurilor lor si asupra vietii
lor in general.

De vreme ce anxietatea merge de cele mai multe ori mana in mana cu depresia,
hipnoza este foarte eficienta pentru ca ajuta la reducerea si eliminarea gandurilor
si sentimentelor de anxietate. Cu ajutorul sugetiilor utilizate in hipnoza persoana
dezvolta o perspectiva pozitiva si reuseste sa rupa cercul vicios al gandurilor
dureroase si al sentimentelor de vinovatie, al lipsei valorii personale si al lipsei
de speranta. Persoana invata cum sa raspunda eficient la situatii de viata care par
coplesitoare si lipsitde speranta.

O data ajuns in starea profunda de relaxare, terapeutul ii ofera clientului sugestii

si afirmatii cu continut pozitiv. In aceasta stare de relaxare sugestiile
functioneaza cel mai bine si au un impact foarte mare. Sunt folosite sugestii la
timpul prezent precum „ Ma simt fericit si optimist si in control deplin asupra
vietii“ sau „Sunt o persoana valoroasa, capabila care are multe de oferit celor din
jur“.

Cu toate ca nu toate starile depresive sunt declansate de evenimente traumatice,

hipnoza este foarte eficienta atunci cand vine vorba de invatarea unor noi
raspunsuri la situatiile dureroase, dificile. Deasemenea, poate ajuta individul sa
acceseze memorii traumatice care au fost refulate. Prin hipnoza aceste memorii
sunt aduse la nivelul constient si ajuta individul sa integreze si sa treaca peste
emotiile triste, dureroase asociate cu evenimentele traumatice. Sugestiile
pozitive care incurajeaza persoana inlocuiesc gandurile negative care mentin
persoana in starea depresiva. Astfel, in viitor persoana depresiva va fi mai putin
susceptibila la evenimente similare si va fi capabila sa raspunda la ele intr-o
manierA mult mai pozitiva.
Toata lumea poate sa intre in starea hipnotica, dar hipnoza va fi mai eficienta
atunci cand persoana se simte confortabil cu psihoterapeutul. Unii oameni vor
experiementa efecte pozitive in urma sedintelor de hipnoza mai repede decat
altii. Exista o varietate de factori care determina rapiditatea cu care sunt
resimtite efectele pozitive. Copiii, de regula, raspund mai repede la hipnoza
decat adultii si experiementeaza imbunatatiri semnificative chiar si dupa doua
sedinte. La adulti, rapiditatea cu care apar schimbarile variaza in functie de
severitatea depresiei, de personalitate, de gradul de motivatie si deschidere.

Hipnoza IN COMBATEREA MIGRENEI

Studiul a comparat hipnoterapia și efectele medicamentului (baza de prescripție

medicală) a proclorperazinei (Stemetil). Sondajul a cuprins 47 de participanți
care au oferit feedback în fiecare lună a anului. Ei au raportat numărul de atacuri
pe lună, gravitatea atacurilor și rezoluția totală. Rezultatele studiului au arătat că
cei care au fost tratați cu hipnoterapie au raportat mult mai puține atacuri de
migrenă comparativ cu cei care au primit medicamentul. Dintre cei 23 de
pacienți care au fost tratați cu hipnoterapie, au fost oprite 10 migrene. Cu toate
acestea, 24 dintre pacienții care utilizează medicamentul 3 au întrerupt
tratamentul migrenelor.

Un alt studiu descrie beneficiile terapiei comportamentale.

Această abordare constă în tehnici de relaxare, feedback biologic (biofeedback),
terapie comportamentală cognitivă și hipnoză. Hipnoza poate ajuta pe cei care
suferă de migrena să evite declanșarea factorilor prin controlul stresului și
evitarea anumitor alimente. Două tehnici de hipnoterapie folosite pentru a trata
migrenele includ încălzirea mâinilor și mângâierea mănușilor. Aceste tehnici
predau migrenele pentru a controla durerea, ajutându-le să transmită căldură sau
amorțeală în capul lor în cazul în care suferă. Aceste tehnici s-au dovedit a aduce
mai multe beneficii decât exercițiile simple de relaxare. Acest studiu
concluzionează că medicamentele sunt ineficiente în tratamentul migrenei
cronice și susțin tratamentul psihologic, deoarece nu are efecte secundare.
Studiile arată că hipnoterapia și metodele naturale de tratare a migrenei sunt mai
eficiente decât utilizarea medicamentelor. Faptul că hipnoza nu are efecte
secundare, care are multe medicamente prescrise, face ca hipnoza să fie o
abordare mai naturală și mai sigură pentru tratarea migrenelor. În plus față de
lipsa efectelor secundare, multe studii au arătat că efectele hipnozității sunt mai
lungi și benefice în comparație cu utilizarea medicamentelor.

Eficacitatea hipnozei este dovedită științific.

Medical University din Salt Lake City, Utah (Universitatea din Utah Scoala de
Medicina) a efectuat o analiză a studiilor privind eficacitatea hipnozei in dureri
de munca. Ca aplicație, ei declară:
Migrena este una dintre cele mai împovărătoare necazul cu care oamenii trăiesc
de ani de zile și, uneori, pentru viață. Mulți oameni par să creadă că tratamentul
migrenei nu este pur și simplu posibil. creierul creează durere. Mintea ta creează
durere și mintea ta se elimină.Durerea este un semnal care trimite creierul
oferindu-vă știți că este o amenințare și trebuie să reacționeze imediat. Creierul
îți spune că ar trebui să ia măsuri (de ex. Să poarte rana deschisă) sau pentru a
opri o acțiune (de ex. Ia-o mână atinge o suprafață fierbinte). Durerea este doar
un semnal, care este de a servi ... Problema apare atunci când apare durerea, dar
nu este cauzată de o amenințare fizică, dar amenințarea emoțională. emoții în
exces negative, stresul, oboseala si multe alte elemente sunt capabile de a
provoca o presiune emoțională în creștere în minte și corp. Atunci când aceste
emoții în creștere să depășească un anumit prag poate fi interpretată ca o
amenințare de către mintea subconștientă și apoi s-ar putea primi un semnal
pentru a acționa. Acestea implică întotdeauna o beneficii ascunse (mintea
conștientă nu este conștient de aceste lucruri), cum ar fi faptul că o durere de cap
severă este o scuza buna pentru a se odihni sau pentru a primi mai multă
atenție. Cu toate acestea, mulți oameni sunt convinși că nu există nici un impact
asupra ameliorarea durerii naturale. Acum, datorită influenței hipnoza puteți
obține. Eficacitatea hipnozei este dovedit științific. Medical University din Salt
Lake City, Utah (Universitatea din Utah Scoala de Medicina) a efectuat o analiză
a studiilor privind eficacitatea hipnozei in dureri de munca. Deoarece cererea
indică: „Acesta îndeplinește clinice criteriile de cercetare de psihologie pentru a
fi un tratament bine stabilit și eficace și este practic lipsit de efecte secundare,
riscuri de reacții adverse, și cheltuieli în curs de desfășurare asociate cu
tratamente de medicamente. Hipnoza îndeplinește cerințele psihologiei clinice,
bine stabilită și o metodă eficientă de tratament și este practic lipsit de orice
efecte secundare, fără reacții adverse sau cheltuieli în curs de desfășurare, care
sunt adesea parte din tratament chimic. „(trans. autorul articolului) O astfel de
cercetare este mult, mult mai mult. Cum sa scapi de migrene? Deja a ajutat mulți
oameni rapid și eficient scapa de migrene dureri de cap, și multe altele. In
hipnoza, puteți elimina complet toate durerile, chiar și în timpul unei
reuniuni. Sunt oameni foarte fericit surpriza care consideră că după ce a lucrat
atat de repede in hipnoza sunt libere de migrene, dar chinuit-o timp de mai mulți
ani.
INSOMNIA

Ce este insomnia? Dacă nu poți dormi, s-ar putea fi întrebați dacă aveți
insomnie. Insomnia este o condiție complicată. Care este definiția de
insomnie? Conform ghidurilor de la un grup de medic, insomnie este dificultatea
de a adormi sau de a rămâne adormit, chiar și atunci când o persoană are
posibilitatea de a face acest lucru. Persoanele cu insomnie pot simți nemulțumiți
de somn și de obicei experiență una sau mai multe dintre următoarele simptome:
oboseală, energie scăzută, dificultăți de concentrare, tulburări de dispoziție, și a
scăzut de performanță în muncă sau la școală. Cât durează insomnie? Insomnia
poate fi caracterizată în funcție de durata acesteia. insomnie acută este de scurtă
durată și de multe ori se întâmplă din cauza unor circumstanțe de viață (de
exemplu, atunci când nu se poate adormi noaptea înainte de un examen, sau
după ce a primit o veste stresantă sau rău). Mulți oameni pot fi experimentat
acest tip de trecere perturbarea somnului, și tinde să rezolve fără nici un
tratament. Insomnia cronica este perturbat de somn, care are loc cel puțin trei
nopți pe săptămână și durează cel puțin trei luni. tulburări insomnie cronica
poate avea mai multe cauze. Schimbările în mediul, obiceiurile nesănătoase de
somn, munca în schimburi, alte tulburări clinice, precum si anumite
medicamente ar putea duce la un model pe termen lung de somn
insuficient. Persoanele cu insomnie cronica pot beneficia de o anumită formă de
tratament pentru a le ajuta să se întoarcă la somn sănătos. insomnie cronica
poate fi comorbidă, ceea ce înseamnă că este legată de o altă problemă medicală
sau psihiatrică, deși uneori este dificil de înțeles această cauză și efect
relație. producție video în parteneriat cu Healthination Logo Persoanele cu
insomnie tind sa aiba dificultati de adormire (debut), sedere adormit
(întreținere), și / sau se trezesc prea devreme dimineața. Tratamentul pentru
insomnie poate include,, componente medicale psihologice comportamentale
sau unele combinații ale acestora. Tu și medicul dumneavoastră va trebui să
vorbim despre situația dvs. și istoricul de insomnie, precum și cauzele sale,
pentru a decide cu privire la cel mai bun plan de tratament.
Insomnia cronica este perturbat de somn, care are loc cel puțin trei nopți pe
săptămână și durează cel puțin trei luni. tulburări insomnie cronica poate avea
mai multe cauze. Schimbările în mediul, obiceiurile nesănătoase de somn,
munca în schimburi, alte tulburări clinice, precum si anumite medicamente ar
putea duce la un model pe termen lung de somn insuficient.Persoanele cu
insomnie cronica pot beneficia de o anumită formă de tratament pentru a le ajuta
să se întoarcă la somn sănătos. insomnie cronica poate fi comorbidă, ceea ce
înseamnă că este legată de o altă problemă medicală sau psihiatrică, deși uneori
este dificil de înțeles această cauză și efect relație. producție video în parteneriat
cu Healthination Logo Persoanele cu insomnie tind sa aiba dificultati de
adormire (debut), sedere adormit (întreținere), și / sau se trezesc prea devreme
dimineața. Tratamentul pentru insomnie poate include,, componente medicale
psihologice comportamentale sau unele combinații ale acestora. Tu și medicul
dumneavoastră va trebui să vorbim despre situația dvs. și istoricul de insomnie,
precum și cauzele sale, pentru a decide cu privire la cel mai bun plan de
tratament. Care sunt unele fapte despre insomnie? Insomnia este o problema
comuna de somn pentru adulți. National Institutes of Sanatate estimeaza ca
aproximativ 30 la suta din populatia generala se plânge de perturbarea somnului,
iar aproximativ 10 la suta au asociat simptome de funcționale pe timp de zi
Insomnia nu reprezintă o diagnoză specifică, ci este un simptom sau un grup de
simptome ce acompaniază un somn de o calitate nesatisfăcătoare.

Insomnia afectează sistemul nervos central afectand 50% din populaţia cu vârsta
peste 16 ani, cu frecvenţa mai mare la vârsta înaintată. Femeile sunt în mai mare
masură afectate decat barbaţii.

Cauzele insomniei sunt numeroase: stresul psihoemoţional, o igienă de somn

defectuoasă, programarea somnului, dereglările organice, alimentele ingerate,
medicamentele, condiţiile de lucru şi de viaţă nesatisfăcătoare, dezechilibrele
psihice, dependenţa de droguri, traumele, crizele existenţiale, deprinderile
nocive.

Semnele insomniei: persoanele acuză insomnie cu o stare de apatie în timpul

activităţii de peste zi şi cu stări de somnolenţă; un somn neodihnitor;
incapacitatea de a adormi sau trezirea la anumite ore peste noapte, somn
superficial; cefalee; iritabilitate.

Insomnia se caracterizează prin simptome de dificultate în inițierea și

menținerea somnului și treziri finale mai devreme decât la ora dorită. Aceste
simptome apar în ciuda existenței unui timp adecvat și a oportunității de a dormi
și cauzează afectare în timpul zilei în diverse domenii de funcționare. Definiția
poate fi extinsă și la simptome precum percepția unui somn de calitate proastă
sau „neodihnitor”, chiar dacă timpul de somn este considerat corespunzător.

Insomniile pot fi secundare, atunci când sunt cauzate de o afecțiune psihiatrică

sau somatică, și primare, atunci când nu sunt considerate a fi secundare unor
afecțiuni somatice sau psihiatrice.

Se descriu șase tipuri de insomnie primară:

  Insomnia psihofiziologică este caracterizată printr-un nivel crescut de
activare și o îngrijorare excesivă legată de incapacitatea de a dormi.
 În insomnia paradoxală, severitatea acuzelor de tip insomnie sunt în lipsa
evidențelor de lipsă de somn și fără afectare diurnă corespunzătoare
problemelor de somn raportate; caracteristice sunt relatarea unui somn de
durată scurtă sau deloc în majoritatea nopților și indicarea conștientizării
stimulilor din mediu aproape în toate nopțile.
 Insomnia de adaptare este declanșată de un factor psihologic, fiziologic,
de mediu sau fizic și durează de obicei câteva zile până la câteva
săptămâni, dispărând de obicei odată cu factorul declanșator.
 Igiena inadecvată a somnului este asociată cu activități incompatibile cu
un somn de calitate corespunzătoare, precum orar neregulat al somnului,
consum de alcool sau cafea seara; de menționat că aceste activități nu
trebuie să determine în mod obligatoriu insomnie la alte persoane.
 Insomnia idiopatică apare lent în copilărie, nu este asociată cu factori
declanșatori și nu are perioade de absență.
 Ultima dintre insomniile primare, apare la copii; aceștia refuză să se culce
dacă le este impus vreun orar sau nu pot să adoarmă în absența unui
comportament sau unei circumstanțe asociate greșit cu somnul (de
exemplu, ținerea în brațe a unei păpuși, lumina aprinsă în încăpere etc).

Insomniile secundare apar din cauza unei afecțiuni somatice, tulburări

psihiatrice, abuz de alcool/alte substanțe sau expunere ambientală la substanțe
și necesită diagnosticul anterior al acestora. Acestea sunt descrise detaliat în
capitolul următor. Când există doar suspiciunea unei cauze organice menționate
anterior și insomnia nu poate fi diagnosticată ca primară, atunci vorbim
de insomnie fiziologică (organică) nespecificată.

Insomnia este:

 Cea mai frecventă tulburare de somn (6-12% din populație)

 Al doilea cel mai frecvent motiv de prezentare la medic (după durere)
 Mai frecventă la femei (raport pe sexe: 1,4:1)
 În 40-50% cazuri este asociată cu o tulburare psihiatrică

Insomnia este importantă pentru sănătate deoarece este un posibil factor de risc
pentru:

 Absenteism, accidente/erori la locul de muncă, accidente de circulație

 Tulburări afective, de anxietate sau legate de uzul de substanță
  Suicid
 Boli cardio-vasculare
 Scăderea toleranței la glucoză și diabet zaharat de tip 2
 Obezitate
 Disfuncție imună

În tratamentul insomniei, este important să înțelegem și cum „funcționează”

insomnia. Până la sfârșitul anilor ’90, existau doar două modele care explicau
etiologia și patofiziologia insomniei. Recent, au fost propuse și alte modele, din
păcate niciunul nu este perfect sau complet, deoarece insomnia are o multitudine
de cauze (la fel cum pneumonia poate fi cauzată o sumedenie de virusuri sau de
bacterii).

Modelul comportamental

Este bazat pe principiul comportamental că un stimul poate provoca mai multe

răspunsuri în funcție de condiționarea anterioară. Dacă un stimul este asociat cu
un singur comportament, probabilitatea este mare ca acel stimul să producă un
singur răspuns. Dacă este asociat cu mai multe comportamente, atunci
probabilitatea este mică ca acel stimul să producă un singur răspuns. La
persoanele cu insomnie, stimulii obișnuiți precum patul, dormitorul sau ora
culcării sunt asociați frecvent cu activități care nu sunt legate de somn, precum
mâncatul sau cititul în pat, urmăritul programelor TV din pat.

Cei mai mulți pacienți cu insomnie acuză o creștere a vigilenței tocmai atunci
când ar trebui să fim calmi și relaxați. Acest lucru este explicat atât
prin mecanisme biologice (de ex. secreție crescută de cortizol), dar mai ales
datorită factorilor cogntivi (facem orice ca să dormim, avem așteptări nerealiste
despre somn etc.)

Un alt model explică apariția insomniei prin forțarea apariției unui

comportament automat (la care nu avem control) când vrem noi. Pe scurt, facem
eforturi să dormim (din păcate fără succes).
Modelul celor 3P

Cunoscut și ca modelul trifactorial sau comportamental, a fost propus de

Spielman și este unul dintre cele mai utilizate modele de insomnie, atât în
cercetare, cât și în practica clinică. Modelul explică cum apare insomnia acută și
cum se cronicizează insomnia și este bazat pe interacțiunea a trei categorii de
factori: factorii predispozanți, precipitanți și de perpetuare (de unde vine și
numele modelului: 3P).

Factorii predispozanți sunt aceia care cresc vulnerabilitatea. Ei pot fi biologici

(rată bazală de metabolism crescută, hiperactivitate), psihologici (îngrijorare,
tendință la ruminare), sociali (partenerul de pat cu un orar de somn incompatibil,
presiune socială pentru un orar de somn nedorit). Factori precipitanți sunt aceea
care declanșează insomnia, precum boala sau stresul sever (precum divorțul,
schimbarea locului de muncă etc.) sau mai puțin sever, dar cronic (precum
probleme la locul de muncă). Factorii de perpetuare sunt cei care mențin
insomnia, chiar și in absența factorilor declanșatori; ei reprezintă măsurile pe
care persoana cu insomnie le ia pentru ameliorarea suferinței. În mare, aceste
măsuri sunt practicarea în pat a unor activități nelegate de somn, tendința de a
sta treaz în pat sau de petrece mult timp în pat. Primele două tipuri de măsuri
sunt ținta tratamentului prin controlul stimulilor, în timp ce acest model acordă o
atenție specială ultimei categorii. Pe scurt, aceste măsuri se referă la tendința de
a merge mai devreme la culcare sau de trezire mai târzie sau de dormitat, toate
în încercarea de a crește oportunitatea pentru somn.

Cercul vicios al insomniei

Deseori, insomnia este descrisă ca „un cerc vicios”, în care o stare de stimulare
sau de activare (în engleză: arousal) este adesea punctul de pornire pentru un
somn de calitate proastă. Starea de activare la ora de culcare poate avea mai
multe origini: emoții (tristețe, nefericire, anxietate), gânduri (îngrijorări), starea
de sănătate (mai precis, diverse afecțiuni care cauzează durere, disconfort,
tensiune musculară, probleme digestive).Toate pot crea o stare de stimulare care
îngreunează adormirea.
Cine are probleme de somn, deseori devine anxios în legătură cu consecințele
lipsei de somn (de exemplu, este îngrijorat că va fi somnoros, sau iritat, sau că
va avea un randament prost). Acestea vor îngreuna și mai mult adormirea cuiva
care are insomnie. Acum este momentul în care insomnia se cronicizează: în
încercarea de a adormi stăm și mai mult treji. Aceasta se întâmplă deoarece
încercarea de a adormi creează un tip special de activare care apare doar când
cineva încearcă să controleze ceva care ar trebui să fie involuntar, automat.
Mergem fără să ne gândim la fiecare pas pe care-l facem, iar când ne gândim la
cum să facem pasul următor, mersul devine dificil. Altfel spus, lucrurile
automate ar trebui lăsate în „mod automat”. Este și motivul pentru care
anxietatea creată de încercarea de a adormi mai probabil ne va ține treji. Deci
cercul vicios începe cu o stare de activare și se termină cu o stare de activare.

Dacă suntem suficient de obosiți, într-un final vom adormi. Din păcate, cine
suferă de insomnie, adesea va încerca să-și rezolve problema prin
comportamente care nu fac decât să o înrăutățească (de exemplu, stau în pat mai
mult timp dimineața sau dorm în timpul zilei). Aceste strategii deși încearcă să
compenseze lipsa somnului, ajută la menținerea insomniei, deoarece păstrează
un nivel crescut de activare la ora de culcare. De aceea este important să
recunoaștem comportamente pe care le dezvoltăm încercând să rezolvăm
insomnia și care, pe termen lung, contribuie la cercul vicios. Înainte de a încerca
să schimbăm obiceiurile legate de somn, este important să înțelegeți efectele pe
care le are nesomnul. Importanța rezultă din faptul că cei care suferă de nesomn
își agravează nesomnul prin ceea ce fac pentru a recupera din somnul pierdut.
De exemplu, merg să se culce mai repede, dorm în timpul zilei sau încearcă să
doarmă mai mult dimineața după o noapte de somn prost. Deși aceste exemple
par logice, ele contribuie în realitate la înrăutățirea nesomnului. De fapt, aceste
comportamente sunt opusul celor care îmbunătățesc somnul.

HIPNOZA IN COMBATEREA INSOMNIEI

Prin hipnoterapie îi poţi reaminti subconştientul tău să te ajute să îţi iei o

pauză, să laşi grijile deoparte şi să dormi ca în copilărie.

Cei mai mulţi oameni au nevoie de somn pentru a funcţiona corect (de
exemplu, este demonstrate ştiinţific că celulele creierului îşi refac nivelul de
sodiu şi potasiu în perioada de somn adânc). Însă nu cantitatea de somn este cea
mai importantă, ci calitatea acestuia. Dacă calitatea somnului este buna, atunci 6
până la 7 ore şi jumătate pe zi vor fi suficiente pentru un adult.

Se ştie deja că în caz de stres puternic, procesul fiziologic al somnului şi

influenţa favorabilă a acestuia asupra sistemului imunitar se distrug, iar anumite
etape ale somnului se diminuează. Somnul devine mai puţin profound, oamenii
devin, de regulă, îngrijoraţi de faptul că ar putea să nu adoarmă, ceea ce îi face
mai nervoşi şi îi ţine treji. Ca rezultat, ei nu se pot relaxa, insomnia se
accentuează şi astfel se formează un cerc vicios.

Există însă modalităţi noi de a descoperi şi localiza cauzele insomniei şi de

a găsi soluţii pentru a te putea bucura de un somn plăcut în timpul nopţii. În
prezent, hipnoza joacă un rol important în tratarea problemelor de somn, în
special a celor cauzate de tensiune psihică şi diverse forme de stres. Hipnoza te
poate ajuta să depaşeşti insomnia mai ales atunci când această problemă cu
somnul nu este generată de o afecţiune fizică, dar poate fi utilizată şi atunci când
problema de somn este legată de o afecţiune, în completarea (şi uneori pentru
reducerea) medicaţiei alopate.

Intr-un studiu legat de pacientii cu sindrom posttraumatic ce implica si

probleme cu somnul, s-a stabilit ca rezultatele hipnoterapiei sunt superioare
celor obtinute prin folosirea pastilelor de dormit. Nu doar ca grupul care a facut
psihoterapie a reusit sa isi reduca simptomele sindromului posttraumatic, ci a
obtinut o imbunatatire importanta a tuturor variabilelor legate de somn care au
fost luate in calcul in cadrul acelui studiu.

Cercetările arată că tratarea insomniei prin hipnoză este mai bună decât
tratarea ei cu pastile de dormit.

STUDII DE CAZ

-TULBURARI ANXIOASE
-TULBURARI DEPRESIVE
-MIGRENE
-INSOMNIE

numele: Z
Varsta: 32 ani
Profesie: Contabila
Stare civila: Casatorita, un baiat
Studii: Medii

Sedinta I
Anamneza: a lucrat inca de la incheierea studiilor pe functia de contabila si a
fost bine cotata in profesia sa. A intrerupt serviciul pentru cresterea copilului,
acum baiatul e la scoala elementara si pacienta se gandeste sa-si reia serviciul,
dar nu poate din cauza fobiei sociale, sustine aceasta. Sotul lucreaza in
constructii, este sef de echipa si este bine remunerat. Face naveta dintr-un oras
mai mic in Municipiul Constanta zilnic. Ei locuiesc intr-un apartament
confortabil impreuna cu parintii pacientei. Mama o ajuta foarte mult la
intretinerea gospodariei, dar ii face si reprosuri pentru faptul ca se trateaza de
multa vreme(5ani) si nu-si gaseste remediul. Mama pacientei crede ca fiica sa isi
cauta scuze si ca nu e bolnava cu adevarat, ci o bolnava inchipuita. Pacienta nu
iese din casa singura, nu a fost nici la scoala la sedinta cu parintii pentru baiatul
ei, elev in clasa I. Desi mama o ajuta foarte mult, aceasta este in varsta si
ingrijeste in acelasi timp si pe sotul ei care este bolnav si imobilizat la pat.
Pacienta mai are o sora care este casatorita in acelasi oras ca si ea, se inteleg
bine amandoua. Uneori sora ei vine si o ia din casa pentru a se plimba.
Pacienta sustine ca i se face rau pe strada, in piata sau in magazine. De aceea nu
iese singura. A fost si la medici si la vrajitoare, dar nu si-a rezolvat starile de
fobie sociala.
Trimiterea la psiholog a fost facuta de medicul de familie.
Scala de anxietate Hemilton a indicat tendinte accentuate de anxietate.
Obiectivul: recastigarea increderii in ea prin diminuarea anxietatii.
Sedinta II:
Verificarea scopului: I-am pus intrebarea daca doreste intr-adevar sa-si recastige
increderea?. Raspunsul a fost afirmativ, dar simte ca inca ceva o opreste. Am
intrebat-o ce va pierde atunci cand va redobandi incredera? A fost foarte
surprinsa, dar dupa o vreme mi-a raspuns ca va pierde ajutorul celorlalti. Apoi,
am intrebat-o ce va castiga? Reflectand, mi-a raspuns ca va castiga autonomia,
increderea in ea insasi.
Am lucrat pe integrarea partilor aflate in conflict: partea care dorea vindecarea si
cea care se opunea.
Sedinta III :
Testarea sugestibilitatii prin catalepsia pleoapelor; pacienta a raspuns pozitiv
sugestiei de relaxare. Am efectuat apoi relaxarea si hipnoza prin metoda clasica
prin care i-am indus sugestii de intarire a Eului.
Sedinta IV:
Am adancit hipnoza, apoi am mers pe imagerie creand un scenariu “Magazinul”
ce se plia pe dificultatile pacientei.
Sedinta V:
S-a desfasurat in contextul social asistand-o la cumparaturi alaturi de o persoana
apropiata ei.
Sedinta VI:
I-am trasat ca sarcina sa efectueze singura cumparaturile, persoana apropiata ei
sa stea la o oarecrea distanta. Pacienta s-a descurcat, chiar daca a avut o anumita
anixetate.
Sedinta VII: Iesirea in oras cu cineva care sa-i fie aproape pentru a efectua o
plimbare si a face cumparaturi de la Magazinul central.
Sedinta VIII:
Repetarea aceleiasi activitati pentru intarirea comportamentului si castigarea
increderii in sine.
SedintaIX:
Iesirea in oras cu un membru al familiei care sa stea in umbra sa si sa intervina
doar daca pacienta ii solicita sprijinul
SedintaX:
Cumparaturi de la Magazinul Central, dar persoana sa stea in umbra.
Sedinta XI:
Iesirea in oras singura si notarea anxietatii pe o scala de la 1 la 10. Pacienta a
marturisit ca anxietatea s-a sitauat la 3, dar a reusit sa o constientizeze si
gestioneze usor.
Sedinta XII:
Continuarea intaririi comportamentului anterior si mersul de asemenea la scoala
pentru a participa la sedinta cu parintii.
Pacienta s-a decis sa mearga si la scoala la sedinta cu parintii si a fost foarte
mandra de rezultatele ei si de modul in care fiul sau invata.

ACUL DE PANICA

Studiu de caz

Istoricul cazului

L.S. are 45 ani, este inginer, tatăl unui copil, locuieşte împreună cu acesta şi
soţia şi lucrează în cadrul armatei, ca inginer informatician.
A. Acuze principale şi istoricul tulburării

L. a primit tratament psihologic pentru atacuri de panică şi anxietate

generalizată în anul 2006 (15 şedinţe). Pănă atunci avusese foarte multe atacuri
de panică majore şi se temea de producerea încă a unuia.

„De anul trecut mă simt anxios referitor la serviciul meu. Am colegi

care mă sapă, iar starea sănătăţii mele nu-mi permite să fiu întotdeauna pe fază
şi mă pune în situaţia de a putea fi concediat”.

În 2005, L. a avansat în cadrul serviciului şi tot atunci a absolvit şi

facultatea de electrotehnică, ceea ce i-a adus un grad superior. De atunci a
început să se simtă anxios şi să aibă atacuri de panică. „Aveam senzaţia că inima
îmi bătea foarte puternic, o auzeam în tot capul, am început să mă îngrijorez
aproape în legătură cu orice, mă simţeam slăbit, obosit şi nu dormeam bine. Am
bănuit o problemă cardiologică şi am fost să îmi fac investigaţii, dar nu s-a
descoperit din fericire nimic”.

A primit un tratament cu Xanax pe care nu l-a suportat –„mă făcea să

mă simt de parcă eram drogat”.

După un timp au apărut senzaţii de nod în gât şi în stomac, dureri de

stomac, balonări, ceea ce l-a dus către gastroenterologie, unde a făcut inclusiv o
endoscopie fără vreun rezultat negativ.

Au început să apară şi atacurile de panică nocturne, cu transpiraţii

puternice, sufocări, palpitaţii, senzaţie iminentă că va muri şi nu o dată a apelat
la salvare. Din nefericire, nimeni nu i-a pus diagnostcul de atac de panică.

Se simţea adeseori neajutorat şi avea o stimă de sine scăzută,

dezvoltând şi o depresie secundară, aşa cum reiese din testarea psihologică.
 Simptomele de panică au inclus simptome emoţionale (teama de a nu-
şi pierde controlul, neajutorare, disconfort), simptome cognitive (convingerea că
va muri, convingerea că are probleme cu inima, că va leşina şi îşi va pierde
cunoştinţa), simptome comportamentale (evitarea efortului fizic, căldurii –
petrecea mult timp în faţa aparatului de aer condiţionat), simptome fiziologice
(palpitaţii, sufocări, tremurături, ameţeli, senzaţie de cap greu, dureri precordiale
etc.).

Stresorii majori din viaţa lui L. erau mai ales pe linie de serviciu. Avea
un coleg „binevoitor” care îi înregistra şi cea mai mică greşeală, se înscrisese
şi la un master pentru care făcea naveta de câteva ori pe săptămână, pacientul
locuind în Giurgiu.

L. s-a simţit copleşit de responsbilităţile de la serviciu, „amabilităţile

colegului şi sracinile tot mai numeroase şi mai dure la serviciu şi solicitările
masteratului pentru care numai drumul Giurgiu- Bucureşti şi în sens invers
reprezintăun stres.

Întâmplarea a făcut că un bun coleg al său şi prieten să se interneze

pentru o problemă neurologică în spitalul nostru şi astfel L. a fost pus în legătură
cu mine. L. era foarte anxios în conversaţia telefonică, descriind cu lux de
amănunte stările pe care le experimentează. S-a stabilit o zi în care să ne vedem
la cabinet pentru a începe psihoterapia.

În paralel cu intervenţia terapeutică, l-am reomandat pe L. unui

psihiatru care i-a prescris Seroxat.

B. Istoric medical
 L. nu avea nici un fel de probleme medicale care să-i influenţeze
funcţionarea psihică, problemele psihice curente sau tratamentul.
Antecedente personale patologice:
ruptură de menisc la vârsta de 17 ani.

– apendicectomie la vârsta de 37 ani.

Antecedente heredo-colaterale:

– tatăl a suferit de tulburare depresivă.

– mama a suferit un infarct.

– tatăl decedat în urma unui accident vascular cerebral.

C. Status mental

Pacientul are un coeficient de inteligenţă peste medie, este foarte bine

orientat temporo-spaţial, auto- şi allopsihic, dar prezintă o dispoziţie anxioasă.

D. Relaţii famililiale:

– provine familie cu multe probleme de sănătate, cu o mamă cardiacă,

care trebuia în permanenţă protejată, cu un tată depresiv, care nu a fost
prea prezent la creşterea şi la educarea copiilor, dar care avea mari
pretenţii de la aceştia – „să nu ajungeţi ca mine”.

– mai are un frate şi o soră, alături de care a dus povara gospodăriei,

menajându-şă părinţii şi împreună cu care şi-au îngrijit tatăl după
accidentul vascular suferit şi până în clipa morţii.
 – nu ştie să fie asertiv, având mai ales un comportament submisiv, atât
acasă, cât şi la serviciu, „pigmentat” de mici tente de agresivitate.

– a fost mai apropiat sufleteşte de mamă decât de tată, deoarece acesta,

cu răceala caracteristică bolnavului depresiv, îşi menţinea copiii la
distanţă, copii care nu au avut prea multe de învăţat din partea lui.

E. Parcursul şcolar:

– elev silitor, cu note între mediocru şi bune, în ultimii doi ani de şcoală
se ambiţionează pentru obţinerea unor rezultste şcolare cât mai bune, dar
nu reuşeşte să intre la facultate din prima, motiv pentru care abandonează
pentru un timp şi se angajează.

– în 1999, intră la Facultatea de Electrotehnică din cadrul Politehnicii,

pe care o absolvă în 2005, an în care începe şi un master în domeniul
informaticii.

F. Relaţii, prietenii:

Are mulţi prieteni, dar de când cu istoria tulburărilor de panică, s-a

îndepărtat de ei, nutrind sentimente de ruşine, de inadecvare şi de teamă de a nu
se face de râs în cazul în care ar avea loc un atac de panică.

Dintre colegi are puţini prieteni, dar aceştia sunt foarte buni, îi cunosc
problemele şi caută să-l protejeze în cazul în care ceva s-ar întâmpla.

Primul atac de panică al lui L. a apărut în 2005, odată cu vansarea la

serviciu, a venit pe fondul unei emoţii foarte puternice şi datorită dobândirii unei
mari responsabilităţi: postul de şef de birou.
 Înaintea atacului de panică a avut un gând automat de genul „Nu mă
voi ridica la înălţimea expectaţiilor, nu voi face faţă cu succes”. S-a simţit foarte
anxios, s-a ridicat de la birou, apoi a simţit o senzaţie de sufocare, palpitaţii şi
tremurături de necontrolat. În acel moment, a apărut un alt gând automat, de fapt
o catastrofizare: „Voi muri şi ce se va întâmpla cu băiatul meu”. Simptomele s-
au intensificat, iar L. a dat telefon la salvare.
În atacurile de panică următoare, apăreau gânduri negative de genul
„voi muri şi nu am demonstrat încă ce pot”, „voi muri şi mai am încă un copil de
crescut” de îndată ce angoasa se instala.
La orice mică palpitaţie apărea gândul „Sufăr de o boală de inimă” şi
automat atacul de panică de declanşa.
Un alt gând care declanşa atacurile de panică era „Nu voi face faţă
cerinţelor postului meu ”.

C. Aspecte pozitive şi puncte tari ale clientului

L. este o persoană plăcută, spirituală, inteligentă, cu care îţi face

plăcere să vorbeşti, sănătoasă din punct de vedere fizic. A trăit cu tulburarea de
panică şi anxietatea timp de 2 ani.

Mecanismele de coping folosite au fost: evitarea problemelor, evitarea

efortului fizic şi condiţiilor meteo extreme şi tendinţa de a fi mereu în gardă în
eventualitatea apariţiei unui alt atac de panică.

D. Ipoteza de lucru

L. a dezvoltat atacurile de panică şi anxietatea generalizată deoarece

credinţele sale centrale (factorii predispozanţi) l-au făcut să interpreteze o gamă
largă de situaţii (factorii declanşatori) ca fiind ameninţătoare. Astfel, la
serviciu,concepţia sa că „dacă nu face totul perfect nu este bine”, conducea la
gânduri negative automate: „sunt un ratat şi nu merit locul ăsta de muncă”.
Aceste gânduri iraţionale duceau la apariţia atacurilor de panică.
 Intervenţia psihoterapeutică

Şedinţa 1

1. Se realizează lista de probleme:

 atacurile de panică ale D.

 anxietatea generalizată.

 depresia secundară asociată atacurilor de panică.

 lipsa de suport social familial (decesul tatălui).

 lipsa de suport din partea familiei

 lipsa de suport social la locul de muncă.

 stima de sine scăzută şi lipsa de asertivitate, abilităţi sociale

deficitare.

2. Pacientul se prezintă cu acuze de tipul: nelinişte permanentă, senzaţii

de sufocare, ritm cardiac crescut, senzaţie de nod în gât, ameţeli, tremor
generalizat şi gânduri automate de genul „voi muri, voi suferi un atac de
cord”.

3. I se explică pacientului modul în care se va desfăşura terapia: 1

şedinţă pe săptămână a 60 minute şedinţa (deoarece pacientul vine special
 duminica din Giurgiu pentru terapie) şi se stabileşte numărul total de
şedinţe la 14 cu o şedinţă de control.

4. I se explică pacientului diagnosticul şi i se prezintă modelul cognitiv

al atacului de panică.

5. I se explică pacientului pentru început o serie de tehnici menite să

reducă amplitudinea atacului de panică: să respire într-o pungă de hârtie
pentru a evita hiperventilaţia, precum şi o altă tehnică: masarea globilor
oculari (reflexul oculo-cardiac, prin care frecarea globilor oculari conduce
la reducerea ritmului cardiac) , urmate de expiraţii cât mai puternice
(pentru a nu se hiperventila, să existe o concentraţie mai scăzută de
oxigen în creier), încheind cu frecarea muşchilor gâtului (pentru relaxare,
pacientul fiind într-o permanentă stare de încordare în timpul atacului de
panică şi în afara lui).

6. I se explică de asemenea pacientului că un adult tânăr poate suporta

un puls de până la 240 bătăi/ minut fără a i se întâmpla nimic.

7. Se realizează alianţa terapeutică, încercând să obţinem o relaţie de

încredere cu pacientul, arătându-i acestuia că nu este singurul care trece
prin aşa ceva şi prezentându-i date statistice cu succese terapeutice în
cazuri similare.

8. Se realizează interviul clinic structurat , împreună cu terapeutul şi se

identifică problema ţintă prin întrebări de genul: „Ce te supără cel mai tare
în prezent?”, „Când au apărut prima dată aceste simptome?” care continuă
în şedinţa 2.

9. Se stabilesc scopurile terapeutice: reducerea atacurilor de panică,

reducerea gândirii distorsionate negative, cu impact asupra anxietăţii
generalizate şi depresiei secundare, stimularea asertivităţii şi dezvoltarea
abilităţilor de rezolvare de probleme în vederea îmbunătăţirii relaţiei cu
familia, colegii şi a capacităţii de soluţionare a problemelor practice.
 11. Şedinţa se încheie cu tehnici de relaxare după metoda Jacobson şi
trainingul autogen al lui Schultz, în care s-a introdus şi o relaxare
profundă, cu sugestii adresate direct simptomelor atacurilor de panică.

12. La sfârşitul şedinţei, L. completează două chestionare – Scala de anx

Hamilton (H.A.S.) şi Scala de depresie Zung. Chestionarul de anxietate
Lehrer – Woolfolck – ASQ

Şedinţa 2

……………………………………………………………………………………
…………………………………………………………….
Şedinta 3

1. Se verifică tema pentru acasă.

2. L. susţine că aceasta i-a fost de un real ajutor şi că nici nu ştie cum a

ajuns el în această situaţie: „Acum înţeleg ce se întâmplă cu mine. Parcă
încep să îmi revin”

3. Se aplică modelul ABC:

A: Eveniment declanşator

T: „În momentul de faţă ce crezi că a declanşat aceste probleme?”

D: „Nu mai am nici un pic de încredere în mine. Toţi aşteaptă prea mult de la
mine de când am preluat postul de şef de birou şi există multe expectaţii în
 ceea ce mă priveşte. Şi masterul ăsta mă împovărează. Cred că şi moartea
tatălui meu a contribuit la aceasta”

B: Gânduri şi convingeri iraţionale

D: „Eu am dat tot ce aveam mai bun, nu trebuiau să se poarte aşa cu mine.
Dar ei m-au făcut să nu mă mai simt bun de nimic, un incapabil, un ratat”

C: Sentimente şi comportamente nedorite

D: „Nu mai ies în oraş, nu îmi pot controla neliniştea, nu mă mai văd cu
prietenii. Acum de când am început să fac tratamentul medicamentos am
început să am încredere în mine. Consider că sunt puţini oameni în care să
pot avea încredere”

4. I se explică pacientului că problema este generată de convingerile

iraţionale şi de distanţa dintre ceea ce este şi ce ar trebui să fie.

5. Şedinţa se încheie cu o tehnică de relaxare.

6. Pacientul primeşte ca temă pentru acasă să facă o listă cu situaţiile

generatoare de anxietate.

Şedinţa 4

1. Se verifică tema pentru acasă, discutându-se pe rând toate situaţiile

generatoare de anxietate.
2. Dintre acestea, cea care îi produce în mod constant anxietate pacientei
este „Când intră şeful în birou şi întreabă cum merg lucrurile. Eu mă
fâstâcesc şi nu ştiu ce să mai spun.”

3. Este clar că trebuie intervenit cu un training de asertivitate în şedinţele

următoare.

4. Am explorat împreună cu pacientul startegii de a controla simptomele

anxietăţii pentru a preveni escaladarea lor – cum ar fi distragerea
gândurilor.

5. Clientul este rugat să evalueze această temere pe o scală de la 0 la 100,

iar el spune 95%.

6. Sunt combătute pe rând toate gândurile negative care îî creează

clientului sentimentele de îngrijorare şi este învăţat să le înlocuiască cu
alte gânduri raţionale.

7. Se practică o relaxare profundă, în care clienta este solicitată să

retrăiască scena în care şeful intră în birou şi îl întreabă cum mai merg
lucrurile. Pentru început, apar evident sentimente de panică, dar sub
controlul terapeutului pacientul se liniştete şi reuşeşte să termine sarcina
plasată.

8. Pacientul este întrebată cât îi mai este acum teamă de această situaţie
şi spune 60%.

9. Clientul învaţă respiraţia abdominală în patru paşi pe care să o

folosească alternativ cu respiraţia normală în momentul apariţiei unui atac
de panică.

10. Şedinţa se încheie cu un exerciţiu de relaxare.

Şedinţele 5- 6- 7- 8

Training de asertivitate

1. Se defineşte conceptul de „asertivitate”

2. I se cere pacientului să alcătuiască o listă cu situaţii non-asertive şi

asertive, pe care le comentează împreună cu terapeutul şi ideinftifică ce i
se potriveşte mai bine sieişi. L. descoperă că are un grad înalt de
submisivitate, dar şi momente de agresivitate mai ales în familie, unde se
simte mai în siguranţă.

3. I se dă ca temă pacientului să scrie o scrisoare persoanei cu care a fost

cel mai puţin asertivă în ultima perioadă şi L. alege să îi scrie o scrisoare
şefului lui.

4. Scrisoarea va fi pusă în scenă la următoarea şedinţă de terapie sub

forma jocului de rol, terapeutul jucând rolul şefului. După terminarea
jocului de rol, fiecare spune cum s-a simţit în postura respectivă.
 5. De asemenea, într-o şedinţă viitoare, L. trebuie să identifice situaţii în
care nu a fost complet asertiv sau deloc asertiv şi să remedieze situaţia
devenind cât mai asertiv.

6. Acest demers s-a extins pe două şedinţe.

7. Fiecare şedinţă s-a finalizat cu o scurtă repriză de relaxare.

8. În a patra şedinţă, L. primeşte tema de a fi cât mai asertiv cu şeful lui

Şedinţa 9

1. Se verifică tema pentru acasă.

2. L. a aşteptat intrarea în birou a şefului lui şi momentul când acesta l-a

întrebat cum mai merg lucrurile „Prost, ca de obicei, nu?”. La simţirea
apariţiei semnaleor de panică, a folosit tehnicile învăţate în şedinţa 1. I-a
explicat cât mai asertiv şefului că treburile nu merg deloc prost şi că poate
raporta o situaţie bună a lucrărilor, după care s-au cufundat în analiza
planurilor. L. spune că şeful s-a arătat cam mirat la început şi crede despre
sine că a fost totuşi puţin agresiv.

3. Spune că ştie acum că palpitaţiile, sufocarea şi senzaţia de nod în gât

nu au o cauză fiziologică.

4. Este mirat că „îşi făcea atâtea griji degeaba”

 5. Întrebat acum cum se simte în situaţia respectivă, el spune că
anxietatea sa se situează pe la 15-20%.

6. Şedinţa se încheie cu un exerciţie de relaxare.

7. Jurnalul atacurilor de panică rămâne ca temă pentru data viitoare.

Şedinţele 10 – 11

1. Clientul vine în terapie mai încrezător în sine.

2. Şi-a schimbat vestimentaţia, a renunţa la hainele de culoare închisă,

figura lui nu mai este crispată.

3. Clientul îşi manifestă încrederea în tehnica terapeutică.

4. L. anunţă că peste două zile va avea un examen pentru masterat, dar

nu se simte deloc angoasat în legătură cu aceasta.

5. Pacientul este pregătit psihologic pentru situaţia de examen.

6. Se termină şedinţele cu câte o tehnică de relaxare.

Şedinţele 12 -13-14

1. Senzaţia de nelinişte a scăzut foarte mut odată cu scăderea în număr şi

intensitate a atacurilor de panică (acest lucru se poate observa din jurnalul
atacurilor de panică).

2. L. a trecut examenul cu nota 8 şi este foarte muţumit. Ştie că poate

mai mult, dar cea mai mare realizare a fost că a reuşit să-şi controleze
neliniştea,

3. Susţine că au trecut foarte mulţi ani de când nu s-a mai simţit aşa de
bine, fără anxietate.

4. În urma reevaluării problemei pe o scală de la 0 la 100,

problema se situează la nivelul 12 .

5. S-a pus accentul pe atitudinea pozitivă faţă de viitor şi pe implicarea

activă în viaţa socială, precum şi pe contraargumentarea gândurilor
negative automate şi înlocuirea acestora cu altele mai raţionale.

6. Şedinţele se încheie cu o tehnică de relexare.

7. În ultimele şedinţe, accentul a fost pus pe evaluarea rezultatelor

terapiei, atât de client, cât şi de terapeut.

8. T: „Ce s-a schimbat în comportmanetul tău?”

L: „M-am schimbat mult, acum pot să râd liniştit fără să mă gândesc că

după râs vine plânsul.Pot să ies în oraş când vreau, şi pot să mă simt bine
fără să am sentimente de nelinişte. Acum pot avea încredere în mine”.
 T: „Am încredere în tine că de acum încolo vei reuşi ceea ce ţi-ai propus
şi că vei ştii să depăşeşti nemulţumirile şi neliniştile”.

9. Demersul terapeutic se încheie cu asumarea responsabilităţii pentru

client pentru menţinerea câştigurilor obţinute de pe urma procesului
terapeutic şi cu programarea unei a 15-a şedinţe de evaluare peste o lună.

10. Şedinţele se încheie cu câte o tehnică de relaxare.