MINISTERUL EDUCAŢIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ŞI SPORTULUI ŞCOALA

POSTLICEALĂ SANITARĂ “FEG”

BACAU

PROIECT DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII PROFESIONALE

CALIFICAREA PROFESIONALĂ – ASISTENT MEDICAL DE FARMACIE

ÎNDRUMĂTOR,

Farmacist

MUNTEANU LENUTA

ABSOLVENT,

Crupa(Negoita)Madalina

BACAU 2014
TEMA PROIECTULUI

ANTIDEPRESIVE

2
 CUPRINS

Introducere......................................................................pag.4

Capitolul I Generalitaţi..................................................pag.5

Capitolul II Baze fiziopatologice si farmacologice.......pag.8

Capitolul III Clasificarea Antidepresivelor................pag.12

Capitolul IV Medicaţia Antidepresiva........................pag.23

Capitolul V Plante cu acţiune antidepresiva..............pag.38

Concluzii........................................................................pag.44

Bibliografie....................................................................pag.46

3
 Introducere

Cea mai veche descriere referitoare la depresie se gasește într-un papirus egiptean din
Ebers, din jurul anul 1650 î.Hr. în care autorul face afirmația: “Acum moartea este pentru mine,
ceea ce sănătatea este pentru un om bolnav, mirosul pentru lotus sau visul unui om de a-și
revedea casa dupa ani de pribegie”

Cunoscute de aproximativ 2500 de ani tulburarile de dispozitie continuă să reprezinte un

factor de interes major în sănătate.

Tulburarea depresivă este una din cele mai răspândite afecțiuni psihiatrice afectand
aproximativ 12 % dintre femei si 8 % dintre bărbați în cursul vieții. Aproximativ 15 % din
populația generală suferă un episod depresiv major într-un anume moment al vieții, iar 6-8 % din
pacienții aflați în îngrijire primară îndeplinesc criteriile acestei tulburări.

Conform raportului OMS cu privire la datele epidemiologice pe anul 2000, în lume s-au
produs aproximativ un milion de sinucideri din care 70 % au fost secundare depresiei. Tot OMS
raportează tulburarea depresivă ca fiind pe primul loc între cauzele de dizabilitate, înaintea
tuberculozei și chiar a accidentelor rutiere. Previziunile legate de evoluția depresiei pentru anul
2030 ale OMS aduc aceasta tulburare pe locul secund ca și cauza dizabilitantă la nivel mondial.

Pacienții depresivi au o rata mare a absenteismului ceea ce din punct de vedere al productivității
muncii, îi încadreaza într-o categorie stigmatizată de angajați. Angajatorii evită încadrarea
pacienților cu tulburări mentale.

Cu toate descoperirile ultimilor ani din domeniul geneticii, fiziologiei sau neuroanatomiei,
neurobiologia depresiei este puțin înțeleasă si cunoscută. Atât factorii biologici, psihologici cât și
sociali influentează evoluția depresiei, iar noile descoperiri la nivel genetic și de neuroimagistică
încep sa aducă lumină în acest domeniu aflat încă sub semnul incertitudinilor etiopatologice.

4
 CAPITOLUL I Generalitaţi

Depresia este o problema de natură psihică foarte perfidă. O persoană care are o astfel de
problema poate părea abătută, tristă în faţă celorlalţi însă doar sufletul şi trupul ei cunosc cu
adevărat durerea care zace înăuntru – este o durere care macină întreagă fiinţă şi care pune piedici
în calea evoluţiei individului.

Depresia afectează în general oamenii care au probleme de natură diversă (în familie, la
serviciu, o altă poblema de natură psihică sau o problema somatică) şi care nu îşi găsesc în acel
moment resursele pentru a le depăşi sau a le acceptă şi a trăi cu ele folosindu-se de posibilităţile
de care dispun. Ca urmare, în loc să se ridice deasupra dificultăţilor se afundă tot mai mult şi mai
adânc în miezul lor. Astfel, apar probleme că: sentimentul de tristeţe şi inutilitate, dispariţia
parţială sau totală a dorinţei de implicare în diferite activităţi, chiar şi în cele pe care le făceau cu
plăcere, tulburări de somn, de greutate, tendinţa de a fi mai lenţi şi de a face lucrurile mai greu
decât în mod obişnuit sau agitaţie psihomotorie, obseala, dificultăţi de concentrare, tendinţa de
retragere la care se adaugă sentimentul de inutilitate şi vinovăţie şi tendinţa de a gândi negativ.
Uneori, acestor stări li se adaugă şi gândurile de moarte sau chiar, în cazuri de depresia majoră,
de suicid.

Depresia poate apărea şi într-o formă mascată atunci când omul nu prezintă decât foarte
puţine dintre simtomele prezetate mai sus. El poate fi, spre exemplu, o persoană activă la serviciu
dar posacă şi apăsătoare în relaţia cu partenerul de viaţă şi copiii, în familie găsindu-şi cu greu
locul. Schimbarea unor obiceiuri în ceea ce priveşte relaţionarea, identificarea rolului pe care îl
are şi a activităţilor pe care le implică rolul, analiză a ceea ce poate/nu poate oferi în acest sens ,
analiză şi dezvoltarea persoanală pot aduce unele schimbări majore în planul sau psihic. Pe de
altă parte, schimbarea unui membru al familiei duce la schimbări în întregul sistem familial – în
acest caz, o schimbare în bine a tatălui, spre exemplu, va fi sesizată de ceilalţi membri care şi ei

5
la rândul lor îşi vor schimbă atitudinea şi modul de raportare faţă de tată. În acest fel, treptat,
relaţionarea între memebrii familiei că întreg se va schimbă în bine.

Există o predispoziţie a unora spre depresie cu atât mai mult cu cât familia de origine nu a
fost suportivă sau nu a primit de la această ceea ce îşi doreau. Dacă ţinem cont de faptul că
fiecare dintre noi a trăit mai mult sau mai puţin durerea sufletească sau disperarea şi a avut
momente în care a simţit că nu are resurse să depăşească o dificultate, putem spune că fiecare
dintre noi a trăit “depresia” într-o măsură sau altă.

La baza depresiei stau o serie de convingeri disfuncţionale cu privire la propria persoană

(în general de inutilitate, de culpă, de lipsa valorii personale) care se activează odată cu un
eveniment pe care pesoană îl consideră un eşec personal (un divorţ, un examen picat, pierderea în
afaceri etc.). Ulterior apar gândurile negative legate de eveniment şi o parte sau chiar toate
simptomele menţionate anterior.

Identificarea convingerilor disfuncţionale, a gândurilor negative şi a distorsiunilor

cognitive care ţin pe loc persoană, a comportamentului pe care această îl manifestă atât în relaţie
cu ceilalţi dar şi în activitatea de zi cu zi, monitorizarea activităţilor, realizarea unor mici
schimbări şi analiză rezultatelor, creşterea obişnuinţei de a vedea realitatea şi din alt unghi decât
cel de până atunci poate duce la succes şi la schimbarea în bine a modului de viaţă şi de gândire.

O bună metodă este şi detaşarea de gânduri, probleme, emoţii – reflectând asupra lor că un
observator neimplicat va rezultă diminuarea emoţiei provocate de durerea profundă şi obţinerea
stării de detaşare totală, relaxare, de “vid” benefic. Golirea minţii de gânduri face corpul să se
simtă detaşat şi sufletul să se simtă uşurat.

  Depresia reprezintă o tristeţe patologică.

Depresia „normală" este reprezentată prin excelenţă de „reacţia de doliu tristeţea pe care o
resimţim in urma decesului unei persoane dragi sau în urma unei alte pierderi importante.
Depresia patologică se însoţeşte de o importantă scădere a activităţii sau, din contră, de o
hiperactivitate neproductivă, lipsită de rezultate, de finalitate consecinţă a asocierii clinice foarte
frecvenţe a depresiei cu anxietatea.Pentru bolnav devin dificile chiar şi cele mai banale activităţi,
preocupările obişnuite nu-i mai fac plăcere,recompensele, succesele îl lasă indiferent, eventualele
sale hobby-uri i se par lipsite de orice interes.Activitatea sexuală a bolnavului poate să diminueze

6
până la dispariţie.Incapacitatea de a resimţi plăcere sau de a se bucura, anhedonia caracteristică
depresivilor poate merge pînă la ceea ce se numeşte „anestezie psihică dureroasă pacientul este
conştient de scăderea capacităţii sale de rezonanţă afectivă şi suferă din această cauză.
Depresiile cele mai frecvente sunt de intensitate moderată. Ele apar. de regulă,după unul
sau mai multe evenimente psihotraumatizante, ceea ce denumim în limbajul de fiecare zi
„necazuri" sau „supărări". In multe cazuri aceste depresii se pot ameliora şi dela sine, fără un
tratament anume, chiar dacă mai lent decit dacă ar fi fost tratate.
In alte cazuri depresia are un aspect „endogenomorf", cand (dincolo de o serie decontroverse de
strictă specialitate) ea se caracterizează printr-un număr de trăsături aparte:evoluţie autonomă
(adică evoluţie puţin dependentă de diferitele modificări, evenimente din mediul înconjurător
imediat al bolnavului), caracter „vital" (trăsătură greu de descris in cuvinte, legată de scăderea
marcată a energiei, a„poftei de viaţă", de pierderea oricăror perspective cat de cat optimiste sau
cel puţin lipsite de pesimism, asupra propriei existenţe), simptome somatice caracteristice
(scăderea apetitului, scăderea în greutate,trezirile matinale -adică deşteptarea din somn mult
înaintea orei când ar fi necesar, cu imposibilitatea readormirii constipaţie etc), uneori simptome
psihotice (in specialdelirante, pe tematici sumbre, triste, „Cassandrice" de ruină, de pierdere a
oricărei valori a propriei persoane, de incurabilitate etc).
Depresiile endogenomorfe necesită tratament psihiatric specializat. Ele prezintă risc de
sinucidere.Depresiile „mascate" reprezintă o a treia varietate, caracterizată, în mod paradoxal,
prin lipsa trăirii sentimentului de tristeţe din partea bolnavului.Dacă i se adresează întrebări
ţintite, bolnavul relatează multe din simptomele caracteristice sindromului depresiv, dar răspunde
că nu se simte „trist".

7
 CAPITOLUL II. Baze Fiziopatologice și Farmacologice

A. BAZE FIZIOPATOLOGICE

Depresie este o stare patologică care se caracterizează printr-o stare de spirit tristă și
îndurerată, asociată cu o reducere a activității psihomotorii.
Clasificări ale depresiilor:
Criterii: simptomatic, etiologic; nosologic.
a.) Clasificarea simptomatică, în funcție de simptomele cardinal, în special manifestările
pishomotorii:
-depresia inhibată (corespunzătoare asteniei psihomotorii);
-depresia agitată (corespunzătoare agitației psihomotorii).
b.) Clasificarea etiologică:
-depresia secundară sau reactivă (ca reacție la stress, supărări, boli); reprezintă aprox. 60% din
cazurile de depresie;
-depresia endogenă (datorată unor tulburări biochimice genetice, cu incapacitate de a face față la
stresul obișnuit); cca 25 % din cazuri;
-depresia asociata cu tulburări afective bipolare, de tip maniaco-depresiv (=boala maniaco-
depresivă); cca 15% din cazuri.
c.) Clasificarea nosologică, în funcție de originea simptomelor, în sfera psihogenă sau
somatogenă:
depresii psihogene:
 depresii recționale;
 depresii de epuizare;
 depresii nevrotice;
depresii endogene:
 depresii ciclice;
 depresii periodice;
 depresii tardive;
 depresii schizofrenice;

8
 depresii somatogene:
 depresii simptomatice (consecința unor boli și suferințe somatice;
 depresii organice (senilă, aterosclerotică, etc.).

d.) Clasificarea clinică a tulburărilor depresive:

- episodul depresiv major (sau tulburarea unipolără endogenă, melancolia) include anhedonia
(pierderea interesului sau a placerii)
- distimia (tulburarea depresivă cronică), cu simptome mai ușoare, dar de durată prelungită
(câțiva ani), comparativ cu episodul depresiv major.
 Sindromul depresiv
Se caracterizează prin:
- simptome cardinale;
- simptome asociate.
Simptome cardinale: scăderea tonusului neuro-psihic, cu:
- stare depresivă (tristețe, melancolie, deprimare, sărăcie afectivă), însoțită uneori de
anxietate, iritabilitate
- Inhibiția proceselor gândirii (gândire greoaie, lipsă de imaginație, scăderea concentrării și
memoriei);
- idei obsesive (pesimiste de suicid);
- tulburări cantitative psihomotorii, fie astenie (oboseală, mișcare lentă, adinamic, vorbire
monotonă), fie agitație (neastâmpăr și cu atitudine plângăreață).
Simptome asociate:
- psihice (descurajare, insatisfacție, nihilism, sentiment de vinovăție), în special la vârstnici
și în depresiile endogene;
- tulburări de somn (hiposomnie intermitentă și terminală);
- tulburări somatice:
 dureri (cefalee, nevralgii, mialgii, dureri de tip reumatic, parestezii)
 cardiace (palpitații, dureri anginoase)
 respiratorii (dispenee, senzație de constricție toracică);
 digestive (hiporexie, grețuri, etc.);

9
  uro-genitale (dereglări mensturale, diminuare libidoului, etc.)
 Depresia mascată
Se manifestă prin acuze de tulburări somatice.
 Depresia tardivă
Apare după varsta de 65 ani și are diferite manifestări:
- melancolie tardivă sau de involuție;
- depresie psihogenă;
- depresie simptomatică;
- depresiei iatrogene.
 Depresie atipică
Se manifesta prin: labilitate afectivă, respingerea unei atitudini snesibile, tulburări ale
apetitului.

B. Baze neurochimice

Teoria monoaminică a depresiei (Schildkraut, 1965) subliniază faptul că în depresie sunt

incriminate hipofuncţiile: adrenergică şi serotoninergică.

Neuromediatorii deficitari în depresii:

- catecolaminele (NA, ADR);

- serotonina (5-HT).
Enzima MAO-A (monoaminoxidaza-subtipul A) este enzima mitocondrială implicată specific în
degradarea NA şi 5-HT.
Receptorii implicații în antidepresie:
- beta-1;
- 5-HT 1A.

10
 C.Baze farmacologice

Antidepresivele sunt denumite şi timoanaleptice. Ele influenţează pozitv starea timică

(tonusul afectiv, dispoziţia), ameliorând depresia.
Antidepresivele fac parte din grupa psihoanaleptice.
Psihoanalepticele (= stimulatoare ale tonusului psihic)
- în sens restrâns, cuprind: - exclusiv antidepresivele;
- în sens larg, cuprind grupele: antidepresive; psihostimulante (excitante SNC); neurotonice.

11
 CAPITOLUL III Clasificarea antidepresivelor

Clasificarea antidepresivelor, în funcție de criteriul farmacoterapeutic.

 Timolepticele, cu efect de redresare a stării timice. Se clasifică în:

- timoleptice clasice, tipice și
- timoleptice noi, atipice
 Timeretice, cu efect psihostimulant, dezinhibitor, energizant. Se clasifică în:
- timeretice clasice, IMAO neselective și ireversibile, și
- timeretice noi, IMAO-A selective și reversibile.

Amine triciclice

dibenzazepine

12
dibenzocicloheptadiene

Denumirea R
Amitriptilina =CH—CH2—CH2—N(CH3)2
Nortriptilina =CH~CH2—CH2—NH—CH3

dibenzocicloheptatriene dibenzoxepine

Protriptilina Doxepina

Clasificarea timolepticelor, în funcție de structura chimică:

Sunt amine triciclice, tetraciclice, biciclice şi alte structuri.

Grupele chimice şi substanţele timoleptice curent utilizate în farmacoterapeutică, sunt
următoarele:
Aminele triciclice
 dibenzazepine (imipramina, clomipramina, trimipramina, desipramina, dibenzcpina,
amoxapina (= metabolitul activ al neurolepticului atipic loxapina);

13
  dibenzocicloheptadiene şi heptatriene (amitriptilina, protriptilina, nortriptilina);
 dibenzoxepine (doxepina);
Amine tetraciclice
 dibenzobiciclooctadiene (maprotilina);
 pirazinoazepine (mianserina).
Amine biciclice: derivaţi diferiţi (trazodon, viloxazina);
Alte structuri (tianeptin, milnacipran, bupropiona, venlafaxin, amfebutamona, nafazodon).

Amine tetraciclice

dibenzobiciclooctadiene

CH2— CH 2— CH 2— NH— CH 3

Maprotilina

Mianserina Mirtazapina

14
Clasificarea timereticelor, în funcție de selectivitatea acțiunii și structura
chimică

 Timereticele clasice IMAO neselective si ireversibile

- hidrazine (ex. fenelzina, nialamida);
- ciclopropilamine (ex. trancilcipromina)
IMAO clasice neselective nu mai justifică utilizarea.

 Timereticele noi, selective IMAO-A:

- benzamide (moclobemid).

Clasificarea timolepticelor clasice, tipice, triciclice şi tetraciclice,

funcţie de criteriul terapeutic (componenta psihomotorie)

 Timoleptice cu efect psihomotor activator, efcct energizant, tip dezipramină (dezipra-

mina, nortriptilina, protriptilina, oxaprotilina);

 Timoleptice cu efect psihomotor stabilizator, tip imipramină (imipramina, clomipra-

mina, maprotilina);
 Timoleptice cu componentă psihomotorie sedativă şi anxiolitică, de diminuarea a agi-
taţie, tip amitriptilină (amitriptilina, doxepina, trimipramina).

Clasificarea antidepresivelor, în funcţie de mecanismul de acţiune:

- Inhibitoare ale recaptării din fanta sinaptică, a catecolaminelor (NA, ADR) şi / sau
serotoninei (5-HT);
- Blocante ale receptorilor alfa-2 presinaptici, din auto- şi hetero-sinapsele angrenajului
sinaptic adreno-serotoninergic;

15
 - Inhibitoare ale MAO, clasice neselective (IMAO) sau moderne selective MAO-A
(IMAO-A);
- Alte mecanisme: de exemplu antagonişti 5-HT2 (mianserina).

I Inhibitoarele recaptării NA şi/sau 5-HT:

- Inhibitoare neselective, ale recaptării NA şi 5-HT: nortriptilină, imipramină,
amitriptilină, doxepină;
- Inhibitoare selective ale recaptării NA: dezipramină, maprotilină, oxaprotilină, reboxetin;
- Inhibitoare moderne selective ale recaptării 5-HT (ISRS): citalopram, fluoxetin,
fluvoxamin, paroxetin, sertralin.
- Inhibitoare neselective slabe ale recaptării NA sau/şi 5-HT (atipice) cu sau fără inhibiţia
recaptării DA.
Mecanismul de acţiune: inhibarea selectivă sau neselectivă a recaptării NA şi/sau 5-HT. Gradul
de neselectivitate se extinde şi prin blocarea receptorilor colinergici muscarinici, alfa-1
adrenergici şi histaminergici III.
Mecanismul de inhibare a recaptării NA şi/sau 5-HT, neuromediatori deficitari în stările
depresive, conduce la creşterea concentraţiei acestora în fanta sinaptică. Acest mecanism primar
este urmat probabil de o modificare a densităţii receptorilor pentru neuromediatorii respectivi
din creier, în timp de câteva săptămâni de administrare a antidepresivului, interval de timp ce
corespunde latenţei lungi de instalare a efectului.
II. Blocante moderne ale receptorilor alfa-2 presinaptici: mirtazapin. Acţionează complex, la
nivelul angrenajelor sinaptice adreno-serotoninergice.
- stimularea sinapselor adrenergice, prin blocarea autoreceptorilor presinaptici alfa-2 şi
favorizarea eliberării NA în fanta sinaptică;
- stimularea sinapselor serotoninergice, prin blocarea auto- şi hetero-receptorilor presinaptici
alfa-2 şi favorizarea eliberării 5-HT din citoplasmă în fanta sinaptică și respective din depozitele
presinaptice;
NA acumulată activează receptorii beta-1; 5-HT acumulată activează receptorii 5-HT IA;
AVANTAJ:
- nu are efecte secundare de stimulare prin serotonina acumulată, a receptorilor 5-HT2

16
agitaţie psihomotorie) şi nici a receptorilor 5-HT3 (greaţă, vomă), deoarece blochează şi aceşti
receptori.
III. IMAO:
- IMAO clasice, neselective şi ireversibile: fenelzina, nialamida, tranilcipromina;
- IMAO-A moderne, selective şi reversibile: moclobemid.
MAO-A este subtipul de monoaminoxidază ce metabolizcază specific NA şi 5-HT.

Mirtazapin Noradrenalină □ Serotonină (5-HT)

17
 Mecanismul de tip 1MAO inhibă reacţia de degradare catalizată de MAO şi permite creşterea
concentraţiei neuromediatorilor (NA, 5-HT şi DA) în citoplasma neuronală presinaptică,
favorizând acumularea acestora în depozitele presinaptice şi difuziunea excesului în fanta
sinaptică, cu stimulare sinaptică.
MAO este inhibată în totalitate după un tratament de mai multe zile, dar efectul antidepresiv
nu se instalează decât după câteva săptămâni.
În cazul IMAO neselective şi ireversibile, refacerea cantităţii de enzimă corespunzătoare
celei inhibate ireversibil durează mai multe săptămâni după oprirea tratamentului.

Clasificarea antidepresivelor timoleptice tipice şi atipice, în funcţie de

profilul farmacotoxicologic, în corelaţie cu mecanismele de acţiune:
- clasice, tipice;
- noi, atipice.
A. Tipice - timolepticele clasice, amine triciclice caracterizate prin următorul profil
farmacotoxicologic:
- RA cardiovasculare evidente (hTA ortostatică, tahicardie, aritmii şi bloc A-V)
- RA anticolinergice mai mult sau mai puţin manifeste (uscăciunea gurii, constipaţie,
retenţie urinară, glaucom).
Timolepticele tipice corespund din punct de vedere al mecanismului cu:
a1) inhibitoarele selective ale recaptării NA (tip desipramină)
a2) inhibitoarele neselective ale recaptării NA şi 5-HT (tip imipramina).

B.Atipice - timoleptice moderne, diferenţiate de timolepticele tipice prin:

- profil farmacotoxicologic cardiovascular şi anticolinergic practic nul;
- particularităţi farmacologice proprii fiecărui medicament. Timolepticele atipice
corespund din punct de vedere al mecanismului cu:
b1) inhibitoare selective ale recaptării 5-HT, puternice (ISRS tip fluoxetină)
b2) inhibitoare neselective ale recaptării NA sau'şi 5-HT, fără sau cu inhibarea recaptării DA:

18
 - inhibitoare slabe sau moderate ale recaptării NA (yiloxazin)
- inhibitoare slabe ale recaptării 5-HT (ca trazodon, tianeptin, nefazodon);
- inhibitoare neselective ale recaptării NA şi 5-HT, dar fără efect blocant pe receptorii
vegetativi muscarinici şi alfa-1 (milnacipran);
- inhibitoare ale recaptări 5-HT şi mai slabe ale recaptării DA (venlafaxin);
- inhibitoare ale recaptării DA şi mai slabe ale recaptării NA (amfebutamona);
b3) antagonişti (blocanţi) neselectivi ai receptorilor 5-HT2, alfa-2 şi HI (mianserina).

Relaţii structură chimică-mecanism de acţiune şi clasificare

Majoritatea antidepresivelor cu selectivitate asupra proteinelor transportoare specifice pentru

reabsorbţia noradrenalinei (NA-T) sunt antidepresive tipice, cu structură de amine triciclice
secundare (dezipramina, protriptilina. nortriptilina, amoxapina) şi amine tetraciclice
(oxaprotilina şi maprotilina).
Majoritatea antidepresivelor cu selectivitate asupra proteinelor transportoare specifice pentru
reabsorbţia serotoninei (5-HT-T) sunt antidepresive atipice, amine biciclice şi alte structuri.
• In grupa antidepresivelor cu selectivitate asupra proteinelor transportoare specifice pentru
reabsorbţia noradrenalinei (NA-T) se remarcă următoarele relaţii:
- selectivitatea cea mai înaltă pentru NA-T (în raport cu 5-HT-T) o prezintă oxaprotilina şi
maprotilina (antidepresive tipice, amine tetraciclice secundare), şi viloxazina
(antidepresiv atipic), iar selectivitatea cea mai mică o au doxepina (antidepresiv tipic,
amină triciclică terţiară) şi amoxapina (antidepresiv tipic şi antipsihotic, amină triciclică
secundară);
- afinitatea şi potenţa inhibitoare cea mai mare pentru NA-T se manifestă la dezipramină,
urmată de protriptilină (antidepresive tipice, amine triciclice secundare), iar cea mai mică
la doxepină (antidepresiv tipic, amină triciclică terţiară) şi mirtazapina (antidepresiv
atipic).
• În grupa antidepresivelor cu selectivitate asupra proteinelor transportoare specifice
pentru reabsorbţia serotoninei (5-IIT-T) se observă următoarele relaţii:

19
 - grupa de inhibitoare selective ale recaptării serotoninei (ISRS) are selectivitatea cea mai
înaltă pentru 5-HT-T; cel mai selectiv este citalopram, urmând în ordinea descrescătoare a
selectivităţii: sertralina. (luvoxamina, paroxetina, fluoxetina;
- grupa ISRS are şi cea mai mare afinitate şi potenţă inhibitoare a recaptării 5-IIT, cel mai
potent fiind paroxetin, urmat în ordinea descrescătoare a potenţei de sertralina, fluoxetina,
citalopram, fluvoxamina;
- selectivitate şi potenţă relativ înalte pentru 5-IIT-T mai au: venlafaxina (antidepresiv
atipic) şi clomipramina (antidepresiv tipic, amină triciclică terţiară);
- selectivitatea cea mai redusă o are bupropiona, urmată de milnacipran (antidepresive
atipice), precum şi amitriptilină (antidepresiv tipic);
- potenţa inhibitoare 5-HT-T cea mai mică s-a înregistrat la bupropionă, urmată de
trazodonă.

Farmacoterapie

Principii de tratament:
- Formele uşoare de depresie nu se tratează medicamentos, ci cu psihoterapie;
- Antidepresivele au ca indicaţie principală depresia endogenă moderată şi severă (periodică,
ciclică, tardivă, melancolică, de involuţie);
- In depresia agitată, timereticele sau timolepticele activatoare agravează starea şi sunt
contraindicate;
- Hiposomnia asociată este agravată de timolepticele activatoare; ele se asociază cu un
neuroleptic hipnoinductor (clorpromazina), un tranchilizant hipnoinductor (diazepam) sau cu un
hipnotic;
- In depresia anxioasă, antidepresivele se pot asocia cu anxiolitice benzodiazepinice;
- In depresia severă, de elecţie sunt antidepresivele tricicice, administrate într-o singură
doză, seara;
- IMAO sunt mai slab active ca aminele triciclice şi sunt indicate numai când: aminele
triciclice nu sunt eficace sau induc RA; trecerea la IMAO se poate face numai după un inter\'al
de minim 10 zile, de la întreruperea aminelor triciclice şi 6 săptămâni la JSRS;

20
 - In depresiile psihoreactive. de elecţie sunt neurolepticele şi tranchilizantele; în special
neurolepticele care au şi efecte antidepresive (clorprotixen, tioridazina, levomepromazina);
- La vârstnici, aminele triciclice produc frecvent RA de tip anticolinergic (CI: în glaucom,
aritmii cardiace, hipertrofie de prostată); dozele la vârstnici sunt iniţial 1/3 din doza adultului şi
sunt crescute treptat până la 1/2; IMAO sunt prescrise rar la vârstnici;
In stările depresive postpartum, se administrează antidepresive triciclice; atenţie! trec în laptele
matern;

- In depresia endogenă schizofrenică, de elecţie sunt neurolepticcle; timereticele sau timo- lepticele
activatoare pot agrava simptomele psihice acute.

- ISRS sunt indicate în depresia majoră, cu eficacitate similară aminelor triciclice.

Eficacitatea antidepresivelor se păstrează în tratament de lungă durată.

Farmacotoxicologie

Aspecte generale:
pentru asigurarea unei incidenţe reduse a RA, dozele terapeutice nu trebuie să depăşească 300
mg / zi, cu excepţia doxepinei la care se poate atinge 450 mg / zi;
există o variabilitate mare a dozelor terapeutice şi a incidcnţei RA, funcţie de factori ca: vârstă,
tratament ambulatoriu sau spital, patologic asociată şi substanţă; ex. Ia cardiaci se înregistrează
mai frecvent aritmii, urmate dc deces subit, la doze terapeutice de amine triciclice;
unele RA apar mai frecvent la administrare injectabilă;
tratamentul supradozărilor se face cu medicaţie fizio-patogenică şi simptomatică.

Interacţiuni

Sinergism:
- Antidepresivele potenţează efectele amfetaminei;

21
 - Antidepresivele potenţează efectele analgezicelor opioide; atenţie! IMAO asociate cu
petidina provoacă encefalopatie severă, HTA şi hTA, până la comă;
- Antidepresivele potenţează puternic efectul hipertensiv al catecolaminelor şi S-mim;
- Asocierea antidepresivelor triciclice cu IMAO provoacă efecte secundare puternice, de tip
atropinic (HTA, excitaţie SNC, cu tremor, delir, febră, convulsii, comă); începerea unui
tratament cu amine triciclice se face numai după 2 săptămâni de la întreruperea IMAO şi
10 zile în sens invers;
- Asocierea ISRS cu IMAO prezintă risc dc "sindrom serotoninergic" cu potenţial letal;
trecerea de la ISRS la IMAO necesită o pauză de 6 săptămâni;
- Antidepresivele triciclice cu efect anticolinergic (amitriptilina, doxepina) potenţează efec-
tele anticolinergice ale: antiparkinsonienelor, neurolepticelor (fenotiazinice şi difcniibu-
tilpiperidine), altor anticolinergice;
- IMAO neselective, la indivizi ce consumă alimente bogate în tiramină (brânzeturi fermen-
tate. peşte afumat, bere, ficat de pui, vin roşu, etc) provoacă crize hipertensive ("clteese
effect") tiramina induce eliberarea de cantităţi mari de catecolamine din depozitele
axonale, cu tahicardie, HTA, aritmii. AVC.
IMAO-A moderne, selective şi reversibile (tip moclobemid), nu au acest efect nedorit,
deoarece MAO-B rămâne liberă să metabolizeze excesul de tiramină;
- IMAO potenţează efectele multor medicamente, atât deprimante SNC, cât şi analeptice
SNC.
Antagonism:
- Barbituricele diminuă efectul antidepresivelor;
- Antidepresivele diminuă efectele antiepilepticelor, prin scăderea pragului convulsivant;
trebuie crescută doza de anticonvulsivant;
- Antidepresivele scad efectul antihipertensivelor S-litice (clonidină, guanetidină); se pot
utiliza diuretice.

CAPITOLUL IV Medicatia Antidepresiva

Antidepresive atipice

22
 Reprezentanţi: un grup chimic heterogen de amine atipice (mianserina, trazodon, tianeptin.
venlafaxin, bupropiona. milnacipran, viloxazin, amfebutamona, amoxepina, mirtazapin).

Clasificare:
Antidepresivele atipice constituie a 2-a generaţie de antidepresive timoleptice.

Mecanism de acţiune

Nu au un mecanism comun specific de acţiune. Majoritatea pot fi încadrate într-o clasă largă
de inhibitoare slabe şi neselective ale recaptării neuromediatorilor monoaminergici, şi anume NA
şi/sau 5-HT, tară sau şi cu DA. Unele sunt antagonişti 5-HT2. de ex. mianserina (antagonist
neselectiv 5-HT2, alfa-2 şi HI).

Clasificarea funcţie de mecanismele de acţiune

Profil farmacologic

Latenţa răspunsului terapeutic este lungă, similară timolepticelor tipice amine triciclice şi IM
AO. Excepţie, venlafaxin, la care efectul se instalează mai rapid.

Durata de acţiune este relativ scurtă.

RA sunt mai puţine, toxicitatea acută este mai redusă, iar IT este mai mare, comparativ cu
aminele triciclice tipice.

Profilul farmacotoxicologic se detaşează de cel al aminelor triciclice tipice prin

următoarele:
- efect sedativ slab;
- efecte anticolinergice slabe sau absente;
- efect hipotensiv slab sau absent;
- efecte cardiace absente.

Atenţie! Risc ridicat de convulsii tonico-clonice este semnalat la unele antidepresive atipice
cum sunt: bupropiona (la doze mai mari de 250 mg/zi), amoxapina, mianserina.

MIANSERINUM

23
 Struct, chim.: amină tetraciclică.
Mecanism de acţiune:
- inhibă relativ slab recaptarea NA;
- este antagonist 5-HT2, alfa-2 şi H1.
Fdin. şi Fter.:
- antidepresiv cu componentă psihomotorie sedativă;
- durată de acţiune: medie (T1/2 aprox. 12 h);
- indicaţie: toate tipurile de depresii.

Particularitate fdin.: experimental se deosebeşte de aminele triciclice, prin aceea că inhibă

efectele stimulatoare ale amfetaminei, spre deosebire de aminele triciclice care potenţează
amfetamina.

RA: sedare, convulsii, agranulocitoză cu mecanism alergic.

Avantaje:

- nu are RA cardiovasculare şi anticolinergice (deosebire de aminele triciclice tipice);

- indicele de siguranţă la supradozarc este ridicat.
- Exemple de medicamente care conțin substanță activă MIANSERINUM
- - Minaserin (caps, 10mg, 30 mg. Romania)

Fig.1
TRAZODONUM

Struct chimica: amină biciclică.

 Mecanism dc acţiune:

24
- inhibă recaptarea 5-HT;
- este antagonist 5-HT2 şi alfa- 2.
 Fdin. şi Fter:
- antidepresiv cu componentă psihomotorie intens sedativă şi slab anxiolitică;
- durata de acţiune este relativ scurtă (TI/2= 6-12 h);
- indicaţii: depresii fără sau cu anxietate.
 RA:
- sedare, confuzie; hTA, aritmii; greaţă; anorexie.
 Avantaje:
- nu are RA anticolinergice;
- indicele de siguranţă la supradozare este ridicat.
- Exemple de medicamente care conțin substanță activă TRAZODONUM
- Trittico ( Compr. Elib. Prel. 150 mg. Italia)

Fig. 2

25
26
INHIBITORI SELECTIVI AL RECAPTĂRII SEROTONINEI (ISRS)

27
 Farmacocinetică:
Atenţiei Variabilitate mare interindividuală a vitezei de eliminare.
Farmacodinamie:

Inhibă selectiv şi potent recaptarea serotoninei (5-HT).

Nu inhibă recaptarea catecolaminelor. Nu au afinitate pentru receptorii: colinergici

muscarinici, adrenergici alfa-1, histaminergici, şi în consecinţă nu au efecte secundare
anticolinergice, alfa-1 adrenolitice şi antihistaminice.
Farmacotoxicologie:

Avantaj: Cardiotoxicitatea (tahicardie şi aritmii) mai redusă faţă de aminele triciclice tipice,
datorită absenţei efectelor de de tip catecolaminic.

RA specifice ale ISRS sunt de tip efecte sccundare serotoninergice:

-anxietate (5-HT1A);
- greaţă (5-HT3);
- anorexie (5-HT2C);
- dureri de cap (tulburări vasculare);
- disfuncţii sexuale (pierderea libidoului, inhibarea ejaculării şi orgasmului).
Interacţiuni:

Asocierea ISRS cu IMAO sau cu alte medicamente serotoninergice poate declanşa sindromul
serotoninergic.

Sindromul serotoninergic este determinat de un exces de serotonină în SNC şi este o stare

toxică manifestată prin tulburări mentale, vegetative şi neuromusculare.

Medicamentele implicate în sindromul serotoninergic sever sunt prezentate în tabelul 1-9.

Simptomatologia sindromului serotoninergic este cuprinsă în tabelul I-10.

Formele moderate sunt remise în 1-3 zile. Formele severe se pot complica cu rabdomiolize.
coagulare intravasculară diseminată şi/sau sindrom de deficit respirator.

Tratamentul sindromului serotoninic poate include la nevoie şi un antagonist serotoninic ca

ciproheptadina.

28
 Tratamentul sindromului serotoninergic se face în spital şi constă în:

- oprirea medicaţiei serotoninergice;

- hidratare i.v.;
- tehnici de răcire (apă rece, gheaţă);
- benzodiazepine miorelaxante;
- antagonist serotoninergic (ciproheptadina); farmacografia ciproheptadinei: p.o., iniţial 4-8
mg. repetat la 2 ore; dacă se observă efectul antidot, se poate repeta până la o doză maximă de
32 mg/24 h.
Farmacoterapie:

Eficacitatea maximă a ISRS introduse în terapeutică nu diferă semnificativ.

FLUOXETINUM

Prop, fiz.-chim .: fluoxctina există sub forma unui amestec de enantiomeri R şi S. Fcin.:
- faiotransformare de către S.O.M.H., prin demetilare la norfluoxetin, metabolit activ,
- eliminare lentă, TI/2 foarte lung, cu mare variabilitate interindividuală (1-10 zile pentru
fluoxetin şi 3-30 zile pentru norfluoxetin).

Concentraţia plasmatică de echilibru farmacocinetic (C$s) se atinge după mai multe

săptămâni de administrare p.o.

Atenţiei Fluoxetina se comportă ca un inhibitor enzimatic puternic pentru S.O.M.H. lirendent de

citocromul P450, şi induce inhibiţie încrucişată, cu efecte de supradozare, în cazul —ed
.ramentelor biotransformate de acelaşi sistem enzimatic (de ex., beta-adrenolitice, represive
triciclice, neuroleptice). Ftox. şi Fepid.: Avantaje:
- nu prezintă efectele secundare cunoscute la aminele triciclice şi tetraciclice tipice, şi anume:
hTA (acţiune alfa-1 adrenolitică), efecte anticolinergice sau cardiotoxicitate;
- nu are efect sedativ;
- indicele terapeutic este înalt.

29
Efecte specifice ISRS, frecvent întâlnite, sunt efecte secundare serotoninergice:
- stimulare SNC, cu anxietate, insomnie sau somnolenţă (5-HT1A);
- greaţă, vomă (5-HT3) şi diaree;
- anorexie cu pierdere în greutate (5-HT2C);
- disfuncţii sexuale (pierderea libidoului, absenţa orgasmului, întârzierea ejaculării);
- cefalee vasculară, ameţeli, tremor;

• Supradozarea poate provoca convulsii;

- erupţii cutanate (impun încetarea tratamentului, deoarece este posibilă evoluţia sensibilizării
spre reacţii imunoalergice sistcmice ca vasculită, etc.).
prudenţă:

- epilepsie (risc de convulsii);

diabet (posibilă modificare a toleranţei la glucoza);

- insuficienţă renală şi hepatică (se recomandă reducerea dozelor).

Atenţie! Supravegherea tendinţei la suicid este necesară.

Actiunea antidepresivă este de tip ISRS.

Indicaţii:

depresie majoră (cu eficacitate similară aminelor triciclice);

afecţiuni obsesiv-compulsive;
- stare de panică;
- bulimie nervoasă.

Posologie p.o.: dozele uzuale sunt de 20-60 mg.

'-interacţiuni:

Asocierea cu IMAO sau alte medicamente serotoninergice poate declanşa sindromul

serotoninergic, cu simptomatologie gravă (tabelele 1-9. şi 1-10.).

30
 Simptomatologia sindromului serotoninergic

Sfera Tulburărilor Simptome

Cognitivă Agitatie, hiperactivitate, neliniște, confuzie, hipomanie

Vegetativă Tahicardie, HTA, midriază, tremor, hipertemie, transpirație

Neuromusculară Hiperreflectivitate, clonus (spontan, ocular), hipertonie, ataxie, tremor

Exemple de medicamente care conțin substanță activă FLUOXETINUM:

-Anxetin (Caps. 20 mg – România)

-Floxet (Caps. 10 mg, 20 mg –Ungaria)

-Fluocim (Caps 20 mg – Elveția)

-Prozac (Caps. 20mg – Spania)

Fig.3

Fdin. Antidepresiv, inhibă recaptarea serotoninei

Ind. Stari depressive, episoade depresive majore, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări

disforice premenstruale.

R.a. Tulburări digestive, cefalee, nervozitate, insomnia, erupții reacții maniace, scădere în
greutate.

Cind. Copii sub 15 ani, asociere cu IMAO.

31
Admin. Oral, adulți și copii peste 15 ani. Inițial 20 g/zi, în priză unică, dimineața. Se poate crește
pana la 60 mg/zi în 2 prize dimineața și seara.

MIRTAZAPINUM

Indicaţie: depresie

Posologie p.o.: 15-45 mg / zi, în priză unică, seara. Avamtaj:

RA de tip serotoninergic (5-HT) , prezente la inhibitorii selectivi ai recaptării 5-HT, sunt

reduse, deoarece mirtazapin blochează şi:
- receptorii postsinaptici 5-HT 2 (responsabili de agitaţia psihomotorie);
- receptorii postsinaptici 5-HT 3 (responsabili de greaţă şi vomă).

5-HT acumulată în fantă va acţiona predominant pe receptorii responsabili de antidepresie 5-

HT IA.

Exemple de medicamente care conțin substanța activă Mirtazapinum.

Esprital (Compr. 15mg, 30mg, 45mg –Cehia)

Mirtastad (Compr. filmate 30mg, 45mg –Germania)

Mirtazapine (Compr. filmate 30mg –România)

Pharmataz (Compr. Film. 30 mg – Islanda)

Remeron (Compr. Film. 30 mg. – Olanda)

32
 Fig.4 Ind. Tratamentul episoadelor depresive majore.

Dz: Doza inițială este de 15-30 mg pe zi, adm. Preferabil seara. doza de întreținere este
cuprinsă între 15-45 mg/zi.

C.ind: Hipersensibilitate la mirtazapină.

Atenție: Prudență în epilepsie, afecțiuni hepatice, renale, cardiace, renale, hTA, schizofrenie,
diabet zaharat, glaucom, adenom de prostată. Interacțiuni medicamentoase cu alcool, sarcină și
alaptare, șoferi și activități de precizie.

R.a.: Leucopenie, somnolență, creșterea apetitului, creșterea ponderala, convulsii, edeme la

nivelul membrelor inferioare, erupții cutanate.

CLOMIPRAMINUM

Clasificare şi mecanism: a se vedea la clasificarea antidepresivelor, punctul 6.1.3.

Farmacocinetică:
- Absorbţia p.o. este bună.
- Epurarea se face prin biotransformare şi eliminare urinară rapidă.
- Durata efectului antidepresiv după oprirea tratamentului nu este corelată cu Tl/2, ci cu timpul
necesar biosintezei enzimei MAO în cantitatea corespunzătoare celei inhibate ireversibil.

33
 Farmacodinamie:

Mecanismul de acţiune conferă latenţă lungă ( 1 - 4 săptămâni) şi durată lungă după

întreruperea administrării (cca 2 - 4 săptămâni).
Acţiunile farmacodinamice specifice ale timereticelor clasice IMAO:

- creşterea concentraţiei catecolaminelor libere în SNC şi periferie;

- creşterea concentraţiei de NA şi ADR, în ţesutul adipos, are consecinţă creşterea acizilor
graşi liberi în sânge;
- vasodilataţie, cu hTA (paradoxal).
- potenţarea efectelor S-mim (cu crize hipertensive);
- potenţarea efectelor tiraminei (cu crize hipertensive);
- efect psihostimulant slab (tranilcipromina, fenelzina). Farmacotoxicologie
RA frecvente ale IMAO clasice neselective şi ireversibile:

- stimulare SNC, insomnie, agitaţie, convulsii la supradozare;

- hTA ortostatică;
- pierderea în greutate;
- "cheese effect" (efectul brânzei) manifestat cu crize de HTA grave, la asociere cu alimente
bogate în tiramină.

RA rare: manie; neperceperea culorilor roşu-verde.

Influenţarea testelor de laborator: în plasmă, creşte NA, ADR, 5-HT.

Farmacoterapie:

Indicaţie ca antidepresive de rezervă, în depresiile rezistente la aminele triciclice. Atenţiei C.I.:

- alimente bogate în tiramină (induc "cheese effect", cu crize grave de HTA);

asocierea cu petidină (induce encefalopatie).

34
Exemple de medicamente ce conțin substanța activă Clomipraminum.

-Anafranil (Draj. 10mg, 25mg –Elveția)

-Clomipramin (Draj. 25mg –România)

Fdin. Antidepresiv cu spectru larg de activitate.

R.a. Tahicardie, dispnee,tranpirații, cefalee, constipație, tremurături.

Cind. Delir acut, glaucom, sarcină.

Admin. Oral 125-150 mg/zi în mai multe prize. Perfuzii i.v. 25-50 mgin 250 ml glucoza 5 %
zilnic.

MOCLOBEMID

Avantaje:

- RA de tip IMAO, centrale şi vegetative, sunt rare şi de intensitate redusă. Reacţii nedorite
frecvente sunt uscăciunea gurii, greaţa;

35
 - RA datorate potenţărilor la asocierea cu antidepresivele amine triciclice sunt de mică
importanţă. în consecinţă, trecerea de la un tratament la celălalt (de la IMAO-A la amine
triciclice şi invers) se poate face fără pauză;
- Potenţarea la asocierea cu alimentele bogate în tiramină ("cheese effect") este de intensitate
mică.
- Atenţie! Moclobemid potenţează efectele analgezicelor opioide şi ibuprofenului (dozele de
analgezic trebuie reduse).
- Inhibitoarele enzimatice pot provoca efecte de supradozare a moclobemidului (doza de
moclobemid trebuie redusă).
RA "cheese effect" este redusă, datorită:

- selectivităţii pentru MAO-A —> MAO-B rămâne liberă pentru metabolizarca tiraminei;
- reversibilităţii, ce permite competiţia între IMAO-A şi excesul de tiramină, pentru MAO- A;
excesul de tiramină va putea astfel să fie degradat şi de MAO-A.
Fter. şi Fgraf.:

Indicaţii: depresii atipice

Latenţă lungă: 2-4 săptămâni. Durată scurtă, compartiv cu IMAO neselective şi ireversibile.

Posologie: doza medie uzuală p.o. este de 300 mg/zi, în 3 prize, cu o mare variabilitate
-terindividuală (150-600 mg/zi).

LITIU

Săruri: carbonat, sulfat, acetat, citrat, glutamat, aspartat, oronat. Fcin:

- absorbţie bună p.o.;
- eliminare renală a ionului Li+, prin filtrare glomerulară şi reabsorbţie tubulară masivă (80%).

Atenţie\ Eliminarea litiului este redusă în cazul unei hiponatremii, cu exacerbarea toxicităţii.

Farmacocinetica litiului prezintă o mare variabilitate interindividuală. Fdin.:

- acţiune normotimică;
- nu are efect sedativ.

36
 Mecanism ipotetic: modificarea concentraţiei intracelulare a mesagerului secund IP-ţ
(inozitoltrifosfat) scurtcircuitând transformarea IP în PIP 2 şi probabil, intervenţia în multe
transmisii sinaptice din creier. Ftox.:

IT este mic şi RA pot să apară chiar la zona terapeutică (0.5 - 1,5 mEq /1), dar mai frecvent la
o litemie peste zona terapeutică (1,8-2 mEq /1). RA:
- tulburări de iritaţie digestivă (greaţă, vomă, diaree);
- sete, poliurie;
- astenie fizică;
- tulburări nervoase (în concentrare şi gândire; confuzie; convulsii, comă);
- rar, guşă (scade concentraţia iodului în tiroidă).

RA sunt potenţate de: diuretice saluretice; dietă hiposodată.

Fepid.:
Ci.

- insuficienţă cardiacă, renală (agravare a insuficienţei);

- sarcină şi alăptare (la tat: letargie). Fter.:

Indicaţii:
- sindrom maniaco-depresiv (profilactic) şi depresia bipolară uşoară.
- mania acută, când neurolepticele sunt contraindicate;
- depresii refractare la imipramină.
Farmacoterapia cu Li se optimizează prin monitorizarea:

- concentraţiei plasmatice a Li;

- electroliţilor; -RA;
- funcţiei renale (dozarea creatininei serice
Administrare p.o., sub monitorizarea litemiei, periodic: săptămânal, în prima lună; bilunar, în
lunile 2 -3; lunar, în lunile 4 -6. Interacţiuni:
Sinergism:

- Toxicitatea Li este potenţată de: diuretice saluretice datorită hiponatremiei (furosemid, acid
etacrinic, tiazide, spironolactonă);

37
 - Asocierea Li cu haloperidol poate produce tulburări nervoase grave ( encefalopatie,
confuzie, sindrom extrapiramidal, letargie).

Antagonism: Efectele Li sunt diminuate de: Na+, antiacide cu sodiu (NaHCOj, etc)

Exemple de medicamente ce conțin substanța activă Lithium Carbonicum.

-Carbonat de Litiu (Compr. 450mg –România)

-Lithium Carbonicum (Compr. 250mg-Polonia)

Fdin. Timoregulator sau timostabilizator. Efectul instalează lent (2-3săpt.)

Ind. Mania acută. Tulburări bipolare. Profilactic în psihoze ciclice maniacodepresive.

R.a.Sete, poliurie, tremurături, iritație digestivă, astenie, hiporexie, grețuri, vome, confuzie,
convulsii, comă, acnee.

Cind. Insuf. cardiacă și renală grave, sarcină, boala Addison, alăptare.

Admin. Oral. Inițial 1-2g / zi. Doza de întreținere se stabilește în funcție de litemie.

CAPITOLUL V Plante cu acţiune Antidepresiva

Trăim într-o lume în care stresul este din ce în ce mai intens resimţit. Sunt perioade în care avem
o stare psihică proastă şi ne gândim dacă nu cumva suferim de depresie, dar nu avem curajul de a
merge la un specialist că să vorbim deschis despre starea noastră. În aceste situaţii putem încerca
un ajutor din partea naturii.

38
Sunătoarea

Fig.5

Sunătoarea (Hypericum perforatum) este o plantă erbacee, perenă, întâlnită în toate zonele ţării.
Această are tulpină dreapta, lemnoasă în partea inferioară, creşte până la 20-100 cm înălţime şi
prezintă numeroase ramuri sterile (fără flori), care pornesc de la baza frunzelor. Sunătoarea
înfloreşte din luna iunie până în septembrie, această fiind şi perioada recomandată pentru
recoltare. Principiul activ cel mai important al sunătoarei este o substanţă de culoare roşu-brună,
numită hipericina. Plantă mai conţine şi saponine, taninuri, acid ascorbic, nicotinic şi valerianic.
Recoltarea sunătoarei se face în perioada de înflorire, pe timp senin, de preferat dimineaţă după
ce s-a ridicat rouă. Florile trecute, care au fructificat deja, se îndepărtează, după care se pun la

39
uscat în locuri călduroase şi uscate, la umbră, întinse în strat subţire sau legate şi atârnate în
snopuri subţiri.

Indicaţii terapeutice

Sunătoarea este indicată că adjuvant în tratarea afecţiunilor hepatice, biliare, ulcerului

gastric, în afecţiuni ale cavităţii bucale şi în tratamentul local al arsurilor. De asemenea, este
recomandată în tratamentul sindromului premenstrual, al anxietăţii, al tulburărilor de somn, al
depresiilor uşoare şi moderate, în aceste cazuri fiind nevoie de administrare de lungă durata.
Efectele terapeutice se instalează după 2-3 săptămâni de la începerea tratamentului şi nu trebuie
asociată cu tratamentele antidepresive clasice fără acordul medicului. Tratamentul depresiei
moderate şi severe este indicat să se facă numai sub îndrumare medicală.Sunătoarea se poate
administra sub formă de infuzie, tinctura, capsule, macerat în ulei, plămădeală în ulei, gargară,
cataplasme.

Modalităţi de administrare

Infuzia - se prepară dintr-o linguriţă de plantă mărunţită (un pliculeţ), peste care se adaugă 200
ml de apă fiartă. Se acoperă şi se lasă 15-20 de minute după care se strecoară şi se bea de
preferinţă neîndulcit. Se recomandă consumul a 2-3 căni de ceai pe zi în afecţiuni hepatice,
biliare, gastrice. Utilizată în combinaţie cu alte plante, infuzia se recomandă în tratamentul
balonărilor abdominale, hemoroizilor, dismenoreei, sindromului premenstrual, tulburărilor
nervoase, hipertensiunii arteriale. Se mai poate prepară şi o infuzie mai concentrată din 2 linguri
de plantă mărunţită la o ceaşcă cu apă, din care se bea după fiecare masă câte o lingură.
Maceratul în ulei - 20 g de plantă bine mărunţită se umezesc cu 20 ml de alcool (peste 70%) şi se
lasă timp de 12 ore, după care se adaugă 200 ml ulei de floarea-soarelui. Se ţine pe baia de abur
timp de 3 ore amestecând din când în când. Se lasă la macerat încă 2-3 zile, după care se filtrează
şi se depozitează la loc răcoros în sticle de culoare închisă. Se recomandă, că şi ceaiul,
persoanelor ce suferă de afecţiuni hepatice, biliare, gastrice. Plămădeală în ulei se prepară dintr-
un pumn de flori proaspete de sunătoare puse într-un vas de sticlă peste care se adaugă ulei atât

40
cât să acopere florile. Se acoperă vasul şi se lasă să stea la soare 6-7 zile, după care se strecoară,
se pune în vase de sticlă de culoare închisă care se astupă cu dop şi se păstrează la loc răcoros.
Acest preparat se foloseşte în uz extern în eczeme, dureri reumatismale, contuzii, răni, lovituri,
mialgii. De asemenea, se poate utiliza în arsurile superficiale. Cataplasmele se fac cu infuzie
preparată din 30 g de plantă la un litru de apă clocotită. Se lasă vasul acoperit 20 minute după
care se strecoară şi se aplică comprese pentru tratarea rănilor şi a nevralgiilor.În cosmetică,
acestea au acţiune stimulatorie în tenurile îmbătrânite şi uscate.

Efecte secundare şi contraindicaţii!

În cazul în care urmăm o terapie cu sunătoare, trebuie să ştim că nu este recomandată expunerea
pielii la razele solare, deoarece această are un efect de fotosensibilizare (pielea se va „arde" foarte
uşor).

Alte efecte secundare pot fi anxietatea, senzaţia de uscăciune a gurii, oboseală, ameţeli, dureri de
cap, disconfort gastric, disfuncţii sexuale. De asemenea, cei care fac tratamente în cazul
HIV/SIDA, neoplasme (cancere) cu diverse localizări, transplante (imunosupresie), tulburări de
coagulare, fibrilaţie atrială (digoxin) sau depresie vor urmă tratamente cu sunătoare doar după ce
discuta cu medicul curant, deoarece această influenţează efectul medicamentelor folosite în
tratamentele acestor boli. Nu este de neglijat cazul persoanelor care iau contraceptive orale,
deoarece poate diminua eficientă acestora. În general, trebuie să ştim că orice medicament sau
plantă în cazul persoanelor cu afecţiuni cronice trebuie administrat doar după o discuţie cu
medicul curant.

41
Valeriana

Fig.6

Despre valeriana, pe numele ei ştiinţific Valeriana Officinalis, se spune că se numără printre

cele mai folosite plante medicinale din lume. Cunoscută şi drept guşă-porumbelului sau odolean,
valeriana este un remediu extrem de eficient în tratarea diverselor tipuri de tulburări emoţionale,
dar şi în calmarea unei serii întregi de dureri şi afecţiuni.

Iubitoare de soluri umede şi bogate în minerale, valeriana face parte din flora spontană. Este
o plantă perenă, cu frunze dese şi flori mici, albe sau roz, a cărei înălţime ajunge să depăşească
uneori 1 metru şi jumătate. Florile de valeriana răspândesc un miros plăcut, care se simte până la
o distanţă de câţiva metri în jurul locului unde creşte. Nu acelaşi lucru se poate spune despre
rădăcinile uscate sau florile ofilite de valeriana, mirosul greu pe care îl degajă acestea dând, de
altfel, şi numele plantei în greacă veche: phu. Rădăcina de valeriana se recoltează la sfârşitul lui
septembrie, începutul lui octombrie. După ce a fost dezgropată şi spălată cu apă rece, este
despicata pe lungime, în patru, şi pusă la uscat. Când devine casantă, rădăcina de valeriana se
depozitează în săculeţi din hârtie, în locuri reci şi întunecoase.

42
 Încă din Antichitate, medici precum Hippocrate, Dioscoride şi Galenus recomandau
valeriana că remediu pentru insomnie. Românii o foloseau pentru a trata palpitaţiile şi aritmiile.
În Evul Mediu, călugăriţă şi botanistă germană Hildegard de Bingen recomandă valeriana că
tranchilizant şi somnifer. Amerindienii utilizau valeriana pentru vindecarea rănilor. În timpul
Primului Război Mondial, valeriana i-a ajutat pe europeni să depăşească mai uşor stările de
panică şi nervozitate cauzate de bombardamente.

Extractul de Valeriana Officinalis se obţine din rădăcina, prin acest proces potentandu-se
proprietăţile terapeutice ale plantei. Valeriana este diuretică, astringentă, tonică, antispasmodică,
anticonvulsivă, laxativă şi carminativă. Are capacitatea de a echilibra sistemul nervos şi de a redă
vitalitatea. În general, valeriana este folosită că remediu în caz de palpitaţii, insomnie, astm,
angoasă, stres şi anxietate, dar şi în caz de oboseală cronică sau suprasolicitare intelectuală.

Tinctura de valeriana

Tinctura este, probabil, cel mai cunoscut şi mai folosit preparat din valeriana. Un exemplu
de tinctura de valeriana este tinctura de valeriana de la Hofigal, recomandată în stări de
nervozitate, insomnii şi stări spastice.

Insomnie

De-a lungul anilor, cercetările au arătat că, în cazul insomniei, doar valeriana are o eficientă
garantată. Valeriana Officinalis are efect sedativ pentru pacienţii care suferă de insomnie cauzată
de o suferinţă cronică. Este indicată că remediu pentru persoanele hipersensibile la durere şi
pentru cele cu schimbări frecvente de dispoziţie. Poate fi administrată şi pe post de calmant
persoanelor supuse la stres. Pentru copiii care au des coşmaruri, o baie călduţă cu valeriana se
poate dovedi de un real ajutor. Pentru adulţi, tinctura de valeriana înlătura dificultatea de a
adormi, scade numărul de treziri nocturne şi favorizează etapă cea mai odihnitoare a somnului,
faza de somn profund fără vise. În tulburările minore de somn, se administrează 15-20 picături de

43
tinctura de valeriana, diluate în 50 ml apă, cu jumătate de ora înainte de culcare. În insomnia
severă, administrarea înainte de culcare poate fi precedată de încă o doză similară în cursul serii.

Depresie

În cazul pacienţilor care nu fac suficiente exerciţii fizice sau mentale, dar şi în cazul celor
care nu se relaxează îndeajuns, se recomandă o cură cu valeriana, pe o perioada de 15-30 de zile.
În acest scop, li se administrează câte o jumătate de linguriţă de pulbere, de trei ori pe zi
(dimineaţă, seară şi cu puţin timp înainte de culcare).

Un produs pe baza de rădăcina de valeriana, recomandat în stări depresive, de nelinişte, de

încordare şi nervozitate, dar şi în tulburări neurovegetative asociate menopauzei (palpitaţii,
anxietate) sau diverse afecţiuni cardiace cu substrat nervos este Passisclerotin, un supliment
nutritiv care îmbunătăţeşte echilibrul psiho-emoţional şi restabileşte funcţiile fiziologice ale
sistemului nervos central în stările de stres.

44
 Concluzii

Majoritatea pululaţiei suferă la un moment dat de depresie.  Episoadele minore de

depresia pot fi considerate un fenomen normal, având în vedere solicitările lumii
contemporane. Toţi suntem trişti uneori, toţi avem momente depresive. Dar aceste momente
marcate de depresie sunt trecătoare, individul revenind în scurt timp la activităţile cotidiene
obişnuite.
Spre deosebire de depresia cotidiană, care este trecătoare, are o intensitate scăzută  şi în cele
mai multe cazuri este declanşată de anumiţi factori stresori, depresia clinică se caracterizează
în primul rând printr-o durată şi o intensitate mai mare, cât şi prin faptul că depresia clinică
cauzează  o stare care interferează negativ cu activităţile sociale ale individului.
Cu alte cuvinte, depresia, aşa cum este ea definită poate duce la deteriorarea interacţiunilor
dintre individ şi societate.
Indiferent de gradul depresiei este evidentă dependenţa economică de familie, de persoana
apropiată sau de formele de asistenţă socio- profesională. Pe un fond socioeconomic incert,
apariţia unui eveniment negativ (pierderea unui din membrii stabili ai familiei, pierderea
locului de muncă, translarea într-un mediu diferit din punct de vedere cultural) este resimţită
dureros de personalităţile vulnerabile, şi determină declanşarea episodului depresiv.
Necesitatea de adaptare a psihicului la efectele evenimentului negativ depinde de capacitatea
persoanei de acceptare şi toleranţă.
Mediul relativ stabil generat de căsătorie acţionează ca un factor protectiv împotriva
apariţiei simptomelor depresive, la care se asociază şi prezenţa copiilor în cuplu.
Alcoolo-dependenţa survine rareori izolat, iar principalele ei urmări sunt depresia,
anxietatea, sociopatia, comportamentul hetero şi autoagresiv etc. La un pacient
alcoolodependent, care prezintă depresie, tratamentul va fi individualizat, integrat şi simultan
pentru ambele tulburări.

45
 Medicația antidepresivă și psihoterapia structurală sunt tratamente eficiente ale tulburărilor
depresive.Terapia adecvată trebuie să reducă simptomele depresiei și să îmbunătățească starea
pacientului. Tratamentul de elecție este condus după experiența și preferința individuală a
medicului terapeut.
ISRS sunt considerate ca având un efect sedativ mai redus decât antidepresivele triciclice, dar
majoritatea pacienților susțin ameliorarea semnificativă a somnului în timpul unei astfel de
terapii.
Efectele secundareale antidepresivelor sunt extrem de variabile în cazul diferitelor clase
de medicamente și depind de particularitățile psihosomatice ale fiecărui pacient. Majoritatea
efectelor colaterale diminuează după 1-4 săptămâni, dar beneficiile tratamentului apar după 4
săptămâni, motiv pentru care chiar în condițiile unor efecte colaterale greu tolerabile,
pacientul trebuie încurajat să continuie tratamentul instituit inițial.
În primele 3 luni de la instituirea tratamentului antidepresiv, urmărirea pacienților este
esențială. După terminarea celor 4-6 săptămâni efectul terapeutic este complet, dar numai
aproximativ jumătate dintre pacienți răspund la primul antidepresiv prescris.
Suicidul din cadrul tulburărilor depresive este o complicație extrem de importantă, dificil
de a fi anticipat, cu un potențial evolutiv catastrofic, dar care poate fi prevenit și tratat, dacă se
ține cont de aspecte predispozante cum ar fi prezența insomniei.

46
 Bibliografie

1. Cristea A.N. – Tratat de farmacologie, Ed. Medicală, Bucureşti, 2005

2. Dobrescu Dan, Subţirică Victoria, Dobrescu Liliana, Negreş Simona, Ruxandra Popescu –
Memomed 2010. Memorator de medicamente ghid farmacoterapic, ed. a XVI- a, Ed. Minesan,
Bucureşti, 2012

3. Dobrescu Dan – Farmacoterapie practică, Ed. Medicală, Bucureşti, 1989, vol. 2, 105-121, 135-
161

4. Georgescu Dan. – Produse farmaceutice, Editura Naţional, Bucureşti, 1997

5. Hăulică I. – Fiziologie umană, ed. a II-a, Ed. Medicală, Bucureşti, 1996

6. Pradalier A., Vincent D. – Patologie medicală, vol. 3, Ed. Institutul European, 1999

7. Stroescu V. – Bazele farmacologice ale practicii medicale, ed. a VI-a, Ed. Medicală, Bucureşti,
2001, 1088-1136

8. Stroescu V. – Farmacologie, ed. A V-a, Ed. All, Bucureşti, 2010

9. Stroescu V. – Ghidul medicamentelor esenţiale, Ed. Medicală, Bucureşti, 1993

47
48